Ursulețul Teddy

Fata: Oh, ursulețule, mâna mă doare atât de tare...

Teddy: Îmi pare rău, ce pot să spun?
Fata: Teddy, ai vorbit! Nu-mi vine să cred!
Teddy: Srpriză, surpriză, surpriză! Nu suntem toți plini de surprize?
Fata: Dar până acum, de ce nu ai mai vorbit?
Teddy: Păăăi, sincer, nici acum nu ar fi trebuit. Este impotriva regulamentului, știi, scrie
în clar în contract, și cu toate legile astea mumbo jumbo, nu-i de glumit.
Fata: Dar acum vorbești!
Teddy: Mda, știu. Uite, sincer, cred că nu m-am mai putut stăpâni. Adică, ar trebui să-mi
pară rău că tu ți-ai rupt mâna- asta e treaba mea - dar de fapt, nu prea empatizez cu tine,
nu prea simt nimic.
Fata: Dar de ce nu? Tu ești ursulețul meu de pluș, ești cel mai bun prieten.
Teddy: Știu, știu. Doar că tu ești prea... care e cuvântul potrivit... indiferentă - da, acesta
este cuvântul - indiferentă când Luna, săptămâna trecută m-a luat și mi-a ros jumătate de
braț. Citez „Oh, e doar o jucărie!”. (ironic) Mulțumesc pentru nimic!
Fata: Dar Teddy, atunci nu știam că nu ești doar o jucărie, că ești viu!
Teddy: Nu?
Fata: Nu.
Teddy: Și? Care este diferența? Eu sunt ursulețul tău de pluș și nimeni nu te iubește atât
de mult ca mine.
Fata: Dar nu am știut! Îmi pare rău. Ar fi trebuit să am mai multă grijă de tine. Vino aici
și lasă-mă să-ți dau o îmbrățișare. O să mă revanșez față de tine, promit!
Teddy: Hey, hey, fii atentă la brațul meu, bine?