Sunteți pe pagina 1din 33

Capitolul I

I.1 Biofizica – definiţie, descrierea caracterului interdisciplinar, exemplificarea legăturii cu


disciplinele înrudite

Cunoștințe: Cod 8.1.1. 1


1
Prezentarea noțiunilor de biofizică medicală
Abilități: Cod 8.2.1. 2
2
Identificarea caracteristicilor biofizicii moleculare și celulare, folosind limbajul comun și terminologia de
specialitate
Atitudini: Cod 8.3.1. 3
Argumentarea realistă și independentă a noţiunilor de biofizică moleculară și de biofizică celulară
Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

Biofizica:
 este o ştiinţă ce utilizează tehnici şi concepte fizice pentru cercetarea fenomenelor lumii vii;
 studiază:
1) procese și fenomene fizice ce au loc în cadrul sistemelor biologice,
2) efectele biologice ale factorilor fizici, folosindu-se de modelele experimentale și teoretice ale fizicii,
3) prin cercetare lumea biologică folosindu-se de aparatul matematic asociat.

La nivelul de organizare a materiei vii, ramurile principale ale biofizicii sunt urmatoarele:
a. Biofizica moleculară studiază proprietățile: moleculelor, subtanțelor din structura materiei biologice;
precum și fenomenele fizice ce au loc și suțin structura materiei biologice;
b. Biofizica celulară studiază fenomene termice, electrice și mecanice, precum și procesele fizice al
comportamentului celulelar. La nivel celular uman aceste procese fizice sunt analizate asupra
comportamentului: fibre musculare, neuroni, limfocite și eritrocite.
c. Biofizica sistemelor complexe studiază fenomene fizice ce explică contracția musculară,
funcționarea neuronilor, recepția vizuală și cea auditivă.
d. Biofizică medicală studiază aplicativ fizic diagnosticarea medicală.
e. Biofizica electronică (cuantică) studiază la nivel submolecular transferul de energie şi sarcină
electrică între atomii.
Biofizica foloseşte aproape toate domeniile clasice şi moderne ale fizicii:
 Biomecanica – tipuri diferite de la locomoţie animală până la motilitatea celulară;
 Bioelectricitatea – totalitatea fenomenelor electrice din lumea vie, la nivel celular, tisular şi de
organ;
 Biotermodinamica şi bioenergetica – generarea, stocarea, conversia energiei la nivel celular şi
problemele energetice ale sistemelor biologice la nivelul extern biologic;
 Biocibernetica - mecanismele reglării şi transmiterii de informaţii în sistemele biologice;
 Radiobiologia - fenomenele ce au loc la interacţiunea radiaţiei cu materia vie.

Fenomenele fizice stau la baza funcţionării mecanismelor biologice.


1
Notă: În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități, 3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării
2
Idem 1
3
Idem 1
I.1.1. Biofizica – termeni specifici, noţiuni generale, legităţi
Inerţia, masa, densitate, interacţiunea corpurilor, forţa, greutate, mecanisme simple, lucrul mecanic.
Inerție
Inerţia este proprietatea generală a corpurilor de a se opune schimbării stării de repaus sau de
mişcare rectilinie uniformă.
Datorită inerţiei corpurile se comportă diferit la schimbarea stării de repaus sau de mişcare rectilinie
şi uniformă.
Masă
Proprietăţii de inerţie a unui corp i se asociază mărimea fizică numită masă (m).
Masa măsoară inerția unui obiect material.
Cu cât inerţia unui corp este mai mare cu atât masa lui este mai mare.
Operaţia prin care se măsoară masa unui corp se numeşte cântărire.
Unitatea de măsură pentru masă în S.I. este kilogramul (kg).
Densitate
Densitatea unui corp este mărimea fizică egală cu raportul dintre masa corpului (m) şi volumul
său (V).
Unitatea de măsură pentru densitate în S.I. este este kilogram pe metru cub.
Interacţiunea corpurilor
Interacţiunea este dată de acţiunea reciprocă între două corpuri fiind realizată prin contactul dintre
ele, sau de la distanţă prin intermediul câmpului.

Atomul – cea mai mică subdiviziune a materiei ce păstrează caracteristicile fizice şi chimice ale
unui element.
Atomul (Figura nr.1) este compus dintr-un nucleu cu sarcină pozitivă, înconjurat de una sau mai
multe sarcini negative denumite electroni. Sarcina negativă este egală cu sarcina pozitivă ceea ce determină
ca sarcina electrică totală a atomului să fie ”0” – din punct de vedere electric atomul este neutru.

Figura nr. 1. Structura atomului


Molecula
De la minim doi atomi, legați puternic, într-un anumit aranjament destul de stabil, ce constituie un
grup electric, se formează și se definește o moleculă. Figura nr. 2.

Figura nr. 2. Molecula de hidrogen (atomi separați și atomi uniți în moleculă)

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 1
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
I.1.2. Materie, substanță și sistem termodinamic.Temperatură, volum, presiune. Stare de agregare
materie (solid, gazos, lichid) și schimbarea stării de agregare.
Materia poate exista în natură în 3 stări de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă. Figura nr. 3.

Figura nr. 3. Starea de agregare a materiei (solid, lichid, gazos) și sensul acțiunii factorilor care
determină trecerea dintr-o stare de agregare în alta.

Mediului înconjurător sau mediul ambiant, reprezintă o cantitate de materie sau substanţă,
aflată în afara sistemului studiat.
Sistemul termodinamic efectuează sau nu schimb de substanţă cu mediul înconjurător, fapt pentru
care acestea pot fi de două tipuri: sisteme termodinamice deschise, închise sau izolate.
Schimbarea stări de agregare a materiei (Figura nr. 4.)

Figura nr. 4. Schimbarea stării de agregare a materiei prin procese fizice de trecere

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 2
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Celule. Sistem biologic.
Celula este unitatea structurală, funcţională şi genetică a
materiei vii.
Forma celulelor se prezintă variat: sferică, ovală, fusiformă,
cubică, stelată etc.
Dimensiunea celulelor variază şi ea, media fiind de 20-30
de microni (1mm= 1 000 microni).
Celulele pot exista singure (ovulul, spermatozoidul) sau
grupate în ţesuturi.
Componentele celulei (Figura nr. 6.) sunt:
 Membrana celulară
 Citoplasma:
 Nucleul Figura nr. 6. Celula umană 4

Sistemele biologice pot fi:


- fizice, cum sunt cele formate în ciclurile biologice, Elemente chimice (atomi)
- chimice care permit fluxul nutrienţilor,
- abstracte, gen program pe computer sau un model
matematic. Molecule organice relative simple
- închise fiind izolate de influenţa mediului exterior, (oze, acizi aminați, nucleotide)
- deschise putând realiza schimburi de materie,
energie sau informaţie cu mediul exterior.
Macromolecule polimerice (poliamfoliți)
(ozide, lipide, proteine, acizi nucleici)
Sistemele biologice sunt sisteme deschise,
informaţionale care, datorită organizării lor, au:
- capacitatea de autoconservare, autoreproducere,
Agregate moleculare sau macromoleculare
autoreglare şi autodezvoltare,
- un comportament antientropic şi finalizat, ce le
asigură stabilitatea în relaţiile lor cu alte sisteme.
Structuri elementare (granule, fibrile, membrane)
Organismul uman este un sistem biologic complex
(ca structură materie vie - Schema nr. 1) care cuprinde
nivele de organizare astfel: Agregate cu structuri elementare (organite celulare)
 nivel atomic
 nivel molecular
 nivel celular
Celule
 nivel ţesuturi
 mivel organe
 nivel sistem de organe
Țesuturi

Organe

Sisteme de organe (aparate)

Schema nr. 1. Structura materiei vii Organism

4
Sursa: https://anatomie.romedic.ro/celula
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 3
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
I.1.3. Biofizica - mărimi fizice, unităţi de măsură, sisteme de mărimi şi unităţi
Mărimea fizică - o proprietate măsurabilă a unui corp.
Pentru măsurarea unei mărimi se alege o măsură de acelaşi fel cu ea, care se consideră etalon, fiind
denumită unitate de măsură.
A măsura o mărime înseamnă a face o comparație cu unitatea de măsură aleasă (cu etalonul) şi a
observa de câte ori unitatea de măsură se cuprinde în mărimea de măsurat.
Unităţile de măsură, la rândul lor, sunt:
 unităţi fundamentale
 unităţi derivate
Pe plan internaţional, în anul 1960, la cea de-a XI-a Conferinţă Generală de Măsuri şi Greutăţi s-au
adoptat unităţile fundamentale pentru mărimile fundamentale.
 metrul (pentru lungime)
 kilogramul (pentru masă)
 secunda (pentru timp)
 kelvinul (pentru temperatură)
 amperul (pentru intensitatea curentului electric)
 candela (pentru intensitatea luminoasă)
 molul (pentru cantitatea de substanţă)

1.2 Norme de protecţia muncii în laboratul de biofizică


În laboratorul de biofizică, ca bază al progresului în domeniul ştiinţei, se pune în practică tehnici
experimentale și proceduri de laborator fundamentale, ce se utilizează ulterior pentru fundamentarea și
dobândirea de cunoştinţe noi. Aceste activități de laborator sunt supuse unui risc, iar chipamentele şi
aparatele folosite implică variate măsuri de siguranţă.
Profesorul are responsabilitatea de a îndruma corespunzător utilizarea echipamentelor şi efectuarea
experimentelor, dar aceeași condiție este și în responsabilitatea elevilor.
Prin implicarea atentă și organizată a elevului împreună cu profesorul, riscurile se diminuează,
asigurând astfel că lucrul în laborator va deveni un proces sigur şi plăcut de cunoaștere prin descoperire.

ATENȚIE !
Ne spălăm pe mâini cu apă şi săpun la încheierea fiecărei activităţi de laborator.
RESPECTĂM:
- Purtarea halatului alb de laborator şi a mănuşilor este obligatorie.
- Mâncatul, băutul şi fumatul sunt interzise în laborator.
- Se lucrează cu maximă atenţie cu fiecare aparat; o atenţie deosebită trebuie acordată aparatelor conectate la reţeaua
electrică.
- În cazul unei defecţiuni a vreunui aparat, cadrul didactic trebuie anunţat imediat.
- Elevii trebuie să urmeze instrucţiunile primite în manevrarea tuturor aparatelor.
- La finalul lucrării, aparatele trebuie oprite, iar laboratorul trebuie lăsat în perfectă ordine.
Pentru orice neclaritate, elevii trebuie să se adreseze cadrului didactic.

