Sunteți pe pagina 1din 2

Nevoia de a uita

Ellet J. Waggoner

Semnele Timpului, 11 martie 1889

Apostolul Pavel le spunea Filipenilor: „...fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea
şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui
Dumnezeu, în Isus Hristos.” Filifeni 3:13,14

Atât de mult ni se spune în Biblie despre aducere aminte că mulţi suntem în pericolul de a
pierde din vedere faptul că uneori trebuie să mai şi uităm. Este foarte important să
învăţăm cum să ne aducem aminte, dar este la fel de important să învăţăm arta uitării.
Unul dintre motivele pentru care atât de mulţi nu reuşesc să progreseze în viata de
credinţă este pentru că nu au învăţat niciodată cum să uite. Ei cred că poţi uita doar atunci
când lucrul respectiv se şterge din minte, fără să-şi dea seama că trebuie să depună
eforturi serioase ca să uite ceva, după cum trebuie să facă eforturi ca să-şi amintească
ceva.
Cineva s-ar putea întreba dacă scenele sau faptele de răutate trebuie uitate. Când
păcatul a fost mărturisit şi iertat, atunci mintea trebuie să se întoarcă de la el. Este
adevărat că nu trebuie să uite că a fost scos dintr-o groapă îngrozitoare sau că rezistă doar
prin credinţă, că nu are nicio putere în el însuşi; dar dacă va permite minţii sale să
stăruiască asupra faptelor păcătoase se va întâmpla unul din următoarele lucruri sau poate
chiar ambele. Fie va ajunge să se îndoiască că a fost iertat, fie va fi împins de puterea
obiceiului sau de asociere să comită din nou acel păcat. Niciun gând necurat nu poate
încolţi într-o minte fără a lăsa urme. Am cunoscut multe persoane care au pierdut
binecuvântarea măreaţă pe care Dumnezeu o avea pentru ei deoarece mintea lor era
concentrată asupra păcatului care a eclipsat dragostea lui Dumnezeu. Este important să
uiţi şi în acelaşi timp să-ţi aminteşti să apreciezi la adevărata ei valoare dragostea lui
Dumnezeu care ţi-a iertat păcatul.
Un alt lucru pe care trebuie să-l uităm este ce s-a spus împotriva noastră. Dacă au fost
făcute afirmaţii nemiloase împotriva noastră a ni le aminti este ca şi cum ne-am otrăvi
singuri. Nimic nu aste mai dăunător pentru viaţa spirituală. Faptul că aceste lucruri nu
sunt uitate dovedeşte că ele nu au fost iertate şi dacă nu au fost iertate este evident că
sufletul nu se poate bucura în dragostea lui Dumnezeu.Când Dumnezeu ne iartă, El pune
asupra noastră neprihănirea lui în locul păcatului şi astfel ne tratează ca şi când n-am fi
păcătuit niciodată; şi dacă vom urma îndemnul de a ne ierta unii pe alţii cum ne-a iertat
Dumnezeu în Hristos, îl vom trata pe cel care ne-a greşit ca şi când el ne-ar fi acordat
amabilitate în loc de jigniri. Fără acest lucru, pacea nu poate domni în inimă.
O altă pricină de poticnire este eşecul de a uita faptele bune care au fost făcute. Acest
lucru nu este mai puţin fatal decât amintirea faptelor păcătoase. Uneori prin harul lui
Dumnezeu avam posibilitatea să împlinim o faptă cu adevărat bună care ne aduce
bucurie. Dar atunci, în loc să-i mulţumim lui Dumnezeu că a făcut ceva pentru noi, noi
luăm asupra noastră slava şi ne felicităm pentru biruinţa noastră. În loc să continuăm în
aceeaşi putere să obţinem alte biruinţe, ne oprim şi ne uităm în urmă poticnindu-ne astfel
şi dând greş. Nimeni nu se poate aştepta să câştige o cursă dacă tot priveşte în urmă peste
umăr. Dacă ar face aşa, s-ar împiedica de diverse obiecte de pe drum sau altfel spus
cursa va fi pierdută. Cel care aleargă în cursa creştină ar trebui să acorde atenţie acestor
cuvinte spuse de un om înţelept: „ ochii tăi să privească drept şi pleoapele tale să caute
drept înaintea ta. Cărarea pe care mergi să fie netedă şi toate căile tale să fie hotărâte: nu
te abate nici la dreapta, nici la stânga şi fereşte-te de rău” (Proverbe 4:24-26).
Dar cum să uităm? Mulţi ar vrea să uite, dar nu stiu cum. Ei se concentrează asupra
lucrului şi încearcă cu hotărâre să şi-l scoată din minte, dar în felul acesta nu fac altceva
decât sa-l întărească şi mai tare. Ei bine, secretul uitării este foarte simplu. Să uiţi ceva
gândindu-te la altceva. Este imposibil pentru mintea omenească să contemple două
lucruri în acelaşi timp. Dacă vrei să uiţi ceva rău gândeşte-te la ceva bun. Uită lucrurile
care sunt în urmă, uitându-te la lucrurile care sunt înainte. Dacă ai facut o faptă bună
mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru ajutorul Său şi prin puterea acestui ajutor continuă să
faci ocupându-ţi întreaga minte cu el. Există un premiu înaintea noastră, chiar premiul
„înaltei chemări al lui Dumnezeu în Isus Hristos”. Această înaltă chemare este sfinţirea
vieţii, neprihănirea. Ea este deasupra noastră şi nu putem urca spre ea privind în jos pe
calea pe care am trecut deja.
„Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este destoinic pentru împărăţia lui
Dumnezeu”. Bineînţeles că nu este şi nu va putea fi până când nu va privi drept înainte
în loc să privească în urmă. Dacă omul cu plugul s-ar tot uita în urmă, plugul său ar
merge pe alături şi n-ar putea ara deloc. Nu ar putea avansa mai mult decât un om care în
timp ce ar încerca să alerge într-o cursă s-ar uita peste umăr.
De aceea, după cum Cel care ne-a chemat este sfânt, să ne grăbim către acea ţintă,
„privind la Isus, autorul şi desăvârşitorul credinţei noastre”.