Sunteți pe pagina 1din 2

DESPRE OBICEIUL DE A FACE PROMISIUNI LA ÎNCEPUT DE AN

Ellet J. Waggoner

The Present Truth | 9 februarie 1893

Au trecut deja câteva săptămâni de când am făcut promisiuni şi am luat hotărâri că o să ne purtăm mai bine, iar
acum îndrăznim să vă atragem atenţia asupra lor. Ar fi poate cazul să precizăm că, fără îndoială, toţi cei care au
considerat noaptea de Anul Nou ca fiind un bun prilej de a lua hotărâri, le-au şi încălcat până acum. Dar acest
lucru nu este deloc ciudat deoarece caracteristica principală a hotărârilor omeneşti este aceea că acestea se încalcă
foarte uşor.

„Doar nu vrei să-i faci pe oameni să nu mai ia hotărâri, nu-i aşa?” ar întreba unii. Ba da. Domnul nu ne cere să
facem acest lucru. El a avut în vedere o cale mai bună. Nu vreau să spun că aceste promisiuni nu sunt bune, dar
depinde foarte mult cine le face. Daca un om datorează o anumită sumă de bani cuiva, este bine să promită că o
plateste, dacă are cu ce să o plătească. Dar dacă este lefter, promisiunea lui nu valorează nimic.

Dar omul care promite că o să trăiască o viată mai bună este într-o situaţie mai rea decât cel care a promis că o să
plătească o anumită sumă, dar este lefter. Acesta din urmă poate împrumuta niste bani ca să-şi onoreze obligaţia.
Dar omul în care „nu locuieşte nimic bun”, nu are cu ce să plătească şi nu are nicio putere cu care să împlinească
lucrurile bune pe care le-a făgăduit. De aceea toate făgăduinţele omeneşti de a duce o viaţă mai bună sunt inutile.
Sunt chiar dăunătoare pentru că ele îi fac pe oameni să fie mulţumiţi cu făgăduinţele lor. Dacă aceste făgăduinţe
nu ar fi fost făcute, ei ar fi putut vedea mai uşor necesitatea de a primi lucrurile bune care le sunt oferite.

Este imposibil pentru un om să trăiască o viaţă nouă cu vechea viaţă pe care a trăit-o. Pentru a trăi o viaţă nouă, el
trebuie să aibă o viaţă nouă. „Omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui.” Luca 6:45 Aşa se întâmplă
când un om promite să facă lucruri bune din răul care este înlăuntrul lui.

Atunci ce făgăduinţe au valoare? Făgăduinţele lui Dumnezeu şi doar ele.”Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot
ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat
făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de
stricăciunea care este în lume prin pofte.” 2Petru 1:3,4. Aici avem nişte făgăduinţe care înseamnă ceva. Sunt
făgăduinţele lui Dumnezeu, confirmate de un legământ pe care îl împlineşte prin existenţa Sa.

Remarcaţi faptul că puterea Domnului Isus Hristos este cea care ne dăruieşte totul în ce priveşte viaţa şi evlavia.
Este aşadar evident că oamenii nu pot adăuga nimic la aceasta. Prin făgăduinţele Sale, toate aceste lucruri devin
ale noastre. Dacă tot avem aceste făgăduinţe, de ce am simţi nevoia să mai facem şi noi altele de vreme ce nu
avem nicio putere să le împlinim? Făgăduinţele noastre nu sunt doar inutile, ci şi dăunătoare pentru că ele
blochează făgăduintele lui Dumnezeu. Ele arată că făgăduintele lui Dumnezeu nu sunt suficiente. Bineînteles că
oricine este constient de valoarea extraordinară a făgăduintelor lui Dumnezeu nu se va gândi să adauge ceva la
ele prin propriile sale făgăduinte inutile.

Făgăduintele omenesti pot fi văzute în adevărata lor lumină doar atunci când ne gândim că ele I-au fost făcute lui
Dumnezeu. Gânditi-vă că un om Îi face o promisiune Domnului şi apoi vine la El ca să ceară putere pentru
promisiunile bune pe care le-a făcut! Dacă o făgăduinţă ar fi bună de ceva, ar trebui să se poată împlini.Dacă un
om promite să-i plătească unui alt om o sumă de bani şi se angajează în scris pentru a face acest lucru, dacă nu-şi
tine promisiunea putem face apel la angajamentul său scris. Dar niciun om nu ar îndrăzni să vină la Dumnezeu şi
să pledeze pentru vreo făgăduinţă pe care a făcut-o. Noi nu-i cerem Domnului să ne binecuvânteze pentru că I-am
făcut promisiuni, ci pentru că El ne-a promis ceva nouă. Domnul spune: „Eu îţi şterg fărădelegile pentru Mine.”
Isaia 43:25

Viaţa creştină înseamnă cu adevărat viaţă. Şi viaţa înseamnă creştere. „Va creşte ca un crin” spune Domnul
despre cel care Îi aparţine Lui. Crinii nu cresc cu promisiuni, ci prin asimilarea elementelor pe care Dumnezeu le
oferă pentru crestere. Hotărârile tin de viitor, dar cresterea nu are legătură cu viitorul, ci cu prezentul.
Domnul nu vrea să-I spunem ce avem de gând să facem în viitorul despre care nu stim nimic, ci doar să acceptăm
puterea de a creste pe care o conţin făgăduintele Sale si să trăim prin ele zi de zi, oră de oră. Făgăduintele lui
Dumnezeu sunt singura sperantă a omenirii. De ce să nu depindem de ele si să le slăbim puterea punându-le pe ale
noastre în locul lor?