Sunteți pe pagina 1din 5

Boroghina Sorina-Mihaela

Universitatea Bucuresti

Facultatea de Litere

Romana-Franceza

Anul ll

Ion Creanga

“Amintiri din copilarie”-real sau imaginar


Ion Creangă a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și
povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai
ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilarie”.

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în „Fragment de biografie” că s-ar fi
născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei
condici de nou-născuți din Humulești, publicată de Gh. Ungureanu.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale
„Amintiri din copilarie”.

În 1847 începe școala de pe lângă biserică din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi
de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern , David Creangă,
care-l duce pe valea Bistritei, la Brosteni, unde continuă școala. În 1853 este înscris la Școala
Domnească de la Targu Neamt sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele
Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la
Școala catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici apare sub numele de Ion Creangă,
nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să
plece la Iasi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la
Socola.S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri:

„Dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, tovarășii mei de copilărie, cu
cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe ghea ță și la săniuș, iar vara în zile frumoase de
sărbători, cântând și chiuind, cutreieram dumbrăvile și luncile umbroase, țarinele cu holdele,
câmpul cu florile și mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a
tinereții! Asemenea, dragi mi-erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care
luam parte cu cea mai mare însuflețire.”

În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se
împrietenește.

Opera lui Ion Creanga este epopeea poporului roman. Creanga este  „ Homer al nostru”,
spunea  Garabet Ibraileanu.

Ion Creanga este unul dintre marii clasici ai literaturii romane care s-au afirmat in cercul
literar al Junimii, in a doua jumatate a secolului al XlX-lea. E un scriitor realist, unul dintre
cei mai cunoscuti si mai iubiti, un foarte talentat povestitor. "In Creanga traiesc credintele,
datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filosofia poporului. Creanga este un reprezentant
perfect al sufletului romanesc intre popoare; al sufletului moldovenesc intre romani; al
sufletului taranesc intre moldoveni; al sufletului omului de la munte intre taranii moldoveni",
scria G. Ibraileanu.

Opera lui literara este alcatuita din povesti (Soacra cu trei nurori, Capra cu trei iezi, Punguta
cu doi bani, Daniia Prepeleac, Povestea porcului, Povestea lui Harap Alb, Fata babei si fata
mosneagului), povestiri (Acul si barosul, Inul si camesa, Mos Nechifor Cotcariul) si din
cartea, constituita ca un roman ce urmareste formarea unui personaj, „Amintiri din copilarie”.

Humulesteanul ii povesteste bunului sau prieten, Minai Eminescu, in iarna anului 1876-
1877, in bojdeuca sa de la Ticau, episoade savuroase din amintirile sale din copilarie. Creanga
nu are de spus despre varsta fericita a omului mai mult decat altii, insa, "chiotul lui este... mai
plin, sonor ca o voce minunata, distinsa intr-o gloata" si se rezuma la: "Si, Doamne, frumos
era pe atunci!".

Impresionat, Minai Eminescu il indeamna sa astearna totul pe hartie. Asa se face ca,
incepand de prin 1880, invatatorul din Ticau, care era tot mai bolnav, incepe sa scrie primele
pagini din cea mai importanta opera a sa, stapanit de un sentiment de profunda melancolie,
dar si de placerea de a se cufunda in impresiile luminoase si tainice din varsta tot mai
indepartata.
„Amintiri din copilarie” este o opera compusa din patru parti, care apare in cea mai
prestigioasa revista a timpului „Convorbiri literare”, intre anii 1881-1882, exceptie facand
partea a IV-a, scrisa in 1888, si aparuta postum, in 1892.

Publicarea in volum a „Amintirilor” s-a facut la Iasi, in anul 1892.


Cartea cuprinde o imagine luminoasa a vietii satului, a obiceiurilor si a traditiilor poporului,
avand in centru intamplarile si peripetiile lui Nica a lui Stefan a Petrii, de cand "a facut ochi"
si pana cand ajunge la Iasi, scos cu greu din lumea satului, "ca ursul din barlog".
Eroul central apare, asadar, infatisat de autor, din copilarie pana in pragul adolescentei intr-
un prim plan, sunt zugravite procesul de formare a lui Nica si evolutia lui spirituala, strans
legate de mediile pe care le strabate.

Cel de-al doilea plan reconstituie, universul vietii taraneti, atmosfera patriarhala a satului, cu
institutiile sale: familia,scoala, biserica, armata.

In acest "prim roman al copilariei taranesti din literatura noastra" sunt evocate ispravile unui
copil de 13-14 ani, petrecute de mult si devenite frumoase prin ceata amintirii.
Farmecul cartii se . afla, intre altele, in totala dezinvoltura cu care omul matur isi povesteste
propria copilarie, identficandu-se, pana la un punct, cu mentalitatea varstei respective, dar
privind-o cu nemarginita simpatie si umor.Intamplarile sunt reprezentate scenic, iar
autenticitatea trairii merge pana la identificarea cu personajele, pentru ca povestitorul isi
"joaca" rolul de copil si ne invita la gustarea farmecul varstei de aur a omului dintotdeauna si
de pretutindeni.

