cumpătarea (sau, în cazul organizaţiilor, claritatea organizaţională, responsabilitatea

etc. - ambele liste pot continua) pot 11 la fel de importante. Totuşi, putem folosi conjuncţia
dacă avem grijă să specificăm nivelurile diferite la care ne referim. Spre exemplu, într-un apel
recent la proiecte lansat de Comisia Europeană pe tema „eticii şi integrităţii în cercetare”, era
precizat destul de clar faptul că „integritatea” se referă la internalizarea normelor etice de
către cercetătorii individuali şi la asumarea lor de către organizaţiile academice.

Obiectul şi problemele eticii

Din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupaţi să reglementeze relaţiile dintre ei prin
norme care să aibă ca scop protejarea fiecărui individ al comunităţii, a comunităţii ca întreg
sau a anumitor segmente ale acesteia (familie, trib, gintă, popor, naţiune, etnie, organizaţie
etc.) Asemenea norme trebuie să aibă câteva caracteristici fără de care şansa lor de a se
impune este puţin probabilă: să delimiteze, pentru toţi şi pentru fiecare în parte obligaţii,
interdicţii, permisiuni; să fie recunoscute de toţi sau de cel puţin o majoritate; să prevadă
sancţiuni pentru impunerea lor în folosul comunităţii. Este de reţinut faptul că chiar şi în cele
mai autoritare şi opresive regimuri politice ale istoriei, caracteristicile de mai sus ale
reglementărilor s-au menţinut, chiar dacă acestea au convieţuit cu norme de conduită impuse
împotriva voinţei majorităţii, în folosul unei persoane sau al unei minorităţi.
La baza constituirii acestor norme au stat întotdeauna valorile promovate în diferite
momente istorice şi în diferite arii de convieţuire umană, constituite în baza concepţiilor
dominante vehiculate în societate despre sursa, valoarea şi sensul existenţei umane. S-au
constituit, astfel, o multitudine de perechi vciloare-normă destinate să diriguiască viaţa
indivizilor şi a comunităţilor umane în conformitate cu idealul uman şi cu sistemul de
interese promovat la un moment dat.

Din multitudinea acestor perechi, s-a desprins o categorie aparte, identificată ca

aparţinînd de sfera de preocupări a eticii: sfera moralei. Natura acestei sfere este dată de
problematica omului, raportată la sensul şi semnificaţia, valoarea şi scopul fiinţei umane, de
valori, norme, atitudini şi manifestări raportate la categoriile de “bine” şi “rău”, toate acestea
promovate, susţinute şi apărate sub sancţiunea opiniei publice şi a propriei conştiinţe.