ESEu:OPERA lui DRUTA MOTTO:Prin caracteristicile ei esenţiale, opera lui Ion Druţă...

este în
total o expresie a rezistenţei spirituale şi morale în faţa a tot ce subminează naţionalul, umanul,
sacrul". ( Mihai Cimpoi)
Indiscutabil, doar cei chemati ii pot trece pragul!!!
Maestrul ION DRUTA este anume acel chemat al Demiurgului care s-a impus prin marele har de
prozator si dramaturg.
DRUTA s-a putut impune, inca din primele sale volume de schite si povestiri ca un adversar al
conventiilor ideologice oficiale, gasindu-si timbrul propriu in interesul pentru valorile etice si
religioase, pentru vremurile patriarhale.
Metoda de creeatie a lui Druta ne demonstreaza o adevarata lectie de exigenta literara.Fara teme si
subiecte senzationale,fara exercitii frapante si alambicate ca forma, proza si dramaturgia lui ION
DRUTA,prin talent si truda,s-au impus in tara si dincolo de hotarele PATRIEI noastre.
Ion druta ne apare in cartile lui ,ca o personalitate puternica care stie ce are de facut.Operele sale se
sprijina pe trei piloni principali:ideile atotpurificatoare ale crestinismului;traditiile innobilatoare-
populare,culturale si istorice-ale neamului;preceptele verificate ale unei gindiri si experiente
moderne. Ion Druta isi consacra toata energia talentului sau exceptional promovarii imaginii
poporului moldovenesc casa si in lume, zidind ,caramida cu caramida,edificiul demnitatii
noastre.Astfel,orice intilnire cu proza lui DRUTA lasa o puternica senzatie de
prospetime,profunzime,colorit irepetabil si intelepciune.
Noi am mai avut scriitori care au abordat teme majore,teme filozofice,sociale,psihologice.Dar nici
unul din ei n-a facut acest lucru atit de profund.Ion druta a scris ,a plins,a militat pentru aceste
valori cu maxima participare sufleteasca, a pus foarte multa substanta spirituala in fraza,in cuvintul
si in viziunea sa artistica.Druta a dat expresie plenara sentimentelor noastre,aratind lumii ca noi
avem viata intima profunda,atitudini emotionale si nationale,ca suntem firi complexe ,ca gindirea
noastre are inflexiuni filosofice,iar aceasta e foarte important.
DEsi ne intilnim rar cu operele lui ,imi produce o mare satisfactie spirituala si estetica.IN lucrarile lui
Ion DRUTA ma cucereste plasticitatea cu care sunt infatisate personajele.Cred ,ca prin operele sale
proza moldoveneasca inscrie in literature contemporana una dintre cele mai pitoresti si mai
interesante pagini.
Scriitorul vorbeste, in opera lui, despre lucruri frumoase si sfinte care ne unesc: sfinte sunt pamintul,
aerul si apa, sfinte sunt dragostea si prietenia, mai afirma drama “Frumos si sfint”; in alte pagini de
proza si dramaturgie sunt evocate alte valori care ne aduna, ne leaga, ne unesc.
Ion DRUTA este si un dramaturg valoros marcat de subiectivitate in anii cind se incadrase in
procesul de trezire a constiintei nationale.Una din operele in care sciitorul a vadit o intelegere
profunda a specificului artei teatrale si a abordat problemele etice de o importanta vitala este
opera”CASA MARE”.Aceasta e o drama adinc psihologica si de mare rafinament sub divers aspect,o
opera profund poetica cu un subtext bogat.
ION druta este unn scriitor al ideii,al ideii nedespartite de vesmintul ei artistic In raportul lor eroii
lui Druta vesnic pun pe cintar omenia si frumusetea lor morala
,care se afla intr-un conflict permanent si necurmat de neomenia si neadevarul.
Alunecarea din real în mitic şi simbolic, susţinută cu umor de Ion Druţă, într-o frumoasă limbă
românească, în varianta ei moldovenească, face din Ion Druţă un povestitor plin de farmec, dar şi un
autor al unor mize existenţiale profunde. În lucrarea de mari proporţii “Toiagul Pastoriei” si
romanul “Clopotniţa” (1972), cea mai importantă scriere a sa, Ion Druţă cultivă aproape fără
excepţie un principiu baladesc, naraţiunea fiind intens colorată de atitudinea emoţională, de
ataşamentul simpatetic faţă de eroi. Autorul şi personajele pe care le creează constituie o unitate
plasmatică, actul identificării absolute făcînd dovada apartenenţei la un univers autarhic” Pentru
personajul lui Ion Druţă este însă esenţial tocmai substratul sufletesc, interioritatea cea mai ascunsă,
numai rareori şi insuficient luminată de raza conştiinţei lucide. Omul conceput de Ion Druţă e (...) o
fiinţă profundă, capabilă să comunice cu lumea sa la un nivel de intensitate şi complexitate
deosebite. Dacă am vrea să-l caracterizăm printr-o formulă lapidară, ar trebui, poate, să spunem
despre el, în primul rînd, că este un homo religiosus. (...) Evlavia în faţa pămîntului pe care trăiesc şi
în faţa lumii cu făptuirile ei caracterizează personajele lui Ion Druţă”.
Enigma dramaturgiei lui ION DRUTA e insusi sufletul autorului,Meritul incontestabil necesita
identificare absoluta si valorificare la justa valoare,caci se spun multe lucruri despre scriitor,dar
multe au ramas nespuse. Daca dragostea si recunoasterea noastra i-ar spulbera sau micsora aceasta
amaraciune ? Imi exprim respectul, atasamentul si admiratia pentru o opera care ne exprima.

