CUPRINS

CAPITOLUL I - CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND NORMELE CONCURENŢIALE ÎN

ECONOMIA DE PIAŢĂ
Secţiunea 1.Aspecte introductive Noţiunea de concurenţă.
Secţiunea 2.Sediul materiei. Legea concurenţei
Secţiunea 3 Obiectivele şi principiile generale privind concurenţa
Secţiunea 4 Reglementarea europeană în domeniul concurenţei

CAPITOLUL II EVOLUȚIA REGLEMENTĂRILOR ÎN LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ

Secţiunea 1 Reglementări naționale în economia de stat centralizată înainte de 1989
Secţiunea 2 Reglementări naționale – acord asociere
Secţiunea 3 Reglementări naționale – preaderare
Secţiunea 4 Reglementări naționale – post aderare
Secţiunea 5 Reglementări naționale – România stat membru

CAPITOLUL III – POLITICA DE CONTROL A PRINCIPALILOR FACTORI

DESTABILIZATORI AI CONCURENŢEI
Secţiunea 1. Concentrările economice –sediul materiei şi definiţie
Secţiunea 2 Controlul ajutoarelor de stat sediul materiei şi definiţie
Secţiunea 3 Activităţi economice monopol de stat

CAPITOLUL IV – PRACTICILE ANTICONCURENŢIALE

Secţiunea 1. Legea Concurenţei. Obiective
Secţiunea 2. Reglementarea protecţiei concurenţei în România
Secţiunea 3. Practicile anticoncurenţiale

CAPITOLUL V – CONCURENTA NELOAIALĂ

Secţiunea 1 Noţiunea de concurenţă neloială
Secţiunea 2 Protecţia consumatorului

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1
 INTRODUCERE

România are un regim de concurență relativ tânăr. După adoptarea primei legi moderne a
concurenței în 1996, dezvoltarea unui regim de concurență eficace a fost, pentru o o perioadă de
timp, în întârziere față de alte economii de tranziție din Europa Centrală și de Est. Astăzi, ca
rezultat al eforturilor mai recente și al reformelor ambițioase, regimul de concurență pare aliniat
la standardele și practicile recunoscute la nivel internațional.
Concurența din România a cunoscut multe beneficii în urma europenizării și a
´internaționalizării´. Legea concurenței din România este puternic ancorată în standardele
europene de aplicare a legii: cadrul de analiză de fond, reglementările secundare și practicile de
punere în aplicare a legii sunt în mare parte în conformitate cu modelul european de aplicare a
legii. Rămân câteva vestigii ale unei perioade de tranziție anterioare, o astfel de prevedere
permițând Guvernului să impună controale asupra prețului în anumite circumstanțe; însă acestea
nu au nici o influență asupra practicii de aplicare a legii curente. Totodată, recomandările OCDE
relevante sunt bine reflectate în regimul de concurență: cartelurile grave și trucarea licitațiilor au
devenit o prioritate pentru Consiliul Concurenței din România (CCR). CCR este implicat activ în
eforturile naționale de combatere a fraudei în achiziții și are o direcție specializată cu sarcina de
a depista cartelurile de trucare a licitațiilor și de a promova practici de achiziții mai bune.
Urmărirea penală este posibilă, în special în cazul cartelurilor, deși rămâne utilizată insuficient.
Analiza concentrărilor economice urmează standardele elaborate pentru regimurile de analiză a
concentrărilor economice, iar abordarea profesionistă și pragmatică a CCR în cazurile de
concentrare economică este recunoscută de părțile interesate. CCR joacă un rol activ la evaluarea
impactului cadrului legislativ asupra concurenței și a fost un militant de succes pentru
modificările aduse legilor și reglementărilor care limitează concurența.
Procesul de aplicare este în general transparent, cu o puternică separare a funcțiilor de
investigare de procesul decizional în cadrul autorității. CCR s-a îndreptat către o abordare mai
proactivă de aplicare și a redus considerabil numărul de investigații pe baza sesizărilor. Se
petrece mai puțin timp pe cazurile verticale și se folosesc mai multe resurse pentru investigarea
cartelurilor și a abuzurilor de poziție dominantă. CCR este foarte apreciat în România pentru
profesionalismul și expertiza sale.
Multe din schimbările recente reprezintă eforturi ambițioase ale CCR de a încorpora
sfaturile contribuitorilor internaționali și de a se adapta la standardele internaționale, la practicile
de aplicare a legii, precum și soluții instituționale, cu scopul de a îmbunătăți eficiența regimului
de aplicare și abilitatea lui de a face că piețele să funcționeze mai bine. Însă în timp ce CCR a
2
arătat o mare deschidere față de adoptarea standardelor și a conceptelor promovate la nivel
internațional, implementarea acestora într-un mod consistent și continuu prezintă provocări.
Multe proiecte de reformă sunt recente și mai multe nu au fost încă finalizate; va fi necesară o
atenție continuă pentru a asigura realizarea acestora.
Aplicarea legislației anti-cartel nu a devenit încă o amenințare credibilă așa cum ar trebui:
amenzile în cazurile privind cartelurile rămân relativ scăzute; programul de clemență, deși în
concordanță cu modelele europene și internaționale, încă nu funcționează. Eforturile de
prioritizare nu au condus încă la o schimbare semnificativă către tipurile de cazuri pe care CCR
vrea să le urmărească și au redus semnificativ durata medie a investigațiilor antitrust.
Responsabilitatea recent asumată de aplicare a unor părți din legea concurenței neloiale din
România poate crea conflicte politice și amenință cu înlăturarea unor resurse din domeniul
concurenței. Liberalizarea completă a piețelor de energie și eliminarea controlului de preț va crea
provocări complexe care solicită atenția CCR și o cooperare solidă cu autoritatea de
reglementare din acest sector pentru a se asigura că consumatorii beneficiază de pe urma
concurenței în timp ce condițiile pentru investiții se vor îmbunătăți.
Președinții succesivi ai CCR, deși fiecare și-a îndeplinit perfect îndatoririle, au avut
priorități diferite pentru autoritate, subminând continuitatea în dezvoltarea CCR. CCR are
suficient personal în comparație cu multe alte autorități de concurență, dar o mare parte din
angajați lucrează în mici echipe în birourile regionale din toate cele 41 de județe, unde au o
contribuție mai puțin eficientă la misiunea CCR. Situația economică generală dificilă amenință
cu tăierea stimulentelor financiare pentru personalul CCR, dificultăți crescânde de a-și păstra
oficialii cei mai talentați și acordarea unei mai mari importanțe eforturilor consistente și
sistematice de a păstra și de a dezvolta capitalul uman al CCR.

3
 CAPITOLUL I - CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND NORMELE
CONCURENŢIALE ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

Secţiunea 1.Aspecte introductive Noţiunea de concurenţă şi Legea concurenţei

1.Noţiunea de concurenţă
”Concurența reprezintă un mod de manifestare a economiei de piață, caracterizat prin
confruntarea economică a mai multor agenți economici pe aceeași piață, pentru atingerea unor
obiective economice specifice: preț, vânzări și/sau cota de piață.1”
Concurenţa exercită o presiune permanentă pentru scăderea preţului, restrângerea
costurilor de producţie şi comprimarea pieţei deoarece cantitatea cerută de consumator este cu
atât mai mare cu cât preţul este mai mic.
Este frecvent întâlnită în economia de piaţă şi se desfăşoară într-un anumit mod când este
vorba de piaţa monopolistă. Concurenţa în afara preţului se desfăşoară între agemţii economici
ofertanţi, folosindu-se metode şi instrumente specifice: reclama, forma de prezentare a
produsului etc. Concurenţa reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea dintre agenţii economici
vânzători – ofertanţi, pentru a atrage de partea lor clientelă. Exprimă comportamentul specific al
tuturor subiecţilor de comportament, proprietate ce se realizează diferit în funcţie de cadrul
concurenţial şi particularităţile diverselor pieţe.
Una dintre caracteristicile generale ale concurenţei este aceea când una sau mai multe
persoane se străduiesc să realizeze un anumit obiectiv şi că realizarea acestui obiectiv de către
una dintre persoane determină, dar nu o exclude din sfera de activitate.
Din punct de vedere economic, concurenţa este întotdeauna legată de tranzacţii de piaţă,
de cerere şi de ofertă, de procesul schimbului. Se poate spune că există concurenţă economică,
dacă concumatorul poate alege între mai multe alternative şi poate alege alternativa cea mai
convenabilă. Concurenţa este strâns legată de libertatea de a alege.
Fiecare agent economic este preocupat pentru conducerea activităţii sale astfel încât firma
lui să fie cea mai competitivă, iar câştigul net cel mai bun. Problema concurenţei reprezintă
interes în primul rând pentru producători, dar ea se manifestă şi între consumatori.
Revenind la definiția ”concurenței”, aceasta este definită de către octavian căpățână: ”un
complex de reglementări specifice destinate să asigure, în raporturile de piață interne și

1
Păun Roxana-Daniela, Dreptul afacerilor, Universitatea Spiru Haret, Ed. Fundației România de mâine,
București, 2007pg. 289
4
internaționale, existența și exercițiul normal al competiției dintre agenții economici, în lupta
pentru câștigarea, extinderea, păstrarea clientelei”.2
O altă definiție este redată de dicţionarul explicativ al limbii române (dex) 3, potrivit
căruia concurenţa presupune ”întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate” sau ”rivalitate
comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianţi, monopoluri, ţări etc.
Pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse, pentru clientelă şi pentru obţinerea unor
câştiguri cât mai mari”.
Noțiunea ”concurență” a inspirat nu numai autorii de literatură de specialitate, dar și
personalități din domenii variate care au oferit citate celebre despre aceasta. De exemplu:4
· ”concurenţă este sufletul comerţului” gustave flaubert,
· ”concurenţa sănătoasă se extinde, asemenea ciumei” robert maric,
· ”izbânzii nu-i place concurenţa” publilius syrus,
· ”surprizele făcute de concurenţă pot scoate o firmă de pe piaţă” din michel esposito,
· ”concurenţa se naşte ca emulaţie. Iar la maturitate devine rechinism” vasile ghica,
· ”dacă copacii ar cunoaşte concurenţa, unde şi-ar creşte ei oare cozile de topor?”
Octav bibere,
Definiția noțiunii de ”concurență” trebuie să fie privită din două perspective.
”Concurența” poate fi privită din perspectiva generală care atestă: ”concurenţa este o
confruntare între tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop”5, dar și din perspectiva
economică, întrucât prima dată concurenţa a fost privită ca un factor decisiv care asigură, în mod
spontan, divizarea muncii între întreprinderi, precum şi condiţiile normale ale producţiei, ale
schimburilor şi ale consumului de bunuri.6
Concurenţa desemnează o anumită situaţie a pieţei în raport de o serie de variabile şi
anume: numărul şi talia vânzătorilor şi cumpărătorilor, gradul de diferenţiere a bunurilor care
satisfac nevoile umane, gradul de transparenţă a pieţei, gradul de mobilitate al factorilor de
producţie, facilităţi sau restricţii la intrarea în ramură, gradul de libertate a determinării preţurilor
raportul cerere şi ofertă.
Concurenţa, forma activă a liberei iniţiative reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea
dintre agenţii economici (vânzători – ofertanţi) pentru a atrage de partea lor clientelă
2
Octavian Căpățână, Dreptul concurenței comerciale, Concurența onestă, Editura Lumina Lex, București, 1992,
pg.16
3
Academia Română, Institutul de lingvistică «Iorgu Iordan», Dicţionar explicativ al limbii române, ed. a II -a,
Bucureşti, 1998, pg. 208.
4
Aforisme și citate preluate de pe site-ul http://www.citatepedia.ro/index.php?q=concurenta
5
Ed. Goblot, La vocabulaire philosophique, Paris, 1901, pg.133, citat de O. Căpăţînă, Dreptul concurenţei
comerciale. Partea generală, ed. a II-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pg. 267.
6
Giorgiu Coman, Concurența în drept intern și european, Editura Hamangiu, București, 2011, pg.2,
www.beckshop.ro
5
(cumpărători – solicitanţi), în scopul obţinerii de profituri maxime pentru primii şi satisfacerea
nevoilor în cazul consumatorilor. Ea se desfăşoară prin intermediul unor instrumente ale luptei
de concurenţă specifice, de natură economică şi extraeconomică.
Concurenţa are loc atunci când există libertatea de a pătrunde pe o piaţă şi când, în acelaşi
timp, pe acea piaţă există mai mulţi vânzători alternativi. Concurenţa poate avea loc între firme
mari sau firme mici, firme rivale putând intra în competiţie pe pieţe locale, regionale, naţionale
sau chiar pe pieţe mondiale.
O piaţă neconcurenţială nu înseamnă altceva decât o rămânere în urmă faţă de standardele
de progres şi civilizaţie, o ignorare aproape absolută a intereselor consumatorului şi un odios şi
un antiprogresist monopol al producătorilor. Înseamnă risipă de muncă socială.
oncurenţa este un mod de manifestare a economiei pe piaţă, în care pentru un bun
omogen şi substitutele sale, existenţa unui singur producător devine, practic, imposibilă.
Problema concurenţei prezintă interes pentru toţi actorii pieţei: producători, consumatori,
intermediari. Fiecare firmă este preocupată să fie cât mai competitivă, iar câştigul net să fie cât
mai bun. Iar acţiunile unei firme nu depind exclusiv de aceasta, ci de acţiunile concurenţilor ei.
În absenţa concurenţilor orice firmă aflată pe piaţă ar putea să-şi stabilească liber preţurile la un
nivel ridicat.
În funcţie de numărul de concurenţi şi gradul de diferenţiere al produselor întâlni
Concurenţa imperfectă este situaţia de pe piaţă în care condiţiile necesare pentru
existenţa
concurenţei perfecte nu sunt satisfăcute. Forme de concurenţă imperfectă:
Monopol – situaţie în care există un singur vânzător al unui bun economic.
Oligopol – situaţia în care există un număr redus de vânzători ai unui bun economic.
Concurenţa monopolistă – situaţie în care există mai mulţi vânzători de bunuri total
diferite.
Monopson – situaţie în care există un singur cumpărător al unui bun economic.
Oligopson – situaţie în care există un număr restrâns de cumpărători ai unui bun
economic.
Concurenţa imperfectă poate apărea pe anumite pieţe din cauza lipsei de informare
a cumpărătorilor şi vânzătorilor despre preţuri şi despre bunurile de pe piaţă.
Concurenţa perfectă este un model al teoriei economice. Acest model descrie o
formă ipotetică a pieţei în care nici un producător sau consumator nu are puterea de a influenţa
preţurile de pe piaţă. Aceasta ar conduce la un rezultat eficient, ţinând cont de definiţia standard
a economiei. Analiza pieţelor perfect competitive asigură fundamental teoriei cererii şi ofertei.

6
 În cadrul pieţei, firmele pot avea în vedere satisfacerea aceloraşi nevoi de consum sau a
unor nevoi diferite, ele adresând acestora produse sau servicii identice, substituibile sau
asemănătoare. În funcţie de acestea, concurenţa poate fi variabilă:
 Concurenţă directă este cea mai uşor de observat şi poate fi:
· concurenţă de marcă – ce are loc între firme ce oferă aceleaşi bunuri şi servicii destinate
satisfacerii aceloraşi nevoi. Diferenţierea între concurenţi se realizează în acest caz prin
intermediul mărcii. Exemplu: producătorii de bere, benzină, pâine, etc.
· concurenţă la nivel de industrie – ce are loc între firme ce oferă produse similare care
satisfac diferit aceeaşi nevoie. Este vorba, în general, de produse sau servicii substituibile în
consum, iar competiţia se realizează prin diferenţierea calitativă a produselor. Exemplu: industria
alimentară, industria confecţiilor.
 Concurenţă indirectă este privită mai ales din punct de vedere al pieţei şi poate fi:
· concurenţă formală – ce are loc între firme ce oferă produse/ servicii care satisfac
aceeaşi nevoie în moduri diferite. Exemplu: nevoia de a petrece timpul liber se satisface
vizionând un film sau participând la o excursie.
· concurenţă generică – ce se întâlneşte la nivelul întregii pieţe, firmele disputându-şi de
fapt venituri ale cumpărătorilor, care sunt obligaţi să îşi ierarhizeze nevoile.
 
2. Evaluarea ofertei de produse şi servicii a concurenţilor
Pentru a evalua oferta de produse şi servicii a concurenţilor trebuie să îi cunoaştem foarte
bine. Este util, în acest sens, să stabilim o fişă de identitate a firmei concurente. Fişa de identitate
este un document care permite sintetizarea a unui număr mare de informaţii referitoare la o
firmă. Ea poate constitui un mijloc important de analiză şi comparaţie a propriei firme cu firme
concurente. Fişa de identitate poate fi proiectată în funcţie de necesităţile fiecăruia.
3. Determinarea punctelor tari şi slabe ale ofertei proprii
Pentru a defini punctele tari şi slabe ale propriei oferte putem apela la
analiza SWOT: Strenghts, Weaknesses, Opportunities, Threats. În română cei patru termeni pot
fi traduşi în: Puncte tari, Puncte slabe, Oportunităţi, Ameninţări.

