Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași

REFERAT
la disciplina : Dreptul funcției publice europene

Titlul referatului: Funcționarul public european. Concept și clasificări.

Titular de disciplină: Conf. Univ. Dr. Dan Constantin Mâță

Autor: Asaftei Maria Loredana

Anul de studiu și grupa: Anul I Sem. II, DE1
e-mail: lori.asa@yahoo.com

Iași, Mai 2020

 Funcționarul public european. Concept și clasificări.

În țările Uniunii Europene, există două tipuri de funcții publice, și anume: funcționarii
care își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor comunitare, denumiți și funcționari europeni
și funcționarii care lucrează în administrațiile fiecărui stat. În privința funcționarilor europeni,
statutul acestora este reglementat de către instituțiile comunitare, iar în cazul funcționarilor
proprii fiecărui stat, reglementarea regimului acestora se stabilește de către statele din care fac
parte. Prin urmare, Comunitatea nu are competențe în ceea ce privește funcția publică din cadrul
țărilor member, ele fiind singurele în măsură să reglementeze acest domeniu.
Așadar, putem afirma faptul că, noțiunea de funcție publică europeană are două
accepțiuni, în sens larg aceasta se referă la persoanele cu autoritate publică, care lucrează într-o
instituție sau organism european dar și la persoanele care lucrează în cadrul administrațiilor
publice din fiecare stat membru al Uniunii Europene.1 Totodată, persoanele care lucrează în
instituții sau organisme europene, pot fi: functionari europeni ori agenți contractuali. Această
ultimă categorie lucrează pe baza unui contract de muncă, neavând autoritate publică.
În contextual european, există trei modele care au stat la baza organizării administrației
comunitare, și anume: modelul englez, modelul francez și modelul german. În cadrul modelului
englez, se are în vedere existența unui nivel superior constituit din secretarii permanenți, cu un
nivel înalt de pregătire, care sunt bine retribuiți și care au o arie de acțiune restrânsă. Modelul
francez se bazează, pe lângă o înaltă pregătire în administrația publică, și pe o prezență politică
remarcabilă. În cazul modelului german, există două niveluri: nivelul funcționarilor cu un înalt
statut și funcționarii de carieră, care spre deosebire de primii, au stabilitate în funcție, însă au
posturi mai puțin importante.
În majoritatea țărilor europene, funcționarii trebuie să urmeze o perioadă de stagiu,
înainte de a fi numiți, iar această perioada variază de la un stat la altul, spre exemplu în Belgia
stagiul durează șase luni, pe când în Germania, cinci ani. Conform dreptului francez, stagiarii nu
au un statut general al funcției publice, ci doar reguli speciale. În Germania, tipurile de funcții
publice variază în funcție de numărul Landurilor(districtelor), cărora li se adaugă o funcție
publică federală. De asemenea, funcționarii locali se integrează funcției publice din Landul din

