SECȚIUNEA A Patra CAUZĂ A KÖVESI Împotriva ROMÂNIEI (Cererea Nr. 3594 - 19) STRASBOURG DE JUDECARE 5 Mai 2020 PDF

6/6/2020 SECȚIUNEA A patra CAUZĂ A KÖVESI împotriva ROMÂNIEI (Cererea nr.
3594/19) STRASBOURG DE JUDECARE 5 mai 2020
Pagina 1
SECȚIUNEA A patra
CAZUL lui KÖVESI v. ROMÂNIA
(Cererea nr. 3594/19)
HOTĂRÂRE
Art 6 (civil) • Acces la instanță • Incapacitatea procurorului șef de a efectua în mod eficient
contesta încetarea prematură a mandatului • Ambele condiții ale Eskelinen
testul nu a fost îndeplinit • Absența controlului judiciar al legalității deciziei de înlăturare care nu se află în
interesul statului • Controlul judiciar limitat la controlul formal nu este suficient în
circumstanțe • Esența dreptului de acces la deficiențe de judecată
Art 10 • Libertatea de exprimare • Încetarea prematură a procurorului șef
mandat în urma criticilor publice față de reformele legislative • Măsura impugnată
nefolosirea unui scop legitim • critici în contextul dezbaterii de interes public;
care nu conțin atacuri împotriva sistemului judiciar • Declarații care solicită grad înalt
de protecție • Efectul de răcire al măsurii învingând chiar scopul
menținerea independenței sistemului judiciar • Interferența nu este însoțită
prin garanții eficiente și adecvate împotriva abuzurilor
STRASBOURG
https://translate.googleusercontent.com/translate_f 1/69
6/6/2020 SECȚIUNEA A patra CAUZĂ A KÖVESI împotriva ROMÂNIEI (Cererea nr. 3594/19) STRASBOURG DE JUDECARE 5 mai 2020
5 mai 2020
Această hotărâre va deveni definitivă în circumstanțele prevăzute la articolul 44 § 2 din Directiva

Convenţie. Poate face obiectul revizuirii editoriale.
Pagina 3
2
KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI
În cazul Kövesi împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), cu funcția de
Camera compusă din:
Jon Fridrik Kjølbro, președinte,
Faris Vehabović,
Iulia Antoanella Motoc,
Branko Lubarda,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Georges Ravarani,
Péter Paczolay, judecători,
și Andrea Tamietti, grefier de secție,
Având în vedere:
cererea de mai sus formulată împotriva României a fost introdusă la Curte în temeiul
Articolul 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și
Libertățile fundamentale („Convenția”) de către un cetățean român,
Doamna Laura-Codruța Kövesi („solicitantul”), la 28 decembrie 2018,
observațiile prezentate de guvernul respondent și de
observații în răspuns depuse de solicitant,
comentariile transmise de Inițiativa Justiției pentru Societatea Deschisă,
Institutul pentru Drepturile Omului al Asociației Internaționale a Barourilor și Helsinki
Fundația pentru Drepturile Omului, căreia i s-a acordat permisiunea de a interveni de către
Președintele secției,
Observând că, la 30 ianuarie 2019, Guvernul a fost înștiințat cu privire la
cererea și că cererea a primit prioritate în conformitate cu articolul 41 din Regulamentul de procedură
Regulile Curții,
După ce a deliberat în privat la 24 martie 2020,
Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată:
INTRODUCERE
Reclamanta s-a plâns că i s-a refuzat accesul la o instanță

contestă încetarea prematură a mandatului său în calitate de procuror-șef al

Direcția Națională Anticorupție. De asemenea, s-a plâns că mandatul ei
fusese încetată ca urmare a opiniilor și pozițiilor pe care le avea
exprimat public în capacitatea ei profesională în legătură cu legislativul
reforme care afectează sistemul judiciar. Ea s-a bazat pe articolele 6 § 1, 10 și 13 din Directiva
Convenţie.
FAPTELE
1. Solicitantul s-a născut în 1973 și locuiește în București. Ea a fost

reprezentată de doamna NT Popescu, avocat care lucrează la București.
2. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de
agentul lor, dl V. Mocanu al Ministerului Afacerilor Externe.
Pagina 4
I. NUMIREA SOLICITANTULUI PENTRU PREZEDATOR CHIEF AL

DIRECȚIA ANTICORRUPȚIE NAȚIONALĂ
3. La 15 mai 2013, după șaptesprezece ani de serviciu în calitate de procuror -

inclusiv șase ani în funcția de procuror general al parchetului de pe lângă
la Înalta Curte de Casație și Justiție - reclamantul a fost numit de
președintele României, prin Decretul nr. 483/2013, în calitate de procuror-șef al
Direcția Națională Anticorupție ( Direcția Națională Anticorupție -
în continuare „ADN”) pentru un termen de trei ani, până la 16 mai 2016.
4. În această calitate, solicitantul a îndeplinit sarcini manageriale și
a coordonat întreaga activitate a DNA, un departament al procurorului
biroul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție specializat în
investigarea infracțiunilor de corupție la nivel mediu-înalt.
5. La 12 noiembrie 2015, secțiunea pentru procurorii din
Consiliul superior al sistemului judiciar ( Consiliul Superior al Magistraturii -
în continuare „CSM”), organismul responsabil cu managementul și
probleme disciplinare din cadrul sistemului judiciar, au întocmit o evaluare profesională
raport al activității solicitantului de la 1 ianuarie 2005 la 2 octombrie 2006 ca
procuror-șef al Direcției Județene Sibiu pentru Investigația din
Crime organizate și terorism, iar în perioada 16 mai 2013 - 14 august 2014
în calitate de procuror șef al DNA. Raportul menționa că solicitantul a avut
a reușit să crească eficiența departamentelor sub supravegherea ei
și că și-a îndeplinit sarcinile sale manageriale cu promptitudine și în interior
termenele stabilite De asemenea, a menționat că ea s-a mobilizat și a motivat-o
personalul sub supravegherea

exemplu personal, ei prin comunicare
încurajând performanțe constantă
bune din și În plus,
partea lor.
respectase standardele de onoare și demnitate profesională și avea
a arătat imparțialitate și obiectivitate în îndeplinirea îndatoririlor sale.
raportul a concluzionat că solicitantul a atins nivelul maxim în toate
parametrii și evaluarea ei finală au fost „Foarte bune”.
6. La începutul anului 2016, ministrul Justiției a depus candidatura
- aprobarea CSM a unei propuneri de a-l numi pe solicitant
funcția de procuror șef al DNA pentru un nou mandat de trei ani. În
în sprijinul propunerii sale, ministrul a menționat că reclamantul a avut
a organizat instituția pe care a condus-o cu cea mai mare eficiență și pe care a abordat-o
corupția la cel mai înalt nivel, fapte recunoscute atât la nivel național, cât și
nivel internațional. Eforturile ei au fost, de asemenea, orientate spre împlinire
a obligațiilor asumate de România în cadrul Comisiei Europene
Mecanismul de cooperare și verificare în ceea ce privește reforma
Sistem juridic.
7. La 28 martie 2016, secțiunea pentru procurorii CSM a dat un
aviz favorabil la propunerea ministrului justiției. Pentru a
să ia decizia CSM a examinat propunerea ministrului, un raport
întocmit de Departamentul de Resurse Umane al Ministerului Justiției
Pagina 5
curriculum vitae al solicitantului și declarațiile de interes și ale acesteia

neafilierea la serviciile secrete înainte de 1990. În plus, solicitantul
a fost intervievat de secție pentru procurorii CSM. CSM
a observat că în 2015 numărul acuzațiilor a fost mai mare decât cel din
2012, în timp ce numărul persoanelor aflate în funcții înalte trimise la proces a crescut
față de 2012. A crescut și numărul de cazuri soluționate în 2015
față de 2014. CSM a concluzionat că activitatea solicitantului este solicitantul
procurorul DNA a fost remarcabil, rezultatele fiind apreciate și la
nivel internațional. Grupul a aprobat propunerea ministrului
în unanimitate.
8. La 7 aprilie 2016, președintele României, în baza
propunerea ministrului justiției (a se vedea punctul 6 de mai sus) și propunerea
aprobarea CSM (a se vedea paragraful 7 de mai sus), a numit-o pe solicitant
în calitate de procuror șef al DNA pentru un nou mandat de trei ani, începând cu 16 mai
2016 - 16 mai 2019.
II. ALEGERI PARLAMENTARE DIN 2016 ȘI SUBVENȚIE

EVOLUȚIA
9. După alegerile parlamentare care au avut loc la 11 decembrie

2016 a fost formată o nouă majoritate parlamentară și un nou guvern
înființat în ianuarie 2017.
10. La 31 ianuarie 2017, guvernul nou format a adoptat un
ordonanță de urgență care a modificat anumite prevederi ale criminalului
Codul și Codul de procedură penală (de urgență a Guvernului
Ordonanța nr. 13/2017). Principalele modificări aduse de către
Ordonanța se referea la dezincriminarea abuzului în serviciu comis
cu ocazia aprobării sau adoptării tuturor tipurilor de legislație atunci când
daunele au fost mai mici de 200.000 lei români (ROL - aproximativ
44.000 de euro (EUR)) și o pedeapsă mai mică pentru infracțiunea menționată atunci când
daunele au fost mai mari decât pragul de 200.000 lei. De asemenea, ordonanța
a prevăzut pentru dezincriminarea tuturor actelor de a ajuta și a aduce atingere
comise de rude până la gradul doi.
11. Adoptarea ordonanței de mai sus a generat demonstrații ale
protest în toată țara și internațional.
12. În acest context, DNA a emis un comunicat de presă la 2 februarie 2017
informând publicul că a fost depusă o plângere cu privire la
modul în care au fost adoptate anumite acte legislative și că
s-au efectuat verificări în acest sens.
13. La 27 februarie 2017, într-un alt comunicat de presă, DNA a informat acest lucru
public care, după ce a analizat circumstanțele care au dat naștere la
plângerea menționată mai sus, nu a fost dezvăluit incidente de corupție.
Cu toate acestea, s-a decis trimiterea dosarului la parchet
atașat la Înalta Curte de Casație și Justiție, autoritatea competentă
Pagina 6
să continue ancheta cu privire la posibile infracțiuni constând din

prezentarea intenționată a datelor înșelătoare în fața Parlamentului sau a Președintelui
privește activitatea Guvernului sau a unui minister în vederea ascunderii
comiterea de acte împotriva intereselor statului, înlăturarea sau distrugerea
documente, înlăturarea sau distrugerea probelor și a falsurilor. Presa
comunicarea a continuat să rezume faptele pe care a avut-o decizia de mai sus
s-a bazat după cum a relevat ancheta. A menționat că
Ordonanța nr. 13/2017 (a se vedea punctul 10 de mai sus) a fost adoptat de către
Guvernul fără a fi inclus pe agenda reuniunii lor și
fără a permite timpul necesar aprobării de către competent
instituții. Mai mult, o opinie nefavorabilă a fost distrusă și
înscrieri în registrul
fusese modificat de corespondență
pentru la biroul
a ascunde primirea ministrului
proiectului justiției pentru
de ordonanță
aprobare.
14. La 3 iulie 2017, în urma unei solicitări a ministrului justiției,
CSM a dispus efectuarea unei inspecții la ADN cu scopul de
determinarea eficienței managementului său și îndeplinirea de către
gestionarea atribuțiilor lor, în conformitate cu prevederile legii și regulamentele interne și
dacă personalul a respectat regulile procedurale și regulamentele interne.
Inspecția a vizat perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2016 și 30 iunie
2017. Constatările inspecției au fost incluse într-un raport de 509 de pagini
întocmit la 15 septembrie 2017 de Departamentul de inspecție judiciară pentru
Procurorii CSM. Raportul de inspecție a subliniat că solicitantul
îndeplinise toate cerințele poziției sale prin crearea unui armonios
echipă capabilă să atingă un nivel bun de performanță în investigarea
infracțiuni de corupție. Ea a fost descrisă ca având o bună comunicare și
abilități de soluționare a conflictelor, eficiență și autoritate. Raportul a concluzionat că
solicitantul a respectat pe deplin toate cerințele necesare pentru a continua
îndeplinind rolul ei.
15. La 23 august 2017, ministrul Justiției a anunțat că a
a fost planificată o reformă completă a sistemului judiciar. Ulterior, pe
27 septembrie 2017 Parlamentul a decis să creeze un parlamentar special
comision cu scopul de a recomanda modificări anumitor legi
prevederi în domeniul dreptului penal și civil și al justiției.
16. Lucrările comisiei de mai sus au început la 25 octombrie 2017 împreună cu
reforma celor trei legi fundamentale ale sistemului de justiție din România:
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (a se vedea punctul 7 3
mai jos), Legea nr. 304/2004 privind organizarea sistemului judiciar (a se vedea
paragraful 74 de mai jos) și Legea nr. 317/2004 privind CSM (a se vedea punctul 75
de mai jos).
17. Modificările aduse celor trei legi menționate mai sus și cele conexe
Procesul legislativ a atras critici în România și internațional. La
la nivel intern, aceasta a luat forma, printre altele , de: două opinii negative
CSM; un memorandum pentru retragerea amendamentelor semnate
Pagina 7
de aproape 4.000 de judecători și procurori; protestele tăcute ale judecătorilor și

procurorii din fața instanțelor și parchetelor;
întrebări parlamentare și discursuri ale reprezentanților opoziției din
Parlamentul României, la Curtea Constituțională și, de asemenea, la
instituții internaționale, inclusiv Comisia de la Veneția; proteste de
organizațiile societății civile
III. SOLICITARE DE MINISTERUL JUSTIȚIEI PENTRU A ÎNlătura

SOLICITANTE DIN POZIȚIA SA, PRESECUTORUL CHIEF AL
ADN-ul
18. La 23 februarie 2018, ministrul Justiției a trimis CSM a

document intitulat „Raport asupra activității manageriale la ADN” („
Raport ”) care includea o propunere de îndepărtare a solicitantului din ea
poziţie. Raportul a prezentat propunerea sa în introducerea sa după cum urmează:
„Prezentul raport este poziția ministrului justiției, determinată de acesta
rolul constituțional prevăzut de articolul 132 din [Constituția României],
care, raportat la statutul procurorilor, stabilește la alineatul 1 că
„procurorii [trebuie] să își desfășoare activitatea în conformitate cu principiile legalității,
imparțialitate și supraveghere ierarhică, sub autoritatea ministrului justiției ”.
A fost elaborat pe baza dezbaterilor care au crescut în volum
spațiu în ultimul an, între februarie 2017 și februarie 2018, dezbateri care
au împărțit profund opinia publică și s-au angajat, la niveluri fără precedent în
istoria recentă a României, atacurile personale și chestionarea constituțională,
Valorile europene și universale ... [Ei] au sfătuit opiniile europenilor și
forumurile internaționale pentru România au declanșat mecanisme de evaluare
nu a mai fost folosit niciodată împotriva țării noastre, amenințând îndeplinirea obiectivelor
a asumat și a pus în pericol statul de drept. ”
19. În plus, raportul menționa că concluziile și concluziile sale

referit exclusiv la perioada cuprinsă între februarie 2017 și februarie 2018 și
se referă în special la activitatea managerială a solicitantului în calitate de șef
procuror al DNA. Raportul menționa că se bazează pe o
raportul anterior al ministrului justiției privind evaluarea
eficiența managerială și modul de îndeplinire a obligațiilor sale de către
procuror șef al DNA, precum și raportul de inspecție al CSM
15 septembrie 2017 (a se vedea punctul 14 de mai sus). Cu toate acestea, a ajuns la concluzia că
„Decizia nu ar fi luată exclusiv pe baza inspecției
raport". Introducerea raportului sa încheiat după cum urmează:
„Concluziile raportului actual se bazează, prin urmare, pe dovezi culese
de la începutul perioadei de referință până în prezent, pe baza unei analize a
decizii, fapte și acțiuni specifice, inclusiv a declarațiilor publice făcute de către
procuror șef al DNA, așa cum se reflectă în documentele întocmite de autoritățile publice
la sfârșitul perioadei în cauză, pe baza căreia raportul menționat al Departamentului
se bazează inspecția judiciară pentru procurori. ”
20. Raportul a continuat prin a detalia motivele care justifică documentul

scoaterea din funcție a reclamantei. În primul rând, a fost menționat că, în timpul
Pagina 8

pe o perioadă de un an, au fost depuse trei reclamații la adresa

Curtea Constituțională cu privire la presupuse încălcări ale Constituției de către
ADN-ul. În două dintre aceste cazuri, au fost constatate încălcări ale Constituției.
21. Primul caz a vizat decizia Curții Constituționale nr. 68 din
27 februarie 2017, din care raportul este citat după cum urmează:
„Parchetul [ Ministerul Public ], ca parte a autorității judiciare,
s-a considerat competentă să verifice utilitatea, respectarea legislației
proces și, implicit, legalitatea adoptării de urgență a Guvernului
ordonanță. Un astfel de comportament implică o încălcare gravă a principiului separării
puteri în stat, astfel cum este garantat de articolul 1 alineatul (1) din Constituție, deoarece nu
doar parchetul și-a depășit misiunea, astfel cum este prevăzut de acesta
Constituție și drept, dar a arrogat și competențe care aparțin legislativului
sau la Curtea Constituțională. ... Prin examinarea circumstanțelor adoptării
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 ... DNA și-a asumat competența
să efectueze o anchetă penală într-un domeniu care nu se încadrează în cadrul legal,
ceea ce ar putea duce la un impas instituțional ... Prin urmare, instanța recunoaște
existența unui conflict constituțional între parchetul -
DNA, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte ... ”
Pe baza constatărilor deciziei de mai sus și a faptului că

reclamanta a declarat public că și-a asumat personal responsabilitatea
Ancheta în acest caz, Raportul a concluzionat că solicitantul a avut
a depășit limitele competențelor sale de procuror șef.
22. Al doilea caz a vizat decizia Curții Constituționale nr. 611 din
3 octombrie 2017, în care instanța a concluzionat că există o constituționalitate
conflict între Parlamentul României pe de o parte și public
pe de altă parte, parchetul generat de refuzul reclamantului de a
să se prezinte în fața Comisiei speciale de investigații înființată de
Parlamentul pentru a investiga aspecte referitoare la organizarea
Alegerile prezidențiale din 2009. Curtea Constituțională a reținut că reclamantul,
în calitate de procuror șef al DNA, a refuzat să se conformeze
trei citații să se prezinte în fața comisiei sus-menționate și
a informat Comisia în scris că nu cunoaște niciun aspect
care ar putea servi la ancheta parlamentară în cauză.
Curtea Constituțională a considerat că comportamentul reclamantului - mai mult
în special eșecul ei de a răspunde la două întrebări specifice adresate de acesta
comision - blocase activitatea acestei comisii. Raportul
a citat în continuare următoarele din decizia Curții Constituționale:
„... [B] și atitudinea ei, procurorul șef al DNA, nu numai că a exclus a priori
orice cooperare de bună-credință cu autoritatea care exercită poporul
suveranitatea - Parlamentul României - dar a refuzat, de asemenea, să participe la
clarificarea anumitor aspecte în legătură cu un eveniment de interes public (ea
prezență în seara de 6 decembrie 2009, data la care președinția
au avut loc alegeri, împreună cu alte persoane care dețin funcții publice - directorul
și directorul adjunct al Serviciului Român de Informații și senatori -, la
casa senatorului GO ... "
Pagina 9
În acest sens, Raportul a concluzionat că solicitantul, comportându-se ca

descrisă în decizia Curții Constituționale, refuzase să coopereze
cu autoritățile publice reprezentative și refuzaseră să dea
informații care erau în interesul public. Aceasta a arătat „confuzia
făcut de procurorul șef al DNA între viața privată și ea
poziție importantă într-o autoritate publică a statului ”.
23. Al treilea caz a vizat decizia nr. 757 din 23 noiembrie 2017,
adoptat de Curtea Constituțională în urma unei solicitări a președintelui Republicii Moldova
Senatul pentru a rezolva un conflict constituțional între Guvern
pe de o parte și parchetul public pe cealaltă. Constituțional
conflictul fusese generat de deschiderea unei anchete de către
ADN-ul împotriva mai multor oficiali publici, inclusiv un membru al
Guvern, pentru corupție în legătură cu adoptarea unei
Hotărârea Guvernului. În acest caz, Curtea Constituțională a reținut că
nu a fost un conflict constituțional și că procurorii erau competenți
cercetează posibile fapte penale săvârșite în legătură cu
adoptarea unei decizii administrative individuale, cum ar fi decizia din 2007
întrebare. În acest sens, ministrul a considerat că cele menționate mai sus
decizia Curții Constituționale a fost încă un motiv care justifică hotărârea
Demiterea reclamantului, deoarece a arătat că ADN-ul a depășit-o
limitele competențelor sale atunci când a decis să investigheze utilitatea
adoptarea unei hotărâri a Guvernului.
24. În plus, ministrul a afirmat că această constatare a fost dovedită și de a
comunicat de presă, emis de DNA în legătură cu cele de mai sus
investigație, în care s-a menționat că inițierea
Ordonanța guvernului în cauză a fost făcută cu încălcarea procedurii
pentru elaborarea, aprobarea și prezentarea propunerilor legislative.
Ministrul a considerat că prin emiterea comunicatului de presă în cauză
reclamanta a depășit limitele competențelor sale. Mai mult, el
a susținut în plus că solicitantul a retras ulterior această presă
eliberare, care, în opinia sa, a arătat că a refuzat să o accepte
eroare.
25. Un alt motiv care justifică îndepărtarea reclamantei din funcția ei
a fost faptul că ea s-a implicat personal în investigații
condus de procurori sub supravegherea ei. În sprijinul acestui lucru
declarație ministrul a citat părți dintr-o declarație publică făcută de
solicitant în legătură cu ancheta privind
Ordonanța nr. 13/2017 (a se vedea punctul 10 de mai sus) după cum urmează:
„Personal îmi asum responsabilitatea pentru anchetă în acest caz împreună cu
[procurori] D. și U. Nu am mutat niciun milimetru spre stânga sau spre dreapta
fără ca eu să spun da ”.
Acest lucru, în opinia ministrului, a arătat că solicitantul nu avea

abilitati manageriale.
Pagina 10
26. Raportul a continuat menționând că raportul de inspecție CSM

