tu însuţi să accepţi cu plăcere aceste pretenţii sunt propoziţiile - cheie ale cerinţelor

derivate din norma deontologică amintită.

Această schimbare imaginitivă de rol are un efect benefic asupra măsurii şi naturii
actelor dc autoritate exercitate de managerul universitar îndemnând permanent la moderaţie,
echilibru, autoexigenţă, dreaptă judecată, cumpătare.
Ca o consecinţă a acestei viziuni asupra purtătorului autorităţii universitare,
deontologia îi cere acestuia să refuze cu consecvenţă ostentaţia în exercitarea prerogativelor
sale, astfel încât să fie predispus mai degrabă la a face bine, decât rău în relaţiile cu supuşii
sau discipolii săi. Preeminenţa prevenirii greşelilor şi erorilor supuşilor (discipolilor) în
raport cu sancţionarea pentru acestea este o cerinţă morală de principiu a profilului
managerului universitar.
A aştepta ca mai degrabă celălalt să greşească pentru a te bucura de dreptul de a
sancţiona greşeala, a-1 conduce pe om spre greşeală fie cu intenţie, fie din omisiune, fie din
ignoranţă, a refuza şansa îndreptării greşelilor, înaintea aplicării sancţiunilor, a refuza
sprijinul pentru aceasta sunt acte incompatibile cu deontologia managerului universitar.
Totodată managerul universitar este dator să se implice cu toată fiinţa lui într-o
filosofie pozitivă asupra autorităţii. Oferta sa de competenţă socială nu este una măsurabilă
strict în termen comerciali sau în termenii capriciului, ai dispoziţiei subiective, ai
ataşamentului sau nonataşamentului faţă de valorile socio-culturale, estetice, politice sau
religioase ale supuşilor (discipolilor) săi. Este o ofertă care se probează doar în
intersubiectivitate cu purtătorul cererii pentru acest tip de competenţă.
Prin urmare, pentru cadrul didactic omul reprezintă un tip special de obiect al muncii:
scopul muncii este tocmai umanizarea obiectului, iar în acest tip de muncă obiectul este
activ, el participă la propria lui devenire, îşi formează propriile lui idealuri.
Asumarea responsabilităţii depline pentru actele de autoritate exercitate în structura de
învăţământ ocupă un loc aparte în constelaţia normelor deontologice ale managerului
universitar. Aceasta presupune deopotrivă o angajare a propriei persoane acolo unde şi atunci
când cerinţele postului impun cu ncccsitatc accst lucru şi limitarea delegării autorităţii la
situaţiile limită şi în condiţii de deplină capacitate de exerciţiu.
Principiile deontologiei, dincolo de particularizările prezentate, reprezintă pentru managementul
universitar repere permanente de reflexie, atât la nivel individual, cât şi colectiv, atât în calitatea lor
de repere de reflecţie morală, cât şi, pornind de la înalta capacitate de