CURSUL 6

SISTEME INFORMATICE CU BAZE DE DATE /BAZE DE

TABELE DE CALCUL
Datele sunt stocate şi structurate în cadrul sistemelor de calcul, atât în memoria internă cât şi în
memoria externă.
Prin caracteristicile de natură, volum, dinamică şi complexitate, datele prezintă aspecte
specifice de organizare în memoria externă.
Prin organizarea datelor se înţelege procesul de definire şi structurare a datelor în colecţii;
precum şi stabilirea legăturilor între elementele unei colecţii şi între colecţii.
În esenţă, conceptul de bază de date (BD) poate fi definit ca fiind una sau mai multe colecţii
de date aflate în interdependenţă, împreună cu descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele.
Dacă baza de date este organizată sub formă tabelară bidimensională în care liniile reprezintă
înregistrările iar coloanele domeniile (câmpurile) vorbim de baze de tabele (BT).
Organizarea datelor presupune:
 definirea, structurarea, ordonarea şi gruparea datelor în colecţii de date omogene;

 stabilirea legăturilor (relaţiilor) între date, între elementele unei colecţii, între
colecţiile de date;
 modulele fizice de reprezentare (stocare) pe suport informaţional a datelor, prelucrabil
într-un sistem de calcul.
Scopul organizării datelor îl constituie regăsirea automată a datelor după diverse criterii şi
forme.
Obiectivele urmărite în organizarea datelor sunt:
 timpul de acces la datele organizate pe diferite suporturi de date să fie minim (acces
rapid la date);
 spaţiul de memorie internă şi externă ocupat de date să fie mai redus. Se urmăreşte
ca pe un spaţiu de memorie cât mai mic să se introducă un volum cât mai mare de date;
 datele să apară o singură dată în sistem (unicitatea datelor). Totuşi uneori, pentru
realizarea unui acces rapid la date, se impune acceptarea unei redundanţe minime a
datelor;
 să se reflecte, pe cât posibil, toate legăturile dintre obiectele, fenomenele şi procesele
economice pe care aceste date le reprezintă;
 să prezinte schimbarea structurii datelor şi a relaţiilor dintre acestea fără a modifica
programele ce le gestionează (interdependenţa datelor de programele de aplicaţii).
Structura de date constituie o colecţie de date între care s-a stabilit o serie de legături, care
conduc la un anumit mod de identificare şi de selectare a componentelor.
Operaţiile asupra unui structuri de date sunt: crearea, consultarea, actualizarea, ordonarea
(sortarea, indexarea), selecţia, interclasarea, fuzionarea, ventilarea, copierea şi sintetizarea etc.
Tipurile de structuri logice de date sunt: punctuală, liniară, arborescentă, reţea, relaţională, pe
obiecte.
Un sistem BD (cunoscut şi sub numele de bancă de date) reprezintă un ansamblu de elemente
hardware, software şi alte resurse, inclusiv date, prin care este creată, utilizată şi întreţinută una sau
mai multe BD.
 Arhitectura bazelor de date evidenţiază componentele acestora şi este standardizată. O astfel
de arhitectură generală cuprinde următoarele componente:

 bază de date propriu-zisă în care se memorează colecţia de date (ocmponente de tip

date);
 sistemul de gestiune al bazei de date, care este un ansamblu de programe care
realizează gestiunea şi preelucrarea complexă a datelor (componente software);
 un set de proceduri manuale şi automate, precum şi reglementări administrative,
destinate bunei funcţionări a sistemului;
 un dicţionar al bazei de date (metabază de date), ce conţine informaţii despre date,
structura acestora, elemente de descriere a semanticii, statistici, documentaţie etc.;
 echipamentele, sistemele de calculatoare, reţele, periferice (componente hardware);
 personalul implicat: categorii de utilizatori finali şi de specialitate (administratori,
analişti-programatori, ingineri sistem, operatori).
O bază de date apare ca o colecţie de date stocate pe memorii externe adresabile, folosite de o
mulţime de utilizatori. Însă o bază de date care nu are asociat un sistem de gestiune al acesteia, nu
are sens, ea nu îşi atinge obiectivele pentru care a fost creată.
Sistemul de gestiune al bazei de date – SGBD reprezintă software-ul propriu-zis al acesteia
care asigură realizarea următoarelor activităţi:
 definirea structurii bazei de date;
 încărcarea datelor în baza de date;
 accesul la date (interogare, actualizare);
 întreţinerea bazei de date (colectarea şi refolosirea spaţiilor goale, refacerea bazei de date
în cazul unui incident);
 reorganizarea bazei de date (restructurarea şi modificarea strategiei de acces);
 securitatea datelor.
Deci, sistemul de gestiune al bazei de date apare ca un sistem complex de programe care
asigură interfaţa între o bază de date şi utilizatorii acestuia.
În sens mai larg, sistemul de gestiune al bazelor de date este o componentă activă a băncilor de
date, ce interacţionează cu toate celelalte componente, cu toate categoriile de personal implicat în
funcţionarea băncii de date.