(a se vedea punctul 14 de mai sus) a găsit o singură instanță a unui posibil disciplinar
infracțiunea presupusă săvârșită de reclamant, precum și o singură instanță
comportament autoritar, atât în domeniul resurselor umane.
27. Un alt element care justifică demiterea reclamantului s-a bazat pe a
comunicat de presă emis la 12 ianuarie 2018 de Departamentul Judiciar
Inspecția CSM în care s-a afirmat că procedurile disciplinare
erau pendinte împotriva reclamantului pentru mai multe infracțiuni disciplinare în
relația cu onoarea profesională și comportamentul ei față de colegi.
28. Raportul a continuat apoi, pe douăsprezece din restul nouăsprezece
pagini, pentru a detalia diverse declarații făcute de solicitant în public.
părți relevante ale raportului după cum urmează:
„De exemplu, într-un discurs ținut la Forumul Justiției Moldova-România, în al doilea rând
ediție, București 23-24 noiembrie 2017, în calitatea sa de reprezentant al
instituția pe care o conduce, procurorul șef al DNA a declarat că Curtea Constituțională
'[a adoptat] în 2016 o decizie prin care a declarat textul de lege care definește infracțiunea de abuz
de funcție constituțională numai dacă prin sintagma „în mod defectuos” ar fi trebuit
înțeles ca „încălcând legea”. Acesta este motivul pentru care procurorii [ar putea]
investighează doar fapte de abuz în serviciu comise prin încălcarea principalului
legislație, concluzionând că „era [evident] că societatea rămâne [ed ]ată neprotejată
din astfel de practici, după decizia de anul trecut a Curții Constituționale ” . Ea
apoi a continuat să dea câteva exemple din cazurile ADN-ului, subliniind că
„în urma deciziei Curții Constituționale menționate anterior, în 2017, 245 de dosare au avut
a fost închisă și 188 milioane de euro [EUR] - daune cauzate fondurilor publice - nu ar putea fi nr
mai mult să fie recuperat de către stat. Pe lângă pierderile de milioane de euro pentru stat
buget, întreaga societate va urmări cum vor fi ocupați cei aflați în funcții publice
satisfacerea intereselor diferite de interesul comunității. Și atunci noi
pune o întrebare legitimă: în contextul modificărilor legislative propuse
cu privire la abuzul în serviciu și atunci când societatea pierde milioane de euro
aceste acțiuni, este justificat limitarea investigațiilor? “
Raportul menționa că aceste declarații, repetate de solicitant în

mass-media în alte câteva ocazii a arătat că ea a contestat de fapt
caracterul general și obligatoriu al deciziilor adoptate de Constituțional
Curtea și că s-a considerat a fi „atât legislativ cât și
Curtea Constititionala".
29. Mai departe, Raportul menționa că, la începutul anului 2017,
reclamanta a declarat la British Broadcasting Corporation că avea
i-a fost teamă de demontarea ADN-ului și a vorbit despre „amenințări zilnice
împotriva sistemului judiciar ”, menționând că i-a fost frică
modificări legislative care ar putea afecta lupta împotriva corupției, modificări
jurisdicția sau chiar demontarea instituției pe care a condus-o. Mai mult decât atât,
Raportul a declarat că, într-un interviu cu Euronews, reclamantul a avut
„A criticat dur unele proiecte de legi care [făcuseră obiectul la acea vreme
de] dezbatere parlamentară, acuzând politicienii și oamenii de afaceri că sunt
împotriva eforturilor depuse pentru curățarea uneia dintre cele mai corupte țări din
Uniunea Europeana". În plus, raportul a menționat faptul că într-un interviu
Pagina 11
cu ziarul Libertatea , reclamantul a declarat că legislativul

amendamentele discutate de Parlament au fost de fapt „un pretext pentru
elimina capacitatea anchetatorilor de a descoperi și rezolva infracțiuni ”și asta
„Lupta împotriva corupției va fi încheiată”. Raportul încheiat
că aceste declarații arătau „teama obsesivă” a reclamantei de a o pierde
poziția de șef al ADN-ului.
30. În partea sa finală, Raportul a menționat, de asemenea, că în ultima perioadă,
numărul de achitări în cauzele trimise instanțelor de către DNA
a crescut, fapt care a ridicat întrebări despre modul în care
drepturile fundamentale erau respectate de șeful DNA.
Mai mult, reclamantul a fost, de asemenea, criticat pe scurt pentru un exemplu de lipsă
de implicare în identificarea și eliminarea abuzurilor de către procurorii în temei
supravegherea ei, un exemplu de lipsă de promptitudine în soluționarea unui caz și
un exemplu de lipsă de reacție la o plângere cu privire la presupuse
comportament neprofesional depus împotriva unui procuror sub supravegherea ei.
31. Raportul a fost încheiat după cum urmează:
„DNA nu este identificat cu procurorul său principal, ale cărui acțiuni în ultimul an,
au arătat că pot pune în pericol instituția pe care o conduce, prin exces de autoritate,
comportament discreționar, sfidând autoritatea Parlamentului și a Guvernului
rolul și competențele, [și] contestarea deciziilor și autoritatea
Curtea Constititionala. ... Comportamentul [reclamantului] a creat o criză fără
precedent în istoria recentă a acestei țări, ceea ce a făcut ca România să fie în mod incorect,
subiectul preocupărilor, acțiunilor, faptelor, declarațiilor, [și] reacțiilor instituționale, la
la nivel național, european și internațional, cu efecte în plan economic și social
câmpuri.
Procurorul șef al DNA a abuzat de încrederea reprezentanților

forumuri internaționale și ale cetățenilor acestei țări, răspândite în spațiul public
informații fără nicio bază reală, legală sau constituțională. Ea a creat pentru sine
o imagine a unui erou anticorupție bazat pe această încredere și în spatele lipsei de
transparenţă. Această situație nu poate continua deoarece vorbim despre
protecția interesului național ... "
32. Raportul s-a încheiat după cum urmează:

„ Având în vedere elementele menționate mai sus, acesta a fost dovedit copleșitor
pe care procurorul șef al DNA, prin toate faptele prezentate aici, îl are
a exercitat șiactivităților
întoarcerea își îndeplinește în prezent
anticorupție și rolul
ADN-ulîntr-un
lor mod discreționar,
rol constituțional și legal. Pentru aceste fapte, intolerabile într-un stat de conducere al
Legea, prezint procedura pentru eliminarea [
reclamant] din funcția de procuror șef al DNA în baza
Articolul 54 alineatul (4) luat împreună cu articolul 51 alineatul (2) litera b din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor și procurorilor.
Acest raport, însoțit de propunerea de demitere a șefului DNA
procurorul va fi transferat la secție pentru procurorii CSM și la
Președintele României pentru decizie, în conformitate cu prerogativele legale. ”
Pagina 12
IV. PROCEDURI ÎNAINTE DE CSM
33. Într-o scrisoare din 26 februarie 2018 și care poartă ștampila „primită”
din ADN din 27 februarie 2018, solicitantul a fost informat de CSM
că a fost chemată să se prezinte la audierea secției sale pentru procurori
la 27 februarie 2018 pentru a-și prezenta punctul de vedere cu privire la
propunere de scoatere din funcția sa făcută de ministrul Justiției.
O copie a raportului a fost anexată la scrisoare.
34. La 27 februarie 2018 a avut loc o audiere în fața secțiunii pt
procurorii CSM, în timpul cărora declarațiile ministrului
Justiția și reclamantul au fost audiați.
35. Reclamantul a transmis, atât oral, cât și în scris, ministrului
nu ceruse niciodată niciun punct de vedere sau clarificări din partea ei
legătura cu elementele pe care a fost făcută propunerea de eliminare
bazat. În plus, raportul se referise la perioada dintre
Februarie 2017 și februarie 2018, dar raportul Departamentului din
Inspecția judiciară la care a făcut referire a vizat o perioadă care
s-a încheiat în primul mandat din 2017 (a se vedea punctele 14 și 19 de mai sus). Pe
acest punct, solicitantul a prezentat o copie a unui raport de evaluare favorabil
privind activitatea ei pentru perioada cuprinsă între 2016 și primul mandat din
2017.
36. Solicitantul a continuat să răspundă la fiecare dintre criticile formulate în document
Raport.
37. În ceea ce privește deciziile nr. 68 și 611 ai Curții Constituționale (a se vedea
la punctele 21 și 22 de mai sus), reclamanta a precizat că pe site-ul web
în instanță, au fost cincizeci de decizii în care au fost încălcări constituționale
găsite, inclusiv cele două decizii în cauză. Cu toate acestea, nu a existat nu
altă cerere de sancționare sau demitere a șefilor instituțiilor

implicate sau ale autorităților legislative care au adoptat prevederile legale
prevederi care încalcă Constituția. Faptul că, din afara
treisprezece conflicte constituționale constatate de Curtea Constituțională în trecut
în paisprezece ani, doar doi s-au referit la DNA nu au dovedit că
instituția s-a angajat în încălcări sistematice ale Constituției.
solicitantul a depus decizia nr. 68, în care Curtea Constituțională
a constatat un conflict constituțional între DNA și Guvern,
fusese primul de acest fel în sistemul juridic românesc și prima dată
că Curtea Constituțională a examinat legalitatea unei decizii de
deschide o anchetă. Cu toate acestea, ca decizii ale Constituției
Curtea nu a avut efect retroactiv la momentul deschiderii
ancheta în cauză nu ar fi putut să prevadă interpretarea
dată de Curtea Constituțională dispozițiilor legale în vigoare
decizie ulterioară. Cu privire la decizia nr. 611 a explicat solicitantul
că refuzul ei de a se prezenta în fața comisiei parlamentare în cauză
și răspunsul scris ulterior la întrebările comisiei respective a avut
10
Pagina 13
devin, de asemenea, obiectul unei anchete disciplinare ale Departamentului

Inspecția judiciară a CSM, finalizată cu o decizie de închidere a cauzei
întrucât nu a existat nicio încălcare a legii sau a standardelor de comportament pentru procurori
găsite.
38. În ceea ce privește criticile care au depășit limitele acesteia
competențe prin emiterea unui anumit comunicat de presă (a se vedea punctul 24 de mai sus),
reclamantul a explicat că, la 22 septembrie 2017, ca răspuns la întrebări
primit de la mass-media, ADN-ul a emis un comunicat de presă în care informează
public că o anchetă împotriva mai multor suspecți (inclusiv un număr de
funcționari înalte, membri ai Guvernului și membri ai
parlament) pentru infracțiuni de corupție au fost în desfășurare. Reclamantul în continuare
a explicat că comunicatul de presă, care nu conținea nicio referire la
utilitatea adoptării deciziei guvernului în cauză nu a avut niciodată
a fost retras și ar putea fi consultat în continuare pe site-ul ADN.
39. În ceea ce privește posibila abatere disciplinară și autoritară
comportament menționat în raportul de inspecție CSM (a se vedea paragraful 2 6
mai sus), solicitantul a explicat că aceste două probleme au fost ulterior
cercetat de CSM și găsit fără temei.
40. În ceea ce privește trimiterea la comunicatul de presă al CSM pe
subiectul acțiunilor disciplinare introduse împotriva solicitantului (vezi
paragraful 27 de mai sus) reclamantul a clarificat că procedura disciplinară

nu fusese încă finalizată și astfel faptele reținute împotriva ei erau încă în curs
anchetă și nu fusese încă dovedită.
41. În ceea ce privește declarațiile publice citate în Raport (a se vedea
la punctele 28 și 29 de mai sus), reclamanta a susținut că a avut
și-a exprimat punctul de vedere în legătură cu propunerile legislative și
modul în care aceste propuneri ar fi putut afecta urmărirea penală
activitatea serviciului, care nu a fost interzisă de lege.
42. Raportul menționa, de asemenea, că declarațiile ei au fost grav afectate
Imaginea României (a se vedea paragraful 31 de mai sus). În această privință, reclamanta
a susținut că această afirmație nu se bazase pe niciun element obiectiv.
În plus, fusese cunoscută publică că i s-a alăturat
declarații despre modificările legislative în cauză de către alte organe judiciare
instituții, precum și mii de judecători și procurori și ai acestora
asociații profesionale. Mai mult, CSM însuși a emis un rezultat negativ
aviz despre aceleași modificări legislative (a se vedea punctul 17 de mai sus).
43. De asemenea, solicitantul a făcut referire la aprecierile pozitive ale
ADN în perioada în care a condus instituția. În această legătură, ea
a menționat GRECO ( Groupe d'États contre la corupție - Grupul din
Statele împotriva corupției ) Raportul de evaluare a patra rundă emis la
22 ianuarie 2016 și raportul anticorupție al UE emis de europeni
Comisia din 3 februarie 2014, care a considerat ADN-ul ca unul dintre
cele cinci exemple de bune practici în domeniul anticorupției la nivelul UE
nivelul, precum și rapoartele Comisiei Europene cu privire la România
11
Pagina 14
progresele realizate în cadrul mecanismului de cooperare și verificare din 2016 și

2017 (a se vedea punctele 83 -86 de mai jos).
44. În sfârșit, solicitantul a făcut referire la datele statistice care arată
rezultate bune obținute de ADN în anii 2016 și 2017,
în special în ceea ce privește rata scăzută de achitare și în cazurile trimise în proces
ca o rată ridicată de recuperare a pagubelor aduse bugetului de stat cauzate de
infracțiuni de corupție. Ea a concluzionat dând exemple care au dovedit
eficiența managementului ei în mai multe domenii de activitate.
45. La 27 februarie 2018, în urma unei sesiuni desfășurate în prezența
Ministrul Justiției și reclamantul, secția pentru procurorii CSM
și-a emis decizia, răspunzând negativ la propunerea ministrului.
46. În decizia de mai sus, CSM a reținut că articolul 51 din
mai jos) a prevăzut un cadru legal special pentru scoaterea din funcție a persoanelor în vârstă
poziții, prezentând nu numai situațiile în care se poate produce acest lucru, dar
de asemenea, elementele care trebuie examinate pentru evaluarea celor patru
criterii manageriale, și anume organizarea eficientă a muncii, comportamentul
și abilități de comunicare, responsabilitate și abilități manageriale. In orice caz,
CSM a observat că propunerea de scoatere nu se referă la un anume specific
încălcarea obligațiilor legale și nu a menționat conducerea specifică
criteriile vizate. CSM a menționat că, chiar și după clarificările oferite de
domnul ministru în timpul audierii, nu au existat exemple reale ale
presupuse resurse utilizate ilegal, inadecvări comportamentale, neîmplinite
obligații legale sau cazuri de abilități de management inadecvate. Prin urmare,
pe baza documentelor aflate în posesia sa (Raportul ministrului
Justiția, deciziile Curții Constituționale și alte documente
menționat în Raport, dosarul personalului solicitantului, deciziile
CSM și celelalte documente menționate în declarațiile solicitantului),
CSM a continuat să examineze cei patru indicatori de aptitudine managerială
prevăzută de lege în lumina probelor prezentate de ministru.
47. În primul rând, sa susținut că interpretarea anumitor ADN
prevederi legale într-o manieră diferită de cea adoptată ulterior de
Curtea Constituțională nu a putut fi înțeleasă ca o încălcare sistematică a
Constituția, așa cum se pretinde în Raportul ministrului. CSM a considerat că
deciziile Curții Constituționale, cum ar fi cele în cauză, nu au făcut-o
au efect retroactiv și respectarea acestor decizii de către autoritățile publice
ar putea fi evaluată numai după adoptarea deciziilor în cauză.
În continuare, CSM a menționat că deciziile Curții Constituționale
în cauză au fost incluse și opinii discreționare, care arătau că
dispozițiile legale supuse controlului au fost supuse unor interpretări diferite.
În plus, s-a menționat că nu există alte decizii similare
decizia nr. 68, în care Curtea Constituțională a examinat legalitatea
a unei anchete penale (a se vedea punctul 21 de mai sus), a fost vreodată adoptat
de Curtea Constituțională.
12
Pagina 15
48. În ceea ce privește decizia nr. 611 (a se vedea punctul 22 de mai sus), de asemenea, CSM
a menționat că o anchetă disciplinară a fost condusă de autoritățile sale judiciare
departamentul de inspectorat, care a concluzionat că nu se poate stabili nicio eroare
din partea reclamantei pentru refuzul acesteia de a se prezenta în fața specialului
comisia parlamentară în cauză. Mai mult, acțiunile reclamantei în
contextul respectiv a fost în conformitate cu jurisprudența precedentă a
Curtea Constituțională, precum și o decizie anterioară adoptată de plen
al CSM din 24 mai 2007, aspectul că am judecat și

procurorii nu pot fi chemați să se prezinte în fața parlamentului
comisioane deoarece, conform Constituției, acestea fac parte din
autoritatea judiciară.
49. În ceea ce privește decizia nr. 757 (a se vedea punctul 23 de mai sus), CSM
a observat că Curtea Constituțională a statuat că ADN-ul nu era
competent să investigheze utilitatea adoptării individului
decizii administrative, dar era, de fapt, competent să investigheze orice
acțiuni comise sau fapte rezultate în legătură cu inițierea unui
decizie administrativă individuală. Prin urmare, în opinia CSM,
această decizie a Curții Constituționale nu a putut justifica decizia ministrului
declarație că reclamanta a depășit limitele competențelor sale.
În ceea ce privește neacceptarea responsabilității pentru erorile ei, reținute
solicitantul din Raport din cauza unei presupuse retrageri a unui comunicat de presă
(a se vedea punctul 24 de mai sus), CSM a observat că comunicatul de presă din
întrebarea era încă disponibilă pe site-ul ADN și, prin urmare, aceasta
acuzațiile aduse fuseseră respinse.
50. În ceea ce privește infracțiunea disciplinară și comportamentul autoritar
menționată în raportul de inspecție din 15 septembrie 2017 (a se vedea paragraful 2 6
mai sus), s-a considerat că aceste probleme au fost examinate și constatate
neîntemeiată în urma audierilor în fața CSM cu prilejul
adoptarea raportului de inspecție în cauză.
51. În ceea ce privește menționarea acțiunii disciplinare pendinte
împotriva reclamantei ca motiv pentru demiterea ei (a se vedea punctul 27 de mai sus),
CSM a considerat că acest aspect nu poate fi examinat din moment ce disciplinarul
procedurile erau pendinte.
52. CSM a continuat cu o analiză a declarațiilor publice făcute
de către reclamantă citată ca dovadă care o justifică scoaterea din funcție
(a se vedea punctele 28 și 29 de mai sus). Cu privire la acest punct, sa ajuns la concluzia că
declarațiile la care se face referire în Raport nu pot fi înțelese ca:
contestarea caracterului obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale.
Mai mult, citat din cauza Baka c. Ungaria ([CG),
Nu. 20261/12, 23 iunie 2016), CSM a concluzionat că:
„Exprimarea unui punct de vedere sau a unei critici a textului unei legi nu poate fi
considerată o contestație a autorității sau a deciziilor Parlamentului: asupra unuia
mână întrucât dezbaterea publică este o componentă a procesului legislativ; iar pe de alta
mână pentru că exprimă un punct de vedere (în conferințe, dezbateri, articole de specialitate
13
Pagina 16
sau interviuri) despre un text propus spre adoptare nu pune în discuție

autoritatea sau deciziile Parlamentului și nici dreptul lor constituțional de a legifera;
acestea reprezintă expresia unei opinii profesionale asupra dispozițiilor legale. ”
53. Mai departe, argumentele rămase în raport, precum și documentul

datele statistice pe care s-au bazat au fost respinse una câte una de către
CSM, care a concluzionat că nu există dovezi care să ateste solicitantul
managementul a fost inadecvat.
54. Având în vedere cele de mai sus, CSM a decis cu majoritatea voturilor (
înregistrarea exactă a votului nu se află în domeniul public) pentru a nu se aviza
propunere de înlăturare a ministrului justiției, pe baza dispozițiilor din
Articolul 54 alineatul (4), însoțit de articolul 51 alineatul (2) litera b, alineatul (3) - (6) din
Legea nr. 303/2004 (a se vedea paragraful 73 de mai jos).
V. REFUZUL PRESEDINTEI DE SEMNARE A DECRETULUI DE ÎNLOCARE

