1.3.

Sistemul de informaţii, premisă a efectuării analizei economico-financiare

Pornind de la înţelegerea analizei ca metodă a cunoaşterii, la nivelul întreprinderii aceasta
presupune cunoaşterea modului în care funcţionează întreprinderea ca sistem şi stabilirea pe
această bază a direcţiilor de acţiune asupra acestuia în sensul reglării şi determinării schimbărilor
de stare, în concordanţă cu obiectivele parametrizate în timp şi spaţiu. Toate acestea reclamă
existenţa unui sistem de informaţii care să reflecte complex stările funcţionale ale sistemului şi să
permită pe această bază decidenţilor cunoaşterea şi implicit asigurarea condiţiilor de acţiune.
Informaţia economică reprezintă una din formele de bază ale informaţiei în general, iar pentru
analiza economico-financiară constituie materia primă de bază deoarece analiza se bazează pe
informaţii şi furnizează la rândul ei informaţiile necesare procesului managerial.
Cele două mari categorii de surse în baza cărora se formează informaţia economică la nivelul
întreprinderii sunt:
Sursele interne, reprezentând informaţiile generate de procesele interne de combinare şi utilizare
a factorilor producţiei. Situaţiile financiare reprezintă principala sursă de informaţii pentru
diversele categorii de utilizatori interesaţi de poziţia şi performanţa financiară a întreprinderii, şi
constituie în acelaşi timp o bază bună pentru orice analiză financiară.

Problemele de bază care sunt studiate cu ajutorul analizei financiare sunt:

Analiza elementelor patrimoniale şi a surselor de finanţare a acestora sub aspectul

volumului, structurii, corelaţiilor existente între diferite grupe, subgrupe şi elemente
patrimoniale din categoria mijloacelor economcie (active fixe, active curente), atît din punct
de vedere static, cît şi dinamic;
Analiza echilibrului financiar prin prisma studierii corelaţiei dintre fondul de rulment şi
activele curente, a raportului dintre creanţe şi obligaţii, a solvabilităţii, capacităţii de plată şi
lichidităţii;
Analiza eficienţei utilizării patrimoniului şi a capitalului, a rentabilităţii economice,
financiare şi de gestiune, prin prisma profitului, veniturilor din vînzări, a ratelor
rentabilităţii;
Analiza capacităţii de autofinanţare, de asigurare a surselor necesare realizării obiectivelor
planurilor de activitate şi strategiei financiare;
Analiza riscului, deosebit de importantă pentru cunoaşterea potenţialelor situaţii şi factori
care pot conduce la eşec afacerile unei firme.
Analiza creşterii economice şi a creării de valoare ş.a.
Toate celelalte categorii de informaţii privind producţia, distribuţia, calitatea, cantitatea, costurile,
utilizarea factorilor de producţie etc. sunt constituite în blocul informaţional intern al
întreprinderii.

În cadrul acestui bloc, informaţiile pot fi grupate pe baza criteriului funcţional în:
- informaţia care reflectă performanţele economico-financiare, ca efect al exercitării
atribuţiilor manageriale;
- informaţia care reflectă stările de fapt ale performanţelor menţionate;
- informaţia normativă care reglementează diferite procese sub formă de norme, reguli etc.;
- informaţia de evaluare a elementelor patrimoniale.
b) Sursele exterioare întreprinderii ca sistem, care includ informaţiile privind conjunctura pieţei
interne şi internaţionale, performanţele concurenţei, progresul tehnic în respectiva ramură de
activitate etc. Informaţiile externe servesc întreprinderii în ceea ce priveşte orientarea activităţii
acesteia şi în dimensionarea obiectivelor într-un anumit context concurenţial.
Aceste informaţii pot fi structurate astfel:
 după natura lor, distingem următoarele categorii de informaţii:
 - ştiinţifice, tehnologice şi tehnice;
- economice şi financiare; juridice;
- politice;
- de marketing;
- sociale şi sociologice etc.;
 după legalitatea lor, distingem informaţii legale (care pot fi deschise şi respectiv închise) şi
informaţii nelegale. Specialiştii apreciază că aproape 90% din informaţii sunt informaţii
legale, iar dintre acestea, 70% sunt informaţii deschise. Din categoria informaţiilor deschise
fac parte cele furnizate de: reviste, cotidiene, magazine, periodice; colocvii, conferinţe,
congrese; saloane, expoziţii, târguri; centre de documentare; brevete de invenţie; organisme
furnizoare de documente de sinteză. Informaţiile închise sunt cele obţinute prin: vizite,
întâlniri, relaţii cu clienţii, furnizorii şi concurenţii; cumpărarea şi analiza de eşantioane;
reţeaua proprie a întreprinderii.

Pentru ca informaţia să fie valorificată eficient în procesul managerial, ea trebuie să satisfacă

următoarele cerinţe:
 utilitatea informaţiei se verifică prin modul în care aceasta serveşte conducerii în procesul
de cunoaştere şi reglare a funcţiunii sistemelor;
 exactitatea informaţiilor reprezintă cerinţa de bază privind reflectarea obiectivă şi
corectă a fenomenului analizat;
 profunzimea informaţiei presupune reflectarea complexă a relaţiilor cauză-efect în
contextul analizei fenomenelor economice contribuind astfel la creşterea capacităţii de
cunoaştere în procesul de analiză şi de diagnostic şi implicit pe această bază la
fundamentarea şi eficienţa deciziilor;
 vârsta (vechimea) informaţiei condiţionează operativitatea şi calitatea deciziei (pentru a
acţiona operativ în vederea reglării funcţiunii sistemului este necesară, uneori, o informaţie
zilnică, ca de exemplu, derularea contractelor pe pieţe şi pe clienţi);
 valoarea informaţiei se atestă prin crearea condiţiilor pentru managementul
întreprinderii de a lua cele mai eficiente decizii privind funcţionarea sistemului (obiectului)
condus;
 costul informaţiei, reprezintă elementul în funcţie de care se stabileşte limita de eficienţă a
informaţiei (exceptând informaţiile obligatorii solicitate pentru a satisface cerinţele
fiscalităţii, organizarea celorlalte categorii de informaţii rămâne la latitudinea
întreprinderii).