7
 Fig nr. 01 - SWOT poate fi exprimată şi sub formă de diagramă:
Concură la Împiedică
realizarea  obiectivelor realizarea obiectivelor
Atribute Puncte tari Puncte slabe
interne,specifice firmei
Sursa Autorul

Exemple de atribute care pot constitui puncte ţări:

· dispune de resurse: financiare, umane, de amplasare
· servicii oferite clienţilor
· eficienţa
· avantaje faţă de concurenţi
· infrastructura
· calitatea
· personalul
· preţurile practicate
· aptitudini concurenţiale bune
· este lider recunoscut pe piaţă
· deţine strategii funcţionale bine concepute
· are capacităţi de inovare
· conducerea este capabilă
· este proprietar de tehnologie
· este protejat de acţiuni concurenţiale puternice
Exemple de elemente care pot constitui puncte slabe:
· direcţia strategică este neclară
· dispune de facilităţi învechite
· nivelul productivităţii este scăzut
· lipsă de viziune şi talent managerial
· deficienţe în rezolvarea problemelor interne
· este vulnerabilă la presiunile concurenţilor
· slabă atenţie acordată domeniului cercetare – dezvoltare
· linia de produse este limitată
· slabă imagine pe piaţă.
Exemple de elemente care se pot constitui în oportunităţi:
· deservirea unor categorii suplimentare de clienţi

8
 · cucerirea de noi segmente ale pieţei
· extinderea liniei de produse
· diversificarea gamei de produse
· pătrunderea pe pieţe noi
· integrarea verticală
· creşterea rapidă a pieţei pe care acţionează
· politici guvernamentale favorabile
Exemple de elemente care pot constitui ameninţări:
· posibilitatea apariţiei unor noi concurenţi
· creşterea vânzărilor de produse substituibile
· creştere lentă a pieţei
· politici guvernamentale nefavorabile
· creşterea presiunilor concurenţiale
· recesiune economică
· putere de negociere în creştere a furnizorilor sau clienţilor
· schimbări în nevoile şi gusturile consumatorilor
· schimbări demografice

Secţiunea 2.Sediul materiei. Legea concurenţei

Prevederile art. 5 din legea concurenţei nr. 21/1996, astfel cum a fost modificată prin
O.U.G. nr. 121/2003, sunt similare art. 101 TCE. Principala diferenţă constă, în afară de condiţia
restricţionării comerţului intracomunitar menţionată mai sus, în piaţa care este protejată prin
aceste norme: comunitară sau naţională, şi bineînţeles în autorităţile competente să aplice
dispoziţiile în cauză7. În plus, legea română dezvoltă cele 4 condiţii mai sus menţionate, pentru
exceptarea practicilor anticoncurenţiale, însă în cadrul limitelor stabilite de art. 101.8 Modul de
aplicare, astfel cum am subliniat, trebuie să fie comun.
Fără a insista asupra prezentării amănunţite a acestor reglementări, este însă necesar să
subliniem câteva concepte importante cristalizate de aplicarea în timp, în special la nivelul
Comunităţii Europene.
7
Pentru normele care sunt aplicabile în cazul unor practici concurenţiale care aduc atingere numai uneia din aceste
pieţe, sau concomitent ambelor pieţe, a se vedea mai jos, secţiunea „Aplicarea normelor de concurenţă”. În ceea ce
priveşte autorităţile competente este de subliniat că art. 81 şi 82 TCE sunt direct aplicabile, după cum vom dezvolta,
şi de către autorităţile naţionale de concurenţă.
8
Spre exemplu, condiţia prevalării efectelor pozitive asupra celor negative – art. 5 lit. a, sau întărirea poziţiilor
concurenţiale ale întreprinderilor mici şi mijlocii pe piaţa internă.
9
 Art. 101 tce, respectiv art. 5 din legea română, poate fi redus schematic la 4 noţiuni
esenţiale, cumulative: înţelegere între agenţi economici care afectează mediul concurenţial şi
comerţul între statele membre (condiţie specifică dar necesară numai T.C.E.).
Conceptul de „agent economic”, sau întreprindere9, nu este definit de legiuitor, sarcină
care a revenit Comisiei Europene10 şi Curţii Europene de Justiţie. Astfel, având în vedere
importanţa aplicării normelor de concurenţă unei cât mai mari părţi a pieţei interne, în vederea
asigurării climatului concurenţial, curtea a reţinut o definiţie extinsă a noţiunii de agent
economic, incluzând nu numai societăţi comerciale ci şi comercianţi persoane fizice 11. Un caz
interesant este cel al agenţilor economici între care există legături foarte strânse, ca între o
societate şi filiala să, care, chiar dacă formal sunt entităţi cu personalitate juridică distinctă,
unitatea de comportament poate exclude aplicabilitatea art. 101, fiind considerate un singur agent
economic – este şi cazul grupurilor de agenţi economici în cadrul cărora unul dintre aceştia
deţine controlul asupra celorlalţi, ceea ce face ca grupul să acţioneze ca un singur agent, fără a fi
vorba de o înţelegere sau practică concertată12.
Prin urmare, noţiunea de agent economic nu poate fi limitată la o singură entitate legală;
singura condiţie este implicarea entităţii respective în activităţi economice.13
În ceea ce priveşte noţiunea de „înţelegere”, reprezintă orice acord consemnat în scris,
sau oral, între unul sau mai mulţi agenţi economici, chiar dacă poate fi sau nu executat potrivit
legii – nu este necesar ca expresia de voinţă a părţilor să constituie un contract valabil sau
obligatoriu potrivit dreptului naţional.14 se observă aceeaşi tendinţă de a stabili o definiţie cât mai
cuprinzătoare. Înţelegerile / acordurile pot fi „orizontale” – încheiate între agenţi economici aflaţi
la acelaşi nivel al circuitului economic, de regulă competitori, sau „verticale” – spre exemplu
între un producător şi distribuitorul acestuia, între agenţi aflaţi în relaţie vânzător - cumpărător.
Cu toate acestea, înţelegerile orizontale sunt de regulă mai dăunătoare mediului concurenţial
decât celelalte, având ca efect restrângerea concurenţei între agenţi competitori în mod normal;
cele verticale pot avea efecte pozitive pentru piaţa respectivă, spre exemplu reducând preţul
final; în acelaşi timp, de regulă părţile la un astfel de acord nu sunt în poziţie de concurenţă.

9
“Undertaking”, în versiunea engleză a Tratatului, “enterprise” în versiunea franceză; legiuitorul român foloseşte
termenul “agent economic”.
10
După cum va fi prezentat în cele ce urmează, Comisia Europeană este instituţia comunitară cu cele mai importante
atribuţii în asigurarea respectării normelor de concurenţă. Potrivit art. 230 TCE, deciziile Comisiei pot fi verificate
sub aspectul legalităţii de către Curtea Europeană de Justiţie.
11
Decizia Comisiei 79/86/EEC, Vaessen/Morris, 10 ianuarie 1979, J. Of. Nr. L19/1979.
12
Cu toate acestea, practica anticoncurenţială a grupului respectiv poate intra sub incidenţa art. 82 TCE dacă sunt
întrunite condiţiile abuzului de poziţie dominantă.
13
A se vedea paragraful 21, Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cauza 41/90 Hofner v. Macrotron, (1991) ECR I
– 1979.
14
Decizia Comisiei Europene Sandoz Prodotti Farmaceutici SpA, 13 iulie 1987, J. Of. Nr. L 222/1989.
10
 În acelaşi timp, unele înţelegeri, pot fi deghizate în forma unui comportament unilateral,
spre exemplu în cazul unor agenţi independenţi care acceptă tacit decizii cu efect
anticoncurenţial din partea unui partener dominant.15
Deciziile asociaţiilor agenţilor economici presupun necesitatea existenţei unor forme de
organizare, însă nu are importanţă felul acestora şi nici modul în care sunt luate deciziile –
formal sau nu. Această interpretare extinsă generează riscul ca membri ai asociaţiilor respective
să fie atraşi în decizii anticoncurenţiale; prezumţia operând împotriva lor, aceştia trebuie să
dovedească neimplicarea – nu au fost prezenţi la reuniunile în care au fost luate deciziile
respective, s-au opus, etc.
O noţiune interesantă o reprezintă practicile concertate – în primul rând datorită
caracterului informal, şi apoi datorită dificultăţii de identificare şi probare. Ideea la baza
incriminării practicilor concertate constă în faptul că agenţii economici trebuie să-şi stabilească
politicile economice şi strategiile de piaţă în mod independent. În cazul în care încalcă acest
principiu şi îşi coordonează acţiunile în mod voit, aducând atingere concurenţei, comportamentul
lor poate fi sancţionat în conformitate cu art. 101 T.C.E. sau art. 5 din legea 21. Practicile
concertate nu trebuie însă confundate cu comportamentele similare (paralele), când, fără a-şi
coordona acţiunile, mai mulţi agenţi economici, în funcţie de condiţiile pieţei respective, au
aceeaşi atitudine – spre exemplu creşterea preţului unui produs finit, la date apropiate, cu sume
similare, dar ca urmare a creşterii preţului pentru materia primă pe piaţa mondială.16
Pentru un exemplu de practici concertate, care de regulă reies din poziţia celor implicaţi,
este edificatoare cauza „materiilor pentru vopsit” „I.C.I. v. Comisia Europeană” soluţionată în
1972 de Curtea Europeană de Justiţie.17

15
A se vedea Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cauzele 25 & 26/84, Ford – Werke AG & of Europe Inc. v.
Comisia Europeană, (1985) ECR 2725.
16
Potrivit Curţii, un comportament paralel nu poate dovedi singur o practică concertată decât în cazul în care aceasta
este singura explicaţie – Cauzele 89/85, 104/85, 114/85, 114/85, 116/85, 117/85 la 129/85 – Wood pulp II, (1988)
ECR 5193.
17
Cauza 48/69, Imperial Chemical Industries Ltd. v. Comisia Europeană, (1972) ECR 619. În esenţă, Curtea a
reţinut că în perioada ianuarie 1964 – octombrie 1967 au avut loc în mai multe state membre CE trei creşteri
uniforme pentru vopsele: în ianuarie 1964 o creştere uniformă cu 15% pentru anumite vopsele în Italia, Olanda,
Belgia şi Luxemburg. La începutul anului 1965 a urmat Germania. La 1 ianuarie 1965 marea majoritate a
producătorilor în toate statele membre, mai puţin Franţa, au introdus o creştere de 10%, pentru alte vopsele,
neacoperite de prima majorare. Până în 1967, au mai fost crescute preţurile pentru toate vopselele cu 8%, în toate
statele membre, cu excepţia Italiei, iar în Franţa cu 12%, pentru a compensa menţinerea anterioară a preţurilor.
Creşterile preţurilor au fost precedate de anunţuri ale unuia din producători în acest sens, urmate de majorările
introduse de ceilalţi producători. Un element importat a fost întâlnirea din august 1967 de la Basel, la care au
participat toţi producătorii, mai puţin cel italian, unde unul din aceştia a anunţat o creştere cu 8%. Privite în context,
cele trei majorări consecutive au revelat cooperarea progresivă între agenţii economici implicaţi: creşterea din 1964,
spre deosebire de celelalte două, nu a fost precedată de un anunţ al unui producător, urmat apoi de majoritatea
producătorilor; anunţurile au permis concertarea acţiunilor în sensul evaluării modului de operare a competitorilor şi
eliminare a incertitudinilor, cu efecte majore pe o piaţă de oligopol, care excludea posibilitatea unui simplu
comportament similar...
11
 În ceea ce priveşte afectarea concurenţei şi a comerţului între state în afară de cele
subliniate anterior, trebuie menţionat că nu orice înţelegere, decizie a unei asociaţii sau practică
concertată poate avea efecte negative. Astfel, Comisia Europeană, având în vedere jurisprudenţa
curţii, care a arătat că dacă o practică anticoncurenţială are efecte nesemnificative asupra pieţei,
având în vedere spre exemplu poziţia minoră a părţilor în domeniul respectiv, a emis o notificare
numită „de minimis” amendată în mai multe rânduri prin care înţelegerile orizontale sunt
acceptate în cazul în care cota de piaţă a părţilor nu depăşeşte 5%, iar înţelegerile verticale -
10%, cu condiţia suplimentară să nu cuprindă clauze interzise (ex. Fixarea preţurilor).18
Este însă de observat că înţelegerile sau practicile care sunt exceptate de la aplicarea art.
101 T.C.E., pot intra sub incidenţa dreptului naţional. În ceea ce priveşte legea română,
dispoziţiile legii nr. 21/1996 nu se aplică agenţilor economici sau grupărilor agenţilor economici
a căror cifră de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent practicilor susceptibil
anticoncurenţiale nu depăşeşte plafonul stabilit anual19 de Consiliul Concurenţei şi cota de piaţă a
părţilor nu depăşeşte 5% pentru înţelegerile dintre agenţii economici concurenţi (orizontale), iar
pentru înţelegerile verticale - 10%
Fără a insista mai mult asupra modurilor de încălcare a normelor care reglementează
mediul concurenţial, sancţionate potrivit art. 101 T.C.E. şi art. 5 legea 21/1996, subliniem că
practicile anticoncurenţiale sunt deosebit de variate, fiind exemplificate doar unele din cel mai
grave şi des întâlnite: înţelegeri sau practici concertate pentru fixarea artificială a costurilor 20,
partajarea pieţelor21, condiţii nejustificate în vederea aprovizionării, etc..
Cu toate acestea, atât dreptul comunitar, cât şi cel naţional permit, având în vedere
principiul interesului economic general, aşa cum am arătat, excepţii, în anumite condiţii, care, pe
scurt pot fi rezumate printr-un test de oportunitate: efectele pozitive depăşesc pe cele negative,
iar cele negative nu depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului propus22.
În conformitate cu art. 101 alin. 3 T.C.E. sau art. 5 alin. 2 legea 21/1996, înţelegerile,
deciziile asociaţiilor agenţilor economici şi practicile concertate care se încadrează în una din
categoriile exceptate, potrivit regulamentului C.E. nr. 1/2003 sau, în România, potrivit
regulamentelor emise de Consiliul Concurenţei, sunt considerate legale, fără obligaţia notificării
sau obţinerii unei decizii în acest sens de la Comisia Europeană, respectiv Consiliul Concurenţei,

18
Notificarea Comisiei Europene privind înţelegerile de importanţă minoră care nu cad sub incidenţa art. 85 alin. 1
, J. Of. Nr. C 372/1997. În ceea ce priveşte clauzele interzise a se vedea şi art. 8(2) din Legea concurenţei.
19
În prezent 20 miliarde lei.
20
A se vedea nota 25 mai sus.
21
A se vedea Decizia Comisiei 84/405/CEE din 6 august 1984, Zinc producer group, J. Of. nr. L 220/1984.
22
În general, exemplele cuprinse în Tratat şi Legea concurenţei se referă la tipuri de acorduri care aproape
niciodată nu pot fi exceptate, având în vedere efectele asupra mediului concurenţial şi a comerţului pe piaţa
respectivă.
12
cu obligaţia pentru agenţii economici în cauză de a dovedi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de
legislaţia concurenţei.
Excepţiile se încadrează în două categorii, în funcţie de modul de reglementare de către
autorităţile de concurenţă: excepţii individuale şi excepţii de grup. Exceptările de grup (aşa
numitele „block exemptions”) sunt stabilite prin regulamente ale Consiliului U.E., Comisiei
Europene, sau ale autorităţilor de concurenţă din fiecare stat membru pentru statul respectiv. Ele
includ anumite categorii de acorduri susceptibile a aduce beneficii superioare efectelor negative
reduse pe care le au asupra mediului concurenţial şi acoperă acorduri pe verticală: acorduri
privind distribuţia sau furnizarea, transporturile maritime desfacerea de autoturisme 23, iar pentru
acordurile orizontale: acorduri privind transferul tehnologic, acordurile privind cercetarea şi
dezvoltarea, etc.24
Înţelegerile care nu se încadrează în condiţiile stabilite pentru exceptările de grup, atunci
poate fi exceptat în mod individual, în urma analizării clauzelor respective, care trebuie să se
circumscrie condiţiilor stabilite de art. 101 alin. 3 T.C.E. sau art. 5 alin. 2 legea nr. 21/1996, mai
sus menţionate. În plus, la aceste exceptări se adaugă acele acorduri care, deşi nu se încadrează
în condiţiile pentru exceptare, nu depăşesc pragurile de minimis.

Abuzul de poziţie dominantă

În situaţia în care un agent economic, sau un grup de agenţi economici, deţine o poziţie
dominantă pe piaţă, efectele anticoncurenţiale determinate de comportamentul acestuia sunt
foarte probabile, legislaţia în materie fiind aplicată mai strict. Sunt astfel aplicabile art. 102
T.C.E. pentru piaţa comunitară şi art. 6 legea concurenţei care interzic abuzul de poziţie
dominantă, cu exemplificarea unor practici anticoncurenţiale, unele similare celor prevăzute de
art. 101 T.C.E., respectiv art. 5 legea concurenţei, analizate mai sus, altele specifice conduitei
unilaterale a unui agent economic dominant.25 în plus, art. 102 T.C.E. impune şi condiţia afectării
comerţului între statele membre.
23
A se vedea spre exemplu Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea
concurentei nr.21/1996 în cazul înţelegerilor verticale din sectorul autovehiculelor, M. Of. nr. 280 din 31/03/2004.
24
Prin Decizia 73/323, Prym – Werke, J. Of. L 296/24.10.1973, Comisia Europeană a exceptat de la aplicarea art. 85
alin 3 (acum art. 81 alin. 1) acordul încheiat între societatea germană Prym şi societatea belgiană Beka privind:
concentrarea producţiei de ace pentru maşinile de cusut de uz casnic într-o singură fabrică, încetarea fabricării
produsului respectiv la Prym, angajamentul acesteia din urmă să nu achiziţioneze produsul decât de la Beka, în
codiţii prestabilite, etc. Deşi Comisia a reţinut că înţelegerea respectivă intră sub incidenţa art. 81 alin 1, afectând
mediul concurenţial pe piaţă, precum şi comerţul între statele membre, poate fi exceptată individual potrivit
alineatului 3, având în vedere următoarele efecte: scăderea costurilor de producţie şi a preţurilor de desfacere, creând
beneficii consumatorilor, prin creşterea producţiei şi scăderea preţului, raţionalizarea producţiei şi introducerea
fabricării în serie, etc.
25
Impunerea preţurilor, limitarea producţiei sau distribuţiei, impunerea unor condiţii suplimentare nejustificate,
refuzul de a contracta, practicarea unor preţuri excesive sau de ruinare, etc.
13
 Poziţia dominantă per se nu este interzisă, nici pe piaţa comunitară, nici pe piaţa
românească. Agenţii economici care deţin o astfel de poziţie, intră sub incidenţa normelor
menţionate numai dacă abuzează prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale.