1
A se vedea M.Tofan, Dreptul european al funcției publice, Univ. Alexandru Ioan Cuza, Iași, pp.18-20.
care fac parte. În Franța și în Spania există câteva sute de corpuri și tipuri de funcții, iar fiecare
funcționar respectă două tipuri de reglementări suprapuse(cele referitoare la statutul special
aplicabil corpului din care face parte și cele din statutul general). În general, funcționarii
celorlalte state se supun reglementărilor unui singur statut.2
Inițial, fiecare dintre cele trei comunități (Comunitatea Economică Europeană,
Comunitatea Cărbunelui și Oțelului și Comunitatea pentru Energie Atomo-Electrică) aveau
propriul corp de funcționari, însă după adoptarea Tratatului de la Bruxelles(denumit și Tratat de
Fuziune-1967) a fost stabilit un singur regulament, comun, pentru personalul instituțiilor
comunitare. Unificarea a fost realizată prin Regulamentul C.E.E., C.E.C.A. și C.E.E.A. nr 259
din 29 februarie 1968, care a fost modificat de mai multe ori. Prin cea mai importantă modificare
a Regulamentului, acesta a fost reunit cu alte texte interne ale instituțiilor europene, fiind
cunoscut sub denumirea de Statut. Articolul 1 din Statut definește noțiunea de funcționar
european, după cum urmează „este funcționar al comunităților, în sensul prezentului statut, orice
persoană care a fost numită în condițiile prevăzute de acest statut, într-o funcție permanentă
dintr-una din instituțiile Comunității, printr-un act scris al autorității investite cu puterea de
numire de această instituție”.
Prin urmare, calitatea de funcționar public poate fi dobândită prin emiterea actului de
numire, din partea autorității competente. Actul de numire prezintă anumite trăsături, și anume:
- Este un act unilateral, ceea ce înseamnă că în momentul emiterii, doar emitentul își asumă
obligații, beneficiarul actului de numire dobândește obligații doar după ce își exprimă
acceptul în legătură cu respectiva funcție publică;
- Este un act de autoritate, în conformitate cu normele de drept comunitar, actul produce
efecte doar dacă a fost emis de către un organ sau o instituție competentă;
- Emiterea actului trebuie efectuată doar în considerația unui post vacant, ocupat prin
concurs sau prin mandat electiv;
- Este un act constitutiv de drepturi, care oferă beneficiarului actului calitatea de funcționar
- Este un act juridic formal, ceea ce înseamna că trebuie să se prezinte sub formă materială,
înscrisul ori documentul trebuie să conțină prevederile concrete ale actului de numire;
- Trebuie să conțină emitentul, data emiterii, funcția vacantă, beneficiarul actului, data
numirii și motivele investirii.
2
A se vedea A.E.Ranta, Aspecte de drept comparat referitoare la funcția publică și funcționarii publici, în Revista
Transilvană de Științe Administrative, 2/2010, pp.128-129.
 Statutul funcționarilor europeni cuprindea până la data de 1 mai 2004, patru categorii de
posturi clasate în funcție de natura și nivelul funcțiilor cărora le corespundeau. Prin articolul 5,
Statutul clasifica funcționarii publici în patru categorii: A,B,C și D. Pe lângă aceste categorii,
mai exista și categoria LA, constituită din interpreți și traducători. Condițiile de recrutare și
executare a sarcinilor erau aceleași pentru toate categoriile de funcționari publici. De asemenea,
fiecare categorie se subclasifica în grade, iar acestea la rândul lor se subclasificau în eșaloane.
Actul de numire trebuia să conțină categoria, gradul și eșalonul funcției respective.
În categoria A, funcționarii erau organizați în opt grade, care erau grupate în funcții sau
cariere, iar acestea din urmă se subdivideau, la rândul lor, în două gradații sau eșaloane. Prin
urmare, categoria A includea 16 subcategorii de funcționari. Pentru persoanele care doreau să
ocupe aceste funcții, normele dreptului comunitar impuneau măcar cunoștințe de nivel
universitar. Funcționarii care făceau parte din această categorie, ocupau funcții de direcție, de
concepție și de studiu (directorii generali erau desemnați cu indicativul A1, cei executivi cu A2,
iar șefii de divizie cu A3).
În privința categoriei B, aceasta cuprindea cinci grade, care erau grupate în cariere sau
funcții, iar fiecare dintre ele se desfășura pe două gradații. Funcționarii care aparțineau acestei
categorii, ocupau funcții de încadrare și de aplicare, fiind necesar cel puțin un nivel de
învățămând secundar. Funcționarii din categoria B erau cei care primeau și analizau informațiile
pentru elaborarea politicilor UE sau pentru supravegherea și respectarea legislației, numărul
aproximativ al acestora era de 2800 de agenți.
În categoria C, existau tot cinci grade, fiecare aveau câte două gradații. Din această categorie
făceau parte funcționarii care au absolvit învățământul mediu sau care aveau o experiență
profesională și îndeplineau activități de secretariat, arhivă sau administrative cu caracter
permanent. Funcționarii din categoria C erau, dubli la număr față de cei din categoria B.
În caterogia D existau patru grade și era compusă din funcționarii care prestau activități ce
presupuneau munca fizică. Nivelul de pregătire necesară pentru ocuparea acestei funcții erau
studiile primare. Un exemplu de funcționari care se încadreau în această categorie erau cei ce
desfășurau activități de pază, curierat, personal de serviciu, ș.a.m.d.3
După adoptatea Cărții Albe(2000), Comisia Europeană a inițiat o reformă administrativă,
având drept obiectiv constituirea unei funcții publice capabilă să servească cetățenii europeni.

