În luna mai a anului 1970, fără să ştie, s-a aflat într-un mare pericol: chiar pe 8 mai, la 49 de ani

de aniversare a partidului, doi foşti agenţi ai Serviciului Secret de Informaţii din vremea
vechiului regim s-au întîlnit şi, deşi subiectul discuţiei nu a fost direct el, ci fratele său mai mic
Manole, dezvăluirile făcute de unul din ei, Gheorghe Ştefănescu, celuilalt – Gheorghe
Untăreanu, fostul şef al unei echipe de filaj, i-ar fi putut provoca mari necazuri.&nbsp; </div>
<h2> <span style="font-size:16px;"><strong>Doi agenţi şi un secret altădată
mortal</strong></span> </h2> <div> Gheorghe Ştefănescu, fostul agent al Serviciului Secret de
Informaţii, ştia destul de multe despre modul în care fratele lui Emil Bodnăraş fusese recrutat ca
agent dublu de către Serviciul Secret, încă din 1937. Ştefănescu se născuse în 22 martie 1909 la
Brăila, era absolvent de liceu şi, la fel ca şi Untăreanu, părul său şaten albise aproape complet în
închisoare, de unde ieşise şi cu palma dreaptă brăzdată de o cicatrice şi în parte
anchilozată.&nbsp; </div> <div> &nbsp; </div> <div> Avusese parte de o detenţie grea: a
trecut, rînd pe rînd, prin penitenciarele Piteşti, Văcăreşti, Tîrgşor, iar de aici a fost trimis în
coloniile de muncă de la Capul Midia şi podul Saligny. Se considera că s-ar putea ”reabilita” prin
muncă, întrucît reuşise să fie primit ca membru de partid, cu cîteva luni înainte de a fi arestat în
iulie 1948. Abia în septembrie 1955 a scăpat de munca istovitoare din lagăr, fiind adus la Jilava,
pentru o ”afacere juridică”, de fapt pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost condamnat pentru
”activitate intensă contra clasei muncitoare” şi a fost transferat la Penitenciarul Făgăraş, de
unde a fost readus la arestul MAI (UM 0123), un an mai tîrziu, în august. Dar ancheta de care se
temea nu a mai avut loc: telefonic, la arest, în ziua de 20 august 1956, Tribunalul Teritorial
Bucureşti a comunicat decizia de eliberare a lui, întrucît îi expirase de o lună pedeapsa, stabilită
la opt ani.&nbsp; &nbsp; &nbsp;&nbsp; </div> <div> &nbsp; </div> <div> Agentul fostului SSI,
greu încercat de anii de temniţă era depozitarul unui secret despre care în împrejurările anilor
’50 ştia prea bine că i-ar fi fost fatal. Nici mai tîrziu, după venirea lui Ceauşescu la putere nu-i
prea dădea mîna să vorbească, pentru că persoana vizată de destănuirea lui era fratele
vicepremierului României. Dar se decisese să o facă la întîlnirea cu colegul lui Untăreanu,
cînd&nbsp; Emil Bodnăraş nu mai era decît în funcţia mai degrabă decorativă, de vicepreşedinte
al Consiliului de Stat. Se gîndea poate la eventuale avantaje, la reprimirea în partid, la
recunoaşterea anilor de temniţă drept vechime în muncă, cine ştie? Oricum, interlocutorul său,
Untăreanu a informat Securitatea cu subiectul discuţiei lor.&nbsp; </div> <div> &nbsp; </div>
<div> Acest fost agent al SSI-ului, ajuns informator al Securităţii se născuse în Bucureşti, pe 29
mai 1902 (era mai mare cu şapte ani decît Ştefănescu, fostul său coleg din Serviciul Secret).