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 4
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Capitolul II
Noțiuni de biofizica moleculară

Cunoștințe: Cod 8.1.1. 5


1
Prezentarea noțiunilor de biofizică medicală
Abilități: Cod 8.2.1. 6
2
Identificarea caracteristicilor biofizicii moleculare și celulare, folosind limbajul comun și terminologia de
specialitate
Atitudini: Cod 8.3.1. 7
Argumentarea realistă și independentă a noţiunilor de biofizică moleculară și de biofizică celulară
Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

Proprietăţile moleculelor care alcătuiesc materia vie şi fenomenele la care iau parte acestea
Pentru a aborda o serie de probleme de biofizică moleculară şi termodinamică biologică este necesară
amintim noţiunile de fizică moleculară şi termodinamică.

Fizica moleculară, ca ramura fizicii, studiază proprietăţile fizice şi stările de agregare ale
corpurilor pe baza structurii lor moleculare, a forţelor de interacţiune dintre particulele care alcătuiesc
corpurile şi naturii mişcării termice a acestor particule și utilizează două metode complementare: o metodă
statistică şi o metodă termodinamică.
Metoda statistică constă în studierea proprietăţilor sistemelor macroscopice cu ajutorul statisticii
matematice, a legilor mişcării termice pentru numărul foarte mare de particule care alcătuiesc sistemul.
Metoda termodinamică, fără a lua în considerare structura internă a corpurilor, operează cu
caracteristicile macroscopice ale obiectelor de studiu şi se bazează pe principii generale ale termodinamicii.
Molecula este cea mai mică particulă de substanţă care poate să existe în mod liber, având toate
proprietăţile chimice ale substanţei respective.

Moleculele se formează datorită tendinţei naturale de asociere a atomilor şi că atomii au afinitate


unii faţă de alţii și în funcție de starea de agregare se prezintă astfel:
- în starea gazoasă, moleculele se găsesc la distanţe foarte mari unele de altele şi forţele de
coeziune sunt foarte mici, fapt pentru care gazele nu au nici formă nici volum proprii, iar starea de agitaţie
termică a moleculelor este foarte intensă.
- în starea lichidă, forţele de coeziune sunt mai mari decât la gaze, ceea ce face ca lichidele să
aibă volum determinat, dar nu au şi formă proprie.
- în starea solidă, particulele componente sunt supuse unor puternice forţe de atracţie şi
respingere, ceea ce face ca solidele să aibă volum şi formă bine determinate.

5
Notă: În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități, 3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării
6
Idem 5
7
Idem 5
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 5
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
II.1 Biofizica moleculară a apei (rol, clasificare, structură moleculară, proprietăți fizice) şi a soluţiilor
apoase (dinamica fluidelor, vâscozitatea lichidelor) (documentare în manual)

Biofizica moleculară a apei (rol, clasificare, structură moleculară, proprietăți fizice)


a. Rolul apei și structură moleculară
Apa este cea mai răspândită substanță compusă, ce ocupă aproximativ trei sferturi din suprafata
Pământului, fiind factorul principal al întreținerii și dezvoltării vieții, având importanță vitală în multe din
procesele metabolismului din interiorul organismului, cantități semnificative de apă sunt utilizate de
organism în digestia hranei.
Apa în natură nu o găsim practic niciodată în stare pură, ea având în conţinut totdeauna minerale sau
materie organică.
Într-o moleculă de apă există 10 electroni (Figura nr. 8), ce sunt distribuiți astfel:
- doi electroni se află in permanență în vecinatatea nucleului de oxigen;
- două perechi de electroni se ”rotesc” de-a lungul unei orbite ce înconjoară nucleul de oxigen și câte
unul dintre nucleii de hidrogen, orbite situate în planul moleculei de apa. Acești electroni asigură realizarea
legaturilor covalente în molecula de apă;
Figura nr. 8. Molecula de apă ce își pune în comun electronii în număr de 10.
- două perechi de electroni se ”rotesc” pe două orbite situate într-un plan
perpendicular pe planul moleculei de apă, nucleul de oxigen aflându-se în
focarul ambelor orbite. Acești electroni nu participă la legaturile covalente din
molecula de apa și se numesc electroni neparticipanți.
b. Clasificarea apei din organismele vii
 apă intracelulară şi extracelulară. Cea extracelulară poate fi interstiţială şi circulantă
(intravasculară).
 apa legată (conţinută în structuri moleculare) şi liberă, după starea ei de fixare în organism,.
 apa exogenă (adusă din exterior) sau endogenă (rezultată din procesele metabolice), în
funcţie de provenienţă.
c. Proprietăţile fizice ale apei
Apa pură este un lichid incolor, inodor şi insipid, în condiţii normale de temperatură şi presiune.
Deoarece în stare solidă şi lichidă moleculele de apă sunt asociate prin legături de hidrogen.

Proprietăţile termice ale apei


În urma activităţii metabolice, organismele vii produc energie, preponderent sub formă de căldură.
Presupunând că un organism viu este un sistem izolat, având căldura specifică apropiată de cea a apei
(1 cal/g·grad), valoarea temperaturii lui ar creşte mult peste 37 – 40°C. La temperaturi mai mari de 42°C
proteinele încep să se denatureze, iar vitezele reacţiilor chimice ar creşte foarte mult, modificările nemaifiind
compatibile cu viaţa.
Astfel proprietăţile fizice şi valorile constantelor termice ale apei determină rolul deosebit de important
în procesele de termoreglare ale organismului (rol termoregulator).

Biofizica moleculară a soluțiilor apoase (dinamica fluidelor, vâscozitatea lichidelor)


Lichidele sunt pe un loc intermediar între gaze şi solide din punctul de vedere al structurii.
La lichide distanţa dintre molecule este mai mare față de solide, energia lor internă este mai mare decât
a solidelor, fiind mai depărtate de starea de echilibru.
O substanţă lichidă este separată de mediul înconjurător printr-un strat superficial.

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 6
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
II.2 Fenomene de transport în soluții și prin membrana celulară (difuzia şi osmoza)

A. Fenomene de transport în soluţii


Intâlnim la orice nivele de organizare a materiei, sub diverse forme, fenomene de transport de
substanţă şi transfer de energie, ce sunt indispensabile funcţionării organismelor vii.
Fenomenele de transport sunt importante în biologie în cadrul fenomenelor de transport prin
membrane biologice.
Prin agitaţia termică a moleculelor determină o difuzie simplă, descrisă de legile lui Fick şi adaptate
transportului prin membrană.
Difuzia simplă reprezintă fenomenul de pătrundere a moleculelor unui corp printre moleculele altui
corp aflat în aceeaşi stare de agregare. La lichide fenomenul se produce cu o intensitate mai mică decât la
gaze, datorită forţelor intermoleculare mai mari şi a agitaţiei termice mai mici decât în cazul gazelor.
Două soluţii de concentraţii diferite (C1>C2), separate printr-un perete despărţitor (Figura nr. 10), va
determina un flux de substanţă de la concentraţie mare la concentraţie mică şi va înceta în momentul în care
ele devin egale.
Fluxul de substanţă reprezintă cantitatea de substanţă care traversează unitatea de suprafaţă în
unitatea de timp.

B. Fenomene de transport prin membrana celulară (difuzia şi osmoza)


Difuzia este un fenomen de pătrundere a moleculelor unei substanţe (lichide sau gazoase) printre
moleculele altei substanţe (lichide, gazoase sau solide).
Difuzia se produce datorită tendinţei fluidelor de a ocupa întreg volumul aflat la dispoziţie, ca urmare
a agitației termice. Procesul conduce la egalizarea diferenţelor de concentraţie, presiune sau temperatură, ca
o tendinţei naturală a sistemelor spre starea de echilibru.
Fenomenul de difuzie selectivă, în cazul a două soluţii de concentraţii diferite, ce sunt despărţite
printr-o membrană semipermeabilă, poartă denumirea de osmoză (Figura nr.11).
presiun
e

Figura nr. 11. Osmoza moleculelor de apă de mare – trecerea moleculelor prin membrana
semipermeabilă
Acest efect de difuziune selectivă, în funcție de diametrul moleculelor și al porilor, poartă numele de
dializă.

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 7
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Capitolul III

Noțiuni de biofizica celulară

Cunoștințe: Cod 8.1.1. 8


1
Prezentarea noțiunilor de biofizică medicală
Abilități: Cod 8.2.1. 9
2
Identificarea caracteristicilor biofizicii moleculare și celulare, folosind limbajul comun și terminologia de
specialitate
Atitudini: Cod 8.3.1. 10
Argumentarea realistă și independentă a noţiunilor de biofizică moleculară și de biofizică celulară
Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

III.1 Celulă: structură, propietăți; membrane celulare


Celula este unitatea structurală, funcţională şi
genetică a materiei vii.
Forma celulelor se prezintă variat: sferică, ovală,
fusiformă, cubică, stelată etc.
Dimensiunea celulelor variază şi ea, media fiind de
20-30 de microni (1mm= 1 000 microni).
Celulele pot exista singure (ovulul,
spermatozoidul) sau grupate în ţesuturi.

Structura și proprietățile celulei (Figura nr. 13.):

Figura nr. 13. Celula umană 11


Membrane celulare (Figura nr. 14)
reprezintă ansambluri compuse din proteine şi
lipide, ce formează structuri continue
bidimensionale, cu proprietăţi caracteristice de
permeabilitate selectivă, prin care se
realizează o compartimentare a materiei vii.

Figura nr. 14. Membrana celulară 12

8
Notă: În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități, 3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării
9
Idem 8
10
Idem 8
11
Sursa: https://anatomie.romedic.ro
12
Sursa: https://anatomie.romedic.ro
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 8
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
III.2 Noțiuni de biomecanică: definiție, principalele mărimi utilizate în mecanică, aspecte biomecanice
ale contracției musculare.

