Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc(coord.

ştiinţific); masterand:Remus Rasvan despre:

MANUSCRISELE DE LA QUMRAN ŞI
INFLUENŢELE LOR
MANUSCRISELE DE LA QUMRAN ŞI INFLUENŢELE LOR

Trecutul rămâne mereu o parte a prezentului!

1. 1.      Introducere

În secolul trecut, datorită unor împrejurări excepţionale, interesul pentru studiile de

cercetare în ceea ce priveşte cunoaşterea şi aprofundarea tuturor cărţilor Sfintei
Scripturi a crescut din ce în ce mai mult. Descoperirea celor mai vechi manuscrise
biblice (manuscrisele de la Marea Moartă), caracterizată drept cea mai importantă şi
preţioasă descoperire ce s-a făcut până acum în domeniul studiilor biblice, a generat
şi impulsionat cercetări şi studii ample şi speciale, mai ales în ceea ce priveşte
cărţile Vechiului Testament.

Astăzi se discută mult, fie pe tema bibliotecii gnostice, fie pe tema esenianism-

mesianism-eshatologie la Qumran şi, totuşi nu putem întrevedea un orizont comun
de concluzionare. Credem însă că acest fapt se datorează îndeosebi modului de
abordare a descoperirilor, fiind vorba în chip preponderent de o abordare istorico-
critică în principal şi nu de una complementată de înţelegerea mesajului
duhovnicesc, a substratului teologic spiritual.  

Descoperirea aşezării şi, respectiv, a bibliotecii de la Qumran au reprezentat o

contribuţie fără precedent la percepţia pe care o avem despre esenianism,
această ,,a treia şcoală filosofică” iudaică”[1], după cum o numeşte Flavius
Josephus[2].

Ea a dat naştere unei noi ramuri a ştiinţei, Qumranologia, denumită astfel după locul
unde au fost făcute primele descoperiri[3].  

Trecând însă de la această abordare, acelaşi scriitor precizează faptul că ele au fost
găsite de beduinul Mahomed ed-Dib, într-o peşteră de pe coasta Mării Moarte, în
ţinutul deşertic Wadi Qumran[4], în primăvara anului 1947[5]. Descoperirea a fost,
într-adevăr una accidentală, căci el îşi căuta capra rătăcită printre stâncile falezei[6].
  Intrând într-o peşteră de coasta de nord-vest a Mării Moarte, a dat din întâmplare
peste nişte suluri de piele, scrise în limba ebraică, a căror vechime, aşa cum s-a
stabilit mai târziu, depăşea 2000 de ani[7].

A urmat apoi descoperirea altor două peşteri, în luna februarie a anului 1952, iar
apoi, în luna septembrie a aceluiaşi an, descoperirea peşterii 4, cea mai bogată
dintre toate, dacă ar fi să-i dăm crezare lui Jean Danielou[8], care se pare că a făcut
şi el parte din echipa de cercetători de aici.

                Ulterior, cercetările arheologice au dus la descoperirea altor şapte grote ce

conţineau însă fragmente de o însemnătate mai mică[9], astfel că, până astăzi s-au
descoperit circa 40000 de fragmente de manuscrise, unele aproape complete, altele
extrem de mici, reprezentând vestigiile a aproximativ 600 de cărţi[10]. Vechimea lor
a fost atestată încă din primăvara anului 1948 de către profesorii Wiliam Albright şi
Eliezer Sukenik, care au examinat, independent unul de celălalt, eşantioanele ajunse
la American School of Oriental Research şi, respectiv, la Universitatea Ebraică din
Ierusalim, cel din urmă fiind, se pare, primul care şi-a dat seama de vechimea lor,
bănuind chiar originea lor eseniană.

Simultan, săpăturile desfăşurate la baza stâncii ce se întinde între Qumran şi Marea

Moartă, al căror coordonator a fost părintele Roland de Vaux[11], au condus la
descoperirea unor vechi ruine arheologice[12]. Monedele descoperite aici au
demonstrat în mod clar că aceasta a fost mănăstirea[13] comunităţii religioase căreia
îi aparţineau manuscrisele[14]. Pentru păstrarea manuscriselor, pe atunci nou-
înfiinţatul stat Israel a construit un edificiu special ,,Palatul cărţii”, unde ele pot fi
vizionate de oricine sub forma unor fotografii[15].

Despre proprietarii lor, cercetătorii au ajuns la concluzia, (dat fiind faptul că

majoritatea grotelor erau locuite de schimnici), ,,că manuscrisele găsite aici
reprezentau biblioteci personale”[16].

1. 1.     Conţinutul Manuscriselor de la Qumran

După cum aflăm de la părintele Athanase Negoiţă ,,în grotele din jurul Qumranului
au fost descoperite peste 600 de manuscrise, dar abia o duzină din ele pot fi
considerate complete”[17]. De la cercetătorul Iosif Davidoc Amusin aflăm şi faptul
că ,,este vorba de o colecţie de manuscrise, pe piele, pe foi de aramă şi de papirus,
dintre care numai câteva sunt complete, cele mai multe fiind fragmentate şi atingând
uneori dimensiuni foarte reduse”[18].

Manuscrisele identificate până în 1965 erau împărţite în:

1) texte biblice[19] (canonice) în limbile ebraică şi aramaică, precum şi versiunile în

limba greacă şi siro-palestiniană ale cărţilor canonice ale Bibliei, (de exemplu cele
paisprezece copii ale Deuteronomului, cele doisprezece ale cărţii lui Isaia, cele zece
 ale Psalmilor sau cele opt copii fragmentare ale cărţilor celor doisprezece
prooroci, cf. Anexei 1).

