Sunteți pe pagina 1din 6

A.

INTRODUCERE

La început s-au numit "raze Roentgen", de la numele fizicianului german care le-a
descoperit în anul 1895. Wilhelm Roentgen făcea experimente cu un tub catodic, când a observat că
un panou fluorescent din laboratorul său a început să strălucească. Fenomenul a apărut şi atunci
când tubul era acoperit cu o hârtie neagră şi groasă.
Fizicianul şi-a dat seama că energia emisă de tub poate să treaca prin obiecte, aşa că a aşezat
diverse lucruri în faţa acestuia, observând cum panoul fluorescent străluceşte de parcă nimic nu ar
sta în calea razelor. Până la urmă, Roentgen şi-a pus mâna în faţa tubului şi cu mare uimire a
constatat că pe panoul fluorescent îşi poate vedea oasele.
Deci la numai câteva minute de la descoperirea razelor X, omul a descoperit şi cea mai
importantă aplicaţie a lor, cea medicală. Astăzi, medicii folosesc razele X ca să vadă prin ţesuturi,
până la oase. Cu ajutorul lor se descoperă fracturile osoase, cariile dentare, obiectele înghiţite. Iar o
variantă modificată a razelor X se foloseşte pentru a vedea ţesuturile moi cum sunt plămânii, vasele
de sânge, intestinele.

B. NATURA RADIAȚIILOR

Radiațiile X sunt radiații electromagnetice cu o putere de penetrare indirect proporțională cu


lungimea de undă. Cu cât lungimea de undă este mai mică, cu atât puterea de penetrare este mai
mare. Razele mai lungi, apropiate de banda razelor ultraviolete sunt cunoscute sub denumirea de
radiații moi. Razele mai scurte , apropiate de radiațiile gama, se numesc raze x dure.
Radiațiile X se produc când electronii cu viteza mare lovesc un obiect material. O mare parte
din energia electronilor se transformă în căldura iar restul se transformă în raze x, producând
modificări în atomii țintei, ca rezultat al impactului. Radiația emisă nu este monocromatică ci este
compusă dintr-o gama largă de lungimi de undă.
Tubul de raze X (fig.1) are pereții constituiți din sticla, de formă sferică elipsoidală sau
cilindrică. La extremitățile sale se găsesc două prelungiri tubulare în care sunt montați cei doi
electrozi, care poartă numele de catod, format dintr- un filament, și anod. Ei sunt reuniți cu polii
respectivi ai transformatorului de inaltă tensiune.
            In tub există un vid foarte accentuat. de proporția a miliona parte din 1 mm Hg. Sticla
tubului și ceramica utilizată ca izolator, are particularitatea că rezistă la presiunea atmosferică
exterioară, care este foarte mare comparativ cu vidul din tub, ca și la încărcări electrice mari și
permite trecerea razelor X.

Fig.1 Tubul de raze X

Primul tub care a produs raze X a fost conceput de fizicianul William Crookes. Cu un
tub de sticla parțial vidat, continând doi electrozi prin care trece curent electric. Ca rezultat al
ionizării, ionii pozitivi lovesc catodul și provoacă ieșirea electronilor din catod. Acesti electroni, sub
forma unui fascicul de raze catodice, bombardează pereții de sticlă ai tubului și rezultă razele X.
Acest tub produce numai raze X moi, cu energie scazută.
Un tub catodic îmbunătățit, prin introducerea unui catod curbat pentru focalizarea
fasciculului de electroni pe o țintă din metal greu, numită anod, produce raze X mai dure, cu
lungimi de undă mai scurte si energie mai mare. Razele X produse, depind de presiunea gazului din
tub.
Următoarea îmbunătățire a fost realizată de William David Coolidge în 1913 prin inventarea
tubului de raze X cu catod încălzit. Tubul este vacuumat iar catodul emite electroni prin încălzire cu
un curent electric auxiliar. Cauza emiterii electronilor nu este bombardarea cu ioni, ca în cazurile
precedente. Accelerarea procesului de emitere a electronilor se face prin aplicarea unui current
electric de înaltă tensiune, prin tub. Cu cât crește voltajul, scade lungimea de undă a radiației.
Fizicianul american Arthur Holly Compton (1892 – 1962), laureat al Premiului Nobel, prin
studiile sale a descoperit așa numitul effect Compton în anul 1922. Teoria sa demonstrează că
lungimile de undă ale radiațiilor X și gama cresc atunci când fotonii care le formează se ciocnesc
de electroni. Fenomenul demonstrează și natura corpusculară a razelor X.
Tuburile moderne au discul anodic constituit dintr-un bloc de grafit (capabil să
înmagazineze cantități mari de căldură). Blocul de grafit este acoperit cu o placă de Molibden și cu
un strat subțire de 1- 2 mm de Wolfram și Rhenium, sau, alte tuburi conform dezideratului focar
termic mare, focar optic mic, utilizează anode rotative (fig.2) care au forma unui disc înclinat,
cuplat la rotorul unui motor al cărui stator este situat în afara tubului; acesta rotește anodul cu viteze
variabile (3000/ min - 6000 / min).