Definiţie
Etimologic, termenul de biomecanică este la origine proveniența din limba greacă “bios” (viață) și
“mekhanikos” (plin de resurse, inventiv, ingenios).
Biomecanica este știința a naturii ce studiază legile obiective ale mișcării corpurilor materiei vii și ale
structurilor care contribuie la aceste mișcări.
Biomecanica umană, denumită generic biomecanică, are ca subiect de studiu omul din perspectiva
mișcării acestuia, prin abordarea anatomiei, fiziologiei, terapiei prin mișcare (kinetoterapie), al cunoștințelor
necesare recuperării unor abilități sau funcții motorii, de dobândire a unor performante motorii.
Ca o concluzie biomecanica are aplicații atât medicale cât și al recuperării fizice, în domeniul sportiv,
pentru testarea și îmbunătățirea calităților motrice.

Proprietăţile mecanice ale corpurilor solide

Proprietățile mecanice ale corpurilor solide se referă la la modul în care materialele solide se comportă
sub acţiunea unor forţe exterioare, astfel:
- Rezistenţa la tracţiune - este proprietatea corpurilor solide de a se opune deformării sau ruperii sub
acţiunea a două forţe axiale de sens opus.
- Rezistenţa la compresiune - este proprietatea corpurilor solide de a se opune deformării sub
acţiunea a două forţe axiale de sens contrar, orientate către interior.
- Rezistenţa la încovoiere - este proprietatea corpurilor solide de a se opune deformării sub acţiunea
unui moment încovoitor exercitat de forţe exterioare.
- Rezistenţa la torsiune - este proprietatea corpurilor solide de a se opune deformării sub acţiune unui
moment de răsucire (care se exercită în fiecare secţiune).
- Rezistenţa la forfecare - este proprietatea corpurilor solide de a se opune acţiunii momentane a
două forţe paralele, egale ca mărime, de sens contrar şi dispuse perpendicular pe suprafaţa corpului, la foarte
mică distanţă una de alta, de o parte şi de alta a unei secţiuni.
- Duritatea - este proprietatea corpurilor solide de a se opune pătrunderii în masa lor a unor corpuri
solide care tind să le deformeze.
- Elasticitatea - este proprietatea corpurilor solide de a se deforma sub acţiunea solicitărilor mecanice
şi de a reveni la forma iniţială când solicitările şi-au încetat acţiunea. Este specifică mușchilor.
- Plasticitatea - este proprietatea corpurilor solide de a se deforma sub acţiunea solicitărilor
mecanice şi de a nu reveni la forma iniţială (de a-şi menţine configuraţia obţinută prin deformare) când
solicitările şi-au încetat acţiunea.
Principalele mărimi utilizate în mecanică

Spațiul – corespunde spațiului fizic propriu-zis în care se pot poziționa și dimensiona corpurile
materiale în raport cu Pământul.
În Mecanica clasică spațiul este tridimensional, infinit, omogen și izotrop, proprietăți care
corespund modelului spațiului euclidian.
Timpul – indică durata și succesiunea proceselor materiale.
În Mecanica clasică timpul este unidimensional, infinit, omogen și ireversibil.
Masa – reflectă proprietatea materiei de a fi inertă, respectiv de a-și conserva starea de mișcare în
cazul absenței sau echilibrului forțelor.
Forța – noțiune prin care se exprimă și se evaluează interacțiunea dintre corpuri.
O mărime fizică reprezintă o proprietate caracteristică, măsurabilă, a unui obiect sau sistem fizic
oarecare.

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 9
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Aspecte biomecanice ale contracţiei musculare
Sistemul contractil este un sistem biologic capabil să transforme energia chimică în lucru mecanic și
să genereze forță și mişcare. Toate formele de viață dețin sisteme contractile, datorită cărora devin posibile
mişcările citoplasmei, diviziunea celulară și desfășurarea funcțiilor celulelor musculare.
Muşchiul dezvoltă o forţă de contracţie egală şi de sens contrar forţei căreia i se opune. În funcţie de
mărimea acestei forţe muşchiul se poate scurta, alungi sau poate păstra aceeaşi lungime.

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 10
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
III.3 Noţiuni de bioelectricitate şi de bioexcitabilitate: potenţialul membranar de repaus, potenţiale
electrice celulare de acţiune şi excitabilitatea şi propagarea acestora documentare în manual

Fenomene bioelectrice

Fenomenele electrice sunt proprii tuturor celulelor datorită prezenţei, în citoplasma oricărei celule şi
în fluidele extracelulare, a multor tipuri de atomi şi molecule ionizate adică încărcate electric.
Bioelectrogeneza reprezintă producerea de electricitate de către materia vie și se manifestă prin
crearea și menţinerea unor diferenţe de potenţial electric între compartimente separate prin membrane și/sau
modificarea diferenţelor de potenţial prin intermediul unor curenţi electrici.

Potenţialul de repaus al celulelor

O caracteristică de bază a unei celule vii este existenţa unei diferenţe de potenţial electric între faţa
externă şi cea internă a membranei celulare.
În interiorul celulei, respectiv în mediul interstiţial, potenţialul este acelaşi, iar diferenţa de potenţial se
stabileşte între aceste medii. Această diferenţă de potenţial se numeşte potenţial de repaus celular (PR) (spre
deosebire de cel din timpul activităţii).

Potenţialul de acţiune celular

Sistemul nervos periferic şi central constituie o vastă reţea de comunicaţie în cadrul organismului,
reţea în care pentru transmiterea semnalelor este utilizat un fenomen de natură bioelectrică, influxul sau
impulsul nervos.
Impulsul nervos reprezintă variaţia tranzitorie şi propagabilă a potenţialului de membrană al fibrelor
nervoase, numită potenţial de acţiune (PA), produsă de un stimul (există uneori şi o activitate celulară
spontană).

Fazele potenţialului de acţiune documentare în manual

Între momentul acţiunii excitantului şi răspunsul celulei există un interval de timp, caracteristic
fiecărui tip de celule, numit perioadă de latenţă.
Prima fază a potenţialului de acţiune este reprezentată de un potenţial local şi se numeşte
prepotenţial.
Faza a doua este un potenţial de vârf, cu fazele ascendentă şi descendentă.
Faza a treia este alcătuită din postpotenţialele pozitiv şi negativ.

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 11
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Excitabilitatea și propagarea influxului nervos documentare în manual

Excitabilitatea este proprietatea unui sistem biologic de a răspunde prin stimul (potențiale de acțiune
tot sau nimic) la acţiunea excitanţilor (stimulilor). Cantitativ, excitabilitatea se evaluează cu ajutorul
mărimilor numite reobază şi cronaxie.

Propagarea potentialului de acțiune de-a lungul membranei stimulate a fibrei nervoase (Figura nr. 19):

Figura nr. 19. Propagarea potenţialului de acţiune.

Prelucrarea semnalelor în sinapsele neuronale documentare în manual

Sinapsa este o structură prin care se realizează contactul dintre doi neuroni sau dintre un neuron şi o
celulă musculară sau glandulară.
Există două tipuri de sinapse: sinapsa chimică şi sinapsa electrică.

Transmiterea informației prin canalul neuronal


Un neuron care primeşte informaţie de la alţi neuroni (fiind în contact) transmite această informaţie
altor neuroni (cu care realizează conexiuni sinaptice).

Figura 20. Trasmiterea stimulului înre un neuron presinaptic și unul postsinaptic

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 12
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Capitolul IV

Culegerea biosemnalelor
documentare în manual

Cunoștințe: Cod 8.1.2. 13


2
Descrierea tehnicilor de explorarea și a procedeelor terapeutice bazate pe factori fizici
Abilități: Cod 8.2.2. 14
Selectarea tehnicilor de explorare și a procedeelor terapeutice bazate pe factori fixici
Atitudini: Cod 8.3.2. 15
1
Argumentarea realistă și independentă a caracteristicilor tehnicilor de explorare și ale procedeelor
terapeutice bazate pe factori fizici
Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

Receptorii membranari sunt structuri macromoleculare aflate în membrana celulară cu funcţia de a


recunoaşte o moleculă semnal din mediul extracelular (mesager prim), de a interacţiona rapid şi reversibil cu
ea şi de a determina celula să sintetizeze o altă moleculă semnal (mesager secund) care să declanşeze
răspunsul celular specific. mesagerul second poate fi uneori complexul receptor-mesager prim.

IV 1. Definiție, tipuri de electrozi, transductori și biosenzori

Semnale bioelectrice
Pentru a cunoaşte procesele complexe ce se desfăşoară într-un organism viu este necesar, pe lângă
alte investigaţii (prin detectarea şi măsurarea diferiţilor parametri fizici şi chimici caracteristici) şi modul în
care aceştia suferă schimbări în decursul timpului. Ca exemplu manifestările vitale din organism care
generează şi fenomene electrice, ce proiectează potenţiale măsurabile, variabile în timp, în diferite puncte ale
corpului.
Fenomenele electrice sunt exprimate prin semnale electrice ce informează despre evenimente
bioelectrice, numite şi biopotenţiale electrice.
Prin biosemnal se înțelege o succesiune continuă sau discretă a valorilor unor mărimi măsurabile în
organismul viu, generată spontan sau provocată prin stimulare declanşatorie care poartă informaţii asupra
existenţei şi desfăşurării unor procese, evenimente, manifestări normale sau patologice.

Efectele electrice caracteristice organismului viu rezultă din proprietăţi fundamentale celulare şi
anume, potenţialul transmembranar şi potenţialul de acţiune.
Potenţialul transmembranar este determinat de distribuţia neuniformă a ionilor în interiorul şi
exteriorul celulelor, ca rezultat al proceselor neîntrerupte de transport activ prin membrana celulară.

Pentru uşurinţa schimbului informaţional în lumea medicală şi unificarea aparaturii necesare la


explorările funcţionale, au fost acceptate metode şi tehnici de prelevare, prelucrare şi interpretare ale
semnalelor bioelectrice emise de organismul uman.