Astfel, între manuscrisele descoperite se află[20]:

1. Cincizeci şi şapte de coloane din cartea Samuel (4QSam.a), care ne oferă un

text destul de diferit de textul masoretic, dar apropiat de textul Septuagintei;
2. Un alt manuscris complet din Isaia (1QIs.a), ce prezintă aproximativ două mii
de variante în raport cu textul masoretic;
3. Un alt manuscris la Isaia (1QIs.b), destul de apropiat de textul masoretic, dar
incomplete, având treisprezece coloane şi unsprezece fragmente;
4. O psaltire (11QPs.a.);
5. Mai mult de o sută de manuscrise, foarte fragmentate, unde se află
reprezentate toate cărţile Vechiului Testament (cu excepţia lui Ester), inclusiv unele
deuterocanonice.

Cele mai vechi sunt două manuscrise aparţinând colecţiei Fircovici, păstrate la

biblioteca ,,M. E. Saltâkov” din Leningrad, şi aşa-numitul fragment din Cairo al
codexului cărţilor proorocilor, păstrat la muzeul britanic, toate cuprinzând versiunea
masoretică. Între ele, Deuteronomul (cf. Anexa 2), Isaia şi Psalmii sunt citate cel
mai frecvent în manuscrise.

Trebuie, în sfârşit, să amintim şi despre sulurile de bronz descoperite în dărâmăturile

grotei 3. Textul cuprinde două coloane pe trei foi de matal, primitiv sudate una de
alta. Lungimea ansamblului este de 2, 40 m. Este o listă de aproape şaizeci de
tezaure ascunse în două locuri variate ale Palestinei, mai ales în sectorul
Ierusalimului, aproape de Templu şi în necropola din Valea Chedronului[21].

1. 2.     Puncte comune scrierilor qumraniene şi pauline

Sunt demne de notat unele paralele dintre scrierile qumranite şi limbajul epistolelor

pauline.

            Astfel, apar unele similitudini cu privire la doctrina justificării prin credinţă, aşa
de caracteristică învăţăturii pauline[22], dar în acelaşi timp şi în manuscrisele de la
Marea Moartă. Imnurile sau Psalmii qumranieni reflectă în mod frecvent conceptul
conform căruia lucrurile dreptăţii se găsesc numai la Dumnezeu (1QH. 1, 26; 4, 30),
în timp ce Statutul Comunităţii afirmă clar că justificarea aparţine lui Dumnezeu, care
o împarte după mila şi dreptatea tipică naturii divine (1QS XI, 2-13)[23]. 

            De asemenea, o credinţă personală în Dascălul Dreptăţii era privită,

în Comentariul la profeţia lui Habacuc, ca un mijloc de salvare de la osânda pe care
o vor primi, cei care nu au vieţuit după prevederile doctrinale ale Legii (1Qp.Hab.
VIII, 1). Din aceste elemente se poate observa cum, conceptul justificării, protestat
de obştea de la Qumran, era în esenţă, cel al ,,oamenilor lui Dumnezeu” din Vechiul
 Testament şi, doar într-o mică măsură, asemănător celui al doctrinei pauline, de
trăire în uniune personal cu Hristos[24].

            În plus, învăţătura qumrană cu privire la sfinţenie, în aparenţă, era strâns

legată de procesul justificării prin graţia lui Dumnezeu, în timp ce, în învăţătura
paulină, această dezvoltare şi rafinare a spiritualităţii personale, întrucât este
dependent de justificare, era funcţia special a Duhului Sfânt[25].

1. 3.     Cele trei Reguli de la Qumran

Cunoaştem textele a trei reguli, cărora li se adaugă câteva documente anexe, şi

anume: Regula comunităţii (1QS), Regula războiului şi Documentul de la
Damasc.

a. Regula comunităţii sau Manualul de Disciplină[26] (1QS). Introducerea

defineşte scopul scrierii: acela de a căuta pe Dumnezeu, a practica bunătatea şi
dreptatea, aşa cum au fost prescrise prin Moise şi prin profeţi. Angajarea pe această
cale se face prin ,,intrarea în Legământ”, ceremonie ce se inspiră din Deuteronom,
capitolele 28-30. Urmează un ansamblu de prescripţii privind organizarea vieţii
interioare din viaţa Comunităţii, plecând de la starea de candidat şi timpul de
noviciat, până la orarul de fiecare zi[27]. De asemenea, un lung şi strict şir de
oprelişti prevede pedepsele de aplicat pentru tot felul de greşeli. Unele detalii mai
didactice explică rolul sfânt al Comunităţii şi expun speranţa de victorie finală a ei.
Idealul pe care-l urmăreşte Comunitatea pune accentul pe unele aspecte ale Legii,
ca de exemplu, pe calendarul sacru, pe puritatea legală, pe fuga de toţi cei
corupţi[28], etc.

b. Regula războiului fiilor luminii împotriva fiilor întunericului sau sulul

,,războiului” (1QM). Sulul ,,Războiului” face parte din cele şapte suluri provenite din
prima peşteră. În starea sa actuală el are 2, 91 m. lungime şi aproximativ 16 cm.
înălţime[29]. În prima parte a manuscrisului se vorbeşte despre viitori duşmani şi
despre durata bătăliei. Urmează mai apoi descrierea amănunţită a trâmbiţelor
războiului şi a ordinii semnalelor de trâmbiţă în tabere şi la război; a drapelelor şi a
insignelor militare; a armelor; a ordinii de bătaie; a îndatoririlor preoţilor şi a
semnificaţiei diferitelor semnale pe care ei le vor suna din surle; a diverselor
procedee şi manevre tactice. În ultimele părţi ale manuscriselor sunt expuse pe larg
rugăciunile şi cântările ce vor fi intonate de preoţi înainte de începerea bătăliei, în
cursul luptei şi după victorie, precum şi ordinea în care participă preoţii la război[30].

c. Documentul de la Damasc. Această scriere este cunoscută de mai bine de o

jumătatea de secol. Originea ei qumraniană este probată prin fragmentele regăsite
în grote. Denumirea sa vine de acolo că documentul conţine aluzii privitoare la fuga
Comunităţii către Damasc. Se înrudeşte cu Regula Comunităţii, din care împrumută
genul literar apocaliptic pentru a complete şi întări dispoziţiile sale militare[31].

