UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU” BUCURESTI

FACULTATEA DE DREPT

Anul III, ID

Disciplina: Dreptul Consumatorului

REFERAT

- Obligaţia de informare şi sfătuire a

consumatorului de către comerciant în contractul
de credit destinat consumatorilor -

ANUL UNIVERSITAR 2019 - 2020

 CUPRINS

1. SEDIUL MATERIEI....................................................................................................................................................3

2. DOMENIUL DE APLICARE......................................................................................................................................3

3. DEFINIŢIA NOŢIUNII................................................................................................................................................4

4. ELEMENTE CARACTERISTICE.............................................................................................................................4

4.1 ELEMENTELE AVUTE ÎN VEDERE DE LEGIUITOR LA INSTITUIREA OBLIGAŢIEI DE INFORMARE.....................................4

4.2 MODUL ŞI MOMENTUL DE REALIZARE A INFORMĂRII...................................................................................................4
4.3 INFORMAŢIILE STANDARD OBLIGATORII ÎN MATERIALELE PUBLICITARE.....................................................................5
4.4 INFORMAŢIILE CUPRINSE ÎN FORMULARUL „INFORMAŢII STANDARD LA NIVEL EUROPEAN PRIVIND CREDITUL
PENTRU CONSUMATORI”......................................................................................................................................................5

4.5 INFORMAŢIILE SUPLIMENTARE NECESAR A FI INCLUSE ÎN CONTRACTUL DE CREDIT....................................................7

4.6 OBLIGAȚIA CREDITORILOR DE INFORMARE ASUPRA NECESITĂŢII ÎNCHEIERII UNUI CONTRACT PRIVIND UN SERVICIU
ACCESORIU, ÎN SPECIAL O POLIȚĂ DE ASIGURARE...............................................................................................................7

4.7 OBLIGAŢIA BĂNCILOR DE INFORMARE ASUPRA INDICILOR SAU RATELOR DE REFERINȚĂ APLICABILE RATEI INIȚIALE
A DOBÂNZII, PRECUM ȘI A TERMENELOR, PROCEDURILOR ȘI CONDIȚIILOR ÎN CARE VARIAZĂ RATA DOBÂNZII AFERENTE

CREDITULUI..........................................................................................................................................................................8

4.8 OBLIGAŢIA CREDITORILOR DE A NOTIFICA CONSUMATORII CU PRIVIRE LA MODIFICAREA CONŢINUTULUI

CLAUZELOR CONTRACTUALE REFERITOARE LA COSTURI.....................................................................................................8

4.9 OBLIGAŢII DE INFORMARE SUPLIMENTARE ÎN CAZUL CONTRACTELOR DE CREDIT ÎNCHEIATE ÎNAFARA SPAŢIILOR
COMERCIALE........................................................................................................................................................................9

4.10 OBLIGAŢIA CREDITORILOR DE SFĂTUIRE A CONSUMATORILOR................................................................................10

5. ASPECTE PROCEDURALE.....................................................................................................................................11

5.1 CONSTATAREA CONTRAVENŢIILOR ŞI APLICAREA SANCŢIUNILOR.............................................................................11

5.2 AMENZI CONTRAVENŢIONALE....................................................................................................................................11
5.3 SANCŢIUNI CONTRAVENŢIONALE COMPLEMENTARE..................................................................................................12
5.4 MĂSURI COMPLEMENTARE.........................................................................................................................................12

6. SESIZAREA DE CĂTRE CONSUMATORI...........................................................................................................12

7. CONCILIERE/MEDIERE/LITIGIU........................................................................................................................12

Bibliografie............................................................................................................................................................................13

2
 1. Sediul materiei
La nivel comunitar obligaţia de informare şi sfătuire a consumatorului este reglementată de
următoarele acte:
- Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 23
aprilie 2008, privind contractele de credit pentru consumatori.
La nivel naţional aceasta obligaţie este reglementată în următoarele acte:
- Ordonanţa de urgenţă 50/2010 privind contractele de credit pentru
consumatori, aprobată şi modificată prin Legea nr. 288/2010;
- Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, privind protecţia consumatorilor,
modificată şi completată.

