RECAPITULARE FINALĂ

TEXTUL EPIC

Prof. Simona Mureșan

PRE-TEXT:
Privește cu atenție tabloul următor,semnat de Salvador Dali, intitulat Metamorfoza lui Narcis

1. Realizează o carte de vizită a pictorului.

2. Recitește povestea mitologică/legenda lui Narcis.
3. Dă o interpretare acestui tablou, așa cum înțelegi legenda lui Narcis, transmisă de pictor.
Curiozități:
Cel care îl va salva pe Narcis de la moarte şi artistul de la pictarea morţii este Dali, pentru că suprarealismul, avangarda
secolului XX este suprema iluzie care ne face să credem că putem evita moartea, că-i putem nega existenţa. Dali nu-l mai pictează pe
Narcis scrutându-şi ochiul mort în apă, Narcisul lui se dedublează nu în apă, ci ieşind din pământ sub forma unei mâini ţinând un ou
din care apare însăşi apoteoza metamorfozei lui Narcis – narcisa. Iar devenirea aceasta nu îl vizează numai pe personajul lui Ovidiu,
ci pânza lui Dali porneşte chiar de la tabloul lui Caravaggio pe al cărui personaj îl prezintă transformat; metamorfoza daliniană va fi
una totală, vizând chiar destinul Picturii întruchipată de Caravaggio.
Metamorfoza lui Narcis pictată în 1937 este printre primele tablouri executate aplicând metoda paranoic-critică. Paranoia
este o experienţă delirantă legată intim de activitatea psihică printr-un mecanism interpretativ sau semantic. Delirul halucinant şi
mecanismul interpretativ apar ca două aspecte complementare ale unui fapt psihic. Contribuţia cea mai importantă a lui Dali la
suprarealism consistă în crearea de imagini enigmatice capabile să suscite, în viziunea noastră convenţională despre lucruri,
semnificaţii ascunse sau uitate. O astfel de imagine este aceea realizată în această operă, o imagine dublă care ilustrează în cel mai
înalt grad metoda paranoic-critică.
Silueta lui Narcis este un trup a cărui carnalitate pală dă impresia unei statui. Este reprezentat în apa puţin adâncă cu capul
sprijinit de genunchi şi întors nu spre reflexul său din apă din care pictorul nu a redat decât mâna şi picioarele, ci spre sine. Faţa nu
se vede deloc, capul fiind plecat şi acoperit de un păr brun-închis puternic luminat, bătând spre auriu, strâns la spate. În dreapta
tabloului este o stâncă al cărei reflex se vede în apă. Lângă această figură, pe mal apare o mână a cărei mărime o egalează pe cea a
siluetei umane, o mână de piatră care ţine un ou din care a ieşit o narcisă. Silueta umană nu s-a transformat în narcisă ca în textul lui
Ovidiu, ci într-o statuie închipuind o mână (ca un uriaş deixis) ce arată insistent oul (principiul primordial al lumii) din care nu mai
iese umanitatea, ca în religiile vechi, ci narcisa în care s-a transformat Omul-Narcis. Cele două figuri se reflectă (pentru că
oglindirea are loc acum nu pe orizontală ca al Ovidiu şi Caravaggio, ci pe verticală) şi devin reciproc, una faţă de cealaltă. Din
perspectiva celei de-a doua figuri, silueta umană se metamorfozează într-o mână, nu de piatră, ci de carne (dacă se urmăreşte numai
partea luminată), ce ţine un bulb cafeniu de narcisă. Pornind acum de la prima, cea de-a doua ne va dezvălui adevărata
transformare. Silueta umană aparentă sau mâna dezvăluită de ea se metamorfozează în mâna de piatră (statuie), bulbul în ou (pentru
că totul trece în regimul durităţii, al pietrificării cărnii şi fosilizări - o metaforă întâlnită des la Dali) din care iese narcisa, vegetalul
ca o încununare a întregii deveniri a materiei. La Ovidiu, metamorfoza se face într-un singur sens, de la uman la vegetal, la Dali
aceasta este reversibilă. Starea intermediară, piatra, care apare la pictorul spaniol este doar sugerată la Ovidiu: “Se extaziază de el
însuşi şi rămâne nemişcat cu faţa ca o statuie de marmură de Paros”. Această metamorfoză daliniană ce poate merge în ambele
direcţii este o apoteoză a transformării ovidiene şi poussiniene, dar şi o transgresare a ei. Metamorfoza lui Ovidiu merge într-un
singur sens (de la uman la vegetal) ca şi a lui Poussin (pictor de istorie; ilustrator de texte antice) al cărui tablou poate fi citit ca un
text, de la stânga la dreapta. La Dali, citirea tabloului se face în ambele sensuri, de la figura din stânga la cea din dreapta şi invers,
aşa încât povestea din textul antic şi reprezentarea istoriei în pictura poussiniană sunt transgresate şi metamorfozate în poezie şi
pictură, adică în picta poesis. Povestea citită de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga devine poezie, iar reprezentarea
istoriei devine pictură (în sensul caravagesc, pentru că şi figurile lui Dali ocupând cea mai mare parte a tabloului prin dimensiunea
lor parcă ies din pânză şi îşi creează
propria realitate).