În aceste context, este necesară definirea noţiunii de poziţie dominantă – situaţia în care
un agent economic este capabil, într-o măsură apreciabilă, să se comporte independent faţă de
furnizori, concurenţi şi clienţi, permiţându-i astfel să afecteze mediul concurenţial pe piaţa
relevantă.26 în general, poziţia dominantă derivă dintr-o combinaţie de mai mulţi factori care,
luaţi separat, nu sunt determinanţi.
Astfel, în jurisprudenţa Curţii s-a stabilit că, în analizarea existenţei unei poziţii
dominante, trebuie verificate elemente ca: uşurinţa cu care un nou producător sau vânzător poate
intra pe piaţa respectivă, relaţiile agenţilor aflaţi în poziţii de furnizor sau client, gradul de
dependenţă al afacerilor acestora cu agentul dominant, absenţa unei soluţii echivalente din punct
de vedere economic, piaţa relevantă.
Acest din urmă element este esenţial pentru stabilirea unui abuz de poziţie dominantă,
deoarece poziţia dominantă se determină întotdeauna prin raportarea la un segment de piaţă,
circumscris de piaţa produsului şi piaţa geografică.
Piaţa produsului cuprinde toate produsele care sunt considerate de cumpărători ca
interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, preţului şi utilizării date. Acestea
trebuie să fie suficient de asemănătoare, astfel încât consumatorii să poată alege între ele. În
determinarea pieţei relevante a produsului trebuie luate în considerare elemente ca: preţurile,
gradul de substituibilitate, elasticitatea cererii pentru produs, variabilitatea / disponibilitatea în
timp, etc.27 în mod normal, piaţa produsului este restrânsă prin definirea tuturor acestor factori,
însă Comisia Europeană menţine un echilibru în stabilirea acestora, acceptat de Curtea
Europeană de Justiţie. În acest scop, în 1997, comisia a emis o notificare privind definirea pieţei
relevante28.
Piaţa geografică relevantă cuprinde zona în care sunt localizaţi agenţii economici
implicaţi în distribuirea produselor incluse în piaţa produsului, în care condiţiile de concurenţă
sunt suficient de omogene şi poate fi distinsă de zonele învecinate pe baza condiţiilor de
concurenţă diferite. Având în vedere condiţia afectării comerţului între statele membre, la

26
A se vedea Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cauza 85/76, Hoffmann-La Roche v. Comisia Europeană,
(1979) ECR 461.
27
A se vedea Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cauza 27/76, United Brands Co v. Comisia Europeană, (1978)
ECR 207, pentru modul interesant de stabilire a unei pieţe de sine stătătoare a bananelor, cu luare în considerare a
tuturor acestor factori.
28
Notificarea Comisiei din 3 octombrie 1997 privind definirea pieţei relevante, în înţelesul dreptului comunitar al
concurenţei, J. Of. Nr. 372/1997.
14
început, în practică, era necesar că practica anticoncurenţială să implice cel puţin două state
membre, dar în timp s-a ajuns ca un singur stat membru să fie afectat, pentru a fi aplicabil art.
102 T.C.E..29
O dată ce piaţa relevantă este stabilită, trebuie determinată poziţia agentului economic
verificat, demers în care curtea accentuează asupra factorului „putere economică” a agentului
respectiv; fără îndoială însă trebuie luaţi în considerare toţi factorii care afectează activitatea
agentului, în final o poziţie dominantă rezidând în capacitatea agentului de a se comporta
independent de concurenţii săi şi chiar faţă de clienţi. Curtea a subliniat în mai multe decizii că
existenţa unor cote de piaţă ridicate (50% sau mai mult) sunt prin ele însele probe ale poziţiei
dominante, la fel dacă un agent are o cotă de cel puţin 40%, dar mai mare decât suma cotelor
următorilor doi concurenţi.
Însă pentru incidenţa art. 102 T.C.E. sau art. 6 legea concurenţei, este necesar ca agentul
să abuzeze de poziţia dominantă, prin practicile anticoncurenţiale menţionate.
Spre deosebire de art. 101 T.C.E şi art. 5 legea concurenţei, nici art. 102 T.C.E, nici art.
6 legea nr. 21/1996 nu prevăd exceptări individuale sau de grup.
Înainte de a analiza normele procedurale, este importantă sublinierea unui aspect:
extrateritorialitatea efectelor dreptului concurenţei, ceea ce presupune că aplicarea normelor
de concurenţă se face nu având în vedere în primul rând naţionalitatea agenţilor economici
implicaţi, ci locul unde se produc efectele anticoncurenţiale, deci piaţa afectată. Astfel, în cauza
wood pulp30, curtea europeană de justiţie a susţinut decizia comisiei de a sancţiona mai mulţi
agenţi economici înregistraţi în afara comunităţii, dar ale căror practici concertate privind
stabilirea preţurilor la cherestea afectau clienţii din comunitate, respingând argumentele
reclamanţilor că o astfel de hotărâre ar încălca normele de drept internaţional public sau ale unor
state din afara comunităţii.

Secţiunea 3 Obiectivele şi principiile generale privind concurenţa

În doctrină, dreptul concurenței este considerat un drept intervenționist deoarece orice
încălcare în domeniul concurenței este aspru sancționată, nu numai la nivel național dar și la
nivel european.
Dreptul concurenței este un drept în continuă evoluție, fiind influențat atât de celelalte
ramuri cu care stabilește relații cât și de societate.

29
A se vedea Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cauza 322/81, Nederlansche Banden Industrie Michelin v.
Comisia Europeană, (1983) ECR 3461.
30
A se vedea nota 24 mai sus.
15
 O altă trăsătură specifică dreptului concurenței este faptul că acesta reprezintă un drept
intersubiectiv care are nu numai un caracter obiectiv dar și un caracter subiectiv. Caracterul
obiectiv reflectă evoluția economicului în timp ce influențarea comportamentului firmelor,
profesionaliştilor, îi conferă caracter subiectiv.31
Dreptul concurenței are anumite principii care stabilesc parametrii desfășurării oricărei
activități specifice dreptului concurenței, a căror încălcare este sancționată de legiuitorul român
dar și de organisme constituite la nivel european, respectiv internațional.

1. Principiul liberei concurențe.

Art. 135 din Constituția României prevede că în România există o economie de piață
bazată pe libera inițiativă și pe concurență, care oferă fiecărui agent economic libertatea de a-și
stabili planul de desfășurare a activității, momentul când intră sau iese de pe piață, precum și
32
mijlocele pe care înțelege să le folosească pentru realizarea afacerii. Acest principiu
constituțional trebuie să se regăsească în conduita subiectelor de drept întrucât contribuie la
consolidarea încrederii între agenții economici, la formarea unui mod de viață care se bazează pe
libera inițiativă și pe competiția valorilor.33
2. Principiul eticii concurențiale.
Art. 1 din legea nr.11/1991 privind combaterea concurenței neloiale reprezintă sediul
materiei pentru principiul eticii concurențiale: ”comercianții sunt obligați să își exercite
activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor
și a cerințelor concurenței loiale. ”
3. Principiul eficacității.
Acest principiu confirmă legătura indisolubilă a dreptului concurenței cu dreptul
afacerilor și presupune că desfășurarea unei afaceri într-un mod profitabil dar în același timp și
legal trebuie să respecte normele legale în materie de concurență.34
Nu în ultimul rând, este important de scos în evidență faptul că în timp ce dezvoltarea
dreptului concurenței a stagnat în Europa, în timpul secolului XIX-lea, în anul 1889, România a
adoptat ceea ce este actualmente considerat ”statutul primei competiții din timpurile moderne”.35

31
Roxana-Daniela Păun, op.cit., pg. 36
32
Roxana-Daniela Păun, op.cit., pg. 37
33
Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituția României, revizuită,
comentarii și explicații, Editura All Beck, București, 2004, pg. 287
34
Roxana-Daniela Păun, op.cit., pg. 37
35
Roxana-Daniela Păun, op.cit., pg. 94
16
 Secţiunea 4 Reglementarea europeană în domeniul concurenţei

1 Tratatul stabilind Comunitatea Europeană (TCE)

Legislaţia subsecventă dezvoltă aceste principii în Legea concurenţei nr. 21/1996 36 şi în
Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat37. Un alt act normativ important pentru această
materie este Legea nr. 11/1991 privind concurenţa neloială care nu face obiectul prezentului
studiu. Trebuie însă precizat că normele Legii 11/1991 38 nu intră în sfera de aplicare a dreptului
comunitar al concurenţei, raporturile juridice respective fiind stabilite în mod liber de legislaţia
fiecărui stat membru UE, urmând a fi aplicate complementar cu normele stabilite de legile
21/1996 şi 143/1999 mai sus menţionate, şi bineînţeles, cu normele dreptului comunitar, astfel
cum vom vedea în cele ce urmează.
Aceste legi sunt puse în aplicare şi detaliate prin numeroase regulamente, instrucţiuni şi
alte acte emise de Consiliul Concurenţei, potrivit modelului european, având în vedere
transpunerea corectă şi completă a acquis-ului comunitar39.
În ceea ce priveşte normele dreptului comunitar, Tratatul stabilind Comunitatea
Europeană40 (TCE) prevede ca activitate esenţială a Comunităţii Europene crearea unui sistem
care să asigure un mediu concurenţial nedistorsionat în cadrul pieţei interne. În acest sens art.
101 şi 102 din acelaşi Tratat interzic înţelegerile şi practicile concertate care au ca obiect sau
efect restricţionarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa comunitară, precum şi abuzurile de
poziţie dominantă. Condiţia comună pentru a fi aplicabile aceste norme comunitare este ca
activităţile sau inactivităţile respective să afecteze comerţul între statele membre. În cazul în
care, spre exemplu, o înţelegere care are ca efect restrângerea concurenţei într-un stat membru,
dar nu aduce atingere comerţului cu alte state membre, atunci situaţia respectivă va intra sub
incidenţa reglementărilor naţionale în cauză, fără a fi aplicabil art. 101 TCE41.

36
Publicată în M. Of. nr. 88/30.04.1996, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
121/2003, M. Of. nr. 875/10.12.2003, aprobată prin Legea nr. 184/2004, M. Of. nr. 461/24.05.2004.
37
Publicată în M. Of. nr. 370/03.08.1999, modificată şi completată prin Legea nr. 603/2003, M. Of. nr.
930/23.12.2003.
38
Publicată în M. Of. Nr. 24/30.01.2004, modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001, M. Of. nr.
313/12.06.2001.
39
A se vedea în acest sens pagina de web a Consiliului Concurenţei www.consiliulconcurentei.ro - Documente
oficiale.
40
Art. 3 (g) din Tratatul stabilind Comunitatea Europeană (TCE), publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene nr. C 325/24.12.2002, cu modificările şi completările aduse prin Tratatul de la Nisa, J. Of. nr. C
80/10.03.2001. În general pentru actele normative şi politicile comunitare a se vedea şi adresa oficială de internet a
Uniunii Europene www.europa.eu.int. Actele comunitare publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
sunt disponibile şi la adresa http://europa.eu.int/eur-lex.
41
Cu toate acestea, trebuie subliniat că interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiţie art. 81 şi 82 este extinsă,
sub incidenţa acestor prevederi intrând şi situaţii care aparent privesc numai un stat membru. Spre exemplu, portul
Rotterdam a fost considerat piaţă relevantă geografic în înţelesul art. 82, şi, prin urmare abuzul de poziţie dominantă
din această zonă poate afecta comerţul între statele membre.
17
 Articolele 108 şi 89 TCE reglementează ajutorul de stat, iar art. 86 prevede norme
aplicabile agenţilor economici cu caracter public (ex. regii autonome, societăţi comerciale la care
participarea statului este majoritară, etc.), care sunt obligaţi să respecte regulile specifice
mediului concurenţial, având în vedere faptul că se află în situaţii speciale, privilegiate.
O caracteristică esenţială a dreptului comunitar, astfel cum a decis Curtea Europeană de
Justiţie este supremaţia acestuia42. Materia concurenţei reprezintă un domeniu în care
Comunitatea are „competenţă exclusivă”. Prin urmare, în domeniul concurenţei, statele membre
nu pot legifera decât în măsura în care transpun sau aplică dreptul comunitar sau în domeniile
încă nereglementate la nivel comunitar (ex. concurenţa neloială, activităţi care nu intră sub
incidenţa art. 101-89 TCE). O dată ce Comunitatea, prin instituţiile sale a acţionat, reglementând
anumite raporturi juridice, statele membre sunt obligate, potrivit Tratatului 43, pe de o parte să se
abţină de la orice acţiune de natură a aduce atingere realizării obiectivelor stabilite de Tratat, iar
pe de altă parte să aducă la îndeplinire obligaţiile stabilite de acesta.
Fără a insista mai mult asupra modurilor de încălcare a normelor care reglementează
mediul concurenţial, sancţionate potrivit art. 101 T.C.E şi art. 5 Legea 21/1996, subliniem că
practicile anticoncurenţiale sunt deosebit de variate, fiind exemplificate doar unele din cel mai
44
grave şi des întâlnite: înţelegeri sau practici concertate pentru fixarea artificială a costurilor ,
45
partajarea pieţelor , condiţii nejustificate în vederea aprovizionării, etc..

Cu toate acestea, atât dreptul comunitar, cât şi cel naţional permit, având în vedere
principiul interesului economic general, aşa cum am arătat, excepţii, în anumite condiţii, care, pe
scurt pot fi rezumate printr-un test de oportunitate: efectele pozitive depăşesc pe cele negative,
46
iar cele negative nu depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului propus .

În conformitate cu art. 101 alin. 3 T.C.E sau art. 5 alin. 2 Legea 21/1996, înţelegerile,
deciziile asociaţiilor agenţilor economici şi practicile concertate care se încadrează în una din
categoriile exceptate, potrivit Regulamentului CE nr. 1/2003 sau, în România, potrivit
regulamentelor emise de Consiliul Concurenţei, sunt considerate legale, fără obligaţia notificării

42
A se vedea hotărârea pronunţată în Cauza nr. 6/64 Flaminio Costa v. ENEL, ECR (1964) p. 585 (rapoartele Curţii
Europene de Justiţie): „Prin crearea unei Comunităţi cu durata nelimitată, având instituţii proprii, personalitate
juridică proprie, propria sa capacitate juridica şi de reprezentare în plan internaţional şi, mai ales, puteri reale
născute din limitarea suveranităţii sau din transferul de puteri dinspre Statele Membre spre Comunitate, Statele
Membre şi-au restrâns drepturile suverane creând, prin aceasta, un set de norme juridice care obligă atât
cetăţenii, cât şi Statele ca atare”.
43
Articolul 10 TCE.
44
A se vedea nota 25 mai sus.
45
A se vedea Decizia Comisiei 84/405/CEE din 6 august 1984, Zinc producer group, J. Of. nr. L 220/1984.
46
În general, exemplele cuprinse în Tratat şi Legea concurenţei se referă la tipuri de acorduri care aproape
niciodată nu pot fi exceptate, având în vedere efectele asupra mediului concurenţial şi a comerţului pe piaţa
respectivă.
18
sau obţinerii unei decizii în acest sens de la Comisia Europeană, respectiv Consiliul Concurenţei,
cu obligaţia pentru agenţii economici în cauză de a dovedi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de
legislaţia concurenţei.
Excepţiile se încadrează în două categorii, în funcţie de modul de reglementare de către
autorităţile de concurenţă: excepţii individuale şi excepţii de grup. Exceptările de grup (aşa
numitele „block exemptions”) sunt stabilite prin regulamente ale Consiliului UE, Comisiei
Europene, sau ale autorităţilor de concurenţă din fiecare stat membru pentru statul respectiv. Ele
includ anumite categorii de acorduri susceptibile a aduce beneficii superioare efectelor negative
reduse pe care le au asupra mediului concurenţial şi acoperă acorduri pe verticală: acorduri
privind distribuţia sau furnizarea, transporturile maritime desfacerea de autoturisme 47, iar pentru
acordurile orizontale: acorduri privind transferul tehnologic, acordurile privind cercetarea şi
dezvoltarea, etc.48

2 Tratatul de la Maastricht 1992

Tratatul privind Uniunea Europeană (T.U.E) marchează o nouă etapă în procesul de
integrare europeană, deoarece permite demararea integrării politice. Acesta instituie o Uniune
Europeană fondată pe trei piloni: Comunităţile Europene, politica externă şi de securitate
comună (P.E.S.C) şi cooperarea în domeniul poliţienesc şi judiciar în materie penală (J.A.I).
49
Tratatul: instituie o cetăţenie europeană, consolidează puterile Parlamentului European şi
lansează Uniunea Economică şi Monetară (U.E.M). Pe de altă parte, C.E.E devine Comunitatea
Europeană (C.E).
Obiective
Prin Tratatul de la Maastricht, obiectivul economic iniţial al Comunităţii, şi anume
realizarea unei pieţe comune, a fost în mod clar depăşit şi vocaţia politică a fost exprimată.
În acest context, Tratatul de la Maastricht răspunde la cinci obiective esenţiale:
-consolidarea legitimităţii democratice a instituţiilor;
-creşterea eficienţei instituţiilor;
-introducerea unei uniuni economice şi monetare;

47
A se vedea spre exemplu Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea
concurentei nr.21/1996 în cazul înţelegerilor verticale din sectorul autovehiculelor, M. Of. nr. 280 din 31/03/2004.
48
Prin Decizia 73/323, Prym – Werke, J. Of. L 296/24.10.1973, Comisia Europeană a exceptat de la aplicarea art. 85
alin 3 (acum art. 81 alin. 1) acordul încheiat între societatea germană Prym şi societatea belgiană Beka privind:
concentrarea producţiei de ace pentru maşinile de cusut de uz casnic într-o singură fabrică, încetarea fabricării
produsului respectiv la Prym, angajamentul acesteia din urmă să nu achiziţioneze produsul decât de la Beka, în
codiţii prestabilite, etc. Deşi Comisia a reţinut că înţelegerea respectivă intră sub incidenţa art. 81 alin 1, afectând
mediul concurenţial pe piaţă, precum şi comerţul între statele membre, poate fi exceptată individual potrivit
alineatului 3, având în vedere următoarele efecte: scăderea costurilor de producţie şi a preţurilor de desfacere, creând
beneficii consumatorilor, prin creşterea producţiei şi scăderea preţului, raţionalizarea producţiei şi introducerea
fabricării în serie, etc.
49
www.europa.eu
19
-dezvoltarea dimensiunii sociale a Comunităţii;
-instituirea unei politici externe şi de securitate comune.

Politici
Tratatul introduce politici comunitare în şase domenii noi:
-reţelele transeuropene;
-politica industrială;
-protecţia consumatorilor;
-educaţia şi formarea profesională;
-tineretul;
-cultura.

20
  CAPITOLUL II. EVOLUȚIA REGLEMENTĂRILOR ÎN LEGISLAȚIA
NAȚIONALĂ

Secţiunea 1 Reglementări naționale în economia de stat centralizată înainte de 1989

În cultura publică de afaceri de după 1989 s-a înrădăcinat credinţă conform căreia o
societate poate să se dezvolte accelerat, practicând un management intuitiv-speculativ .
Prăbuşirea economiei româniei după 1989 a fost principalul factor al creşterii exponenţiale a
multor firme, factorul managerial având un rol de multe ori nesemnificativ. Odată cu creşterea
concurenţei, modificarea comportamentului clienţilor şi sporirea autorităţii în aplicarea cerinţelor
legale şi reglementare, aplicarea managementului calificat, bazat pe principii, proceduri,
instrumente şi tehnici specifice, devine o necesitate pentru firmele care doresc să supravieţuiască
şi să se dezvolte.
Firmele româneşti, datorită specificului economic din românia de după revoluţie, au
apărut şi s-au dezvoltat aparent din „nimic”.
 Economia României funcţiona înainte de revoluţia din 1989 ca o corporaţie a cărei
preşedinte era chiar Preşedintele României (dictatorul) şi, ca orice corporaţie competitivă, avea
un sistem centralizat de planificare, organizare, coordonare, control (a se vedea modul de
organizare al unor corporaţii de astăzi cum ar fi: Microsoft, Toyota etc.).
Înainte de 1989 totalitatea întreprinderilor care formau economia româniei era deţinută
de cetăţenii româniei, sub o formă nenominala, colectivă - toţi cetăţenii României aveau statut
echivalent de „acţionar/ asociat” al corporaţiei numită „economia româniei”.
Competitivitatea unei corporaţii (firme) este dată de capacitatea de a se dezvolta pe o
piaţă intens concurenţială şi, în mod esenţial, de capacitatea de a obţine profit - este o
perspectivă specifica capitalismului - urmăreşte interesul acţionariatului/ asociaţilor.
Această abordare  este ascunsă de cele mai multe ori de capitaliştii contemporani prin
diverse elemente de propagandă -   mesajele oficiale, misiunile enunţate oficial de companii, în
cea mai mare măsură, sunt concentrate pe transmiterea unei imagini care evidenţiază rolul
benefic al companiei pentru comunitate, efectul  benefic pe care aceasta îl aduce bunăstării
angajaţilor şi, evident, mediului.   
În cazul economiei României de dinainte de 1989, acţionarii/ proprietarii (care erau
cetăţenii româniei) nu aveau putere de decizie asupra distribuirii beneficiilor (a profitului).
Deciziile erau luate de Preşedintele României (de dictator), acesta
se  considera „împuternicit” de cetăţenii României (proprietarii de drept) să acţioneze după
cum crede de cuviinţă.  
21
  Ca urmare, acesta (Preşedintele României - dictatorul), din dorinţa de acumulare (poate
similar ca personajul literar Hagi Tudose din nuvela cu acelaşi nume scrisă de
B.Delavrancea) era mai interesat de reinvestirea „profitului” pentru a câştiga mai mult (pentru a
creşte economia) şi în foarte mică măsură era interesat de bunăstarea populaţiei.