ÎN RESPECTUL SOLICITANTULUI ȘI A CERERII DE APLICARE
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
55. La 16 aprilie 2018, președintele României a dat o declarație de presă în

lucru care a explicat că, având în vedere lipsa de aprobare din partea CSM
și, din cauza motivelor neconvingătoare expuse, el nu s-a sincronizat
cu privire la propunerea de scoatere a reclamantei din poziția sa înaintată de către
Ministrul Justiției.
56. La 23 aprilie 2018, prim-ministrul a fost prezentat la Constituțional
Instați o cerere de soluționare a conflictului constituțional în primul rând între
Ministrul Justiției și președinte și în al doilea rând între Guvern
și președintele, cauzat de refuzul președintelui de a urma monitorizarea
cerere de înlăturare a procurorului șef al DNA. În aplicație acesta
s-a afirmat că în procedura de numire și revocare a șefului
rolul principal îl are procurorii de ministrul Justiției, în timp ce
Președintele, care nu are dreptul de a vota o astfel de propunere, este obligat să
înscrieți-vă la propunere.
57. Cererea a fost transmisă de Curtea Constituțională către
Președintele României și ministrul Justiției, cărora li s-a solicitat trimiterea
comentariile lor.
58. Președintele României a susținut că, de fapt, prin utilizarea termenului
„Propunerea ministrului justiției”, Legea nr. 303/2004 a dat președintelui
ca autoritate administrativă, puterea de a examina legalitatea și
oportunitatea unei astfel de propuneri. El a considerat că nu există
conflictul constituțional în cazul actual și că el avea dreptul prin lege
refuză să semneze propunerea ministrului, în special în lipsa
a aprobării de către CSM.
59. Ministrul Justiției a transmis că cererea depusă de către
Primul ministru ar trebui admis și Curtea Constituțională ar trebui
14
Pagina 17
ordonă președintelui ce comportament trebuie să urmeze, și anume să emită demisia

decret.
60. O ședință a avut loc la 10 mai 2018, într-o ședință publică din cadrul
prezența ministrului justiției și a reprezentantului președintelui
România.
61. La 30 mai 2018, Curtea Constituțională, ședință ca un complet format din nouă
judecătorii și-au adoptat decizia în această privință cu trei avize disidente.
62. Ca răspuns la o alegație a președintelui României că refuzul acestuia
să semneze decretul de înlăturare ar fi trebuit să fie contestat de către ministrul
Justiție în fața instanțelor administrative, Curtea Constituțională a reținut că
relația dintre președinte și ministrul justiției s-a încadrat
sfera dreptului constituțional. Instanțele administrative erau competente
să examineze doar legalitatea unei decizii administrative, mai mult
în special în cazul actual legalitatea procedurii pentru
îndepărtarea reclamantei din rolul ei. În acest context, instanța a explicat astfel
urmează:
„69. Un decret al președintelui este o decizie administrativă, dar acest lucru nu înseamnă
că relațiile cu celelalte autorități publice care duc la adoptarea
decretul se încadrează în domeniul dreptului administrativ ...
72. În lumina celor de mai sus, se vede că, într-o primă fază, între ministru
a Justiției și a președintelui, se stabilesc relații de drept constituțional și a
decizia emisă de președinte sau refuzul de a emite decizia presupune o
raport administrativ-drept numai în ceea ce privește examinarea legalității din
procedura de scoatere. Acesta este motivul pentru care, în prima fază, Curtea Constituțională a avut
competența și, într-o a doua etapă, instanțele administrative [sunt competente].
73. Problema juridică pusă în fața Curții Constituționale constă în stabilirea limitelor și
sensul expresiei „sub autoritatea ministrului justiției”, astfel cum este prevăzut la lit.
Articolul 132 alineatul (1) din Constituție luat împreună cu articolul 94 litera c) din Directiva
Constituția, o problemă care se referă la o relație de drept constituțional pur.
În funcție de interpretarea dată de Curtea [Constituțională] acestei fraze,
sunt stabilite limitele competențelor ministrului și ale președintelui. Prin urmare, cei doi
autoritățile trebuie să aplice decizia Curții Constituționale și controlul asupra acesteia
executarea și respectarea acestei decizii nu pot fi făcute de către administrativ
instanțe, dar din nou de Curtea Constituțională. Prin urmare, instanțele administrative au
competența de a examina stricto sensu legalitatea decretului sau refuzul de a
emite decretul astfel: autoritatea emitentă, bazele sale legale, existența
propunerea de înlăturare de către ministrul justiției și transmiterea acesteia
propunerea către CSM pentru aprobarea acesteia, semnătura și, dacă este necesar, a acesteia
publicarea în Monitorul Oficial. Curtea Constituțională este competentă
rezolvă conflictele de competență dintre cele două autorități care decurg din acestea
interpretarea diferită a dispozițiilor constituționale aplicabile, ca în cazul
cazul actual . ...
78. ... Prin urmare, având în vedere amploarea, importanța și sfera de aplicare a
relația de drept constituțional găsită, relația de drept administrativ trebuie să fie
redus numai la aspectele de legalitate menționate la punctul 73 de mai sus. "
63. În plus, instanța a apreciat că rezultă din examinarea

susținerile președintelui potrivit cărora a recunoscut de fapt regulamentul
15
Pagina 18
natura și legalitatea propunerii în cauză, dar și-a opus propunerea

utilitate. Cu privire la acest aspect, instanța a reținut că, în contextul îndepărtării de la o
poziție de conducere deținută în baza articolului 94 litera c) din Constituție
(a se vedea punctul 71 de mai jos), președintele a putut verifica doar dacă
procedurile erau periodice și nu aveau competențe discreționare în ceea ce privește
la utilitatea îndepărtării. În ceea ce privește decizia CSM de a nu aviza
La propunerea ministrului, instanța a considerat că valoarea sa era doar de a asista
Ministrul în decizia sa de a urmări sau nu acest lucru
propunere. Cu toate acestea, instanța a considerat că niciunul dintre aceste elemente nu a putut
afectează autoritatea ministrului în ceea ce privește propunerile de numire sau
înlăturarea procurorilor superiori, în conformitate cu prevederile Constituției. A fost
a subliniat că nici președintele, nici Curtea Constituțională nu au fost
autorizat să verifice motivele invocate de ministrul justiției în cadrul său
propunere.
64. Instanța a concluzionat după cum urmează:
„117. ... [T] președintele României s-a considerat în mod deschis autorizat la
putere discreționară, care nu există în temeiul Constituției și care
în consecință, a anulat competențele discreționare minime ale ministrului
Justiție, acest lucru reprezentând eo ipso o încălcare a articolului 132 alineatul (1) din Constituție.
118. Prin urmare, examinarea textelor constituționale și a cadrului legal relevant,

Curtea consideră că procedura de înlăturare inițiată de ministrul Justiției,
ținând cont că președintele nu a avut obiecții cu privire la natura sa regulată, îndeplinește
criteriile de legalitate, astfel încât președintele ar fi trebuit să emită decretul pentru
înlăturarea [solicitantului] ... Drept urmare, poziția președintelui României nu
exercitarea puterilor sale constituționale a dus la imposibilitatea ministrului justiției
exercită propriile sale competențe constituționale conferite de articolul 132 alineatul (1) din Constituție.
Astfel, aceasta a dus la un impas instituțional între cele două autorități, ceea ce a împiedicat
punerea în funcțiune și finalizarea propunerii de destituire a ministrului în virtutea
Articolul 132 alineatul (1) din Constituție, în sensul că propunerea va fi completă
vigoare, în conformitate cu dispozițiile constituționale relevante. În consecință,
propunerea de înlăturare a ministrului justiției a produs numai efecte procedurale
a fost inițiată, revizuită de CSM și trimisă președintelui României, dar a acesteia
efectele substanțiale au fost refuzate. ...“
65. Având în vedere cele de mai sus, Curtea Constituțională a confirmat

existența unui conflict constituțional și a ordonat președintelui să semneze
decretul de înlăturare a reclamantei din funcția de procuror șef
a ADN-ului.
66. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial la 7 iunie 2018,
data la care a devenit definitivă și, în general, obligatorie.
VI. ÎNVĂȚAREA SOLICITANTULUI DE LA POZIȚIA SA PENTRU CINEȘTE

PROCUROR
67. La 9 iulie 2018 prin Decretul nr. 526 („decretul prezidențial”)

Președintele României a eliminat-o pe postul reclamant.
16
Pagina 19
decretul prezidențial a fost publicat în Monitorul Oficial și înscris

vigoare în aceeași zi.
VII. ALTE ASPECTE
68. În urma adoptării de către CSM a deciziei sale din 27 februarie

2018 ( a se vedea punctele 45 -54 de mai sus), mai multe organizații non-guvernamentale
a depus cererile de judecată pentru suspendarea îndepărtării
propunerea și raportul ministrului justiției. Aceste aplicații
au fost respinși, fără a fi examinați pe fond, ca fiind lipsiți
scop după adoptarea decretului prezidențial (a se vedea paragraful 6 7
de mai sus).
69. În scrisorile din 20 mai 2019, ca răspuns la o anchetă de către
Agentul guvernamental, Înalta Curte de Casație și Justiție și
Curtea de Apel București a declarat că nu a fost înregistrat niciun dosar în cadrul acestora
rolul privind o plângere a solicitantului împotriva raportului;
Decizia Curții Constituționale nr. 358/2018 sau prin decretul prezidențial.
De asemenea, Curtea de Apel București a declarat că nu a avut alta
cazuri anterioare cu situații similare.
70. Într-o scrisoare din 20 mai 2019, ca răspuns la o solicitare a Guvernului
Agentul CSM a menționat că secțiunea pentru procurori s-a soluționat în
ultimele două acțiuni disciplinare depuse de Departamentul lor judiciar
Inspecția împotriva solicitantului. În ambele cazuri, acțiunile disciplinare au avut
a fost respins ca nefondat. Scrisoarea menționa în plus că la acel moment
au fost pendinte alte două acțiuni disciplinare împotriva solicitantului.
Potrivit informațiilor făcute publice de CSM, la 13 și 24 iunie 2019
aceste două acțiuni disciplinare au fost, de asemenea, respinse de secțiunea sa pentru
procurorii.
CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA RELEVANTĂ
I. CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA DOMESTICĂ RELEVANTĂ
A. Constituția României
71. Articolele relevante din Constituție prevăd următoarele:

Capitolul II - Președintele României

Articolul 94 - Alte competențe
„Președintele României are următoarele alte atribuții:
...
c). numește funcții publice, în condițiile prevăzute de lege;

...“
17
Pagina 20
Capitolul VI - Sistemul judiciar

Secțiunea I - Instanțele
Articolul 126 - Curțile de drept
„...
(6) Controlul judiciar asupra tuturor deciziilor administrative emise de autoritățile publice este
garantat în fața instanțelor administrative cu excepția acestor decizii
privind relația cu Parlamentul și cu armata. ...“
Secțiunea II - Parchetul public [ Ministerul Public ]

Articolul 131 - Rolul parchetului public
„(1) În cadrul sistemului judiciar, parchetul public îl reprezintă pe general

interesele societății și protejează statul de drept, precum și drepturile și libertățile
a cetățenilor. ”
Articolul 132 - Statutul procurorilor publici

"(1) Procurorii publici își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile
principii de legalitate, imparțialitate și control ierarhic, sub autoritatea
Ministrul Justiției. ”
Secțiunea III - Consiliul superior al sistemului judiciar [CSM]

Articolul 133 - Rolul și structura CSM
„(1) CSM garantează independența sistemului judiciar.”
Titlul V - Curtea Constituțională

Articolul 146 - Puteri
„Curtea Constituțională are următoarele competențe:
...
e). decide asupra litigiilor legale de natură constituțională între autoritățile publice,
la cererea președintelui României, președintele uneia dintre camere,
prim-ministru sau președintele CSM; ...“
Articolul 147 - Decizii ale Curții Constituționale
„(4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Oficial

Monitorul. De la data publicării, acestea sunt, în general, obligatorii fără retroactivitate
efect."
B. Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curtea Constititionala
72. Legea nr. 47/1992, în vigoare la momentul respectiv, prevede:

urmează:
Articolul 11
„(1) Curtea Constituțională emite hotărâri, hotărâri și emite

avize consultative, după cum urmează:
18
Pagina 21
A. Decizii, în cazurile în care:
a) se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea lor,

când un caz a fost prezentat de președintele României, de unul dintre președinți
din cele două Camere ale Parlamentului, de Guvern, de Înalta Curte din
Casatie si justitie, de avocat, de un numar de cel putin cincizeci de deputati sau
cel puțin douăzeci și cinci de senatori, precum și automat la propunerile de revizuire a
Constituţie;
b) se pronunță asupra constituționalității tratatelor sau a altor internaționale

acorduri, înainte de ratificarea lor de către Parlament, când un caz a fost prezentat
unul dintre președinții celor două camere, de un număr de cel puțin cincizeci de deputați sau
cel puțin douăzeci și cinci de senatori;
c) se pronunță asupra constituționalității ordinelor permanente ale Parlamentului

când un caz a fost prezentat de unul dintre președinții celor două camere, de către un
grup parlamentar sau de un număr de cel puțin cincizeci de deputați sau de cel puțin douăzeci și cinci
senatori;
d) hotărăște cu privire la excepțiile ridicate în fața instanțelor judecătorești sau comerciale

arbitraj cu privire la neconstituționalitatea legilor și ordonanțelor, precum și în continuare
cele aduse direct de avocat;
e) soluționează litigiile legale de natură constituțională între public

autoritățile atunci când un caz a fost prezentat de președintele României, de către unul dintre
Președinții celor două camere, de către prim-ministru sau de către președintele Parlamentului
CSM;
f) hotărăște asupra obiecțiilor privind constituționalitatea unui partid politic.
Articolul 34
„(1) Curtea Constituțională va soluționa litigiile de natură constituțională

între autoritățile publice, în urma unei solicitări a președintelui României sau a unuia dintre
președinții celor două camere sau prim-ministru sau președintele Parlamentului
CSM. ...“
Articolul 35
„(1) La primirea cererii, președintele Curții Constituționale va

notifica părțile aflate în conflict, solicitându-le să își exprime în scris punctul de vedere
subiectul în litigiu și modalitățile posibile de rezolvare a acestuia
depuse într-un anumit termen. Președintele numește un judecător raportor.
(2) La data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de douăzeci
zile de la primirea cererii, președintele Curții Constituționale
stabilește data pentru o audiere la care va convoca părțile implicate
disputa. Audierea are loc în ziua stabilită de președintele
Curtea Constituțională indiferent dacă oricare dintre autoritățile publice implicate
nu a reușit să îndeplinească termenul de prezentare a punctului său de vedere.
(3) Audierea are loc pe baza raportului prezentat de judecător-

raportor, al cererii înaintate Curții, a punctelor de vedere prezentate în
în conformitate cu alineatul (1) de mai sus, a probelor furnizate și a părților
argumente."
19
Pagina 22
Articolul 36
„Decizia care rezolvă conflictul juridic de natură constituțională va fi

finală și va fi notificată atât solicitantului, cât și părților în litigiu înaintea acesteia
publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. ”
C. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
73. La momentul respectiv, Legea nr. 303/2004 au inclus următoarele

dispoziții privind cariera procurorilor:
articolul 1
„[Activitățile ofițerilor instanței ( magistratura ) sunt cele] desfășurate de

judecători cu scopul de a asigura justiția și de procurori cu scopul de a proteja
interesele generale ale societății, statul de drept și drepturile și libertățile
cetățeni.“
Articolul 3
„(1) Procurorii numiți de președintele României se bucură și sunt

independent, în conformitate cu legea.
(2) Procurorii care au un mandat pot fi transferați, detașați sau promovați numai
cu acordul lor. Ele pot fi retrase, suspendate sau demise de la ei
poziții numai în conformitate cu prevederile legii actuale. "
Articolul 11
„(1) Judecătorii și procurorii pot participa la scris pentru publicații, pot scrie
articole, lucrări de specialitate, lucrări literare sau științifice și pot participa la
emisiunile audiovizuale, cu excepția celor cu caracter politic.
(2) Judecătorii și procurorii pot fi membri ai comisiilor de examinare sau ai comisiei

comisiile pentru elaborarea legislației, a documentelor interne sau internaționale.
(3) Judecătorii și procurorii pot fi membri ai societăților științifice sau academice, după cum este
precum și a oricărei persoane juridice de drept privat care nu au o legătură pecuniară
scop."
Articolul 51
„...
(2) Înlăturarea judecătorilor din funcții superioare este decisă de CSM,

fie automat, fie ca urmare a unei propuneri a adunării generale [a judecătorilor] sau a
președintele instanței, din următoarele motive:
a) dacă nu mai îndeplinesc una dintre cerințele pentru numirea în conducere

poziţie;
b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor de conducere referitoare la efectiv

organizare, la comportament și comunicare, la asumarea responsabilităților
și abilități de management;
c) în urma aplicării unei sancțiuni disciplinare.
20
Pagina 23
(3) Când se examinează organizarea eficientă, trebuie să fie următoarele criterii principale
luate în considerare: utilizarea adecvată a resurselor umane și materiale; evaluare a
are nevoie; Management de criza; relația dintre resursele investite și rezultatele obținute;
gestionarea informațiilor; organizarea pregatirii profesionale; și îmbunătățire
și atribuirea sarcinilor în instanțele de judecată sau parchetele.
(4) Atunci când examinăm abilitățile de comportament și comunicare, următoarele sunt următoarele
aspectele trebuie luate în considerare: comportamentul și comunicarea cu judecătorii,
procurori, personal auxiliar, utilizatorii sistemului juridic, persoane implicate în
sistemul de justiție, alte instituții, mass-media, asigurând accesul la informații
interesul public al acelei instanțe sau parchet și transparența în conducere.
(5) La examinarea asumării responsabilității, următoarele aspecte principale
trebuie luate în considerare: îndeplinirea îndatoririlor prevăzute în legislație și
reguli; implementarea strategiilor naționale și secvențiale în domeniul
judiciar; și respectarea principiului distribuției aleatorii a cazului sau, cazul
fiind, distribuirea cazurilor pe criterii obiective.
(6) La examinarea abilităților de management, trebuie luate în considerare următoarele aspecte principale
cont: abilitatea organizațională; capacitate rapidă de luare a deciziilor; rezistență la stres;
autoperfectionare; abilitate analitică; lucru sistematic; previziune; strategie și
planificarea pe termen scurt, mediu și lung; inițiativă; și capacitatea de adaptare rapidă.
...“
Articolul 54
" (1) Procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte din

Casatie si justitie, primul sau adjunct si adjunct al acestuia, procurorul sef al
Direcția Națională Anticorupție, adjuncții săi, procurorii șefi ai
secții din cadrul acestor parchete și procurorul șef al Direcției
pentru investigarea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism și a acesteia sau a sa
deputați, sunt numiți de președintele României, în urma propunerilor de la
Ministrul Justiției, cu avizul CSM din rândul procurorilor
cu o vechime de cel puțin zece ani în calitate de judecători sau procurori, pentru un termen de trei ani
de birou care poate fi reînnoită o singură dată.
(2) Articolul 48 alineatele (10) - (12) se aplică în consecință.

(3) Președintele României poate refuza doar numirile într-o formă motivată
pozițiile de la alin. (1), în timp ce notifică publicului motivele refuzului.
(4) Înlăturarea procurorilor din funcțiile prevăzute la alin. (1) se realizează de către
Președinte al României, la propunerea ministrului justiției, care poate acționa
Propiu motu , în urma unei solicitări a adunării generale [a procurorilor] sau ... la
cererea procurorului general al parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție sau a procurorului șef al Naționalului
Direcția anticorupție, cu avizul CSM, din motive
prevăzut la articolul 51 alineatul (2), care se aplică în mod corespunzător. "
D. Legea nr. 304/2004 privind organizarea sistemului judiciar
74. Articolul 66 alineatul (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
sistemul judiciar, în vigoare la momentul respectiv, prevede că procurorul este
independent în ceea ce privește deciziile adoptate. Mai mult, articolul 69 din Directiva
Legea prevede următoarele:
21
Pagina 24
Articolul 69
„(1) Ministrul Justiției, atunci când consideră că este necesar, cu privire la acesta
din oficiu sau la cererea CSM, își exercită supravegherea
procurorii, prin procurori special desemnați în acest sens de către procuror
Generalul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
sau de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, de către șef
procuror al Departamentului pentru Investigarea Crimei Organizate și Terorismului,
sau de ministrul Justiției.
(2) Supravegherea constă în examinarea eficienței manageriale, modul în care
care procurorii își desfășoară activitatea și modul în care interacționează
profesional cu litiganti și alte persoane implicate în activitățile desfășurate
de parchete. Supravegherea nu privește măsurile dispuse de către
procuror în cursul investigațiilor sau a deciziilor adoptate.
(3) Ministrul Justiției poate solicita procurorului general al procurorului

biroul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau procurorul principal
Direcția Națională Anticorupție să prezinte rapoarte despre activitatea din
parchetele și pot da recomandări scrise cu privire la măsurile care trebuie adoptate
pentru a preveni și combate criminalitatea într-o manieră eficientă. "
E. Legea nr. 317/2004 privind funcționarea și organizarea CSM
75. Articolul 29 alineatul (7) din Legea nr. 317/2004 prevede că deciziile adoptate
de CSM cu privire la cariera și drepturile judecătorilor și
procurorii sunt supuși recursului de către orice persoană interesată la
secția administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
F. Legea nr. 554/2004 privind procedurile administrative
76. Dispozițiile relevante din Legea nr. 554/2004, în vigoare la

ora relevantă, citește după cum urmează:
articolul 1
„(1) Persoanele care se consideră rănite pentru un drept legitim sau

interesul unei autorități publice, printr-o decizie administrativă sau ca urmare
de nerespectarea unei petiții a unei astfel de autorități în termenul prevăzut de
legea poate depune în fața instanței administrative competente o cerere de anulare a hotărârii
decizie contestată, de recunoaștere a dreptului revendicat sau a interesului legitim și
repara daunele suferite ca urmare a acesteia. Interesul legitim poate fi
atât private cât și publice. ...“
G. Practică internă relevantă
77. Guvernul a prezentat câteva exemple de jurisprudență internă

după cum urmează. Trei exemple de hotărâri adoptate de instanțele judecătorești în cauzele din
pentru care judecătorii au solicitat, în baza articolului 1 din Legea nr. 554/2004 (a se vedea
paragraful 76 de mai sus), anularea decretelor prezidențiale adoptate
în urma deciziilor CSM pentru încetarea angajării lor din cauza
22
Pagina 25
pensionare, demisie și, respectiv, din motive disciplinare. În toate acestea

cazuri, decretele prezidențiale, împreună cu deciziile CSM, au fost
luate în considerare decizii administrative care ar putea fi contestate în temeiul
lege administrativa. În două dintre aceste cazuri, cererile reclamanților au fost formulate
respins ca fiind toate cerințele legale pentru adoptarea decretelor atacate
au fost urmate. Într-un caz, decretul prezidențial fusese anulat
întrucât judecătorul în cauză și-a retras demisia, între timp.
Două exemple de hotărâri adoptate de instanțe în cazurile în care
solicitanții au contestat decretele prezidențiale de retragere a decorațiunilor sau
onoruri. Un exemplu de hotărâre în care instanța a anulat a
decret prezidențial privind demiterea reclamantului din Minister
de Interior, întrucât, în momentul adoptării decretului, reclamanta
era în concediu medical și în astfel de situații concedierea era interzisă de lege.
78. În decizia nr. 375 adoptat la 6 iulie 2005, Curtea Constituțională
a avut posibilitatea de a examina puterile președintelui în cadrul procedurii
numirea procurorilor în funcții superioare. Ca răspuns la reclamații
privind conformitatea cu Constituția anumitor dispoziții din
Legea nr. 303/2004, instanța a reținut că numirea procurorilor a fost
făcută în urma unei propuneri a CSM. Dacă președintele României nu
au orice drept de examinare și evaluare a propunerilor pentru a completa anumite
funcții de conducere sau, dacă ea sau nu ar putea refuza astfel de numiri
având motive și chiar o singură dată, competențele Președintelui, ca.
prevăzut la articolul 94 litera c), împreună cu articolul 125 alineatul (1) din Directiva
Constituția, ar fi lipsită de sens.
79. În decizia nr. 866 a adoptat constituționalul la 28 noiembrie 2006
Curtea a apreciat că parchetul ( Ministerul Public ) este de
în virtutea articolelor 131 și 132 din Constituție, o componentă a
sistemul de justiție național care face parte din sistemul judiciar. Procurorii și judecătorii
au același statut în conformitate cu Constituția ( magistrați ). Curtea mai departe
a reținut că Legea nr. 303/2004 a stabilit, pe baza celor menționate mai sus
principii constituționale, reguli identice sau similare aplicabile atât judecătorilor
și procurorii privind motivele de respingere și restricții,
admiterea în profesia lor ( în magistratură ), numirea lor, funcția lor
drepturile și obligațiile sau responsabilitățile lor legale. În condițiile de
cazul, instanța a constatat că judecătorii și procurorii erau la același nivel
datorită statutului lor constituțional similar și a observat că un procuror poate
să fie promovat în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și
Justiţie.
23
Pagina 26
II. MATERIALE INTERNAȚIONALE RELEVANTE
A. Materiale internaționale relevante privind independența