2. Domeniul de aplicare
Ordonanţa 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, cu actualizările şi
completările ulterioare, reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor în cadrul contractelor de credit
pentru consumatori. Ordonanţa reglementează la art. 2 cazurile, având caracter de excepţie, în care nu
se aplică prevederile sale. Acestea sunt1:
- Contractele de închiriere sau de leasing care nu prevăd obligaţia de a cumpăra bunul care face
obiectul contractului;
- Contractele de credit sub forma «descoperitului de cont», conform cărora creditul trebuie
rambursat în termen de o lună;
- Contractele de credit prin care creditele sunt acordate fără dobândă şi fără alte costuri sau
contracte de credit cu termen de rambursare de 3 luni şi costuri de până la 0,5% din valoarea
contractului de credit;
- Creditele acordate de către un angajator angajaţilor săi, fără dobândă sau cu dobândă anuală
efectivă mai mică decât cea practicată pe piaţă;
- Contractele de credit încheiate cu firmele de investiţii sau cu instituţiile de credit în scopul de
a permite unui investitor să efectueze o tranzacţie referitoare la unul sau mai multe
instrumente financiare, atunci când societatea de investiţii sau instituţia de credit care acordă
creditul este implicată într-o astfel de tranzacţie;
- Contracte de credit care sunt rezultatul unei hotărâri pronunţate de o instanţă sau de o altă
autoritate instituită conform prevederilor legale;
- Contractele de credit referitoare la amânarea, cu titlu gratuit, a plăţii unei datorii existente,
neînţelegându-se prin acestea contractele de restructurare, de reeşalonare etc.;
- Contractele de credit la încheierea cărora consumatorului i se cere să pună la dispoziţia
creditorului un bun mobil, cu titlu de garanţie, şi în cazul cărora răspunderea consumatorului
este strict limitată la respectivul bun mobil oferit drept garanţie. Nu se înţeleg prin acestea
contractele de credit în temeiul cărora bunul oferit drept garanţie este însuşi bunul finanţat;
- Contracte de credite referitoare la creditele acordate unui public restrâns pe baza unei
dispoziţii legale de interes general, la rate ale dobânzii mai mici decât cele practicate în mod
obişnuit pe piaţă sau fără dobândă ori în condiţii care sunt mai avantajoase pentru consumator
decât cele obişnuite de pe piaţă şi cu dobânzi mai mici decât cele practicate în mod normal pe
piaţă.
1
Ordonanţa de urgenţă 50/2010, modificată şi completată, art. 2.
3
 3. Definiţia noţiunii
Conform Ordonanţei 50/2010, noţiunile de consumator, contract de credit şi creditor sunt
definite astfel:
Consumatorul este persoana fizică ce acţionează în scopuri care se află în afara activităţii sale
comerciale sau profesionale;
Contractul de credit este contractul prin care un creditor acordă, promite sau stipulează
posibilitatea de a acorda unui consumator un credit sub formă de amânare la plată, împrumut sau alte
facilităţi financiare similare, cu excepţia contractelor pentru prestarea de servicii în mod continuu ori
pentru furnizarea de bunuri de acelaşi fel, atunci când consumatorul plăteşte pentru asemenea servicii
sau bunuri în rate, pe durata furnizării lor;
Creditorul este persoana juridică, inclusiv sucursalele instituţiilor de credit şi ale instituţiilor
financiare nebancare din străinătate, care desfăşoară activitate pe teritoriul României şi care acordă
sau se angajează să acorde credite în exerciţiul activităţii sale comerciale ori profesionale.
4. Elemente caracteristice
Ordonanţa 21/1992, la art. 3, stipulează faptul că unul din drepturile fundamentale ale
consumatorilor este acela „de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale
ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acesta să corespundă
cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori”.

4.1 Elementele avute în vedere de legiuitor la instituirea obligaţiei de informare

Prin instituirea obligaţiei de informare a consumatorului legiuitorul urmăreşte:
- Echilibrarea raportului de forţe dintre acesta şi comerciant;
- Crearea tuturor condiţiilor necesare pentru adoptarea celei mai optime decizii
de cumpărare;
- Evitarea prejudicierii consumatorului de către comerciant prin folosirea de
către acesta din urmă a unor termeni şi expresii ce nu sunt înţelese corect de către consumator,
precum şi prin folosirea unor formulări vagi ce pot fi interpretate în diverse moduri.
Prin instituirea acestei obligaţii în sarcina furnizorului legiuitorul urmăreşte probabil şi
crearea condiţiilor necesare pentru existenţa unei pieţe financiare transparente şi cât mai apropiată de
caracteristicile pieţei cu concurenţă perfectă, în care legea cererii şi ofertei este pe deplin respectată,
consumatorul adoptă decizii de cumpărare raţionale, pe baza informaţiilor de care dispune iar
producătorii, pentru a putea exista pe piaţă, sunt puşi în faţa efortului de a-şi îmbunătăţii continuu
oferta prin calitate superioară şi/sau preţ mai mic.

