LABORATOR DE FIZICĂ - MOLECULARĂ SI CĂLDURĂ-

DETERMINAREA CONDUCTIVITĂŢII TERMICE

1. Principiul lucrării
Transferul de căldură prin conducţie este fenomenul de propagare a căldurii, de
la o regiune mai încăzită spre regiunile mai puţin încălzite, fără să se producă şi deplasarea
moleculelor. În teoria cinetico-moleculară, se consideră că temperatura este măsura energiei
cinetice a moleculelor. Diferenţa de temperatură, între două regiuni, atestă că energia cinetică
a moleculelor corespunzătoare diferă, ca urmare, moleculele a două straturi adiacente
ciocnindu-se transmit energia din strat în strat.
Prin definiţie, conductivitatea termică () a unei substanţe este numeric egală cu
căldura care trece în unitatea de timp prin unitatea de arie, când temperatura variază pe
unitatea de lungime cu un grad; în S.I. se măsoară în <Wm -1K-1>. Procesul de
conductibilitate termică este descris de legea lui Fourier:
dT
dQ   S  d
dx (1)
dT
unde dQ este căldura care trece prin aria S în timpul d, iar este gradientul de temperatură
dx
(fig.1). Riguros, conductivitatea termică depinde
de temperatură, dar pentru intervale
de temperatură nu prea mari se poate
considera constantă. Determinarea
conductivităţii termice este uşor de
realizat prin metoda calorimetrică.
Punând în contact un mediu mai cald,
a cărei temperatură se menţine
constantă Tf, cu un mediu mai puţin
A dx B încălzit, prin intermediul unui strat de
material de grosime x, temperatura
mediului mai rece va începe să
crească. Căldura transportată prin
stratul de grosime x se poate evalua calorimetric, în cazul care nu au loc pierderi:
dQ  m  c  dT (2)
unde m şi c sunt masa şi respectiv căldura specifică ale mediului încălzit.
Comparând relaţiile (1) şi (2) se obţine:
Tf  T dT
m  c  dT    S d sau mc x    S  d (3)
x Tf  T
Dacă temperatura mediului mai puţin încălzit (apa şi calorimetrul) a variat în intervalul
de timp  , de la T0 la T, atunci conductivitatea  se poate obţine integrând relaţia (3):
dT T f  T0
m  c  x  TT0    S 0 d sau m  c  x  ln    S 
Tf T Tf  T
 m  c  x T f  T0
de unde:  ln (4)
S  Tf  T
Dacă mc , cc , ma şi ca sunt corespunzător, masele şi căldurile specifice calorimetrului şi
 mc cc  ma ca   x T f  T0
ale apei din calorimetru, formula (4) se scrie:   S 
ln
Tf  T
(5)
2. Dispozitiv experimental

A – agitator; B – calorimetru; T – termometru; E - epruvetă de grosime x; C - incintă încălzită

de vapori; F - furtun de scurgere; D - balon Erlenmayer pentru producerea vaporilor
Vasul C, epruveta E şi calorimetrul B, se află într-un termostat.

3. Modul de lucru
a) Se determină prin cântărire masa calorimetrului m c. Se toarnă apa în calorimetru şi se
determină masa apei ma .
b) Cu ajutorul şublerului se determină grosimea x şi diametrul d al epruvetei. Se calculează
2
aria secţiuni epruvetei S  d .
4
c) Se încălzeşte balonul D, iar atunci când prin conducta F ies vapori se notează temperatura
iniţială T0 a apei din calorimetrul B. Temperatura Tf de fierbere a apei se citeşte din tabele,
fiind funcţie de presiunea tmosferică. Presiunea se citeşte la barometru.
d) Se intercaleaza epruveta E între incinta C şi calorimetrul B.
e) Se citeşte temperatura T obţinută în calorimetrul B la momentele  = 15, 20, 25, 30
minute. Încălzirea apei din calorimetru se uniformizează cu ajutorul agitatorului A.
f) Folosind relaţia (5) se calculează conductivitatea termică  .
Se dau: Cc = 376,7 J / kg K si Ca = 4185 J / kg K

4. Date experimentale şi rezultate

Nr. mc ma x d S T0 Tf T   <> Eroare

crt. kg kg m m m2 0
C 0
C 0
C s W/mK W/mK