CURS 1

SIMULARE 2016
UMF “IULIU HAŢIEGANU”
CLUJ-NAPOCA

Şef lucrări dr. Cristina NASTASĂ

cmoldovan@umfcluj.ro
 SOLUŢII
ACIZI şi BAZE
 SOLUŢIE / DIZOLVARE
SOLUŢIA: sistem omogen format din două sau mai multe
substanţe (monofazic):
• Dizolvant = solvent – substanţa în care se dizolvă cel puţin
o altă substanţă – de obicei se găseşte în cantitatea cea mai
mare în soluţie.
• Dizolvat = solvat = solut – substanţa dizolvată
Soluţii: gazoase, solide, lichide.

DIZOLVAREA: procesul fizico-chimic de trecere a unui

solut în soluţie  amestecarea omogenă a două sau mai
multor substanţe – difuziunea particulelor solutului
printre particulele solventului  formarea unei soluţii.
 PROCESUL DE DIZOLVARE

Etapa endotermă:
- ruperea legăturilor dintre particulele solvatului (atomi,
molecule sau ioni) şi dizolvantului
- repartizarea uniformă (difuziunea) particulelor
substanţei dizolvate printre moleculele dizolvantului

Etapa exotermă:
- interacţiunea particulelor substanţei dizolvate cu cele
ale dizolvantului şi formarea de noi legături (solvatare,
hidratare)

Proces fizic: difuziunea particulelor de solut printre

moleculele de sovent
Proces chimic: ionizarea şi hidratarea
 EFECTE TERMICE LA DIZOLVARE

• Dizolvare exotermă – în procesul de solvatare a ionilor se

eliberează o cantitate mai mare de energie decât cea
necesară desprinderii ionilor din cristal sau desprinderii
moleculelor şi ruperii legăturilor covalente dintr-un dipol;
• t°C soluţiei obţinute este mai mare decât t°C iniţială a
solventului;
• Exemple de procese exoterme : dizolvarea NaOH, KOH,
Na2CO3, K2CO3, KF, CaCl2, H2SO4.
EFECTE TERMICE LA DIZOLVARE
Dizolvare endotermă – în procesul de desprindere al
ionilor / moleculelor polare din reţeaua cristalină
sau în procesul de rupere a legăturilor covalente
dintre atomii unei molecule se consumă o cantitate
de energie mai mare decât cea eliberată în procesul
de hidratare al ionilor  t°C soluţiei este mai mică
decât t°C iniţială a solventului;
Exemplu: dizolvarea în apă a NH4NO3, NH4Cl, KBr,
KNO3, NaNO3 .
Dizolvare atermică – practic fără fără degajare sau
absorbţie de căldură, de exemplu dizolvarea NaCl,
KCl în apă.
 SOLUBILITATEA SUBSTANŢELOR
Solubilitatea – proprietatea unei substanţe de a se
dizolva într-un solvent oarecare.
Se exprimă cantitativ prin concentraţia substanţei din
soluţia saturată care reprezintă cantitatea maximă
de substanţă care se poate dizolva într-o anumită
cantitate / volum de solvent (de obicei 100 g apă)
la o temperatură dată.
Substanţele pot fi uşor solubile, solubile, greu
solubile, practic insolubile într-un solvent.
 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ
SOLUBILITATEA şi DIZOLVAREA
SUBSTANŢELOR
1. Natura substanţei dizolvate şi a dizolvantului
2. Temperatura
3. Presiunea

APA – solventul utilizat cel mai frecvent;

• are molecule covalente polare asociate prin legături de
hidrogen;
• dizolvă compuşi ionici şi compuşi moleculari polari.
 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ
DIZOLVAREA SUBSTANŢELOR
• Suprafaţa de contact dintre solut şi solvent: cu cât aceasta
este mai mare, cu atît procesul de dizolvare are loc mai rapid;
• Mărunţirea particulelor de substanţă favorizează
dizolvarea;

Ex. dizolvarea în apă a zahărului:

-zahăr cubic, suprafaţa de contact a solutului cu solventul
mai mică.
-zahăr obişnuit
-zahăr pudră
• Agitarea sistemului solut – solvent  se crează astfel
curenţi care antrenează ionii solvataţi şi soluţia se
omogenizează; în absenţa omogenizării procesul de difuziune
este lent.
 INFLUENŢA STRUCTURII CHIMICE
asupra SOLUBILITĂŢII şi DIZOLVĂRII
SUBSTANŢELOR
Natura substanţei dizolvate şi a dizolvantului 
regula similitudinii - asemănare structurală între
solvat şi solvent:
• substanţele ionice sau cu molecule polare se dizolvă în solvenţi
polari;
• substanţele cu molecule nepolare (halogenii, sulful, fosforul etc.)
se dizolvă în solvenţi nepolari - CCl4, CS2, C6H6, (C2H5)2O,
C6H5–CH3
• cristalele cu reţele atomice (diamant, grafit) practic nu se
dizolvă în nici un solvent.
 DIZOLVAREA NaCl în APĂ
Cristal ionic de NaCl în
solventul polar apă

Ioni
hidrataţi
Ioni
hidrataţi

Ioni Na+ şi Cl– hidrataţi în soluţie

DIZOLVAREA NaCl în APĂ
molecule de H2O

: ioni Na+

: ioni Cl--

N0 ioni Na+ = N0 ioni Cl–

Soluţia de NaCl este

neutră d.p.d.v. electric,
dar conduce curentul
electric prin intermediul
ionilor  electrolit
 DIZOLVAREA HCl în APĂ
• Interacţii dipol-dipol între moleculele polare de HCl
şi cele de H2O;
• Ionizarea totală a HCl în apă:
HCl + H2O H3O+ + Cl-
• Soluţia apoasă conduce curentul electric, HCl este
un electrolit tare.
 DIZOLVAREA etanolului în apă
• Interacţii dipol-dipol între moleculele polare;
• De exemplu, dizolvarea etanolului în apă prin
formarea de legături de hidrogen, fără ionizare;
• Etanolul nu este un electrolit (nu ionizează);
• Soluţia nu conduce curentul electric.

legătură polară
legătură de hidrogen

legătură de hidrogen
legătură de hidrogen
SOLVAT – SOLVENT NEPOLARI

Cl d-

C 4d+
Cl d-
Cl d- Cl d-
I2 I2 în CCl4

d- 2d+ d-

S C S
µ -µ

S8 S8 în apă S8 în CS2
 INFLUENŢA TEMPERATURII asupra SOLUBILITĂŢII şi
DIZOLVĂRII SUBSTANŢELOR
• creşterea t°C favorizează dizolvările endoterme;
• scăderea t°C favorizează dizolvările exoterme;
• variaţiile de temperatură influenţează foarte puţin dizolvările
atermice;
• pentru majoritatea substanţelor solide sau lichide, solubilitatea
creşte cu creşterea t°C
• în general solubilitatea gazelor scade cu creşterea t°C.
• variaţia presiunii practic nu influenţează solubilitatea (în apă) a
substanţelor solide şi lichide;
• solubilitatea substanţelor gazoase creşte cu creşterea presiunii.
CONCENTRAŢIILE SOLUŢIILOR
Concentraţia unei soluţii se exprimă prin masa de
substanţă dizolvată într-o anumită cantitate (sau
volum) de soluţie (sau solvent).
Soluţia diluată conţine o cantitate relativ mică de
substanţă dizolvată într-o anumită cantitate de
soluţie.
Soluţia concentrată conţine o cantitate relativ mare
de substanţă dizolvată într-o anumită cantitate de
soluţie.
Pentru fiecare sistem substanţă dizolvată – dizolvant,
cea mai concentrată soluţie este cea saturată.
 CONCENTRAŢIILE SOLUŢIILOR
• Soluţie nesaturată – are concentraţie mai mică decât
concentraţia soluţiei saturate şi mai poate dizolva, în
condiţiile date, o anumită cantitate de solut.

• Soluţie saturată – conţine dizolvată în condiţiile date,

cantitatea maximă dintr-o substanţă.

• Soluţie suprasaturată – conţine o cantitate mai mare de

substanţă decât cea corespunzătoare solubilităţii
solutului în condiţiile date; este un sistem nestabil.