Faptul că se arătase dispus, de la bun început, să lucreze cu comuniştii şi ajunsese să conducă
Agentura a II-a de filaj nu-i servise la nimic – a luat drumul temniţei, ca mulţi alţi colegi din
Serviciul Secret şi Siguranţă, dintre care pe unii i-a deconspirat chiar el, în ancheta care a urmat
arestării, din ordinul SSI, în vara anului 1947.&nbsp; </div> <div> &nbsp; </div> <div>
Untăreanu era un tip înalt de peste un metru optzeci, avusese păr blond şi ochi albaştri, dar în
primii ani de închisoare albise. Era absolvent a patru clase de liceu şi, ca semne particulare, avea
o cicatrice pe obrazul stîng. A fost eliberat, după o detenţie petrecută în cea mai mare parte a
celor peste opt ani de închisoare la Penitenciarul Făgăraş, în 17 august 1956. Precum toţi colegii,
nu fusese condamnat decît în 1955, după ce în codul penal a fost introdus un articol nou, 193,
indice 1, care pedepsea ”activitatea intensă contra clasei muncitoare” – un articol secret,
”inventat” special pentru poliţiştii şi agenţii fostului regim şi folosit pentru a ”intra în legalitate”
în cazul miilor de arestaţi fără proces din temniţele României, după ce ţara intrase în Organizaţia
Naţiunilor Unite şi trebuia să se dea o ”spoială” de legalitate represiunii. Încă în închisoare, aşa
cum se întrevede din fişele lui matricole (unde apar ”transferuri” solicitate de arestul MAI) a
fost folosit probabil ca agent de celulă, iar după eliberare a colaborat în continuare cu
Securitatea, căutînd anturajul foştilor colegi din SSI şi Siguranţa antonesciană. Ceea ce făcuse şi
cu ceva vreme în urmă, pe 8 mai 1970, la întîlnirea cu fostul său coleg Ştefănescu. </div> <div>
&nbsp; </div> <div> La momentul discuţiei dintre cei doi foşti agenţi SSI, întreaga suflare a
României aplauda tendinţele de independenţă faţă de Moscova, iar lui Ştefănescu i-a venit clipa
să-şi împărtăşească secretul, crezînd şi că ar putea trage ceva foloase din asta. Sau, măcar să-şi
facă ”datoria patriotică” de a săpa la soclul unui agent sovietic, căci nu atît Manole, cît Emil
Bodnăraş era de fapt ţinta reală a destăinuirii pe care fostul agent SSI a făcut-o în 8 mai 1970, la
49 de ani de la aniversarea întemeierii Partidului Comunist Român, în faţa ultimului său şef
Urdăreanu, alături de care lucrase pînă la arestare la Agentura a II-a de filaj a Serviciului
Secret.&nbsp; </div> <h2> <span style="font-size:16px;"><strong>Un chipiu şi un toc de pistol
pe malul Nistrului</strong></span> </h2> <div> La începutul anilor ’30, tînărul căpitan de
artilerie Emil Bodnăraş, originar din nordul Moldovei a fost transferat într-o garnizoană din
Basarabia, la Sadagura, în cadrul regimentului 12 Artilerie. Aici, acesta a intrat în anturajul unor
comunişti localnici, fiind recrutat în ”mişcarea ilegală” cu prilejul unor chefuri de pomină. La
notarea anuală pentru anul 1931, colonelul Ioan Rizescu de la comanda regimentului său
preciza că e un bun ofiţer, dar îi reproşa "lipsa de tact, beţiile şi frecventarea unor persoane
lipsite de patriotism". Nu se ştiu exact motivele dezertării sale în URSS în februarie 1932, dacă
e vorba şi de o delapidare, cum s-a suţinut, sau numai de noile sale convingeri. Cert e că, la
plecare, şi-a lăsat pe malul românesc al Nistrului chipiul de ofiţer şi tocul revolverului. În
dosarul de cadre de la Moscova figurează cu ocupaţia ”contabil”, dar de fapt a fost instruit într-o
şcoală de spionaj militar în oraşul Astrahan şi la Moscova, la finalul căreia la începutul anului
1935 a fost trimis ilegal în România.&nbsp; </div> <div> &nbsp; </div> <div> Emil Bodnăraş a
fost arestat în scurt timp în mai 1935, fiind recunoscut într-un tren de un coleg de la şcoala
militară. A fost condamnat la zece ani, pentru dezertare şi spionaj. În închisoare a primit
cetăţenia sovietică, în urma intervenţiei fratelui său Manole: ”în închisoarea Braşov am obţinut
cetăţenia URSS printr-o comunicare oficială făcută de ambasadă pe baza unei cereri care tot de
acord cu ambasada a făcut-o fratele meu în numele meu. A fi sovietic în acei ani era avantajos,
un cetăţean român care primea cetăţenia sovietică este un element cu care nu este