13
Notă:În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități, 3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării
14
Idem 14
15
Idem 14
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 13
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Culegerea biosemnalelor documentare în manual
Captarea şi prelucrarea biosemnalelor, extragerea informaţiilor utile în cercetarea biomedicală se face
prin tehnici adecvate, bazate pe o aparatură electronică, inclusiv electrozi si traductori de diferite tipuri.
Pentru măsurarea mărimilor fizice care intervin într-un proces clinic este necesară traducerea
(convertirea) acestora în mărimi de o alta natură fizică. Ca exemplu, o temperatura sau o presiune sunt
convertite în mărimi de natură electrică: tensiune, curent electric, etc. Astfel, efectele electrice generate de
inima, ce sunt detectabile în cea mai mare parte a corpului, formează obiectul cercetării în
electrocardiografie (ECG), iar înregistrarea rezultată pe parcursul unui timp se numeşte electrocardiogramă.

Electrozi (definiţie şi exemple - de hidrogen, de argint clorurat, celule de calomel) documentare în manual

Se defineşte drept electrod sistemul electroneutru metal - soluţie de electrolit. La limita de separare
dintre metal şi electrolit apare o diferenţă de poteţtial care poartă denumirea de potențial de electrod şi se
notează cu litera φ. Potenţialul de electrod depinde atât de natura metalului cât şi de natura şi concentraţia
soluţiei de electrolit.
Electrozii pot fi reversibili sau ireversibili.

Biosenzori (definiţie şi exemple – enzime, anticorpi, antigene etc.)


Biosenzorul este un dispozitiv sensibil la un stimul fizic sau chimic (căldură, aciditate, metabolism)
care transmite informații despre procesele vitale. Biosenzorii se ocupă cu detectarea semnalelor fiziologice şi
transformarea lor în semnale reprezentate tehnic standardizate, de regulă electrice, pentru a fi cuantificate
(măsurate) și transformate din analog (cu afișaj contor numeric) în digital (cu afișaj display).
Biosenzori enzimatici (cu enzime)
Biosenzori enzimatici reprezintă un grup important de biosenzori cu aplicații practice.
Enzimele sunt proteine. În mod natural proteinele (în particular enzimele) sunt sintetizate în
organismele vii (în ribozomii din celule).

Biosenzorul este un sistem de analiză bioelectronic care combină un traductor cu un component


biologic ce se află într-o interdependență specifică.
Biosenzorii folosesc sisteme biologice ce au diferite nivele de recunoaştere ale substanțelor ce vor fi
determinate.

IV.2 Sisteme de amplificare şi de înregistrare a biosemnalelor – descriere, tipuri: electrocardiografia,


domenii de utilizare

Descriere și elementele sistemelor de monitorizare și înregistrare a biosemnalelor


Organismul, pentru îndeplinirea funcţiilor sale, generează o multitudine de semnale electrice şi
magnetice. Aceste semnale sunt rezultatul activităţii electrochimice a anumitor celule. Prin măsurarea
selectivă a semnalelor dorite (fără a afecta organismul), se pot obţine informaţii clinice utile despre funcţii
particulare ale organismului.
Semnalele biomedicale sunt folosite pentru a extrage informaţie din sistemele biologice investigate.
Traductorul este un dispozitiv care transformă o formă de energie a unui sistem într-o altă formă de
energie .
Senzorul este un dipozitiv care răspunde unui stimul fizic sau chimic pe care-l converteşte într-un
semnal electic, iar senzorul poate fi asimilat cu un sistem de achiziţie de date.

Domenii de utilizare (fonocardiograma, EKG, EEG)


Ecocardiografia (documentare în manual)
Electrocardiograf (documentare în manual)
Encefalograf (documentare în manual)

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 14
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
CAPITOLUL V
Metode de explorare/diagnostic bazate pe factori fizici (documentare în manual)

Cunoștințe: Cod 8.1.2. 16


2
Descrierea tehnicilor de explorarea și a procedeelor terapeutice bazate pe factori fizici
Abilități: Cod 8.2.2. 17
Selectarea tehnicilor de explorare și a procedeelor terapeutice bazate pe factori fixici
Atitudini: Cod 8.3.2. 18
1
Argumentarea realistă și independentă a caracteristicilor tehnicilor de explorare și ale procedeelor terapeutice
bazate pe factori fizici
Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

V.1 Ultrasonografia: ecografia abdominală – mod de examinare, ecografia Doppler


Ultrasonografia (echografia) - ultrasunetele (US) (documentare în manual)
Ultrasunetele (US) sunt vibrații mecanice în medii elastice, cu frecvența mai mare de 20 kHz, ca
fenomen ondulatoriu (de tip undă).
US sunt unde longitudinale - vibrația se face pe direcţia de propagare și viteza depinde de natura
mediului.

Ecografia abdominală documentare în manual


Este utilă pentru examinarea organelor din abdomen și pelvis.
Aproape orice organ abdominal sau pelvin poate beneficia de o examinare ecografică constând în
observarea formei, dimensiunilor, structurii, raporturilor cu organele din jur.
Pentru vizualizarea organelor pelvine (uter, ovare) este important ca examinarea să se facă cu vezica
urinară plină. Acest fapt permite o mai buna penetrare a ultrasunetelor precum și ridicarea intestinului subțire
și obţinerea unor imagini mai clare.
Pentru stabilirea diagnosticului se ține cont de contextul clinic și de rezultatele altor examene sau
analize de laborator.

V.2 Termografia: definiție, termograful medical, mod de examinare.


Termografia reprezintă metoda de vizulizare la distanţă a unor stări fiziologice şi patologice ale
organismului uman, prin interceptarea cu ajutorul unor sisteme optice speciale a razelor infraroşii, emanate
de corpul uman şi transformarea lor în semnale electrice sub formă de imagine proiectată pe un ecran sau
prin fixarea acestora pe hârtie specială.
Prin intermediul termografiei pot fi depistate maladiile glandelor mamare, inclusiv cancerul şi
metastazele acestuia, maladiile oncologice ale aparatului locomotor, maladiile pielii etc.

16
Notă: În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități, 3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării
17
Idem 18
18
Idem 18
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 15
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
CAPITOLUL VI
Procedee terapeutice bazate pe factori fizici:
principii şi efecte terapeutice în termoterapie, crioterapie, electroterapie, ultrasonoterapie,
fototerapia(LASER)
Cunoștințe:
Cod 8.1.3. 19
1
Descrierea noțiunilor de radiobiologiei
Abilități:
Cod 8.2.3. 20
Recunoașterea aspectelor definitorii ale radiobiologiei
Cod 8.2.4.
1
Identificarea tipurilor de radiații și a efectelor biologice ale acestora asupra organismului uman
Cod 8.2.5.
1
Recunoașterea măsurilor de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.2.6.
Selectarea tehnicilor de röentgendiagnostic, de diagnostic radioizotopic și de radioterapie
Atitudini:
Cod 8.3.3. 21
1
Conștientizarea importanței efectelor biologice ale radiațiilor asupra individului sau a grupurilor de
personale
Cod 8.3.4.
1
Manifestarea interesului în a identifica măsurile de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.3.5.
1
Oferirea în mod independent consiliere, indicații și sprijin persoanelor care necesită îngrijire și
persoanelor apropiate
Cod 8.3.6.
2
Manifestarea capacității de înțelegere a importanței principalelor tehnici de röentgendiagnostic, de diagnostic
radioizotopic și de radioterapie
Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

Termoterapia (documentare în manual)


Termoterapia prezintă următoarele utilizări:
- realizeaza o creştere semnificativa a metabolismului celular și a procesului de transpirație.
- ca tehnica de eliminare a lichidelor din tesut, realizandu-se astfel, o mai buna circulatie sanguina la
nivelul dermei, o activitate imbunatâtita la nivel celular, scaderea in greutate si eliminarea celulitei.
- ca tratamentul recomandat persoanelor care nu tolereaza foarte bine efectul saunei, folosit drept
tratament de slabit, anticelulitic.
- ca procedură ce constă în utilizarea căldurii în scopuri terapeutice, pentru ameliorarea durerii
articulare si musculare.
Pentru durerile de spate, în locul medicamentelor cu efecte secundare precum analgezicele orale, ce
actioneaza exact la locul durerii prin creme încalzitoare.
Termoterapia este utilizată în caz de: rigiditate musculară, contuzii, durere post-luxație, fibromiozită,
lombosciatică, dureri reumatice.

19
Notă: În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități, 3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării
20
Idem 21
21
Idem 21
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 16
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Crioterapia

Temperaturile foarte scăzute sunt utilizate ca metoda de tratament denumită crioterapie.


Expunerea la temperaturi extreme (-110oC) are acțiune benefică asupra pielii, creşte imunitatea,
tratează depresia, stresul și insomnia, calmează durerile cronice, ameliorează simptomele artritei,
reumatismului și sclerozei multiple.
În timpul expunerii la frig se accelerează circulația sangvină, care îmbunătățește hranirea si
oxigenarea țesuturilor și favorizează eliminarea toxinelor din organism.
Frigul poate fi aplicat pe diferitele zone ale corpului sub formă de: comprese reci, cuburi de gheață,
săculeți cu substanţe chimice congelate sau cu gaz (criofluran), prin evaporarea lichidelor volatile (ex.
clorura de etil) - sprayuri ori aparate speciale.

Electroterapia

Electroterapia constă în folosirea curentului electric pentru stimularea țesuturilor, cu scopul


vindecării diferitelor afecțiuni sau al recuperării anumitor funcții pierdute ale organismului.
S-a demonstrat că oasele, cartilajele, ligamentele, tendoanele și diferite celule ale corpului sunt
influenţate pozitiv de electricitate. Se consideră că, prin stimularea electrică a celulelor, țesuturile afectate
pot fi vindecate.

Ultrasonoterapia (documentare în manual)

Ultrasonoterapia presupune folosirea în scop terapeutic a undelor mecanice.


Ultrasunetele reprezintă cea mai cunoscută și evaluată aplicaţie a acestei modalităţi de tratament, ca
unde produse de vibraţia unui cristal de cuarţ atunci când acesta este străbătut de un curent de înaltă
frecvenţă (800 kHz).
Fototerapia

Fototerapia (terapia cu lumină) presupune expunerea la lumină mai intensa decât lumina becului, dar
nu la fel de intensă ca lumina soarelui. Pentru terapia cu lumină nu se folosesc: lumina cu ultraviolete, lămpi
ce emană căldură sau lămpi de bronzat.
Terapia cu lumină poate fi utilă în tratamentul depresiilor și poate influenţa (resetează) "ceasul
biologic" (ritmul circadian), ce controlează somnul și trezirea.
Fototerapia constă, în asezarea persoanei în fața unei lămpi fluorescente cu intensitate crescută, în
fiecare dimineață timp de 30 de minute, până la 2 ore.