procurorii
1. Consiliul Europei
80. Extrasele relevante din avizul privind amendamentele la
mai sus), Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (a se vedea punctul 74 de mai sus)
și Legea nr. 317/2004 privind CSM (a se vedea punctul 75 de mai sus) adoptat de către
Comisia de la Veneția la cea de-a 116-a sesiune plenară (Veneția, 19-20 octombrie)
2018) se citește după cum urmează:
„12. Funcționarea generală a sistemului judiciar român a făcut obiectul
evaluare anuală (și recomandări) în cadrul Mecanismului de cooperare al UE
și verificare, stabilită la aderarea României la UE. În timp ce anterior
rapoartele întocmite în contextul acestui mecanism au remarcat că au fost înregistrate progrese importante
a fost făcută reforma sistemului judiciar, cel mai recent raport (în noiembrie 2017)
și-a exprimat îngrijorarea că acest progres ar putea fi afectat de situația politică și
evoluții precum adoptarea, în ianuarie 2017, a unei situații de urgență guvernamentală
Ordonanța de dezincriminare a anumitor infracțiuni de corupție și, în ultima vreme, controversa
creat în jurul revizuirii celor trei proiecte de legi.
13. Procesul legislativ a avut loc într-un context marcat de o politică tensionată
clima, puternic afectată de rezultatele eforturilor țării de combatere a corupției.
Direcția Anticorupție (DNA) a efectuat un număr mare de investigații
împotriva politicienilor de frunte pentru presupusa corupție și infracțiuni conexe și a
un număr considerabil de miniștri sau membri ai parlamentului au fost condamnați. Acest
lupta de succes împotriva corupției a fost lăudată pe scară largă la nivel internațional ...
15. În același timp, există rapoarte privind presiunea și intimidarea judecătorilor și

procurori, inclusiv de către unii politicieni de rang înalt și prin intermediul mass-media
campanii. În așteptarea modificărilor Codului penal și Codului de procedură penală,
despre care se va face obiectul unui aviz separat al Comisiei de la Veneția
să aibă potențialul de a submina lupta împotriva corupției.
16. În aceste condiții, controversa recentă privind demiterea șefului

anti - procuror corupție, dincolo de întrebările pe care le ridică cu privire la existente și
mecanisme viitoare de concediere (și numire) din / către funcții de conducere din interior
sistemul judiciar românesc este o ilustrare clară a dificultăților și blocajelor existente în
termeni de dialog și cooperare interinstituțională.
17. În acest context, orice inițiativă legislativă are potențial

creșterea riscului de ingerințe politice în activitatea judecătorilor și procurorilor,
deosebit de sensibil. ...“
81. În ceea ce privește numirile sau destituirile din funcțiile de conducere din SUA
Serviciul de urmărire penală menționează următoarele:
„46. Comisia de la Veneția notează în lista sa de verificare a statului de drept cu privire la
serviciul de urmărire penală, că „[t] aici nu există un standard comun privind organizarea
serviciul de urmărire penală, în special despre autoritatea necesară numirii publice
procurori sau organizarea internă a serviciului de urmărire publică. In orice caz,
24
Pagina 27
trebuie să fie asigurată o autonomie suficientă pentru a proteja autoritățile procurorilor împotriva nejustificării
influență politică. ...“
47. Comisia de la Veneția evaluează metodele de numire existente

a acordat o atenție deosebită echilibrului necesar între nevoia democratică
legitimitatea numirii șefului parchetului, pe de o parte,
și cerința depolitizării, pe de altă parte. Din această perspectivă, în ea
vedere, o numire care implică executivul și / sau filiala legislativă are
avantajul de a da legitimitate democratică numirii procurorului-șef.
Cu toate acestea, în acest caz, sunt necesare garanții suplimentare pentru a diminua riscul
politizarea parchetului. Ca și în cazul numirilor judiciare, pe când
sunt posibile diferite aranjamente practice, implicarea efectivă a sistemului judiciar
(sau consiliul procurorului), acolo unde există un astfel de organism, este esențial ca garanție
neutralitate și expertiză profesională, non-politică. ...
55. Acestea fiind spuse, sistemul de numire propus nu poate fi luat în considerare
fără a ține cont de evoluțiile recente legate de propunerea făcută de către
Ministrul Justiției pentru demiterea procurorului șef al DNA și refuzul acesteia
președintele României, precum și decizia aferentă a Curții Constituționale
(Decizia CCR nr. 358 din 30 mai 2018 ) .
56. În decizia sa, Curtea a declarat în mod explicit, interpretând astfel articolul 94 litera (c) și
Articolul 132 alineatul (1) din Constituție (aceste dispoziții sunt silente cu privire la problemele din
numirea / [scoaterea] procurorilor șefi, care sunt reglementate de
Legea nr. 303/2014), că președintele nu are nicio putere de refuz în procesul de [îndepărtare].
Curtea a explicat, în special, că puterea președintelui de demitere
procedura se limitează la examinarea legalității procedurii ... și nu include
o putere pentru președinte de a analiza, pe fond, propunerea de demitere și a acesteia
oportunitate. În opinia Curții, prin evaluarea evaluării efectuate de către
Ministrul Justiției pentru activitatea șefului DNA, președintele se plasase
deasupra autorității ministrului în această procedură, care era neconstituțională.
57. În plus, Curtea a stabilit că poziția exprimată de [CSM] (în cadrul

viitor, secția procurorilor), va servi, pentru ministrul justiției, ca consultativ
referință atât cu privire la legalitatea, cât și la temeinicia propunerii de concediere,
în timp ce pentru președinte, având în vedere competența - mai limitată - a președintelui în domeniul
aceasta va servi drept consiliere în privința problemelor de legalitate (punctul 115 din
decizia).
58. Acestea sunt interpretări de o importanță ridicată pentru viitorul relevant [eliminare]
reglementări și, se pare, și pentru numirea procurorilor șefi. În concluzie,
decizia dă Ministrului Justiției puterea crucial în eliminarea de mare - rang
procurorii, în timp ce îl limitează pe președinte într-un rol destul de ceremonial, limitat la
certificarea legalității procedurii relevante. Greutatea [CSM] (în conformitate cu
sistemul care este propus în prezent, Secția pentru procurori) este, de asemenea, considerabil
a slăbit, luând în considerare puterea crescută a ministrului justiției și
raza de acțiune limitată a influenței pe care o poate avea asupra poziției președintelui (doar pe
probleme de legalitate).
59. Într-o decizie anterioară, Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea

din proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 303/2014, a concluzionat că modificarea
reducerea (la un singur refuz) a puterii președintelui de a refuza numirea
propunere făcută de ministrul justiției pentru funcția de procuror-șef, nu a făcut-o
ridică probleme de constituționalitate. În acest context, Curtea a subliniat că
Ministrul Justiției joacă un rol central în numirea procurorilor șefi. De
în schimb, într-o decizie anterioară din 2005, Curtea a decis că rolul
25
Pagina 28
Președintele în procedura de numire a procurorilor nu a putut fi pur formal.

Aceste hotărâri diferite sunt greu de reconciliat și situația constituțională precisă
pentru programări rămâne, așadar, oarecum neclară.
60. Cu toate acestea, impactul deciziei este chiar posibil să depășească problema
înlăturarea procurorilor-șefi, deoarece conține și elemente de interpretare a
prevederi constituționale relevante pentru relația dintre urmărire penală
serviciu / procurori și executiv. În special, rolul și puterile acestuia
Ministrul Justiției față de serviciul de urmărire penală și procurorii sunt în mare parte
adresată în decizie (după cum s-a indicat deja, Curtea a analizat în special
Articolul 132 alineatul (1) din Constituție, în raport cu articolul 94 litera (c) din Directiva
Constituţie).
61. Hotărârea conduce la o consolidare clară a competențelor ministrului

Justiție în ceea ce privește parchetul, dar, dimpotrivă, ar fi
importantă, în special în contextul actual, pentru consolidarea independenței
procurori și menține și crește rolul instituțiilor, cum ar fi președintele
sau [CSM], capabil să echilibreze influența ministrului. Curtea Constituțională
are autoritatea de a interpreta Constituția într-o manieră obligatorie și nu este de acord
Comisia de la Veneția care va contesta interpretarea Constituției.
Curtea Constituțională și-a bazat decizia pe articolul 132 alineatul (1) din Constituție („Public
procurorii își desfășoară activitatea în conformitate cu principiul legalității,
imparțialitate și control ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției ”),
în legătură cu articolul 94 litera (c) din Constituție, precizând că președintele are,
printre altele , „să facă numiri în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege”.
Consolidarea independenței parchetului și a procurorilor individuali,
Prin urmare, o măsură-cheie ar fi revizuirea, în contextul unei revizuiri viitoare a documentului
Constituția României, prevederile articolului 132 alineatul (1) din România
Constituţie. La nivel legislativ, poate fi luat în considerare, în măsura concedierii
în cauză, pentru modificarea Legii nr. 303 în așa fel încât să dea avizul
[CSM] o forță obligatorie. ”
63. Comisia de la Veneția recunoaște că nu există standarde comune
necesitând mai multă independență a sistemului de urmărire penală și că „o multitudine de
modele există ”în acest domeniu. Cu toate acestea, doar câțiva dintre membrii Consiliului Europei
statele au un parchet sub autoritatea executivă și subordonate
Ministerul Justiției (de exemplu, Austria, Danemarca, Germania, Olanda) și „a
tendință răspândită de a permite mai mult decât un procuror independent
poate fi observat unul subordonat sau legat de executiv ”. ...
65. Mai general, având în vedere dificultățile evidențiate în timpul schimburilor,

a avut în România, Comisia a subliniat importanța „unui partener unificat și coerent
reglementarea statutului procurorilor, cu garanții clare, puternice și eficiente pentru
independența lor ”și a invitat autoritățile române„ să revizuiască sistemul ”din
pentru a rezolva deficiențele. De asemenea, Comisia a sugerat că, în context
a unei reforme mai cuprinzătoare, principiul independenței va fi adăugat pe lista
principii legate de funcțiile procurorilor.
66. Până în prezent, în România nu a avut loc o astfel de schimbare cuprinzătoare

situația actuală a conflictului dintre procurori și unii politicieni, din cauza
lupta împotriva corupției, această schimbare ar fi și mai importantă. ”
82. În avizul său recent adoptat în cea de-a 119-a sesiune plenară (Veneția,
21-22 iunie 2019) privind Ordonanța de urgență pentru modificarea celor trei legi din
26
Pagina 29
sistemul de justiție (a se vedea punctul 17 de mai sus), Comisia de la Veneția

a menționat că:
„... [rămâne schema de numire și demitere a primilor procurori
în esență același lucru, ministrul Justiției jucând un rol decisiv în acest sens
proces, fără puteri de contrabalansare a președintelui României sau [CSM].
Este recomandat să se dezvolte o schemă de numire care ar da
Secțiunea procurorilor din [CSM] are un rol esențial și pro-activ în procesul
numirea candidaților în orice funcție superioară din sistemul de urmărire penală; "
83. Raportul de evaluare a patra rundă privind prevenirea corupției în 2008

respectul membrilor parlamentului, judecătorilor și procurorilor din România
adoptat în decembrie 2015 de către GRECO, prevede următoarele în părțile sale relevante:
„3. ... [T] condiționează numirea și revocarea unora dintre deținătorii de
funcțiile de conducere de top le expune excesiv la o posibilă influență din partea
executiv....
13. ... În ultimii ani, au fost mai multe încercări ale parlamentului de a modifica
mecanismele dreptului penal, de asemenea, pentru a submina autoritatea și puterile acestora
agenții precum Agenția Națională de Integritate și Național Anticorupție
Direcţie. Asemenea încercări au eșuat adesea datorită opoziției și reacțiilor la timp
atât din interior cât și din afara țării.
130. În opinia The GET, deși independența individuală a procurorilor este

garantată în legislație, supunerea la Ministerul Justiției prezintă încă un risc
presiune politică nejustificată, de exemplu prin reînnoirea mandatului
(limitat la trei ani) și prin mecanismul revocării, care reflectă
procesul de numire. ... GRECO recomandă procedura pentru
numirea și scoaterea din funcție a celor mai înalte funcții de procuror decât
procurorul general, potrivit articolului 54 din Legea 303/2004, include un proces care
este atât transparent, cât și bazat pe criterii obiective și că [CSM] este dat un
rol mai puternic în această procedură. “
84. Un raport ulterior de evaluare GRECO privind prevenirea corupției

în ceea ce privește membrii parlamentului, judecătorii și procurorii din România
adoptat în decembrie 2017 are următorul cuprins în părțile sale relevante:
„11. GRECO reamintește că modificările legale excesiv de pripite, fără a fi necesare
consultări, fie de guvern sau de parlament (distincția nu este
întotdeauna clar fie - vezi informațiile contextuale din recomandarea xiii) rămâne a
zona problematică din România, mai ales atunci când măsurile sunt percepute ca
subminând integritatea și eforturile anticorupție ale țării și servind partizan
interese. Au existat mai multe astfel de exemple recent, de exemplu în ceea ce privește
definirea infracțiunii de abuz în serviciu care a declanșat mari proteste stradale
și a fost abrogat câteva zile mai târziu, doi miniștri demisionând inclusiv justiția
ministru. ...
77. GRECO a recomandat procedura de numire și revocare

pentru cele mai înalte funcții de procuror, altele decât procurorul general, în cadrul
articolul 54 din Legea nr. 303/2004, include un proces care este atât transparent cât și bazat pe
criterii obiective și faptul că [CSM] îi este atribuit un rol mai puternic în această procedură. ...
79. În actualizarea transmisă la 13 noiembrie, autoritățile se referă doar la faptul

că, la 31 octombrie 2017, o propunere legislativă de modificare și completare
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a fost inițiată de
27
Pagina 30
10 deputați și senatori și depuse la Camera Deputaților. Această propunere

urmărește să ofere [CSM] ... un rol mai puternic pentru numirea și [înlăturarea
din] funcțiile de procuror superior. Cu toate acestea, procedura de numire
a) procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte din
Casation and Justice, b) primul său deputat și adjuncți, c) procurorul șef al
Direcția Națională Anticorupție, procurorul șef al Direcției pentru
Investigarea criminalității organizate și a terorismului și d) adjuncții acestora rămân
la fel ca cea prevăzută de legislația în vigoare.
80. În ceea ce privește toate celelalte funcții ale procurorului, numirea este
propus să fie realizat exclusiv de [secțiunea pentru procurori] din [CSM].
Propunerea legislativă înaintată Camerei Deputaților prevede, de asemenea, că
revocarea procurorilor din toate funcțiile procurorilor superioare se face
exclusiv de [secțiunea pentru procurorii CSM].
81. GRECO ia notă de informațiile transmise de autoritățile române. Aceasta

înțelege că propunerea de mai sus din [CSM] ..., menționată în România
transmiterea informațiilor în iunie 2017, în ciuda faptului că guvernul nu a fost avizat
faptul că a abordat îngrijorările de bază care au dus la această recomandare.
82. GRECO nu poate ignora faptul că ulterior informațiile furnizate

către GRECO în iunie, guvernul a prezentat în august 2017 un regulament legislativ
propunere / pachet privind sistemul judiciar, care a dus la un alt val de proteste masive
și reacții negative, considerând că propunerile reprezintă o amenințare la adresa
independența sistemului judiciar. În mare parte s-a alăturat profesiei de magistrați
proteste. Într-o mișcare descrisă ca inedită, mai mult de jumătate din judecătorii români
iar procurorii au semnat un memorandum prin care solicita abandonarea acestui proiect legislativ,
subliniind că a fost lansat fără consultări prealabile corespunzătoare, impact
evaluări, detalii privind conținutul și motivele etc. Propunerile care vizează oferirea unui
un rol mai central al guvernului, adică prin eliminarea implicării
Președinte în numiri (și astfel acordând o responsabilitate mai mare ministrului
Justiție) și prin integrarea inspectoratului judiciar sub umbrela Ministerului
de Justiție.
83. Ținând cont de scopurile specifice ale prezentei recomandări xiii, acestea
propunerile păreau să ia la prima vedere direcția opusă. La 19 octombrie 2017,
mass-media a raportat că proiectele controversate de propuneri ale guvernului - în ciuda
în mare parte, opinii negative - mergeau încă la Parlament și la începutul anului
Noiembrie 2017, proteste publice (implicând și partide de opoziție și personalități)
împotriva propunerilor din Parlament, au fost raportate în mass-media românești. ...“
2. Uniunea Europeană
85. Raportul Comisiei către Parlamentul European și
Consiliul privind progresele din România în cadrul cooperării și verificării
mecanismul („CVM”) din 27 ianuarie 2016 menționat după cum urmează în Regulamentul său
părți relevante:
„Evidența instituțiilor implicate în combaterea corupției la nivel înalt
rămâne puternic, cu rechizitorii periodice și încheierea cauzelor privind persoanele în vârstă
politicieni și funcționari publici. Direcția Națională Anticorupție (DNA)
a raportat un număr crescut de semnale din partea publicului: acest lucru pare să reflecte un public
încrederea în instituție, care se reflectă și în sondajele de opinie. ... Piesa
înregistrarea principalelor instituții judiciare și de integritate pentru a aborda corupția la nivel înalt
a rămas impresionant. ”
28
Pagina 31
86. În Raportul Comisiei Europene pentru anul următor

Parlamentul și Consiliul privind progresele din România în cadrul CVM
publicat pe 25 ianuarie 2017, sa afirmat că:
„Rapoartele CVM au reușit să raporteze o evoluție constantă în termeni de
investigarea, urmărirea penală și luarea deciziei cazurilor de corupție la nivel înalt
ani, cu o accelerare clară după 2011. ... Național Anticorupție
Direcția (DNA) și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au
a stabilit un istoric impresionant în ceea ce privește rezolvarea nivelului înalt și mediu
cazuri de corupție. ”
87. Recomandarea nr. 1 din Raportul CVM al Comisiei Europene

din 15 noiembrie 2017 a reiterat recomandarea formulată de CED
Comisia Europeană, în CVM-urile anterioare, raportează către România pentru „introducere
institui un sistem robust și independent de numire a procurorilor de top, bazat pe

pe criterii clare și transparente, bazate pe sprijinul Veneției
Comision." În opinia Comisiei Europene, îndeplinirea
această recomandare ar trebui „să asigure, de asemenea, garanții adecvate
termeni de transparență, independență și verificări și solduri, chiar dacă
decizia finală urma să rămână în sfera politică. "
88. La 23 februarie 2018, Comisia Europeană a emis
în urma declarației în legătură cu ministrul român al Justiției
propunere de scoatere din funcția sa a procurorului șef al DNA:
„Comisia urmărește ultimele evoluții îndeaproape și cu îngrijorare.
Independența sistemului judiciar al României și capacitatea sa de combatere a corupției
sunt, în mod efectiv, pietrele de temelie esențiale ale unei României puternice în Uniunea Europeană
reamintit de președinte și primul vicepreședinte în declarația lor comună tocmai ultima
lună. Comisia va urmări evoluțiile procedurilor în curs
s-a angajat îndeaproape împotriva procurorului șef DNA.
În rapoartele CVM anterioare, faptul că ADN-ul și-a menținut palmaresul

fața unei presiuni intense a fost remarcată ca un semn al durabilității. Comisia
a menționat, de asemenea, în raportul său că, au fost acele presiuni pentru a începe să dăuneze luptei
corupția, Comisia ar putea fi nevoită să reevalueze această concluzie. "
3. Națiunile Unite
89. În observațiile sale finale cu privire la cel de-al cincilea raport periodic al
România din 11 decembrie 2017, Comitetul pentru Drepturile Omului a declarat:
urmează:
„7. Comitetul este îngrijorat de acuzațiile de corupție persistentă în toate
sucursalele guvernului, inclusiv sistemul judiciar și procurorii, și negativul acestuia
impact asupra plăcerii depline a drepturilor garantate de Pact și de către
inițiative parlamentare de inversare a legislației anticorupție. Comitetul este și el
îngrijorat de rapoartele că șeful Direcției Naționale Anticorupție
(ADN) a fost supusă hărțuirii în legătură cu munca ei….
Statul parte ar trebui să își consolideze eforturile pentru combaterea corupției în toate
sucursalele Guvernului și oferă protecția necesară funcționarilor
implicat în eforturi anticorupție. ”
29
Pagina 32
B. Materiale internaționale relevante privind libertatea

expresia procurorilor
90. În recomandarea sa privind rolul urmăririi publice în Republica Moldova

Sistemul de justiție penală (REC (2000) 19, adoptat la 6 octombrie 2000 la
724 a ședinței deputaților miniștrilor), Comitetul Miniștrilor din

Consiliul Europei a recomandat statelor membre să ia măsuri pentru
„Să se asigure că procedurile disciplinare împotriva procurorilor [au fost]
guvernată de lege și garanție [d] o evaluare corectă și obiectivă și
decizie care ar trebui să fie supusă revizuirii independente și imparțiale și
ca procurorii publici să aibă acces la o procedură satisfăcătoare de plângeri,
inclusiv, după caz, accesul la un tribunal, dacă statutul lor juridic [a fost]
afectat". În ceea ce privește libertatea de exprimare, Comitetul Miniștrilor
recomandat după cum urmează:
„6. De asemenea, statele ar trebui să ia măsuri pentru a se asigura că procurorii publici au
dreptul efectiv la libertatea de exprimare, credință, asociere și adunare. În special
ar trebui să aibă dreptul să participe la discuțiile publice cu privire la chestiunile referitoare la
dreptul, administrarea justiției și promovarea și protecția drepturilor omului
și să se alăture sau să formeze organizații locale, naționale sau internaționale și să participe la acestea
întâlniri în calitate privată, fără a suferi dezavantaj profesional din motive
a acțiunii lor legale sau a apartenenței lor la o organizație legală. Drepturile
menționat mai sus poate fi limitat numai în măsura în care acest lucru este prevăzut de lege și este
necesare pentru păstrarea poziției constituționale a procurorilor. În cazuri
în cazul în care drepturile menționate mai sus sunt încălcate, ar trebui să existe un remediu eficient
disponibil.
...
16. Procurorii publici ar trebui, în orice caz, să fie în măsură să procedeze penal
obstrucționarea funcționarilor publici pentru infracțiunile comise de aceștia, în special corupția,
utilizarea ilegală a puterii, încălcări grave ale drepturilor omului și alte crime recunoscute
de dreptul internațional. ”
În ceea ce privește relația dintre procurori și executiv

și legiuitorul, Comitetul Miniștrilor a recomandat
ca urmare a:
„11. Statele ar trebui să ia măsurile adecvate pentru a se asigura că procurorii sunt
capabili să-și îndeplinească îndatoririle și responsabilitățile profesionale fără să fie nejustificate
interferențe sau expunere nejustificată la răspundere civilă, penală sau de altă natură. Însă
urmărirea publică ar trebui să țină cont periodic și public de activitățile sale ca a
întreg și, în special, modul în care au fost îndeplinite prioritățile sale. "
91. Consiliul consultativ al procurorilor europeni în cadrul acestuia