Fig.2 Desen schematic-anoda rotativa


            Rotația talerului anodic permite o încărcare a tubului de 6-10 mai mare decât la tubul
echivalent cu anod fix, ceea ce are drept consecință, micșorarea de tot atâtea ori a focarului tubului.
            Focarul optic al tubului, la instalațiile ce funcționeaza în serviciile de la noi sunt între 2 mm
și 1,2 mm-focar mare, și 0,3 mm-focarul mic (ambele în același tub-cu filamente catodice aparte).
            De asemenea, tuburile cu izolator de ceramică și tuburile cu dispozitiv electronic de
protecție permit examene laborioase, ca; angiocardiografia, cinefluorografia, mărirea imaginii,
tomografiile.

C. PROPRIETĂȚIILE RAZELOR X

Radiațiile X impresionează soluția fotografică, ca și lumina. Absorbția radiațiilor


depinde de densitatea și de greutatea atomică. Cu cât greutatea atomică este mai mică, materialul
este mai ușor pătruns de razele X. Când corpul uman este expus la radiații X, oasele, cu greutate
atomică mai mare decât carnea, absorb în mai mare măsura radiațiile și apar umbre mai
pronunțate pe film. Radiațiile cu neutroni se folosesc în anumite tipuri de radioagrafii, cu rezultate
total opuse: părțile întunecate de pe film sunt cele mai usoare.
Radiatiile X provoacă fluorescența anumitor materiale, cum ar fi platinocianidul de bariu și
sulfura de zinc. Dacă filmul fotografic este înlocuit cu un ecran tratat cu un asemenea material,
structura obiectelor opace poate fi observată direct. Aceasta tehnica se numeste fluoroscopie.
Alta caracteristică importantă este puterea de ionizare, care depinde de lungimea de undă.
Capacitatea razelor X monocromatice de a ioniza, este direct proporțională cu energia lor. Această
proprietate ne oferă o metoda de măsurare a energiei razelor X. Când razele X trec printr-o camera
de ionizare, se produce un curent electric proporțional cu energia fasciculului incidental. De
asemenea, datorită capacității de ionizare, razele X pot fi văzute într-un nor. Alte proprietăti:
difracția, efectul fotoelectric, efectul Compton și altele.
D. SURSE DE RAZE X

 Sistemul solar - Atmosfera externă a Soarelui este o sursă de raze-X.