3
A se vedea M.Tofan, op.cit., pp.21-22.
Din acest motiv, a ieșit din uz, clasificarea funcției publice bazată pe nivelul studiilor absolvite.
S-a dorit o redefinire a funcțiilor, o trecere mai rapidă de la o categorie la alta și acordarea unei
importanțe mai accentuată cu privire la experiența profesională a funcționarilor. Propunerea de
modificare a statutului a fixat o perioadă de tranziție de doi ani de la data intrării în vigoare la 1
mai 2004. În această perioadă s-au menținut categoriile de funcții existente. Ulterior, posturile s-
au clasificat în funcție de natura și nivelul funcțiilor, cărora le corespund, într-un grup de funcții
de administratori, numit AD și un grup de funcții de asistenți, numit AST.
Categoria de funcții AD cuprinde 12 grade ce corespund funcțiilor de direcție,de concepție și
de studiu, precum și funcțiilor lingvistice sau științifice. Persoanele care doresc să ocupe un post
de administrator(fosta categorie A) trebuie să dea dovadă de inițiativă, dinamism și competență
în gestionarea resurselor umane și materiale. În această categorie se încadrează majoritatea
posturilor, ele sunt posturi de administrare și gestiune care pot fi ocupate de absolvenții
diferitelor specializări. Din categoria AD fac parte și posturile de natură lingvistică și care sunt
ocupate de traducători și interpreți. Candidații care doresc un astfel de post trebuie să dețină
diplomă universitară și calităși lingvistice. Posturile de administratori sunt împărțite în
următoarele categorii: AD5-AD8(administrator, administrator cercetare, administrator lingvist);
AD9-AD13(șef de unitate, administrator, administrator cercetare, administrator lingvist);
AD14(administrator, administrator cercetare, administrator lingvist, șef de unitate, director);
AD15(director, director general); AD16(director general).
Categoria AST are 11 grade și se referă la funcțiile de aplicație, de natură tehnică și de
execuție. Posturile din categoria AST (fosta categorie B) sunt ocupate de funcționarii care au
atribuții de execuție și acoperă toate domeniile activității UE. Funcționarii care îndeplinesc
sarcini de arhivare, secretariat și de birou au grijă de buna funcționare a unei structuri
administrative și fac parte tot din categoria AST, mai exact, din fosta categorie C.4 Posturile de
asistenți se impart în două categorii: asistenți, tip AST B, care sunt responsabili pentru munca
administrativă, având un rol important în managementul intern al instituțiilor(servicii
financiare,personal, biblioteci), și asistenți, tip AST C, aceștia desfășoară activități de secretariat,
menținerea arhivei și buna funcționare a unei unități administrative. În privința gradelor, acestea
sunt: AST1-AST7(secretar, alte posturi de birou) și AST3-AST11(asistent, asistent de cercetare).