Avizul nr. 9 (2014) privind normele și principiile europene privind
procurorii din 17 decembrie 2014 au recunoscut că procurorii le-au plăcut
dreptul la libertatea de exprimare și de asociere în același mod ca și celelalte
membrii societății și au subliniat că, în exercitarea acestor drepturi, „ei
trebuie să țină cont de datoria discreției și să fie atent să nu pericliteze
imaginea publică a independenței, imparțialității și corectitudinii care a
30
Pagina 33
procurorul trebuie să susțină întotdeauna ”. În ceea ce privește independența

procurori, Consiliul procurorilor europeni a declarat după cum urmează:
„IV. Independența și autonomia serviciilor de urmărire penală constituie un
corolar indispensabil independenței sistemului judiciar. Prin urmare, generalul
tendința de a spori independența și autonomia eficientă a urmăririi penale
serviciile ar trebui încurajate.
V. Procurorii ar trebui să fie autonomi în luarea deciziilor și ar trebui să funcționeze

îndatoririle lor fără presiuni externe sau interferențe, având în vedere principiile
de separare a puterilor și răspundere. ...
33. Independența procurorilor - care este esențială pentru statul de drept - trebuie să fie
garantat de lege, la cel mai înalt nivel posibil, într-o manieră similară cu cea a judecătorilor.
În țările în care urmărirea publică este independentă de guvern, statul
trebuie să ia măsuri eficiente pentru a garanta că natura și scopul acesteia
independența este stabilită prin lege. În țările în care urmează urmărirea publică
sau subordonat guvernului sau se bucură de un statut diferit de cel descris
mai sus, statul trebuie să se asigure că natura și sfera puterilor acestuia din urmă
respectarea urmăririi publice este stabilită și prin lege și că guvernul
își exercită competențele într-un mod transparent și în conformitate cu tratatele internaționale,
legislația națională și principiile generale ale dreptului. ...
35. Independența procurorilor nu este o prerogativă sau un privilegiu conferit

interesul procurorilor, dar o garanție în interesul corect, imparțial și
justiție eficientă care protejează interesele publice și private ale persoanelor
îngrijorat.
36. Statele trebuie să se asigure că procurorii își pot îndeplini funcțiile fără
intimidare, împiedicare, hărțuire, interferențe necorespunzătoare sau expunere nejustificată la
răspundere civilă, penală sau de altă natură.
37. Procurorii ar trebui, în orice caz, să fie în măsură să dea curs penal, fără
obstrucționarea, funcționarii publici pentru infracțiunile comise de aceștia, în special corupția,
utilizarea ilegală a puterii și încălcările grave ale drepturilor omului.
38. Procurorii trebuie să fie independenți nu numai de executiv și legislativ
autorități, dar și de la alți actori și instituții, inclusiv cei din zonele din
economie, finanțe și mass-media. ...
53. Apropierea și caracterul complementar al misiunilor judecătorilor și

procurorii creează cerințe și garanții similare în ceea ce privește statutul lor și
condițiile de serviciu, și anume cu privire la recrutare, formare profesională, dezvoltarea carierei,
salariile, disciplina și transferul (care trebuie afectate numai în conformitate cu legea sau
prin acordul lor). Din aceste motive, este necesară asigurarea unei funcții adecvate și
aranjamente adecvate pentru promovare, disciplină și demitere. "
92. Au fost adoptate Orientările Națiunilor Unite privind rolul procurorilor

în 1990 (sesiunea din 27 august până la 7 septembrie) conțin următoarele
dispoziții relevante:
„8. Procurorii ca și alți cetățeni au dreptul la libertatea de exprimare, credință,
asociere și adunare. În special, aceștia au dreptul să participe în public
discutarea problemelor referitoare la lege, administrarea justiției și
promovarea și protecția drepturilor omului și aderarea sau formarea locală, națională sau
organizațiile internaționale și participă la reuniunile lor, fără a suferi profesioniști
31
Pagina 34
dezavantaj din cauza acțiunii lor legale sau apartenența lor la o lege
organizare."
93. În Raportul său privind libertatea de exprimare, de asociere și de pace

adunarea judecătorilor și procurorilor, prezentată în fața Națiunilor Unite
Consiliul pentru Drepturile Omului din 24 iunie 2019, raportor special al ONU cu privire la
independența judecătorilor și avocaților a recomandat ca:
„98. Orice acuzație sau plângere împotriva judecătorilor sau procurorilor referitoare la exercițiu
libertățile lor fundamentale ar trebui să fie aduse în fața unei autorități independente,
cum ar fi un consiliu judiciar sau procuror sau o instanță. Procedura disciplinară ar trebui
să fie stabilit în conformitate cu legea, codul de conduită profesională și altele
standarde și etică stabilite.
99. Înlăturarea din funcție ar trebui impusă numai în cazurile cele mai grave
conduită incorectă, astfel cum este prevăzut în codul de conduită profesional și numai după o scadență
audierea procesului acordând toate garanțiile acuzatului.
100. Deciziile în cadrul procedurilor disciplinare ar trebui să fie supuse unui independent
revizuire.
102. Ca principiu general, judecătorii și procurorii nu ar trebui să fie implicați în public

controverse. Cu toate acestea, în circumstanțe limitate, își pot exprima opiniile și
opinii despre probleme sensibile din punct de vedere politic, de exemplu atunci când participă
dezbateri publice privind legislația și politicile care pot afecta sistemul judiciar sau
serviciul de urmărire penală. "
LEGEA
I. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE
94. Reclamanta s-a plâns că i s-a refuzat accesul la o instanță

pentru a-și apăra drepturile în legătură cu demiterea ei disciplinară din
funcția de procuror-șef al DNA. Ea s-a bazat pe articolul 6 § 1 din Directiva
Convenția, care, în măsura în care este relevant, are următorul conținut:
„În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... toată lumea are dreptul la
corect ... audierea ... de către [a] ... tribunal ... "
A. Admisibilitate
1. Aplicabilitatea articolului 6 § 1 din convenție

(a) Obiecția guvernului
95. Guvernul a susținut că articolul 6 § 1 din Convenție era

nu se aplică în cazul actual.
96. Au explicat că procedura s-a finalizat prin decizia nr. 358
a Curții Constituționale (a se vedea punctele 61-66 de mai sus) nu s-a preocupat
reclamantul, nici direct, nici indirect, dar autoritățile publice
implicat în conflictul constituțional și anume președintele României și
ministrul Justiției. Solicitantul, nefiind o autoritate publică, ar putea
32
Pagina 35
nu legal au fost considerate părți la cele menționate mai sus

proceduri. Guvernul a susținut că în sistemul juridic românesc
Curtea Constituțională a urmărit o adjudecare obiectivă legată de norme în
în măsura în care a determinat sau clarificat, în termenii regulii constituționale
întinderea și limitele competenței autorităților publice și a conduitei
trebuiau să urmeze. O astfel de procedură nu a implicat niciun subiectiv
drepturile individuale. Faptul că deciziile Curții Constituționale
erau în general obligatorii pentru autoritățile publice implicate în procedură
și că ultimele autorități trebuiau să acționeze în conformitate cu deciziile
Curtea Constituțională nu a însemnat că deciziile respective vizau a
dreptul individual subiectiv.
97. Guvernul a explicat că procedurile s-au finalizat cu
Decizia din 30 mai 2018 a fost guvernată de dispozițiile din
Articolele 34-36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea
Curtea Constituțională (a se vedea punctul 72 de mai sus). În conformitate cu acestea
dispoziții pe care Curtea Constituțională s-a pronunțat numai asupra litigiilor care implică
autoritati publice. Prin urmare, în cazul actual, Curtea Constituțională
nu a examinat fondul cauzei împotriva reclamantului, având în vedere
că o astfel de analiză nu ar fi intrat în competența sa (a se vedea
paragraful 63 de mai sus). Prin urmare, nu au fost abordate drepturi civile în cele menționate
proceduri. În consecință, aceste proceduri nu au putut fi examinate de la
punctul de vedere al articolului 6 din Convenție. Guvernul a remarcat de asemenea
în acest sens, că nu există nicio cerere de intervenție sau de depunere a unui
Solicitantul amicus a fost depus de reclamant la Curtea Constituțională.
Cu toate acestea, aceștia au mai afirmat că posibilitatea unei intervenții înainte
Curtea Constituțională de către o persoană vizată de o decizie a acestei instanțe
nu a fost niciodată ridicat și într-adevăr nu ar fi putut fi ridicat, deoarece nu există
dreptul subiectiv în joc în acest tip de procedură.
98. În lumina celor de mai sus, Guvernul nu a negat faptul că
este posibil ca solicitantul să fi avut un drept civil în cauză în cazul actual, dar
a ajuns la concluzia că ea ar fi putut și ar fi trebuit să își exercite dreptul civil înainte de
instanțele de administrație.
(b) Răspunsul solicitantului
99. Reclamanta a susținut că articolul 6 § 1 era aplicabil pentru ea

caz de la dreptul de a-și îndeplini funcțiile de procuror-șef până la
expirarea mandatului său de trei ani a fost clar furnizat de către relevant
dreptul intern, în special articolul 54 alineatul (1) din Legea nr. 303/2004 (vezi
paragraful 73 de mai sus).
100. În plus, reclamantul a susținut că a existat și un drept
contesta decretul de înlăturare prevăzut la articolul 54 alineatul (4) din Directiva

Legea nr. 303/2004 (ibid.), Dar în circumstanțele specifice ale cazului său, aceasta
dreptul a fost limitat prin decizia Curții Constituționale nr. 358 din
30 mai 2018.
33
Pagina 36
101. Disputa în cazul actual a implicat o sancțiune disciplinară.

Motivele invocate de ministru pentru demiterea ei au fost examinate
de către organul disciplinar judiciar și considerat nefondat. În aceste
circumstanțe, ea a concluzionat că cazul actual privește în mod clar a
litigiu pentru un drept civil care intră în sfera de aplicare a articolului 6 § 1 din Directiva
Convenţie.
102. De asemenea, reclamanta a susținut că al doilea mandat al său ca șef
procurorul ar fi expirat la 16 mai 2019 (a se vedea paragraful 8 de mai sus);
cu toate acestea, aceasta a fost terminată prematur cu opt luni înainte de sfârșitul ei
rezultat al unui ordin al Curții Constituționale. Această situație fusese
unic în istoria contemporană a României. Cu toate acestea, bazându-se pe
Extinsă jurisprudență a Curții printre care au fost cauzele Baka împotriva Ungariei
([CG), nr. 20264/12, 23 iunie 2016), Olujić împotriva Croației (nr. 22330/05,
5 februarie 2009) și Kamenos împotriva Ciprului (nr. 147/07, 31 octombrie 2017),
reclamantul a susținut că criteriile stabilite de Curte la Vilho
Hotărârea Eskelinen și alții ([CG), nr. 63235/00, CEDO 2007-II) au fost
aplicabil și în cazul ei.
(c) Poziția intervenientului terțului
103. Inițiativa pentru justiție pentru societatea deschisă a susținut că demiterea unui
procurorul principal a fost o dispută pentru un drept civil și a intrat în sfera de aplicare a
Articolul 6 § 1 din Convenție, întrucât trebuia înconjurat de garanții
prevăzut de articolul menționat pentru a proteja independența șefului
procurorii ca o componentă a statului de drept.
(d) Evaluarea Curții
104. Curtea reamintește mai întâi că problema aplicabilității este an

problema competenței Curții ratione materiae , regula generală de tranzacționare
cu aplicațiile ar trebui respectate și ar trebui să se facă analiza relevantă
desfășurată în faza de admisibilitate, cu excepția cazului în care există un motiv anume
alăturați-vă acestei întrebări la merite (a se vedea, în legătură cu aplicabilitatea
Articolul 8 din Convenție, Denisov împotriva Ucrainei [CG], nr. 76639/11,
§§ 93-94, 25 septembrie 2018). Nu există un motiv atât de special în
Cazul de față și problema aplicabilității articolului 6 § 1 rămân a fi

examinat la stadiul de admisibilitate.
(i) Principii generale
105. Curtea reiterează că articolul 6 § 1 trebuie să fie aplicabil în temeiul acesteia

Membrul „civil”, trebuie să existe o „dispută” cu privire la un drept despre care se poate spune,
cel puțin pe motive discutabile, pentru a fi recunoscute de dreptul intern,
indiferent dacă este protejat conform Convenției. Disputa
trebuie să fie autentic și serios; se poate raporta nu numai la existența reală a
un drept, dar și în ceea ce privește domeniul său de aplicare și modul de exercitare a acestuia; și, în sfârșit,
34
Pagina 37
rezultatul procedurii trebuie să fie direct decisiv pentru dreptul în cauză,

simple conexiuni tenue sau consecințe la distanță care nu sunt suficiente
aduce articolul 6 § 1 în joc (a se vedea Regner împotriva Republicii Cehe ([CG),
Nu. 35289/11, § 99, 19 septembrie 2017, și Baka , citată mai sus, § 100).
106. În ceea ce privește existența unui drept, Curtea a constatat în mod constant
a considerat că punctul de plecare trebuie să fie dispozițiile interne interne relevante
legea și interpretarea lor de către instanțele interne. Articolul 6 § 1 nu
garantează orice conținut special pentru „drepturi și obligații” din
dreptul substanțial al statelor contractante: Curtea nu poate crea pe cale
de interpretare a articolului 6 § 1 un drept de fond care nu are temei juridic
în statul în cauză (a se vedea Regner , citat mai sus, § 100 și în continuare)
referințe citate).
107. În această privință, Curtea observă că drepturile conferite
prin legislația internă poate fi de fond, sau procedural sau,
alternativ, o combinație a ambelor. În cazul în care un drept material recunoscut în
dreptul intern este însoțit de un drept procedural de a avea acest drept
puse în aplicare prin intermediul instanțelor, nu poate exista nicio îndoială cu privire la faptul că acolo
este un drept în sensul articolului 6 § 1. Simplul fapt că
redactarea unei dispoziții legale oferă un element de apreciere care nu se înscrie
ea însăși exclude existența unui drept. Într-adevăr, Curtea a constatat că articolul 6
se aplică în cazul în care procedura judiciară privește o decizie discreționară
ceea ce duce la interferența cu dreptul solicitantului (ibid., §§ 101-02).
108. De asemenea, Curtea a statuat că, în unele cazuri, dreptul național, în timp ce nu
recunoaște neapărat că un individ are un drept subiectiv, conferă
dreptul la o procedură legală pentru examinarea cererii sale, implicând
chestiuni precum hotărârea dacă o decizie a fost arbitrară sau ultra viresă sau
dacă au existat nereguli procedurale. Acesta este cazul cu privire la
anumite decizii în care autoritățile au o putere pur discreționară

acordă sau refuză un avantaj sau privilegiu, cu legea care le conferă
persoana în cauză dreptul de a solicita instanțelor de judecată, care, acolo unde se află
că decizia a fost ilegală, o poate anula. Într-un astfel de caz, articolul 6 § 1 din
Convenția este aplicabilă, cu condiția ca avantajul sau privilegiul,
odată acordat, dă naștere unui drept civil (ibid., § 105).
109. În ceea ce privește funcționarii publici angajați în serviciul public, Curtea
a apreciat că statutul reclamantului nu este automat funcționar public
exclude protecția întruchipată la articolul 6, cu excepția cazului în care există două condiții
a fost împlinit. În primul rând, statul din dreptul său național trebuie să fi avut în mod expres
a exclus accesul la o instanță pentru postul sau categoria de personal în cauză.
În al doilea rând, excluderea trebuie să fie justificată din motive obiective din stat
interes. Pentru ca excluderea să fie justificată, nu este suficient pentru
Statul să stabilească faptul că funcționarul public în cauză participă la
exercitarea puterii publice sau că există o legătură specială de încredere și
loialitatea dintre funcționarul public și stat, în calitate de angajator (ibidem, § 107;
a se vedea, de asemenea, Vilho Eskelinen și alții , citată mai sus, § 62).
35
Pagina 38
110. În sfârșit, Curtea a statuat că, în timp ce accesul la angajare și la

funcțiile îndeplinite pot constitui, în principiu, un privilegiu care nu poate
să fie aplicat legal, acesta nu este cazul în ceea ce privește continuarea unui an
relația de muncă sau condițiile în care este exercitat. În
În sectorul privat, dreptul muncii conferă, în general, angajaților dreptul de a aduce
procedurile legale contestând demiterea lor atunci când consideră că acestea
au fost respinse în mod ilegal sau au fost schimbări substanțiale unilaterale
făcute la contractul lor de muncă. Același lucru este valabil, mutatis
mutandis , pentru angajații din sectorul public, cu excepția cazurilor în care excepția
prevăzute în Vilho Eskelinen și alții (citate mai sus) se aplică (a se vedea
Regner , citată mai sus, § 117). În Baka , de exemplu, Curtea a recunoscut acest lucru
dreptul președintelui Curții Supreme a Ungariei de a-și îndeplini funcția
termen de șase ani în absența motivelor specifice pentru încetarea sa
prevăzut de legea maghiară (a se vedea Baka , citată mai sus, §§ 107-11).
(ii) Aplicarea principiilor de mai sus în cazul de față
(1) Existența unui drept
111. Reclamantul s-a plâns de lipsa controlului judiciar pentru ce

ea considera ca o indepartare nedreapta din pozitia pe care o ocupa.
112. În primul rând, Curtea trebuie să examineze dacă reclamantul se poate baza
un drept sau dacă se afla într-o situație în care aspira să obțină un

simplu avantaj sau privilegiu de care autoritatea competentă avea o discreție
să o acorde sau să o refuze fără a-și explica motivele pentru decizia sa (a se vedea Regner ,
citat mai sus, § 116).
113. Curtea observă că reclamantul a fost la 7 aprilie 2016
numit de președintele României ca procuror șef al DNA pentru un
perioada de trei ani în conformitate cu articolul 54 alineatul (1) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor (a se vedea punctul 8 de mai sus).
Articolul menționat anterior prevedea că procurorul șef al DNA avea
să fie numit pentru o perioadă de trei ani, termen care poate fi reînnoit
o singură dată (a se vedea paragraful 73 de mai sus). Prin urmare, termenul reclamantei
biroul ar fi trebuit, în principiu, să fie de trei ani, de la 16 mai 2016 până la
16 mai 2019. Cu toate acestea, la 9 iulie 2018, reclamantul a fost respins
această poziție (a se vedea punctul 67 de mai sus).
114. În plus, Curtea constată că condițiile de muncă ale reclamantei
erau guvernate de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
și Legea nr. 317/2004 privind organizarea și funcționarea CSM.
Articolul 51 alineatul (2) - (6) din Legea nr. 303/2004 conținea o listă exhaustivă de
motivele și elementele care trebuie luate în considerare pentru scoaterea din a
funcție de procuror sau de conducere senior (a se vedea punctul 73 de mai sus).
Mai mult, articolul 29 alineatul (7) din Legea nr. 317/2004 prevede că deciziile
adoptat cu privire la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor
sunt supuse contestației de către orice persoană interesată în fața administrativului
36
Pagina 39
secțiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție (a se vedea punctul 75 de mai sus).

Astfel, ea transpare din termenii prevederilor menționate că există o
dreptul pentru procurorul șef al DNA să îndeplinească un mandat până la acesta
sau mandatul ei judiciar a luat sfârșit; în cazul în care biroul trebuie încetat la un an
faza anterioară împotriva consimțământului persoanei respective prin concediere, specifică
Motivele trebuie prezentate și el sau ea ar fi fost în picioare pentru a solicita
controlul judiciar al acestei decizii.
115. În aceste condiții, Curtea consideră că, deși accesul la
funcțiile îndeplinite de solicitant în cazul de față constituie în
principiul unui privilegiu care poate fi acordat la discreția autorității relevante
și nu poate fi pus în aplicare legal, acesta nu poate fi cazul în ceea ce privește documentul
încetarea unei astfel de relații de muncă (a se vedea, mutatis mutandis ,
Regner , citată mai sus, § 117). În plus, Curtea observă că
Înlăturarea prematură a reclamantei din funcția ei a avut un efect decisiv asupra ei
situație personală și profesională împiedicând-o să continue să ducă