recomandabil să te porţi brutal, să-l baţi", explica Bodnăraş în 1952. A fost eliberat în 1942,
chiar la sugestia Serviciului Secret de Informaţii, care urmărea să-l folosească prin fratele său
Manole, care lucre pentru SSI de cinci ani, ca sursă de intoxicare cu informaţii militare false a
sovieticilor. Privit cu mare încredere de şefii spionajului militar (GRU) de la Moscova, a primit
mari sume de bani, pentru viitoarele sale operaţiuni. Mai întîi, după eliberare s-a dus direct la
Galaţi, la fratele său Manole, acolo unde şi agenţii contraspionajului antonescian sperau că se va
duce.&nbsp; </div> <div> &nbsp; </div> <div> În libertate, Bodnăraş a început o activitate
ilegală care a fost atent monitorizată de SSI, prin fratele său. Se ştia inclusiv că recrutase un
colonel din Statul Major al Armatei, pentru informaţii despre mişcările trupelor române şi
germane, după cum i-a mărturisit la 8 martie 1995 fostul adjunct al şefului SSI, Traian Borcescu,
istoricului Dennis Deletant. Iar informaţiile pe care le-a luat de la acesta, privind mişcările de
trupe pe front erau cele pregătite de contraspionajul român al mareşalului Antonescu.&nbsp;
</div> <div> &nbsp; </div> <div> Se pare că recrutarea lui Manole Bodnăraş ca agent al SSI
operată de Gheorghe Comşa în 1937 a avut succes. A bănuit însă fratele lui mai mare Emil ceva,
vreodoată că, prin fratele lui, Serviciul Secret l-a spravegheat şi l-a intoxicat ? Nu se ştie, dar
oricum nu are o mare relevanţă.&nbsp;&nbsp; </div> <h2> <span style="font-
size:16px;"><strong>Trădarea tovarăşului Manole&nbsp;</strong></span> </h2> <div>
Manole Bodnăraş fusese arestat în 1937, aşa cum reiese din dosarul de cadre de la partid, unde
i se consemna activitatea de ”ilegalist”: „individul Emanoil Botnăraş din Câmpulung Bucovina a
fost arestat la data de 19 februarie 1937, prin ordinul 3248 al Corpului II Armată, fiind acuzat
de organizarea unei asociaţii pentru prepararea de crime contra siguranţei statului şi complot la
provocarea de introducere în birouri unde se păstrează acte secrete, referitoare la apărarea
naţională". A fost eliberat, fiind rearestat ulterior, de mai multe ori: în 20 aprilie, 19 iunie
(arestare preventivă) şi 19 iulie. Aceste arestări mascau foarte probabil întîlnirile sale cu Comşa,
ofiţerul SSI recrutor.&nbsp; Ştefănescu, cel care îl păzise pe Manole Bodnăraş în arestul SSI
cînd a avut loc recrutarea sa de către Comşa în 1937, nu avea îndoieli în legătură cu calitatea de
agent a acestuia.&nbsp; </div> <div> &nbsp; </div> <div> Informaţia putea fi verificată din
mai multe surse: ”Rezident S.S.I. Ia Brăila în perioada războiului a fost S.V.&nbsp; (conspirativ
Bendescu). Despre anchetarea tovarăşului Manole Bodnăraş mai cunoaşte fostul funcţionar SSI
Nelu Lăscănescu, domiciliat în prezent în Bucureşti”, îi spunea el lui Untăreanu, la discuţia lor din
8 mai 1970. Acesta din urmă a înregistrat greşit numele agentului care ”mai cunoştea” despre
”trădarea” tovarăşului Manole Bodnăraş şi care era ofiţerul ce îl preluase după moartea lui
Comşa, asasinat de legionari la Jilava în 1941. El se numea de fapt Nicolae Lăsculescu şi fusese
o perioadă, în timpul războiului, cu numele conspirativ ”Vulturescu”, şeful Centrului de
Informaţii Tiraspol. Din acest motiv, agentul SSI Untăreanu nu-l cunoscuse prea
bine.&nbsp;&nbsp; </div> <div> &nbsp; </div> <div> Să mă întorc însă la subiectul
dezvăluirilor. După război, Manole Bodnăraş a lucrat cu noile servicii secrete, trăind cu teama că
jocul său dublu va fi descoperit – la acea vreme, nici sovieticii şi nici tovarăşii săi nu i-ar fi arătat
milă. Nici lui şi probabil nici fratelui, iar deconspirarea lui ar fi rescris istoria. Socotit în schimb de
mare încredere, Manole a fost trimis în iunie 1946 într-o acţiune a S.S.I.-ului, coordonată de
sovietici, pentru capturarea a 12 ofiţeri superiori dintr-un regiment de gardă al vînătorilor de
munte de la Sinaia, acuzaţi că s-au constituit într-un ”Centru de rezistenţă” şi că au ascuns
arme, zidindu-le în peşteri. Manole a comandat grupul de agenţi comunişti, o parte îmbrăcaţi în
uniforme militare ale vînătorilor de munte şi o alta deghizaţi în turişti, care au luat cu asalt la