Efectul LASER (documentare în manual)

Aplicatii medicale. LASER-ul (Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation) este o


instalație pentru generarea și amplificarea radiațiilor electromagnetice din domeniul vizibil, bazată pe
fenomenul de emisie stimulată a radiației. Rezultă un fascicul luminos monocromatic paralel, coerent și
foarte intens, cu lungime de undă situată în regiunile ultraviolet, vizibil sau infraroșu ale spectrului.
Efectul laser constă în amplificarea luminii prin emisia stimulată a radiației.

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 17
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
CAPITOLUL VII
Noțiuni introductive de radiobiologie:
definiţie, caracter interdisciplinar, domenii de aplicare a izotopilor radioactivi
documentare în manual

Cunoștințe:
Cod 8.1.3. 22
1
Descrierea noțiunilor de radiobiologiei
Abilități:
Cod 8.2.3. 23
Recunoașterea aspectelor definitorii ale radiobiologiei
Cod 8.2.4.
1
Identificarea tipurilor de radiații și a efectelor biologice ale acestora asupra organismului uman
Cod 8.2.5.
1
Recunoașterea măsurilor de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.2.6.
Selectarea tehnicilor de röentgendiagnostic, de diagnostic radioizotopic și de radioterapie
Atitudini:
Cod 8.3.3. 24
1
Conștientizarea importanței efectelor biologice ale radiațiilor asupra individului sau a grupurilor de
personale
Cod 8.3.4.
1
Manifestarea interesului în a identifica măsurile de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.3.5.
1
Oferirea în mod independent consiliere, indicații și sprijin persoanelor care necesită îngrijire și
persoanelor apropiate
Cod 8.3.6.
2
Manifestarea capacității de înțelegere a importanței principalelor tehnici de röentgendiagnostic, de diagnostic
radioizotopic și de radioterapie
Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

Radiobiologia studiază efectele biologice ale radiaţiilor ionizante (radiaţiile cu E>10keV


(kiloelectronvolt)).
Radiobiologia medicală sau clinică studiază efectele biologice produse de radiații asupra
organismului uman, stabilind relațiile dintre doza de radiații și intensitatea efectelor biologice.

La organismele vii, studiul reacțiilor biologice face necesară distinctia dintre procesele care apar in
zona iradiata, asa numitele reacții locale, de reacțiile generale care se produc la nivelul întregului organism,
chiar și în afara regiunii iradiate.
Radiaţiile sunt întâlnite în viaţa de zi cu zi (radiaţiile cosmice, radiaţiile telurice, radioactivitatea
internă a corpului uman, radiaţiile medicale, ceasurile de mână, detectoarele de fum, etc) iar efectele
radiobiologice sunt direct proportionale cu intensitatea radiatiilor (doza), tipul acestora si timpul de
expunere…….. documentare în manual

22
Notă: În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități, 3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării
23
Idem 20
24
Idem 20
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 18
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Izotopi radioactivi și domenii de aplicare
Numărul atomic simbolizează numărul de protoni din nucleul unui atom și este folosit pentru a
identifica poziția elementului pe tabelul periodic. Numerele de masă sunt întotdeauna notate cu A, în timp ce
Z se referă la numerele atomice ale elementelor.

Figura nr. 60. Număr atomic și număr de masă

Izotopii sunt atomi ai aceluiași element care au un număr egal de protoni, dar un număr diferit de
neutroni. Numerele lor atomice sunt aceleași, dar numerele lor de masă sunt diferite. Numărul de masă al
unui atom este numărul de neutroni din nucleul său. Izotopii elementelor au proprietăți fizice diferite datorită
variației masei lor atomice. Datorită acestei diferențe, astfel de izotopi au densități diferite, precum și puncte
de topire și de fierbere. Cu toate acestea, izotopii unui element au întotdeauna proprietăți chimice foarte
asemănătoare. Similitudinea apare deoarece numai electronii sunt folosiți în reacțiile chimice, nu în neutroni
sau protoni. Izotopii pot fi: stabili si radioactivi. documentare în manual

Aplicațiile izotopilor în medicină sunt numeroase și se referă în special la izotopii elementelor


radioactive ce au permis dezvoltarea unei noi ramuri a medicinii, denumită medicină nucleară, cu
următoarele utilități:

 Diagnosticarea - folosirea unor izotopi radioactivi care emit raze gama asupra corpului uman.
Aceste raze produc anumite modificări fiziologice specifice asupra porțiunilor din corp care se cercetează și
permit medicilor să diagnosticheze cazul respectiv.

 Radioterapia - tehnica de tratament folosită în majoritatea cazurilor de cancer. Cercetătorii au


observat că în urma bombardării țesuturilor afectate de cancer cu anumiti izotopi radioactivi, cum ar fi de
exemplu iod-131 sau iridiu-192 celulele canceroase sunt complet distruse.

 Analize biochimice - pentru a determina prezența unor urme de elemente radioactive în corpul
uman (în cazul unor boli profesionale, apărute în urma contactului cu elemente radioactive - de exemplu
minerii de la minele de plumb sau uraniu, lucrătorii de la centralele atomoelectrice) se folosesc teste cu
izotopi radioactivi.

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 19
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
CAPITOLUL VIII
Radiaţiile ionizante:
caracterizare, tipuri de radiaţii, surse de radiații, dozimetria radiațiilor
(definiţie rad, rem, Sievert)
(documentare în manual)
Cunoștințe:
Cod 8.1.3. 25
1
Descrierea noțiunilor de radiobiologiei
Abilități:
Cod 8.2.3. 26
Recunoașterea aspectelor definitorii ale radiobiologiei
Cod 8.2.4.
1
Identificarea tipurilor de radiații și a efectelor biologice ale acestora asupra organismului uman
Cod 8.2.5.
1
Recunoașterea măsurilor de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.2.6.
Selectarea tehnicilor de röentgendiagnostic, de diagnostic radioizotopic și de radioterapie
Atitudini:
Cod 8.3.3. 27
1
Conștientizarea importanței efectelor biologice ale radiațiilor asupra individului sau a grupurilor de
personale
Cod 8.3.4.
1
Manifestarea interesului în a identifica măsurile de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.3.5.
1
Oferirea în mod independent consiliere, indicații și sprijin persoanelor care necesită îngrijire și
persoanelor apropiate
Cod 8.3.6.
2
Manifestarea capacității de înțelegere a importanței principalelor tehnici de röentgendiagnostic, de diagnostic
radioizotopic și de radioterapie
Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

Radioactivitatea este proprietatea specifică nucleelor instabile (radioactive) de a se dezintegra


(rupere în fragmente nucleare) cu emisia spontană a unor radiații nucleare ionizante (produc ionizarea
atomilor sau moleculelor mediului prin care trec). Prin aceste modificări o specie nucleară trece în altă
specie nucleară, adică are loc o reacție (tranziție) nucleară.
Reactiile nucleare se produc respectând conservarea masei (numarului total de nucleoni) și a sarcinii
(numărul total de protoni) care intră, respectiv rezultă din reacție.
Radioctivitatea naturală, observată la izotopii instabili există în natură, iar radioactivitate artificială,
specifică nucleelor care rezultă în laborator în urma reacțiilor nucleare provocate.
Radiaţiile ionizante sunt de două tipuri:
a) radiaţii corpusculare: a, b, neutroni, protoni, deuteroni;
b) radiaţii electromagnetice: x, g.

25
Notă: În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități, 3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării
26
Idem 27
27
Idem 27
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 20
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Dozimetria radiațiilor
Dozimetria este știința ce se ocupă cu măsurarea dozelor.
Cantitatea de radiații emisă de o substanța radioactivă (nr. dezintegrări/sec = activitatea
radioactivă) se măsoara în Becquerel (Bq) si se exprima in Bq/kg.
Radiatia absorbită se exprima în Gray (Gy) sau RAD.
Radiația potențial dăunatoare pentru organismul uman (ca raportare la efectele biologice toxice
ale radiatiilor emise de substanță respectivă asupra organismului uman) se exprimă în Sievert (Sv sau
mSv/ora sau /an).
Conform Ordinului nr. 14 din 24 ianuarie 2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de
securitate radiologica emis de Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare, limita dozei
efective pentru populaţie este de 1 mSv (milisievert) pe an. În situaţii speciale, CNCAN poate autoriza o
limita superioară anuală de până la 5 mSv pe an, cu condiţia ca valoarea medie pe 5 ani consecutivi a dozei
efective sa nu depăşească 1 mSv pe an. Pentru personalul expus profesional, limita dozei efective este de
20 mSv (milisievert) pe an.
Elemente practice de laborator al dozei de radiații (documentare în manual)

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 21
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
CAPITOLUL IX
Efectele biologice ale radiaţiilor ionizante:
la nivel celular, la nivelul ţesuturilor, la nivelul organelor, la nivelul organismului
(iradierea acută, iradierea repetată, boala de iradiere)
(documentare în manual)
Cunoștințe:
Cod 8.1.3. 28
1
Descrierea noțiunilor de radiobiologiei
Abilități:
Cod 8.2.3. 29
Recunoașterea aspectelor definitorii ale radiobiologiei
Cod 8.2.4.
1
Identificarea tipurilor de radiații și a efectelor biologice ale acestora asupra organismului uman
Cod 8.2.5.
1
Recunoașterea măsurilor de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.2.6.
Selectarea tehnicilor de röentgendiagnostic, de diagnostic radioizotopic și de radioterapie
Atitudini:
Cod 8.3.3. 30
1
Conștientizarea importanței efectelor biologice ale radiațiilor asupra individului sau a grupurilor de
personale
Cod 8.3.4.
1
Manifestarea interesului în a identifica măsurile de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.3.5.
1
Oferirea în mod independent consiliere, indicații și sprijin persoanelor care necesită îngrijire și
persoanelor apropiate
Cod 8.3.6.
2
Manifestarea capacității de înțelegere a importanței principalelor tehnici de röentgendiagnostic, de diagnostic
radioizotopic și de radioterapie
Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

Radiobiologia studiază efectele radiaţiilor ionizante asupra sistemelor biologice și cuprinde


cunoştinţe din domeniile fizicii, biologiei, chimiei, pentru:
 evaluarea şi explicarea acestor efecte,
 folosirea radiaţiilor nucleare în medicină în scop de diagnostic şi terapie.
Efectele radiaţiilor ionizante se apreciază cu ajutorul unui sistem dozimetric.
Acest sistem include mai multe aspecte, în funcţie de tipul de radiaţie şi de mediul iradiat.
Se disting următoarele tipuri de doze: doza incidentă, doza absorbită şi doza biologică.
Doza incidentă de radiaţie într-un punct se apreciază în funcţie de numărul de ioni produşi în aer în
acel punct: Di = Q/rV, unde Q este sarcina electrică totală (ioni de acelaşi semn), r este densitatea si V este
volumul aerului.
Unitatea de măsură a dozei incidente în SI este C/kg şi reprezintă doza care produce într-un kg de aer
un număr de ioni de acelaşi semn având sarcina totală de 1 Coulomb. O unitate tolerată este Roentgen-ul (r):
1 r = (1/3876) C/kg.
Principalele efecte: scurtarea nespecifică a vieţii, cancerogeneza, anomaliile genetice, anomalii ale
embrionului şi fătului, moartea.