!!! Atenţie: în general, o soluţie saturată la o anumită t°C

devine nesaturată la o t°C mai mare (prin creşterea t°C
creşte solubilitatea substanţei) sau prin diluare
(adăugare de solvent la aceeaşi t°C).
 CONCENTRAŢIA PROCENTUALĂ, c%
• c % - reprezintă masa (g)
sau volumul (mL sau cm3) de
substanţă dizolvată (md sau
Vd) în 100 g soluţie, respectiv
în 100 mL (100 cm3) soluţie.
md
c%   100
ms
c% de masă = masa de
substanţă dizolvată md (g) în
100 g soluţie;
ms = md + msolvent
(ms = masa soluţiei)
• c% de volum
(volumetrică) = volumul
substanţei dizolvate Vd
(cm3) în 100 cm3 soluţie;
Vs = Vd + Vsolvent
(Vs = volumul soluţiei)
Vg
c%   100
Va
Vg = volumul gazului;
Va = volumul amestecului
gazos.
 CONCENTRAŢIA MOLARĂ = MOLARITATEA
CM sau M
CM - reprezintă numărul de moli de substanţă dizolvată (ns
= ν) în 1L (1000 cm3, 1 dm3, sau 1000 mL ) soluţie.

Vs exprimat în L sau dm3

CM =

DENSITATEA SOLUŢIEI ρ = volumul soluţiei (Vs) corespunzător

unei mase din această soluţie (ms);
r = ms/Vs
 DILUAREA / CONCENTRAREA UNEI SOLUŢII
md
msol = mdiz + msolvent c%   100
ms

• Prin diluarea unei soluţii creşte masa (volumul) solventului,

deci şi masa (volumul) soluţiei (ms ,Vs) care conţine aceeaşi
masă de substanţă dizolvată (md), respectiv acelaşi număr de
moli de solut şi scade concentraţia;

• Prin concentrarea unei soluţii scade masa (volumul)

solventului, deci şi masa (volumul) soluţiei (ms,Vs) care conţine
aceeaşi masă (acelaşi număr de moli) de substanţă dizolvată
(md) creşte concentraţia.
 REGULA DEPTUNGHIULUI
În ce raport de masă se amestecă două soluţii de
H2SO4 de concentraţie 50% şi 10% pentru a prepara o
soluţie de concentraţie 20%? (78/9)
C1= 50% 10 = părţi (g, kg, mL, L ...)

20%

C2 = 10% 30 = părţi (g, kg, mL, L ...)

sol.50% 10 1
 
sol.10% 30 3
 ACIZI, BAZE - caracteristici

ACIZI BAZE
• Au gust acru; • Au gust leşietic;
• Schimbă culoarea • Schimbă culoarea
indicatorilor; indicatorilor;
• Conduc curentul în • Conduc curentul în
soluţie apoasă = soluţie apoasă =
electroliţi; electroliţi;
• Reacţionează cu • Reacţionează cu oxizi
metale, oxizi bazici, acizi, acizi şi săruri;
baze şi săruri; • Sunt caustice.
• Sunt corozivi.
 ACIZI, BAZE - DEFINIŢIE
ACID – substanţă (molecule sau ioni), care în
interacţiunea cu o bază (adesea o moleculă de apă)
cedează ioni de hidrogen (protoni, H+) – donor de
protoni – H2O, HCl, H2SO4, H3PO4, CH3COOH,
H3O+, NH4+, HSO4–, HPO42– etc.
BAZĂ – substanţă (molecule sau ioni), care în
interacţiunea cu un acid (adesea o moleculă de
apă) acceptă ioni de hidrogen (protoni H+) –
acceptor de protoni – H2O, NH3, OH–, SO42–,
H2PO4–, CH3COO–, etc.
 ACIZI, BAZE - DEFINIŢIE
Protonul H+ nu poate exista liber în soluţie
apoasă, se găseşte ca ion de hidroniu/oxoniu,
H3O+
Proprietăţile acide sau bazice ale unei soluţii
depind de concentraţiile ionilor H3O+ sau OH–
din soluţie
Substanţele care se comportă atât ca acizi, cât şi
ca baze sunt substanţe amfotere, amfoliţi
acido – bazici.
 CLASIFICAREA
ACIZILOR ŞI BAZELOR
1. După sarcina electrică a speciilor chimice:
Specii ACIZI BAZE
chimice
Neutre HCl, H2S, H2SO4, NH3, C5H5N,
H2CO3, H3PO4 H2N–NH2,
NaOH, Ca(OH)2
Anionice HS–, HSO4–, HPO42– OH–, CO32–, S2–
Cationice H3O+, NH4+ H2N-NH3+
 CLASIFICAREA
ACIZILOR ŞI BAZELOR
2. După tăria lor:
• Acizi şi baze: tari, de tărie mijlocie, slabi/slabe;
• Acizi tari (electroliţi tari, disociaţi total în soluţie
apoasă): HI, HBr, HCl, H2SO4, HNO3;

