Piedici la rugăciune – urâtul (akedia) și lenea

Cristina Roman
Tags: ​rugăciuni​; ​akedia​;
Motto: “Rugăciunea este strădanie. Foarte mare strădanie...”​ Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa
“Dumnezeu dă rugăciune celui ce se roagă...” ​Sfântul Ilarion de la Optina

Câți dintre noi se pot declara mulțumiți de felul în care se roagă? De ce ne vine atât de
greu de cele mai multe ori? Am vrea să ne rugăm mai des și mai mult, dar o mulțime
de stări trupești și sufletești ne stau împotrivă. Nu ne putem concentra, nu găsim
momentul potrivit, nu știm ce rugăciuni să spunem. Iar dacă în viața cotidiană apar și
evenimente traumatizante precum vreo boală, accident, un lucru neprevăzut și rău,
atunci ruptura față de o anumită constanță la rugăciune poate fi încă și mai adâncă.
Avem nevoie de liniștea pe care știm că ne-o poate aduce rugăciunea, însă obosiți fiind
mereu, în goana după treburile zilnice, înconjurați de zgomot pretutindeni, ajungem să
credem că ne vom mai putea ruga doar când anumite condiții ideale se vor întruni de
la sine: să avem timp, să avem drag, să avem unde...
“Opriţi-vă şi cunoaşteţi că eu sunt Dumnezeu​” (Ps. 45, 11). Să te oprești înseamnă să
izgonești afară din suflet tot ce ar putea să întunece chipul lui Dumnezeu așa cum îl
vede mintea cu simțirile ei, să izgonești tot ce-ți îndepărtează atenția şi simțirea de la
Dumnezeu. Dar cum să te oprești în acest fel în timpul lucrului? Propune-ţi să
împlinești aceasta ca pe porunca lui Dumnezeu, iar nu ca pe un început al tău sau ca
pe ceva cerut din afară. - ​ ​Sf. Teofan Zăvorâtul
Oricât de întemeiate și de firești, oricât de binecuvântate ar fi pricinile care determină
amânarea sau renunțarea la rugăciune, împlinirea lor nu ne aduce starea de mulțumire
sufletească. Simțim că ceva lipsește, că nu am făcut totuși destul. Se creează cu
ușurință situațiile și ipostazele în care ne ascundem după tăvălugul grijilor tocmai
pentru a ne scuza absența de la rugăciune, de la viața în Biserică. ​”Când omul nu se
roagă, se depărtează de Dumne​zeu și devine ca boul: muncește, mănâncă și doarme.
Si cu cât se depărtează de Dumnezeu, cu atât mai anevoioase devin lucrurile. I se
răcește inima, după care nu se mai poate ruga deloc. Iar ca să-și revină, tre​buie să i se
înmoaie inima, să înceapă pocăința, să se cutremure​.​ ” ​ Sf. Paisie Aghioritul
În Evanghelia de la Matei 6, 31, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă la eliberare de
tirania grijilor exclusive pentru bunurile materiale. ​“Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce
vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se
străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi
mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga
vouă.” ​A căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă a ne hrăni mai întâi cu
daruri spirituale. Ne hrănim mai întâi ​"cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu"
(Matei 4, 4), asimilând în sufletul nostru raţional cuvintele sfinte ale Sfintelor Scripturi,
dar şi hrănind sufletul nostru iubitor cu Sfintele Taine, pentru a spori astfel legătura
noastră spirituală cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al bucuriei veşnice. – Ziarul Lumina
Încercați fiind de aceste ispite de-a lungul vieții, Sfinții Părinți ne pun la suflet sfaturi de
urmat. Dintru început ni se spune să fim cu luare aminte la noi înșine, la firea noastră,
la slăbiciunile și deopotrivă la talanții dăruiți nouă. Iar aceasta, întrucât diavolul, mult
mai experimentat și viclean, ne întinde curse cunoscându-ne atât păcatele, cât și
virtuțile. Două dintre aceste împotriviri venite de la diavol, în directă legătură cu
rugăciunea, sunt ​urâtul/akedia și lenea​.
Urâtul la rugăciune sau Akedia​:​ Nu am chef azi, nu am chef de nimic...
Ispită a tuturor timpurilor, akedia este ​“c​ ontagioasă​” pentru omul de astăzi, veșnic
obosit, mereu în căutarea unui moment de liniștire și relaxare. Părinții Bisericii numeau
această stare ​demonul amiezii.​ Sfântul Evagrie Ponticul scria că așa cum te
paralizează arsura soarelui, așa te paralizează și patima aceasta. Pur și simplu nu te
mai poți mișca și nu mai ai chef, ai o stare de confuzie și dezgust general. Îți vine să
spui despre orice, dar mai ales când vrei să te rogi: ​Mi-e așa de urât să fac treaba
asta!
“Akedia se caracterizează printr-o anumită instabilitate interioară ce se prezintă sub
diferite forme: imposibilitatea de a termina un lucru început, tendinţa de fugă şi de
schimbare, minimalism la rugăciune, meditaţie şi lectură duhovnicească, uneori sub
pretextul că acestea sunt vechi şi depăşite. Iată de ce unii părinţi au descris-o drept
luptă împotriva liniştii, aţipire ne-la-vreme, adversară a străduinţei, ceasornic al foamei.
La acestea se adaugă şi anumite stări psihice dintre cele mai disconfortante:
insatisfacţie totală difuză, răspândită în întreaga fiinţă, incoerenţă în fapte şi gânduri,
sentimentul de a fi epuizat, lipsa de concentrare sufletească, vagabondarea minţii şi a
gândurilor, chiar în timpul rugăciunii. Pe baza naturii lui complexe, care uneşte în sine
cele mai diferite gânduri, gândul akediei are însuşirea de a dăinui îndelung. Prin
aceasta se iveşte în suflet o stare caracteristică depresiei, care, dacă nu este
observată şi tratată la timp, poate deveni o stare durabilă şi periculoasă​” – ​Ziarul
Lumina
Maica Siluana Vlad definește akedia drept trândăvie spirituală: “... ​căci de fapt eu mă
arunc în activități pentru ca nu cumva să mă rog, pentru ca nu cumva să mă duc la
biserică – eu am de spălat rufe, eu am treabă, atunci mă apucă treaba!” M ​ aica Siluana
ne explică și de unde vine această stare de ​urât, ​și anume că ea vine din a urî tot ceea
ce ne poate scoate din starea în care ne aflăm. Fără a ne da seama, Îl urâm chiar pe
Dumnezeu, care prin rugăciune ne scoate din cochilia noastră: Mi se “c​ere să fac un
efort de care n-am chef, ori îmi cere să fac cea vrea El și nu ce vreau eu​... ​Akedia este
o punte prin care vrăjmașul ne aruncă în deznădejde, căci legătura noastră cu
Dumnezeu este nădejdea... Mi-e urât de numai pot. Și ce dacă? Fac asta (fac
rugăciunea), chiar dacă mi-e urât... Atunci să zici: Doamne, eu pe Tine te aleg, pe Tine
te vreau!. Noi nu pătimim degeaba, akedia este rodul alegerii punerii noastre în locul
lui Dumnezeu. Pun dorințele mele, poftele mele, plăcerile mele, în locul Lui și vreau
mereu, mereu, ceva nou... Să realizăm că nu e nimic nou sub soare – cum spune
Ecclesiastul – dar că, minunea minunilor, Dumnezeu este cu noi și El le face pe toate
noi. Le face noi, mereu. În fiecare clipă, dacă privirea noastră este în Dumnezeu,
lucrurile sunt noi. Acesta este remediul akediei.”