Secţiunea 2 Reglementări naționale – acord asociere

În România, ca şi în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est, în perioada de după 1989,
s-au înregistrat numeroase transformări economice, politice şi sociale. Una dintre cele mai
importante transformări economice prin care au fost nevoite să treacă ţările din fostul bloc
comunist, a fost tranziţia de la alocarea resurselor printr-un sistem de planificare centralizată, la
economia de piaţă care presupune alocarea resurselor pe baza mecanismelor pieţei. Această
tranziţie a fost însoţită de numeroase transformări politice şi instituţionale. În acest context,
regulile şi instituţiile care reglementează funcţionarea pieţelor capătă un rol fundamental.
Astfel, după Codul com. din 1887, circa 50 de ani concurenţa neonestă era tratată ca un
delict civil conform art. 998-999 Cod civ. (o lege din 1884 asupra comerţului ambulant ar fi adus
primele norme speciale de drept al concurenţei).
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când, sub formă incipientă, apare dreptul concurenţei,
au apărut reglementări restrictive ale libertăţii concurenţei, proclamate iniţial din necesitatea de a
interveni împotriva exercitării abuzive a libertăţilor de concurenţă.
În 1932 este reglementată reprimarea concurenţei neloiale. Legea română a concurenţei
neloiale din 18 mai 1932 a fost abrogată expres prin decretul nr. 691 din 1973 din 14 ianuarie
1974, fără a fi înlocuită cu o altă reglementare.
În 1937 este adoptată o reglementare antimonopolistă „pentru reglementarea şi controlul
cartelurilor”. Aceasta este completată prin legea din 1939, dar ambele acte normative sunt
abrogate în 1950.
În România, neexistând o legislaţie specifică înainte de 1989, preluarea acquis-ului
comunitar în domeniul concurenţei şi ajutorului de stat 50 a început odată cu elaborarea legilor
cadru:
a) Legea concurenţei nr. 21 din 1996 care a intrat în vigoare la 1 februarie 199751;
b) Legea nr. 143 din 1999 privind ajutorul de stat care a intrat în vigoare la 1 ianuarie
200052 şi a continuat prin elaborarea legislaţiei secundare.
50
Pilan C. (2010), Ajutorul de stat - afaceri cu bani publici, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, pp. 34-45.
51
Modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121 din 2003 - publicată în Monitorul
Oficial nr. 875 din10 decembrie 2003, aprobată prin Legea nr. 184 din 17 mai 2004 - publicată în Monitorul Oficial
nr. 461 din data de 24 mai 2004.
52
În prezent abrogată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117 din 2006 privind procedurile naţionale în
domeniul ajutorului de stat.
22
 Dintre reglementările interne în vigoare, cele mai importante în domeniul concurenţei sunt:
a) Constituţia din 2003, care instituie principii ce interesează şi dreptul concurenţei (libertatea în
comerţ şi ocrotirea proprietăţii private);
b) Legea nr. 15 din 7 august 1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii
autonome şi societăţi comerciale53, aşa cum a fost modificată ulterior;
c) Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale54, aşa cum a fost
modificată ulterior;
d) Legea nr. 12 din 6 august 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale
ilicite55, cu modificările ulterioare;
e) Legea nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurenţei neloiale56, cu
modificările ulterioare;
f) Legea nr. 21 din 10 aprilie 1996, legea concurenţei57, cu modificările ulterioare;
g) Ordonanţa nr. 21 din 21 august 1992 privind protecţia consumatorilor58, cu modificările
ulterioare;
h) Ordonanţa de urgenţă nr. 75 din 30 iunie 2010 privind modificarea şi completarea
legii concurenţei nr. 21 din 1996.
Hotărârile Curţii beneficiază de autoritate erga omnes (care se adresează tuturor
oamenilor), toţi judecătorii naţionali având obligaţia să respecte interpretarea dată, cu
posibilitatea de a solicita curţii, atunci când apreciază că interpretarea poate fi modificată prin
pronunţarea unei alte hotărâri.
Constituţia României consfinţeşte la articolul 135 faptul că „economia României este
economie de piaţă, bazată pe liberă iniţiativă şi concurenţă”.59
Legea concurenţei nr. 21, adoptată de Parlamentul României la 10 aprilie 1996, a intrat
în vigoare la 01 februarie 1997. Prin această lege se asigură româniei o legislaţie în domeniul
politicii concurenţiale precum şi îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordul de asociere dintre
românia şi comunitatea europeană (1993) care prevede instituirea regulilor de concurenţă şi
armonizarea acestora cu legislaţia comunităţii europene.

53
Publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990.
54
Publicată în Monitorul Oficial nr. 126-127 din 17 noiembrie 1990, republicată în Monitorul Oficial nr. 1066 din
17 noiembrie 2004.
55
Publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 8 august 1990, republicată în Monitorul Oficial nr. 291 din 5 mai 2009.
56
Publicată în Monitorul Oficial nr. 24 din 30 ianuarie 1991.
57
Publicată în Monitorul Oficial nr. 24 din 30 ianuarie 1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 742 din 16 august
2005.
58
Publicată în Monitorul Oficial nr. 212 din 28 august 1992, republicată în Monitorul Oficial nr. 208 din 28 martie
2007.
59
Constituţia României din 2003, publicată în Monitorul Oficial, nr. 767 din 31 octombrie 2003, Partea I.
23
 Anumite prevederi în domeniul concurenţei au existat şi în legea nr. 15 din 1990 privind
reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, dar acele
prevederi nu au funcţionat, ci ele au apărut mai mult ca prevederi teoretice pentru că nu exista o
instituţie abilitată pentru a le aplica; este vorba de articolele 36-38 din legea nr. 15 din 1990
care interziceau anumite practici anticoncurenţiale, cum ar fi înţelegerile monopoliste sau abuzul
de poziţie dominantă, în prezent abrogate de legea concurenţei nr. 21 din 1996.
Apariţia legii concurenţei nr. 21 din 1996 a reprezentat o noutate pentru societatea
românească şi, în special, pentru comunitatea oamenilor de afaceri, pentru că este de neconceput
o economie de piaţă fără o lege a concurenţei. Astfel, în legea concurenţei, înţelegerile şi
practicile concertate sunt tratate distinct în articolul 5, corespunzător articolului 85 din Tratatul
de la Roma; abuzul de poziţie dominantă, care poate limita concurenţa este interzis prin articolul
6, corespunzător articolului 86 din Tratatul de la Roma, iar controlul concentrărilor economice
este conceput după modelul regulamentelor nr. 4064 din 1989 şi nr. 3384 din 1994 ale
consiliului comunităţii europene.
Legea concurenţei nr. 21 din 1996, republicată a fost modificată prin ordonanţa de
urgenţă a guvernului nr. 75 din 2010. Astfel, consiliul concurenţei a dobândit noi instrumente
prin care poate soluţiona cazurile de concurenţă, similare cu cele ce sunt la îndemâna
autorităţilor de concurenţă ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene.
Prin legea nr. 21 din 1996 şi prin legislaţia secundară emisă în aplicarea acesteia,
România şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în acordul de asociere încheiat între România şi
Uniunea Europeană privind politica în domeniul concurenţei, asigurându-se un grad înalt de
compatibilitate referitor la modul de tratare şi reglementare a înţelegerilor, practicilor concertate,
abuzului de poziţie dominantă şi controlului concentrărilor economice. Legislaţia privind
concurenţa a urmat, în general, linia legislaţiei comunităţii. Prevederile articolelor 101 şi 102 din
Tratatul de la Amsterdam (inclusiv regulamentul nr. 1 din 2003 privind aplicarea acestor
articole) se regăsesc în articolele 5 şi 6 din legea nr. 21 din 1996. Prevederile regulamentului
Comunităţii Economice Europene nr. 4064 din 1989 şi 3384 din 1994 privind controlul
concentrărilor economice sunt preluate de regulamentul privind autorizarea concentrărilor
economice adoptat de Consiliul Concurenţei. Au fost, de asemenea, adoptate de Consiliul
Concurenţei60, în acelaşi spirit, şi alte regulamente şi instrucţiuni.
Se impune precizarea că legea asigură protecţia concurenţei, nu a concurenţilor
(protejarea concurenţei conduce la avantaje pentru consumatori şi pentru firmele eficiente, în
timp ce protejarea concurenţilor conduce la ineficienţă alocativă). Incidenţa reglementărilor este
generală şi nediscriminatorie. Legea se aplică agenţilor economici, definiţi, în sens larg,
60
Butacu C. (2005), Legislaţia Concurenţei, Editura All Beck, p.6.
24
,,persoane fizice sau juridice - de cetăţenie, respectiv naţionalitate română sau străină”, indiferent
de formă de organizare sau de natura capitalului social al acestora. De asemenea, legea se aplică
organelor administraţiei publice centrale şi locale în măsura în care acestea intervin în operaţiuni
de piaţă, influenţând direct sau indirect concurenţa.
Actul normativ atribuie competenţei Consiliului Concurenţei să stabilească, prin
instrucţiuni, condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţă, care poate merge până
la absolvire de răspundere pecuniară:
a) Promovarea şi susţinerea regulilor de concurenţă, inclusiv prin actele normative
care reglementează alte domenii. Între atribuţiile Consiliului Concurentei se regăseşte şi aceea de
a ,,adopta regulamente şi instrucţiuni, emite ordine, ia decizii şi formulează avize, face
recomandări şi elaborează rapoarte în aplicarea prevederilor prezentei legi”61;
b) Obligativitatea publicării deciziilor emise de Consiliul Concurenţei;
c) Stabilirea unor termene speciale de prescripţie a dreptului autorităţii de concurenţă
de a aplică sancţiuni pentru încălcarea prevederilor legii concurenţei;
d) Îmbunatăţirea capacitaţii administrative prin existenţa unei singure instituţii
responsabilă cu administrarea legislaţiei în domeniul concurenţei şi ajutorului de stat.
În luna noiembrie a anului 2004, a fost adoptată legea nr. 538 privind modificarea şi
completarea legii concurenţei nr. 21 din 1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 1130 din data de
30 noiembrie 2004. Demersurile legislative ale Consiliului Concurenţei au avut în vedere
preluarea recomandărilor formulate de Comisia Uniunii Europene, în scopul armonizării cu
legislaţia europeană.
Au fost aduse modificări esenţiale legii concurenţei ce au condus la eliminarea
tratamentului diferenţiat pentru regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital majoritar de
stat, faţă de ceilalţi agenţi economici. Astfel, au fost abrogate prevederile articolului 6 literă (e) şi
(a) şi articolul 7 alineatele 4 şi 6.
În anul 2004, Consiliul Concurenţei a elaborat şi a adoptat, cu avizul consiliului
legislativ, un set important de noi regulamente şi instrucţiuni şi a amendat sau, după caz, a
abrogat unele dintre regulamentele şi instrucţiunile existente. Astfel, ţinând seama de evoluţia
acquis-ului comunitar şi de noile reglementări prevăzute de legea concurenţei, consiliul
concurenţei a adoptat 18 regulamente şi 10 instrucţiuni.
Elaborarea, adoptarea şi aplicarea unei legislaţii în domeniul concurenţei în dreptul
român a fost şi este necesară în susţinerea dezvoltării economiei româneşti în perioada de
tranziţie de la o economie centralizată la o economie de piaţă.

61
Articolul 27 din Legea concurenţei nr. 21 din 1996, modificat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75 din
2010.
25
 Scopul acestei legislaţii este de a proteja, menţine şi stimula concurenţa în folosul
consumatorilor, vizând crearea condiţiilor ca, într-un viitor cât mai apropiat, comportamentul
agenţilor economici să fie apreciat pe baza unor principii unitare, adoptarea să reflectând voinţa
ţării noastre de a asigura concurenţei un loc deosebit în funcţionarea pieţelor, libertatea preţurilor
constituind principiul fundamental.
Dispoziţiile legale se aplică actelor şi faptelor prevăzute la articolul 2 alineatul 1 din legea
concurenţei nr. 21 din 1996, când sunt săvârşite pe teritoriul României, precum şi celor săvârşite
în afara teritoriului ţării, atunci când produc efecte pe teritoriul României. Nu se aplică
prevederile acestei legi:
a) Pieţei muncii şi relaţiilor de muncă;
b) Pieţei monetare şi pieţei titlurilor de stat62, în măsura în care libera concurenţă pe
aceste pieţe face obiectul unor reglementări speciale.

Secţiunea 3 Reglementări naționale – preaderare

În ceea ce priveşte statele candidate, cum este România, până la data aderării, nu au
obligaţia formală de a aplica normele de drept comunitar în mod direct, însă relaţiile dintre
România, pe de o parte şi Comunitatea Europeană pe de altă parte, sunt reglementate în prezent
de acordul de asociere63. Acest acord are la bază modelul tratatului şi stabileşte pentru România,
ca şi pentru statele membre U.E. obligaţia de a respecta normele privind libera concurenţă. În
plus, în prezent64 este deschis pentru negocieri capitolul 6 „concurenţa”, pentru închiderea căruia
o condiţie importantă este capacitatea de a aplica integral acquis-ul comunitar înainte de data
aderării.
În acest context, legislaţia română menţionată transpune aproape integral prevederile
acquis-ului comunitar în materia concurenţei şi ajutorului de stat, însă există obligaţia pentru
autorităţile române să aplice în mod corect aceste prevederi, în spiritul şi conform interpretării
cristalizate la nivelul Comunităţii Europene, obligaţie ce incumbă în mod egal şi asupra
instanţelor judecătoreşti, chiar înaintea datei aderării. În practică, aplicarea efectivă întâmpină
dificultăţi determinate de nivelul reformelor economice şi de gradul de dezvoltare insuficient al
economiei funcţionale, ceea ce face necesară, spre exemplu, acordarea unor ajutoare de stat în
sectoarele sensibile ale economiei. Deşi acest principiu este acceptat la nivel comunitar, este
esenţială respectarea strictă a legislaţiei concurenţiale şi reducerea conformă a excepţiilor.

62
Bostan I. (2008), Drept financiar şi fiscal, Curs pentru învăţământ la distanţă, Ed. Universităţii „Ştefan cel Mare”,
Suceava, p. 91.
63
Ratificat de România prin Legea nr. 20/1993, M. Of. nr. 73/12.03.1993.
64
August 2004.
26
 Secţiunea 4 Reglementări naționale – post aderare
După cum ne amintim, încheierea negocierilor asupra capitolului concurenţă între
România şi Comisia Europeană a fost unul dintre cele mai problematice, ajungându-se chiar în
situaţia blocării aderării României în cazul în care nu s-ar fi reuşit adaptarea şi implementarea
legislaţiei europene în domeniu. În acea perioadă (2004-2006), activarea platformei ceftac,  prin
parteneriatul cu Consiliul Concurentei şi sprijinul direct al unui proiect finanţat iniţial
de Uniunea Europeană, coordonată din partea societăţii civile de eurolink-house of europe, a
permis ca să fie depăşite multe obstacole şi chiar să fie elaborată şi lansată pe cd, în noiembrie
2006 la Palatul Parlamentului, “carta albă a concurenţei şi competitivităţii” pentru perioada
anilor 2006-2008.
După aderarea României la Uniunea Europeană, mai ales în perspectiva adâncirii
integrării economice în piaţa unică europeană şi a accesării fondurilor structurale de către
sectorul de afaceri din România, a finanţărilor în domeniul creşterii competitivităţii economice şi
al dezvoltării regionale, a intervenit o tot mai mare complexitate a problemelor cu care trebuie să
se confrunte firmele pentru respectarea unui regim european corect şi transparent în domeniul
concurentei şi asigurării competitivităţii, în noul climat al internaţionalizării afacerilor şi al
investiţiilor străine în românia. Pe celălalt plan, autorităţile de reglementare şi control, în speţă
Consiliul Concurenţei, dar şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, au de făcut faţă unor exigente,
provocări şi presiuni de lobby tot mai mari pe fundalul a numeroase fuziuni de companii,
reorganizări juridice, cereri de notificare sau plângeri ale unor competitori care reclamă diverse
aspecte legate de distorsionarea regimului concurenţial, carenţe de informare transparentă,
aspecte neconcurenţiale în organizarea procedurilor de achiziţii publice sau solicitării ajutoarelor
de stat direct către Comisia Europeană de la Bruxelles.
Conţinutul de utilitate informaţională şi manageriala practica, precum şi componentă
de influenţare decizională (lobby), în favoarea creşterii disciplinei concurenţiale de pe piaţa
românească, a adaptării manageriale rapide (compliance management) a companiilor înainte sau
după absorbţii/fuziuni, ca şi a fluentizării procesului de accesare a fondurilor europene prin o cât
mai bună aplicare a legislaţiei armonizate, reprezintă principalele argumente ale unei participări
corporative a unei firme sau a unui specialist/consultant la cea de-a treia ediţie a zilei europene a
concurentei şi competitivităţii în România.
În acest sens, evenimentul desfăşurat după modelul şi în ajunul european competition
day organizată de preşedinţia Uniunii Europene la Lisabona (noiembrie 2007), oferă
participanţilor următoarele 4 oportunităţi concrete:
· Confruntare şi dezbatere comună cu reprezentanţii Consiliului Concurentei şi Comisiei Europene
asupra principalelor probleme, neajunsuri, dileme şi îngrijorări ale reprezentanţilor mediului
27
 de afaceri şi al furnizorilor de consultanţă în domeniu cu privire la respectarea legii concurenţei,
dar şi a concurentei neloiale prin situaţii sau ilegalităţi, altele decât cele sancţionate prin legea
mai sus menţionată;
· Posibilitate de networking direct şi lobby pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ şi a
aplicării acestuia de către organismele competente, ca şi identificarea modalităţilor de dialog
structurat/conlucrare mult mai strânsă şi mai eficientă între asociaţia consultanţilor în
concurenţă şi pentru promovarea culturii concurenţei, a asociaţiilor de protecţie a drepturilor
consumatorilor, pe de-o parte, şi departamentul specializat în pilonul 3 de activitate a Consiliului
Concurenţei (informarea publicului şi diseminarea culturii concurentei în cooperare cu societatea
civilă) şi a directoratului general „competition” al Comisiei Europene;
· Procurarea promptă şi posibilitatea actualizării informaţiilor din „îndreptarul practic de
integrare economică pentru operatorii români de business”, cu accent pe 
co-finanţarea investiţiilor prin fonduri europene pentru România şi alte programe U.E.
suplimentare (berd, bei, eif-jeremie), ce va fi lansat oficial cu această ocazie;
· Şansa de a vizibiliza numele, preocupările curente şi activitatea propriei companii/organizaţii pe
diverse suporturi virtuale şi prin contact cu partenerii, sponsorii şi reprezentanţii partenerilor
media prezenţi la eveniment, precum şi atestarea prin diploma de participare a prezenţei, pentru
toţi cei preocupaţi să amelioreze comunicarea şi formarea profesională
individuala/organizaţionala legată de aplicarea legislaţiei concurentei şi valorificarea practica a
informaţiilor/cunoştinţelor dobândite în activităţile şi proiectele viitoare.