2) texte apocrife (ebraice şi aramaice), dintre care unele erau cunoscute în traduceri

greceşti, etiopiene, latine, slave, iar altele sunt abia scoase din anonimat
(comentariile la cărţile proorocilor Habaccuc, Naum, Miheia, Isaia, Sofronie, Osea,
 Geneză şi Psalmi). Dintre acestea, numai comentariul la Cartea lui Habaccuc, scris
pe unul din cele 7 suluri găsite în prima peşteră

s-a păstrat relativ bine[32], celelalte comentarii fiind reprezentate prin fragmente de
dimensiuni reduse. Conţinutul acesteia gravitează în jurul luptei între ,,Învăţătorul
dreptăţii”[33], căruia Dumnezeu i-a făcut cunoscute toate tainele cuvintelor
proorocilor ( VII, 4-5) şi preotul nelegiuit[34] ,,care a fost chemat la început în
demnitatea sa în numele adevărului, iar atunci când a stăpânit peste Israel, inima lui
a părăsit pe Dumnezeu şi a trădat legile de dragul bogăţiei ”(VIII, 8-11).

3) comentarii (peşarim sau midraşim) la cărţile Vechiului Testament;

4) lucrări referitoare în mod nemijlocit la comunitatea de la Qumran (statutul,

textul ,,Celor două coloane”, ,,Manualul de Disciplină”, ,,Războiul dintre fii luminii şi
fii întunericului”[35], ,,Imnurile sau rugăciunile de veneraţie şi mulţumire”, scrierile cu
caracter liturgic, ,,Sulurile de aramă”, etc.). În plus, printre manuscrisele de la Wadi
Murabba’at figurează documente cu caracter comercial şi administrativ.

În Document, comentariile alegorice asupra Scripturii sunt frecvente. Noul

Legământ nu este un al doilea Legământ, urmaş al celui vechi (cf. Epistola către
Evrei 8, 13: ,,Şi zicând: ,,Nou”, Domnul a învechit pe cel dintâi. Iar ce se învecheşte
şi îmbătrâneşte, aproape este de pieire”), ci un Legământ de reîntoarcere la Legea
lui Moise[36].

1. 4.     Concepţia despre familie la Qumran[37]. Prescripţii qumranite

             

Maniera în care sunt formulate textele qumranite ce conţin prescripţii legale cu

privire la căsătorie lasă să transpară concepţia comunităţii despre firescul căsătoriei,
deopotrivă pentru bărbaţi şi femei. Căsătoria nu apare ca excepţie sau ca o formă de
vieţuire mai prejos decât celibatul şi nu exclude nicidecum componenta ascetică
specifică qumraniţilor. Ei rămân, aşa cum îi  numeşte Filon, veghetori, priveghind în
aşteptarea Soarelui dreptăţii sunt ,,oameni stăpâniţi de hesed şi luptători pentru
dobândirea lui da’ at YHWH[38]”.

            Gruparea esenienilor nu se reduce însă la membrii comunităţii din Qumran

care trăiesc, cu mărturiseşte Plinius, ,,fără femei şi fără bani”. În afara Qumranului,
în sate şi oraşe din Palestina, poate şi în diasporă, există comunităţi eseniene care
practică religia iudaică conform principiilor şi normelor proprii, dar se căsătoresc
(nu ,,de dragul desfătărilor, ci din dorinţa de a avea copii”, cum sublinază Falvius
Josephus, Războiul 2, 8, 13) şi dispun de proprietăţi private, provenite din munca
agricolă şi din activităţi comerciale. Sunt, însă, obligaţi – consemnează Armand Puig
– ,,să contribuie la fondul comunitar cu o cotă lunară corespunzătoare la două zile
de muncă şi să acorde ospitalitate nelimitată membrilor grupării care îi vizitează. Aşa
consemnează manuscrisul denumit Documentul de la Damasc, găsit în sinagoga din
Cairo în 1896”[39].

            În ceea ce priveşte bogăţia, poziţia esenienilor din Qumran este mult mai
strictă, evidentă, decât a esenienilor din oraşe şi sate. La Qumran se exclude total
proprietatea privată: cel admis definitiv în comunitate trebuie să-şi pună averea la
dispoziţia acesteia. Acest lucru îl afirmă Flavius Josephus (Războiul 2, 8, 4) şi îl
confirmă Regula Comunităţii găsită în prima peşteră: după ce a rămas doi ani în
mănăstire, novicele este votat şi, dacă votul este pozitiv, este înscris ca frate în
comunitate ,,pentru Lege, pentru judecată, pentru puritate şi pentru
comunitatea bunurilor” (6, 22). Acestea sunt cele patru angajamente fundamentale
pe care şi le ia un nou membru al mănăstirii qumranite: să respecte Legea cu
fidelitate conform normelor şi interpretărilor sectei, să fie ascultat în deciziile
comune, să îndeplinească preceptele referitoare la puritatea strictă şi să renunţe la
posesiunea asupra bunurilor proprii intrate într-un regim de uz comun în
mănăstire[40].

Documentul de la Damasc, care conţine majoritatea prescripţiilor cu privire la

căsătorie, afirmă că şi în acest mod de viaţă, ,,chemarea adresată omului este
aceeaşi, de a-şi conforma viaţa cu voia lui Dumnezeu exprimată prin Lege…”. Viaţa
de familie este, astfel, percepută ca o posibilă cale de ajungere a făpturii la
omoutimie, la identificarea propriei voiri cu voia lui Dumnezeu. Dar această cale nu
este unica, textul lăsând să transpară existenţa alternativei pentru membrii
comunităţii: expresia ,,şi dacă” indică tocmai posibilitatea de a alege şi o altă cale,
astfel încât căsătoria la Qumran, deşi acceptată ca firească, nu este unicul mod de
viaţă accesibil membrilor comunităţii. Importantă este, însă, indiferent de calea
aleasă, împlinirea Legii. În această privinţă, Regula comunităţii nu face distincţie
între membrii ei, indiferent de gen sau vârstă: ,,vor fi adunaţi toţi cei sosiţi în
comunitate, inclusiv femeile şi copiii. Apoi li se vor citi toate perceptele Legământului
şi vor fi învăţaţi toate aplicaţiile lui, astfel încât nimeni nu va putea cădea în păcat din
neştiinţă” (I.4). Formula îşi menţine valabilitatea pentru întreg Israelul şi, pentru
totdeauna[41].