Hipersensibilitatea sufletească poate cauza o mâhnire adâncă, iar aceasta poate și
ea să ducă la akedie. Suntem astfel cuprinși de deznădejde, ne încearcă sentimentul
că degeaba ne rugăm, că și așa nu mai are niciun rost. Ne tot întrebăm: la ce bun? De
cele mai multe ori problematizează despre rugăciune creștinii cărora le pasă de
sufletele lor și de cei din jur, care vibrează la necazurile tuturor, cărora le este dragă
rugăciunea și mare regretul de a nu putea progresa pe calea ei. Maica Siluana
punctează chiar că: “... ​Akedia e mai ales pentru intelectuale. Femeia adevărată are o
simplitate în a scăpa de akedie. Dar sigur că are dracii ei specifici: invidia, slava
deșartă, tristețea și alte patimi. Majoritatea femeilor pătimașe mor duhovnicește la
Pagina 1 din 14
tristețe, nu au când să mai ajungă și la akedie. Însă femeia intelectuală trăiește foarte
puternic forța asta a patimii, mai ales înainte de a ajunge la credință. Și e o ocazie
extraordinară pentru ea să profite de starea aceasta de a fi pe muchia deznădejdii,
spre a se întoarce Acasă, pentru a veni la Dumnezeu. ”
Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa știe că ceea ce ne salvează este stăruința la
rugăciune. Orice ar fi. “... ​Duhurile rele lucrează acolo fără osteneală multă. Însă în
biserică este credința cea adevărată, rugăciunea cea adevărată, pe care noi o
practicăm, pe cât ne stă în putință, şi demonii ne înconjoară din toate părțile şi lovesc
acolo unde este mai mare sensibilitatea noastră spirituală. Pentru că strecoară
îndoiala, pentru că strecoară gândul că degeaba te rogi, pentru că strecoară gândul că
ai ceva mai bun de făcut, sau îți strecoară gândul că rugăciunea aceasta nu va fi
ascultată. Dar, dacă stăruim, situaţia se schimbă​. ​”
Sfântul Paisie Aghioritul observă: ​"Diavolul nu prea are ce să-i facă unui om indife​rent.
Însă un om sensibil, dacă se va mâhni, este cu​prins apoi de akedie. Trebuie să afle ce
l-a mâhnit și să înfrunte situația duhovnicește, pentru a-și regăsi curajul și a-i porni
motorul din nou. Să ia aminte să nu lase răni nevindecate, pentru că după aceea se va
încovoia din pricina lor. Istovirea duhovnicească, care în continuare aduce cu sine și
pe cea trupească, îl netrebnicește. Te duci la medic și acesta nu-ți găsește nimic,
pentru că vătămarea a pricinuit-o ispititorul. Pe câte suflete care au mărinimie și
sensibilitate le văd netrebnicite!"
O sensibilitate lăuntrică accentuată trebuie să ne fie semnal de alarmă întrucât dacă
nu este susținută de smerenie și nădejde nestrămutată, ne poate îndepărta de
rugăciune prin akedie și ulterior ne poate îmbolnăvi la propriu. Sfântul Porfirie
Kavsokalivitul: ​"Nu e deloc bine să fii prea sensibil. Fiindcă alţii pot profita de această
sensibilitate, şi încă înt​ r-un mod foarte urât. Pentru cel care o are, sensibili​tatea prea
mare e o adevărată pacoste şi cauza tuturor bolilor. De aceea, încearcă, pe cât poţi,
să scapi de ea sau măcar să o mai micşorezi un pic. Altfel, îţi faci rău singur, ţie şi
familiei tale – pe care n-are nici un rost să o chinui aşa. Uneori, Domnul îngăduie să ni
se încerce răbdarea şi credinţa. De ce? Pentru că, în teorie, cu toţii suntem de acord,
toţi suntem de nota zece; în schimb, când e vorba să mai punem şi în practică, atunci
ne cam împotmolim… Ai să mă în​trebi acum: „Dar tu, Bunicuţule, tu pui în practică
aceste lucruri?”. Eu, copilul meu, de o viaţă mă lupt să fac voia lui Dumnezeu şi încă
nu ştiu dacă am izbutit. El o ştie. Doar mila Lui ne poate mântui​. ​"
Umplerea/ocuparea fructuoasă a timpului
Maica Siluana: ​"S ​ ă stabilesc o rânduială de viață și de rugăciune, cât de mică. Să zic:
Nu-mi las vasele în chiuvetă niciodată​, ​Nu trântesc ușa niciodată​, ​Dimineața zic Tatăl
Nostru ș​ i seara zic Crezul​. Dar să respect cu strictețe rânduiala stabilită. ​N-am chef –
în clipa în care am descoperit că spun asta și sunt la cheremul chefului, trebuie să știu
că sunt la cheremul acestui demon periculos. Atunci să-mi fac un program strict legat
de el: de câte ori nu am chef să fac ceva, fac acel ceva... remediul este simplu: ​fă
exact ce n-ai chef! Asta e una din ușile bucuriei. De ce? Pentru că atunci când fac ce
n-am chef, eu nu mai sunt sluga chefului meu, ci sunt sluga lui Hristos care zice: Asta
să faci!. Și dacă sunt sluga Lui, el zice: Bine slugă bună și credincioasă! Eu sunt
credincioasă Lui, nu chefului meu! Asta e poarta, ușa bucuriei. Și nu e mult, că nu
trebuie să faci mult. Acela e alt drac, care te îndeamnă: ​ia citește tu 20 de acatiste și de

Pagina 2 din 14
trei ori pe zi Biblia...
Să ne rugăm. Să ne rugăm la Dumnezeu cu rugăciunea de toată ziua, de toată
vremea, cu chef și fără chef, cum putem și cum nu putem. Sfintele slujbe, Sfânta
Liturghie. Să ne silim. Să ne dăm silința. Ne dăm atât silința în tot felul de fleacuri, de
prostii, de răutăți! Un sfert din silința pe care o faci pe calea răului, dacă ai face-o pe
calea binelui, câtă bucurie ai avea! Apoi mătăniile, închinăciunile, rugăciunile aceste
ale trupului, antrenarea trupului în rugăciune. Și atenția la gestul mărunt. Gestul mărunt
să fie gest liturgic, să fie un gest pe care Îl aducem pentru Dumnezeu. ​"
Ca strategie de luptă împotriva acestei patimi, Sfinţii Părinţi recomandă răbdarea -
„retezare a akediei“ (Evagrie Ponticul), nădejdea în mila lui Dumnezeu şi perseverenţa,
iar ca mijloace - rugăciunea scurtă şi stăruitoare, prin care ni se clarifică cel mai bine
starea noastră interioară, păzirea poruncilor, citirea Sfintei Scripturi şi a altor lecturi
folositoare pentru suflet, spovedanie şi împărtăşanie mai deasă, participare la Sfânta
Liturghie, convorbiri duhovniceşti, precum şi amintirea morţii, care ne învaţă să
apreciem sobru realităţile acestei vieţi trecătoare şi să vieţuim în consecinţă, purtaţi de
voinţa de a duce o viaţă sănătoasă. – Ziarul Lumina
Lenea/trândăvia
Uneori ne este de-a dreptul lene să ne spunem rugăciunile. Atunci ne vine mai
degrabă să renunțăm. Sfântul Paisie spune că ​trândăvia se raportează și la suflet, și la
trup.​ Părintele ne atrage atenția că: ​"Nu este oboseală trupească, ci istovire
sufletească. Iar aceasta este mai rea decât oboseala trupească. Istovir​ ea sufletească
îl „scoate din uz” pe om, care devine ca o mașină ale cărei piese sunt bune, însă are
motorul dezmembrat... Nu te poți ruga? Atunci citește ceva care să te ajute în acel
timp. Altfel diavolul poate exploata starea ta apăsătoare și te poate istovi cu
desăvârșire."