Deci, se mai poate spune, că banca de date este formată dintr-o bază de date şi un SGBD
asociat.
În evoluţia SGBD-urilor ar putea fi distinse două etape calitativ diferite:
 în prima etapă utilizatorul trebuia să cunoască descrierea tuturor datelor din bază şi
uneori (cazul sistemului TOTAL) să folosescă numele câmpurilor din descriere, pentru formarea
înregistrărilor logice specifice aplicaţiilor;
 în etapa a doua, preocuparea principală a constat în a degaja pe utilizator de sarcina de
a cunoaşte întreaga structură a bazei de date, mai ales având în vedere faptul că aceste structuri au
devenit foarte complexe. Se ajunge astfel la o gestiune independentă a structurii generale a bazei de
date, structură care ia denumirea de structură virtuală, (nivel virtual de organizare a datelor).
Apar deci două nivele de independenţă: independenţa logică şi independenţa fizică.
 Independenţa logică înseamnă posibilitatea modificării structurii virtuale, fără modificarea
programelor de aplicaţii, iar independenţa fizică înseamnă posibilitatea modificării organizării
fizice a datelor, fără schimbarea structurii virtuale şi deci fără schimbarea programelor de aplicaţii.
Specific acestei etape, este de asemenea apariţia funcţiei de administrare a BD, apariţia de
proceduri perfecţionate pentru securitate şi protecţie şi posibilitatea obţinerii de răspunsuri la
întrebări neanticipate. SGBD-urile realizate în această etapă dispun de un limbaj de descriere a
datelor şi a relaţiilor dintre date, de un limbaj de comandă destinat a fi utilizat de programele
aplicative şi de un limbaj de interogare directă a bazei de date.
Una dintre tendinţele actuale de evoluţie a limbajelor de interogare a bazelor de date este
accentuarea caracterului neprocedural, fapt ce duce la apropierea acestor limbaje de limbajele
naturale, devenind astfel mult mai accesibile utilizatorilor.
De asemenea, necesitatea de implementare a sistemelor informatice distribuite, din punct de
vedere teritorial, determină în prezent apariţia băncilor de date distribuite având ca suport reţele de
calculatoare.
Clasificarea sistemelor de gestiune a bazelor de date se poate realiza din punct de vedere a
următoarelor criterii:
a) al sistemelor de calcul pe care se implementează pot fi:
 sisteme de gestiune pentru calculatoare mari;

 sisteme de gestiune pentru minicalculatoare;

 sisteme de gestiune pentru microcalculatoare.
În prezent se manifestă tendinţa ca marea majoritate a sistemelor de gestiune a bazelor de date
să fie compatibile pe platforme cât mai largi de sisteme de calcul;
b) al limbajului pe care îl utilizează sunt:
 sisteme cu limbaj gazdă;
 sisteme cu limbaj autonom (proprii).
Sistemele cu limbaj gazdă realizează activităţile de creare, actualizare şi interogare a bazei de
date, utilizând limbaje la nivel înalt sau extensii ale acestora, proprii sistemului de calcul pe care se
implementează baza de date. Avantajul acestor sisteme constă în posibităţile sporite ce le oferă
limbajele de nivel înalt în elaborarea unor proceduri complexe. Ele prezintă dezavantajul că
formularea cerinţelor nu este atât de simplificată ca în cazul sistemelor cu limbaj autonom.
c) al concepţiei de organizare a datelor pe care le gestionează:
 sisteme de gestiune a bazelor de date cu modele clasice (structuri ierarhice, reţea);
 sisteme de gestiune a bazelor de date cu modele semantice (orientate pe obiecte);
d) al modului de localizare a bazelor de date:
 sisteme de gestiune a bazelor de date centralizate;
 sisteme de gestiune a bazelor de date distribuite.
Baza de date distribuită este formată din colecţii mari de date stocate în reţele distribuite de
calculatoare interconectate fizico-funcţional, prin care se asigură accesul unanim şi controlat al
tuturor utilizatorilor la datele existente în orice punct (nod) al reţelei.
Organizarea bazelor de date distribuite presupune accesul la date printr-un sistem de securitate,
protecţie şi confidenţialitate de cel mai înalt nivel, în condiţii de prelucrare, acceptabile pentru toate
nodurile de date şi în condiţii de eficienţă economică ridicată.
Distribuirea datelor se realizează prin două metode:
 conectarea logico-fizică a tuturor compartimentelor funcţionale implicate la baza de
date distribuite, astfel încât fiecare compartiment să dispună de întreaga structură a bazei de date;
  segmentarea logico-funcţională a bazei de date şi stocarea subseturilor acesteia în
nodurile reţelei de calculatoare, la nivelul fiecărui