 Stele - Atmosfera fierbinte sau corola stelelor normale produc și ele raze-X. Observațiile
razelor-X sunt folositoare la înțelegerea activității stelelor în evoluția lor.
 Stelele Pitice Albe - Acestea sunt dense, resturi arse ale unor stele cum ar fi Soarele. Ele s-
au format în urma consumării combustbilului nuclear.
 Supernove și rămășite ale acestora – Când o stea explodează și se transformă într-o
supernova, explozia creează un nor în care se pot atinge valori de mai multe milioane de
grade care strălucește în raze-X timp de mii de ani. Observațiile razelor-X pot dezvălui
dinamica exploziei și elementele grele prezente în norul rezultat.
 Stelele neutronice - Când o stea masivă devine o supernova, ea poate lasa în urmă sa
rămășițe dense numite de specialiști “stele neutronice”. Stelele neutronice tinere trimit în
afara lor particule cu energii care pot trimite raze-X timp de mai multe mii de ani.
 Găurile negre - Când stea moartă are masa mai mare decât trei sori, aceasta formează
o gaură neagră în spațiu. Telescoapele pentru observarea razelor-X ne dau o imagine
asupra materiei supraîncălzite care se mișcă în jurul găurilor negre.
 Galaxiile – Observațiile prin raze-X a galaxiilor normale au revelat călduroasă,
energetică parte a caracterului unei galaxii prin localizarea stelelor neutronice,
ramasitele supernovelor si ale gaurilor negre.
 Galaxii active si Quasari – Galaxiile active duc o “viata” violenta, de obicei in
centrul acestora. Aceasta activitate se datoreaza unei gauri negre uriase din centrul
acestora sau o coliziune cu o alta galaxie sau ambele. Quasarii sunt exemple extreme
de galaxii active.
 Un fundal radioactiv– Cerul observat in raze-X nu este intunecat, ci este slab
luminat, lumina in raze-X care vine de la multe surse indepartate.

E. APLICATII ALE RADIATILOR X

Principalele utilizări: cercetări  stiințifice, industrie, medicină

 Aplicatiile radiațiilor x in medicină

o Utilizare în scop diagnostic - Aplicațiile medicale ale razelor X sunt de domeniul


radiologiei convenționale și al tomodensitometriei (scaner cu raze X); ele au drept
scop vizualizarea organelor (fig.3).

Radiografia proiecțională este practica de a produce imagini bidimensionale utilizând


radiatia cu raze X. Oasele conțin mult calciu, care datorită numărului său atomic relativ ridicat
absoarbe razele x eficient. Aceasta reduce cantitatea de raze X care ajung la detector în umbra
oaselor, făcându-le să fie vizibile clar pe radiograf. Plămânii și gazul prins, de asemenea, apar în
mod clar din cauza absorbției mai scăzute în comparație cu țesutul, în timp ce diferențele dintre
tipurile de țesut sunt mai greu de văzut. Radiografia toracică a unei femei, care demonstrează o
hernie de hiatus. Radiografiile proiecționale sunt utile în detectarea patologiei sistemului schelet,
precum și în detectarea unor procese de boală în țesutul moale. Unele exemple notabile sunt
radiografia toracică foarte comună, care poate fi utilizată pentru a identifica bolile pulmonare cum
ar fi pneumonia, cancerul pulmonar sau edemul pulmonar și radiografia abdominală, care poate
detecta obstrucția intestinului (sau intestinului), aerul liber (din perforațiile viscerale) și fluidul liber
(în ascite). Radiografiile pot fi, de asemenea, utilizate pentru a detecta patologia, cum ar fi pietrele
de biliară (rareori radiopatice) sau pietrele la rinichi care sunt deseori (dar nu întotdeauna) vizibile.
Radiografiile simple cu raze X sunt mai puțin utile în imagistica țesuturilor moi, cum ar fi creierul
sau mușchiul. O zonă în care radiografiile proiecționale sunt utilizate pe scară largă este evaluarea
modului în care un implant ortopedic, cum ar fi un genunchi, șold sau înlocuitor de umăr, este situat
în corp în raport cu osul din jur. Acest lucru poate fi evaluat în două dimensiuni de la radiografii
simple sau poate fi evaluat în trei dimensiuni dacă se folosește o tehnică numită "înregistrare 2D la
3D". Această tehnică presupune negarea erorilor de proiecție asociate cu evaluarea poziției
implantului de la radiografiile simple
Radiografia dentară este frecvent utilizată în diagnosticarea problemelor orale comune, cum
ar fi cavitățile.
În aplicațiile de diagnosticare medicală, razele X de energie scăzută (moale) sunt nedorite,
deoarece sunt complet absorbite de organism, crescând doza de radiație fără a contribui la imagine.
Prin urmare, o foaie subțire de metal, adesea din aluminiu, numită filtru cu raze X, este plasată, de
obicei, pe fereastra tubului cu raze X, absorbând partea energetică redusă din spectru. Aceasta se
numește întărirea fasciculului, deoarece deplasează centrul spectrului spre raze X de energie mai
mare (sau mai greu).
Pentru a genera o imagine a sistemului cardiovascular, inclusiv a arterelor și a venelor
(angiografie), se ia o imagine inițială a regiunii anatomice de interes. O a doua imagine este apoi
luată din aceeași regiune după ce un agent de contrast iodat a fost injectat în vasele de sânge din
această zonă. Aceste două imagini sunt apoi scăzute digital, lăsând o imagine cu doar contrastul
iodat ce conturează vasele de sânge. Radiologul sau chirurgul compară apoi imaginea obținută cu
imaginile anatomice normale pentru a determina dacă există vreun defect sau blocaje ale vasului.