            Esenienii se consideră ,,vestigiul Israelului autentic, aleşi între cei aleşi,
cărora Dumnezeu le-a dăruit un Învăţător al Dreptăţii care să-i conducă pe calea
inimii”[42].

În plus faţă de interdicţiile privitoare la căsătorii nepermise din Tora, manuscrisele de

la Qumran adaugă o serie alte prescripţii. În 4QMMT se recomandă israeliţilor să
evite orice însoţiri nelegiuite şi să acorde respectul şi veneraţia cuvenită
sanctuarului, această conexiune fiind frecventă la Qumran[43].

            ,,Dumnezeu a făcut cu ei un legământ veşnic şi le-a făgăduit calea sfinţeniei

şi adevărului… esenienii sunt cei ce se adapă  din fântâna cu apă din abundenţă,
Legea, săpată de preoţi şi de laici (,,înţelepţii Israelului”) care s-au rupt de Templul
din Ierusalim şi s-au retras în deşert, unde au realizat ,,interpretarea exactă a
Legii”[44].
Documentul Damascului şi Sulul Templului  interzic încheierea căsătoriei între unchi
şi nepoată, această interdicţie având la bază textul din Lev. 18, 12-14[45] unde se
interzic relaţiile între nepot şi mătuşa sa, ceea ce denotă o atitudine similară faţă de
bărbaţi şi femei în ce priveşte incestul.

Esenienii optează pentru familia monogamă şi fidelă, pentru dispreţul bogăţiilor,

pentru respectarea legilor morale (de exemplu, ajutorarea săracilor, a văduvelor,
orfanilor, chiar a străinilor), împlinirea cu scrupulozitate a legilor rituale (de exemplu,
absenţa relaţiilor sexuale în perioada ciclului menstrual) şi respectarea sărbătorilor
(conform calendarului şi normelor eseniene). Într-un cuvânt, îşi propun ,,să se
întoarcă la Legea lui Moise, căci în ea totul este statornicit”[46].

            Documentul da la Damasc (4QD 3, 9-10) prevede ca tatăl unei fete ,,să nu o

dea cuiva care nu este potrivit pentru ea”, cu referire directă la gradele de rudenie
care nu permit acest lucru, fundamentul biblic al acestui text Lev. 19, 19 care
interzice amestecarea, împreunarea animalelor de diferite feluri, a seminţelor şi chiar
a materialelor folosite în ţesături. Acelaşi termen este folosit pentru a interzice
căsătoria între membrii preoţiei şi laici.

            După cum vedem intrarea în sânul comunităţii implică totodată o înnoire
spirituală profundă, trăită concomitent în pace şi în mustrarea, fără duşmănie a
fratelui. ,,Lectura Documentului de la Damasc oferă imaginea unei comunităţi riguros
ierarhizate, dar dominată de spiritual fratern care implică folosirea în comun a
bunurilor: este evident că printer esenieni nu există săraci; căsătoria sub douăzeci
de ani este interzisă[47]. De altfel E. P. Sanders, îi caracterizează drept ,,evreii cei
mai pioşi, cei mai riguroşi şi devotaţi Legii, cei mai conştienţi de slăbiciunea umană,
cei mai încrezători în graţia divină, cei mai radicali, cei mai deosebiţi”[48].

În ce priveşte divorţul, acesta era tolerat şi la Qumran, cu excepţia regelui, fapt

prevăzut în ,,Legea regelui” din cuprinsul Sulului Templului[49]: ,,şi nu îşi va lua o
altă soţie pe lângă aceasta căci numai ea îi va fi alături în toate zilele vieţii ei” (11QT
LVII, 17-18). În eventualitatea morţii soţiei, recăsătorirea regelui era acceptată, dar
se pare că  nu şi a celorlalţi israeliţi[50]. Astfel, le era îngăduit divorţul, exista o
anumită înţelegere faţă de aceste situaţii, chiar dacă nu mergea până la a permite
divorţul pentru orice motiv aşa cum învaţă Şcoala lui Hillel. La Qumran, se
presupune că divorţul era un fenomen mai rar întâlnit aici, decât la restul poporului
iudeu. La Qumran, cum se poate deduce din documentele sectei, ,,trăiau doar
bărbaţi în regim de celibat”[51]. Qumraniţii ar fi împins până la extrem norma
abstinenţei sexuale, a sacerdoţilor, valabilă doar când se aflau în serviciu la Templu:
acum, norma ar implica întreaga viaţă. Celibatul, însoţit de castitate, ar fi un mijloc
evident de a păstra permanent puritatea rituală[52].

            Manuscrisele de la Qumran ne oferă, în mod clar, mărturia prezenţei şi a

implicării femeilor în cadrul comunităţii, nu doar în activităţile practice, ci chiar şi în
cele liturgice. Textura legistlativă qumranită include numeroase prevederi specifice
femeilor, privind îndeosebi condiţiile de căsătorie, eventualitatea divorţului, relaţiile
intime şi cauzele biologice ale necurăţiei rituale. În toate acestea se pot identifica
elemente commune cu tradiţia iudaică în general, evidenţiindu-se însă o anumită
înăsprire a regulilor privind aceste aspecte. 
  

1. 5.     Dascălul Dreptăţii şi cei doi Mesia din Manuscrisele de la

Qumran[53]

În perioada intertestamentară s-au adăugat noi tipologii la galeria de paradigme

mesianice a Vechiului Testament, prin dezvoltarea gândirii teologice de tip
apocaliptic şi intermediar (s-a dezvoltat mult angelologia, teologia despre îngeri şi
oameni cu chemare mesianică, înţeleşi ca o treaptă sau ca un pod, o legătură între
Dumnezeu cel de neatins şi lumea oamenilor).

Literatura păstrată de comunitatea de la Qumran păstrează multe relatări în această

privinţă, şi la fel fac şi traducerile comentate ale Vechiului Testament în aramaică,
numite targumim; alături de ele, cu informaţii bogate 9-14. În aceste domenii amintite
mai sus, stau şi cărţile pseudepigrafe (scrise în ebraică, aramaică sau în limba
greacă, aceste cărţi sunt puse, în mod fictiv, pe seama unor autori faimoşi, cum ar fi
Enoh, Moise, Ezra, ş.a.).

Unii dintre cercetătorii manuscriselor de la Marea Moartă au propus identificarea

Dascălului Dreptăţii cu Mesia Cel aşteptat de toţi iudeii şi deci cu Ioan Botezătorul,
ori cu Iisus.

Astfel, literatura de specialitate indică faptul că în anumite cercuri iudaice se

concepea existenţa unui Mesia numit ‚,fiul lui Iosif”; a unui Mesia ,,al pământului şi al
cerului” (denumire care subliniază caracterul divin al lui Mesia)[54].

Într-un mod mai puţin aşteptat venirea lui Mesia a început să fie concepută în
această perioadă şi sub forma venirii unei echipe mesianice. Astfel, diversele scrieri
ale epocii lasă să se înţeleagă ideea venirii a doi Mesia (unul regal – ca David, şi
unul preoţesc – ca Ţadoc, după echipa de conducere David – Ţadoc; sau unul
profetic – ca Moise, şi unul preoţesc – ca Aaron, după cei doi fraţi Moise şi Aaron;
sau un Mesia regal al lui Israel şi un Mesia regal al lui Iuda (câte un rege mesianic
pentru ambele regate israelite, ca un semn de frăţie şi de egalitate teologică); ori,
într-un mod similar, de asemeni, un Mesia, fiul lui David, şi un Mesia, fiul lui Efraim.

Începuse, în mod similar, să îşi facă loc chiar şi paradigma unei echipe de trei Mesia:
un Mesia regal, unul preoţesc, şi unul profetic. Toată această discuţie demonstrează
popularitatea aşteptărilor mesianice în perioada intertestamentară. Pe de altă parte,
se poate observa apariţia de raţionamente politice, alături de cele tradiţionale,
teologice, în gândirea modelului mesianic cel mai probabil, sau cel mai eficace.
Adevărul este că Vechiul Testament vorbeşte totuşi de un fel de echipă mesianică,
dar nu în sensul a două sau trei persoane mesianice de greutate egală, ci sub forma
unui înaintemergător (precursor, înaintaş) – profetul Ilie sau cineva care vine în stilul
 lui Ilie Tişbitul (expresia biblică este ‚,în duhul lui Ilie”), şi Mesia propriu-zis,
,,Eliberatorul”.

Noul Testament confirmă această formulă, cel ce vine în ,‚duhul lui Ilie” sau ,‚Ilie”
fiind Ioan Botezătorul (Iisus îl identifică în felul acesta: ,,Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el
este Ilie, cel ce va să vină”[55]. Urmele acestei înţelegeri pluraliste despre venirea lui
Mesia se regăsesc, foarte probabil, şi în prezentarea lui Ioan Botezătorul, în Ioan 1.
25, când acesta este întrebat: ‚,Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie,
nici profetul”? De asemeni, există posibilitatea ca însuşi Ioan Botezătorul să fi
încercat la un moment dat ipoteza unei echipe mesianice multiple, deoarece tocmai
el, care îl prezentase pe Iisus ca Mesia, în ziua botezului acestuia, îi trimite câţiva
ucenici de ai săi să îl întrebe dacă, într-adevăr, El este Mesia Cel aşteptat, sau dacă
mai trebuia aşteptat şi un altul: ,,Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe
altul[56] sau: ,,Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit. Şi fiind întrebat de farisei
când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu
nu va veni în chip văzut”[57].

1. 6.      Manuscrisele şi creştinismul primar

                               

Descoperirea manuscriselor şi a celorlalte materiale arheologice despre care s-a

spus că ar furniza informaţii istorice despre viaţa lui Hristos ,,a găsit un larg ecou şi
a fost reluată de organele de presă de mare tiraj”[58]. Faptul că multe alte cărţi
biblice găsite în biblioteca din Qumran au fost rescrise şi lărgite cu material noi arată
aproprierea qumraniţilor de gândirea apocaliptică: comunitatea se conduce, în ultimă
instanţă, după ,,cele revelate despre timpurile orânduite de Dumnezeu”[59].

 Aşa au apărut unele afirmaţii precum cea care susţine că anii enigmatici ai lui
Hristos au fost petrecuţi de el în mănăstirea de la Qumran sau că el a învăţat câtva
timp împreună cu esenienii. Ele nu l-au ocolit nici pe Ioan Botezătorul, în privinţa
căruia s-a afirmat cu tărie, pornind de la descrierile pe care i le fac evangheliştii, că a
fost esenian.

Unul dintre argumentele principale pe care se justificau afirmaţiile privitoare la Iisus

Hristos este faptul că în anumite imnuri ce au fost găsite în manuscrisele de la
Marea Moartă se vorbea despre un anumit Mesia, căruia comentariile biblice îi
atribuie în chip formal calitatea de preot[60], întrucât se pare că a aparţinut unui
grup de membrii ai clasei sacerdotale, opunându-se regimului instaurat la Ierusalim
de asmonei. Acesta se înfăţişa ca stând pe tron în ceruri, înconjurat de îngeri, care
se socotea drept slujitorul pătimitor care vestea o eră nouă, o eră a mântuirii şi a
iertării, în care nu va mai exista păcat şi vină. El a fost ucis în Ierusalim, capul i-a fost
lăsat trei zile în stradă, după care, ucenicii săi credeau că a înviat şi S-a ridicat la
ceruri. Având în vedere faptul că Iisus S-a născut, după părerea istoricilor, cam în
perioada când a murit Mesia din Qumran, s-au emis ipoteze precum că l-a cunoscut
pe acesta sau că ar fi fost influenţat de el. În acest sens, spune un exeget
evreu, personalitatea mesianică a lui Iisus devine explicită în momentul în care este
corelată cu viaţa şi activitatea lui Mesia.
 