miezul nopţii locuinţele ofiţerilor şi i-au arestat.&nbsp; </div> <div> &nbsp; </div> <div> Lotul
astfel constituit a fost folosit pentru decapitarea Armatei Regale şi arestarea unor persoane
incomode pentru regimul de ocupaţie sovieto-comunist, fiind incriminaţi între mulţi alţii
generalul Aurel Aldea, fost ministru de Interne şi Constantin Eftimiu, fost ministru al Economiei
naţionale, care într-un memoriu adresat străinătăţii arăta că în doi ani România plătise de trei
ori despăgubirea impusă prin armistiţiu. Procesul, larg popularizat de presa comunistă, s-a
desfăşurat cu opt zile înaintea alegerilor, fixate pentru 19 noiembrie 1946.&nbsp; </div> <div>
&nbsp; </div> <div> Nu s-a aflat nimic despre trădarea tovarăşului Manole, după război şi
intrarea trupelor Armatei Roşii în România. A rămas la vedere doar activitatea lui, alături de
fratele său Emil Bodnăraş în serviciul spionajului sovietic, alături de partea eroică a ilegalităţii în
partidul comunist. Partea umbrită, a dejucării şi a recrutării lui de către agentul SSI Comşa ca
agent dublu, Serviciul Secret folosindu-l apoi pe Manole în monitorizarea şi intoxicarea fratelui
său Emil Bodnăraş, a rămas necunoscută. Norocul lui a fost că agentul SSI Comşa, care-l
recrutase era mort de trei ani şi cel care-I păzise cînd a fost recrutat ca agent dublu, Gheorghe
Ştefănescu, s-a hotărît să vorbească abia în 1970, cînd trădarea tovarăşului Manole nu mai avea
altă relevanţă decît de a-i da lui Ceauşescu posibilitatea de a-l compromite pe Emil Bodnăraş,
dacă ar fi avut interesul.&nbsp; </div> <h2> <span style="font-size:16px;"><strong>O palmă
pentru spionajul sovietic</strong></span> </h2> <div> Dar Ceauşescu nu l-a avut. Pe de o
parte, o asemenea dezvăluire ar fi arătat sovieticilor că au greşit încrezîndu-se în comuniştii
români, care de fapt i-au intoxicat tot timpul, că o pagină din istoria spionajului sovietic a fost
de fapt scrisă de contraspionajul român. Pe de altă parte, Bodnăraş s-a purtat docil faţă de el. Ca
un spion şi general pensionar, ştiind cui să-i fie recunoscător, pînă la moarte, pentru liniştea
sa.&nbsp; </div> <div> &nbsp; </div> <div> Emil Bodnăraş îşi făcuse oricum o carte de vizită
onorantă în partidul comunist şi în serviciul sovieticilor, după război. Se ocupase de organizarea
fraudării alegerilor parlamentare din 1946, de înscenarea de la Tămădău care a dus la
dizolvarea PNŢ-ului şi la arestarea liderilor săi. A fost unul dintre cei mai importanţi oameni
politici în vremea lui Gheorghiu-Dej, în permanentă legătură cu serviciile secrete sovietice,
cărora le prezenta rapoarte regulate asupra activităţii tuturor liderilor comunişti de la
Bucureşti.&nbsp; </div> <div> &nbsp; </div> <div> Bodnăraş a trimis tineri comunişti români
la studii militare la Moscova, printre care şi pe Nicolae Ceauşescu, pe care l-a ales, cînd era şef al
armatei RPR, să-i fie colaborator apropiat şi pe care l-a avansat direct la gradul de general şi l-a
numit în funcţia de comisar politic al forţelor armate ale Republicii Populare Române,
susţinîndu-l apoi ca succesor al lui Dej. Căutînd să-i ştirbească soclul, fostul agent SSI Gheorghe
Ştefănescu avea într-adevăr de ce să se teamă. Pagina de istorie pe care o deschidea prin
dezvăluirea din 1970 era periculoasă pentru oricare cititor al ei: ruşilor nu le-ar fi plăcut
niciodată să afle că au fost păcăliţi. Probabil că nu le place nici acum, cînd se dovedeşte că unul
dintre agenţii lor secreţi de seamă a fost folosit ca să-I intoxice cu informaţii militare false,
întîrziind sau compromiţînd operaţiuni din cursul&nbsp; înaintării Armatei Roşii spre România.
Ceea ce e în toate timpurile o palmă grea pentru GRU, spionajul militar sovietic. </div> <div>
&nbsp; </div> <div> Ce s-a întîmplat în 1970 cu secretul fostului agent SSI, ce efect a avut în
culisele puterii de la Bucureşti şi pentru deţinător, nu se ştie încă. Dar ce ştim e că ”eroica luptă a
partidului clasei muncitoare în ilegalitate” nu a fost nici măcar o legendă, ci mai întîi o acţiune
de dezinformare a serviciilor secrete antonesciene şi mai apoi una din ”minciunile fondatoare”
ale regimului.&nbsp; &nbsp; </div> <div> &nbsp; </div> <div>
09.06.2020 Semnatura