o Utilizare terapeutica - radiatiile x mai sunt utilizate in radioterapia externa, dar, capacitatea


lor de ionizare fiind redusa, sunt preferate radiatii mai energetice, ca radiatii y, care
utilizeaza cobaltoterapia.
Utilizarea razelor X ca tratament este cunoscută sub denumirea de radioterapie și este folosită în
mare măsură pentru managementul (inclusiv paliație) a cancerului; necesită doze mai mari de
radiații decât cele primite doar pentru imagistică. Radiografiile cu raze X sunt utilizate pentru
tratarea cancerelor de piele utilizând raze X de raze reduse, în timp ce grinzile energetice mai mari
sunt utilizate pentru tratarea cancerului în organism, cum ar fi creierul, plămânul, prostata și sânul 

Sunt radiografiile medicale periculoase?


Oamenii sunt deseori îngrijorați de expunerea la radiații în timpul examinărilor medicale.
Totuși, fiecare este supus la radiații din surse naturale în decursul vieții, de la raze cosmice, radon în
atmosferă, sol și roci, până și din apa și mâncare.
Este util să facem următoarele comparații:
Sursa Doza echivalentă
Radiografie piept 100 μSv
Locuit în clădire de beton/cărămidă/piatră 1
70 μSv
an
Zbor de la Londra la New York 40 μSv
Doza zilnică din fondul natural 10 μSv
Radiografie dentară 5 μSv
Mâncatul unei banane 0.1 μSv

Precum se vede, până și mâncatul unei banane duce la expunerea la radiații. Principala sursă
la aceasta este potasiul, care în natură conține 0.0117% din izotopul instabil 40K.

 Aplicatiile radiațiilor x in industrie

Industrial, radiografia gamma se utilizează asemănător modului prin care radiografia de raze
X depistează fracturile şi rupturile de oase din organismul uman.
Radiografia gamma presupune plasarea unei surse de radiaţii pe o parte a materialului sau a
structurii sudate analizate, şi a unei plăci fotografice pe cealaltă parte. Prin developarea plăcii
fotografice se obţin uinformaţii privind structura materialului analizat, calitatea îmbinării sudate etc.
Avantajul constă în dimensiunea redusă a unei surse de radiaţii, comparativ cu gabaritul
impresionant al unui generator de raze X.
Unele instalaţii industriale conţin repere care înglobează mici cantităţi de material
radioactiv, pentru detectarea şi monitorizarea fenomenelor de uzură sau rupere.

 Alte utilizări notabile ale razelor X includ:

Cristalografia cu raze X în care se înregistrează modelul obținut prin difracția razelor X prin
rețeaua de atomi într-un cristal, distanțat îndeaproape, și apoi analizat pentru a descoperi natura
acestei laturi. La începutul anilor 1990, s-au efectuat experimente în care straturile cu câteva atomi
groase de două materiale diferite au fost depuse într-o secvență Thue-Morse. Obiectivul rezultat a
fost găsit a produce modele de difracție cu raze X. O tehnică înrudită, difracția fibrelor, a fost
folosită de Rosalind Franklin pentru a descoperi structura dublu elicoidală a ADN-ului.
Astronomia cu raze X, care este o ramură observațională a astronomiei, care se ocupă de
studiul emisiei de raze X din obiecte celeste.
Analiza microscopică cu raze X, care utilizează radiații electromagnetice în banda de raze
moi pentru a produce imagini cu obiecte foarte mici.
Fluorescența cu raze X, o tehnică în care sunt generate raze X în interiorul unui eșantion și
sunt detectate. Energia de ieșire a razelor X poate fi utilizată pentru a identifica compoziția
eșantionului.
Radiografia industrială utilizează raze X pentru inspecția părților industriale, în special a
sudurilor.
Autentificarea și controlul calității, radiografia este utilizată pentru autentificarea și controlul
calității produselor ambalate.
Industrial CT (tomografia computerizată) este un proces care utilizează echipamentele cu
raze X pentru a produce reprezentări tridimensionale ale componentelor atât pe plan extern, cât și pe
plan intern. Aceasta se realizează prin procesarea pe calculator a imaginilor de proiecție ale
obiectului scanat în multe direcții.
Picturile sunt adesea raze X pentru a descoperi substraturi și pentimenți, modificări în cursul
picturii sau restaurători ulteriori. Mulți pigmenți, cum ar fi plumbul alb, arată bine în radiografii.
Spectromicroscopia cu raze X a fost utilizată pentru a analiza reacțiile pigmenților în picturi.
De exemplu, în analiza degradării culorii în picturile lui van Gogh .
Arta fotografica cu ajutorul razelor X.
Dispozitivele de scanare pentru bagajele de securitate din aeroport folosesc raze X pentru
inspectarea interiorului bagajelor pentru amenințări de securitate înainte de încărcarea pe aeronave.
Controalele pentru camionul de control al conturului utilizează raze X pentru inspectarea
interiorului camioanelor.
Arta fotografică și arta fotografică, utilizarea artistică a raze X, de exemplu lucrările lui
Stane Jagodič
Îndepărtarea părului cu raze X, o metodă populară în anii 1920, dar acum interzisă de FDA.
Fluoroscoapele de încălțăminte au fost popularizate în anii 1920, interzise în SUA în anii
1960, interzise în Marea Britanie în anii 1970 și chiar mai târziu în Europa continentală.
Roentgen stereophotogrammetry este folosit pentru a urmări mișcarea oaselor pe baza
implantării markerilor
Spectroscopia fotoelectronică cu raze X este o tehnică de analiză chimică bazată pe efectul
fotoelectric, de obicei utilizat în știința suprafeței.
Explozia radiațiilor este utilizarea de raze X de înaltă energie generate de o explozie de
fisiune (o bombă A) pentru a comprima combustibilul nuclear până la punctul de aprindere prin
fuziune (o bombă H).

F. CONCLUZIE

         Razele Roentgen şi-au găsit foarte multe aplicaţii practice importante.


         În primul rînd în medicină. Nimeni nu poate indica numărul exact de oameni, viaţa cărora a
fost salvată datorită diagnosticului corect stabilit la timp cu ajutorul razelor Roentgen. E clar, că
acest număr e foarte mare.
În al doilea rînd, cu ajutorul figurilor de difracţie, pe care le dau razele Roentgen la trecerea
lor prin cristale, se stabileşte ordinea de repartizare a atomilor în spaţiu – structura cristalelor.
Pentru substanţele organice cristaline aceasta nu e atît de complicat. Însă cu ajutorul analizei
radiologice a structurii cristaline se descifrează structura celor mai complicaţi compuşi organici,
inclusiv proteinele. În particular, a fost determinată structura moleculei de hemoglobină, care
conţine zeci de mii de atomi.
Cred, că descoperirea razelor Roentgen este cea mai importantă descoperire aplicată în
medicină, care a contribuit la dezvoltarea acestei ramuri. 

BIBLIOGRAFIE

      1. Miakişev G., Buhovţev B. „Fizica” manual pentru clasa X, editura „Lumina”,Chisinău,
a.1973.
         2. Radiţiile electromagnetice.   www.energienucleară.go.ro/cap_0,5.htm.

3.Internetul.