*              *

În concluzie, deşi s-a constatat asemănarea de limbă între manuscrisele de la

Marea Moartă şi Noul Testament nu s-a găsit nicio legătură directă cu Iisus până
acum, iar în ceea ce-l priveşte pe Sfântul Proroc şi Înaintemergătorul Ioan, ,,este
dificil de tranşat dacă el i-a cunoscut sau nu pe esenienii de la Qumran, cert este că
nu a fost niciodată adeptul lor, doar dacă-şi va fi schimbat vreodată
orientarea”. Astfel, aceste afirmaţii nu sunt decât nişte speculaţii, făcute în general
de oameni mânaţi de intenţii ascunse, al căror scop este discreditarea creştinismului,
în împlinirea căruia nu s-ar da în lături de la nimic.

După cum este cunoscut, comunitatea creştinismului primar nu poartă nici urmă de
exclusivism, pentru că Întemeietorul ei a poruncit ca evanghelia să fie propovăduită
la toate popoarele. Dăruirea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii[61] a completat
monoteismul Vechiului Testament, pe care l-a înlocuit cu Taina Sfintei Treimi. În
afara conduitei practice, discipolii au urmat prescripţia de a iubi pe duşmani şi de a
exercita mila creştină faţă de persecutori.

Mai mult decât atât, după ce ne-am ocupat de asemănările dintre creştinism şi
esenianism, putem spune că deşi scrierile sectei de la Qumran arată anumite
aspecte comune cu scrierile apostolic, este semnificativ faptul că evenimentele vitale
creştine, precum: Întruparea lui Dumnezeu, păcatul originar, răscumpărarea prin
opera de pe Golgota şi acţiunea Sfântului Duh, ca parte normativă a trăirii creştine,
nu apar nicăieri găsite în manuscrisele de la Marea Moartă.

*                      *

Anexa 1[62]

           
Cartea biblică                                                             Număr de copii

Geneza                                                                                                20

Exodul                                                                                                 17

Leviticul                                                                                             14

Numerii                                                                                               8

Deuteronomul                                                                                 30

Iosua                                                                                                     2

Judecătorii                                                                                          3

1-2 Samuel                                                                                          4

1-2 Regi                                                                                                3

Isaia                                                                                                     21

Ieremia                                                                                                 6

Ezechiel                                                                                                6

Doisprezece Profeţi Minori                                                            8

Psalmi                                                                                                 37

Proverbe                                                                                               2

Iov                                                                                                          4

Cântarea Cântărilor                                                                           4

Rut                                                                                                          4

Ecleziastul                                                                                           2

Estera                                                                                                    0

Daniel                                                                                                    8
Ezra                                                                                                        1

Neemia                                                                                                  0

1-2 Cronici                                                                                            1

ANEXA 2[63]

Iată un verset din cântarea lui Moise, în cele trei recenzii, respectiv
Septuaginta, 4 Qumran şi textul masoretic:

Deuteronom 32, 43 LXX (Septuaginta):

,,Săltaţi ceruri, cu el slăviţi-l, toţi fii lui Dumnezeu.

Săltaţi, popoare, cu Poporul său

Măriţi-l toţi îngerii lui Dumnezeu

Căci sângele fiilor săi el (îl va răzbuna)

El va răbuna şi se va răzbuna asupra vrăşmaşilor săi.

Celor care îl urăsc, le va plăti la vedere

Şi Domnul va curăţi pământul Poporului său”.

 4 Qumran:

            ,,Săltaţi ceruri, cu el săviţi-l toţi dumnezeii

            Căci sângele fiilor săi (îl) va răzbzuna

            El se va răzbuna asupra vrăşamaşilor săi.

            Celor care îl urăsc, le va plăti la vedere

            Şi va curăţi pământul Poporului său”.

            Textul masoretic:

            ,,Săltaţi, popoare, cu el.

            Căci sângele servitorilor săi, el (îl) va răzbuna.

            Şi se va răzbuna asupra vrăşmaşilor săi.

            Şi va curăţi pământul său (şi) pe Poporul său”.

BIBLIOGRAFIE

1. Izvoare.

Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a PF.

Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cu aprobarea Sfântului
Sinod, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002;

1. Literatură secundară

Amusin, Iosif Davidovic, Manuscrisele de la Marea Moartă, Edit. Științifică,

București, 1965;

Campbell, Jonatan G., Deslușirea sulurilor de la Marea Moartă, trad. Ion Peleanu,

Editura Hasefer, București, 2005;

Chirilă, Ioan, Mesianism și apocalipsă in scrierile de la Qumran, Edit. 

Arhidiacezana, Cluj-Napoca, 1999;
 Danielou, Jean, Scrierile de la Marea Moartă și originile creștinismului, trad.
Alexandru Anghel, Edit. Herald, București, 2009;

Dumitru, Simona, Manuscrisele de la Marea Moartă, Edit. Herald, București, 2005;

Hacohen, Menachem, ,,Cartea vieţii omului”, Edit. Hasefer, Bucureşti, 2005;

Knohl, Israel, Mesia dinainte de Hristos, slujitorul pătimitor din manuscrisele de la

Marea Moartă, trad. Ana-Elena Ilinca, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 2001;

Laperrousaz, E. M., Manuscrisele de la Marea Moartă, trad. Anca Calangiu, Edit.