4.2 Modul şi momentul de realizare a informării

Aceiaşi ordonanţă, la art. 91 respectiv 92, pune în sarcina prestatorilor de servicii financiare
obligaţia de a-i informa pe consumatori „în mod corect” şi gratuit despre toate condiţiile contractuale
înainte de încheierea efectivă a contractului. Astfel furnizorul de servicii financiare, la solicitarea
unei oferte de credit, este obligat să ofere gratuit un document care să prevadă toate costurile ce
urmează a fi suportate de consumator.
De asemenea, se poate observa că odată cu armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană,
comercianţii nu mai pot utiliza în cadrul ofertelor tipărite caractere minuscule, menite să treacă
neobservate de consumatori şi astfel să conducă la obţinerea unui beneficiu contractual sporit pentru

4
furnizor în defavoarea consumatorului. Noile reglementări legislative impun obligaţia ca informaţiile
să fie scrise „vizibil şi uşor de citit, în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceiaşi mărime.”2
Mai mult, informaţiile pe care creditorul este obligat să le furnizeze consumatorului, pentru ca
acesta să aibă posibilitatea de a compara mai multe oferte şi de a adopta astfel o decizie informată,
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:3
1. Să fie furnizate cu cel puţin 15 zile înainte ca un consumator să încheie un contract de
credit sau să accepte o ofertă;
2. Să fie furnizate pe hârtie sau pe alt suport durabil şi să fie redactate în scris, vizibil şi uşor
de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12p;
3. Să fie furnizate prin intermediul formularului „Informaţii standard la nivel european
privind creditul pentru consumatori”.
Tot în vederea echilibrării raportului de forţe dintre consumator şi profesionist legiuitorul
pune în sarcina acestuia din urmă obligaţia de a explica la cererea consumatorului, în scris şi fără
costuri suplimentare, eventualele expresii tehnice, juridice sau financiar-bancare, precum şi
prescurtările utilizate în cadrul documentelor.4

4.3 Informaţiile standard obligatorii în materialele publicitare

Pentru a evita posibilele interpretări în favoarea furnizorilor, legiuitorul enumeră expres, atât
în Ordonanţa 21/1992 cât şi în Ordonanţa 50/2010, informaţiile standard ce trebuie cuprinse în orice
material publicitar al contractelor de credit5:
a) Rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind
orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
b) Valoarea totală a creditului;
c) Dobânda anuală efectivă, conform prevederilor legale specifice;
d) Durata contractului de credit;
e) Valoarea totală plătibilă de consumator şi valoarea ratelor;
f) În cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu,
preţul de achiziţie şi valoarea oricărei plăţi în avans.

4.4 Informaţiile cuprinse în formularul „Informaţii standard la nivel european privind creditul
pentru consumatori”6
 tipul de credit;
 identitatea și adresa creditorului, precum și, dacă este cazul, identitatea și adresa
intermediarului de credit implicat;
 valoarea totală a creditului și condițiile care guvernează tragerea;
 durata contractului de credit;
 în cazul unui credit acordat sub forma unei amânări la plată pentru un anumit bun sau serviciu
și în cazul contractelor de credit legate, bunul sau serviciul respectiv și prețul actual al acestuia;
 rata dobânzii aferente creditului, condițiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente
creditului și, unde este cazul, orice indice sau rată de referință aplicabilă ratei inițiale a dobânzii
2
Ordonanţa 21/1992, art. 92, alin (2), modificată şi completată la 24.10.2011;
3
Ordonanţa De Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, art. 11 (2);
4
Ordonanţa De Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, art. 11, (21);
5
Ordonanţa 21/1992, art. 92, alin (1), Ordonanţa De Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, art. 9 (1);
6
Directiva 2008/48/CEE, privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE, art. 5,
(1) ;
5
aferente creditului, ca și termenele, procedurile și condițiile în care variază rata dobânzii aferente
creditului; în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanțe
diferite, informațiile sus-menționate privind toate ratele aplicabile;
 dobânda anuală efectivă și valoarea totală plătibilă de către consumator, ilustrate prin
intermediul unui exemplu reprezentativ care menționează toate ipotezele folosite pentru calculul ratei
respective; în cazul în care consumatorul a informat creditorul în legătură cu una sau mai multe
componente ale creditului preferat, precum durata contractului de credit și valoarea totală a
creditului, creditorul trebuie să ia în considerare aceste componente; în cazul în care un contract de
credit prevede modalități de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobânzii aferente
creditului diferite, creditorul trebuie să indice faptul că aplicarea altor mecanisme de tragere pentru
acest tip de contract de credit poate avea drept rezultat aplicarea unei dobânzi anuale efective mai
mari;
 suma, numărul și frecvența plăților care vor fi efectuate de către consumator și, dacă este
cazul, ordinea în care plățile vor fi alocate, pentru rambursare, diferitelor solduri restante fixate la
rate diferite ale dobânzii aferente creditului;
 unde este cazul, costurile de administrare ale unuia sau mai multor conturi care înregistrează
atât operațiunile de plată, cât și tragerile din credit, cu excepția cazului în care deschiderea unui cont
este opțională, costurile pentru utilizarea unui mijloc de plată atât pentru operațiuni de plată, cât și
pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultând din contractul de credit, precum și condițiile în
care aceste costuri pot fi modificate;
 după caz, orice taxe pe care consumatorul trebuie să le plătească notarului la încheierea
contractului de credit;
 orice obligație referitoare la încheierea unui contract privind un serviciu accesoriu aferent
unui contract de credit, în special o poliță de asigurare, în cazul în care obținerea creditului sau
obținerea creditului conform clauzelor și condițiilor prezentate este condiționată de încheierea unui
contract privind acest serviciu;
 rata dobânzii aplicabilă în cazul ratelor restante, măsurile pentru ajustarea acesteia, și, unde
este cazul, orice penalități în caz de neplată;
 avertizare privind consecințele neefectuării plăților;
 unde este cazul, garanțiile solicitate;
 existența sau lipsa dreptului de retragere;
 dreptul de rambursare anticipată, dacă există, și, dacă este cazul, informații privind dreptul
creditorului la compensație și modul în care aceasta va fi stabilită;
 dreptul consumatorului de a fi informat de îndată și gratuit asupra rezultatului consultării
bazei de date pentru evaluarea bonității sale;
 dreptul consumatorului de a primi la cerere și gratuit un exemplar din proiectul de contract de
credit. Această dispoziție nu se aplică în cazul în care, în momentul cererii, creditorul nu dorește să
încheie contractul de credit cu consumatorul;
 dacă este cazul, termenul pe parcursul căruia informațiile precontractuale au forță obligatorie
pentru creditor.