compartiment în funcţie de importanţa şi volumul prelucrărilor realizate de către acestea.

Realizarea bazelor de date distribuite presupune existenţa sistemului de gestiune a bazelor de
date care asigură anumite funcţii specifice:
 controlul prelucrărilor distribuite al datelor şi al accesului concurent al tuturor utilizatorilor de
date, indiferent de locul de stocare al acestora;
 optimizarea timpului de răspuns al sistemului, simultan cu menţinerea integrităţii datelor
chiar şi în cazul apariţiei de incidente sau efecte de natură hardware sau software;
 asigurarea copiilor multiple ale bazei de date distribuite pentru taote nodurile sistemului
(grupurile de utilizatori) prin definirea unei arhitecturi hardware în concordanţă cu complexitatea
sistemului informatic realizat.
În mod concret întreaga bază de date distribuite este privită ca o bază de date centrală,
amplasată din punct de vedere fizic pe un calculator denumit generic FILE SERVER (SF). prin
intermediul acestui calculator se asigură gestiunea întregii baze de date centrale, inclusiv
transmiterea de date între compartimentele funcţionale. La nivelul fiecărui compartiment funcţional
este amplasat cel puţin un calculator, privit ca o staţie de lucru (WORK STATION-WS) prin
intermediul căreia se asigură legătura cu calculatorul central (FS) (figura 3.3.).

NOD CENTRAL (FS) Utilizatorii NODULUI n

Utilizatorii NODULUI 1

ADMINISTRATOR

LOCALA LOCALA
SGBD
BLD (WS1) BLD (WS2)
BDC (FS)

Figura 3.3. Arhitectura unui sistem de gestiune a BD.

Compartimentele funcţionale organizează şi gestionează la rândul lor baze de date locale, care
pot avea aceeaşi structură cu baza de date centrală sau subseturi ale acesteia.
Baza de date centrală va primi de la bazele de date locale amplasate la nivelul
compartimentelor funcţionale, numai acele entităţi a căror memorare este justificată la nivelul
punctului central de prelucrare (FS) în vederea unor prelucrări centralizate la nivelul sistemului
informatic.
Pentru accesarea bazelor de date distribuite producătorii de SGBD-uri1 au impus limbajul SQL
(Structural Query Language) şi arhitectura Client/Server.

1
Piaţa SGBD este împărţită de 6 producători care împreună deţin peste 90% din serverele dedicate de date. Aceste firme
sunt: Oracle, Informix; Sybase, Computer Associate, IBM şi Microsoft.
 Limbajul SQL deşi a fost standardizat destul de târziu (ANSI-1991) este folosit de la mijlocul
anilor ’80 şi permite interogarea bazei de date.

Client Sursã de informatie

(bazã de date)
Procesare (aritmeticã
Cerere
Client Server si logicã)
Rezultatul Dispozitive
cererii (imprimantã,alte
periferice)
Client Servicii-cereri
aditionale ale altor
servere
Figura 3.4. Reprezentarea unei tranzacţii client/server

Astfel calculatoarele conectate în reţea nu mai lucrează efectiv cu baza de date şi cu datele. Ele
trimit serverului (bazei de date) instrucţiuni în acest limbaj, ele sunt procesate şi analizate de server.
După ce serverul termină de procesat datele trimite rezultatul înapoi staţiei de lucru care constată
efectuarea instrucţiunii respective. Din punct de vedere al utilizatorului nu este nici o diferenţă:
calculatorul funcţionează ca şi cum el ar deţine toate datele. Arhitectura este însă diferită. Acest
sistem client/server oferă uriaşe avantaje:

 calculatoarele nu sunt influenţate negativ de creşterea volumului de date;