Meridiane, București, 1997;

Merbaki, Farah, Puech, Emile, Les Manuscrits de la mer Morte, Ed. de Rouergue,

2002;

Muntean, Pr. prof. dr. Vasile, Istoria creştină generală, volumul I (ab initio-1054), E.
I. B. M. B.O.R., Bucureşti, 2008;

Negoiţă, Athanase, Manuscrisele eseniene de la Marea Moartă, Edit. Științifică,

București, 1993;

Idem, Noul Testament şi manuscrisele de la Qumran, Edit. Stephanus, Bucureşti,

1993;

Puig, Armand, Iisus. Un profil biografic, trad. din lb. Catalană de Dr. Jana

Balacciu Matei, Edit. Meronia, Bucureşti, 2006;

Vochiţu, Andrei, Simbolistica războaielor eshatologice, Apocalipsa după Ioan şi

manuscrisele de la Marea Moartă, Edit. Muzeului Marinei Române, Constanţa, 2006;

1. Studii și articole

Negoiţă, Athanase, Creştinismul şi esenianismul în Manuscrisele de la Qumran,

în M.O., Anul XXX, Nr. 1-3, ian.-martie, 1978, Craiova;

Idem, Preotul necredincios din Manuscrisele de la Qumran, în M.B., Anul XII, 9-10,

1962;

Idem, Dascălul Dreptăţii şi cei doi Mesia din Manuscrisele de la Qumran, M.B., 11-

12, Anul XII, 1962;

Idem, Descoperirile de la Marea Moartă, M.B., 1-4, Anul XII, 1962.

[1] La iudei există de fapt trei şcoli de filozofie: cei ce ţin de prima se numesc farisei,
din cea de-a doua fac parte saducheii, iar din a treia, avand faima de a pretinde o
viaţă deosebit de pioasă, fac parte esenienii. Flavius Josephus;

[2] Istoricul iudeu Flavius Josephus, născut la Ierusalim (37 d.Hr.) într-o familie
înstărită de mari preoţi, este fără îndoială izvorul necreştin cel mai important pentru
viaţa şi activitatea lui Iisus din Nazaret şi, în general, pentru iudaismul din sec. I d.
Hr. Dintre lucrările mai importante menţionam: De bello Judaico (Războiul iudaic)
şi Antiquitates Judaice (Antichităţi iudaice), op. cit. Armand Puig, Iisus. Un profil
biografic, trad. din lb. Catalană de Dr. Jana Balacciu Matei, Edit. Meronia,
Bucureşti, 2006, p. 48;

[3] Iosif Davidovic Amusin, Manuscrisele de la Marea Moartă, Edit. Ştiinţifică,

Bucureşti, 1965, p. 6;

[4] Ibidem;

[5] Athanase Negoiţă, Manuscrisele eseniene de la Marea Moartă, Edit. Ştiinţifică,

Bucureşti, 1993, p. 9;

[6] Ibidem, p. 9;

[7] Amusin, Iosif Davidovic, Manuscrisele de la Marea Moartă…, p. 6;

[8] Jean Danielou, Scrierile de la Marea Moartă şi originile creştinismului, trad.

Alexandru Anghel, Edit. Herald, Bucureşti, 2009, p. 9.

[9] Ibidem, 22;

[10] Iosif Davidovic Amusin, Manuscrisele de la Marea Moartă…, p. 5;

[11] Ioan Chirilă, Mesianism şi apocalipsă în scrierile de la Qumran, Edit.

Arhidiacezana, Cluj-Napoca, 1999, p. 7;

[12] Jean Danielou, Scrierile de la Marea Moartă şi originile creştinismului…, p. 9;

[13] Ioan Chirilă, Mesianism şi apocalipsă in scrierile de la Qumran…, p. 17;

[14] Ibidem, p. 10;

[15] Athanase Negoiţă, Manuscrisele eseniene de la Marea Moartă…, p. 10;

[16] Ibidem;
[17] Ibidem;

[18] Iosif Davidovic Amusin, Manuscrisele de la Marea Moartă…, p. 5: Referitor la

dimensiunile fragmentelor, Amusin remarcă faptul că ,,beduinii care le ofereau spre
vânzare le păstrau în cutii de ghete, de ţigări, de filme fotografice şi chiar in cutii de
chibrituri”, datorită dimensiunilor lor reduse, fiecare petic, cât de mic fiind important;

[19] În ceea ce priveşte cărţile biblice, acestea sunt totdeauna citate în funcţie de
coloana manuscrisului, scrisă cu cifre latine sau arabe, lângă care se specific rândul
respectiv din coloană. Astfel 1Qs, IV, 2 înseamnă Regula Comuntăţii, coloana 4,
rândul 2;

[20] Athanse Negoiţă, Noul Testament şi manuscrisele de la Qumran, Edit.

Stephanus, Bucureşti, 1993, p. 68;

[21] Athanasie Negoiţă, Descoperirile de Marea Moartă, M.B., 1-4, Anul XII, 1962, p.

76;

[22] Rm. 3-5; Gal. 2, 16-3, 29; Efes. 2, 8;

[23] Athanase Negoiţă, Creştinismul şi esenianismul în Manuscrisele de la Qumran,

în M.O., Anul XXX, Nr. 1-3, ian.-martie, 1978, Craiova, p. 49;

[24] Ibidem;

[25] Ibidem, pp. 49-50;

[26] Pe lângă această Regulă a Comunităţii mai există şi două anexe. Una dintre

ele, căreia i s-a dat sigla 1QS, este o Regulă pentru toată Congregaţia lui
Israel, destinată nu numai pentru veacul respective, ci şi pentru urmarea
timpurilor, adică în lumea viitoare. Cealaltă, cu sigla 1QS, este o Culegere de
binecuvântări, din nefericire, foarte deteriorată;

[27] Ibidem, 69;

[28] Ibidem, pp. 69-70;

[29] Titlul i-a fost dat de E. L. Sukenik, primul său editor, pe baza conţinutului
manuscrisului, op. cit. I. D. Amusin, Manuscrisele de la Marea Moartă, Edit.
Ştiinţifică, 1965, pp. 108-109;

[30] Ibidem, p. 111;

[31] Athanase Negoiţă, Noul Testament şi manuscrisele de la Qumran…, p. 71;

[32] Iosif Davidovic Amusin, Manuscrisele de la Marea Moartă…, p. 95;