6
4.5 Informaţiile suplimentare necesar a fi incluse în contractul de credit
Suplimentar faţă de informaţiile furnizate consumatorului prin intermediul formularului
„Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori”, contractul de credit
trebuie să mai cuprindă şi următoarele informaţii7:
 în cazul amortizării de capital a unui contract de credit pe durată determinată, dreptul
consumatorului de a primi, la cerere şi gratis, în orice moment pe toată durata contractului de credit,
un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare. Acest tabel indică ratele scadente, precum şi
perioadele şi condiţiile privind plate acestor sume. Tabelul va conţine şi o detaliere a fiecărei
rambursări care să indice amortizarea de capital, dobânda calculată pe baza ratei dobânzii aferente
creditului şi, dacă este cazul, costurile suplimentare. În situaţia în care rata dobânzii este variabilă sau
costurile suplimentare pot fi modificate în baza contractului de credit, tabelul va cuprinde o menţiune
clară şi concisă asupra valabilităţii limitate a datelor, până la schimbarea următoare a ratei dobânzii
sau a costurilor suplimentare, conform contractului de credit;
 în cazul în care costurile şi dobânzile trebuie suportate fără amortizarea capitalului, un extras
care arată perioadele şi condiţiile pentru plata dobânzii şi a oricăror costuri recurente şi nerecurente
asociate;
 în situaţia existenţei dreptului de retragere, termenul în care acest drept poate fi exercitat şi
alte condiţii pentru exercitarea acestuia, inclusiv informaţii privind obligarea consumatorului de a
plăti capitalul tras şi dobânda;
 procedura care trebuie urmată în exercitarea dreptului de a cere rezilierea contractului de
credit;
 dacă există sau nu posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară de contestare sau la o
cale de atac pentru consumator şi, în caz afirmativ, modalităţile de acces la acestea;
 după caz, alte condiţii şi clauze contractuale;
 adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

4.6 Obligația creditorilor de informare asupra necesităţii încheierii unui contract privind
un serviciu accesoriu, în special o poliță de asigurare
Consecinţele nerespectării acestei obligaţii pot fi ilustrate cel mai bine în cauza judecată în
Decizia nr. 89/30 aprilie 2008, emisă de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios
administrativ fiscal.8
În acest caz banca nu şi-a îndeplinit obligaţia de informare a consumatorului asupra clauzelor
prevăzute în poliţa de risc prin care avea loc garantarea creditului de consum, chiar dacă
consumatorul este cel care a suportat contravaloarea poliţei. Datorită neîndeplinirii obligaţiei de
informare de către creditor, consumatorul nu a cunoscut obligaţiile ce-i revin în cazul producerii unui
risc prevăzut în poliţa de risc.
Pe fondul acestei lipse de informare, consumatorul a plătit în continuare ratele bancare timp
de aproape doi ani de la producerea riscului asigurat, chiar dacă în urma accidentului suferit a devenit
persoană cu handicap grav, nemaiputând astfel să-şi desfăşoare activitatea în aceleaşi condiţii fapt
care a determinat implicit reducerea veniturilor sale.