îndeplinește anumite atribuții la ADN (a se vedea, mutatis mutandis , Regner , citat mai sus,
§ 115).
116. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că în prezent
în cazul în care a existat o dispută autentică și serioasă pentru un „drept” pe care
solicitantul ar putea solicita motive temeinice în conformitate cu dreptul intern, în special
dreptul de a nu fi destituit din funcțiile sale în afara cazurilor specifice
prevăzut de lege (a se vedea, mutatis mutandis , Regner , citată mai sus, §§ 118-19,
și Denisov , citată mai sus, §§ 47-49).
(2) Natura civilă a dreptului
117. În prezent, Curtea trebuie să stabilească dacă „dreptul” pretins de către

solicitantul a fost „civil” în sensul articolului 6 § 1 din Regulamentul autonom
având în vedere criteriile elaborate în Hotărârea Vilho Eskelinen .
118. Curtea reiterează că, potrivit jurisprudenței sale, litigiile
între stat și funcționarii publici intră, în principiu, în sfera de aplicare a prevederilor
Articolul 6, cu excepția cazului în care ambele condiții cumulate menționate la lit.
punctul 109 de mai sus sunt satisfăcute.
119. În ceea ce privește prima condiție a testului Eskelinen, adică
dacă dreptul intern „exclude în mod expres” accesul la o instanță pentru postul sau
categoria de personal în cauză Curtea constată că în puținele cazuri în care aceasta
a constatat că această condiție a fost îndeplinită, excluderea de la acces la
o instanță pentru postul în cauză era clară și „expresă”. De exemplu, în
Suküt împotriva Turciei ((dec.), Nr. 59773/00, 11 septembrie 2007), care
în ceea ce privește retragerea anticipată a unui ofițer de armată din motive disciplinare,
Dreptul constituțional turc a specificat clar că deciziile din
Consiliul militar suprem nu a fost supus controlului judiciar. La fel
a fost valabil pentru deciziile Consiliului suprem al judecătorilor turci și
Procurorii publici (a se vedea Serdal Apay împotriva Turciei (dec.), Nr. 3964/05,
11 decembrie 2007, și Nazsiz împotriva Turciei (dec.), Nr. 22412/05, 26 mai
37
Pagina 40
2009, cu privire la numirea și disciplina

demiterea procurorilor; a se vedea, de asemenea, Özpınar v. Turcia , nr. 20999/04,
§ 30, 19 octombrie 2010, cu privire la scoaterea din funcție a unui judecător din data de
motive disciplinare). În Hotărârea Nedeltcho Popov împotriva Bulgariei (nr. 61360/00, § 38,
22 noiembrie 2007) o prevedere a Codului muncii bulgar
cu condiția ca instanțele naționale să nu aibă competența de revizuire
litigiile cu privire la demiterile din anumite funcții în Consiliul de Miniștri,
inclusiv
restricțiapostul
a fost ocupat
ulteriorde solicitant
declarată (consilier șef). Deși
neconstituțională asta retroactiv
fără efect
Curtea a menționat că „la momentul concedierii reclamantului” nu a avut un
dreptul de acces la o instanță în temeiul dreptului național pentru a introduce o acțiune pentru nedrept
concediere.
120. Curtea consideră că prezenta cauză ar trebui distinsă
din cazurile menționate mai sus în sensul că nu a existat nicio prevedere în
sistemul juridic intern „în mod expres”, excluzând solicitantul de la dreptul de
acces la o instanta. Dimpotrivă, legislația internă prevedea în mod expres prevederile
dreptul la o instanță în chestiuni referitoare la cariera procurorilor (a se vedea
121. În consecință, în lumina cadrului legislativ intern,
Curtea consideră că reclamantul ar putea pretinde că ar fi avut
dreptul de la dreptul român la protecție împotriva presupusei nelegale
scoaterea din funcția de procuror șef al DNA în timpul acesteia
mandat (a se vedea, mutatis mutandis , Baka , citată mai sus, § 109).
122. Cu privire la acest aspect, trebuie menționat și faptul că, susținând că
reclamanta nu a epuizat căile de atac disponibile în situația sa
(a se vedea punctul 132 de mai jos), Guvernul a confirmat această lege națională
nu a exclus formal accesul la o instanță în cazul reclamantului. Ar trebui
se adaugă că Curtea Constituțională nu a făcut-o, în decizia nr. 358 (vezi
punctele 61- 66 de mai sus), exclud ca regulă generală , dreptul reclamantului la
solicită soluționare judiciară, dar a limitat doar competența administrativă
instanțele de judecată pentru o examinare stricto sensu a legalității
decizie administrativă în joc, respectiv decretul prezidențial.
123. Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, nu se poate concluziona că
legislația națională „a exclus în mod expres accesul la o instanță” pentru o cerere bazată pe
pretinsă ilegalitate a încetării mandatului reclamantului. Primul
Prin urmare, starea testului Eskelinen nu a fost îndeplinită.
124. Aceasta, în sine, este suficientă pentru a concluziona că articolul 6 § 1 din Directiva
Convenția este aplicabilă în temeiul membrului său civil (a se vedea, de exemplu, Baka , citată)
de mai sus, § 118). Cu toate acestea, în circumstanțele cauzei actuale, Curtea
consideră că este util să continue examinarea și la a doua condiție
din testul Eskelinen. Prin urmare, chiar presupunând că accesul la instanță în
situația reclamantului a fost exclusă în mod expres de legislația națională, aplicându-se
Testul Eskelinen în continuare, Curtea consideră că a doua condiție -
constând în existența unei justificări obiective a acestei excluderi în
38
Pagina 41
interesul statului - nu a fost îndeplinit și în cazul actual. Într-o lege

cadru în care scoaterea din funcție a procurorului șef al

ADN-ul a fost hotărât de președinte în urma unei propuneri a ministrului
al Justiției cu avizul CSM, absența vreunui judecător
controlul legalității deciziei de înlăturare nu poate fi în interesul
statul. Membrii seniori ai sistemului judiciar ar trebui să se bucure - ca și alți cetățeni -
protecția împotriva arbitrariului de la puterea executivă și numai supravegherea
de către un organ judiciar independent, legalitatea unei astfel de decizii de înlăturare este
capabil să facă efectiv un astfel de drept. Hotărârea Curții Constituționale
privind competențele respective ale organelor constituționale nu
privează aceste considerente de pertinența lor.
125. În aceste condiții, Curtea consideră că se aplică articolul 6
sub conducerea sa civilă și că obiecția de lipsă a Guvernului
jurisdicția ratione materiae ar trebui respinsă.
2. Șase luni
(a) Obiecția guvernului
126. Guvernul a ridicat în continuare o obiecție de nerespectare

cu termenul de șase luni. Ei au susținut că documentele relevante și
faptele contestate în cererea curentă au avut loc mai mult de șase
cu câteva luni înainte de depunere. Mai precis, Raportul ministrului
Justiției a fost datat 22 februarie 2018 (a se vedea punctul 18 de mai sus) și în
respectarea acestui document a început să curgă termenul de șase luni
26 februarie 2018, când solicitantul a fost informat despre conținutul său (a se vedea
paragraful 33 de mai sus). În ceea ce privește decizia nr. 358 din Constituțional
Curtea, Guvernul a susținut că termenul de șase luni a început
să curgă la 30 mai 2018, data adoptării sale (a se vedea punctul 61 de mai sus).
(b) Răspunsul solicitantului
127. Reclamantul a susținut că s-a început termenul de șase luni

să curgă la data de 9 iulie 2018, data intrării în vigoare prin publicarea în
Monitorul Oficial al decretului prezidențial nr. 526/2018, care fusese
decizie oficială care o revocă din poziția sa (a se vedea punctul 67 de mai sus).
Nici Raportul ministrului justiției, nici decizia acestuia
Curtea Constituțională a avut vreun efect imediat asupra mandatului său de șef
procuror. Ea a subliniat că, în conformitate cu Constituția, numirea și
scoaterea din funcție a judecătorilor și procurorilor a fost făcută de
decret prezidențial. Prin urmare, a solicitat Curții să respingă
Obiecția guvernului și concluzia că a respectat prevederile
termen de șase luni.
39
Pagina 42
(c) Evaluarea Curții
128. Curtea observă că plângerea reclamantei în temeiul articolului 6

§ 1 privește lipsa de acces la o instanță cu privire la scoaterea din ea
funcția de procuror-șef al DNA, îndepărtare pe care a considerat-o
s-a bazat pe opiniile sale cu privire la legislativul propus sau adoptat
reforme care afectează sistemul judiciar.
129. În plus, Curtea ia act de faptul că, în conformitate cu articolul 54 alineatul (4) din
mai sus), scoaterea procurorilor din funcții superioare este „efectuată de către
Președinte al României ”. Raportul ministrului justiției și
decizia nr. 358 ale Curții Constituționale au fost elemente anterioare
îndepărtarea reclamantei din funcția sa. Această concluzie este susținută de
faptul că plângerile depuse de mai multe organizații neguvernamentale
împotriva raportului au fost respinse de instanțele interne, fără a fi avut
a fost examinat pe fond, ca lipsit de scop după adoptarea
decret prezidențial (a se vedea punctul 68 de mai sus). Mai mult decât atât, Constituționalul
În decizia sa, Curtea a menționat în mod special că efectele substanțiale ale
Propunerea de demitere a ministrului nu poate fi produsă decât la semnarea
decret de eliminare de către președintele României (a se vedea punctul 65 de mai sus).
130. Prin urmare, Curtea consideră că începerea celor șase luni
termenul în legătură cu obiectul cazului curent este data
adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a decretului prezidențial
înlăturarea reclamantei din funcția ei, respectiv 9 iulie 2018.
131. Rezultă că prezenta cerere, introdusă la 28 decembrie
2018, a respectat termenul menționat mai sus. Guvernul
Prin urmare, trebuie respinsă obiecțiunea în acest sens.
3. Epuizarea remediilor interne

132. În plus, Guvernul a susținut că solicitantul nu a reușit
epuizează căile de atac disponibile în legătură cu plângerile ei
în conformitate cu articolul 6 § 1 din convenție.
133. Curtea consideră că în circumstanțele particulare ale cauzei,
Obiecția Guvernului este atât de strâns legată de substanța
plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, care ar trebui să fie
unit la merite.
4. Alte motive de inadmisibilitate

134. Curtea constată că plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Regulamentul de procedură
Convenția nu este vădit întemeiată în sensul articolului 35
§ 3 (a) din Convenție. În plus, observă că nu este inadmisibil pentru niciunul
alte motive. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.
40
Pagina 43
B. Merite
1. Observațiile părților și observațiile părților terțe

(a) Solicitantul
135. În primul rând, reclamantul a explicat că, în temeiul specificului

circumstanțele cazului ei, nu a existat niciun remediu eficient disponibil în
sistemul juridic intern.
136. Ea a susținut că Raportul ministrului justiției nu poate fi
considerată o decizie administrativă în sfera de aplicare a dreptului administrativ
întrucât nu a produs efecte în sine, necesitând în schimb intervenția
a președintelui sau a Curții Constituționale. Raportul a fost doar un
act preliminar, o propunere care a trebuit să treacă mai întâi prin control
CSM și ulterior să fie transpuse într-un decret emis de către
Președinte al României. Reclamantul a menționat că chiar și Constituționalul
Curtea a recunoscut acest fapt în decizia nr. 358 din 30 mai 2018
(a se vedea punctul 64 de mai sus).
137. În ceea ce privește decretul prezidențial, reclamantul a susținut că
Articolul 126 (6) din Constituție și Legea nr. 544/2004 a garantat
dreptul de a face plângeri în general împotriva oricărei decizii administrative (a se vedea
alineatele 71 și 76 de mai sus). Prin urmare, decretul prezidențial ar putea avea
a fost contestat în fața instanțelor administrative. Cu toate acestea, în cazul ei
instanțele ar fi fost limitate la revizuirea lor prin ordinul obligatoriu dat
de Curtea Constituțională în decizia sa din 30 mai 2018.
138. În opinia reclamantei, accesul ei la instanță nu a fost împiedicat
prin intermediul unei excluderi exprese, dar prin faptul că măsura supusă
contestare - încetarea prematură a mandatului său de procuror-șef -
fusese impus printr-o decizie generală obligatorie a Constituției
Prin urmare, tribunalul și, prin urmare, nu ar fi putut fi examinat de un administrativ
instanța de judecată. În această privință, ea a făcut referire la dispozițiile din dispozitiv
decizia Curții Constituționale în cauză (a se vedea punctul 65 de mai sus).
139. Reclamantul a subliniat că contextul în care
decizia menționată mai sus a fost adoptată ( a se vedea punctele 80 -89 de mai sus)
a fost de asemenea important pentru examinarea cazului ei. Referindu-ne la rapoarte
Comisia Europeană, Organizația Națiunilor Unite, deciziile CSM și
numeroase articole din ziar, ea a subliniat și faptul că ea
realizările și cele ale ADN-ului în perioada în care a fost șefa sa
procurorul a fost lăudat pe scară largă atât la nivel intern, cât și internațional.
Reclamanta a solicitat Curții să ia notă de referința la presupusa sa
concediere controversată făcută de Comisia de la Veneția (a se vedea paragraful 8 1
de mai sus).
140. În plus, solicitantul a susținut că, în ansamblul său
procesul de evaluare și îndepărtare inițiat de Minster of Justice, a avut-o
niciodată nu i s-a cerut să prezinte documente sau informații și ea nu a făcut-o
41
Pagina 44
a primit posibilitatea de a-și prezenta propriile păreri. Prin urmare, în ea

vedere, procesul care a dus la propunerea ministrului pentru demiterea ei a avut
nu avea transparență și integritate și nu reușise să respecte legislația
cerințe. Ulterior lipsei de aprobare a ministrului
propunere a CSM și apoi refuzul președintelui de a adopta demisia
a fost inițiat de o procedură în fața Curții Constituționale
ministrul Justiției și primul ministru. Cele constituționale
procedurile, prin natura lor specifică prevăzute de Legea nr. 47/1992, nu
a implicat solicitantul în vreun fel. Cu toate acestea, au atins pe
legalitatea procedurii de înlăturare și a avut un efect direct asupra scadenței ei
la ordinul dat președintelui de a emite decretul de înlăturare. Prin urmare, în
opinia reclamantei, ea fusese lipsită de garanțiile unui târg
proces prevăzut de articolul 6 § 1.
141. În sfârșit, reclamanta a susținut că încetarea prematură a acesteia
mandatul de procuror șef al DNA a fost solicitat de ministru
a Justiției fără avizul de către organismul profesional relevant,
în ciuda faptului că articolul 54 alineatul (4) din Legea nr. 303/2004 (a se vedea paragraful 7 3)
mai sus) i-a permis clar ministrului să propună președinția
numai cu o astfel de aprobare. Fusese executată în urma unei comenzi
adoptat de Curtea Constituțională în procedurile în care nu a făcut-o
a fost și nu a putut fi parte la. Prin urmare, îndepărtarea ei din
poziția pe care a ocupat-o nu a fost examinată de o instanță din cadrul
sensul articolului 6 § 1 din Convenție.
(b) Guvernul
142. Guvernul a susținut că solicitantul ar putea avea

și-a revendicat drepturile civile în fața instanțelor administrative. Au depus
că solicitantul ar fi putut contesta, direct înaintea administrativului
instanțele, Raportul ministrului justiției, decizia CSM
27 februarie 2018 ( a se vedea punctele 45 -54 de mai sus) sau decretul de îndepărtare
emis de președinte.
(c) Terțul intervenient
143. Inițiativa pentru justiție pentru societatea deschisă a susținut că există un

consens general potrivit căruia procesul de numire și demisie al șefului
procurorii ar trebui să fie puternici pentru a-și asigura independența și

ar trebui să evite nominalizările politice sau procesele de demitere care le expun
la presiune sau influență politică. În acest sens, internațional și regional
organisme, cum ar fi Comisia de la Veneția, GRECO, Oficiul Națiunilor Unite
privind drogurile și criminalitatea (UNODC), raportor special al Națiunilor Unite privind
independența judecătorilor și avocaților, Comisia Interamericana în continuare
Drepturile omului și Comisia Europeană au legat independența
a serviciilor de urmărire penală cu existența unor baze bazate pe merite, transparente și
42
Pagina 45
proceduri de numiri și concedieri responsabile cu privire la acestea

Capete.
144. Inițiativa pentru justiție pentru societatea deschisă a mai observat că o serie de
organele internaționale și regionale recunoscuseră dreptul procurorilor la
un remediu eficient în concediere și în procedurile disciplinare. De exemplu,
Ghidul ONU privind rolul procurorilor a stabilit că deciziile luate în
contextul audierilor disciplinare trebuia să fie supus „independent
revizuire". În raportul lor privind statutul și rolul procurorilor, UNODC
a citat și a confirmat acest standard prevăzut în Orientările. De asemenea, ONU
Raportorul special pentru independența judecătorilor și avocaților a subliniat că
„Demiterea procurorilor ar trebui să facă obiectul unor cerințe stricte, care
nu ar trebui să submineze performanțele independente și imparțiale ale acestora
Activități". În consecință, procurorii „ar trebui, în orice caz, să aibă dreptul
să conteste - inclusiv în instanță - toate deciziile referitoare la cariera lor,
inclusiv cele rezultate în urma procedurilor disciplinare ”.
Comisia interamericană pentru drepturile omului a susținut că, ar trebui să existe un
posibila revizuire a deciziei de concediere a procurorului de către un organ superior,
care ar examina faptele cazului și legea și ar asigura „a
recurs judiciar adecvat și eficient împotriva eventualelor încălcări ale drepturilor
care s-a întâmplat în timpul procesului disciplinar ”. De asemenea, Comisia
a subliniat importanța dreptului la o revizuire în cazurile de concediere
„Poate fi o sancțiune implicită”, constituind un „abuz de putere pentru a pedepsi o
operator de justiție pentru unele acțiuni sau decizii pe care [le-a luat] ”.
2. Evaluarea Curții
(a) Principii generale
145. Curtea reiterează că în materie civilă abia se poate concepe

a statului de drept fără să existe posibilitatea de a avea acces la
instanțe. Principiul
înaintat unui potrivit
judecător este căruia o cerere
unul dintre civilă trebuie
„recunoscuții” să fie capabilă să fie
universali
principiile fundamentale ale dreptului; același lucru este valabil și pentru principiul
drept internațional care interzice negarea justiției. Articolul 6 § 1 trebuie să fie
citiți în lumina acestor principii (a se vedea Golder v. Regatul Unit ,
21 februarie 1975, §§ 34 și 35, seria A nr. 18). Articolul 6 § 1 asigură
oricine are dreptul de a avea vreo cerere referitoare la drepturile sale civile și
obligațiile introduse în fața unei instanțe sau tribunal. În acest fel articolul
întruchipează „dreptul la o instanță”, din care dreptul de acces, adică
dreptul de a iniția o procedură în fața instanțelor în materie civilă, constituie
un singur aspect (ibid., § 36).
146. Cu toate acestea, dreptul de acces la instanțe nu este absolut și poate
fi supus unor limitări care nu restricționează sau reduc accesul lăsat la
individ într-un asemenea mod sau într-o asemenea măsură încât esența însăși a
dreptul este afectat. În plus, o limitare nu va fi compatibilă cu
43
Pagina 46
Articolul 6 § 1 dacă nu urmărește un scop legitim și dacă nu există

relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și
obiectivul căutat să fie atins (a se vedea Baka , citată mai sus, § 120 și
autoritățile citate).
147. De asemenea, Curtea reiterează că, pentru determinarea drepturilor civile
și obligațiile unui „tribunal” de a satisface articolul 6 § 1 din Convenție,
„tribunalul” în cauză trebuie să aibă competența de a examina toate problemele
fapt și lege relevante pentru litigiul aferent. Cerința ca o instanță sau
tribunalul ar trebui să aibă „jurisdicția deplină” va fi satisfăcut acolo unde este găsit
că organul judiciar în cauză a exercitat „jurisdicție suficientă” sau
a furnizat „examinare suficientă” în cadrul procedurii anterioare (a se vedea Ramos Nunes
de Carvalho e Sá v. Portugalia [CG], nr. 55391/13 și alți 2, § 176,
6 noiembrie 2018).
(b) Aplicarea acestor principii în cazul de față
148. În speță, Guvernul nu a contestat lipsa

control judiciar în cazul reclamantului, dar a susținut că aceasta ar fi trebuit
eșecul solicitantului de a epuiza diferitele căi de atac disponibile în
situația la dispoziție (a se vedea punctul 142 de mai sus).
149. Curtea observă în ceea ce privește posibilitatea pentru reclamant a
contestă în fața instanțelor Raportul ministrului justiției, că
Curtea Constituțională a considerat că raportul menționat nu poate produce niciunul
efectele de la sine și(aase

decret prezidențial fost doarpunctele
vedea un act preliminar
62 , 64 și care a dus
129 de mailasus).
adoptarea
Mai mult, chiar
presupunând că o plângere împotriva acestui act ar fi fost admisă
în fața instanțelor de contencios administrativ rezultă din documente
depus de Guvern că organizațiile neguvernamentale
în toată țara au încercat această cale fără succes (vezi
punctul 68 de mai sus) și niciun alt exemplu de procedură administrativă
instituite împotriva unui document similar au fost prezentate (a se vedea paragraful 6 9
de mai sus). Prin urmare, Curtea nu o consideră stabilită în contextul
Cazul actual potrivit căruia o plângere la instanțele administrative împotriva Raportului
al ministrului justiției ar fi fost un remediu intern eficient pentru
aplicantul.
150. În al doilea rând, Guvernul a susținut că reclamantul ar putea avea
a contestat în fața instanțelor judecătorești CSM din 27 februarie 2018.
Cu privire la acest aspect, Curtea observă că articolul 29 alineatul (7) din Legea nr. 317/2004
într-adevăr, prevede în mod expres dreptul de a contesta în fața unei instanțe
deciziile adoptate de CSM cu privire la cariera procurorilor și
drepturi (a se vedea punctul 75 de mai sus). Cu toate acestea, întrucât în cazul actual,
Decizia adoptată de CSM a fost favorabilă reclamantului, Curtea este
de părere că nu are niciun interes să o conteste.
151. În sfârșit, Guvernul a susținut că solicitantul ar fi trebuit
s-a plâns împotriva decretului de demisie al președintelui înaintea administrativului
44
Pagina 47
instanțele judecătorești în baza prevederilor generale ale Legii nr. 554/2004 privind
proceduri administrative (a se vedea punctul 76 de mai sus) și prezentate
exemple de jurisprudență internă care susțin această afirmație (a se vedea punctul 7 7
de mai sus). În opinia lor, aceste exemple au arătat că decretele prezidențiale în
Ar putea fi diferite domenii, inclusiv cea a carierei judecătorilor și procurorilor
contestat în fața instanțelor administrative.
152. Curtea observă că dreptul intern prevede într-adevăr o
posibilitatea generală de a contesta în fața instanțelor administrative
o decizie administrativă și un decret prezidențial este administrativ
decizie în sensul acestei legi (a se vedea punctul 76 de mai sus). In orice caz,
exemplele prezentate de Guvern nu privesc situații
similar cu cel al solicitantului, în special adoptarea de către președintele a
decret pentru scoaterea din funcție de conducere a unui procuror în urma unui
ordine specifică în această legătură de Curtea Constituțională.
153. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că, în decizia sa din 30 mai 2018
Curtea Constituțională a menționat în mod special că, în special
circumstanțele cauzei reclamantei, instanțele administrative au fost limitate

puteri de revizuire a decretului prezidențial pentru înlăturarea solicitantului. De fapt,
Curtea Constituțională a considerat că o asemenea revizuire a fost limitată la
legalitate stricto sensu a decretului, mai precis la emiterea acestuia
autoritatea, temeiul său legal, existența propunerii de îndepărtare de către
Ministrul Justiției și transmiterea acestei propuneri CSM pentru aceasta
avizul, semnătura și, dacă este necesar, publicarea acesteia în Oficial
Gazeta (a se vedea punctul 62 de mai sus). Având în vedere aceste limite specifice stabilite de
Curtea Constituțională, Curtea consideră că o plângere în fața
instanțele de administrație ar fi fost eficiente numai pentru a avea externul
legalitatea decretului prezidențial examinat, oferind astfel doar un formal
revizuire. O astfel de cale nu ar fi fost un remediu eficient pentru
nucleul plângerii reclamantei - faptul că înlăturarea ei a fost o
sancțiune disciplinară ilegală declanșată de opiniile sale exprimate public în
contextul reformelor legislative - care ar fi solicitat un an
examinarea fondului și legalitatea internă a decretului în cauză.
154. Având în vedere cele de mai sus, în lipsa unor exemple de jurisprudență internă
a unor cazuri similare și având în vedere natura obligatorie și specifică a
Decizia adoptată de Curtea Constituțională în cauza actuală, Curtea este
nu sunt convins că solicitantul avea un remediu intern disponibil
atacând eficient în instanță ceea ce intenționa cu adevărat să conteste, și anume
motivele scoaterii ei din funcția de procuror șef al DNA
prin decretul prezidențial din 9 iulie 2018 în conformitate cu hotărârea din 12 decembrie 2007
Curtea Constituțională din 30 mai 2018. Toate posibilitățile controlului judiciar
s-a limitat la revizuirea oficială a decretului de înlăturare, în timp ce orice
examinarea adecvării motivelor, relevanța
presupuse fapte pe care s-a bazat îndepărtarea sau îndeplinirea
condițiile legale pentru validitatea acesteia, în special aprobarea propunerii
45
Pagina 48
al ministrului justiției de către CSM în conformitate cu articolul 54 alineatul (4) din