Pentru că patriotismul reflectă chintesenţa sentimentelor faţă de ţara ta, faţă de neamul, tradiţiile şi reuşitele compatrioţilor tăi. Pe scurt, ea este
mândria ce înoată în dragostea nestinsă faţă de poporul care te-a născut şi afirmat!

 Din nefericire, acest frumos şi înălţător sentiment este tot mai neglijat,

Din "hatisurile" samanatoriste taranii smeriti ai lui Druta par "patrioti" ai satului si
"paznici" ai "specificului national"
Cea mai impunatoare, remarcabila si perfecta personalitate care a adus argumentele existentei credintei si bunatatii pe pamint a
fost scriitorul si dramaturgul Ion Druta. El a lasat adinci urme in literatura noastra, accentuindu-si activitatea prin
incredere,bunastare si credinta in Dumnezeu. La fel cum insusi scriitorul crede binelui, el si-a proiectat personajele dupa acest
criteriu.

Mesajul drutian e formulat foarte clar si direct:de a pastra cu mare grija tot ce avem mai sfant in noi, tot
ce avem mai frumos.
Cântul este suflul fiinţei care răspunde actului creator. în raport cu muzica, cântul este primordial: muzica, chiar şi cea sacră, nu este
decât o tehnică ce avea să vină mai târziu.
În poezia „Dorinţa” de M. Eminescu, clipa iubirii, însoţită de cântec de ape şi de susuri ale vântului, se integrează în marele cânt
eminescian al lumii. Faptul este sugerat prin prezenţa unuia din cele mai muzicale versuri din creaţia marelui poet: „Adormind de
armonia”.

Cântecul buciumului (alături de acela al cornului) constituie, de asemenea, unul din motivele poeziei eminesciene.

În poezia „Fiind băiet…” de M. Eminescu, sunetul de bucium redă misterul şi farmecul pădurii, sugerează melancolia, nostalgia vagă
a fericirii trecute, dorul: „Un bucium cântă tainic cu dulceaţă! Sunând din ce în ce tot mai aproape”.

În nuvela „Toiagul păstoriei” de I. Druţă, cântecul păstorului, care adeseori ia naştere în preajma focului, se vrea auzit de lume, dar
lumea nu-1 auzea, nu putea să audă cântecul acela trist, care transmitea bunăvoinţă, blagoslovire: „Avea fluierul cela darul de-a
mângâia, de-a îmbărbăta, de-a face sufletul să se rupă depărtând, să zboare, şi sătenii, osândiţi de-a se fi tot târât ca râmele,
împreună cu fluierul cela se rupeau şi ei pe-o clipă două de la pământ, să mai vadă lumea din jur”. Motivul cântecului popular este
atestat în nuvela „Zilele după Oreste” de Vitalie Ciobanu. Acesta dădea bătrânei o stare de graţie şi de regăsire a ecourilor unei
existenţe demult apuse. Chiar după arderea gheretei, postul de radio local a continuat să transmită, la aceleaşi ore, concerte de
muzică populară. Plângea de fiecare dată suferinda mamă, când le asculta. Astfel, cântecul popular reprezintă marile valori ale
poporului.
În poezia „Azi sunt îndrăgostit”, cântul devine expresie a sentimentului înălţător al dragostei: „Eu curg întreg în acest cântec sfânt;!
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt”.
 E semnificativ titlul operei care ni-l aduce pe
batrinul tata, ajuns in toamna vietii sale, ca
personaj principal. El simte sfirsitul vietii sale si
hotaraste ca inaintea mortii sa mai vada inca o data
zestrea sufleteasca a celor sase copii risipiti prin
lume. O face anume toamna. E semificativ ti timpul
ales. E vorba nu numai de batrinetea eroului, ci
toamna e si vremea musafirilor in Moldova. Pornirea
nu e itimplatoare. E o proba a valorilor eterne.
Copii nu au venit la izvorul vietii lor si pe batrin
il framinta, daca nu cumva si-au pierdut esentele
cultivate de veacuri de catre neam? Din aceasta
simpla pornire desprindem frumoasa idee – rostul
omului pe pamint.