Există adeseori și situații în care suntem cu adevărat obosiți din pricini pe care le
putem numi binecuvântate. Copiii, treburile casei, serviciul, ne solicită constant și
intens. Este firesc să fim obosiți. Totuși, suntem îndemnați să nu mergem spre somn
fără a face măcar puțină rugăciune: ​"Chiar și atunci când ești foarte obosit, să nu te
întinzi pe pat fără să faci rugăciune. Să spui un „Sfinte Dumnezeule” și Psalmul 50, să
săruți icoana lui Hristos și a Maicii Domnului, să faci semnul crucii pe perna ta și apoi
sa te culci. Este trebuință de silire, dar s-o simți ca o necesitate, să te silești cu toata
inima ta​... Ș
​ i am văzut că numai rugăciunea îl odihnește cu adevărat pe om. Când ea
se face din inimă, alungă și oboseala și somnul și foamea, pentru că sufletul se
încălzește, după care nu mai vrei nici să dormi, nici să mănânci. Trăiești într-o stare
mai presus de fire și te hrănești în chip diferit; te hrănesc cele duhovnicești."​– Sf. Paisie
Aghioritul
Rugăciunea în sine este o faptă bună şi cred că cea mai preţioasă, şi fără rugăciune
nu cred că vom reuşi să facem cu adevărat fapte care să fie mântuitoare. Pentru că
adevărata faptă bună trebuie să fie făcută în numele Domnului şi spre slava Domnului,
şi asta nu se poate fără rugăciune. Fără rugăciune nu se poate să Îl ai pe Hristos
prezent în mintea şi în inima ta şi să faci toate lucrurile tale în numele Lui și spre slava
Lui. E o amăgire, e o păcăleală că faci fapte bune și renunţi la rugăciune. Dacă suntem
foarte obosiţi, personal aş zice să ne limităm la o rugăciune mai scurtă, dar intensă,
din inimă, în care să-i mulţumim lui Dumnezeu, să-i cerem iertare şi să ne rugăm să ne

Pagina 3 din 14
ajute să trecem peste neputinţa noastră, peste slăbiciunea noastră. Oboseala este,
totuşi, o realitate, şi mai ales a veacului nostru. Şi de multe ori, cu tot efortul, nu poate
fi depăşită. Şi de aceea mă gândesc că trebuie să ne găsim momentele potrivite
pentru rugăciune. Şi dacă noi, totuşi, stăruim să ne rugăm chiar dacă moţăim, posibil
Dumnezeu să primească ca pe o jertfă, dacă o faci ca pe o jertfă. Dacă nu, s-ar putea
să nu ajungă nici la Dumnezeu şi nici la inima ta. - Pr Teofil Roman
Nu pot să mă rog
Părintele Rafail Noica povestea o întâmplare cu un părinte care, ajuns seara acasă, nu
putea să se roage. Pentru că există şi ispita aceasta. Şi atunci nu poţi să îţi zici decât:
îmi citesc rugăciunile şi mă culc. Dar părintele nu s-a putut împăca cu situaţia asta şi a
început să se plimbe prin casă zicând în sinea lui: „Doamne, iartă-mă, dar nu pot să
mă rog!“ Şi se zbuciuma în sufletul lui. Omul nu se împăca nici să se culce aşa, nici să
se roage mecanic. După ce a stat aşa o jumătate de oră, brusc, un asemenea duh de
rugăciune l-a cuprins, încât, pe urmă, rugăciunea nu-l mai lăsa să se culce. Maica
Siluana: ​Rugăciunea nu se face pentru că ​trebuie ​sau pentru că ​îmi vine. S ​ ă
pornim de la ​nu pot!​ . Ca să rezolv o situație legată de ​nu pot trebuie să pornesc de la
ce pot să fac. Uite: nu pot să mă rog... Dacă privesc rugăciunea ca pe o obligație, în
veci nu mă voi putea ruga! În niciun caz rugăciunea nu se face din obligație! Eu n-am
obligația să mă rog. Ci o fac pentru că vreau rezultatul. Dacă eu vreau să mă bucur,
vreau să-l iubesc, vreau să-I simt iubirea, voi face ce-mi cere pentru că asta-i calea, nu
pentru că trebuie, nu pentru că sunt obligată, ci pentru că asta este calea.
Nu pot să citesc rugăciunea
Părintele Teofil Roman ne învață: "atunci când nu merge rugăciunea citită să încercăm
să ne rugăm aşa, simplu, să facem rugăciune tocmai din această neputinţă de a mă
ruga: ​“Uite, Doamne, aş vrea să mă rog, dar nu sunt în stare, îmi este inima împietrită,
nu mai simt nimic, nu ştiu ce să fac.” Dar să i-o spui Domnului, să faci o spovedanie
atunci către Dumnezeu, şi această spovedanie către Dumnezeu va deveni, cred, o
rugăciune foarte fierbinte, pentru că te exprimi pe tine aşa cum eşti, Dumnezeu
aceasta aşteaptă. Nu aşteaptă de la noi poezii, ci aşteaptă inima noastră aşa cum
este. Aşa cum eşti trebuie să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu şi să-I spui​: “Uite,
Doamne, ăsta sunt, nu ştiu ce să fac, nu am unde să mă duc și nici nu vreau să mă
duc în altă parte, vin la Tine!“
Rabdă! Să se întărească inima ta, îmbărbătează-te şi aşteaptă pe Domnul
Sigur, şi să te plimbi prin natură, sau, cum zice părintele Sofronie, bea o cană de ceai
şi rabdă. Sunt şi stări care trebuie răbdate; nu se schimbă, poate, în chip miraculos
sau într-o clipă sau de la o zi la alta. Uneori trebuie să rabzi îndelung, poate zile
întregi, poate luni, poate ani, Dumnezeu ştie. E o pedagogie a lui Dumnezeu cu fiecare
suflet, dar trebuie să ai încredere şi trebuie să rabzi cu încredere. Cum iarăşi se spune
în finalul psalmului 26: Deci aşteaptă, rabdă, va veni o zi, ţine mintea ta în iad și nu
deznădăjdui, după cuvântul care i-a fost dat Sfântului Siluan și care este valabil pentru
noi toţi. Ai încredere că într-o zi mila lui Dumnezeu va birui și în sufletul tău. E ca în
vremea de secetă. Ce poţi să faci? Să rabzi şi să te rogi şi să aştepţi să vină ploaia.
Mai mult decât atât nu poţi să faci. Aşa e şi în seceta duhovnicească: trebuie să rabzi,
să te rogi cum poţi şi să aştepţi să vină ploaia harului.
Ce facem atunci când râvna ne lipsește cu desăvârșire?