[33] ,,Aceasta de întâmplă probabil în timpul lui Ionatan, numit Preotul cel Hain în
documentele găsite la Qumran, cel care a ajuns în mod nelegitim mare preot
înlocuind un descendent a lui Sadoc care ocupa sau trebuia să ocupe această
funcţie sau care îi îndeplinea atribuţiile; cel numit – criptic – Învăţătorul dreptăţii.
Acest personaj necunoscut îl înfruntă pe Ionatan, rupe legăturile cu propriul cerc,
aristocraţia sacerdotală din Ierusalim şi întemeiează gruparea eseniană”; op. cit.
Armand Puig, Iisus. Un profil biografic, (3.3.2.4. Esenienii şi Qumranul)…, p. 103;

[34] Athanasie Negoiţă îl numeşte Preotul necredincios din Manuscrisele de la

Qumran, în M.B., Anul XII, 9-10, 1962, pp. 485-495; ,,Este personalitatea care a
constituit inamicul cel mai ireductibil al Dascălului Dreptăţii şi a făcut să sufere
întreaga comunitate a sihaştriilor de la Qumran. Nu este exclus ca Preotul
necredincios să fi organizat chiar persecuţii sistematice contra sectei de la Marea
Moartă, pentru a o timora şi a o face să renunţe la rupture cu iudaismul official, adică
cel practicat la templul din Ierusalim şi astfel să se reîntoarcă în sânul mozaismului
ortodox, de care se desprinsese”, p. 485;

[35] Vochiţu, Andrei, Simbolistica războaielor eshatologice, Apocalipsa după Ioan şi

manuscrisele de la Marea Moartă, Edit. Muzeului Marinei Române, Constanţa, 2006,
p. 12;

[36] Athanase Negoiţă, Noul Testament şi manuscrisele de la Qumran…, p. 71;

[37] Până în anul 1990, alăturarea termenului de femeie în Manuscrisele de Marea

Moartă şi Qumran părea a fi oximoron. Aceasta pentru faptul că  aproape toţi
cercetătorii începeau cercetăriile de la populaţia care a locuit aici – esenienii.
Identificarea lor s-a bazat pe descrierea esenienilor realizată de către vechii scriitori:
Iosif Flaviu, Filon din Alexandria şi Pliniu cel Bătrân. Iosif Flaviu de pildă spune că
membrii comunităţii respingeau căsătoria şi erau orientaţi spre abstinenţă. Aceste
afirmaţii sunt întărite de cele descoperite în Regula Comunităţii, document care nu
face referiri la femei. Cu toate acestea, la Iosif Flaviu găsim informaţii despre un al
doilea grup de esenieni care erau orientaţi spre căsătorie în scopul procreării.

[38] Ioan Chirilă, Mesianism şi Apocalipsă în scrierile de la Qumran, Edit.

Arhidicezana, Cluj-Napoca, 1999, p. 14;

[39] Armand Puig, Iisus. Un profil biografic…, p. 105;

[40] Ibidem, p. 107;

[41] Farah Merbaki, Emile Puech, Les Manuscrits de la mer Morte, Ed. de Rouergue,

2002, p. 238;

[42] Documentul de la Damasc 1, 11, op. cit. Armand Puig, Iisus. Un profil

biografic…, p. 105;

[43] Lev. 19, 30; 26, 2;

[44] Documentul de la Damasc, 4, 8, op. cit. Armand Puig, Iisus. Un profil
biografic…, p. 105;

[45] ,,Goliciunea surorii tatălui tău să n-o descoperi, că este de de un sânge cu tatăl

tău! Goliciunea surorii mamei tale să n-o descoperi că este de un sânge cu mama
ta! Goliciunea fratelui tatălui tău să n-o descoperi şi de femeia lui să nu te apropii, că
sunt unchiul şi mătuşa ta”!;

[46] Documentul de la Damasc 16, 2, op. cit. Armand Puig, Iisus. Un profil

biografic…, p. 105;

[47] Regula Congregaţiei 1, 9-11, op. cit. Armand Puig, Iisus. Un profil biografic…, p.

106;

[48] E. P. Sanders, op. cit. Armand Puig, Iisus. Un profil biografic…, p. 106;

[49] ,,Mai mult, Sulul Templului – găsit în în peştera a unsprezecea – care amestecă

elemente din Deuteronom cu norma nebiblice, se prezintă ca o revelaţie divină, căci
Dumnezeu vorbeşte aici la persoana întâi: conştiinţa qumranită a alegerii îi conduce
spre a se considera depozitari direcţi ai cuvântului lui Dumnezeu”, op. cit. Armand
Puig, Iisus. Un profil biografic…, p. 109;

[50] Menachem Hacohen, ,,Cartea vieţii omului”, Edit. Hasefer, Bucureşti, 2005, p.

376;

[51] Armand Puig, Iisus. Un profil biografic…, p. 106;

[52] Ibidem;

[53] At. Negoiţă, Dascălul Dreptăţii şi cei doi Mesia din Manuscrisele de la Qumran,

M.B., 11-12, Anul XII, 1962, p. 650;

[54] Is. 11.1-2: ,,O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va
da. Şi se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii,
duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe”;

9. 6: ,,Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi ca s-o
întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dragoste, de acum şi până-n veac.
Râvna Domnului Savaot va face aceasta”;

[55] Mt. 11, 14;

[56] Mt. 11, 3;

[57] Lc. 17, 19-20;

[58] Iosif Davidovic Amusin, Manuscrisele de la Marea Moartă…, p. 230;

[59] Regula Comunităţii 1, 9, op. cit. Armand Puig, Iisus. un profil biografic…, p. 109;

[60] E. M. Laperrousaz, Manuscrisele de la Marea Moartă, trad. Anca Calangiu, Edit.

Meridiane, Bucureşti, 1997, p. 83;

[61] Fapte 2, 1;

[62] Jonathan G. Campbel, Desluşirea Sulurilor de la Marea Moartă…, p. 53;

[63] Athanasie Negoiţă, Descoperirile de la Marea Moartă, M.B., 1-4, Anul XII, 1962,

pp. 62-63;