Legea nr. 303/2004 (a se vedea punctul 73 de mai sus) a fost exclus exclusiv.
Prin urmare, amploarea controlului judiciar pus la dispoziția reclamantului în
circumstanțele cazului actual nu pot fi considerate „suficiente”.
155. În opinia Curții, acest lucru nu poate fi niciodată împăcat cu acesta
esența dreptului de acces la o instanță, care include nu numai dreptul la
să inițieze proceduri, dar și dreptul de a obține determinarea
disputa de o instanță (vezi Parohia greco-catolică Lupeni și alții
v. România [CG], nr. 76943/11, § 86, 29 noiembrie 2016). Acolo unde există
dispută serioasă și autentică cu privire la legalitatea ingerinței într-un an
drepturile civile ale individului, mergând fie la însăși existența, fie la sfera de aplicare a
articolul 6 § 1 din dreptul civil afirmat, dă dreptul persoanei în cauză „la
pune această întrebare de drept intern determinată de un tribunal ”(ibidem, § 85).
156. În acest context, Curtea constată, de asemenea, importanța crescândă care
Instrumentele Consiliului Europei și ale Uniunii Europene se atașează la proceduri
echitate în cazurile care implică înlăturarea sau demiterea procurorilor,
inclusiv intervenția unei autorități independente de executiv și
legiuitorul cu privire la deciziile care afectează numirea și
eliberarea din funcție a procurorilor ( a se vedea punctele 80 -88 de mai sus).
157. Pe baza considerațiilor menționate anterior, Curtea
respinge obiecția guvernului în ceea ce privește neepuizarea serviciilor interne
remediază și concluzionează că statul respondent a afectat esența
a dreptului de acces al reclamantului la o instanță din cauza limitelor specifice
pentru o reexaminare a cazului său prevăzut în hotărârea Curții Constituționale.
158. În consecință, a existat o încălcare a dreptului reclamantului
acces la o instanță, astfel cum este garantat de articolul 6 § 1 din Convenție.
II. ÎNCEPUT VIOLAREA ARTICOLUL 10 DIN CONVENȚIE
159. Reclamanta s-a plâns că mandatul său de procuror principal

ADN-ul fusese reziliat ca urmare a opiniilor referitoare la legislativ
reforme care afectează sistemul judiciar pe care ea l-a exprimat public în ea
capacitate profesională. Ea a susținut că a avut loc o încălcare
Articolul 10 din convenție, care, în măsura în care este relevant, prevede:
„1. Fiecare are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include
libertatea de a păstra opinii și de a primi și de a transmite informații și idei fără
ingerința autorității publice și indiferent de frontiere. ...
2. Exercitarea acestor libertăți, întrucât își îndeplinește sarcinile și responsabilitățile,

pot fi supuse formalităților, condițiilor, restricțiilor sau sancțiunilor care sunt
prescrise de lege și sunt necesare într-o societate democratică, în interesul
securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, pentru prevenirea tulburărilor sau
criminalitatea, pentru protecția sănătății sau a moravurilor, pentru protecția reputației sau
drepturile altora, pentru prevenirea dezvăluirii informațiilor primite cu încredere,
sau pentru menținerea autorității și imparțialității sistemului judiciar. "
46
Pagina 49
A. Admisibilitate
160. Guvernul a ridicat aceleași obiecții ca și cele privitoare
Articolul 6 § 1 din Convenție (a se vedea punctele 126 și 132 de mai sus). Mai Mult
în special, au susținut că singurul document care examinează aspecte de fapt
referitor la activitatea profesională a solicitantului a fost Raportul
Ministrul Justiției din 22 februarie 2018 (a se vedea punctele 18 -32 de mai sus).
Prin urmare, în opinia lor, punctul de plecare al funcționării
termen de șase luni în legătură cu plângerea reclamantului din
Articolul 10 a fost 26 februarie 2018, data la care a avut raportul ministrului
a fost notificată solicitantului (a se vedea punctul 33 de mai sus). În plus, ei
a argumentat că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne de atunci
ea nu a reușit să conteste raportul ministrului înainte de a fi administrativ
instanțe.
161. Reclamanta și-a reiterat argumentele formulate în temeiul articolului 6 § 1 din Directiva
Convenția (a se vedea punctele 127 și 135-137 de mai sus).
162. Curtea consideră că constatările sale cu privire la admisibilitate
din articolul 6 § 1 din Convenție (a se vedea punctele 128 -131, 149-154
și 157 de mai sus) sunt, de asemenea, relevante în contextul articolului 10 în ceea ce privește articolul
respectarea termenului de șase luni și epuizarea
remedii domestice. În lumina acestor constatări, Guvernul
trebuie să fie, de asemenea, obiecții în legătură cu admisibilitatea articolului 10
respins.
163. Curtea constată că această plângere nu este vădit întemeiată
în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție. Mai notează
că nu este inadmisibil din alte motive. Prin urmare, trebuie să fie
declarat admisibil.
B. Merite
1. Observațiile părților și observațiile părților terțe

(a) Solicitantul
164. Bazându-se pe concluziile Curții în cazurile Wille

v. Liechtenstein ([CG) nr. 28396/95, 28 octombrie 1999), Kayasu împotriva Turciei
( (Nr. 1) , nr. 64119/00, 13 noiembrie 2008), Poyraz împotriva Turciei
(nr. 15966/06, 7 decembrie 2010) și Harabin împotriva Slovaciei (nr. 58688/11,
20 noiembrie 2012) reclamantul a susținut că articolul 10 ar fi fost
aplicat anterior funcționarilor publici și cel mai important membrilor
judiciar.
165. Reclamantul a transmis că în raportul său ministrul justiției
evaluase, din punct de vedere personal, managementul ei
abilități bazate pe opiniile pe care le-a exprimat public. A considerat ea
că aceste opinii, în legătură cu propunerile legislative sau adoptate
modificări, au fost exprimate în conformitate cu obligația legală a
47
Pagina 50
procuror șef pentru a oferi publicului informații de interes general.

Ea a susținut în continuare că ministrul însuși a recunoscut că punctele de vedere
exprimată de ea fusese motivul care stă la baza eliminării din ea
post (a se vedea punctele 18 și 19 de mai sus). În opinia ei, acest lucru a fost clar
interferență cu dreptul ei la libertatea de exprimare.
166. De asemenea, reclamanta a susținut că ingerința în drepturile ei
în temeiul articolului 10 nu a fost prevăzut de lege din moment ce prevederile legale
pe care s-a bazat îndepărtarea ei îi lipsise predictibilitatea și claritatea.
În această privință, ea a subliniat că textul articolului 51 alineatul (2) litera b) din
Legea nr. 303/2004 prevedea că eliminarea dintr-o poziție de conducere ar putea fi posibilă
a solicitat „exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de conducere referitoare la
organizare eficientă, la comportament și comunicare ”(a se vedea paragraful 7 3
de mai sus). În opinia ei, sensul termenilor „comportament” și
„Comunicarea” nu fusese suficient de clară încât să îi permită să aibă
a considerat că au inclus exprimarea opiniilor în spațiul public,
după cum se argumentase în Raportul ministrului.
167. Mai mult, reclamanta a susținut că încălcarea acesteia
nici dreptul la libertatea de exprimare nu a urmărit niciun scop legitim. Ea
a susținut că declarațiile făcute în Raportul ministrului că opiniile sale
a afectat imaginea României și a subminat anumite instituții
nu a fost susținut de nicio dovadă. Solicitantul s-a referit la rapoartele depuse de
instituții internaționale importante ( a se vedea punctele 80 -89 de mai sus) , precum și
la numeroase premii și onoruri pe care le-a primit pentru realizările sale din
lupta împotriva corupției din partea organizațiilor neguvernamentale,
guvernele și misiunile diplomatice ale țărilor europene și ale Statelor Unite
Statele.
168. În sfârșit, reclamantul a susținut că nu a avut niciun argument convingător
a fost înaintat de Guvern pentru a demonstra că îndepărtarea sa din ea
poziția de conducere, care fusese, evident, o măsură disproporționată
a urmărit o nevoie socială presantă.
(b) Guvernul
169. Guvernul a susținut că plângerea formulată de către

solicitantul nu a intrat în sfera de aplicare a articolului 10 din convenție. În
acea legătură au susținut că, în mod similar cu cazul lui Harabin (citată)
mai sus), reclamanta fusese respinsă din funcția sa, în esență pentru
motive legate de calificările profesionale și capacitatea ei de a-și desfășura activitatea
funcțiile ei. Mai exact, managementul ei nu a fost evaluat
din punctul de vedere al libertății de exprimare, dar pe baza
elemente prevăzute la articolul 54 alineatul (4) luate împreună cu articolul 51 alineatul (2)
litera b) din Legea nr. 303/2004 (a se vedea punctul 73 de mai sus).
170. Ei au susținut că evaluarea din Raportul ministrului
Justiția abordase toate aspectele considerate de legiuitor: eficiente
organizarea muncii, comportament, abilități de comunicare, responsabilitate și
48
Pagina 51
abilitati manageriale. Declarațiile publice ale reclamantei au fost examinate în

în conformitate cu legea în virtutea autorității legale a ministrului justiției
să examineze problemele legate de comunicare, ca parte a întregului
procesul de evaluare. De asemenea, Guvernul a subliniat că reclamantul a avut
nu a fost împiedicat să participe la programele de televiziune și radio
și că niciun procuror, cu atât mai puțin unul cu o poziție atât de importantă,
ar fi trebuit să facă apariții de natură politică și / sau apariții care
ar fi putut pune sub semnul întrebării independența sistemului judiciar sau
judecători și procurori înrăițiți sau alții. Era clar în acestea
circumstanțe în care abilitățile de comunicare ale solicitantului au fost evaluate
din punctul de vedere al poziției deținute și al nevoii extrem de
abilități de management la nivel înalt.
171. Au concluzionat că dreptul reclamantului la libertatea de exprimare
nu fusese încălcat.
(c) Intervenenții terților
(i) Institutul internațional pentru drepturile omului al Asociației Barourilor
172. Institutul pentru Drepturile Omului al Asociației Internaționale a Barourilor

(„IBAHRI”) a transmis acest lucru în conformitate cu Orientările Națiunilor Unite privind
rolul procurorilor, procurorii au fost agenți esențiali ai
administrarea justitiei. Principiul independenței urmăririi penale
a cuprins o serie de componente dintre care în primul rând a fost aceea
biroul procurorilor trebuia să fie strict separat de funcțiile judiciare,
dar, de asemenea, independentă de orice altă autoritate de stat și astfel dispusă
investigarea și urmărirea penală a unor infracțiuni suspectate comise de persoane care acționează în
o capacitate oficială. Statele trebuiau să se asigure că procurorii erau capabili
își îndeplinesc funcțiile profesionale fără intimidare, împiedicare,
hărțuire, ingerință necorespunzătoare sau expunere nejustificată la civil, penal sau
altă răspundere. Procurorii aveau dreptul la libertatea de exprimare, credință,
asociere și adunare. Conform Ghidului 8 procurorii au avut „
dreptul de a lua parte la dezbaterile publice cu privire la chestiuni legale,
administrarea justiției și promovarea și protecția drepturilor omului ”
(a se vedea paragraful 92 de mai sus). IBAHRI a afirmat în continuare că au fost discutate
mijloace de investigare, modificări ale legislației și amenințări la adresa
independența sistemului judiciar și a avocaților au fost chestiuni reglementate de
Orientarea 8.
173. De asemenea, IBAHRI a susținut că, potrivit jurisprudenței Curții,
de exemplu, cazul lui Brisc v. România (nr. 26238/10, 11 decembrie)
2018), interferența cu libertatea de exprimare în probleme de interes public
nu putea fi considerat necesar într-o societate democratică. Opinia lor a fost
asta, atunci când au fost luate restricții asupra libertății de exprimare a procurorilor
forma demiterii unei persoane din procurorul său oficial
îndatoririle, erau de asemenea disproporționate. Astfel de restricții nejustificate au fost
49
Pagina 52
distructiv și nu a avut un loc într-o societate democratică în care respectul pentru

statul de drept și drepturile omului au fost primordiale.
174. Mai mult, IBAHRI s-a referit la faptul că nu a fost doar un
corect, dar și o datorie a tuturor profesioniștilor din domeniul juridic de a pune probleme publicului
îngrijorare dacă motivul pentru asta era dorința de a îmbunătăți sistemul juridic.
Procurorii, în calitate de actori ai sistemului de justiție, aveau o obligație în fața legii
sistem și pentru interesul public. Prin urmare, au fost liberi să publice
discuta, critica sau ridica acuzatii legate de functionarii publici, actiunile lui
Instituțiile de stat, practicile juridice sau administrative deficitare existente și
sistemul de justiție, în cazul în care motivul pentru acest lucru a fost dorința de a îmbunătăți legalitatea
sistem. Au considerat că nu a spus că a ridicat o problemă
presupuse practici corupte, abuz de putere sau nesocotire sau amenințare majoră
statul de drept din țară trebuia să facă parte dintr-un necesar și permis
dezbatere într-o societate democratică.
175. IBAHRI a menționat, de asemenea, că Garanțiile pentru
Independența operatorilor de justiție, adoptată de interamericane
Comisia Drepturilor Omului a declarat că „în calitate de funcționari publici, ...
procurorii ... se bucură [de] un drept de libertate de exprimare care este destul de bun
larg, deoarece acest drept [este] necesar pentru a explica societății, de exemplu,
anumite aspecte de interes și relevanță națională ”. Mai mult, în aviz
Avizul OC-5/85, Curtea Interamericana a Drepturilor Omului a subliniat
că libertatea de exprimare a fost „un conditio sine qua non pentru
dezvoltarea sindicatelor ”. Prin urmare, în același mod, procurorii
libertatea de exprimare a fost un conditio sine qua non pentru târg
administrarea justiției și un sistem de justiție eficient.
(ii) Fundația pentru Drepturile Omului din Helsinki
176. Fundația pentru Drepturile Omului din Helsinki („HFHR”)

a prezentat o imagine de ansamblu a celor mai importante standarde privind
independența procurorilor, începând cu Orientările Națiunilor Unite privind
rolul procurorilor adoptat în 1990 (a se vedea punctul 92 de mai sus) și
Statutul și rolul procurorilor publicat în 2014 de Oficiul ONU la
Droguri și criminalitate și Asociația Internațională a Procurorilor. ei
a remarcat faptul că au fost elaborate standarde semnificative în cadrul sistemului
a Consiliului Europei. De remarcat în special aici a fost
Recomandarea Comitetului Miniștrilor (2000) 19 privind rolul
urmărirea publică în sistemul penal-justiție (a se vedea punctul 90 de mai sus).
Recomandarea nu a sfătuit să facă serviciul de urmărire penală
subordonat guvernului. Cu toate acestea, puterile guvernamentale ar trebui să fie

exercitat într-un mod transparent și în conformitate cu legea. Orice
instrucțiunile procurorilor ar trebui să aibă o formă scrisă și să fie emise cu
garanții adecvate. Mai mult, instrucțiuni de a nu urmări urmărirea penală în mod specific
în principiu, cazurile nu ar trebui să fie permise.
50
Pagina 53
177. HFHR a observat că majoritatea documentelor soft

adoptat în cadrul organizațiilor internaționale și
documente privind independența procurorilor elaborate de profesioniști
asociațiile de procurori au subliniat importanța respectării și
protejarea libertății de exprimare a procurorilor. De exemplu,
Notă explicativă a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale
a declarat că procurorii au fost liberi să participe „la dezbaterile publice pe probleme
referitoare la subiecții legali, la sistemul judiciar sau la administrarea justiției ”,
deși nu ar trebui să comenteze cazurile pendinte sau să submineze acest lucru
integritatea instanțelor.
178. HFHR a furnizat, de asemenea, exemple despre influența excesivă a
Guvernul privind funcționarea serviciului de urmărire penală în Polonia și
impactul negativ asupra eficienței protecției drepturilor omului, începând de la început
odată cu reforma serviciului de urmărire penală din 2016.
2. Evaluarea Curții
(a) Existența unei interferențe
179. Curtea a recunoscut în jurisprudența sa aplicabilitatea

Articolul 10 pentru funcționarii publici în general (a se vedea Vogt împotriva Germaniei , 26 septembrie)
1995, § 53, seria A nr. 323, și Guja împotriva Moldovei [CG], nr. 14277/04,
§ 52, CEDO 2008), și membrii sistemului judiciar (a se vedea Wille , § 41-42 și
Harabin, § 149, ambele citate anterior; a se vedea, de asemenea , Brisc, citată mai sus, § 89,
privind un procuror care a fost supus unei sancțiuni disciplinare și
înlăturat din funcția de procuror-șef pentru transmiterea informațiilor de presă
privind cercetările penale în curs).
180. În plus, Curtea reiterează că refuzul de a numi o persoană
ca funcționar public nu poate, ca atare, să ofere baza unei plângeri în temeiul
Convenţie. Aceasta nu înseamnă totuși că o persoană care a fost
numit funcționar public nu se poate plânge că a fost demis
demiterea încalcă unul dintre drepturile sale în temeiul Convenției (a se vedea Wille ,
§ 41, și Kayasu , § 79, ambele citate mai sus).
Î
181. În cauza Wille , Curtea a constatat că o scrisoare trimisă reclamantului

(Președintele Curții de Administrație Liechtenstein) de către Prințul din
Liechtenstein, anunțându-și intenția de a nu-l mai numi într-o postare publică
a constituit o „mustrare pentru exercițiul anterior de către solicitant
dreptul său la libertatea de exprimare ”(a se vedea Wille , citată mai sus, § 50). Instanța
a observat că prin acea scrisoare, prințul criticase conținutul unui public
prelegere a reclamantului cu privire la competențele Curții Constituționale și
și-a anunțat intenția de a-l sancționa din cauza opiniei sale asupra anumitor
întrebări de drept constituțional. Prin urmare, Curtea a concluzionat că
Articolul 10 a fost aplicabil și a existat o ingerință în
dreptul solicitantului la libertatea de exprimare.
51
Pagina 54
182. În Kayasu (citată mai sus, § 80), Curtea a constatat că reclamantul se află
sancțiunile disciplinare s-au bazat atât pe conținutul, cât și pe formatul
texte întocmite de solicitant (plângere penală împotriva unui general de armată
și o decizie de deschidere a unei anchete penale împotriva aceluiași general
preluate în calitate de reclamant în calitate de procuror), precum și la trecerea
aceste texte în mass-media, ambele considerate a fi fost
legat de dreptul solicitantului la libertatea de exprimare, care a inclus
libertatea de a comunica opinii și informații.
183. Revenind la cazul actual, Curtea trebuie să stabilească mai întâi dacă
măsura reclamată a constituit o ingerință cu solicitantul
exercitarea libertății de exprimare.
184. Curtea constată că motivele invocate de ministrul al
Justiția pentru înlăturarea reclamantei din funcția de conducere a fost detaliată
Raportul privind activitatea managerială la DNA, care a fost transmis de către
ministru al CSM la 23 februarie 2018 (a se vedea punctele 18 -32 de mai sus).
185. În primul rând, Curtea observă că Raportul menționat în cuprinsul său
introducerea că a fost „poziția ministrului justiției” și că „aceasta
a fost elaborat pe baza dezbaterilor care au crescut în volum
spațiu public în ultimul an, între februarie 2017 și
Februarie 2018, dezbateri care au împărțit profund opinia publică și
generat, la niveluri inedite din istoria recentă a României,
atacurile personale și interogarea constituțională, europeană și
valori universale ... ”(a se vedea paragraful 18 de mai sus). Raportul în continuare
menționat în introducerea sa, că s-a bazat „pe o analiză a deciziilor,
fapte și acțiuni specifice, inclusiv a declarațiilor publice făcute de către
procuror șef al DNA ... ”(a se vedea punctul 19 de mai sus).