Pagina 4 din 14
Împărăția lui Dumnezeu se ia cu sila, se ia cu asalt. Ni se cere un mic act de voință,
după cuvântul Părinților care spune: dai voință, iei putere. Când suntem copleșiți de
oboseală și lene nu ne rămâne decât să ne străduim câtuși de puțin. Să nu abandonăm
cu totul gândul bun de a ne ruga, să nu cădem în capcana amânării. Este o păcăleală
să credem că amânând momentul rugăciunii va veni de la sine către noi un răstimp de
liniște interioară și de răgaz, în care ne vom putea ruga ​bine. D ​ e fapt, trebuie pur și
simplu să începem. Să începem să ne rugăm.
Sfântul Macarie de la Optina: ​"Ca să pui început bun, trebuie să ai dorință să începi și
să te silești puțin pe tine însuți. Chiar de-ar fi cineva frânt de oboseală, dacă se va sili
puțin pe sine, oboseala va trece și se va simți bine. Această mică strădanie pe care o
face are mare importanță, pentru că Dumnezeu nu așteaptă decât dorința noastră
pent​ ru ca El să poată interveni. Și aceasta este ceea ce ne va mântui, dumnezeiasca
intervenție. Să te silești pe tine însuți să faci ceva duhovni​cesc. Să te îngrijești ca în
fiecare zi să faci puțin studiu și puțină rugăciune. Studiul, rugăciunea, psalmodia sunt
vitamine care îi trebuiesc sufletului în fiecare zi. Să nu lăsăm să treacă ziua fără să
facem rugăciune. Când nu aveți mult timp pentru rugăciune, mulțumiți-vă cu cât aveți,
iar Dumnezeu va primi voința voastră. Țineți minte că lui Dumnezeu Îi place să aveți la
rugăciune trăirea vameșului și feriți-vă să puneți preț pe rugăciunea voastră: aceasta
este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastră."
Lenea/greutatea nu duce la capăt un canon de rugăciune
Uneori primim la spovedanie un canon de rugăciune. Alteori ne alăturăm cu entuziasm
unui grup de credincioși pentru a ne ruga în comun pentru cineva. Sunt cazuri când ne
propunem să citim un acatist timp de 40 de zile. Momentul zero, cel al luării acestui tip
de decizie, este întotdeauna plin de entuziasm. Pe măsură ce se scurg zilele însă,
vedem cum energia noastră se diminuează, cum atenția se împuținează, cum se
instalează subtil gândul de a renunța. Ce este de făcut? Sfinții spun că putem începe
cu ceva care simțim că ne place. Fie să citim puțin dintr-o carte duhovnicească, fie să
aprindem o candelă în timp ce rostim Doamne Iisuse, miluiește-mă pe mine păcătosul,
sau să citim un paraclis sau acatist al unui sfânt de care ne simțim mai apropiați, sau a
cărui pomenire este în ziua sau perioada aceea, sau să citim puțin din Psaltire, sau să
facem câteva metanii: ​"În cele duhovnicești trebuie să-i dăm sufletului hrana pe care o
dorește și o cere el singur. Așa se îndulcește, se hrănește și este îndemnat să facă mai
multe nevoințe duhovnicești. Vezi, atunci când ne îmbolnăvim și organismul cere ceva,
îi dăm ceea ce cere, ca să ne facem bine. Să nu te stresezi, ci să cercetezi de ce fel
de hrană duhovnicească are nevoie sufletul tău și pe aceasta să i-o dai. Când simți
nevoia să cânți, să cânți; când te atrage stud ​ iul, să citești; când te atrage Rugăciunea
lui Iisus, să rostești Rugăciunea. Nu te neliniști, căci, cu Harul lui Dumnezeu, va porni
motorul tău și vei alerga. Este bine că există înlăuntrul tău această putere, dar să
începi cu un gând smerit, cu o durere. Să te străduiești să te doară inima și atunci nu te
vei zori, ci vei simți bucurie, va exista înlăuntrul tău veselie. ". – S
​ f. Paisie Aghioritul
Există sfaturi și pentru cei care vor să se roage constant, dar nu în mod schematic, nu
după ​rețete precise. Învățăm cum să dăm curs nevoii de a ne ruga ascultând dispoziția
noastră interioară, însă cu toată seriozitatea, iar nu superficial și grăbit. Un alt aspect
important asupra căruia insistă sfinții, o modalitate de a ușura conectarea la Dumnezeu
prin rugăciune, este aducerea la lumină a durerii sufletești unită cu smerenia. Părintele
Gheorghe Calciu- Dumitreasa: "Sunt nişte mici exerciţii care îţi recheamă înapoi
Pagina 5 din 14
gîndul. De exemplu, când te aşezi în genunchi, prin aplecarea genunchilor toată fiinţa
ta s-a angajat în rugăciune. Simpla unire a palmelor tale te angajează din nou în
rugăciune. Semnul crucii sau cel mai mic gest contribuie la chemarea înapoi a
rugăciunii. În felul acesta, cu gesturi mici şi nespectaculoase, putem face ca îngerul să
ne aducă înapoi rugăciunea şi să mergem mai departe cu ea.... Aşa că este bine să
începeţi cu rugăciunile începătoare şi apoi să avansaţi. Chiar dacă spuneţi numai
rugăciunile începătoare. Încă o dată, şi încă o dată, şi de zece ori, şi de o sută de ori.
Cu timpul, rugăciunea lucrează în inima noastră şi o reface, ca să mergem pe linia cea
adevărată a rugăciunii. "
Mă rog fără chef, mă rog cu lene, mă rog puțin
Așezați-vă în fața icoanei și ascultați-L pe Dumnezeu! Tăceți! Și o să vedeți că vin
gândurile ca muștele la miere, dar, printre ele o să-L auziți pe Dumnezeu. Dumnezeu
vorbește sufletului nostru în tăcere. Să citim cât de puțin din Sfânta Scriptură pentru că
așa ne pregătim pentru întâlnirea aceea și auzirea aceea din tăcere. Noi avem o frică
rea de Dumnezeu, fugim de El! Ne dăm seama de aceasta după frica pe care o avem
față de liniște, de tăcere. Tot timpul dăm drumul la câte ceva, la sunete, la o muzică, la
un zgomot care să vină peste noi. Slavă Domnului că acum se multiplică și muzica
noastră bisericească, care este rugăciune și care ne ajută foarte mult, pentru că celula
noastră biologică vibrează în ritmul pe care i-l imprimi! Ce ascultăm se imprimă în noi.
Și toată viața noastră este imprimată în celulele noastre, în apa vieții noaste!