7
Directiva 2008/47/CEE, privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE, art.
10, (2);
8
http://www.jurisprudenta.org/Search.aspx;
7
 În momentul în care consumatorul aduce la cunoştinţa băncii prejudiciul suferit, acesta refuză
rambursarea sumelor achitate de la data producerii accidentului şi tergiversează trimiterea dosarului
la societatea de asigurări ce a încheiat poliţa de risc. Banca invocă nerespectarea de către consumator
a obligaţiei sale a o informa în termen de 24 de ore de la data producerii oricărui risc prevăzut în
poliţa de asigurare. Însă consumatorul nu avea cum să realizeze acest lucru în condiţiile în care banca
nu şi-a îndeplinit obligaţia de informare a acestuia legată de obligaţiile ce-i revin şi nici nu i-a
furnizat un exemplar din poliţa de asigurare.
În aceste condiţii instanţa a obligat banca la plata daunei de 1198,56 euro, reprezentând ratele
plătite de consumator de la data producerii accidentului şi până în octombrie 2006, precum şi la plata
de daune morale în cuantum de 3000 euro, datorită neplăcerilor şi stresului cauzate de refuzul băncii
de a înainta dosarul către societatea de asigurare pentru plata daunelor şi a creditului restant, refuzul
băncii fiind de natură a-i agrava boala de care suferă apelantul, stabilită prin certificatul de handicap
grav emis de Comisia de Evaluare.

4.7 Obligaţia băncilor de informare asupra indicilor sau ratelor de referin ță aplicabile ratei
inițiale a dobânzii, precum și a termenelor, procedurilor și condițiilor în care variază rata
dobânzii aferente creditului
Referitor la această obligaţie, este deosebit de relevantă situaţia descrisă în cauza judecată
prin Decizia nr. 12/25 ianuarie 2010, de către Curtea de Apel Iaşi, Secţia Comercială9.
În cazul acesta banca a acţionat cu încălcarea principiului bunei credinţe în relaţiile
contractuale. Mai precis, în iulie 2008, banca s-a folosit de atragerea consumatorilor prin intermediul
unei dobânzi promoţionale de 8,95% pe an, variabilă, oferită în primele 90 de zile la contractele de
credit pentru consum. Contractele de credit încheiate nu prevedeau însă clar şi concis condiţiile în
care putea fi modificată dobânda. Acestea nu prevedeau elementele care îi permit băncii modificarea
unilaterală a dobânzii, nu indicau niciun criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa
apreciere majorarea dobânzii. Practic, clauza care dădea dreptul băncii de a modifica unilateral
dobânda nu era raportată la un indicator precis, individualizat. Contractul prevedea doar modificarea
dobânzii în funcţie de „situaţia financiară la nivel naţional şi internaţional”, acesta fiind însă un
criteriu subiectiv, cuantificat diferit în funcţie de indicele de raportare ales.
Pe lângă faptul că această clauză are caracter abuziv, aceasta încalcă şi dreptul la informare al
consumatorilor asupra condiţiilor în care are loc încheierea şi desfăşurarea contractului de credit.
Conform reglementărilor legale, consumatorul trebuie să fie informat despre „orice indice sau rată de
referință aplicabilă ratei inițiale a dobânzii aferente creditului, ca și termenele, procedurile și
condițiile în care variază rata dobânzii aferente creditului” 10. Or, în acest caz, consumatorul nu a
primit informaţii clare şi obiective asupra indicilor, termenelor şi condiţiilor în care va avea loc
modificarea dobânzii, ceea ce constituie o încălcare a drepturilor acestuia.

4.8 Obligaţia creditorilor de a notifica consumatorii cu privire la modificarea conţinutului

clauzelor contractuale referitoare la costuri
Tot în cauza prezentată anterior banca încalcă şi un al doilea drept al consumatorilor şi anume
acela de a fi notificaţi cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare la
costuri.