 datele au aceeaşi structură şi sunt manipulate de un singur program;
 serverul poate fi îmbunătăţit treptat fără a influenţa calculatoarele concentrate;
 toate aplicaţiile legate de baze de date folosesc acelaşi SGBD.
Toate aceste lucruri duc la creşterea securităţii şi performanţei generale a sistemului. Astăzi
toate SGBD-urile folosesc un sistem de interogare de tip SQL, chiar dacă între sistemele
producătorilor există mici diferenţe. Acest limbaj permite utilizarea aceleiaşi baze de date de
utilizatori concurenţi, asigură integritatea datelor şi certitudinea că dacă s-a făcut o modificare, ea
poate fi vizualizată de toţi utilizatorii bazei de date.
Această structură de programare permite SGBD-urilor o foarte mare uşurinţă şi stabilitate. De
asemenea, la fiecare modificare a unei înregistrări se poate păstra o oglindă a înregistrării, pentru a se
putea face operaţia inversă modificării. În acest fel un administrator al bazei de date poate cunoaşte
oricând ce înregistrări au fost modificate, de cine şi când. SGBD-urile performante permit stocarea
de proceduri pentru o execuţie mai rapidă a cererilor.
Firmele care oferă SGBD-uri au creat sisteme foarte flexibile, care pot fi folosite pe mai multe
sisteme de operare productive şi sigure iar pentru baze de date de mari dimensiuni au construit
sisteme scalabile. Scalabilitatea SGBD-ului beneficiază de conectarea mai multor servere sau
adăugarea unor procesoare serverului pentru a face faţă unui volum uriaş de date.
Securitatea şi integritatea datelor sunt primele lucruri care au fost luate în considerare de
întreprinderile care au implementat aceste sisteme. Au apărut noi programe software care arhivau şi
făceau copii de siguranţă ale bazei de date. De asemenea, piaţa mediilor de dezvoltare – a
programelor cu care se constriuiesc aplicaţii, care să poată accesa baza de date – s-a dezvoltat
impresionant şi este şi în prezent în plină dezvoltare, existând zeci de firme care oferă cele mai
variate tipuri de programe. În carul departamentului informatic au apărut noi funcţii: DBA –
DataBase Administrator, persoană care se ocupă cu securitatea şi integritatea datelor. Acest
administrator al bazei de date administrează toate aplicaţiile care accesează baza de date, permite
accesul utilizatorilor

la date, studiază apariţia de noi programe în acest domeniu. Accesul la baza de date este foarte
flexibil, existând posibilitatea acordării unor drepturi specifice pentru anumite tipuri de date sau
anumite acţiuni.
Dacă la mijlocul anilor ’80 principalele date care populau bazele de date erau de tip text şi nu
numerice, SGBD-urile clasice, după anul 1990 au început să apară noi tipuri de date, care trebuiau
gestionate şi analizate. Imaginile, la început, apoi sunetele, filmele video şi datele spaţiale sunt noile
tipuri care se regăsesc în bazele de date şi pentru care SGBD-urilr asigură un suport adecvat, SGBD-
uri multimedia. Stocarea şi manipularea acestor tipuri de date (care în general ocupă foarte mult
loc) a fost posibilă datorită creşterii performanţelor hard-diskurilor şi a procesoarelor din zilele
noastre. Astăzi există baze de date care au dimensiuni de peste 1 terrabyte 1, date care pot fi găsite şi
modificate în câteva secunde.
Performanţa serverelor a crescut enorm, astăzi fiind posibilă conectarea multor servere şi
funcţionarea lor ca un singur întreg. De asemenea, introducerea masivă a datelor de pe hard-diskuri
în memoria RAM de tip electric permite atingerea unor viteze de lucru uriaşe2. Noile tipuri de date au
permis apariţia unor aplicaţii care se folosesc în special în domeniul medical şi geografic. Astfel,
acum este posibilă compararea bătăilor inimii sau a unor tomografii la preţuri din ce în ce mai
accesibile, SGBD-uri medicale. De asemenea folosind hărţile existente în baza de date SGBD-uri
spaţiale care operează cu date spaţiale, date ce prezintă caracteristici de localizare şi poziţionare în
spaţiu a concurenţilor, partenerilor, clienţilor şi altor caracteristici (mijloace de transport, structura
populaţiei din zona cercetată etc.).

1
Un terrabyte = 1024 gigabyte. Un text de 20 pagini în format text (.txt) ocupă un spaţiu de aproximativ 10 kilobytes.
2
Pe un server performant Digital Alpha o bază de date Oracle a reuşit să găsească o înregistrare într-o bază de date cu o
dimensiune de 140 gigabytes cu 180 milioane de înregistrări similare în numai 1,3 secunde.