• Baze tari (electroliţi tari, disociaţi total în soluţie

apoasă): LiOH, NaOH, KOH, Ca(OH)2, Ba(OH)2;

• ACIZII, BAZELE de tărie medie şi slabi/slabe sunt

electroliţi parţial disociaţi în soluţie apoasă.
 CLASIFICAREA
ACIZILOR ŞI BAZELOR
3. După compoziţia chimică (natura) a substanţelor:
• Hidracizi: HF, HCl, HBr, HI, H2S;
• Oxoacizi: HNO3, H2SO4, H3PO4;
• Acizi carboxilici: CH3COOH, C6H5COOH;
• Hidroxizi: NaOH, Mg(OH)2, Al(OH)3;
• Baze azotate: amine, amoniac, hidrazine etc.
• Acizi organici şi anorganici;
• Baze organice şi anorganice.
 CLASIFICAREA
ACIZILOR ŞI BAZELOR
4. După numărul treptelor de disociere:
• Acizi monoprotici (monobazici)
• Acizi poliprotici (polibazici): diprotici,
triprotici etc.
• Baze monoprotice (monoacide)
• Baze poliprotice (poliacide): diprotice,
triprotice etc.
 CLASIFICAREA
ACIZILOR ŞI BAZELOR

Acizi monoprotici Baze monoacide

HCl H+ + Cl– NaOH Na+ + OH–
HNO3 H+ + NO3– KOH K+ + OH–
CH3COOH H+ + CH3COO– NH3 + H2O  NH4+ + OH–

Acizi diprotici Baze poliacide

H2SO4 H+ + HSO4 – Ca(OH)2 2Ca2+ + 2OH–

HSO4 – H+ + SO4 2– Al(OH)3  Al3+ + 3OH–

 CLASIFICAREA
ACIZILOR ŞI BAZELOR
H3PO4 – ACID TRIPROTIC
H3PO4 (aq) + H2O(l) H2PO4–(aq) + H3O+(aq)
Ka1 = 7,5·10-3
H2PO4–(aq) + H2O(l) HPO42–(aq) + H3O+(aq)
Ka2 = 6,2 ·10-8
HPO42–(aq) + H2O(l) PO43–(aq) + H3O+(aq)
Ka3 = 4,8·10-13

Ka1 > Ka2 > Ka3

H3PO4 (aq) + 3 H2O(l) PO43-(aq) + 3 H3O+(aq)

 APA, amfolit acido – bazic
H2O + H2O  OH– + H3O+ ; Kw = 10-14 (mol/L)2
• Apa ca bază:
H+ + H2O  H3O+
HCl + H2O H3O+ + Cl–

• Apa ca acid:
H2O  H+ + OH–
NH3 + H2O  NH4OH  NH4+ + OH–
 Echilibrul de autoprotoliza apei

• Constanta de autoprotoliză a apei

2H2O  H3O+ + OH–
[H 3O + ]  [OH  ]
Kc 
[H 2O]2
• Produsul ionic al apei = Kw (la 25 °C):
Kw = Kc · [H2O]2 = [H3O+]·[OH–] = 10-14 mol2/L2

• În apa pură: [H3O+] = [OH-] = 10-7 ioni-g/L

• Apa pură nu conduce curentul electric = NEELECTROLIT
 Exponent de hidrogen = pH
• pH = puterea (exponentul) cu semn schimbat al
concentraţiei ionilor de H3O+ (sau H+)
[H3O+] = 10-pH
[H+] > 10-7M, pH < 7
• Un acid este cu atât mai tare cu cât [H3O+] este mai
mare, deci pH-ul soluţiei este mai apropiat de 0.

[OH–]>10-7M [H+]<10-7M, pH > 7

• O bază este cu atât mai tare cu cât [OH–] este mai
mare, deci cu cât pH-ul soluţiei este mai apropiat de 14.

