CURSUL 5

SISTEMUL INFORMATIC – INFRASTRUCTURA

SISTEMULUI INFORMAŢIONAL

O caracteristică a secolului douăzeci este influenţa majoră a calculatoarelor electronice.

Indiferent de locul unde trăim, de ceea ce facem în mod curent este absolut imposibil să nu fim
influenţaţi de calculatoare. Acestea s-au integrat şi se integrează din ce în ce mai mult în viaţa şi
activitatea fiecăruia. Modul în care informaţiile pot fi accesate a cunoscut o adevărată revoluţie în
mai puţin de 50 de ani.
Creşterea eficienţei întreprinderilor a fost posibilă în special prin utilizarea la scară tot mai
mare a sistemelor de calcul. Acestea, prin intermediul programelor software, au permis firmelor să-şi
structureze şi să-şi organizeze mai eficient activitatea la preţuri accesibile. În prezent aproape toate
activităţile (în mod special cele economice) se desfăşoară cu ajutorul calculatorului. Fie că se
apelează la date care pot fi accesate în câteva secunde, fie că se fac calcule complexe, calculatorul a
devenit o unealtă de mare preţ în viaţa de zi cu zi.
Scopul îndeplinit de sistemele de calcul s-a schimbat de la deceniu la deceniu, îmbogăţindu-se.
Dacă sistemele de calcul, au servit iniţial cercetătorilor pentru efectuarea mai rapidă a unor calcule
anevoiose, treptat calculatoarele s-au transformat în dispozitive pentru gestionarea şi administrarea
bazelor de date. În final, scopul utilizării calculatorului, alături de cele menţionate mai sus, este de a
fi principalul mijloc de informare şi comunicare interplanetară.

Conceptul de sistem informatic

Concretizând definiţia generală de sistem, ca o colecţie organizată de părţi legate prin
interacţiuni determinate, prin SISTEM INFORMATIC al unei entităţi sub formă de organism
(economic, ştiinţific, social cultural, etc.) se înţelege un ansamblu, structurat şi corelat de reguli,
proceduri şi mijloace (în primul rând calculatoare electronice) care permit aplicarea de metode
organismului respectiv pentru a realiza scopul şi obiectivele predefinite, măsurabile între anumite
limite.
Cu alte cuvinte, a defini un sistem informatic al unui organism înseamnă a-i preciza în mod
concret regulile, procedurile, mijloacele şi metodele, cu precădere automate, utilizate în cadrul
sistemului pentru a determina mărimile prestabilite şi legile care operează cu aceste mărimi1.
Sistemul informatic poate fi definit ca un ansamblu de reguli, proceduri, mijloace şi metode,
cu precădere automate, folosite pentru culegerea, transmiterea, prelucrarea şi stocarea datelor2.
Sistemul informatic este o componentă a sistemului informaţional şi anume acea parte a
acestuia care preia şi rezolvă sarcinile de culegere, prelucrare, transmitere şi stocare a datelor cu
ajutorul sistemelor de calcul.
Pentru a-şi îndeplini rolul în cadrul sistemului informaţional, sistemul informatic cuprinde
ansamblul tuturor resurselor, regulilor, procedurilor, mijloacelor, metodelor şi tehnicilor, prin care
se asigură prelucrarea automată a datelor.