Apoi, ​nu contează neapărat cât ne rugăm, ci să ne rugăm cu gândul că
Dumnezeu e Viu și e cu noi! Ne aude! Îi pasă de noi! ​Programul pe care ți-l faci,
oricât de mic ar fi timpul acordat rugăciunii, să fie regulat. Noi suntem ființe ritmice,
trupul nostru ființează ritmic și sufletul nostru este chemat să acționeze după rânduială,
Dumnezeu a creat totul după o rânduială. Și îngerii sunt tot după rânduială, totul e
după rânduială! Așa că, să-mi fac și eu o rânduială a mea: mă rog cinci minute
dimineața, un minut la prânz, șase minute seara, dar păstrez această rânduială! Încet,
încet ea se poate schimba, dar să ținem cu dinții de ea. Totul depinde și de hotărârea
pe care o punem, că nu ajunge doar voința. Voința e alimentată mereu de hotărârea
pe care o avem! Și nu vă bazați pe simțire. Mai vine cineva și-mi zice: „dar eu nu simt
nimic la rugăciune”. Păi, nu e nevoie, că rugăciunea nu e un film serial, plin de
suspans! Nu, nu e nevoie să simțim, ci să ne rugăm și să facem… Parcă noi când
mâncăm, de câte ori zicem: „acum am nevoie de 70 de calorii”? Numai dacă avem
diabet le măsurăm, altfel mâncăm cu bucurie, cu plăcere sau fără poftă, dar trebuie să
mâncăm, că altfel nu suntem sănătoși. Așa e și cu rugăciunea, câteodată mi se pare că
e o mâncare foarte bună, câteodată mâncăm ca să nu murim și să nu leșinăm. - ​Maica
Siluana Vlad
S​urse bibliografice:
Abecedarul bucuriei,​ Un altfel de catehism cu maica Siluana vlad, Ed. Agaton, 2017
Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 180-181
Cuviosul Paisie Aghioritul, ​Despre rugaciune,​ Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013
Lucian D. Popescu, “Introducere In Omiletica Parintelui Gheorghe Calciu“, Editura Christiana, Bucuresti, 2010
Sf. Teofan Zăvorâtul,​ ​Viața lăuntrică​, Editura Sophia, București, p. 129
Fragment din conferința de la București din nov. 2002 a părintelui Rafail, “Pentru ce ne pregătește Filocalia“
http://ziarullumina.ro/acedia-boala-a-omului-contemporan-47236.html
www.sfintiiarhangheli.ro
http://ziarullumina.ro/cautarea-Imparatiei-lui-dumnezeu-prioritate-a-vietii-crestine-8567.html

Pagina 6 din 14
 Piedici la rugăciune - împrăștierea minții
Cristina Roman
Ştii mulţimea răutăţilor mele. Dară şi credinţa mea o ştii. Iar aceasta este o mare
consolare. Pentru că Dumnezeu nu ia în seamă numai rugăciunea mea efectivă, ci şi
strădania mea. Diavolul turbează atunci când cineva se roagă. Aşa se explică de ce
suntem aşa de atacaţi atunci când ne rugăm. Gândurile te împresoară, amintirile îţi
răpesc liniştea, lucruri fără importanţă îţi vin în minte.​ - Sfântul Simion Metafrastul
Imediat ce am învins ​lupta cu akedia​, ​demonul amiezii, a ​ l lipsei de chef și al lenei la
rugăciune, ne trezim atacați de cel rău la nivelul concentrării la rugăciune. Nu reușim
să ne ținem atenția doar la cele pe care le citim sau rostim, mintea ne zboară "aiurea"
și cuvintele trec pe lângă noi cu repeziciune, dar parcă goale de conținut. Nu simțim
acea stare de încălzire a inimii, de liniștire și interiorizare. Ne dăm seama de ceea ce ni
se întâmplă și revenim asupra rugăciunii pentru ca după scurt timp mintea să ne joace
iar feste gonind spre cu totul alte preocupări. Ne amintim treburi neterminate, discuții
enervante, iar cel mai mic zgomot ambiental ne face să tresărim. Alteori ne vine câte
un gând bun, dar și aceasta ne tulbură, neștiind dacă este de la Dumnezeu sau este tot
vreo ispită. Cum discernem? Ce este de făcut? Cum putem ține mintea focusată pe
rugăciunea curată?
„Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!”
Dintru început Sfinții Părinți ne sfătuiesc ​să nu renunțăm la a ne ruga​: Sfântul Ioan
Scărarul spune că rugăciunea poate fi întinată sau spurcată, poate fi furată, poate fi
pierdută şi poate fi curată. Sfântul Ioan Scărarul nu spune că dacă ai rugăciune
spurcată să nu te mai rogi, ci prin rugăciune progresezi în rugăciune. Nu trebuie să te
sperii niciodată de ce-ţi vine în minte, nici din cele ce le-ai văzut, nici din cele ce le-ai
adus din străfunduri de existenţă, important este să vrei să nu le ai. Şi atunci, pentru
că noi nu suntem capabili prin noi înşine să ne facem rânduială, cerem ajutorul lui
Dumnezeu... Nu-mi pare rău niciodată, dacă îmi vine în gând un binefăcător îl pun
înaintea lui Dumnezeu în atmosfera de rugăciune şi zic: Doamne, ajută-l pe cutare, că
uite m-a ajutat şi el pe mine, sau îmi vine în minte o poezie frumoasă, o spun şi când
mă rog, şi zic: Aşa-i Doamne că-i fain? Asta înseamnă îmbunătăţire de viaţă, să ajungi
la nişte gânduri pe care să le poţi prezenta şi să le poţi învălui în rugăciune. Cum eşti,
aşa ţi-e rugăciunea, cum te porţi, aşa te rogi. Nu te rogi, scazi în rugăciune. Te rogi,
înaintezi în rugăciune. Chiar există un îndemn: ​„Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te
rogi cum trebuie!”​ . Un cuvânt vrednic de a fi reţinut şi urmat este acela că:
„Rugându-te, înveţi să te rogi”. Numai rugându-te mereu, poţi înainta în rugăciune.
Cine renunţă la rugăciune, renunţă la progresul în ea. - ​Din Arhimandritul Teofil
Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 127
Să nu începem discuție cu diavolul
"– Gheronda, deși simt nevoia să vorbesc cu Dum​nezeu, totuși nu pot să mă rog.
– Dacă simți nevoia să vorbești cu Dumnezeu, nu înțeleg de ce nu poți să te rogi.
Poate sa fie si de la cel, viclean. Ispititorul pune totdeauna piedici, pentru ca omul să
nu se poată ruga.
– Gheronda, în vremea rugăciunii mă preocupa grija pentru diferite treburi.
– Să spui: „La asta mă voi gândi mai târziu…” și să continui să te rogi.
– Mai mult mă mâhnesc, Gheronda, pentru că de cele mai multe ori mă gândesc la
Pagina 7 din 14
lucruri lipsite de importanță.
– Tocmai de aceea să le lași pentru mai târziu, deoarece, daca vei întrerupe
rugăciunea și te vei îndeletnici cu ele, ispititorul le va lăsa deoparte pe cele lipsite de
importanță și-ți va aduce în minte proble​me esențiale, ca să încetezi cu desăvârșire
rugăciunea. Trebuie să ne punem pe noi înșine la punct. Pentru că știi ce face
tangalachi (diavolul n.n.)? Mirenilor le aduce gânduri murdare și astfel își dau seama
îndată. Oamenilor duhovnicești însă le aduce diferite neghiobii și nu-si dau seama.
Acest lucru este mai primejdios, pentru că ei cred că merg bine, deoarece nu au
gânduri murdare, și astfel nici nu se smeresc, iar mintea lor umblă încolo și-ncoace și
inima le rămâne piatră.
– Gheronda, uneori în vremea rugăciunii îmi vine o idee; aflu rezolvarea unei probleme
care după aceea se dovedește a fi greșită.
– Diavolul este viclean. Știe că, dacă în vremea rugăciunii iți va aduce un gând
necurat, îl vei alunga cât colo. De aceea iți aduce soluții la vreo problema de-a ta, ca tu
să spui: „De vreme ce mi-a venit în vremea rugăciunii, înseamnă că este insuflare de
sus”. Daca diavolul ți-ar vrea binele, ți-ar aduce în minte rezol​varea în altă vreme, și nu
în timpul rugăciunii. Intră însă „intermediar” și te invită la discuție. De aceea să nu-i dai
nicio importanță. Să spui: „îți mulțumesc pentru interesul pe care mi-l arăți, însă nu am
nevoie de el.”