9
http://www.jurisprudenta.org/Search.aspx;
10
Directiva 2008/48/CEE, privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE, art. 5,
(1);
8
 Dacă la prima majorare consumatorii au fost notificaţi şi chemaţi să li se înmâneze un nou
grafic de rambursare, ulterior, majorările nu le-au fost aduse la cunoştinţă prin nici o modalitate din
cele menţionate în contractul de creditare. Mai mult, pe lângă faptul că a avut loc majorarea dobânzii,
comisionul de administrare a crescut şi el semnificativ, dublându-se sau chiar triplându-se într-un
interval scurt de timp.
Conform legislaţiei actuale „sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului
să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adiţional, acceptat de
consumator.”11 În cazul modificării unor clauze contractuale creditorul este obligat să informeze
consumatorul iar modificarea se face prin semnarea unor acte adiţionale de către ambele părţi, asta
dacă şi consumatorul este de acord cu modificările survenite. Singura excepţie în care nesemnarea
actelor adiţionale de către consumator se consideră acceptare tacită este în cazul modificărilor impuse
prin legislaţie.
În cazul analizat încălcarea dreptului de notificare avea loc în condiţiile în care legislaţia
aferentă acelei perioade prevedea:12 „consumatorul trebuie să fie informat, în scris, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire sau prin intermediul unui extras de cont ce se furnizează
consumatorului în mod gratuit, despre orice modificare survenită pe durata contractului de credit
asupra tuturor costurilor intervenite ulterior semnării contractului.” De altfel, şi în prezenta legislaţie
este prevăzută obligaţia de notificare a consumatorului asupra oricărei modificări a nivelului
costurilor creditului şi de punere la dispoziţia acestuia a unui nou grafic de rambursare. 13 Notificarea
consumatorilor trebuie să se realizeze cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea modificărilor,
aceştia având la dispoziţie un termen de 15 zile de la notificare pentru a accepta sau refuza noile
condiţii. Dacă consumatorul nu oferă niciun răspuns băncii, aceasta nu are dreptul de a modifica
contractul.
Dacă are loc o modificare a ratei dobânzii aferente creditului, consumatorul trebuie informat
„pe hârtie sau pe alt suport durabil” atât cu privire la valoarea plăţilor ce trebuie efectuate cât şi cu
privire la numărul sau frecvenţa plăţilor.14
În aceste condiţii Instanţa a considerat clauza inserată la articolul 4 pct. 3 din contractul de
credit ca fiind o clauză abuzivă în sensul legii, aceasta încălcând prevederile art. 4 din Legea nr.
193/2000. Prin urmare instanţa a dispus derularea în continuare a contractului cu excluderea
efectelor produse de reglementarea abuzivă.

4.9 Obligaţii de informare suplimentare în cazul contractelor de credit încheiate înafara spaţiilor
comerciale
În situaţia încheierii contractelor înafara spaţiilor comerciale, profesionistul are obligaţia
suplimentară de informare a consumatorului asupra dreptului acestuia de a rezilia contractul în
termen de şapte zile de la data la care a fost informat despre acest drept.
Datorită caracterului complex pe care îl are însă un contract de credit, prin art. 79 (1) din
OUG 50/2010 legiuitorul român interzice încheierea acestor tipuri de contracte înafara punctelor de
lucru organizate în acest scop în spaţii comerciale.
Din acest punct de vedere legislaţia ţării noastre este mult mai prevăzătoare decât cea a altor
ţări, poate tocmai pentru a evita situaţii precum cea prezentată în Cauza C 412/06, în care nu s-a
11
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, art. 40 (1)
12
Legea 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane
fizice, Art. 9, alin (2).
13
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, art. 35, alin. (3)
14
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, art. 50
9
respectat obligaţia de informare a consumatorului asupra dreptului de reziliere a unui contract de
credit pe termen lung, negociat înafara spaţiilor comerciale.15