4
A se vedea D.M.Popescu Petrovszki, Statutul funcționarilor publici din România și din Uniunea Europeană,
Editura I.R.D.O., București, 2011, pp.41-44.
Cerințele candidaților pentru astfel de posturi sunt experiența profesională în domeniul activității
pentru care candidează și studii post-secundare de minim trei ani.
Exceptând personalul angajat permanent și care își desfășoară activitatea în cadrul
instituțiilor comunitare, mai este și personalul angajat prin contract cu durată determinată, adică
agenții contractuali și agenții temporari. În cazul acestora, recrutarea diferă față de angajații
permanenți. Agenții contractuali sunt angajați pe o perioadă fixă maximă, pe baza unui contract
încheiat pe o perioadă scurtă de timp de 6-12 luni în funcție de tipul de post. În unele organisme
ale UE există posibilitatea prelungirii contractului pe o perioadă nedeterminată. Categoria de
agenți contractuali a fost creată în 2004, cu ocazia reformei Statutului. Posturile ocupate de
agenți se împart în patru grupe de funcții(GF):
- GF1 presupune sarcini manuale și de suport administrativ. Această grupă a înlocuit, din
2004, categoria D de funcționari.
- GF2 presupune atribuții de secretariat, de administrare a biroului și alte atribuții
asemănătoare;
- GF3 presupune atribuții executive, de redactare a documentelor, de contabilitate și alte
atribuții de natură tehnică similare
- GF4 presupune atribuții administrative de consiliere, lingvistice și alte atributii de natură
tehnică similare.
Trecerea de la statutul de funcționar cu contract temporar la cel de funcționar cu contract
permanent se poate realiza doar prin concurs. Ceea ce înseamnă că persoanele angajate cu astfel
de contract, trebuie să parcurgă toate etapele de selecție ale unui concurs.
În prezent, sunt două sisteme de funcție publică în Uniune, primul este sistemul funcției de
carieră, iar cel de al doilea este sistemul lucrativ(funcția publică de ocupație). În cadrul
sistemului funcției de carieră, funcționarii își dedică viața profesională serviciului funcției
publice, ei beneficiind de stabilitate. Totodată, în funcția publică de ocupație, angajații sunt
clasificați în funcție de nivelul de pregătire, de capacitatea acestora și de remunerație. Deși în
doctrină se efectuează clasificarea în sisteme de carieră(funcția publică închisă) sau de
posturi(funcția publică deschisă) în scopul diferențierii principalelor caracteristici ale funcțiilor
publice din cadrul statelor membre, de fapt în practică nici un stat nu aplică strict unul din cele
două sisteme.
 Pentru a accede la o funcție publică, la nivel european, trebuie să fie întrunite condițiile
generale care sunt comune pentru toate categoriile de funcții europene, dar și condițiile speciale
care se referă la particularitățile activității. Condițiile generale se regăsesc în articolul 28 din
Statut, iar cele speciale sunt prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare ori în statutul
propriu. Condițiile generale sunt următoarele:
- Naționalitatea- persoanele care dorect să ocupe o funcție europeană trebuie să fie cetățean
european, adică țara din care provine, trebuie să facă parte din Uniunea Europeană;
- Capacitatea deplină de exercițiu- aceasta reprezintă aptitudinea persoanelor de a-și
exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile personal;
- Moralitatea- etica, buna conduită și morala funcționarului sunt elemente esențiale atât în
privința începerii activității cât și pe parcursul îndeplinirii sarcinilor. Moralitatea unei
persoane se apreciază, de obicei, în baza extrasului de cazier judiciar;
- Cunoașterea aprofundată a uneia dintre limbile oficiale ale Comunității și cunoașterea
satisfăcătoare a unei alte limbi a Comunității;
- Promovarea concursului organizat pentru ocuparea postului vacant-concursul poate fi pe
bază de probe sau concurs pe baza titlurilor obținute conform nivelului de instrucție;
- Aptitudinile fizice- pentru începerea activității se cere un certificat medical, care să ateste
posibilitatea angajării persoanei la efortul pe care funcția îl cere;
- Situația militară- funcționarul este obligat să prezinte un document prin care să fie
evidențiată situația acestuia, adică posibilitatea ca pe viitor să solicite concediu pentru
satisfacerea stagiului militar.
Fiecare stat din Uniunea Europeană impune o serie de condiții de acces la o funcție publică.
Verificarea îndeplinirii acestor condiții variază de la o țară la alta, atât în privința autorităților
care au atribuții în domeniu, cât și în privința formei sau a momentului în care se realizează. Spre
exemplu, în Germania și în Olanda recrutarea este făcută în întregime de către administrație,
aceasta se ocupă de verificare. În schimb, în Franța, Italia și Spania, autoritatea care se ocupă de
selecție este diferită de autoritatea care pronunță numirea, aceasta din urmă verifică îndeplinirea
condițiilor. Fiecare stat promovează prin propriul statut o serie de principii care stau la baza
recrutării funcționarilor.5