28
Notă: În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități, 3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării.
29
Idem 30
30
Idem 30
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 22
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Efectele celulare ale radiaţiilor:
Sunt precoci şi cumulative în timp.

a) Mecanismul de acţiune este direct şi indirect.


- acţiunea directă este sub forma rupturii arhitecturii moleculare şi in special la nivelul unor structuri
ca genele, cromozomii sau enzime - doza este fără importanţă.
- acţiunea indirectă –este dată de substanţele născute din reacţiile directe.

b) Natura leziunilor –A.D.N – ul este ţinta preferată a radiaţiilor – deci ţinta princicipală este
materialul genetic.

c) Efectele somatice - sunt asupra individului în totalitate şi pot apare la interval de ore până la ani.
La nivel somatic acţionează legea ( Bergonier şi Tribondeau) conform căreia cu cat un ţesut este mai
tanăr cu atat el este mai sensibil şi vulnerabil.

d) Manifestarile clinice - ale leziunilor radice apar numai excepţional în cadrul iradierii diagnostice.
Ele pot fi văzute la medicii radiologi sub forma de boala profesională.
- Leziunile pielii apar in formele cronice la radiologi, cel mai adesea sub forma de radiodistrofii:
teleangiectazii, tulburări de pigmentare, atrofie şi scleroza cutanată, formaţiuni keratozice sau papilamatoase;
- Leziunile oculare sunt reprezentate de o conjunctivită banală care se vindecă fară sechele, cataracta
sau keratite;
-Ţesuturile hematopoetice au o sensibilitate mare în funcţie de radiosensibilitatea celulelor susa şi de
distribuţia temporospaţială a particulelor ionizante in organism în raport cu celulele hematopoetice. Semnele
de alarmă sunt modificările de hemogramă;

e) Efecte feto-embrionare sunt diferite după vârsta produsului de concepție:


 la stadiul de ou acţionează legea tot sau nimic. Oul trăieste normal sau moare;
 la stadiul de organogeneză în primele trei luni se produc malformaţii grave;
 fătul mai mare de 3 luni este mult mai puţin radiosensibil.

f) Efecte genetice mutaţii care apar indiferent de doză, dar se dublează după 30-50 rds.

g) Efecte cancerigene au o frecvenţă mică, dar o existenţă indiscutabilă.


Efectele la nivel tisular sau ale întregului organism reprezintă suma, nu neapărat matematică, a
modificărilor celulare. Acumularea în timp a tuturor acestor modificări duce în ultima instanță la moartea
individului prin alterări functionale şi organice ireversibile.

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 23
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
CAPITOLUL X
Metode de protecție fizică împotriva radiațiilor.
Măsuri de protecție a personalului medical și al altor personae
(documentare în manual)
Cunoștințe:
Cod 8.1.3. 31
1
Descrierea noțiunilor de radiobiologiei
Abilități:
Cod 8.2.3. 32
Recunoașterea aspectelor definitorii ale radiobiologiei
Cod 8.2.4.
1
Identificarea tipurilor de radiații și a efectelor biologice ale acestora asupra organismului uman
Cod 8.2.5.
1
Recunoașterea măsurilor de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.2.6.
Selectarea tehnicilor de röentgendiagnostic, de diagnostic radioizotopic și de radioterapie
Atitudini:
Cod 8.3.3. 33
1
Conștientizarea importanței efectelor biologice ale radiațiilor asupra individului sau a grupurilor de
personale
Cod 8.3.4.
1
Manifestarea interesului în a identifica măsurile de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.3.5.
1
Oferirea în mod independent consiliere, indicații și sprijin persoanelor care necesită îngrijire și
persoanelor apropiate
Cod 8.3.6.
2
Manifestarea capacității de înțelegere a importanței principalelor tehnici de röentgendiagnostic, de diagnostic
radioizotopic și de radioterapie
Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

Metodele de bază în protecţia fizică împotriva radiaţiilor sunt:


 distanţa cât mai mare între sursă şi individ,
 timp cât mai mic petrecut în vecinătatea sursei şi
 interpunere de ecrane între sursă şi individ.
Radioprotecţia reprezinta totalitatea metodelor şi mijloacelor de reducere a efectelor nocive ale
radiaţiilor.
Măsurile de radioprotectie pot fi grupate în: măsuri preventive, măsuri de supraveghere; și măsuri
de limitare si lichidare a efectelor iradierii.
Metodele de radioprotecţie se împart în:
 Metode active – când sursa radioactivă este înconjurată cu ecrane absorbante, care reduc mult
intensitatea radiaţiilor emergente, deci asigură securitatea celor ce se află la limita exterioară a ecranelor.
 Metode pasive – când se iau măsuri de genul:
- persoanelor li se fixează durate limitate de lucru în spaţiul respectiv
- li se administreaza alimente, medicamente antidot, mijloace de protecţie individuală, etc
Radioprotecția prezintă trei modalități de aplicare: fizică, chimică și biologică.

31
Notă: În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități,3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării.
32
Idem 33
33
Idem 33
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 24
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Radioprotecţia fizică este modalitatea cea mai frecvent utilizată în special pentru prevenirea
iradierilor externe și se bazează pe cele trei cauze principale ale reducerii intensității unui fascicol de radiații:
- distanţa mare faţă de sursă și actionarea ei de la distanță;
- reducerea la minimum a timpului de expunere, efectuând manipulări rapide și expuneri strict
necesare;
- protejarea locului de muncă prin atenuarea cu ecrane protectoare, specifice radiației utilizate.
Radioprotecţia faţă de radiaţiile α se poate face cu o simplă foaie de hârtie, faţă de β cu ecrane de
plastic şi Al, iar faţă de radiatiile X şi γ se poate face parţial cu ecrane de Pb.
Radioprotecția chimică este legată de neutralizarea toxinelor ce apar sub acțiunea radiațiilor în
organism sau de intensificarea activității enzimelor. Obișnuit nu se utilizează substanţe radioprotectoare
izolate, fiind folosite amestecuri de mai mulți radioprotectori care pot aborda simultan mecanisme diferite
ale acțiunii radiațiilor în țesuturile vii.
Radioprotecția biologică este legată direct de acei produși care acționează direct asupra evoluției
funcţiei celulare spre radirezistenta, acestia fiind administrati inainte de iradiere.
În categoria radioprotectorilor biologici se cuprind substanţe gen aminoacizi, hormoni, vitamine care
asigură o mai bună supraviețuire unei populații de indivizi iradiați.
Radioprotecția biologică poate fi realizată prin transplantul de celule viabile în măduvă care au un rol
hematoformator, sau folosirea unor preparate sau macromolecule biologice (sânge, plasma, etc.) care
administrate imediat după iradiere, ajută la refacerea celulară.
Pentru scăderea iradierii şi a efectelor ei sunt o serie de măsuri riguros respectate, cum sunt:
- Filtrarea. Orice tub de raze trebuie să fie prevăzut cu un filtru de 2 mm atât în radioscopie cât şi în
radiografie. Această măsură duce la o scădere apreciabilă a procentajului de raze de lungime mai mare cu
protejarea pielii.
- Localizatoarele, sub formă de conuri sau diafragme au rolul de a delimita suprafaţa şi deci volumul
corpului supus iradierii.
- Tehnica voltajelor înalte reduce considerabil doza totală de iradiere.
- Distanţa. Doza de iradiere este invers proporţională cu pătratul distanţei de la sursă, de aceea este
foarte importantă păstrarea unei distanţe maxime în radiografie, iar în radioscopie tubul trebuie să aibă o
distanţă minimă pănă la bolnav de 60-70 cm.
- Dispozitive de protecţie. Există diferite dispozitive pentru acoperirea acelor părţi din corp care nu
interesează examenul, ca şorţul de cauciuc plumbat, benzi speciale care acoperă pelvisul şi gonadele.
- Filmele şi ecranele, de maximă sensibilitate sunt elemente importante care contribuie la reducerea
dozei de iradiere.
- Întăritoarele de imagine, contribuie în mod semnificativ atât la reducerea iradierii bolnavului cât
şi a personalului medical.
- Radioscopia trebuie redusă la minim şi înlocuită pe cât posibil cu radiografia din cauza dozelor
mari primite de bolnavi în timpul radioscopiilor.
Este indicat ca aparatul de raze să fie dotat cu un ceas de cronometrare a duratei radioscopiei pentru
deconectarea automată în cazul depăşirii unei anumite durate.
Orice examen radiologic trebuie făcut cu o protecţie adecvată a bolnavilor prin precauţii indicate.
Această protecţie este mai importantă la persoanele tinere sub 30 de ani.
Femeile gravide trebuie protejate în mod deosebit cu evitarea completă sau reducerea la minimum a
iradierii fătului în uter.