4.10 Obligaţia creditorilor de sfătuire a consumatorilor

La adoptarea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, privind
contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului s-a
avut în vedere şi nevoia consumatorului de sfătuire asupra contractului de credit care se potriveşte cel
mai bine cu situaţia sa materială şi cu necesităţile sale de utilizare a creditului, în ciuda informaţiilor
precontractuale care trebuie furnizate. Astfel s-a avut în vedere explicarea informaţiilor
precontractuale şi a caracteristicilor esenţiale a creditului într-o manieră personalizată, care să-i
permită consumatorului să înţeleagă efectele pe care acestea le pot avea asupra situaţiei sale
economice.
Însă care funcţionar bancar avertizează consumatorul despre faptul că la un credit pe zece ani
şi o dobândă anuală efectivă de 15% ajunge să ramburseze de două ori suma împrumutată? Ceea ce
înseamnă o dobândă de 100% pe 10 ani. Niciodată nu se pune problema în acest fel. Consumatorului
i se spune doar că dobânda anuală e de 15%, i se prezintă graficul de rambursare, rata lunară şi suma
finală însă nu se pune un accent deosebit pe suma totală pe care consumatorul urmează s-o dea
băncii; nu i se spune că din câţi bani urmează să plătească jumătate reprezintă împrumutul şi jumătate
profitul băncii; nu i se spune că dacă ar fi să economisească în fiecare lună contravaloarea ratei atunci
ar obţine suma pe care vroia să o împrumute în jumătate din perioada pe care ar urma să plătească
rate, ceea ce înseamnă că per ansamblul vieţii va avea mai mulţi bani la dispoziţie şi va duce un trai
mai bun, putând să cumpere mai multe lucruri din veniturile pe care le obţine.
Asta ar însemna în realitate o sfătuire completă a consumatorului prin care ei să devină
conştienţi cu adevărat de efectele pe care le are încheierea contractului de credit asupra vieţii lor.
Oare dacă li s-ar prezenta lucrurile în acest mod câte persoane fizice ar mai încheia contracte de
credit destinate consumului?
Ceea ce se realizează în prezent reprezintă totuşi un prim pas în implementarea obiectivelor
avute în vedere la adoptarea Directivei 2008/48/CE, însă o sfătuire completă şi obiectivă care să aibă
în vedere „nevoile şi situaţia financiară” a consumatorului ar dăuna grav intereselor şi activităţii
instituţiilor de credit, fapt pentru care, datorită presiunii exercitate de sistemul bancar asupra
politicului, nu vom avea parte prea curând de baza legislativă care să oblige băncile să-i sfătuiască în
mod obiectiv pe consumatori, cu luarea în considerare a intereselor şi bunăstării acestora.
Ceea ce poartă în prezent denumirea de „sfătuire a consumatorului” reprezintă de fapt tot un
mijloc prin care băncile îşi urmăresc atingerea propriilor obiective, şi anume reducerea riscului de
neplată şi a creditelor neperformante. Legislaţia prevede obligaţia băncii de a analiza situaţia
financiară şi bonitatea consumatorului şi de a nu-i acorda un credit a cărui rată lunară depăşeşte un
anumit procent din veniturile sale. Aceasta reprezintă şi o măsură de protecţie şi sfătuire a
persoanelor complet inconştiente de capacităţile lor de rambursare însă scopul principal este
protejarea băncii împotriva riscului de a înregistra pierderi.
Bineînţeles, aceste afirmaţii nu trebuie interpretate ca fiind împotriva existenţei sistemului
bancar. Contractarea de credite este foarte utilă societăţilor comerciale pentru realizarea de investiţii
cu randament mai mare sau egal cu dobânda bancară. Creditele sunt utile şi persoanelor fizice în
situaţia existenţei nevoii imediate de resurse financiare, fără posibilitate de aşteptare un interval de

15
Hotărârea curţii în cauza C-412/06, http://curia.europa.eu
10
timp mai îndelungat. Însă persoanele fizice trebuie să fie conştiente de toate costurile pe care le
implică această imposibilitate a lor „de a aştepta” o anumită perioadă pentru obţinerea resurselor
financiare necesare (unde, prin conştientizarea costurilor, se înţelege nu doar cunoaşterea ratei lunare
şi a dobânzii anuale ci şi implicaţiile pe care contractarea creditului poate să le aibă asupra vieţii lor
per ansamblu).
Obligaţia generală de sfătuire urmăreşte realizarea de către consumator a celei mai bune
alegeri dintre serviciile oferite de bancă. 16 Altfel spus alegerea serviciului care îi provoacă cel mai
mic prejudiciu posibil. În aceiaşi sursă se menţionează faptul că „legea prevede o obligaţie de sfătuire
a consumatorului de către creditor, concretizată în aceea că, anterior încheierii contractului, creditorul
are obligaţia să prezinte contractele de credit pe care le oferă, tipul şi valoarea totală a creditului cel
mai adecvat, luând în calcul situaţia financiară a consumatorului, avantajele şi dezavantajele asociate
cu creditul propus, precum şi scopul acestuia.”
Aşadar, toată „obligaţia de sfătuire” se rezumă la prezentarea produselor bancare, culegerea
de informaţii despre consumator şi oferirea acestuia a produsului care i se potriveşte cel mai bine.
Dar asta se întâmplă în cazul oricărei vânzări! Orice ai vrea să cumperi eşti „sfătuit” asupra
diverselor produse existente, asupra caracteristicilor acestora şi bineînţeles într-un mod care să-l ajute
pe comerciant să-ţi vândă ceva.
În concluzie este foarte importantă instituirea obligaţiei de a furniza consumatorilor
informaţiile standard la nivel european privind creditul pentru consumatori fiindcă, în acest fel,
aceştia pot compara diversele oferte existente pe piaţă şi este mai dificil pentru bănci inserarea de
clauze abuzive mascate de formulări vagi. Însă adoptarea celei mai bune decizii de acţiune nu se
poate realiza decât dacă consumatorul are cel puţin un minim de cunoştinţe economico-financiare
care să-i permită interpretarea, evaluarea şi analiza ofertelor bancare în raport cu propriile interese.
Aşa cum am arătat, sfătuirea acordată de consilierii bancari nu urmăreşte atingerea obiectivelor
consumatorului ci pe cele ale băncii, fapt pentru care aceasta nu poate fi considerată mijlocul optim
de protecţie a intereselor consumatorilor.