Secţiunea 5 Reglementări naționale – România stat membru

1 Constituția României
Având în vedere necesitatea creării unui mediu concurenţial, Constituţia prevede că
economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. De
asemenea, statul este obligat să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale,
crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.65 Legislaţia
subsecventă dezvoltă aceste principii în legea concurenţei nr. 21/199666 şi în legea nr. 143/1999
privind ajutorul de stat67. Un alt act normativ important pentru această materie este legea nr.
11/1991 privind concurenţa neloială care nu face obiectul prezentului studiu. Trebuie însă

65
Art. 135 din Constituţia României, publicată în M. Of. Nr. 767/31.10.2003, ca urmare a adoptării Legii de
revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29
octombrie 2003.
66
Publicată în M. Of. nr. 88/30.04.1996, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
121/2003, M. Of. nr. 875/10.12.2003, aprobată prin Legea nr. 184/2004, M. Of. nr. 461/24.05.2004.
67
Publicată în M. Of. nr. 370/03.08.1999, modificată şi completată prin Legea nr. 603/2003, M. Of. nr.
930/23.12.2003.
28
precizat că normele legii 11/199168 nu intră în sfera de aplicare a dreptului comunitar al
concurenţei, raporturile juridice respective fiind stabilite în mod liber de legislaţia fiecărui stat
membru U.E., urmând a fi aplicate complementar cu normele stabilite de legile 21/1996 şi
143/1999 mai sus menţionate, şi bineînţeles, cu normele dreptului comunitar, astfel cum vom
vedea în cele ce urmează.
Aceste legi sunt puse în aplicare şi detaliate prin numeroase regulamente, instrucţiuni şi
alte acte emise de consiliul concurenţei, potrivit modelului european, având în vedere
transpunerea corectă şi completă a acquis-ului comunitar69.

68
Publicată în M. Of. Nr. 24/30.01.2004, modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001, M. Of. nr.
313/12.06.2001.
69
A se vedea în acest sens pagina de web a Consiliului Concurenţei www.consiliulconcurentei.ro - Documente
oficiale.
29
 CAPITOLUL III – POLITICA DE CONTROL A PRINCIPALILOR FACTORI
DESTABILIZATORI AI CONCURENŢEI

Secţiunea 1. Concentrările economice –sediul materiei şi definiţie

Norme de fond
Analiza concentrărilor economice nu a constituit un domeniu foarte dezbătut pentru
aplicarea legii concurenței în România. Analiza concentrărilor economice exista deja din timpul
perioadei de privatizare, dar nu au existat concentrări economice deosebit de controversate sau
sensibile în care jucători noi, în curs de dezvoltare, să încerce să-și consolideze poziția pe piață.
Un exemplu de o concentrare economică în legătură cu privatizarea, care a fost revizuit
de către CCR, este achiziția OMV a companiei petroliere deținute anterior de stat, Petrom. OMV
era acționar minoritar la concurentul Petrom, iar CCR a autorizat fuziunea care făcea obiectul
cesiunii acestui acționariat minoritar.
În majoritatea sectoarelor, economia continuă să prezinte caracteristici destul de
dinamice, cu rate scăzute de concentrare și raţe ridicate de intrare și de eșec. Prin urmare, multe
concentrări economice notificate implică jucători relativ mici și nu conduc la preocupări legate
de consolidarea ilegală a puterii de piață. Modificările din 2010 au importat varianta UE a
testului SLC, impedimentul substanțial pentru testarea eficiență a concurenței efectivă, în analiza
românească a concentrărilor economice
Noul limbaj statutar din Articolul 12 din Legea Concurenței necesită evaluarea faptului
dacă o tranzacție ar "ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața
românească sau pe o parte substanțială a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării
unei poziții dominante". În practică, CCR pare să se concentreze pe faptul dacă o concentrare
economică notificată ar duce probabil la creșteri de preț. În punerea în aplicare a acestei abordări,
CCR a utilizat teste de presiune ale prețurilor și presiune a prețurilor brute în creștere, în unele
concentrări economice recente, bazându-se pe sprijinul grupului economic șef noi creat. Astfel,
CCR pare să urmeze tendințele dominante în analiza concentrărilor economice ale UE și, a
multor altor regimuri de concurență. Cele câteva cazuri pe care CCR a trebuit să le examineze
mai în detaliu demonstrează că CCR utilizează metodele aplicate în mod obișnuit pentru
definirea pieței și identificarea barierelor la intrare.
Acolo unde sunt disponibile, CCR se bazează pe precedentele europene de definire a
piețelor relevante. Piețele vor fi definite în fiecare caz, în special în lumina preferințelor
consumatorilor, inclusiv dorința lor de a călători pentru a obține aceleași produse de la furnizori
30
alternativi. De exemplu , într-o concentrare economică recentă cu privire la produse şi servicii de
dializă, CCR a definit piața geografică în funcție de bazinul de centre de dializă relevante.
Concentrându-se pe dorința clienților de a călători în centre alternative, CCR a stabilit că fiecare
bazin avea o rază de aproximativ 50 km.
Într-o concentrare economică recentă în ceea ce privește farmaciile, bazinul pentru
fiecare farmacie în cauză a fost definit mult mai precis, din nou, concentrându-se pe
disponibilitatea (mai limitată) a clienților de a căuta alternative.
CCR recunoaște că eficiența poate juca un rol important în analiza concentrărilor
economice. Este nevoie că părțile să prezinte dovezi suficiente că creșterile în eficiență generate
de concentrarea economică pot spori capacitatea și motivația entității rezultate în urma
concentrării de a acționa pro-competitiv pentru beneficiile consumatorilor, contracarând astfel
efectele negative asupra concurenței pe care concentrarea economică ar putea să o aibă altfel. În
2010, CCR a autorizat o concentrare economică cu o cotă de piață foarte mare în care lipsa unei
apărări ferme a jucat un rol substanțial, ceea ce sugerează că preocupările privind eficiența pot
juca un rol decisiv în practică.
Articolul 48(2) din Legea Concurenței era utilizat pentru a oferi posibilitatea ca o
hotărâre de guvern să prevaleze interesului public general întro decizie de analiză a unei
concentrări economice efectuată de către CCR, atunci când o propunere de concentrare
economică ar fi implicat o întreprindere de stat. Prevederea nu a fost utilizată niciodată și a fost
eliminată odată cu ultimele modificări ale Legii Concurenței.

Procesul de notificare și decizional

Procesul de analiză a concentrărilor economice în România urmează îndeaproape modelul
european. De asemenea, este în conformitate cu recomandările OCDE relevante cu privire la
analiza concentrărilor economice. Definiția unei tranzacții de concentrare economică cu
declarare obligatorie este modelată după Regulamentul UE privind Concentrările Economice
(EUMR).
Începând cu anul 2004, pragurile de notificare se bazează pe standarde simple, obiective.
Analiza concentrărilor economice este împărțită în două perioade de investigație, cu o perioadă
de 45 de zile la faza I, și o perioadă în faza ÎI, pentru concentrări economice care au ridicat
îngrijorări în timpul perioadei de analiză inițială. Perioada maximă pentru o analiză combinată de
fază I și ÎI este de cinci luni. Concentrările economice care trebuie notificate nu trebuie să fie
efectuate înainte de a obține o decizie de autorizare, cu posibilitatea unor derogări.
Regulile și procedurile aplicabile sunt transparente, mai multe reguli și reglementări
secundare au fost publicate și sunt disponibile pe site-ul CCR. Începând cu anul 2004,
31
concentrările economice sunt supuse controlului de către CCR numai în cazul în care veniturile
la nivel cumulat ale părților depășesc 10 milioane euro și fiecare din cel puțin două părți
implicate în tranzacție a avut venituri de cel puțin 4 milioane euro.
Pragurile anterioare erau mult mai mici și a existat o recunoaștere tot mai mare a faptului
că aceasta ducea la prea multe notificări de concentrări economice care nu au avut nici o
semnificație economică. Schimbarea în praguri părea să aibă efectele dorite: în timp ce în 2003,
CCR a adoptat aproximativ 250 de decizii în cazurile de concentrare economică, numărul a
scăzut la aproximativ 40-50 de decizii pe an de atunci. Aceasta este o tendință pozitivă, chiar și
dacă avem în vedere faptul că schimbările din mediul economic au contribuit probabil la o
reducere a numărului total de concentrări economice.
Definiția unei "tranzacții de concentrare economică", urmează, de asemenea, modelul
EUMR. Conceptul cheie pentru a identifica o "tranzacție de concentrare economică" este cea a
controlului/ influenței decisive. Achizițiile de participații minoritare de non-control nu sunt
supuse controlului de concentrare economică.
Pragurile de notificare sunt pragurile jurisdicționale și CCR nu poate analiza concentrări
economice care nu respectă pragurile. Notificarea concentrărilor economice care ating pragurile
(și care nu fac obiectul unei notificări EUMR ) este obligatorie și o tranzacție notificabilă nu
trebuie să fie închisă înainte de obținerea aprobării CCR. Notificările pot fi prezentate înainte de
a ajunge la un acord final de concentrare economică. Lipsa notificării unei tranzacții este
considerată o infracțiune gravă precum încălcări ale Articolelor 5 și 6.
Sancțiunile ar putea ajunge la 10 % din veniturile anuale, deși, în practică, ele sunt mult
mai mici. Procesul de analiză a concentrărilor economice este supus termenelor legale prevăzute
la Articolul 46 din Legea Concurenței. Din momentul în care primește o notificare completă,
CCR are o perioadă de 30 zile pentru a decide dacă operațiunea notificată este într-adevăr
obiectul unei analize de concentrare economică. Perioada de analiză din faza I pentru tranzacțiile
care intră sub jurisdicția CCR cu privire la analiza concentrărilor economice este de 45 de zile.
La sfârșitul fazei I, CCR poate emite o decizie de ne-obiectare, deoarece tranzacția nu ridică
probleme serioase sau pentru că orice probleme severe au fost rezolvate prin angajamente.
Alternativ, se poate deschide o investigație de faza ÎI, în cazul în care orice probleme serioase cu
privire la concentrare nu au fost rezolvate. Investigațiile pot dura până la cinci luni, începând de
la momentul în care fost primită o notificare completă (adică, perioada de revizuire de faza ÎI,
este mai mică de patru luni).
Perioadele de revizuire sunt declanșate numai atunci când este primită o notificare
completă. În practică, cele mai multe notificări sunt considerate incomplete atunci când sunt
primite prima oară, extinzând astfel efectiv faza I de analiză la o perioadă de două luni sau mai
32
mult. CCR a introdus recent un proces de revizuire simplificată pentru concentrările economice
non-problematice, răspunzând de asemenea sugestiilor venite din comunitatea de afaceri de a
reduce timpul de evaluare pentru concentrări economice non-complexe. Procedura simplificată
este disponibilă în circumstanțe limitate, cu condiția ca cotele de piață agregate ale părților să nu
depășească 15 % (relații pe orizontală) sau 25 % (relații pe verticală).
În 2012, o treime din toate notificările au fost analizate în conformitate cu procedura
simplificată. Cu toate acestea, beneficiile reale ale procedurii simplificate rămân incerte.
Membrii mediului privat își exprimă îngrijorarea că sunt necesare atât de multe informații, chiar
și în cazuri simplificate încât nu există nici o diferență reală față de notificările "normale". Dar
părțile interesate au, în general, o atitudine extrem de pozitivă cu privire la capacitatea CCR de a
gestiona în mod eficient și eficace notificări de concentrare economică. Sunt disponibile întâlniri
de pre-notificare pentru a clarifica problemele deschise înainte de prezentarea unei notificări
formale. Capacitatea CCR de a se concentra rapid pe aspectele relevante este apreciată.
Problemele competitive au fost rezolvate, în unele cazuri, prin angajamente prezentate în timpul
fazei I. Nu există reclamații din mediul privat cu privire la întârzieri nejustificate în procesul de
revizuire sau, solicitări nefocalizate de date împovărătoare pentru întârzierea investigațiilor.
Analizele de faza ÎI sunt rare. Între 2008 și 2012, o analiză în profunzime a fost deschisă în cazul
a mai puțin de 10 tranzacții, în comparație cu mai mult de 200 de decizii de autorizare din faza I.
Au fost impuse măsuri corective în cazul a 6 decizii. Ultima decizie de interzicere datează din
2001.
Deciziile de analiză a concentrărilor economice continuă să constituie o parte importantă
a activității CCR. Pentru o lungă perioadă de timp marea majoritate a cazurilor, precum și
deciziile privind lipsa notificării au fost aproape singurele decizii de aplicare a legii care implică
amenzi emise de CCR. Această tendință a fost inversată. Din 2010, CCR a emis doar trei decizii
de amendare în legătură cu lipsa notificării unei concentrări economice iar amenzile implicate
sunt mult mai mici decât în cazuri de încălcare a normelor antitrust. Având în vedere numărul
mic de concentrări economice notificate care au nevoie de intervenție, numărul de cazuri de
concentrări în care CCR a căutat căi de atac este destul de limitat. Cu toate acestea , CCR a emis
acum Instrucțiunile privind măsurile corective în cazurile de concentrări economice care
urmează îndeaproape liniile directoare ale Comisiei Europene. În unele cazuri mai vechi, CCR a
putut să aprobe concentrările economice după ce părțile au convenit asupra unor compensații
structurale, inclusiv vânzarea de interese minoritare la terțe părți, care concurau cu obiectivul de
fuziune, și cesionarea de mărci.
De atunci, măsurile compensatorii par să fi devenit mai complexe, cu o încredere tot mai
mare cu privire la căile de comportament. Printre compensațiile în cazuri recente de concentrări
33
economice se numără angajamentul de a păstra o unitate de producție străină și canale de
distribuție autohtone distincte asociate pe o perioadă de doi ani, combinată cu o obligație de
raportare a prețurilor; un angajament de cinci ani de a continua să furnizeze concurenții din aval
în condiții nediscriminatorii, și de a refuza livrările numai în cazuri justificate în mod obiectiv, și
de abținere de la impunerea de obligații de ne-concurență; un angajamentul al cumpărătorului de
a nu exercita o influență semnificativă asupra țintei pe o perioadă de zece ani; precum și
angajamentul cumpărătorului pentru o perioadă de trei ani de a nu crește prețurile în anumite
piețe cu mai mult de 5% față de prețurile de vânzare medii din alte magazine ale cumpărătorului,
împreună cu transmiterea anuală a unei analize de preț.
Începând cu anul 2001, tranzacțiile pot fi, de asemenea, supuse analizei de către
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru a determina dacă acestea reprezintă un risc
pentru securitatea națională. CSAT a identificat o serie de sectoare în care tranzacțiile ar putea
ridica probleme de securitate națională și, prin urmare, sunt supuse procesului de revizuire,
inclusiv securitatea frontierelor, energie și transport, rețelele critice și bancare. CCR trebuie să
informeze CSAT atunci când primește o notificare a unei concentrări economice în sectoarele
relevante. CSAT va notifica CCR că tranzacția nu ridică probleme de securitate națională.
Deciziile negative ale CSAT vor fi transmise Guvernului care ar putea interzice tranzacția din
motive de securitate națională. Până în prezent, noua procedură de analiză nu a condus la nici o
interdicție de concentrare economică pe care CCR ar fi autorizat-o în conformitate cu legea
concurenței.

Secţiunea 2. Controlul ajutoarelor de stat

Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014
privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi
completarea Legii concurenţei nr. 21/1996
Deciziile Comisiei Europene prin care se dispune iniţierea procedurii de investigaţie
 În cazul în care Comisia Europeană dispune declanşarea unei investigaţii privind
existenţa unui ajutor de stat ilegal.
În cazul în care este declanşată procedura de investigaţie de către Comisia Europeană
privind acordarea unui presupus ajutor ilegal, furnizorul solicita instituirea masurilor asiguratorii,
în condiţiile Codului de procedura fiscală, asupra activelor beneficiarului/beneficiarilor de ajutor
de stat, într-un cuantum echivalent cu valoarea ajutorului de stat ilegal analizat de Comisia
Europeană, astfel cum este acesta estimat de furnizor. 
34
 În cazul în care Comisia Europeană a decis deschiderea unei proceduri de investigaţie
pentru măsuri de ajutor de stat dispuse printr-un titlu executoriu ce consta într-o hotărâre
judecătorească sau arbitrala, de la data comunicării deciziei Comisiei Europene privind
declanşarea procedurii de investigaţie către furnizor, orice executare silită a acestui titlu nu poate
începe sau, după caz, se suspendă de drept. 
Furnizorul ajutorului de stat comunica, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la
primire, decizia Comisiei Europene privind declanşarea procedurii de investigaţie şi suspendarea
de drept a executării silite de către posibilul beneficiar de ajutor de stat, devenit creditor al său
conform titlului executoriu, şi, după caz, către executorul judecătoresc, precum şi tuturor
persoanelor la care s-au înfiinţat popriri şi la care s-au instituit sechestre. 
În vederea punerii în executare a titlului executoriu, în termen de o zi lucrătoare de la
data comunicării, furnizorul ajutorului de stat solicita Trezoreriei Statului, la care acesta are
deschise conturile, deschiderea unui cont cu afectatiune specială, purtător de dobânzi, pe numele
creditorilor şi, după caz, la dispoziţia executorului judecătoresc. Dobânda aplicabilă la
disponibilităţile în contul cu afectatiune specială este dobânda la vedere practicată de Trezoreria
Statului, iar sursa de plată a acestei dobânzi este bugetul Trezoreriei Statului. Solicitarea de
deschidere a contului conţine numele creditorilor şi, după caz, al executorului judecătoresc la
dispoziţia cărora se deschide contul, codificat cu codul de identificare fiscală.
În termen de maximum 30 de zile de la data deschiderii contului pe numele creditorilor
şi, după caz, la dispoziţia executorului judecătoresc, furnizorul ajutorului de stat consemnează, în
contul deschis la Trezoreria Statului, suma necesară stingerii obligaţiei care face obiectul titlului
executoriu, precum şi, după caz, a cheltuielilor de executare silită efectuate până la data
suspendării de drept, mai puţin obligaţiile stinse până la data suspendării de drept. La calculul
sumelor consemnate, furnizorul ţine cont de modalitatea de calcul a dobânzii avută în vedere la
stabilirea sumelor din titlurile executorii, inclusiv de cele emise de executorul judecătoresc.
După consemnarea sumelor în contul deschis la Trezoreria Statului, furnizorul informează, de
îndată, creditorii şi executorul judecătoresc. 
Creditorii nemulţumiţi de cuantumul sumelor consemnate, precum şi executorul
judecătoresc nemulţumit de cuantumul cheltuielilor de executare consemnate pot solicita
furnizorului majorarea sumei.
Furnizorul ajutorului de stat are obligaţia de a modifica suma consemnată în funcţie de
hotărârile instanţelor judecătoreşti în eventualele acţiuni judiciare, prin majorarea sau diminuarea
sumei consemnate, după caz, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acestora. 