– Gheronda, în vremea rugăciunii îmi vin în minte gânduri și imagini urâte.
– Aceasta este lucrarea diavolului ca să te zăpă​cească. Mai ales când ești obosit
trupește și nu ai prea dormit, tangalachi află un moment când te afli între somn și veghe
și-ți prezintă imagini urâte, ca să-ți spună după aceea că sunt ale tale și să te arunce în
deznădejde. Să nu le dai importanță. Să spui „Doamne miluiește” și să te gândești la
Hristos, la Maica Dom​nului, la îngeri, ca să te aduni în rugăciune. Astfel vei face
diversiune diavolului.
Diavolul îl împiedică pe om de la rugăciune
– Gheronda, ce face ispititorul ca sa împiedice pe cineva care se roagă?
– Ce face? Află o mie și unu de chipuri. De îndată ce omul începe rugăciunea, poate
să-i aducă visa​re sau poate să-i răspândească mintea cu imaginații, cu zgomote etc.
Din Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti
Ce să facem când mintea noastră aleargă încoace și încolo și nu putem să o
adunăm la rugăciune?
Când suntem singuri acasă, putem să amânăm începerea rugăciunii, sau dacă deja
am început-o, să o întrerupem pentru puțin. Dacă nici după această scurtă pauză,
mintea nu conlucrează cu voința, atunci nu avem altceva de făcut decât să îi impunem
cu forța, fie că vrea, fie că nu vrea, să se concentreze la rugăciune, desigur, în măsura
în care este cu putință. În Biserică, iarăși, câteodată nu auzim sau nu înțelegem cele
ce se cântă, se citesc sau se rostesc. În aceste situații, stați cu mintea înaintea
Domnului și adânciți-vă în rugăciunea lui Iisus. Diavolul ataca mintea care nu lucrează
rugăciunea
În lupta pentru smerenie, în unele dăți, diavolul se amesteca cu mintea omului. Cât
mintea este în rugăciune, nu se poate amesteca, stă departe, dar el pândește
momentul când mintea-i goală, n-are lucrare. Atunci diavolul dă năvală și atacă în

Pagina 8 din 14
direcția unde-i mai slab omul. Şi, de exemplu, face așa: iți spune ca ești mai bun decât
cutare. Odată, când căutam să-mi plâng păcatele, diavolul mi-a spus: „Ce tot te
smerești atâta? Eu iți știu păcatele tale, dar ești puțin mai bun decât cei rai” N-a zis: „ca
cei buni“, pentru că știa că nu o să-l cred. Atunci a fost o lovitura grea pentru mine.
Aceste ispite vin când cauți să-ți aduni mintea; daca eu zic rugăciune și mintea se duce
și-n biserică și iese și pe afară și mai încolo, atunci diavolul începe a mă lupta cu multe
ispite trupești. Atunci viața lăuntrică nu o mai poți observa, pentru ca-i întuneric.- Pr
Proclu Nicău
Vina împrăștierii este împărțită: patimile noastre, dar și atacurile diavolești
Să fie cunoscut bunilor luptători și eroi ai acestei nevoințe a rugăciunii că nu este, cum
ar crede, simplu și ușor să-și stăpânească mintea nestăpânită. Și aceasta din varii
motive. Mai întâi, din pricina firii minții, fiindcă este foarte subtilă și zboară întotdeauna
aproape fără nici un discernământ. Este prin fire iscoditoare, s-a obișnuit cu
împrăștierea din timpul vieții trândave de mai înainte și nu se încrede în zăvorârea
rugăciunii pe care i-o impunem. Apoi, este și răutatea demonilor care închipuiesc în
minte multe feluri de înșelări, care aruncă în reverii mintea iubitoare de iscodire. Mai e
și faptul că semnele harului sunt indirecte, mijlocite prin credință, în timp ce cele ale
înșelării sunt nemijlocite și întărite de obiceiul îndelungat. Și în final, sunt și înstrăinările
și abaterile de la rugăciune, care taie obiceiul cel bun și plăcuta percepție a harului
care ne mângâie de obicei.
Vindecarea de toate acestea o dobândim prin îndemnul paulin ​în rugăciune stăruiți​.
Având experiența Scripturii și Părinților noștri, cunoaștem că sunt necesare stăruința și
răbdarea, virtuți pe care le cere această mare virtute a rugăciunii. Pentru aceea, să nu
deznădăjduim, ci să stăruim cerând, căutând și bătând și credem că ne va deschide
Dumnezeu, Cel Care ascultă pe cei care Îl cheamă pe El neîncetat și Care dă
rugăciune celor care se roagă și oamenilor cunoștință. - ​Gheron Iosif Vatopedinul,
Cuvinte de mângâiere, traducere de Laura Enache, în curs de editare la Editura
Doxologia
La cine ne gândim de fapt?
Să medităm puțin. În afara răstimpului pentru rugăciune, către cine se îndreaptă
gândurile noastre? La copii, la părinți, la soț, la un prieten? Ne perpelim pentru unii și
pentru alții, deși știm că "cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar
un cot la înălţimea lui?" (Matei 6, 27). Așadar, de ce să nu ne gândim mai mult la
Dumnezeu încredințând purtării Lui de grijă și pe toți ai noștri dragi sau vrăjmași? Maica
Siluana Vlad: "Ne dăm silința în tot felul de fleacuri, și de prostii, și de răutăți! Ne dăm
silința să aflăm "Cine a zis de mine ceva?". Câte zile pierdem, câtă neliniște, câtă
perspicacitate! Cineva s-a dus la vrăjitoare ca să afle nu știu ce... "Nu cred în
vrăjitoare, dar am vrut să știu!" iată ce a făcut, a intrat în iad ca "să știe". În loc să se
roage. În loc să se silească. Un sfert din silința pe care o faci spre calea răului dacă ai
face-o pe calea binelui, câtă bucurie ai avea! Și câtă bucurie ai aduce în jurul tău! Aici
e nenorocirea: că ne chinuim și pe noi, și pe ceilalți."
Când te surprinzi în uitare, în răspândire, cugetă simplu: „Doamne, iartă-mă!
Să ne gândim la El, asta Îl interesează și pe Dumnezeu: „​O, dacă ar ști cine sunt Eu!
Eu, care v-am făcut! V-am dat chip îngeresc, și peste îngeri chiar. Vă stau îngerii de vă
slujesc. Îngeri vă veți numi și voi întru împărăția Mea. V-am dat înțelepciune, pricepere,

Pagina 9 din 14
discernământ. De ce nu v-ați gândit la Mine?”. Și auziți, numai să ne gândim la El! Asta
este o mare lucrare. Deci, este un canon bun. Să te gândești la Dumnezeu, așa cum te
gândești la mâncare, cum te gândești la Părinți, cum te gândești la cineva pe care-l
iubești. Când te surprinzi în uitare, în răspândire, cugetă simplu: „Doamne, iartă-mă!”
Revenirea asta e foarte primită de Dumnezeu. ​Din - Ne vorbește Părintele Arsenie, Ed.