Radioprotecția fizică – aspecte practice (documentare în manual)

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 25
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
CAPITOLUL XI
Roentgendiagnosticul:
Radiațiile Roentgen, formarea imaginii radiologice, tehnica generală a roentgendiagnosticului
Cunoștințe:
Cod 8.1.3. 34
1
Descrierea noțiunilor de radiobiologiei
Abilități:
Cod 8.2.3. 35
Recunoașterea aspectelor definitorii ale radiobiologiei
Cod 8.2.4.
1
Identificarea tipurilor de radiații și a efectelor biologice ale acestora asupra organismului uman
Cod 8.2.5.
1
Recunoașterea măsurilor de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.2.6.
Selectarea tehnicilor de röentgendiagnostic, de diagnostic radioizotopic și de radioterapie
Atitudini:
Cod 8.3.3. 36
1
Conștientizarea importanței efectelor biologice ale radiațiilor asupra individului sau a grupurilor de
personale
Cod 8.3.4.
1
Manifestarea interesului în a identifica măsurile de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.3.5.
1
Oferirea în mod independent consiliere, indicații și sprijin persoanelor care necesită îngrijire și
persoanelor apropiate
Cod 8.3.6.
2
Manifestarea capacității de înțelegere a importanței principalelor tehnici de röentgendiagnostic, de diagnostic
radioizotopic și de radioterapie
Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

Despre imagistică medicală


Imagistica medicală permite obţinerea de informaţii privind starea fiziologică ori patologică, pe
baza interpretării imaginii unei porţiuni a corpului. Imaginile ce se pot obţine se bazează pe fenomene
diferite, având informaţii diferite.
Informațiile obținute au elemente comune: reprezintă imagini construite, folosind mijloace tehnice
avansate, pe baza răspunsului organismului la interacţiunea cu factori fizici.
Factorul fizic poate fi purtat de un factor chimic, de exemplu radiofarmaceuticele. În acest caz,
interacţiunea are loc între structurile biologice şi factorul chimic, cel fizic fiind însă purtătorul informaţiei.
Imaginile obţinute prin diferite tehnici diferă între ele în funcţie de:
 factorul fizic şi parametrii acestuia;
 mecanismul de interacţiune cu materialul biologic;
 mijloace tehnice folosite pentru aplicarea factorului fizic şi înregistrarea răspunsului;
 modul de construire a imaginii, de regulă pe calculator, cel puţin la tomografie; în felul
acesta se poate îmbulnătăţi calitatea imaginii.

34
Notă: În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități,3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării
35
Idem 36
36
Idem 36
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 26
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Principalii factori fizicii utilizaţi astăzi în imagistica medicală sunt:
- radiaţiile X (radiologie, tomografie X sau tomodensitometrie),
- ultrasunetele (ecografie şi tomografie cu ultrasunete),
- radiaţiile ionizante emise de substanţe radioactive, fixate, de regulă, pe trasori specifici ţesutului
investigat (scintigrafie, tomoscintigrafie sau tomografie de emisie),
- câmpul electromagnetic (tomografie RMN),
- temperatura (termografie).
Comparația metodelor de imagistică medicală (documentare în manual)
Radiaţia X a fost descoperită în 1895 la Universitatea Wurzburg de către fizicianul Rontgen, ca
radiaţie electromagnetică, cu lungime de undă extrem de mică, în medie de 10.000 de ori mai mică decât cea
a luminii.
Imaginea radioscopică se formează ca urmare a următoarelor proprietăți ale radiațiilor X: propagare
în linie dreapta, penetrabilitate, absorbție selectivă și radioluminiscență.
Radiaţiile Roentgen – natură, proprietăţi fundamentale
Proprietăţiile radiaţiei X sunt comune cu ale radiaţiilor electromagnetice, intensitatea lor scade
invers proporţional cu pătratul distanţei.
Proprietăţile specifice sunt:
- penetrabilitate – invers proporţională cu lungimea de undă;
- sunt absorbite de corpurile prin care trec, absorbţia fiind direct proporţională cu numărul atomic la
puterea 3, densitatea şi grosimea obstacolului;
- determină fenomenul de luminiscenţă;
- determină efect de fotosensibilitate (reduce emulsia de argint la argint metalic);
- produc ionizarea gazelor prin care trec;
- au efecte biologice asupra ţesuturilor vii (ionizări şi excitaţii) care produc alteraţii în materia vie.

Imaginea radiologică – mod de formare, semnificaţie, particularităţi (documentare în manual)


Formarea imaginii în radiagnostic se face în două moduri:
- radioscopie – radiaţia reziduală acţionează asupra unui ecran cu proprietăţi fluorescente şi produce
o imagine dinamică timp real a structurilor traversate.
- radiografie – impresionarea chimică directă şi prin emisie luminoasă obţinută cu ajutorul ecranelor
întăritoare asupra emulsiei de săruri de argint de pe suprafaţa unui film radiografic.
Tehnica generală a roentgendiagnosticului (documentare în manual)
Părţile componente ale receptorilor digitali utilizaţi în radiodiagnostic sunt:
- Detectorul de scintilaţie - proprietatea unor substanţe de a emite lumină la impactul cu radiaţiile X;
- Convertorul energiei luminoase. Acest sistem transformă sistemul analog de date (semnalul
luminos) în informaţii digitale (curentul electric);
- Calculatorul, care prelucrează imaginea digitală şi o transformă în semnal video TV.
g) tomografia computerizată (Figura nr. 67)
Este un procedeu prin care se obţin
radiografiile anumitor planuri din corp, eliminând
planurile care nu interesează. Aparatul se poate
pune la punct pentru diferite secţiuni, aşa că se
pot obţine imagini stratificate.
Tomografia computerizată (CT) folosește
razele X pentru a crea imagini detaliate a
structurilor din interiorul corpului.
(documentare în manual)

Figura 67. Computerul Tomograf (CT)

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 27
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
CAPITOLUL XII

Imagistica RMN - principiu, treptele obţinerii și producerea imaginii

Cunoștințe:
Cod 8.1.3. 37
1
Descrierea noțiunilor de radiobiologiei
Abilități:
Cod 8.2.3. 38
Recunoașterea aspectelor definitorii ale radiobiologiei
Cod 8.2.4.
1
Identificarea tipurilor de radiații și a efectelor biologice ale acestora asupra organismului uman
Cod 8.2.5.
1
Recunoașterea măsurilor de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.2.6.
Selectarea tehnicilor de röentgendiagnostic, de diagnostic radioizotopic și de radioterapie
Atitudini:
Cod 8.3.3. 39
1
Conștientizarea importanței efectelor biologice ale radiațiilor asupra individului sau a grupurilor de personale
Cod 8.3.4.
1
Manifestarea interesului în a identifica măsurile de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.3.5.
1
Oferirea în mod independent consiliere, indicații și sprijin persoanelor care necesită îngrijire și persoanelor
apropiate
Cod 8.3.6.
2
Manifestarea capacității de înțelegere a importanței principalelor tehnici de röentgendiagnostic, de diagnostic
radioizotopic și de radioterapie

Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

Imagistica RMN (IRM) are ca scop realizarea imaginii bidimensionale dintr-o anumită secţiune a
corpului din care e posibilă obţinerea unei imagini tridimensionale, pornind de la un număr mare de secţiuni
ori chiar a unei înregistrări tridimensionale, oferind în felul acesta informaţii privind starea fiziologică sau
patologică a ţesuturilor.
Imaginea se obţine, ca şi în cazul altor forme de imagistică, prin diferenţa intensităţii semnalului
înregistrat în zone alăturate, corespunzând unor caracteristici diferite, redând informaţii diferite.

Calitatea imaginii în RMN. (documentare în manual)


Echipamentul R.M.N. și producerea imaginii
Corpul pacientului este introdus în interiorul unui magnet care generează un câmp magnetic uniform.
Se folosesc magneţi permanenţi, electromagneţi ori magneţi supraconductori.
Magneţii permanenţi sunt mai puţin costisitori în exploatare (nu consumă energie); marele lor
dezavantaj e greutatea, care poate ajunge la 100 tone.
Dat fiind că se lucrează în câmp magnetic şi cu semnale electromagnetice de radiofrecvenţă, pot
apărea interacţiuni cu mediul înconjurător, în ambele sensuri.

(documentare în manual)

37
Notă: În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități,3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării
38
Idem 39
39
Idem 39
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 28
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
Măsuri de protecţie
Deşi RMN nu utilizează radiaţiile ionizante pentru formarea imaginii, este necesar să se cunoască
măsurile de protecţie asociate utilizării campurilor magnetice foarte intense, energiei undelor radio,
variaţiilor în timp a intensităţii câmpului magnetic, gazelor lichefiate şi gradientului de câmp magnetic.
Câmpurile magnetice determină magnetizarea tuturor corpurilor feromagnetice. Prezenţa în câmpul
magnetic a corpurilor feromagnetice poate produce efecte nedorite asupra pacientului sau poate determina
deteriorarea magnetului şi a bobinelor. Efecte similare pot fi produse şi de corpurile feromagnetice asociate
pacientului.
La pacienţii cu pacemaker sunt necesare precauţii deosebite, deoarece câmpul magnetic intens poate
afecta circuitul electronic ca urmare a curenţilor pe care și generează. În acest fel viaţa pacientului poate fi
pusă în pericol. Câmpul magnetic poate de asemenea şterge informaţiile înregistrate pe card.
Efectele produse de undele de radiofrecvenţă. Undele de radiofrecvenţă pot produce încălzirea
ţesuturilor din organism. Din acest motiv se recomandă limitarea timpului în care o persoană stă în acest
câmp. Unele bobine RF, pot produce pacientului arsuri, care trebuie avertizat pentru a anunţa dacă simte un
asemenea efect, în scopul întreruperii investigaţiei.
Imagistica prin rezonanță magnetică nucleară
a. Normală. Organele, vasele sanguine, sistemul osos și articular sunt normale din punctul de vedere al
formei, mărimii, aspectului și localizării. Nu există excrescente anormale, ca de exemplu tumori. Nu există
sângerari, lichide anormale, obstacole sau tumefacții (anevrisme) la nivelul vaselor. Nu există semne de
inflamație sau infecție.
b. Patologică. Un organ poate fi mărit, micșorat sau modificat. Pot exista excrescente anormale (ex.
tumori). Pot exista lichide anormale apărute datorită sângerării sau infecției; pot fi prezente revărsate
lichidiene la nivelul plămânilor sau la nivelul regiunii cardiace. Pot exista blocaje sau îngustări vasculare; de
asemenea poate exista un anevrism vascular. Există blocaj la nivelul ductelor vezicii biliare. Exista afectări
articulare, ligamentare sau ale cartilajelor; oasele pot fi afectate prin infecții sau alte afecțiuni; Pot exista
afectări ale sistemului nervos ca scleroza multiplă, demență, boala Alzheimer sau hernie discală.
Avantajele RMN:
 permit obţinerea unui contrast mai bun decit in tomografia computerizată;
 asigură informaţii mai exacte asupra diferenţelor in structura unui ţesut decât cele care pot fi
percepute prin diferenţele de atenuări ale radiaţiilor X, deoarece utilizează proprietăţile spaţiale
ale spinilor din nucleele care alcătuiesc ţesuturile;
 utilizează campuri magnetice intense şi unde din domeniul radiofrecvenţelor in locul radiaţiilor
ionizante, deci efectele dăunătoare asupra organismului sunt semnificativ mai mici.
Limitele examenului RMN:
 timp de examinare relativ lung;
 rezoluţie spaţială încă inferioară faţă de CT de înaltă rezoluţie;
 calcificările sunt greu evidenţiabile datorită absenţei semnalului acestor structuri.