Tata socoate opera vietii sale implinitasi e

firesc sa fie asa, caci a trait o viata lunga. De
copii a ingrijit si pomi sadi, si o fintina a sapat.
A lucrat mult ti cu sufletul, ca la batrinete sa
obaina toate culorile intelepciunii ti ale spiritului
uman, al poporului sau. A stiut cum si pentru ce se
rastoarna brazda, a stiut sa rosteasca o vorba
frumoasa la inchinarea unui pahar cu vin, a jucat
copiii pe genunchii osteniti, si acum uite nu mai
vin.

Cu acesta intrebare mistuitoare batrinul porneste

la drum. Pe la Marinca nu mai trece, fiindca traieste
aproape si vine la parinti mai des. Batrinul tata se
igrijoreaza cum a dus cu sine Marinca saminta
neamului? Ea nu poate prinde radacini la locul nou.
Ea n-a putut sa-si creeze o atmosfera spirituala
proprie. Viata ei e o jertva pe care tata nu o
primeste. „Lipsa de demnitate e un pacat pe care
batrinul nu-l iarta nimanui ”. pentru el demnitatea
vine din constientizarea propriului eu. Demnitatea
este pivotul spiritual al personalitatii, e calitatea
dominanta a celor mai multe personaje din intreaga
opera drutiana.

Prima vizita o face la Andrei, apoi la Nicolae.

Doi feciori diferiti. De primul tata e multumit,
deoarece acesta a mentinut toate valorile etice
general– umane. Al doilea se pretinde doar un fecior
demn al neamului, dar in realitate e un om muscat de
egoism, lacomie si zgircenie. Tata se intristeaza ca
Nicolae e strain printre ai sai. Urmatorul popas il
face la Anton „cel mai cinstit si cel mai ciudat
dintre noi”. Anton a pierdut increderea in oameni
inca de tinar. A fost inselat in dragoste. Unicul sau
sprijin in viata a ramas padurea, Anton degraba e un
simbol decit o natura vie. Se intristeaza tata ca e
singur, dar se bucura ca radacinile feciorului sint
implintate adinc in spatiul naturii. Destinul lui
Anton e destinul unui martor spiritual al intergului
neam. El e o jertfa a neamului. Asa incearca batrinul
tata trainicia radacinilor morale ale copiilor sai,
verifica destinul fiecaruia cu masura vietii sale.
Dupa vizita facuta, lui Anton „Dintr-un batrin
nacajit de drumuri, framintat de griji se desprinde
un om mindru si voinic”.

Spre deosebire de ceilalai tata nu-l judeca pe

Serafim cu categorii vesnice. El e mezinul, viitorul
lui abea se contureaza prin jocurile tineretii. Ba
chiar tata se prinde in acest joc. In zburdalnica
tinerete a fiului se vede pe sine.

Ultimul copil pe care il are a vizita batrinul e

autorul – narator. Aici tata e un doar un narator
plin de nedumerire al vetii feciorului – scriitor,
caci literatura e o alta realitate, nu cea
taraneasca. Tata se vrea impacat cu viata pe care o
duce feciorul. Autorul ii ofera acesta posibilitate.
Si nuvela se incheie cu scene de un lirism iduiosator
(scena cu merele, scena cu cocsul). Autorul il poarta
pe personajul principal prin toate locurile de care-l
leaga viata. Dupa cele-a mai trait o data, el vrea
sa-l convinga cacele care trebueau sa se schimbe, s-
au schimbat, iar cele care nu trebuiau  sa se schimbe
– asa si au ramas neschimbate. Autorul il ridica in
inaltul cerului, dindu-i posibilitatea sa priveasca
la lumea sa de la distanta. Prin procedeul
distantarii batrinul se convinge ca portretul
destinului sau a fost implinit.

Nuvela e construita compozitional din sase

micronuvele. Fiecare din aceasta fiind consacrate
unui din cei sase copii. Folosind un vocabular
adecvat omului simplu, nuvela isi afla locul cuvenit
in rindul cuvenit in rindul cititorilor.

Ma despart de text si nu-mi pot alunga tristetea provocata de constatarea

eroului: „ – Poate mai ai pe cineva? Tata coboara fruntea jos, infruntind o
mare durere pe care n-o cunoscuse pina atuni; da moale si trist din cap in
semn ca nu mai are acum pe nimeni”.