5. Aspecte procedurale

5.1 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către „reprezentanţii
împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la sesizarea consumatorilor, a
asociaţiilor de consumatori ori din oficiu, în cazul în care, prin încălcarea prevederilor legale, sunt
sau pot fi afectate interesele consumatorilor.”17

5.2 Amenzi contravenţionale

În situaţia în care furnizorii de servicii financiare încalcă dispoziţiile referitoare la informarea
consumatorului, prevăzute la art. 91 şi 92 din Ordonanţa 21/1992, reprezentanţii Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor sunt abilitaţi să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile ce se
impun, în acest caz amendă contravenţională de la 5.000 lei la 50.000 lei. Ordonanţa 50/2010 prevede
contravenţii şi mai drastice pentru încălcarea de către furnizorii de servicii financiare a obligaţiilor de

16
Rodica Diana Apan, Protecţia juridică a consumatorilor. Creditul destinat consumului şi domeniile conexe, editura
Sfera Juridică, Cluj Napoca, 2007, pag. 157;
17
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, art. 87.
11
informare şi sfătuire. Conform art. 86 din ordonanţa menţionată, încălcarea prevederilor legale se
sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 80.000 lei.

5.3 Sancţiuni contravenţionale complementare

Odată cu aplicarea amenzii contravenţionale reprezentanţii ANPC pot dispune următoarele
sancţiuni contravenţionale complementare:
 Respectarea imediată a clauzelor contractuale care au fost încălcate;
 Restituirea sumelor care au fost încasate fără temei legal, într-un termen de maximum 15 zile;
 Aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale, în termen de maximum 15 zile;
 Repararea deficienţelor constatate prin proces-verbal, în termen de maximum 15 zile.

5.4 Măsuri complementare

De asemenea, reprezentanţii ANPC pot propune şi una dintre următoarele măsuri
complementare consecutiv cu aplicarea amenzii contravenţionale:
 Suspendarea derulării campaniei publicitare care încalcă prevederile referitoare la informaţiile
standard ce trebuie incluse în publicitate, până la intrarea în legalitate;
 Aducerea tuturor contractelor similare în conformitate cu prevederile legale, în termen de 30
de zile.
În situaţia în care se propune o măsură complementară din cele menţionate anterior, aceasta
trebuie să fie dispusă prin ordin emis de conducătorul ANPC.
În cazul în care creditorilor li se aplică măsura complementară de aducere a tuturor
contractelor similare în conformitate cu prevederile legale, aceştia pot contesta la instanţa de
contencios administrativ ordinul emis în acest sens.
Creditorii sancţionaţi de către ANPC pentru încălcarea prevederilor ordonanţei referitoare la
contractele de credit pentru consumatori, au obligaţia de a informa Banca Naţională a României
despre aplicarea sancţiunii, în termen de două zile lucrătoare.

6. Sesizarea de către consumatori

În vederea respectării reglementărilor legislative referitoare la obligativitatea de informare şi
sfătuire a consumatorului de către comerciant în cadrul contractelor de credit, consumatorii au
posibilitatea de a sesiza Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

7. Conciliere/mediere/litigiu
Pentru soluţionarea pe cale amiabilă a eventualelor dispute consumatorii pot apela la
mecanisme extrajudiciare de reclamaţie şi despăgubire pentru consumatori, cum ar fi apelarea la
serviciile de mediere.

12
Bibliografie

1. Rodica Diana Apan, Protecţia juridică a consumatorilor. Creditul destinat consumului şi

domeniile conexe, editura Sfera Juridică, Cluj Napoca, 2007;

2. Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 23 aprilie 2008, privind

contractele de credit pentru consumatori;

3. Ordonanţa de urgenţă 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată şi

modificată prin Legea nr. 288/2010;

4. Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, privind protecţia consumatorilor, modificată şi

completată;

5. http://www.jurisprudenta.org/Search.aspx

6. http://curia.europa.eu

13