1
Pisău Gh., Toma C., Mihăilescu I., Elaborarea şi introducerea sistemelor informatice, Ed. Tehnică, 1975, pag. 23.
2
Orzan Gh. Sistemul informatic al aprovizionării populaţiei – SIAP, BNP-ICI, 1985, pag. 7.
 Aceste resurse sunt:
 ansamblul de echipamente (HARDWARE);
 sistemul de programe (SOFRWARE), care cuprinde programele sistemului de operare şi
programele de aplicaţii;
 baza de date;
 ansamblul de personal şi cadrul organizatoric.
Prin metode se înţeleg căile de determinare şi punere în funcţiune, de perfecţionare şi
optimizare a funcţiunilor organismului, pentru a atinge – obiectivele predeterminate.
Prin reguli se exprimă modalităţile de aplicare la un organism a metodelor. Acestea sunt
definite şi formulate concis sub forma unor ansambluri de operaţii logice şi/sau matematice.
Prin proceduri se înţelege totalitatea operaţiunilor necesare pentru tratarea informaţiilor şi
regulilor prin mijloacele sistemului.
Ca exemplu, se poate arăta metoda gestiunii stocurilor, în care se găseşte regula de calcul a
nivelului de stoc, pentru care se lansează o comandă şi care utilizează procedurile de calcul.
Printre metodele utilizate se pot enumera: calculul probabilităţii, metode ale statisticii
economice, analiza stocurilor, programarea liniară, programarea dinamică, metode de simulare,
teoria grafurilor, teoriautilităţii, teoria deciziei, metode de proiectare a experimentelor, teoria
jocurilor, metode de culegere, de măsurare şi scalare, metode de analiză multivariată, metode de
previziuni de previziuni, etc.
Prin mijloacele unui sistem informatic se înţelege totalitatea uneltelor şi instrumentelor
manuale, automate, inclusiv software utilizate pentru efectuarea de operaţiuni asupra informaţiei:
captare, culegere, pregătire, control, introducere şi extragere, transmitere, concentrare, stocare,
transformare, prelucrare prin calcul aritmetic şi logic, analiză şi interpretare, etc.
Mijloacele cuprind suporţi, maşini şi oameni.
a) Se consideră suport tot ceea ce are ataşat informaţii şi serveşte la transportarea şi/sau
stocarea ei în timp şi spaţiu. Se întâlnesc următoarele tipuri de suporţi:
 Materiali, sub formă de suporturi tehnice (magnetice sau optice) sau grafice (opace
sau transparente);
 Câmp electric, magnetic sau optic, transmis prin semnale şi pachete;
 Experienţa umană, sub formă de date şi informaţii acumulate de oameni în procesul
muncii.
b) Prin maşini în cadrul mijloacelor unui sistem informatic se înţelege totalitatea
echipamentelor şi dispozitivelor utilizate (ca echipamente hardware şi instrumente software) pentru
a efectua operaţiunile enumerate mai sus. În această ordine de idei putem enumera:
 sisteme de calcul, de diferite generaţii şi configuraţii;
 echipamentele de captare, culegere, pregătire, transmitere, stocare, de prelucrare, de
redare, de analiză şi interpretare, etc.
c) Oamenii în cadrul unui sistem informatic intervin sub forma de experienţă umană la nivelul
suporţilor, ca specialişti pentru elaborarea, utilizarea şi exploatarea sistemului (administratori,
analişti, programatori, ingineri sistem, operatori) sau ca utilizatori ai sistemului în regim off-line sau
on-line (cybernavigatori sau internauţi, cybercumpărători, analişti digitali, etc.).
Sistemul informatic se poate prezenta sub forma unei „cutii negre” bazată pe intrări, ieşiri,
reguli, proceduri, mijloace şi metode, aşa cum este prezentat în fig. 3.1. sau în forma generală de
sistem în fig. 3.2.
 Sistem
oameni
Resurse masini Semnale
Semnale

Interfete iesire din sistem

Interfete intrare in sistem
suporti
Formulare
Documente INTRĂRI Rapoarte
Date

IESIRI
Machete Reguli Documente
Suporti
Date Suporti
rezultate
Retele de Retele de
primare Programe comunicatii
comunicatii
Proceduri Colectii
de date
Prelucrări Mesaje
Metode
Mesaje
Fig. 3.1. Mecanismul
intern al sistemului informatic

Sistem de
Reglare/autoreglare Sistem de
control

Mediul extern
Mediul extern

Informatii Informatii
Reguli SISTEM Obiectiv
iesirea din plaja de
Actiuni de control

Actiuni
Informatii privind

Actiuni
si comanda

Actiuni asupra
functiunilor/resurselor
valori

Reglarea si activarea Control masurare

Variabile obiective si
functiunilor si Alarmare-iesire
resurselor obiective din plaja
ecart

Fig. 3.2. Schema bloc a sistemului informatic

Etapele de evoluţie a sistemelor informatice

În prima etapă în cadrul unui sistem informaţional coexistau proceduri manuale de tratare a
informaţiilor cu proceduri automatizate de calcul. Cu alte cuvinte, sistemul informatic al unei entităţi
era completat, cel puţin, în intrările şi ieşirile sale, cu proceduri manuale pentru acele părţi ale
sistemului informaţional care nu se pretau a fi automatizate prin utilizarea calculatorului.
 În a doua etapă, s-a remarcat tendinţa automatizării progresive a sistemului informaţional,
pentru a-l cuprinde în ansamblul său şi astfel să se ajungă într-un timp imprevizibil la echivalenţa
dintre sistemul informaţional şi sistemul informatic.
În urma modelării sistemului informaţional, prin sistemul informatic, se reproduce realitatea în
diversitatea sa de manifestare. Deşi această viziune a fost propagată puternic de producătorii de
echipamente de calcul şi de informaticieni în proiectele de sisteme informatice nu s-au putut obţine
rezultate spectaculoase, motivele fiind următoarele:
 Unele activităţi pot fi optimizate cu anumite arhitecturi de sistem informatic dar multe devin
în timp incompatibile cu aceste arhitecturi;
 Există o neconcordanţă între reprezentarea informatică implementată prin soft şi cea real
existentă. Tensiunile dintre entitatea reală şi modelul reprodus de către software poate fi corectat prin
simulare şi instruire, adică prin apropierea sistemului informatic de realitatea prin adaptări şi ajustări
individuale, realizându-se versiuni îmbunătăţite ale sistemului informatic;
 Sistemul informatic este adesea static în raport cu dezvoltarea mediului real. Atunci când
realitatea funcţionării unei întreprinderi este caracterizată prin schimbări puternice, reprezentarea în
sistemul informatic nu poate fi adaptată suficient de repede;
 Dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi de comunicaţii este atât de rapidă, încât generaţii
întregi de produse software existente sunt înlocuite de altele noi, cu performanţe şi funcţionalităţi
sporite.
În etapa actuală sistemele informatice, devin capabile să modeleze. Ele nu mai redau doar
modelul realităţii exterioare, ci modelează o nouă realitate virtuală pe care o proiectează şi o
transmite utilizatorului de informaţii. Această realitate virtuală poate fi asemănătoare realităţii
fizice sau poate