5
A se vedea A.E.Ranta, op.cit., p.130.
 În România, articolul 2 din Legea nr.188/1999(republicată și modificată) prevede că
totalitatea funcționarilor publici din cadrul instituțiilor și autorităților publice din administrația
publică centrală și locală reprezintă corpul funcționarilor publici. Prin articolul 21 este stabilit
rolul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, acest rol constă în crearea unui corp de
funcționari profesionist, stabil și imparțial.6 Denumirea de funcție publică aparține sferei de
reglementare a dreptului administrativ, care susține că o autoritate publică cuprinde trei
elemente: competența, mijloacele material-financiare și personalul care este structurat pe
compartimente, linii ierarhice și funcții. Titularul unei funcții publice, în termeni generali, poartă
denumirea de funcționar public.7
Funcțiile publice se clasifică în funcție de următoarele criterii:
- După caracterul lor, există funcții generale și funcții specifice. Din categoria funcției
publice generale, fac parte următorii funcționari publici: secretarul general și cel adjunct
al Guvernului, secretarul general din ministere, inspectorul guvernamental, prefectul și
subprefectul, directorii din cadrul autorității administrative autonome, ș.a.m.d. Lista
funcționarilor care ocupă funcții publice specifice este mai scurtă și cuprinde: arhitect-
șef, inspector de concurență, inspector vamal, inspector de muncă, controlator delegat,
comisar, expert în tehnologia informațiilor.
- După apartenența la nivelul teritorial al instituțiilor și autorităților publice, funcțiile
publice se clasifică în: funcții publice de stat(în ministere și alte organe de specialitate),
funcții publice teritoriale(în cadrul instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate
ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale) și funcții
publice locale(în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale)
- În funcție de nivelul studiilor necesare în ocuparea funcției publice, acestea se împart în
funcții din clasa I(funcționari care au absolvit studii superioare de lungă durată), funcții
din clasa a II(funcționarii care au absolvit studii superioare de scurtă durată) și din clasa a
III(funcționarii care au absolvit studii medii liceale).
Cea mai importantă clasificare a funcțiilor publice este în funcție de natura atribuțiilor în
realizarea competenței unei instituții sau autorități. Din acest punct de vedere, funcțiile de împart
în: funcțiile corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, funcțiile publice ce

6
A se vedea D.M.Popescu Petrovszki, op.cit. , p.29.
7
A se vedea M.Tofan, apud. A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ,Vol.I, Editura Allbeck, București, 2001,
p.525.
corespund categoriei funcționarilor publici de conducere și funcțiile categoriei funcționarilor
publici de execuție. Funcțiile publice din care fac parte înalții funcționari publici sunt: secretarul
general și cel general adjunct al Guvernului, secretar general și cel general adjunct din ministere,
prefectul, subprefectul și inspectorul guvernamental. Diferența dintre cea de-a doua și a treia
categorie, menționate anterior, constă în gradul diferit de răspundere și independență.
 Bibliografie:

Cursuri universitare și alte lucrări de specialitate:

- M.Tofan, Dreptul european al funcției publice, Univ. Alexandru Ioan Cuza, Iași
- A.E.Ranta, Aspecte de drept comparat referitoare la funcția publică și funcționarii publici,
în Revista Transilvană de Științe Administrative, 2/2010
- D.M.Popescu Petrovszki, Statutul funcționarilor publici din România și din Uniunea
Europeană, Editura I.R.D.O., București, 2011
Site-uri Web
- https://europa.eu/european-union/law/treaties_ro
- http://www.legeasiviata.in.ua/archive/2010/7/11.pdf
- https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:01962R0031-
20160101&from=en