CON-TEXT
Citește cu atenție următorul text:
„Într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni
metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare. Zăcea întins pe spatele său tare de carapace și, când își ridica puțin capul,
își vedea abdomenul cafeniu boltit în sus și divizat în segmente rigide, de forma unor arcuri; plapuma abia se mai ținea să
nu alunece cu totul de pe această proeminență. Nenumăratele lui picioare, jalnic de subțiri în comparație cu dimensiunile
sale de altădată, îi tremurau, neajutorate, înaintea ochilor.
„Ce s-a întâmplat cu mine?”îi trecu prin gând. Nu era vis. În jur se afla camera lui liniștită- o adevărată cameră
omenească, deși cam mică – cuprinsă între cei patru pereți pe care-i cunoștea atât de bine. Deasupra mesei, pe care se
vedea împrăștiată o colecție de mostre de stofe- căci Samsa era voiajor comercial- sta atârnată fotografia ce-o tăiase
deunăzi dintr-o revistă ilustrată și o pusese într-o ramă frumoasă, aurită. (...)
Privirea lui Gregor luneca apoi spre fereastră și vremea mohorâtă de afară- căci se auzeau picurile de ploaie
țârâind pe glaful de tablă – îl făcu profund melancolic.
„Ce-ar fi dacă aș mai trage un pui de somn și aș uita de toate smintelile astea”, gândi el, dar ideea se dovedi întru
totul nerealizabilă, deoarece se obișnuise să doarmă pe partea dreaptă și, în situația actuală, nu se putea întoarce în poziția
respectivă. Cu oricâtă forță căuta să se arunce pe partea dreaptă, se rostogolea de fiecare dată îndărăt, pe spate, încercă de
sute de ori, închizând ochii pentru a nu fi nevoit să-și vadă picioarele zvârcolundu-se, și renunță abia în clipa când începu
să simtă într-o parte o durere ușoară, surdă, pe care nu o cunoscuse până atunci.”
(Franz Kafka, Metamorfoza)

Cerințe:
1. Cum reacționează personajul la ceea ce i se întâmplă? Exprimă-ți opinia cu privire la atitudinea personajului, în
50-70 de cuvinte.
2. Realizează o caracterizare a personajului fragmentului de mai sus, punctând și modalitățile de caracterizare.
3. Imaginează-ți într-o compunere de 80-100 de cuvinte ce reacție au avut la vederea metamorfozei, mama, soția și
/sau copiii personajului.

EXTRA-TEXT:
Caută, în enciclopedii, dicționare și/sau pe internet, informații despre copilăria/adolescența unui scriitor român
celebru și realizează o prezentare pentru colegii tăi. Vei însoți prezentarea de minim trei imagini reprezentative și de un
fond muzical adecvat.