Sihăstria
Rugăciunea este rodul iubirii
În concluzie, putem spune că rugăciunea este rodul iubirii. Dacă ne rugăm, înseamnă
că Îl iubim pe Dumnezeu. Și, desigur, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, atunci cu siguranță
că ne vom ruga. Măsura rugăciunii dezvăluie măsura iubirii pe care o simțim față de
Dumnezeu. De aceea, Sfântul Siluan identifică aducerea aminte de Dumnezeu cu
rugăciunea. Sfinții Părinți sunt de părere că uitarea lui Dumnezeu reprezintă cea mai
mare patimă. Atunci când ne luptă o patimă, putem să o biruim prin invocarea numelui
lui Dumnezeu. Cu cât ne smerim mai mult și Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute, cu
atât mai puternici devenim și astfel reușim să biruim patimile. Dacă însă uităm de
Dumnezeu, atunci vrăjmașul se va întări asupra noastră. De aceea Sfinții Părinți
avertizează că uitarea de Dumnezeu este cel mai mare păcat. ​Sursa: Arhim. Zaharia
Záharou, Ο κρυπτός της καρδίας άνθρωπος (Omul cel ascuns al inimii), editura Sfintei
Mănăstiri Stavropegice a Sfântului Ioan Botezătorul, Essex, Anglia, 2012, pp. 110-116.
Duhul Sfânt, armă și ajutor la rugăciunea cea fără de împrăștiere
Nimeni nu poate să facă rugăciune cu adevărat plăcută lui Dumnezeu, înainte să
primească Duhul Sfânt. Pentru că dacă începe să se roage, fără să aibă înlăuntrul lui
Duhul Sfânt, va vedea că mintea lui nu poate să se adune. Mai mult, nu ştie aşa cum
se cade, nici pe sine, nici nevoile lui, nici ce să ceară, nici cum să ceară de la
Dumnezeu. Aproape că nu ştie Cine este Dumnezeu, Cel care Îl are însă pe Duhul, Îl
ştie, vede că Acesta este Părintele lui, ştie că se va apropia de el, ştie cum să-L roage
şi ce să-I ceară. Gândurile lui la rugăciune sunt stabile, curate, aţintite doar spre
Domnul. Un asemenea om poate, prin rugăciune, să dobândească toate, să mute
chiar şi munţii. Iată ce dăruieşte Duhul Sfânt celor care L-au primit. Vedeţi că fără
ajutorul şi lucrarea Duhului Sfânt este cu neputinţă nu numai să intrăm în Împărăţia
Cerurilor, dar să facem chiar şi un pas care duce acolo? De aceea este necesar să-L
dorim şi să-L căutăm pe Duhul Sfânt, să-L dobândim şi să-L avem întotdeauna
înlăuntrul nostru, aşa cum îl aveau Sfinţii Apostoli. - ​Sfântul Inochentie al Moscovei,
Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp.
342-343
Aşadar, nu vă temeţi de faptul că simţiţi că vă pierdeţi credinţa, pentru că acesta e
asaltul diavolului. O rugăciune, chiar şi cu buzele, este o rugăciune! Ea este măcar
atitudinea trupului, dacă sufletul nu este implicat, dar prin atitudinea trupului să ştiţi că
şi sufletul se implică. Aşa cum, să zicem, într-un dans, ritmul şi muzica te fac să intri
într-o anumită trepidaţie, tot aşa poziţia trupului şi rugăciunea buzelor trezesc
treptat-treptat duhul nostru. Iar Dumnezeu o să dea la un moment dat şi ploaia
binefăcătoare a lacrimilor şi o să fiţi fericiţi. - ​Părintele Cheorghe Calciu, Cuvinte vii,
ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, p. 46
Pentru ca să se roage cineva aşa cum se cuvine, trebuie multă osteneală, luptă multă.
Nu este cu putinţă imediat sau în scurt timp să-ţi îndrepţi mintea şi inima către

Pagina 10 din 14
Dumnezeu. Dar ce se dobândeşte în lume atât de uşor, de repede şi fără osteneală?
Ce artă, ce ştiinţă, ce mângâiere duhovnicească! De aceea, să te rogi. Chiar dacă vezi
în rugăciune multă osteneală, şi nicio mulţumire, să te rogi cu râvnă şi grijă. Să te
obişnuieşti pe tine la rugăciune şi la convorbirea cu Dumnezeu. Să te osteneşti pe cât
poţi să aduni şi să cercetezi gândurile tale răsfirate. Astfel, puţin câte puţin, rugăciunea
ta va deveni din ce în ce mai uşoară. Vei începe şi tu să simţi o mângâiere dulce, şi
dacă depui osteneală adevărată, Duhul Sfânt văzând truda şi autenticitatea dorinţei
tale, te va ajuta degrabă. Şi după ce intră înlăuntrul tău, te va învăţa rugăciunea
adevărată. Dumnezeu ne cere să ne rugăm neîncetat (I Tesaloniceni 5, 17). Mulţi zic:
„Cum este cu putinţă să ne rugăm neîncetat, de vreme ce vieţuim în lume? Dacă ne
preocupăm doar cu rugăciunea, când vom împlini îndatoririle noastre şi ne vom ocupa
de treburile noastre?”. Desigur că nu putem să facem rugăciune neîntreruptă în
exterior, adică să stăm întotdeauna în stare de rugăciune, pentru că trebuie să şi
lucrăm şi să împlinim multe alte nevoi ale noastre. Cel care simte însă sărăcia lui
lăuntrică, nu va înceta să se roage, orice lucru ar avea. ​Sfântul Inochentie al Moscovei,
Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa,
2008, pp. 349-350
C.S Lewis, în cartea Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, ne arată din
perspectiva ​răsturnată, ​din perspectiva diavolului, cât de perfidă e lupta lui cea
îndreptată spre pierderea sufletelor noastre: ​Strategia cea mai sigură e, dacă se
dovedește posibil, să-l ții pe pacient departe de orice intenție serioasă de a se
ruga. În caz că e un adult recent câștigat de partea Dușmanului (Dumnezeu n.n.), așa
cum e omul tău, obții cel mai ușor lucrul ăsta încurajându-l să-și amintească, sau să-și
închipuie că își amintește, cum papagalicea rugăciunile din copilărie. Prin contrast,
poate fi împins să încerce ceva cu desăvârșire spontan, interior, neconvențional și în
afara oricăror canoane. Cu câteva săptămâni în urmă, trebuia s ​ ă-l atragi în ispita
falsului și neatenției când se ruga​: acum, însă, vei vedea cum își deschide larg
brațele în întâmpinare, și cum aproape că te roagă ​să-i încurci mințile și să-i
amorțești inima.​ Singur va căuta falsul în rugăciune, căci nimic nu-l va înspăimânta
mai tare ca un contact efectiv cu Dușmanu. N ​ u-și va dori decât să lase totul baltă
(duhul akediei n.n.). Pe măsură ce starea aceasta va deveni stabilă, te vei elibera
treptat de ingrata sarcină de a oferi plăceri în chip de ispite. Disconfortul despre care
vorbeam și refuzul pacientului de a-i face față îl vor priva din ce în ce mai mult de
adevărata fericire, iar obișnuința îi va toci gustul pentru vanități, exaltări și zeflemeli,
căci mintea îi hălăduiește oricum aiurea. Nici nu mai e nevoie să îl câștigi cu o carte
bună, care îl pasionează pentru a-l fura de la rugăciune, de la muncă sau odihnă; o
pagină de reclame din ziarul de ieri e de-acum la fel de eficientă​... ​C.S Lewis, Sfaturile
unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas 2012
Pentru a prăvăli orice strategie diavolească ce ne stă împotrivă, Maica Siluana Vlad ne
îndeamnă să ne înarmăm cu Duhul Sfânt, arătându-ne și calea pe care vom merge: "O
cale de a ajunge în duh este tăcerea. Avem mare nevoie să învăţăm ​tăcerea ca
lucrare a minţii​. ​Că mult mai vorbim! Vorbim, vorbim…dar de ascultat nu ne
ascultăm nici pe noi, nici pe cei din jur şi, în orice caz, nu-L ascultăm pe
Dumnezeu.​ Cred că Părintele Rafail spunea odată că omul tot cere, cere, cere şi
Dumnezeu zice: ​„Eu aş vrea să-i răspund dar dacă el nu tace deloc, ca să-i pot
răspunde… cum să intervin?”. S ​ ă tăcem. Să ne facem nişte „insule de tăcere” în timpul

Pagina 11 din 14
zilei. Să intrăm în pielea noastră, pur şi simplu, şi să tăcem. Adică să nu mai vorbim
nici cu buzele şi nici cu gândurile. Gânduri vor veni şi vor pleca, dar ne putem uita la
ele ca la nişte muşte care zboară pe lângă noi… Dacă devin obraznice să le alungăm
cu gândul la Dumnezeu. Cu rugăciunea.