[H3O+]·[OH–] = 10-14
[H3O+] = 10-14/[OH-]
 Măsurarea pH-ului
• HÂRTIE INDICATOR UNIVERSAL
• INDICATORI ACIDO-BAZICI
• pH-metru

Hârtie indicator pH-metru pH-metru

 pH
Hârtie indicator
14 ioninnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnn
Concentraţia H3O+ Domeniu
Bazic mol/L

Acid

7
Neutru
Bazic

Neutru

Acid 0
ioninnnnnnnnnnnn
 INDICATORI ACIDO – BAZICI
• Substanţe care-şi modifică
culoarea într-un interval foarte
mic de pH = zona (domeniul) de
viraj
• TURNESOL HELIANTINĂ = METILORANGE pH = 3,1 – 4,4 (3-4)
– ACID
– BAZĂ

ALBASTRU DE BROMTIMOL pH = 6,0 – 7,6

Roşu de metil pH = 4,2-6,3

FENOLFTALEINA pH = 8,2 – 10 (8-10)
 PARAMETRI DE APRECIERE A
TĂRIEI ACIZILOR ŞI BAZELOR

• Gradul de disociere (ionizare) α;

• Procentul de disociere (ionizare), Pdis.;
• Constanta de aciditate, Ka;
• Constanta de bazicitate, Kb.
 PARAMETRI DE APRECIERE A TĂRIEI
ACIZILOR ŞI BAZELOR

Grad de disociere (de ionizare)-α

α = N’ / N α≤1
N’ – nr. molecule de acid (bază) disociate
N – nr. total de molecule din soluţie

• Gradul de ionizare α variază invers proporţional cu

concentraţia = creşte cu diluarea soluţiei.
 PARAMETRI DE APRECIERE A TĂRIEI
ACIZILOR ŞI BAZELOR
Procent de disociere (de ionizare), Pdis
• este procentul de acid sau de bază care, după reacţia cu apa, se află
în stare disociată (protolizată), raportat la concentraţia iniţială:
• Pdis % = α·100
Clasificarea electroliţilor (acid sau bază) în funcţie de gradul şi
procentul de disociere:

Tăria acidului Grad de Procent de

sau bazei disociere (α) disociere (Pdis)
Tare α > 0,5 Pdis > 50%
Mediu 0,01 < α < 0,5 1% < Pdis < 50%
Slab α < 0,01 Pdis < 1%
 PARAMETRI DE APRECIERE A TĂRIEI
ACIZILOR ŞI BAZELOR
Constanta de aciditate, Ka
Ka = constanta de ionizare acidă -
constanta de echilibru pentru
reacţia cu transfer de proton de la
acid la apă:
HA + H2O  A– + H3O+
• mărime caracteristică fiecărui
acid, dependentă de t°C:
Constanta de bazicitate Kb
Kb = constanta de ionizare bazică -
constanta de echilibru pentru
reacţia cu transfer de proton de la
apă la bază:
B + H2O  BH+ + OH –
• mărime caracteristică fiecărei
bazei, dependentă de t°C:
 Ka şi Kb
Un acid slab este ionizat parţial în apă (echilibru):
CH3COOH + H2O  H3O+ + CH3COO–
• Ka = 1,75 · 10-5 mol/L

O bază slabă este ionizată parţial în apă (echilibru):

NH3 + H2O  NH4+ + OH–
• Kb = 1,75 · 10-5 mol/L
 TĂRIA ACIZILOR / BAZELOR
Un acid tare = electrolit tare:
• are concentraţia ionilor de H3O+ în soluţie egală cu concentraţia
iniţială a acidului = total disociat în soluţie apoasă;
• Ka are valoare mare.

O bază tare = electrolit tare :

• are concentraţia ionilor de OH– în soluţie egală cu concentraţia
iniţială a bazei = total disociată în soluţie apoasă;
• Kb are valoare mare.
 SUBSTANŢE AMFOTERE
Amfoliţii acido – bazici se comportă atât ca acizi, cât şi ca baze

HPO42– + H-OH  PO43– + H3O+

A1 B2 B1 A2 Ka = 4,8·10-18

HPO42– + H-OH  H2PO4– + OH–

B1 A2 A1 B2 Kb = 1,6·10-7

Reacţiile cu transfer de protoni se numesc reacţii protolitice.

 REACŢII PROTOLITICE
 Reacţiile acid - bază în soluţie apoasă au loc cu
transfer de protoni

REACŢIA DE NEUTRALIZARE
ACID + BAZĂ  SARE + APĂ