35
În cazul consemnării sumelor pe numele creditorilor, la solicitarea furnizorului ajutorului de stat,
însoţită de o copie a deciziei Comisiei Europene privind declanşarea procedurii de investigaţie,
Trezoreria Statului indisponibilizează suma consemnată până la comunicarea deciziei Comisiei
Europene cu privire la compatibilitatea respectivului ajutor de stat cu piaţa internă către
furnizor. 
La finalizarea investigaţiei, furnizorul ajutorului de stat comunica, în termen de
maximum 5 zile lucrătoare de la primire, o copie a deciziei Comisiei Europene cu privire la
compatibilitatea respectivului ajutor de stat cu piaţa internă creditorilor şi, după caz, executorului
judecătoresc. 
Sumele consemnate în plus faţă de sumele care se cuvin creditorilor/executorului
judecătoresc se virează de Trezoreria Statului într-un cont de venituri bugetare distinct, la
solicitarea furnizorului ajutorului de stat. 
Rolul instanţelor naţionale în domeniul ajutorului de stat 
Instanţele naţionale vor asigura aplicabilitatea directă a art. 108 alin. (3) din TFUE,
adoptând orice măsuri necesare conform normelor procedurale naţionale aplicabile. Hotărârea
instanţei poate impune, inter alia: suspendarea platii unui ajutor ilegal, recuperarea ajutorului
ilegal, recuperarea dobânzii corespunzătoare, despăgubiri pentru concurenţii afectaţi. 
Instanţele naţionale au obligaţia de a verifica dacă măsura contestata a fost declarată sau
nu ajutor de stat de către Comisia Europeană sau de furnizor. În cazul în care măsura a fost
declarată de Comisia Europeană ca ajutor de stat, instanta naţională nu poate modifica caracterul
de ajutor de stat al măsurii de sprijin. 
Consiliul Concurentei şi/sau Comisia Europeană pot interveni în cauza în calitate de
amicus curiae. 
Dacă furnizorul acorda ajutorul, prin încălcarea obligaţiei de notificare sau a clauzei
suspensive, instanţele naţionale pot adopta măsurile necesare pentru protejarea părţilor
interesate, inclusiv prin măsuri provizorii, dacă este cazul.
Beneficiarul unui ajutor de stat ilegal nu poate primi niciun alt ajutor înainte de aducerea
la îndeplinire a tuturor măsurilor dispuse prin hotărârea instanţei naţionale prin care s-a dispus
recuperarea. 
Întreprinderile afectate de acordarea unui ajutor ilegal pot formula acţiune în
contradictoriu cu furnizorul împotriva acestei măsuri, la Curtea de Apel Bucureşti. 
În cazurile în care s-a dispus recuperarea unui ajutor de stat/de minimis iar beneficiarul
ajutorului se afla în procedura de insolventa, instanta naţională ce derulează respectiva procedura
de insolventa va accepta să înscrie creanţa privitoare la restituirea ajutorului în cauza în tabelul

36
creanţelor şi va asigura recuperarea imediată a ajutorului de stat/de minimis, chiar dacă acest
lucru presupune încetarea activităţii întreprinderii." 

Secţiunea 3. Activităţi economice monopol de stat

Practicile monopoliste urmăresc acapararea pieţei sau a unui segment determinat al pieţei de
către agenţii economici cei mai puternici într-un anumit domeniu al producţiei de mărfuri, sau
prestaţiilor de servicii. Mecanismele pieţei libere sunt astfel grav perturbate, relaţiile oligopolitice tinzând să
devină monopoliste. În acest context, este interzis abuzul de poziţie dominantă apreciată după
următoarele criterii:
1. Independenţa globală de comportament pe piaţă sau pe un sector de piaţă a agentului
economic în cauză;
2. Puterea economică de a acţiona pe piaţa fără a Ţine seama de iniţiativele şi măsurile adoptate de
concurenţi referitor la preţuri, producţie şi distribuţie.
* sediul materiei în legislaţia naţională pentru abuzul de poziţie dominantă: art. 6,
Legea nr. 21/1996 - legea concurenţei, republicată, M. Of. Nr. 742 din 16 august 2005,
care
Enumera şi faptele anticoncurenţiale, situaţiile considerate practici abuzive şi definite de legiuitor ca fiind abuz
de poziţie dominantă:
„Este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante deţinute de către unul sau mai
mulţi agenţi economici pe piaţa românească ori pe o parte substanţială a acesteia, prin recurgerea la
fapte anticoncurenţiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activităţii economice ori
prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuzive pot consta, în special, în:
A) impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor ori a altor
clauze contractuale inechitabile şi refuzul de a trata cu anumiţi furnizori sau beneficiari;
B) limitarea producţiei, distribuţiei sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul utilizatorilor ori
consumatorilor;
C) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând, în
acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
D) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor clauze stipulând prestaţii
suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu au legătură cu obiectul
acestor contracte;
E) practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preţuri de ruinare, în scopul înlăturării
concurenţilor, sau vânzarea la export sub costul de producţie, cu acoperirea diferenţelor prin impunerea
unor preturi majorate consumatorilor interni;
37
 F) exploatarea stării de dependentă în care se găseşte un alt agent economic fată de un asemenea agent sau
agenţi economici şi care nu dispune de o soluţie alternativă în condiţii echivalente, precum şi ruperea
relaţiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună unor condiţii comerciale
nejustificate."
Dacă, prin măsurile luate şi prin sancţiunile aplicate de Consiliul concurenţei, unui agent economic abuzând
de poziţia sa dominantă, nu se obţin restabilirea situaţiei şi prevenirea repetării abuzului, Consiliul concurenţei,
pentru motiv de afectare gravă a unui interes public major, poate cere curţii de Apel Bucureşti să ordone
măsurile adecvate pentru lichidarea poziţiei dominante pe piaţă a acestuia, instanta
judecătorească putând dispune, după caz:
A) invalidarea unor contracte sau a unor clauze contractuale prin intermediul cărora se exploatează abuziv
poziţia dominantă;
B) invalidarea actului sau a actelor de realizare a unei concentrări creatoare de poziţie dominantă, chiar
atunci când prin actul sau actele juridice în cauză s-ar fi constituit o nouă persoană juridică;
C) limitarea sau interdicţia accesului pe piaţă;
D) vânzarea de active;
E) restructurarea prin divizare a agentului economic.

38
 CAPITOLUL IV – PRACTICILE ANTICONCURENŢIALE

Sectiunea1. Legea Concurenţei. Obiective

După căderea regimului comunist, România a adoptat prima lege a concurenței în anul
1996. Legea acoperea atât aspecte instituționale și procesul de aplicare, cât și legislația antitrust
și legislația cu privire la concentrările economice de bază. Încă de la început, legea concurenței a
urmat în mare parte modelul european.
În același timp, sistemul de aplicare a legii s-a bazat pe aplicarea legii în domeniul
administrativ. Sancțiunile penale pentru persoane fizice erau posibile în cazurile de acorduri
restrictive, precum și în cazurile de abuz de poziție dominantă, dar nu au fost niciodată relevante
în practică. Analiza concentrărilor economice făcea deja parte din legea de concurență inițială.
Nu existau excluderi semnificative pentru niciun sector al economiei.
Legea a fost modificată în mod substanțial începând din 1996. Mai multe schimbări au
fost influențate de eforturile de aliniere a legislației române de concurență la legislația europeană
în domeniul concurenței și la alte standarde internaționale. Au fost aduse schimbări majore
sistemului instituțional și normelor de fond în 2003/2004 și în 2010. În 2004, Consiliul
Concurenței a fuzionat cu Oficiul Concurenței, care făcuse parte din Ministerul de Finanțe,
creându-se CCR ca autoritate de concurență unică, independentă. Unele dintre modificările din
2010 au fost direct legate de necesitatea de a asigura o mai mare convergență cu legislația de
concurență a UE. De exemplu, s-a renunțat la sistemul de notificare pentru acordurile restrictive,
acesta fiind înlocuit de modelul de auto-evaluare al UE. Modificările din 2010 au preluat
totodată exceptările pe categorii în legislația concurenței din România. A fost introdusă
posibilitatea dispozițiilor prin care acuzaților care acceptă acuzațiile CCR le pot fi acceptate
reduceri substanțiale ale amenzilor. Sfera de aplicare a sancțiunilor penale a devenit și ea mai
concentrată: sancțiunile penale au fost limitate la acordurile restrictive frauduloase și nu se mai
aplică cazurilor de abuz de poziție dominantă; cartelurile din achizițiile publice au fost eliminate
din sfera prevederilor de aplicare a Legii Concurenței și sunt supuse unui set special de sancțiuni
penale din Codul Penal aplicat la frauda de achiziții publice.
Astfel, sancțiunile penale în temeiul Legii Concurenței se limitează strict la cartelurile
grave din afara contextului de achiziții.

39
 Obiectivele de politică: scop și abordare
Piețele libere și concurența sunt protejate de Constituția României. Conform articolului
135, Statul trebuie să protejeze concurența loială și un mediu în care pot fi utilizați factorii de
producție. Articolul 1 din Legea Concurenței face referire la protecția consumatorilor că
obiectivul principal de aplicare a legii concurenței. Aceasta implică faptul că protejarea
concurenței și a unui mediu concurențial normal ar trebui să servească în fond interesele
consumatorilor. Din punctul de vedere al CCR, interesele consumatorilor sunt indicatorul unui
standard al bunăstării consumatorilor în aplicarea legii concurenței. Acesta a explicat că eficiența
și păstrarea unei structuri industriale competitive sunt considerate deosebit de importante în
cazul în care o evaluare directă a efectelor asupra bunăstării consumatorilor este dificilă.
Articolul 4 alineatul (1) din Legea Concurenței confirmă, în linie cu acest obiectiv de politici,
faptul că prețurile ar trebui stabilite în mod liber, în conformitate cu condițiile de cerere și ofertă.
Însă articolul 4 (3) autorizează Guvernul să intervină pe piață și să impună controlul prețurilor,
pentru de a combate prețurile "excesive" în situații de criză, atunci când există un dezechilibru
major între cerere și ofertă, sau în cazul în care o piață este evident disfuncțională. Astfel de
măsuri pot fi impuse maxim șase luni și pot fi reînnoite succesiv pe perioade de câte trei luni. Ele
trebuie întotdeauna aprobate de către Consiliul Concurenței. 8 Prevederea cuprinsă în articolul 4
(3) , care a fost neschimbată de la prima adoptare a Actului Concurenței în 1996, ar putea fi
văzută ca o limitare a angajamentului de piețe libere și concurențiale, deoarece ar putea permite
Guvernului să continue într-un mod mai populist obiectivele "protecției consumatorilor", în
temeiul Legii concurenței. Totodată, poate că acesta a fost prețul care a trebuit plătit pentru o
aplicare independentă a legislației de concurență, care-și urmărește propriile sale obiective
acceptabile din punct de vedere politic. Indiferent de justificare, singurul moment în care
prevederea a fost aplicată datează din 1997, când Guvernul a impus un plafon al prețului la uleiul
de floarea soarelui timp de două luni. Prevederea nu a mai produs efect din acel moment.
Aplicarea legii în cazuri nu a fost întotdeauna strict legată de bunăstarea consumatorilor. În unele
cazuri, CCR a incriminat un comportament care nu avea efecte nocive evidente asupra bunăstării
consumatorilor, și care s-ar putea, de fapt, să fi avut efecte pozitive. De exemplu, CCR a
incriminat în trecut interzicerea exporturilor pe care companiile farmaceutice le-au impus
distribuitorilor locali. În acest caz, este posibil ca intervenția CCR să fi subminat interesele
consumatorilor interni, deoarece este posibil să fi dus la o reducere a livrărilor pe piața internă.
Protejarea IMM-urilor sau preocupările structurale similare nu joacă niciun rol major în politica
din domeniul concurenței sau de aplicare a legii. Articolul 8 CL include o regulă de minimis
pentru anumite acorduri în cazul în care părțile dețin cote de piață mici. Aceste reguli din
40
Articolul 8 urmează în mod substanțial Nota Comisiei Europene cu privire la ajutorul de
minimis. 9 Ele ar putea fi văzute ca o ilustrare a politicii de protecție a firmelor mai mici, dar
numai în ipoteza în care cotele de piață scăzute reprezintă un bun indicator pentru dimensiunea
firmelor mici. O explicație mai plauzibilă pentru regula de minimis este faptul că aceasta
reprezintă o exprimare oficială a unei abordări bazate pe efectele acordurilor. În mod similar,
interdicția prevăzută la articolul 8 (1)(f) din Legea Concurenței împotriva abuzurilor de
dependență economică ar putea fi considerată o prevedere care ajută în primul rând firmele mai
mici împotriva "exploatării" de către firmele mai mari. Dar efectele sale practice par limitate.
CCR recunoaște că punerea în aplicare a legii concurenței ar trebui să îmbunătățească în
cele din urmă performanța economică. Activitățile timpurii ale CCR au avut o legătură directă cu
tranziția la economia de piață. În perioada de tranziție, CCR a căutat să se asigure că entitățile
private nou formate nu blochează piețele și nu exploatează consumatorii. Mai recent, CCR și-a
îndreptat atenția către examinarea sectoarelor esențiale, care pot îmbunătăți competitivitatea din
România, legând astfel legislația și politicile din domeniul concurenței de obiectivul de
îmbunătățire a performanței competitive.

Secţiunea 2. Reglementarea protecţiei concurenţei în România

,,Exercitarea concurentei constituie un drept al tuturor agenţilor economici. Ca orice

drept recunoscut şi protejat de lege, dreptul la concurentă trebuie exercitat cu bună credinţă şi
potrivit uzanţelor cinstite (articolul 1- Legea nr. 11 din 1991) fără să încalce dreptul şi libertăţile
agenţilor economici precum şi ale cetăţenilor.’’
În ultimii ani s-a pus un accent din ce în ce mai mare pe politica concurentei deoarece
funcţionarea normală a pieţei depinde, în mare măsură, de concurentă, iar lupta împotriva
infracţiunilor din acest domeniu a devenit o preocupare generală i a cunoscut ,,o reglementare
ascendentă’’.
Problema concurentei neloiale şi a practicilor anticoncurenţiale s-a pus pentru prima dată
la Bruxelles la data de 14 decembrie 1900 o dată cu introducerea articolului 10 bis în Convenţie,
articol care prevedea că toate ţările din Uniune vor beneficia de protecţie acordată împotriva
concurentei neloiale. Acest articol a suferit modificări cu prilejul revizuirii de la Washington în 2
iunie 1911, ţările contractante angajându-se să le asigure cetăţenilor protecţie efectivă împotriva
concurentei neloiale. Însă, revizuirea de la Haga din 6 noiembrie 1925 a prevăzut obligativitatea
ţărilor contractante de a asigura cetăţenilor care fac parte din Uniune protecţia asupra actelor
anticoncurenţiale.

41
 În ţara noastră cadrul juridic de reglementare a concurenţei, armonizat deplin cu normele
comunitare în domeniu, este asigurat de Legea concurentei nr. 21/1996, cu completările şi
modificările ulterioare, republicata în Monitorul Oficial nr. 742 din 16 august 2005, precum şi
legislaţia secundara emisă în aplicarea acesteia. Totodată, în România, ca ţara membră a Uniunii
Europene, sunt întrutotul şi pe deplin aplicabile şi reglementările comunitare în domeniu, între
care menţionam doar prevederile Tratatelor de instituire şi, respectiv, funcţionare a Uniunii
Europene, care reprezintă legislaţia primara precum şi „Regulamentul Consiliului (CE) nr.
1/2003 de punere în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute de art. 101 şi 102 din
Tratat”.
În materia concurentei legislaţia comunitară este prevalenta în raport cu legislaţia
naţională iar prin regulamentul mai sus menţionat, autorităţile de concurenţă naţionale ale
statelor membreau fost investite cu competenţa necesară pentru aplicarea prevederilor specifice
din Tratat.
Existenţa unor reglementări în domeniul concurenţei, oricât de riguroase şi cuprinzătoare
ar fi acestea, nu pot garanta prin sine însăşi funcţionalitatea economiei de piaţă, prevenind orice
manifestare care ar putea avea drept scop sau efect împiedicarea, restricţionarea sau
distorsionarea concurentei şi afectarea climatului concurenţial. Prin urmare, se impune cu
necesitate existenţa unei instituţii, a unei autorităţi investite prin lege pentru a veghea la
respectarea regulilor specifice.
În România acest rol revine Consiliului Concurenţei, conceput să funcţioneze ca
autoritate administrativă autonoma în domeniul concurenţei.
Consiliul Concurentei a fost înfiinţat prin  LEGEA CONCURENTEI Nr. 21 din 10
aprilie 1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Autoritatea română de
concurentă şi-a început activitatea la 6 septembrie 1996 prin elaborarea reglementărilor necesare
aplicării Legii concurenţei (nr.21/1996), ce a intrat în vigoare la 1 februarie 1997.
În calitatea sa de autoritate naţională în domeniul concurenţei, instituţia pune în
aplicare şi asigură respectarea prevederilor naţionale, dar şi a celor comunitare de concurentă.
În acelaşi timp, Consiliul Concurentei are rolul de autoritate naţională de contact în
domeniul ajutorului de stat între Comisia Europeană, pe de o parte, şi instituţiile publice,
furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat, pe de altă parte.
Consiliului Concurentei îi revine şi rolul de a reprezenta România în relaţiile cu
organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil; de asemenea, este responsabil de relaţia cu
instituţiile Uniunii Europene, potrivit prevederilor relevante din legislaţia europeană, şi
cooperează cu alte autorităţi de concurentă.