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 29
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
CAPITOLUL XIII
Diagnosticul radioizotopic: radioactivitatea; imaginea radioizotopică – (scintigrafia și tomografia
computerizată de emisie- TEC: PET)
(documentare în manual)
Cunoștințe:
Cod 8.1.3. 40
1
Descrierea noțiunilor de radiobiologiei
Abilități:
Cod 8.2.3. 41
Recunoașterea aspectelor definitorii ale radiobiologiei
Cod 8.2.4.
1
Identificarea tipurilor de radiații și a efectelor biologice ale acestora asupra organismului uman
Cod 8.2.5.
1
Recunoașterea măsurilor de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.2.6.
Selectarea tehnicilor de röentgendiagnostic, de diagnostic radioizotopic și de radioterapie
Atitudini:
Cod 8.3.3. 42
1
Conștientizarea importanței efectelor biologice ale radiațiilor asupra individului sau a grupurilor de personale
Cod 8.3.4.
1
Manifestarea interesului în a identifica măsurile de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.3.5.
1
Oferirea în mod independent consiliere, indicații și sprijin persoanelor care necesită îngrijire și persoanelor
apropiate
Cod 8.3.6.
2
Manifestarea capacității de înțelegere a importanței principalelor tehnici de röentgendiagnostic, de diagnostic
radioizotopic și de radioterapie

Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

Dezintegrarea radioactivă este un fenomen fizic prin care nucleul unui atom instabil, numit și
radioizotop, se transformă spontan (se dezintegrează), degajând energie sub formă de radiații diverse (alfa,
beta, pozitron, gama), într-un atom mai stabil. Prin dezintegrare atomul pierde și o parte din masă.
Materialul care emite spontan radiații ce include particule α, particule β sau alte radiații este
considerat material radioactiv.
(documentare în manual)
Scintigrafia permite să se evidențieze relaţia structură – funcţie într-un sistem biologic, deci a
ambelor aspecte ale unui proces unitar.
Principiul examinării scintigrafice constă în detectarea radiaţiei gama emisă în urma administrării
(i.v. sau orale) unui produs radiofarmaceutic cu tropism selectiv pentru un anumit organ, proces, sau leziune.
Imaginea scintigrafică reprezintă distribuţia spaţială a radiofarmaceuticului şi variaţia sa în timp care
oferă în acest mod, după prelucrări succesive, informaţii despre morfologia şi funcţia organului investigat.
Aparatura de detecție folosită în scintigrafie este formată din următoarele părți componente:
colimator, cristal de scintilație, fotomultiplicator, amplificator analizor de impulsuri, computer, monitor TV.
Componenţa echipamentului de scintigrafie (documentare în manual)
Tomografia cu emisie de protoni (PET) (documentare în manual)
PET reprezintă o tehnică modernă de obţinere de imagini funcţionale ale organelor sau sistemelor
biologice. Aduce informaţii morfo-funcţionale ale creerului sau inimii în secţiuni de 4 - 5 mm şi cu o foarte
buna rezoluţie.
40
Notă: În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități,3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării.
41
Idem 38
42
Idem 38
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 30
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
CAPITOLUL XIV
Tehnici utilizate în radioterapie: iradierea externă (teleradioterapie), iradierea de contact
(brahiradioterapia); iradierea internă (radioterapie meolitica)
(documentare în manual)
Cunoștințe:
Cod 8.1.3. 43
1
Descrierea noțiunilor de radiobiologiei
Abilități:
Cod 8.2.3. 44
Recunoașterea aspectelor definitorii ale radiobiologiei
Cod 8.2.4.
1
Identificarea tipurilor de radiații și a efectelor biologice ale acestora asupra organismului uman
Cod 8.2.5.
1
Recunoașterea măsurilor de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.2.6.
Selectarea tehnicilor de röentgendiagnostic, de diagnostic radioizotopic și de radioterapie
Atitudini:
Cod 8.3.3. 45
1
Conștientizarea importanței efectelor biologice ale radiațiilor asupra individului sau a grupurilor de
personale
Cod 8.3.4.
1
Manifestarea interesului în a identifica măsurile de protecție împotriva radiațiilor
Cod 8.3.5.
1
Oferirea în mod independent consiliere, indicații și sprijin persoanelor care necesită îngrijire și
persoanelor apropiate
Cod 8.3.6.
2
Manifestarea capacității de înțelegere a importanței principalelor tehnici de röentgendiagnostic, de diagnostic
radioizotopic și de radioterapie
Notă:
1. Obiective rezultate ale învățării de bază în ocupația de AMG
2. Obiective rezultate ale învățării tehice în profesia de AMG

Radioterapia (RT) este o metodă fizică de tratament a bolii canceroase sau a altor afecțiuni constând
în administrarea unei cantităţi de energie radiantă unui volum țintă definit, concomitent cu protejarea
țesuturilor sănătoase învecinate.
RT ca metoda de tratament cu radiații ionizante, trebuie justificată prin analiza critică a raportului
dintre beneficiile individuale sau sociale și dezavantajul pe care îl poate cauza utilizarea radiațiilor.
Scopul tratamentului este administrarea în volumul țintă definit a unei doze prestabilite de radiații
ionizante cu efecte secundare minime pentru țesuturile sănătoase din jur, având ca rezultat: distrugerea
celulelor tumorale; o mai bună calitate a vieții pacientului; creşterea duratei de supraviețuire; tratament
paliativ eficient; ameliorarea și prevenirea apariţiei simptomelor date de boala neoplazică.
La doze extrem de ridicate, superioare celor utilizate în mod curent în radioterapie, iradierea este
urmată de moarte celulară imediată.
Celula lezată prin iradiere își pierde capacitatea reproductivă. În timpul diviziunii celula lezată poate
urma mai multe căi:
 poate muri în timpul încercărilor de diviziune;
 poate produce forme neobișnuite ca rezultat al încercărilor aberante de diviziune;

43
Notă: În codul de trei cifre, prima cifră corespunde numărului de ordine al unității de rezultate ale învățării în cadrul calificării,
a doua cifră corespunde numărului de ordine al categoriei rezultatului învățării (1 – cunoștințe, 2 – abilități,3 – atitudini), iar a
treia cifră numărului de ordine al rezultatului învățării în cadrul fiecărei categorii de rezultate ale învățării
44
Idem 41
45
Idem 41
Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 31
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.
 poate rămâne incapabilă de diviziune dar funcțională pe perioada lungă de timp;
 se poate divide dând naștere uneia sau mai multor generații de celule fiice, înainte ca unele
sau chiar toate să devină sterile;
 alterări minore în mod obișnuit, cu o anumită întârziere în diviziune ce se poate produce și la
celulele care nu sunt lezate letal.
Se poate defini moartea celulară întârziată ca fiind pierderea capacității de multiplicare cu mai multe
consecinte clinice: viteza de regresie a unei tumori după iradiere reprezintă durata necesara pentru atingerea
morții efective a descendenților celulari și este în mod esenţial legată de activitatea mitotică a tumorii; pentru
țesuturile sănătoase aspectul că disparitia celulară este întarziată prin moarte tardivă evită o depleție (golire)
celulară bruscă.

Domenii de aplicare (documentare în manual)

Radioterapia antitumorala (documentare în manual)

Radiosensibilitatea tumorală reprezintă susceptibilitatea țesuturilor la actiunea radiatiilor ionizante.


Raspunsul la iradiere reprezintă aparența clinică de regresie tumorală după o anumita doză de radiații.
(documentare în manual)

Radioterapia externă se poate clasifica în funcţie de: sursa de radiații, distanța sursa – piele,
profunzimea tumorii, natura particulelor elementare utilizate.
1. sursa de radiații: generatori rontgen; surse închise de mare activitate; în funcţie de natura sursei
distingem surse de 60Co (coboltoterapie) sau 137Ce; acceleratori liniari (LINAC) sau circulari (betatron) de
electroni;
2. distanța sursa–piele: radioterapie de contact, pentru iradierea volumelor mici, superficiale cutanate
sau intracavitare; teleradioterapie, prin plasarea sursei radiante la distanţă relativ mare de pacient
(30-100 cm);
3. profunzimea tumorii: radioterapie superficială (0 -1 cm), semiprofundă (2-10 cm) și profundă
(>10cm);
4. natura particulelor elementare utilizate: fotoni (radiație X, g), electroni, protoni , neutroni, etc..
Descrierea aparaturii folosite în radioterapia externă (documentare în manual)
Instalaţiile de radioterapie (documentare în manual)

Biofizică - prof. Marius Niculin Notă: ”documentare în manual” presupune studiere și aprofundare, susținute ulterior de predare la 32
clasă. Cunoștiințele din această documentație sunt suficiente pentru o familiarizare cu modulul de Biofizică și imagistică medicală.

S-ar putea să vă placă și