Amintirile din copilarie sunt impartite in patru capitole distincte, cu povestiri ce pot fi
privite si ca independente, datorita unitatii si rotunjimii lor perfecte. Asta inseamna ca
diferitele episoade ale cartii decurg unele din altele, scriitorul povestind la persoana I si dintr-
o perspetiva subiectiva intamplarile de care-si aduce aminte.
Viziunea folclorica trece opera lui Ion Creanga din zona realizarilor obiective in fabulos,
fortand soarta prin solutii imaginare sau acceptand-o vesel si optimist, facand haz de necaz. O
sursa a rasului o constituie chiar prezenta autorului in desfasurarea naratiunii, jucand propriul
rol.Rasul face sa treaca, neobservata, duiosia generata de reflectiile privind destinul sau
referitoare la mama sau la satul natal. Este un ras egal, un ras sprijinit pe episoade intregi.

De aceea, la Ion Creanga, bucuria povestirii este covarsita de ispita taifasului. Trecerea de la
naratiune la dialog se realizeaza in mod firesc, uneori fara nici un "protocol" scriitoricesc.
Descoperim la personajele Amintirilor o exuberanta verbala nemaipomenita, din care se
alcatuiesc farmecul si savoarea fara pereche a dialogului. in replici strabate tumultul vietii
afective a eroilor.

Rasul lui Creanga este unul sanatos, de origine populara. Si trebuie precizat ca in Amintiri
sunt prezente principalele categorii ale umorului, atat cel de situatie (izvorat din fapte,
intamplari) sau cel de caracter (provenit din felul de a fi al unor personaje), cat si cel de limbaj
- prezent mai ales in ultimele doua capitole (adolescentul manuieste mai bine limba, nu-1 mai
intereseaza, in primul rand, faptele, este capabil de ironie si autoironie).
Spiritul "nastratinesc" (G. Calinescu) se manifesta,la Ion Creanga, prin voluptatea vorbirii
aluzive si a ironiei sau prin "limbajul cotcaresc", termen inspirat de titlul uneia din povestirile
cele mai caracteristice - Mos Nichifor Cotcariul.

G. Calinescu observase ca de fapt "Amintirile

sunt parti narate dintr-o intocmire, dramatica cu un singur actor, monologica. Creanga
vorbeste ca un povestitor, ca un om care sta pe o lavita si istoriseste altora, fiind el insusi erou
chiar in naratiunea obiectiva". Asa se explica faptul ca autorul ne face sa-i simtim fiinta
risipita printre randurile intamplarilor relatate, prin schimbarea persoanei gramaticale. Rocada
persoanei I cu a II-a se explica prin aceea ca, privita din perspectiva maturitatii, propria
copilarie ne apare cufundata intr-un timp subiectiv enorm, care indreptateste dedublarea.

Procedeul autoadresarii (partea a IV-a) e specific artei lui Creanga si se aplica asupra unor
texte cu o structura stilistica mai complexa, de exemplu in pasajul: "Apoi lasa-ti, baiete, satul,
cu tot farmecul frumusetilor lui si pasa de te
du in loc strain si asa de departe, daca te lasa pardalnica de inima! Si doar ma si sileam eu,
intr-o parere, s-o fac a intelege pe mama ca pot sa ma si bolnavesc de dorul ei".

Observam ca alterneaza aici atat formele verbale de persoana a II-a ("lasa-ti", "pasa", "te du")
cu cele de persoana I ("ma sileam eu", "pot sa ma bolnavesc") cat si sensurile verbului "a
lasa": "lasa-ti, baiete, satul" (paraseste-ti, baiete, satul); "daca te lasa pardalnica de inima"
(daca iti ingaduie). Se subliniaza astfel buna dispozitie a povestitorului.

"Trebuie sa observam ca vitalitatea eroilor, patosul si elanul cu care ei se daruiesc faptei


confera evenimentelor proportii hiperbolice. Cand se fugaresc sau se harjonesc, cand se bat,
cand plang si cand rad, cand le e foame si sete si frig, personajele cheltuiesc o mare cantitate
de energjie" (G. Tohaneanu).
Participarea afectiva a scriitorului la evenimentele pe care insusi le evoca, sugestia prezentei
sale vii in miezul faptelor si langa propriile sale personaje se realizeaza printr-un cumul de
procedee artistice.

Exceptionala capacitate a lui Creanga de a folosi limba vorbita pentru a exprima ganduri,
atitudini, stari sufletesti variate se exprima printr-o multitudine. de procedee: propozitii
exclamative si interogative, interjectii, proverbe si zicatori, locutiuni verbale.

Roman al copilariei, „Amintirile” lui Ion Creanga zugravesc zburdalnicia si nevinovatia


acestei, varste, conturand un erou cu o personalitate pregnanta. Lumea rurala este privita din
interior, din perspectiva eroului narator aflat la varsta copilariei, iar uneori la maturitatea
reflectiei si a nostalgiei. Autorul-povestilor interpreteaza evenimentele intr-un monolog neo-
bosit si incitant totodata Evocarea copilariei se face din - perspectiva departata a maturitatii.
Consecinta cea mai izbitoare a acestei atitudini este calitatea stilului , vag nostalgic si de o
mare caldura sufleteasca, apartinand unei fiinte intelegatoare, inzestratacu un limbaj de o
uluitoare autenticitate si de o rara savoare lexicala.