42
 Activitatea Consiliului Concurentei se desfăşoară pe două componente principale: una
preventivă, de monitorizare a pieţelor şi supraveghere a actorilor de pe aceste pieţe şi una
corectivă, menită să restabilească şi să asigure dezvoltarea unui mediu concurenţial normal.
Astfel, misiunea autorităţii române de concurentă poate fi definită sintetic ca fiind aceea
de a proteja şi de a stimula concurenta pe piaţa românească în vederea dezvoltării unui mediu
concurenţial normal, pentru ca, în final, să se asigure o promovare cât mai bună a intereselor
consumatorilor.
Dimensiunea preventivă consta în monitorizarea pieţelor şi supravegherea
comportamentului agenţilor economici astfel încât prin intervenţiile sale să evite denaturarea în
mod semnificativ a concurenţei pe piaţă şi în implicarea activa în procesul legislativ putându-se
opune adoptării oricăror reglementări juridice care conţin prevederi anticoncurenţiale.
Dimensiunea corectiva este dată de măsurile adoptate pentru restabilirea şi menţinerea
unui mediu concurenţial eficient, atât prin înlăturarea practicilor care prejudiciază concurenta
promovate de unii agenţi economici, asociaţii de agenţi economici şi/sau autorităţi cât şi prin
identificarea prevederilor din actele normative şi/sau administrative care au sau pot avea efecte
negative asupra competiţiei şi intervenţia directă pentru corectarea sau eliminarea lor.
Din istoricul Consiliului concurentei am extras câteva cazuri majore pentru a înţelege mai
bine această instituţie:
În iulie 2005, Consiliul Concurenței a amendat cu 4,2 milioane euro filiala din România a
gigantului de bunuri de larg consum Colgate-Palmolive plus patru alte societăți pentru fixarea
indirectă a prețului minim de vânzare în baza unor înțelegeri pe piața produselor pentru îngrijire
personală.
În anul 2006, Consiliul Concurenței a amendat cu 28,5 milioane euro trei producători din
industria cimentului, CarpatCement, Holcim și Lafarge, pentru formarea unui cartel[4]. În anul
2003, tonă de ciment era vândută la export cu 24 dolari, în timp ce pe piața internă românii
plăteau aproximativ 80 dolari. CarpatCement a plătit, după ce a contestat decizia în justiție, în
timp ce ceilalți doi au achitat amenda. Amenda a fost prima de acest gen din România[4].
În anul 2009, Consiliul Concurenței a sancționat Raiffeisen Bank cu 14 milioane de lei
(3,37 milioane de euro) pentru furnizarea de informații inexacte în cadrul investigației privind
piața românească a serviciilor bancare și interbancare.
În februarie 2011, Consiliul Concurenței a amendat Orange România și Vodafone
România cu 63 milioane de euro, pentru abuz de poziție dominantă. Orange a fost amendată cu
34,8 milioane de euro, iar Vodafone cu 28,3 milioane de euro.
Consiliul Concurenţei a finalizat, în 2012, două investigaţii privind posibile înţelegeri
anticoncurenţiale între Orange, Vodafone şi Cosmote şi toţi distribuitorii acestora de produse
43
preplătite de telefonie mobilă (aproximativ 150), după ce companiile implicate şi-au asumat o
serie de angajamente de a încheia contracte care să conţină prevederi care să stimuleze
competiţia. Companiile au implementat angajamentele pe care şi le-au asumat, iar studiile
realizate în cadrul procesului de monitorizare au arătat că, faţă de 2012, în 2014, utilizatorii erau
foarte mulţumiţi de produsele prepay, inclusiv de preţul acestora. Cu toate acestea, au existat şi
excepţii: companiile Avenir Telecom SĂ şi Euronet Services SRL nu au modificat contractele cu
sub-distribuitorii lor de produse preplătite de telefonie mobilă în termenul maxim prevăzut şi, ca
urmare, au fost amendate cu 298.905 lei şi, respectiv 220.510 lei.
Consiliul Concurenţei a aplicat în 2013 amenzi totale de peste 19,6 milioane euro, fiind
sancţionate 35 de firme pentru practici anticoncurenţiale, o companie pentru nefurnizarea de
informaţii şi o persoană fizică –Gigi Becali- pentru punerea în aplicare a unei concentrări înainte
de notificare şi autorizarea sa de Consiliul Concurenţei.
Consiliul Concurenţei a dat amenzi în valoare de 40 de milioane de euro, în 2014,
cuatumul acestora fiind dublu faţă de anul 2013.

Secţiunea 3. Practicile anticoncurenţiale

Sancţionate de Legea Concurenţei: înţelegeri şi abuz de poziţie dominantă.

Legea română a concurenţei tratează pe larg trei tipuri de comportamente
anticoncurenţiale:
-înţelegeri între întreprinderi;
-abuzul de poziţie dominantă;
-fuzionările şi alte forme de “concentrare” între întreprinderi.

1. Înţelegerile între întreprinderi

Diversitatea practicilor anticoncurenţiale, denumite generic “înţelegeri” pot fi delimitate
în înţelegeri structurate juridic şi înţelegeri nestructurate juridic.
Înţelegerile structurate juridic sunt acorduri încheiate între agenţi economici sau asociaţii
de agenţi economici, indiferent că sunt exprese sau tacite şi oricare ar fi denumirea ce li se dă
(acord, înţelegere, pact, protocol, contract etc.).
Înţelegerile nestructurate juridic includ practicile concertate care constau în
comportamentul unor agenţi economici sau al asociaţiilor de agenţi economici de a se adapta,
mai mult sau mai puţin spontan, la o anumită linie de acţiune.

44
 Realizarea înţelegerilor care constituie practici anticoncurenţiale cere înfăptuirea unui
acord de voinţă între agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici. Simplul fapt de a
propune unui alt agent economic încheierea unui acord prin care este constrânsă concurenţa nu
poate constitui în sine o practică anticoncurenţială, decât în măsura în care a fost acceptată de
către celălalt agent economic.
Înţelegerile se clasifică în:
- acorduri orizontale, care privesc agenţii economici situaţi la acelaşi nivel al proceselor
economice:
acorduri între producători;
acorduri între distribuitori.
acorduri verticale, care privesc agenţii economici situaţi la niveluri diferite ale aceluiaşi
proces economic:
acorduri între producători şi distribuitori.
Articolul 5 din Legea Concurenţei precizează că: “sunt interzise orice înţelegeri exprese
sau tacite între agenţii economici sau asociaţii de agenţi economici, orice decizie de asociere sau
practici concertate între aceştia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea
şi denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau o parte a acesteia”.
Practicile anticoncurenţiale interzise sunt concretizate în următoarele:
“fixarea concertată în mod direct sau indirect a preţurilor de vânzare sau de cumpărare, a
tarifelor, rabaturilor, adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale inechitabile;
limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice sau investiţiilor;
împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriul teritorial, al
volumului de vânzări şi achiziţii sau pe alte criterii;
aplicarea în privinţa partenerilor comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii comerciale,
provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor clauze
stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu
au legătură cu obiectul acestor contracte;
participarea, în mod concret, cu oferte trucate la licitaţii sau orice alte forme de concurs
de oferte;
eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi
a libertăţii exercitării concurenţei de către alţi agenţi economici, precum şi înţelegerile de a nu
cumpăra sau de a nu vinde către anumiţi agenţi economici fără o justificare rezonabilă”.

2. Abuzul de poziţie dominantă

45
 Articolul 6 din Legea Concurenţei nr. 21/1996, precizează că: “este interzisă folosirea în
mod abuziv a unei poziţii dominante obţinute de unul sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa
românească sau pe o parte substanţială a acesteia, recurgând la practici anticoncurenţiale care au
ca obiect sau pot avea ca efect afectarea comerţului sau prejudicierea consumatorilor”.
Acest comportament anticoncurenţial prezintă două variante, fie abuzul de poziţie
dominantă pe o piaţă relevantă, fie exploatarea abuzivă a stării de dependenţă a unui agent
economic determinat.
Abuzul de poziţie dominantă deţinută de către unul sau mai mulţi agenţi economici pe
piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, constituie comportament interzis dacă
prezintă oricare din trăsăturile definitorii precizate în art. 6. abuzul de poziţie dominantă constă
îndeosebi în:
impunerea în mod direct sau indirect a preţurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor
sau a altor clauze contractuale echitabile şi refuzul de a trata cu anumiţi furnizori sau beneficiari;
limitarea producţiei, distribuţiei sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul utilizatorilor
sau consumatorilor;
aplicarea în privinţa partenerilor contractuali a unor condiţii neegale la prestaţii
echivalente, provocând în acest fel unora dintre ei un dezavantaj în poziţia concurenţială;
condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare de către parteneri a unor clauze
stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu
au legătură cu obiectul acestor contracte;
realizarea de importuri fără competiţie de oferte şi tratative tehnico – comerciale uzuale,
în cazul produselor şi serviciilor care determină nivelul general al preţurilor şi tarifelor în
economie;
practicarea unor preţuri excesive sau a unor preţuri de ruinare, sub costuri (preţuri de
dumping), în scopul înlăturării concurenţilor sau vânzarea la export sub costul de producţie, cu
acoperirea diferenţelor prin impunerea unor preţuri majorate concumatorilor interni;
exploatarea stării de dependenţă economică în care se găseşte un client sau un furnizor
faţă de agentul economic cu poziţie dominantă, constituie un abuz, ca atare un cimportament
monopolist condamnabil în situaţiile prevăzute la art. 6 lit. g din Legea Concurenţei “exploatarea
stării de dependenţă economică în care se găseşte un client sau un furnizor faţă de un asemenea
agent sau agenţi economici şi care nu dispune de o soluţie alternativă în condiţii echivalente,
precum şi relaţiile contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună condiţiei
comerciale nejustificate”.
Legea precizează că exploatarea dependenţei devine abuzivă, fie în cazul în care clientul
sau furnizorul agentului economic cu poziţie dominantă nu dispune de o soluţie alternativă în
46
condiţii echivalente, fie dacă acesta din urmă rupe relaţiile contractuale pentru singurul motiv că
partenerul refuză să se supună unor condiţii comerciale nejustificate.

3. Fuzionările şi alte forme de “concentrări“ între întreprinderi

Fenomenul concentrărilor economice poate, în anumite circumstanţe ale pieţei, să fie
recomandabil sau, dimpotrivă, într-o conjunctură diferită, să genereze rezultate anticoncurenţiale.
Prin art. 15 din Legea 21 se introduce un prag valoric maximal care, în principiu, poate să
delimiteze o concentrare economică monopolistă de alta tolerabilă, dacă sunt reunite şi
exigenţele calitative. Interdicţia nu se aplică concentrărilor economice, atunci când agenţii
implicaţi în operaţiune totalizează o cifră de afaceri de până la 10 miliarde lei. Această cifră se
actualizează periodic cu rata anuală a inflaţiei.
Consiliul Concurenţei poate admite o concentrare economică şi peste pragul valoric de 10
miliarde lei, dacă părţile interesate în acea operaţiune fac dovada că îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii, statornicite de art. 14, pct. 2:
operaţiunea de concentrare urmează să contribuie la creşterea eficienţei economice, la
ameliorarea producţiei, distribuţiei sau a progresului tehnic, sau la creşterea competitivităţii la
export;
efectele favorabile ale concentrării compensează efectele nefavorabile ale restrângerii
concurenţei;
de avantajele rezultate profită într-o măsură rezonabilă şi consumatorii, în special prin
preţuri reale mai reduse.

47
 CAPITOLUL V – CONCURENTA NELOAIALĂ

Secţiunea 1 Noţiunea de concurenţă neloială

CCR a devenit de curând una dintre autoritățile publice din România cu mandat de
aplicare a unei părți din legislația română cu privire la concurența neloială prin proceduri
administrative. În plus, anumite încălcări reprezintă fapte de natură penală și sunt instrumentate
de către procuror, și este posibil și dreptul la acțiune al persoanei fizice în instanțe, precum și alte
metode de acțiune (deși rare în practică).
Pe scurt, aplicarea legislației privind concurența neloială s-a dezvoltat în timp într-o
structură complexă de aplicare a legii cu un nivel redus de coordonare între diverșii jucători, și
fără nici un mecanism care să asigure standarde comune și rezultate comune ale cazurilor care să
respecte obiectivele de concurență. Structura actuală de aplicare a legii poate fi explicată prin
evoluția istorică și prin nevoie de implementare în timp a diverselor directive europene care
conțin componente de concurență neloială. Din 2011, CCR este responsabil exclusiv pentru
aplicarea Articolului 4 din Legea concurenței neloiale care se referă la practici ca cea de
denigrare a unei companii, atragerea neloială de clienți și destructurarea companiilor.
Prin legea aplicată de CCR, majoritatea încălcărilor sunt considerate de natură
administrativă și pot conduce la aplicarea de amenzi. Anumite încălcări, cele care pot fi încadrate
la spionaj industrial pot intra sub incidența codului penal, inclusiv pedepse cu închisoarea de
până la cinci ani. Litigiile private sunt posibile și ele, ca acțiune independentă sau ca urmărire de
despăgubiri, dar se pare că aceste situații sunt rare. Celelalte autorități implicate în aplicarea legii
concurenței neloiale sunt Ministerul de finanțe, responsabil cu publicitatea comparativă și
înșelătoare (care implementează o directivă UE); Consiliul Național al Audiovizualului cu
responsabilități în domeniul publicității înșelătoare și comparative în domeniul audiovizual;
Oficiul de stat pentru invenții și mărci; și Autoritatea Națională pentru protecția consumatorului,
care aplică legea pentru combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu
consumatorii (care implementează o altă directivă UE).
Sistemul lasă CCR autoritatea de aplicarea a legii în cazurile de concurență neloială care
contravin cel mai direct obiectivelor unei legi a concurenței orientată către bunăstarea
consumatorilor. O firmă care nu are atât de mult succes poate utiliza cu ușurință sesizări conform
cărora un concurent a atras alți concurent în mod ‚incorect’ sau și-a denigrat în mod ‚incorect’ un
48
concurent ca și armă împotriva comportamentului agresiv, dar în cele din urmă benefic și
competitiv. Cazurile de publicitate înșelătoare care pot afecta cel mai mult funcționarea adecvată
a piețelor și care par a avea cea mai strânsă legătură cu misiunea CCR, sunt aplicate de către alte
două autorități publice, în funcție de mediul de difuzare a publicității înșelătoare: prin mijloace
audiovizuale sau nu.
Aceste autorități diferite par a se coordona foarte puțin. Nu au fost dezvoltate standarde
sau obiective de politică comune. Legea concurenței neloiale poate genera mai multe sesizări.
Doar în 2014, CCR a investigat 45 sesizări. În principiu, fiecare direcție care se ocupă de cazuri
antitrust cu excepția direcție de carteluri poate investiga cazuri de încălcare a legii concurenței în
sectoarele relevante. Acest fapt ar putea crea riscul ca, cel puțin în unele direcții, resurse umane
importante să fie atrase către activitate de aplica a legii concurenței, mai ales pentru că, prin
prezenta lege, CCR nu are putea de a selecta cazurile pe care urmează să le investigheze.
Președintele CCR a decis alocarea responsabilității pentru cazurile de încălcare a legii
concurenței birourilor din teritoriu, reținând la sediul central un număr relativ mic de inspectori
de concurență implicați în aceste cazuri.
Aceasta pare o mișcare rezonabilă, prin care se alocă aplicarea unei legi care nu are
legătură directă cu misiunea de bază a CCR unor părți din Consiliu care au o mai mică implicare
în aplicarea legislației antitrust și cu privire la concentrările economice; aceștia au acces mai
direct la piețele locale la care fac trimitere sesizările. Dar acest lucru nu ar trebui să se
îndepărteze de o întrebare importantă și anume: puterile actuale de aplicare a legii concurenței de
către CCR se bazează pe o justificare solidă și CCR le folosește astfel încât reducă la minim
conflictele posibile cu obiectivele de politică ale legii concurenței? În plus, alocarea portofoliului
de cazuri de încălcare a legii concurenței birourilor din teritoriu a generat noi probleme. Baroul
privat și-a exprimat îngrijorarea că investigațiile derulate de oficiali din teritoriu nu urmează
aceleași standarde profesionale (înalte) ca cele derulate de către inspectorii de la centru. Părerea
generală este că aceste investigații nu sunt transparente, nu respectă drepturile procedurale ale
acuzatului și pot dura excesiv de mult. CCR a adoptat măsuri interne pentru a aborda aceste
temeri, cum ar fi cereri privind o transparență mai ridicată și limitări pe perioada investigațiilor,
dar nu a reușit să disipeze temerile terților.
Legislația propusă ar trebui să schimbe această situație într-o anumită măsură, pentru că
ar permite CCR să investigheze doar acele comportamente care afectează funcționarea piețelor și
nu doar relațiile bilaterale dintre două firme concurente. Acest fapt ar permite CCR să
optimizeze utilizarea resurselor. Totuși, el ar permite și o selecție atentă a cazurilor și o
supervizare îndeaproape a investigațiilor birourilor din teritoriu, conducând astfel la o mai mare
implicare a sediului central. Noua legislație se pare că va simplifica sistemul diferitelor încălcări
49
ale Legii Concurenței. Dar va și lăsa intactă actuala structură complexă. Atât timp cât nu poate fi
implementată o alocare mai rațională a responsabilităților de aplicare a legii, ar putea fi util cel
puțin să se identifice o anumită formă de coordonare între diferitele autorități care aplică
componente ale legii concurenței. În prezent, se pare că CCR nu cunoaște practicile de aplicare a
legii ale celorlalte autorități, inclusiv dacă, cel puțin în anumite cazuri, concurenții pot utiliza
sesizările către alte autorități cu privire la încălcarea legii concurenței pentru a limita
comportamentul agresiv, dar benefic și competitiv sau pentru a limita informațiile care ajung la
client și îi ajută pe aceștia să aleagă în cunoștință de cauză.

Secţiunea 2 Protecţia consumatorului

CCR nu deține puteri cu privire la legislația de protecție a consumatorului. În general,
legea și politica protecției consumatorului revin Autorității Naționale pentru Protecția
Consumatorului (ANPC), autoritate publică din cadrul Ministerului Economiei. ANPC are
responsabilitatea implementării în România a legilor europene cu privire la protecția
consumatorilor. CCR și ANPC au creat un mecanism formal de cooperare în 2007 prin semnarea
unui Protocol de cooperare în vederea dezvoltării de acțiuni comune pentru promovarea
intereselor economice ale consumatorilor prin aplicarea legii concurenței. Acesta cuprinde o
serie de eforturi comune în vederea promovării intereselor economice ale consumatorilor prin
aplicarea legii concurenței.
El cuprinde, de asemenea, o serie de eforturi comune pentru informarea organizațiilor de
consumatori și a celor care apără drepturile consumatorilor cu privire la aplicarea legii
concurenței și pentru a identifica modalitățile în care aplicarea legii concurenței poate fi benefică
pentru interesele consumatorilor. Deși cooperarea dintre cele două autorități nu pare a avea o
istorie îndelungă, există un exemplu recent de cooperare de succes care a adus beneficii
măsurabile consumatorilor din România.
În momentul implementării Directive 2008/48/EC privind contractele de credit cu
consumatorii, ANPC a fost autoritatea care a condus acest demers care a necesitat sprijinul și
cooperarea cu CCR în vederea eliminării comisionului de rambursare anticipată pentru acei
clienți care doreau să schimbe furnizorul de credit. CCR a dezvoltat idea extinderii eliminării
limitării comisioanelor de rambursare anticipată din Directivă unde aceasta avea o arie de
aplicare mai redusă la creditele de consum acordate de bănci, Eforturile intense de lobby din
partea ANPC și CCR au condus în cele din urmă la adoptarea unei legislații naționale care a
eliminat pe scară largă comisioanele de rambursare anticipată pentru toate creditele bancare
pentru consumatori, așa cum fusese sugerat de către CCR. Un studiu de impact ex post efectuat
un an mai târziu de către CCR a demonstrat că măsura a condus la o mobilitate sporită a
50
clienților, costuri de transfer mai mici și, implicit, o grad sporit de concurență pe piața serviciilor
bancare retail, cu beneficii pentru consumatori estimate la peste 15 milioane de euro. Nu se
cunosc situații în care cele două autorități să fi avut păreri contrare cu privire la anumite politici
care afectează consumatorii.