Un mod de a tăcea şi de a nu ne împrăştia este de a da atenţie unor mişcări ale
trupului nostru. De exemplu, respiraţia sau bătăile inimii, dacă ni le auzim. Mai nou
este chiar o metodă, o terapie, care-i scoate pe oameni din obsesii şl din situaţii de
criză emoţională, ajutându-i să se concentreze pe o senzaţie fizică pentru că nu putem
fi atenţi la două lucruri în acelaşi timp. Când simţim ceva, noi nu mai putem să gândim,
nu? Dar, pentru noi, credincioşii, cea mai bună metodă şi singura este rugăciunea
însoţită de atenţie. Or, atenţia noastră este bolnavă, este împrăştiată. Avem nevoie să
o vindecăm, să o cultivăm. Altfel, ne putem ruga mult, dar fără nici un folos. ​Unul din
motivele pentru care nu ne bucurăm în rugăciune este că o începem prost​. La
Sfânta Liturghie învăţăm începutul bun: „Cu pace să ne rugăm!”. Da, cu pace să ne
rugăm. Şi dacă nu avem pace s-o cerem de la Dumnezeu pentru că e primul dar pe
care ni-l dă Duhul Său Cel Sfânt. Prin acest dar ieşim din vâltoarea simţămintelor,
emoţiilor şi gândurilor noastre şi intrăm în pacea duhului nostru. Să o cerem înainte de
orice rugăciune sau slujire a Domnului: ​„Doamne, dă-mi pacea Ta!”. Ne ajută mult şi o
bună aşezare a trupului într-o poziţie adecvată rugăciunii care ne ajută să stăm liniştiţi
şi cu drag înaintea Domnului. - ​Extras din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu
lucrul mărunt, Ed. Doxologia, 2013, p. 23
Starețul Efrem Filotheiul ne dă următorul sfat: Să spunem rugăciunea cu gura. Felul
acesta trebuie să-l întrebuințăm la început, când ne apucăm să lucrăm Rugăciunea, ca
să ne atingem scopul nostru final. ​Din pricină că mintea este veșnic în mișcare – și
nu din pricina firii, ci din pricina abuzului și a neîngrijirii, dar și a multei ignoranțe
–, ea umblă de colo-colo, cutreieră lumea întreagă și se complace în felurite
plăceri​. ​Când se pleacă spre cele trupești, când spre altă patimă. Din pricina
împrăștierii, umblă de colo-colo, pierde vremea, cum se spune​. Mereu însă,
oriunde s-ar duce și orice ar gândi, vede într-însa o oarecare plăcere și mulțumire.
Pentru aceea, omul care are drept scop să-l dobândească pe acel „Rugați-vă
neîncetat” (1 Thessaloniceni 5:17) și să adune laolaltă praful acesta vagabond al minții
sale, care s-a împrăștiat pe toate ulițele, făcându-l să se strângă cuminte și supus, și să
se așeze în bună-rânduială, trebuie să-i dăruiască minții ceva, s-o îndulcească –
fiindcă, precum am spus, mintea e mulțumită și simte plăcere să umble de colo-colo.
Trebuie s-o atragem tot cu ceva plăcut. De aceea, este nevoie pentru început să
spunem Rugăciunea cu glas tare. Începătorul care învață Rugăciunea trebuie să
înceapă prin a spune cu gura: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, străduindu-se
să-și tragă mintea de la cele lumești. Cuvintele spuse cu glas tare vor atrage mintea la
rugăciune. Sunetul produs de mișcarea limbii, încetul cu încetul, va aduna mintea din
împrăștiere. Buna intenție, silința, atenția și scopul pentru care urmărim să dobândim
Rugăciunea neîncetată, toate acestea vor ajuta mintea noastră să înceapă să se
adune.
Părintele Iustin Miron răspunde a fost întrebat recent, într-un interviu, cum de ni se
împrăștie mintea la rugăciune:
- Cu toată strădania noastră de a fi elevi silitori, sunt zile în care rugăciunea ni se

Pagina 12 din 14
refuză. O spunem, dar simțim că n-are efect. Nu ajunge la Dumnezeu. Exact ca în
pildele biblice, când fumul jertfelor, în loc să urce la cer, se risipește peste pământ. De
ce?
- Nu că rugăciunea nu-i primită, dar ea nu trece de mine, e respinsă de mine, de viața
mea. Dumnezeu e ca soarele. El e numai bun, vine tot timpul către noi, tot timpul!
Spunem pe nedrept câteodată: "M-a părăsit!". Nu-i adevărat, Dumnezeu nu părăsește
pe nimeni. Noi îl părăsim pe el, ne ascundem, răul se întâmplă în noi. Zicea Sfântul
Ioan Gură de Aur că rugăciunea se naște din atenție, din prezenta noastră în ea, dar și
din cantitate. N-o să ajungi niciodată să te rogi foarte intens și foarte profund, foarte
viu, cu rugăciuni puține. Cu câteva rugăciuni rostite într-o zi n-ai făcut nimic. Cantitatea
devine un obicei și el îți schimba firea. Sunt mulți oameni care zic rugăciunea mergând
pe stradă. Se spune că-n felul asta ea nu se poate interioriza. Ba se poate. Chiar și
mergând, faci un exercițiu al rugăciunii, mintea ta se antrenează cumva să se roage și
când prinzi un context potrivit, ea devine mult mai puternică și profundă, pentru că
dorința adresată lui Dumnezeu a fost exersată îndelung. Am spovedit și spovedesc un
om care este foarte depravat, bețiv în ultimul hal. I-am spus să zică rugăciunea lui
Iisus și s-a apucat să o zică, dar asta nu l-a împiedicat să se apuce iar de băut. A venit
și mi-a spus: "Da, părinte, m-am îmbătat, dar să știți că am zis și atunci, căzut în șanț,
rugăciunea". L-am certat că bea, dar în mintea mea l-am și lăudat: un om, fie el și
beat, dar care spune rugăciunea lui Iisus în orice împrejurare, e pe calea cea bună.
Rugăciunea lui e primită mai repede ca a mea, care e făcută după program. Chiar am
găsit un cuvânt undeva, că Dumnezeu primește anumite rugăminți de la păcătoși mai
mult decât altele de la drepți. - Extras din interviul cu pr. Iustin Miron de la Mănăstirea
Oașa
Articol realizat de Cristina Roman

Pagina 13 din 14