186. În plus, Curtea constată că majoritatea motivelor invocate
de către ministru în Raportul privind demiterea reclamantului la care se face referire
opinii pe care le-a exprimat în calitatea sa profesională asupra diverselor
ocazii. Mai exact, motivele prezentate de Constituțional
Deciziile Curții nr. 68 (a se vedea punctul 21 de mai sus) și 757 (a se vedea
paragraful 23 de mai sus) s-a referit la investigațiile deschise în cadrul solicitantului
supraveghere în legătură cu corupția posibilă comisă de către
membrii Guvernului și dezvăluirea detaliilor acestora
investigații către mass-media prin comunicate de presă (a se vedea paragraful 2 4
de mai sus). În aceste aspecte, cazul actual este similar cu cazul lui Kayasu
(citat mai sus). În plus, declarațiile publice ale reclamantei în legătură cu aceasta
cu reformele legislative propuse de Guvern și de criminal
investigațiile legate de aceste reforme au fost enumerate ca fiind specifice
motive pentru demiterea reclamantului și au fost citate pe larg și
a comentat douăsprezece pagini ale raportului (a se vedea punctele 28 și 29)
de mai sus).
187. Celelalte argumente în favoarea demiterii reclamantului ca fiind
prezentate de ministru au fost toate examinate de către organismul profesional al
52
Pagina 55
sistemul judiciar, CSM și s-a dovedit că nu au nicio bază de fapt sau de drept sau
au fost conectate la investigațiile disciplinare în curs (a se vedea punctele 50 ,
51 și 53 de mai sus).
188. Prin urmare, având în vedere cele de mai sus și având în vedere secvența
a evenimentelor în integralitatea lor (a se vedea paragrafele 9-18 de mai sus), mai degrabă decât
incidente separate și distincte, există dovezi prim facie ale unei legături cauzale
între exercitarea de către reclamantă a libertății sale de exprimare și
încetarea mandatului.
189. Curtea a statuat deja că , odată ce există la prima vedere dovezi
în favoarea versiunii reclamantului a evenimentelor și a existenței unui
legătură cauzală, sarcina probei ar trebui să se îndrepte către Guvern (a se vedea Baka ,
citat mai sus, § 149). În cazul actual, motivele invocate de către
Guvernul pentru a justifica măsura atacată în fața Curții - în mod specific
că îndepărtarea reclamantului sa bazat în principal pe motive legate de
gestionare inadecvată și numai în plus din motive legate de
opinii pe care le-a făcut publice în numeroase rânduri (a se vedea paragrafele 16 9)
și 170 de mai sus) - nu sunt susținute de dovezi specifice și, prin urmare, acestea
nu poate fi considerat convingător în întregul context al cazului.
190. Având
îndepărtarea în vedere cele
reclamantei de maide
din funcția sus, Curtea șef
procuror concluzionează
al DNA că principalele motive
au fost conectate la dreptul ei la libertatea de exprimare, care include
libertatea de a comunica opinii și informații (a se vedea Kayasu , citată)
mai sus, § 80). Prin urmare, încetarea prematură a reclamantei
mandatul a constituit o ingerință în exercitarea dreptului ei la libertate
de exprimare, astfel cum este garantat de articolul 10 al Convenției (a se vedea,
mutatis mutandis , Baka , citată mai sus, § 152). Rămâne astfel de examinat
dacă interferența a fost justificată în temeiul articolului 10 § 2.
(b) Dacă interferența a fost justificată
(i) Prescrise de lege
191. Reclamanta a susținut că ingerința în drepturile sale în temeiul acesteia

Articolul 10 nu a fost prevăzut de lege din moment ce prevederile legale privind
pe care se bazase îndepărtarea ei îi lipsise previzibilitatea și claritatea (vezi
192. În ceea ce privește cerința previzibilității care decurge din
expresia „prevăzută de lege”, Curtea a statuat anterior că o normă
nu poate fi considerată o „lege” în sensul articolului 10 § 2 decât dacă aceasta
este formulat cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să-și regleze
conduce; el sau ea trebuie să fie capabil - dacă este nevoie, cu sfaturi adecvate -
prevedea, într-o măsură rezonabilă în circumstanțe,
consecințele pe care o acțiune dată le poate implica. Aceste consecințe au nevoie
nu poate fi previzibil cu certitudine absolută. În timp ce certitudinea este de dorit, ea
poate să-i aducă în tren o rigiditate excesivă, iar legea trebuie să poată păstra
53
Pagina 56
ritmul cu schimbarea circumstanțelor. În consecință, multe legi sunt inevitabil

cuplat în termeni care, într-o măsură mai mare sau mai mică, sunt vagi și ai căror
interpretarea și aplicarea sunt întrebări de practică (a se vedea, de exemplu,
Karácsony și alții împotriva Ungariei [CG], nr. 42461/13 și 44357/13,
§ 124, 17 mai 2016). Curtea a statuat, de asemenea, în numeroase rânduri
nu este sarcina sa să ia locul instanțelor interne și este în primul rând pentru
autoritățile naționale, în special instanțele judecătorești, să interpreteze și să aplice interne
lege. De asemenea, Curtea nu trebuie să exprime opinia cu privire la caracterul adecvat al acesteia
metodele alese de legiuitorul unui stat respondent pentru a reglementa în an
domeniu dat (a se vedea, printre multe autorități, Gîrleanu c. România ,
Nu. 50376/09, § 76, 26 iunie 2018).
193. Revenind la cazul actual, Curtea constată că revocarea
mandatul reclamantului de procuror șef al DNA a fost prevăzut de

Articolul 54 alineatul (4) și articolul 51 alineatul (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
și procurori (a se vedea punctul 73 de mai sus).
194. Din observațiile reclamantei rezultă că problema primită din
acest caz nu este dacă prevederile legale menționate mai sus sunt în vigoare
principiu suficient de previzibil, în special în utilizarea lor a termenilor
„Comportament” și „comunicare”, dar indiferent dacă opiniile exprimate de către
reclamanta fusese motivul care a stat la baza eliminării din funcția sa. Pentru
Curtea această problemă este strâns legată de întrebarea dacă
interferența era necesară într-o societate democratică în circumstanțele
cazul de față și având în vedere obiectivul legitim urmărit.
Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesară abordarea
întrebarea dacă articolul 54 alineatul (4) și articolul 51 alineatul (2) din Legea nr. 303/2004
ar putea, în abstracto , să constituie o bază legală previzibilă pentru ingerință
a reclamat și va continua examinarea cazului, apelând la
se întreabă dacă interferența a urmărit un scop legitim și dacă
corespundea oricărei „nevoi sociale presante”.
(ii) Scopul legitim
196. Curtea constată că, în Raportul său, ministrul justiției a susținut

că a fost vizată îndepărtarea reclamantei din funcția de conducere
protejarea statului de drept (a se vedea punctul 32 de mai sus). Curtea ia act de asemenea
că măsura în litigiu a fost înaintată de ministrul Justiției
după criticile formulate de solicitant la propunerile legislative inițiate de acesta
Ministru și după deschiderea de către solicitant a investigațiilor penale în
conexiune cu inițierea anumitor instrumente statutare în care
același ministru fusese implicat. Mai mult, în Raportul său, de asemenea, ministrul
a susținut că comportamentul reclamantului a creat o criză fără precedent
în istoria recentă a României, care a făcut din țară un subiect
îngrijorare la nivel național, european și internațional (a se vedea paragraful 3 1
de mai sus). Curtea observă din materialele prezentate de reclamant
că, dimpotrivă, s-a exprimat îngrijorarea la nivel național, european și
54
Pagina 57
nivel internațional cu privire la revocarea mandatului solicitantului

(a se vedea punctele 80 , 81, 88 și 89 de mai sus). În acest context, Curtea
consideră că nu a fost adusă nicio dovadă care să demonstreze că persoanele atacate
măsura a avut drept scop protejarea statului de drept sau a oricărui alt legitim
scop. Măsura a fost o consecință a exercitării anterioare a dreptului la
libertatea de birou
deținător de exprimare a reclamantului,
în sistemul care cum
judiciar. După a fosts-a
cea mai maremai
menționat anticorupție
sus în contextul articolului 6, acesta
a fost, de asemenea, o măsură care a afectat dreptul ei de a o servi pe deplin
termen de trei ani în funcția de procuror șef al DNA (a se vedea punctele 114 și 116
de mai sus).
197. În sfârșit, Curtea observă că Guvernul nu a prezentat niciunul
obiectiv legitim pentru ingerința reclamată de reclamant.
198. Rezultă că, ținând cont de observațiile părților și de
documentele din dosar, Curtea nu poate accepta această ingerință
s-a plâns că a urmărit un scop legitim în sensul articolului 10 § 2.
199. În cazurile în care a ajuns la concluzia că ingerința nu a avut loc
un „scop legitim”, Curtea a constatat o încălcare a Convenției fără
cercetând în continuare dacă această interferență a fost „necesară în a
societate democratică ”(a se vedea, de exemplu și în conformitate cu articolul 8 din Directiva Europeană)
Convenția, Khuzhin și alții împotriva Rusiei , nr. 13470/02, § 117, 23 octombrie
2008). Cu toate acestea, în circumstanțele cauzei actuale, Curtea
consideră că este util să continue examinarea și să stabilească, de asemenea, dacă
interferența era necesară într-o societate democratică.
(iii) Necesarul într-o societate democratică
(1) Principii generale
200. Principiile generale privind necesitatea unei ingerințe

cu libertatea de exprimare, reiterată de multe ori de Curte, au fost
reafirmat, printre altele , în Baka (citat mai sus, § 158-61).
201. În ceea ce privește libertatea de exprimare a membrilor sistemului judiciar,
Curtea a recunoscut că poate fi de așteptat ca funcționarii publici să funcționeze în
sistemul judiciar că ar trebui să arate reținere în exercitarea libertății lor
expresie în toate cazurile în care autoritatea și imparțialitatea sistemului judiciar
este probabil să fie pus în discuție (a se vedea Wille , citată mai sus, § 64; Kayasu ,
citat mai sus, § 92; Kudeshkina împotriva Rusiei , nr. 29492/05, § 86, 26 februarie
2009; și Di Giovanni c. Italia , nr. 51160/06, § 71, 9 iulie 2013). Treaba
de loialitate și discreție datorată de sistemul judiciar impune ca
diseminarea informațiilor chiar precise trebuie realizată cu
moderație și corectitudine (a se vedea Kudeshkina , citată mai sus, § 93). Instanța
a subliniat în mai multe rânduri rolul special în societatea
sistemul judiciar, care, în calitate de garant al justiției, o valoare fundamentală în a
statul guvernat de lege trebuie să se bucure de încrederea publicului dacă are succes
îndeplinindu-și îndatoririle (a se vedea ibid., pct. 86 și Morice împotriva Franței [CG),
55
Pagina 58
Nu. 29369/10, § 128, CEDO 2015). În același timp, Curtea a făcut și el

a subliniat că problemele legate de funcționarea sistemului de justiție cad
în interesul public, a cărui dezbatere se bucură, în general, de un nivel înalt
gradul de protecție în conformitate cu articolul 10 (a se vedea Kudeshkina , citată mai sus, § 86,
și Morice , citată mai sus, § 128). Chiar dacă o problemă aflată în dezbatere are caracter politic
implicații, aceasta nu este în sine suficientă pentru a preveni, de exemplu, un judecător
de la a face o declarație în această privință (a se vedea Wille , citată mai sus, § 67). Într-o
sistemul democratic, actele sau omisiunile guvernului trebuie să fie supuse
controlul atent nu numai al legislativului și al sistemului judiciar, ci și al
mass-media și opinia publică. Problemele legate de separarea puterilor pot
implică probleme foarte importante într-o societate democratică, pe care publicul o are
un interes legitim de a fi informat și care intră în sfera de aplicare
dezbateri politice (a se vedea, mutatis mutandis , Guja , citat mai sus, §§ 74 și 88).
202. În contextul articolului 10 al Convenției, Curtea trebuie să ia măsuri
raportul circumstanțelor și al contextului general pe care
au fost făcute declarații în cauză. Trebuie să privească interferența imputată
în lumina cazului în ansamblu, acordând o importanță deosebită
funcția deținută de reclamant, declarațiile sale și contextul în care
au fost făcute (a se vedea Baka , citată mai sus, § 166, cu alte trimiteri).
203. În sfârșit, pentru a evalua justificarea unei măsuri atacate,
trebuie avut în vedere faptul că corectitudinea procedurilor și procedura
garanțiile acordate solicitantului sunt factori de luat în considerare
atunci când se evaluează proporționalitatea unei interferențe cu libertatea de
expresia garantată de articolul 10. Curtea a constatat deja că
absența unei analize judiciare eficiente poate sprijini constatarea unei
încălcarea articolului 10 (a se vedea Baka , citată mai sus, § 161 și cazurile citate)
în aceasta).
(2) Aplicarea acestor principii în cazul de față
204. Revenind la cazul actual, Curtea își reiterează constatarea că

interferența impunată a fost determinată de punctele de vedere și criticile pe care
reclamanta s-a exprimat public în exercitarea dreptului său la libertatea de libertate
expresie (a se vedea punctul 190 de mai sus). Se observă în această privință că
reclamanta și-a exprimat părerile cu privire la reformele legislative în cauză din cadrul acesteia
calitatea profesională de procuror șef al DNA. De asemenea, reclamantul
și-a folosit puterea legală pentru a începe investigațiile privind suspiciunile de corupție
infracțiunile comise de membrii Guvernului în legătură cu
legi legislative extrem de contestate și pentru a informa publicul despre acestea
investigații (a se vedea punctele 12 , 13 și 24 de mai sus). De asemenea, a profitat
ea însăși de posibilitatea de a-și exprima opinia direct în mass-media sau
în timpul adunărilor profesionale (a se vedea punctele 28 și 29 de mai sus).
205. Curtea acordă o importanță deosebită biroului deținut de
solicitant (șef al parchetului național anticorupție), al cărui
funcțiile și îndatoririle includeau exprimarea opiniei sale cu privire la legislativ
56
Pagina 59
reforme care ar putea avea un impact asupra sistemului judiciar și a acestuia

independența și, mai precis, lupta împotriva corupției
condus de departamentul ei. În această legătură se referă la recomandare
(REC (2000) 19 al Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei,
care recunoaște că procurorii ar trebui să aibă dreptul de a participa
discuții publice cu privire la chestiuni legale, administrarea
justiția și promovarea și protecția drepturilor omului și ar trebui
să fie în situația de a judeca fără obstrucționare funcționarii publici pentru infracțiuni
săvârșite de aceștia, în special corupția (a se vedea punctul 90 de mai sus).
206. Prezenta cauză ar trebui, de asemenea, să se distingă de alte cazuri în
care problema în joc era încrederea publicului în sistemul judiciar și nevoia
pentru a proteja o astfel de încredere împotriva atacurilor distructive (a se vedea Kudeshkina , citată)
mai sus, § 86). Opiniile și declarațiile exprimate public de către solicitant
nu a conținut atacuri împotriva altor membri ai sistemului judiciar (comparați
Di Giovanni , citat mai sus, § 81); nici nu s-au referit la critici în această privință
la conducerea sistemului judiciar atunci când se ocupă de procedurile pendinte
(comparați Kudeshkina , citată mai sus, § 94).
207. Dimpotrivă, reclamanta și-a exprimat opiniile și criticile
referitor la reformele legislative care afectează sistemul judiciar, pe probleme legate de
funcționarea și reforma sistemului judiciar și a procurorului
competența de a investiga infracțiunile de corupție, toate acestea fiind întrebări
de interes public. Declarațiile ei nu au depășit simpla critică din partea a
perspectivă strict profesională. În consecință, Curtea consideră că
poziția și declarațiile solicitantului, care intră în mod clar în contextul
o dezbatere pe probleme de mare interes public a solicitat un grad ridicat de
protecție pentru libertatea ei de exprimare și control strict al oricărui
interferență, cu o marjă de apreciere corespunzător restrânsă
acordat autorităților statului pârât.
208. Mai mult, procedurile de scoatere din cerere a reclamantului
biroul procurorului șef al DNA a fost inițiat de ministrul
Justiție din 23 februarie 2018 (a se vedea punctul 18 de mai sus), puțin mai mult decât unul
cu un an și două luni înainte de încheierea termenului fixat al mandatului
aplicabil în conformitate cu legislația în vigoare la data numirii ei
(16 mai 2019 - a se vedea punctul 8 de mai sus). Deși solicitantul a rămas
în calitate de procuror, în cele din urmă a fost eliminată din funcția de șef
procuror la 9 iulie 2018 (a se vedea punctul 67 de mai sus) înainte de încheierea ei
mandat. Această înlăturare și motivele care o justifică cu greu pot fi împăcate
cu luarea în considerare a naturii judiciare
funcționează ca o ramură independentă a puterii de stat și la principiul
independența procurorilor, care - potrivit Consiliului Europei și
alte instrumente internaționale - este un element cheie pentru întreținerea
independența judiciară (a se vedea punctele 90 -93 de mai sus). Împotriva acestui lucru
fundal, se pare că îndepărtarea prematură a reclamantei de la ea
57
Pagina 60
funcția de procuror șef al DNA a învins chiar scopul

menținerea independenței sistemului judiciar.
209. În plus, încetarea prematură a mandatului reclamantei
a fost o sancțiune deosebit de severă, care a avut, fără îndoială, un „frison”
efect ”, prin faptul că trebuie să fi descurajat nu numai ea, ci și alte persoane
procurorii și judecătorii vor participa în viitor la dezbaterile publice
reforme legislative care afectează sistemul judiciar și mai general pe probleme
privind independența sistemului judiciar (a se vedea, mutatis mutandis , Guja,
§ 95, și Kayasu , § 106, ambele menționate mai sus).
210. În sfârșit, ar trebui să se țină seama de aspectul procedural al
Articolul 10 (a se vedea punctul 203 de mai sus). În lumina considerațiilor că
l-a determinat să constate o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (vezi
paragrafele 145 -158 de mai sus), Curtea consideră că persoanele atacate
restricții privind exercitarea dreptului la libertatea de exprimare a reclamantei
în temeiul articolului 10 din Convenție nu au fost însoțite de efecte și
garanții adecvate împotriva abuzurilor.
(iv) Concluzie
211. Pe baza argumentelor de mai sus și ținând cont de

importanță fundamentală a libertății de exprimare în chestiuni generale
interes, Curtea este de părere că îndepărtarea reclamantei de la ea
funcția de procuror șef al DNA nu a urmărit niciunul dintre cei legitimi
obiectivele enumerate la articolul 10 § 2 și, în plus, nu a fost o măsură „necesară în
o societate democratică ”în sensul acestei prevederi.
212. În consecință, Curtea concluzionează că a avut loc o încălcare a
Articolul 10 din convenție.
III. ÎNCEPUT VIOLAREA ARTICOLULUI 13 ÎN CONJUNCȚIE CU

ARTICOLE 6 § 1 ȘI 10 DIN CONVENȚIE
213. De asemenea, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 13 adoptat

coroborat cu articolele 6 § 1 și 10 din Convenție, așa cum a fost ea
lipsit de un remediu intern eficient în raport cu cel prematur
încetarea mandatului său de procuror șef al DNA. Articolul 13 citește
după cum urmează:
„Toți ai căror drepturi și libertăți, prevăzute în [Convenția] sunt încălcate
trebuie să aibă un remediu eficient în fața unei autorități naționale, în pofida faptului că
încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate de oficial. "
214. Guvernul a susținut în primul rând că solicitantul a avut efect

remediu intern pentru plângerile sale disponibile, în special procedura
https://translate.googleusercontent.com/translate_f Î 66/69
prevăzută de Legea procedurilor administrative. În al doilea rând, ei

a declarat că, întrucât nu ar trebui constatată nicio încălcare în temeiul articolelor 6 § 1
58
Pagina 61
10 din Convenție, nu a existat nicio plângere discutabilă în temeiul articolului 13

fie.
215. Curtea reiterează că articolul 13 necesită un remediu intern
legea numai în privința nemulțumirilor care pot fi considerate „discutabile” în
termenii Convenției (a se vedea Boyle and Rice c. Marea Britanie ,
27 aprilie 1988, § 52, seria A nr. 131).
216. Cu toate acestea, Curtea observă că rolul articolului 6 în raport cu
Articolul 13 este cel al lex specialis , cerințele articolului 13 fiind
absorbit de cerințele mai stricte de la articolul 6 (a se vedea, de exemplu,
Kuznetsov și alții împotriva Rusiei , nr. 184/02, § 87, 11 ianuarie 2007 și
Efendiyeva împotriva Azerbaidjanului , nr. 31556/03, § 59, 25 octombrie 2007). Avand in vedere
Constatările Curții în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea punctul 15 8)
mai sus), reclamația de față nu dă naștere la nici o problemă separată (a se vedea,
de exemplu, Baka , citată mai sus, § 181).
217. În consecință, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze
admisibilitatea și temeinicia plângerii în temeiul articolului 13 din
coroborare cu articolele 6 § 1 și 10 din Convenție separat.
IV. APLICAREA ARTICOLUL 41 DIN CONVENȚIE
218. Articolul 41 din convenție prevede:

„Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor
în acest sens și dacă legea internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai
reparația parțială care trebuie făcută, Curtea va acorda, dacă este necesar, doar o satisfacție
partea vătămată. "
219. Solicitantul nu a depus o cerere de satisfacție echitabilă.

În consecință, Curtea consideră că nu există niciun apel pentru a-i acorda o sumă
pe contul respectiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, UNANIMĂ,
1. Se înscrie în fondul obiecției preliminare a Guvernului cu privire la

neepuizarea căilor de atac interne și o respinge;
2. Declarează reclamațiile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 10 din

Convenția admisibilă;
3. Hotărăște că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 din Convenție;
4. Hotărăște că a avut loc o violare a articolului 10 al Convenției;
5. Hotărăște că nu este necesar să se examineze admisibilitatea și fondul

plângerea prevăzută la articolul 13 coroborat cu articolele 6 § 1 și 10
din Convenție.
59
Pagina 62
Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 5 mai 2020, în conformitate cu

Articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. ure_p_2}
Andrea Tamietti Jon Fridrik Kjølbro

Grefier Președintele
60

SECȚIUNEA A Patra CAUZĂ A KÖVESI Împotriva ROMÂNIEI (Cererea Nr. 3594 - 19) STRASBOURG DE JUDECARE 5 Mai 2020 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SECȚIUNEA A Patra CAUZĂ A KÖVESI Împotriva ROMÂNIEI (Cererea Nr. 3594 - 19) STRASBOURG DE JUDECARE 5 Mai 2020 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

6/6/2020 SECȚIUNEA A patra CAUZĂ A KÖVESI împotriva ROMÂNIEI (Cererea nr.

3594/19) STRASBOURG DE JUDECARE 5 mai 2020

CAZUL lui KÖVESI v. ROMÂNIA

(Cererea nr. 3594/19)

Această hotărâre va deveni definitivă în circumstanțele prevăzute la articolul 44 § 2 din Directiva

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

În cazul Kövesi împotriva României,

Reclamanta s-a plâns că i s-a refuzat accesul la o instanță

contestă încetarea prematură a mandatului său în calitate de procuror-șef al

1. Solicitantul s-a născut în 1973 și locuiește în București. Ea a fost

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

I. NUMIREA SOLICITANTULUI PENTRU PREZEDATOR CHIEF AL

3. La 15 mai 2013, după șaptesprezece ani de serviciu în calitate de procuror -

personalul sub supravegherea

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

curriculum vitae al solicitantului și declarațiile de interes și ale acesteia

II. ALEGERI PARLAMENTARE DIN 2016 ȘI SUBVENȚIE

9. După alegerile parlamentare care au avut loc la 11 decembrie

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

să continue ancheta cu privire la posibile infracțiuni constând din

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

de aproape 4.000 de judecători și procurori; protestele tăcute ale judecătorilor și

organizațiile societății civile

III. SOLICITARE DE MINISTERUL JUSTIȚIEI PENTRU A ÎNlătura

18. La 23 februarie 2018, ministrul Justiției a trimis CSM a

19. În plus, raportul menționa că concluziile și concluziile sale

20. Raportul a continuat prin a detalia motivele care justifică documentul

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

pe o perioadă de un an, au fost depuse trei reclamații la adresa

Pe baza constatărilor deciziei de mai sus și a faptului că

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

În acest sens, Raportul a concluzionat că solicitantul, comportându-se ca

Acest lucru, în opinia ministrului, a arătat că solicitantul nu avea

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

26. Raportul a continuat menționând că raportul de inspecție CSM

Raportul menționa că aceste declarații, repetate de solicitant în

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

cu ziarul Libertatea , reclamantul a declarat că legislativul

Procurorul șef al DNA a abuzat de încrederea reprezentanților

32. Raportul s-a încheiat după cum urmează:

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

IV. PROCEDURI ÎNAINTE DE CSM

altă cerere de sancționare sau demitere a șefilor instituțiilor

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

devin, de asemenea, obiectul unei anchete disciplinare ale Departamentului

paragraful 27 de mai sus) reclamantul a clarificat că procedura disciplinară

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

progresele realizate în cadrul mecanismului de cooperare și verificare din 2016 și

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

al CSM din 24 mai 2007, aspectul că am judecat și

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

sau interviuri) despre un text propus spre adoptare nu pune în discuție

53. Mai departe, argumentele rămase în raport, precum și documentul

V. REFUZUL PRESEDINTEI DE SEMNARE A DECRETULUI DE ÎNLOCARE

55. La 16 aprilie 2018, președintele României a dat o declarație de presă în

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

ordonă președintelui ce comportament trebuie să urmeze, și anume să emită demisia

63. În plus, instanța a apreciat că rezultă din examinarea

KÖVESI împotriva Hotărârii ROMÂNIEI

natura și legalitatea propunerii în cauză, dar și-a opus propunerea

118. Prin urmare, examinarea textelor constituționale și a cadrului legal relevant,

65. Având în vedere cele de mai sus, Curtea Constituțională a confirmat

VI. ÎNVĂȚAREA SOLICITANTULUI DE LA POZIȚIA SA PENTRU CINEȘTE