51
 CONCLUZII

”Prezentul ne oferă o lume globalizată, cu foarte multe oportunităţi economice care

permit posibilitatea unui comerţ liber, la dimensiuni internaţionale, la care întreprinderile s-au
adaptat repede, iar statele trebuie să procedeze la fel. Libertatea de a întreprinde activităţi
economice va funcţiona însă doar dacă există concurenţă pe piaţă, de esenţa unei economii de
piaţă libere, funcţionale fiind existenţa unei concurenţe nedistorsionate. În acest context, statele
sunt obligate să aplice o politică de concurenţă cât mai eficientă, fiind un element de reglare a
economiei de piaţă.”
Concurenţa este un mod de manifestare a economiei pe piaţă, în care pentru un bun
omogen şi substitutele sale, existenţa unui singur producător devine, practic, imposibilă.
Problema concurenţei prezintă interes pentru toţi actorii pieţei: producători, consumatori,
intermediari. Fiecare firmă este preocupată să fie cât mai competitivă, iar câştigul net să fie cât
mai bun. Iar acţiunile unei firme nu depind exclusiv de aceasta, ci de acţiunile concurenţilor ei.
În absenţa concurenţilor orice firmă aflată pe piaţă ar putea să-şi stabilească liber preţurile la un
nivel ridicat.

Concurenta devine mai puternică, atunci când preţurile sunt mai mici şi creşte cererea de
bunuri. Concurenţa se materializează prin comportamentul agenţilor economici din aceeaşi
ramură, care urmăresc maximizarea profitului pe seama utilizării capitalului investit. Fiecare
agent economic, care acţionează pe piaţa liberă, este preocupat de activitatea firmei sale, astfel
încât aceasta să fie cea mai competitiva dintre toate, iar câştigul net să fie cel mai bun.
Problema economică este una a utilizării resurselor disponibile în cel mai eficient mod, şi
nu ceea ce ar trebui să facem dacă situaţia ar fi diferită de ceea ce este de fapt. Nu are niciun sens
să vorbim de o utilizare a resurselor ca şi cum o piaţă perfectă “ar exista”, dacă acest lucru
înseamnă că resursele ar trebui să fie diferite de ceea ce sunt sau să polemizăm asupra a ceea ce o
persoană, care beneficiază de cunoaştere absolută, ar face dacă sarcina noastră este să găsim cea
mai bună utilizare a cunoştinţelor existente.
Argumentul în favoarea concurenţei nu se bazează pe condiţiile care ar exista dacă ar fi
perfectă. Deşi, dacă datele concrete ar face posibil concurenţei să se apropie de perfecţiune, acest
52
lucru ar asigura, de asemenea, utilizarea mai eficientă a resurselor, şi, cu toate că există motivaţii
pentru înlăturarea obstacolelor umane din calea concurenţei, acest lucru nu înseamnă că aceasta
nu duce de asemenea la o utilizare cât mai eficientă a resurselor ce poate fi adusă prin oricare
alte mijloace cunoscute dacă prin natura situaţiei acesta trebuie să fie imperfectă.
Chiar şi acolo unde intrarea liberă nu va asigura mai mult decât că, în orice moment, toate
produsele şi serviciile pentru care ar exista o cerere efectivă, dacă acestea ar fi disponibile, sunt,
de fapt, bunuri care pot fi produse la cea mai puţin costisitoare (curentă) alocare de resurse, dată
fiind situaţia istorică, chiar dacă preţul pe care consumatorul este determinat să-l plătească este
considerabil mai mare şi abia sub costul următorului cel mai bun mod în care nevoia să ar putea
fi satisfăcută - acest lucru, recunosc, este mai mult decât ne putem aştepta de la orice alt sistem
cunoscut.
Argumentul decisiv este încă acela elementar şi anume faptul că este foarte puţin probabil
ca, fără obstacole artificiale pe care activitatea guvernului fie le creează, fie le poate elimina,
orice marfă său serviciu va fi disponibilă pentru orice perioadă de timp doar pentru un preţ la
care cei din afară ar putea aştepta o rată a profitului mai mult decât normală, dacă au "intrat în
joc".
Lecţia practică a tuturor acestor lucruri, cred eu, este că noi ar trebui să ne facem mult
mai puţine griji dacă concurenţa într-un anumit caz este perfectă şi mult mai multe griji
întrebându-ne dacă măcar există concurenţă. Ceea ce modelele noastre teoretice referitoare la
industrii distincte ascund este faptul că, în practică, o prăpastie mult mai mare desparte
concurenţa de lipsa de concurenţă decât concurenţa perfectă de cea imperfectă.
“Competiţia conduce la continua perfecţionare şi eficientizare a producţiei. Ea determina
producatoru 1 să elimine risipă şi să scadă costurile, astfel încât să vândă la un preţ mai mic
decât alţii. Îi elimină pe cei ale căror costuri rămân ridicate şi face astfel încât să concentreze
producţia în mâinile acelora ale căror costuri sunt mai mici.” (Clair Wilcox)
Concurenta are loc atunci când exista libertatea de a pătrunde pe o piaţă şi când, în acelaşi
timp, pe acea piaţă exista mai mulţi vânzători alternativi.
Concurenta poate avea loc între firme mari sau firme mici, firmele rivale putând intra în
competiţie pe pieţe locale, regionale, naţionale sau chiar pe pieţe mondiale.
Cele mai importante scopuri ale concurentei sunt:
- satisfacerea cererii consumatorilor;
- promovarea inovaţiei;
- alocarea eficientă a resurselor;
- limitarea puterii economice şi a celei politice;
- justa distribuţie a veniturilor.
53
 Concurenta constituie mijlocul necesar prevenirii şi/sau diminuării puterii economice
concentrate în mâinile statului şi ale persoanelor şi întreprinderilor private.
De aceea, concurenta reprezintă un mijloc important pentru organizarea societăţii.
Principala cerinţa căreia orice economie trebuie să-i facă faţă este alocarea resurselor sale într-un
mod în care să îi satisfacă cel mai bine pe membrii societăţii respective, atât producători, cât şi
consumatori. Astfel, trebuie să se hotărască:
- ce fel de bunuri şi în ce cantităţi trebuie produse;
- în ce mod trebuie să fie distribuite bunurile produse între membrii societăţii;
- cum trebuie direcţionate resursele în producerea bunurilor şi ce metode de producţie se
vor folosi.
Piaţa liberă presupune acţiunea liberă a mai multor agenţi economici (producători sau
cumpărători)
Concurenta este unul dintre factorii importanţi ce acţionează asupra agenţilor economici, astfel
încât aceştia să-şi adapteze oferta la cerere. Pe o piaţă liberă, concurenta acţionează în strânsa
legătură cu preţul. Agenţii economici producători pe o piaţă liberă urmăresc prin intermediul
concurentei cu ceilalţi producători maximizarea profitului, prin minimizarea costului, preţului şi
creşterea calităţii bunurilor produse.
Economia de piaţa liberă se identifică cu economia de piaţă modernă şi se bazează pe
conservarea principiului libertăţii de concurenţă. Aceasta este reglementată printr-o serie de acte
normative care au ca efect reprimarea abuzurilor de la regulile normalităţii concurenţei.

Consiliul Concurenţei este o autoritate publică autonomă, responsabilă faţă de Parlament,

ce asigură aplicarea şi respectarea legislaţiei din domeniul concurenţei, ajutorului de stat şi
publicităţii în limitele competenţei sale. Consiliul Concurenţei este succesorul de drept al
Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei.

Scopul activităţii Consiliului Concurenţei este asigurarea respectării legislaţiei

concurenţiale, prin acţiuni de preîntâmpinare a practicilor anticoncurențiale,  înlăturarea
încălcărilor concurențiale, promovarea și creșterea culturii concurențiale.

Formarea mediului concurențial loial este o misiune importantă, pentru că doar cu

eforturi comune ale mediului de afaceri,ale autorităților statului, mass-mediei,  societății   civile
și evident a Consiliului Concurenței poate fi menținut  un mediu concurențial loial.

54
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
 
 
 
Cursuri, monografii, tratate

1) Academia Română, Institutul de lingvistică ”Iorgu Iordan”, Dicţionar explicativ al limbii

române, ed. a II-a, Bucureşti, 1998.
2) Căpățână Octavian, Dreptul concurenței comerciale, Concurența neloială pe piața internă și
pe piața internațională, Editura Lumina Lex, București, 1994.
3) Căpățână Octavian, Dreptul concurenței comerciale, Concurența patologică, Monopolismul,
Editura Lumina Lex, București, 1993.
4) Căpăţână Octavian, Dreptul concurenţei comerciale. Partea generală, ed. a II-a, Ed. Lumina
Lex, Bucureşti, 1998.
5) Coman Giorgiu, Concurența în drept intern și european, Editura Hamangiu, București, 2011
6) Constantinescu Mihai, Iorgovan Antonie, Muraru Ioan, Tănăsescu Simina Elena, Constituția
României, revizuită, Editura All Beck, București, 2004.
7) Craig Paul, Grainne de Burca, Dreptul Uniunii Europene, Editura Hamangiu, Ediția a IV-a,
București, 2009 .
8) Eminescu Yolanda, Concurență neleală. Drept român și comparat, Lumina Lex, București,
1993.
9) Eminescu Yolanda, Tratat de proprietate industrială, vol.3, Editura Academiei Române,
București, 1984.
10) Fuerea Augustin, Drept comunitar al afacerilor, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura
Universul Juridic, București, 2006.
11) Giorgiu Coman, Teză de doctorat ”Concurența în dreptul intern și european”, Academia de
Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, București, 2011.
12) Mihai Emilia, Dreptul concurenței, Editura All Beck, București, 2004.
13) Păun Roxana-Daniela, Dreptul Concurenței, Universitatea Spiru Haret, Editura Fundației
România de Mâine, București, 2013.
 
 
 
55
Legislatie nationala si europeana
1. Legea nr 287/2009 privind Codul Civil
2. Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
3. OUG 79 2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr.
287/2009 privind Codul civil
4. Legea 60 2012 privind aprobarea OUG 79 2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare
intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
5. Legea Concurenței nr. 21 din 10 aprilie 1996 – Republicată în temeiul art. III din Legea nr.
538/2004 privind modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.130 din 30 noiembrie 2004, dându-se textelor o
nouă numerotare. Legea nr. 21/1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 88 din 30 aprilie 1996 şi a mai fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
121/2003 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 10 decembrie 2003, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 184/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
461 din 24 mai 2004. *) Conform art. 1 din Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr.
519/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.271 din 29 decembrie 2004,
"Plafonul valoric raportat la cifra de afaceri, prevăzut de art. 8 alin. (1) din Legea concurenţei nr.
21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează de la 20 miliarde lei la 30
miliarde lei"
6. LEGEA nr. 149 din 5 iulie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
75/2010 privind modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996
7. OUG nr. 75 din 30 iunie 2010 privind modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.
21/1996
8. HG nr.767/2003 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Concurenţei în subordinea
Ministerului Finanţelor Publice,
9. OUG nr.36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul
Oficiului Concurenţei, aprobată prin Legea nr. 205/2002, M. Of. nr. 275 din 24 aprilie 2002

Legislație internă - Regulamente și instrucțiuni

1. REGULAMENT de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei pus in
aplicare prin ORDIN nr. 101 din 2 februarie 2012 (Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 113
din data de 14 februarie 2012)
56
2. REGULAMENT pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind concentrările
economice, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 385/2010
(Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 23 din data de 11 ianuarie 2012)
3. REGULAMENT pentru modificarea Regulamentului privind stabilirea şi perceperea tarifelor
pentru procedurile şi serviciile prevăzute de Legea concurenţei nr. 21/1996 şi regulamentele
emise în aplicarea acesteia, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr.
426/2011 (Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 10 din data de 5 ianuarie 2012)
4. INSTRUCŢIUNI pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind individualizarea
sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenţei nr. 21/1996, puse în
aplicare prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 420/2010 (puse în aplicare prin
ORDINUL nr. 898 din 6 decembrie 2011, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 932 din data
de 29 decembrie 2011)
5. INSTRUCŢIUNI pentru modificarea Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor
pentru contravenţiile prevăzute la art. 50 şi 501 din Legea concurenţei nr. 21/1996, puse în
aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 419/2010 (puse în aplicare prin
ORDINUL nr. 897 din 6 decembrie 2011, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 932 din data
de 29 decembrie 2011)
6. INSTRUCŢIUNI din 12 octombrie 2011 pentru modificarea Instrucţiunilor privind regulile de
acces la dosarul Consiliului Concurenţei în cazurile referitoare la art. 5, 6 şi 9 din Legea
concurenţei nr. 21/1996, art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
precum şi în cazurile de concentrări economice puse în aplicare prin ORDINUL nr. 794 din 12
octombrie 2011 (Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 756 din data de 27 octombrie 2011)
7. REGULAMENT din 7 septembrie 2011 pentru modificarea şi completarea Regulamentului
privind analiza şi soluţionarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6 şi 9 din
Legea concurenţei nr. 21/1996 şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea
Uniunii Europene, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr.
499/2010 (Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 673 din data de 21 septembrie 2011)
8. REGULAMENT din 19 august 2011 privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei pus in aplicare prin ORDINUL nr. 668 din 19 august
2011 (publicat în Monitorul Oficial cu numărul 631 din data de 5 septembrie 2011)
9. Instrucţiuni pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor date în aplicarea prevederilor art.
32 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu
privire la calculul taxei de autorizare a concentrărilor economice, puse în aplicare prin Ordinul
preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 400/2010 (puse in aplicare prin ORDIN nr. 624 din 27
iulie 2011)
57
10. Regulamentul privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru procedurile şi serviciile
prevăzute de Legea concurenţei nr. 21/1996 şi regulamentele emise în aplicarea acesteia (pus în
aplicare prin ORDINUL nr. 426 din 4 martie 2011)
11. Instrucţiuni pentru modificarea pct. 52 din Instrucţiunile privind condiţiile, termenele şi
procedura pentru acceptarea şi evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurenţiale,
puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 724/2010 (puse în aplicare
prin ORDINUL nr. 425 din 4 martie 2011)
12. INSTRUCŢIUNI privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenţei în cazurile
referitoare la art. 5, 6 şi 9 din Legea concurenţei nr. 21/1996, art. 101 şi 102 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene, precum şi în cazurile de concentrări economice (puse in aplicare
prin Ordinul nr.421 din 2 martie 2011)
13. Procedura privind desfăşurarea audierilor în Plenul Consiliului Concurenţei şi adoptarea
deciziilor (pusă în aplicare prin ORDINUL nr. 42 din 24.01. 2011)
14. Instrucţiuni privind condiţiile, termenele şi procedura de urmat pentru adoptarea de măsuri
interimare, potrivit prevederilor art. 47 din Legea concurenţei nr. 21/1996 (puse în aplicare prin
ORDINUL nr. 40 din 24.01.2011
15. Instrucţiuni privind angajamentele în materia concentrărilor economice (puse in aplicare prin
ORDINUL nr. 688 din 9 decembrie 2010)
16. Instrucţiuni privind condiţiile, termenele şi procedura pentru acceptarea şi evaluarea
angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurenţiale (puse in aplicare prin ORDINUL nr. 724
din 28 decembrie 2010)
17. Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul
Concurenţei (pus in aplicare prin ORDINUL nr. 519 din 15 octombrie 2010)
18. Regulamentul privind analiza şi soluţionarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor
art. 5, 6 şi 9 din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene (pus in aplicare prin ORDINUL nr. 499 din 5 octombrie
2010)
19. Instrucţiuni privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 50 şi
501 din Legea concurenţei nr. 21/1996 (puse in aplicare prin ORDIN nr. 419 din 2 septembrie
2010)
20. Instrucţiuni privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din
Legea concurenţei nr. 21/1996 (puse in aplicare prin ORDINUL nr. 420 din 2 septembrie 2010)
21. Instrucţiuni date în aplicarea prevederilor art. 32 din Legea concurenţei nr. 21/1996,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la calculul taxei de autorizare a
concentrărilor economice (puse in aplicare prin ORDINUL nr. 400 din 11 august 2010)
58
22. ORDIN nr. 389 din 5 august 2010 privind abrogarea unor regulamente şi ordine ale
Consiliului Concurenţei
23. Regulamentul privind concentrările economice, elaborat în baza prevederilor Legii
concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (pus in aplicare
prin ORDIN nr. 385 din 05.08.2010 )
24. Instrucţiuni privind conceptele de concentrare economică, întreprindere implicată,
funcţionare deplină şi cifră de afaceri, elaborate în baza prevederilor Legii concurenţei
nr.21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (puse in aplicare prin
ORDINUL nr. 386 din 05.08.2010)
25. Instrucţiuni privind restricţionările direct legate şi necesare punerii în aplicare a
concentrărilor economice (puse in aplicare prin ORDINUL nr. 387 din 05.08.2010)
26. Instrucţiuni cu privire la definirea pieţei relevante (puse in aplicare prin ORDINUL nr. 388
din 05.08.2010)
27. Regulamentul pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare
şi procedură al Consiliului Concurenţei, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului
Concurenţei nr. 61/2004 privind punerea în aplicare a regulamentelor şi instrucţiunilor
Consiliului Concurenţei, elaborate în baza Legii concurenţei nr.21/1996, cu modificările şi
completările ulterioare ( Pus în aplicare prin Ordinul Nr. 136 din 17.03.2010 publicat în
Monitorul Ofical al României, Partea I nr.235 din 14 aprilie 2010)
28. Instrucţiuni privind condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţă potrivit
prevederilor art. 51 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 (puse in aplicare prin ORDINUL
nr.300 din 21.08.2009)

Reglementări naționale privind ajutorul de stat: Național:

1. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul
ajutorului de stat, cu modificările şi completările ulterioare
2. Regulamentul Consiliului Concurenţei din 20.06.2007 privind procedurile de monitorizare a
ajutoarelor de stat
3. Regulamentul Consiliului Concurenţei din 13 iunie 2005 privind Registrul ajutoarelor de stat
4. Legea nr. 346 din 14 iulie 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor
mici şi mijlocii - definirea întreprinderilor mici şi mijlocii
5. Hotărârea de Guvern nr. 651/2006 privind aprobarea Politicii în domeniul ajutorului de stat
pentru perioada 2007 – 2013
6. Hotărârea de Guvern nr. 98/2010 privind constituirea Consiliului interministerial "Consiliul
pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat"
59
7. Transparenţa relaţiilor financiare: Regulamentul Consiliului Concurenţei din 21 mai 2004
privind transparenţa relaţiilor financiare dintre autorităţile publice şi întreprinderile publice,
precum şi transparenţa financiară în cadrul anumitor întreprinderi, cu modificările şi completările
ulterioare
8. Harta ajutorului de stat regional – România – 2007 – 2013- Hotărârea de Guvern nr. 946 din
19 iulie 2006 privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional pentru investiţii iniţiale

Adrese web
1)  www.beckshop.ro
2)  http://www.citatepedia.ro/index.php?q=concurenta
3) www.consiliulconcurentei.ro
4) www.europa.eu.com
5) www.euroavocatura.ro
6) www.mastermrufeaa.ucoz.com
7)  www.socio-umane.ct-asachi.ro
8) www.univnt.ro
9)  www.wikipedia.ro
 
 
 
 
 
 

60
61