confrunta lumea gândurilor noastre cu imagini complet noi, în cyber-spaţiu. Acest fapt şi
posibilitatea de a comunica global cu cyber-lumea, de a participa la ea, dă naştere unei revoluţii
enorme, care nu va modifica numai marketingul, ci şi lumea de afaceri şi societatea în anii ce vin.
Pentru realizarea şi exploatarea sistemelor informatice moderne se pot formula următoarele
reguli:
a) Întreprinderea trebuie să cunoască perspectivele utilizării sistemelor informatice şi să
formuleze pe baza acestora o politică de informatizare adecvată, aplicabilă ulterior în mod
consecvent;
b) Să pună accent pe utilizarea sistemelor informatice deschise la care funcţiile sistemelor
informatice să poată fi distribuite pe platforme eterogene iar anumite componente ale sistemului,
precum sistemele de operare sau bazele de date, trebuie să fie compatibile între diferitele platforme
hardware;
c) Reprezentarea funcţiilor software trebuie să fie neutră în raport cu întreprinderea. Un
exemplu de software în mare măsură neutru în raport cu întreprinderile îl constituie prelucrarea de
text;
d) Sistemele de informatice trebuiesc structurate în module informatice distincte, care să poată
comunica între ele. Acest lucru permite înnoirea pe componente, module, subsisteme sau în bloc a
întregului sistem.
Tipologia sistemelor informatice
În cadrul unui sistem economic, sistemele informatice sunt structurate în funcţie de organizarea
şi structura sistemului informaţional, de obiectivele urmărite în strategia generală a domeniului supus
informatizării cât şi de caracteristicile şi performanţele echipamentelor de calcul şi de comunicaţie
din structura sistemelor informatice.
Din varietatea de criterii utilizate în clasificarea sistemelor informatice, enumerăm:
a) După funcţiile la nivelul unităţii economice:
 subsistemul de urmărire şi programare a producţiei;
 subsistemul financiar-contabil;
 subsistemul resurselor umane;
 subsistemul de marketing;
 subsistemul comercial;

 subsistemul de cercetare-dezvoltare.
b) După domeniul activităţilor şi nivelul de abordare:
 sisteme informatice microeconomice (la nivelul agenţilor economici);
 sisteme informatice de ramură;
 sisteme informatice metropolitane (unităţi administrativ-teritoriale);
 sisteme informatice de conducere a proceselor tehnologice (de automatizări);
 sisteme informatice integrate, pentru anumite activităţi din economie (sănătate,
armată, statistică);
 sistemul informatic general al economiei naţionale.
c) După gradul de structurare al colecţiilor de date:
 sisteme informatice care folosesc fişiere independente;
 sisteme informatice cu baze de date;
 sisteme informatice cu baze de date orientate pe obiecte;
 sisteme informatice suport de asistare a deciziei;
 sisteme informatice-expert cu baze de cunoştinţe.
d) După gradul de concentrare/dispersie a capacităţilor de prelucrare şi memorare a datelor:
 sisteme informatice centralizate;
 sisteme informatice distribuite.
e) După modul de tratare a informaţiei în calculator:
 sisteme informatice cu tratarea în regim batch (pe loturi);
 sisteme informatice cu prelucrare şi răspuns în timp real.
f) După modul de utilizare a sistemelor de prelucrare şi comunicaţie:
 sisteme informatice off-line;
 sisteme informatice on-line.
g) După regimul de acces la resursele hardware a sistemului de calcul:
 sisteme informatice cu acces secvenţial;
 sisteme informatice cu acces interactiv (conversaţional);
 sisteme informatice cu acces combinat.
h) În funcţie de simultaneitatea/nesimultaneitatea lucrărilor în sistemul informatic:
  sisteme informatice cu prelucrări monoprograme-monoprelucrare;
 sisteme informatice cu prelucrări în regim de multiprogramare (se execută mai multe
lucrări la un singur calculator local);
 sisteme informatice cu regim multiprelucrare (lucrarea se execută în paralel pe mai
multe calculatoare care operează coordonat în sistem);
 sisteme informatice în regim de teleprelucrare (cu deosebirea că reţeaua de
calculatoare care procesează lucrările sunt distribuite geografic).
Prezentăm în continuare caracteristicile principalelor grupe tipologice de sisteme informatice: