PORTOFOLIU

PEDAGOGIE II

1. Elaborati o strategie didactica interactiva pentru un curs/seminar/lectie aferenta unei

teme specifice disciplinei pe care o predati. Descrieti si justificati, prin prisma subiectului
lectiei si a obiectivelor stabilite, alegerea metodelor utilizate, mijloacele didactice aferente
si formatiunile de lucru.

2. Elaborati un eseu cu titlul: Imaginea si rolurile profesorului in societatea postmoderna.

PROFESOR
Lector dr. CRIȘAN Alina

STUDENT
ŞOT Andreea - Roxana
 IMAGINEA ŞI ROLUL PROFESORULUI ÎN SOCIETATEA POSTMODERNĂ

În prezent problema educaţiei este privită de mulţi specialişti ca „o sarcină de cea mai
mare importanţă, dar excepţional de dificilă” . În contextul exploziei informaţionale şi a
schimbărilor din domeniul ştiinţei şi tehnologiei, dobândirea unui set de cunoştinţe
fundamentale prin formarea iniţială nu mai poate fi privit ca suficientă pentru întreaga viaţă
socio-profesională a individului, ci are menirea de a înzestra individul cu acele cunostinţe,
abilităţi şi atitudini necesare pentru a se putea dezvolta ulterior pe parcursul întregii sale vieţi.
Prin urmare, după cum indică renumitul raport A învaţa să fii „doar o educaţie
permanentă globală poate produce tipul de om desăvârşit de care are nevoie societatea
actuală.”
Una din provocările deja lansate în societatea contemporană este necesitatea
regândirii şcolii, a educaţiei formale, alături de cea nonformală şi informală, în variatele lor
forme de articulare. Ca subsistem al macrosistemului de educaţie, sistemul şcolar, prin oferta
sa educativă, contribuie la structurarea traiectelor de (auto) formare si (auto) dezvoltare a
personalităţii individului, pregătindu-l pentru a fi un beneficiar pretenţios al educaţiei
permanente.
În abundenţa informaţională cu care societatea actuală se confruntă, sistemul
educaţional are dificilul rol de a forma personalităţi care să ştie să discearnă informaţia
preţioasă de cea excedentară, de a extrage esenţialul din general. Astfel, în educaţie a apărut
termenul de ,,educaţie modernă’’. Termenul de modern este folosit în educaţie, de obicei
pentru a releva situaţia avansată a prezentului în relaţie cu trecutul care a fost depăşit prin
dezvoltare. Pentru unii, modernitatea este opusă practicilor tradiţionale şi se caracterizează
prin schimbare, inovaţie şi dinamism. Şcoala şi oamenii ei se află acum la graniţa dintre
modernism şi postmodernism. Oamenii caută căile optime pentru a dobândi ,,cunoaştere’’,
,,ştiinţă’’ din cât mai multe domenii, considerând că astfel vor fi recunoscuţi drept persoane
educate.
Termenul de postmodern a fost lansat pentru a desemna un proces simultan de
diversificare şi unificare, care a fost adoptat în ţările dezvoltate pentru a promova la nivel de
politici publice noile valori ale individualizării educaţiei, apartenenţei şi participării la viaţa
comunitară, ale libertăţii de exprimare şi creaţie.

2
 Concret, postmodernitatea se defineşte prin contrast cu valorile modernităţii care
aborda separat problema cunoaşterii şi pe cea a experienţei, aceasta încercând să realizeze o
sinteză între cele două elemente disparate.
Într-o societate postmodernistă, cunoaşterea trebuie să fie funcţională, utilă; înveţi nu
doar pentru ,,a şti’’ şi a stoca o serie de informaţii din diferite domenii, pentru a demonstra
cât de ,,educat eşti’’, ci, înveţi pentru ,,a face’’, pentru ,,a folosi’’ ceea ce ştii, pentru a aplica
ceea ce ai acumulat, în folosul tău şi al celorlalţi. A şti ce să faci cu ceea ce ai învăţat este
dezideratul major al educaţiei postmoderniste.
Pedagogia postmodernistă are în vedere nişte educatori, care uşurează cunoaşterea şi
participă la construirea cunoaşterii. Cunoaşterea se realizează pentru că este utilă. Relaţiile
educator – educat sunt deschise, bazate pe sprijin reciproc, pe dialog constructiv şi pe
cooperare. Această viziune promovează colaborări strânse ale şcolii cu comunitatea educativă
presupunând reîntoarcerea elevilor către lume, promovând investigaţiile, interogaţiile,
discuţiile. Profesorul este animator, moderator.
Activismul elevului implicat de strategiile folosite de către cadrul didactic în
desfăşurarea activităţii de predare – învăţare se constituie ca un imperativ al orientării
postmoderniste în educaţie. Şcoala postmodernistă trebuie să ştie cum să motiveze pe elev,
să înveţe şi cum să faciliteze procesul învăţării, organizând şi dezvoltând strategii de lucru
interactive, punând accentul pe utilitatea cunoştinţelor şi pe necesitatea însuşirii lor pentru a
se descurca în viaţă. Rolul profesorului este nu de a îndopa elevii cu diverse cunoştinţe, ci de
a le arăta ce au de făcut cu acestea.
Şcoala postmodernistă promovează învăţarea prin cooperare ca formă superioară de
interacţiune psihosocială, bazată pe sprijin reciproc, pe toleranţă, pe efort susţinut din partea
tuturor, îndreptat către acelaşi scop. Evaluarea urmăreşte acordarea ajutorului imediat, având
o funcţie mai mult corectivă, ameliorativă, decât de sancţionare, ducând la reducerea
stresului.
Analizând poziţia cadrului didactic în faţa problemelor instruirii şi ale învăţării,
profesorul Ioan Neacşu afirmă că ,,educatorii sunt solicitaţi astăzi, în mod continuu, să
promoveze învăţarea eficientă. Şi nu orice învăţare eficientă, ci una participativă, activă şi
creativă’’.
Pentru a putea răspunde provocărilor societăţii cunoaşterii, profesorii trebuie să
parcurgă un proces de continuă cizelare a cunoştinţelor şi competenţelor: să fie capabili să
reflecteze asupra procesului de predare-învăţare, asupra cunoştinţelor din domeniul lor de
specializare, asupra conţinutului şi structurii curriculum-ului, metodelor pedagogice,

3
inovaţiei, rezultatelor cercetării şi dimensiunii sociale şi culturale ale educaţiei. În acest scop,
autorităţile responsabile în domeniul educaţiei trebuie să se adreseze formării iniţiale şi
continue a cadrelor didactice şi să dezvolte politici coerente în domeniu. Totodată, rolul
ofertanţilor de formare devine central, formarea cadrelor didactice având un impact foarte
important asupra calităţii actului educaţional.
Activităţile propuse elevilor în scopul sporirii gradului de implicare activă şi creativă
în şcoală, trebuie să asigure: stimularea gândirii productive, a gândirii critice, a gândirii
divergente şi laterale libertatea de exprimare a cunoştinţelor, a gândurilor, a faptelor. În acest
sens apar ca adecvate activităţile care cer spontaneitate şi contribuie la dezvoltarea
independenţei în gândire şi acţiune. Utilizarea talentelor şi a capacităţilor specifice fiecărui
individ în parte, incitarea interesului către nou, necunoscut şi oferirea satisfacţiei găsirii
soluţiei după depunerea unui efort de căutare, dezvoltarea capacităţii de organizare de
materiale, de idei prin întocmirea de portofolii asupra activităţii proprii, sunt coordonate
majore ale învăţării prin cooperare.
Lecţia de predare – învăţare devine astfel ,,o aventură a cunoaşterii’’ în care copilul
participă active, după puterile proprii, întâlnind probleme şi situaţii dificile, examinându –le
şi descoperind soluţii plauzibile.
Rolul profesorului constă mai mult în cel de stimulare şi dirijare, iar motivaţia
activităţii reiese din participarea entuziastă a cadrului didactic. Elevul e implicat atât în
procesul de predare, de învăţare şi de evaluare, iar disciplina devine autodisciplină a muncii şi
interesului, asigurată de satisfacţia cooperării. Conduita creativă a cadrului didactic este unul
din factorii care asigură dezvoltarea potenţialului creativ al elevilor. Predarea, ca proces
creativ, presupune ca profesorul să medieze între elev şi lumea cel înconjoară. El trebuie nu
numai să organizeze spaţiul şi activitatea, ci şi să participe alături de elevi la elaborarea
cunoştinţelor, să servească drept model în legăturile interpersonale şi să încurajeze
interacţiunile cooperante între elevi.
În şcoala postmodernă centrată pe elev funcţiile exercitate de profesor se schimbă.
Cadrul didactic devine „iniţiatorul şi organizatorul procesului, dar cele care dau seamă de
succesul său insuccesul întregii activităţi sunt rezultatele elevului” La o analiză prin grila
postmodernităţii, atât metodele tradiţionale de predare din învăţământul preuniversitar, cât şi
modelul academic atât de performant al universităţii tradiţionale bazate excesiv pe teorie şi
memorizare se dovedesc depaşite şi învechite, atât pentru clientela tradiţională, cât şi pentru
noile categorii de tineri admişi odata cu lărgirea considerabilă a cohortelor de studenţi care
intră în învaţământul superior. Cursurile care erau utile acum doar câţiva ani nu îşi mai

4
găsesc rostul în momentul de faţă, fapt care solicită universităţii un efort permanent de
actualizare şi corelare cu necesităţile pieţei muncii.
Se pune şi problema formării profesorilor capabili să predea astfel de module sau
grupaje de conţinuturi cu caracter inter sau trans-disciplinar. Pentru a sporii eficienţa şi
caracterului formativ al învăţării se impune ca profesorii să dispună de competenţe didactice
variate şi pertinenţe, să manifeste comportamente pedagogice stimulative, sa integreze
evaluarea în actul învăţării, să includă elemente ludice în sarcinile de învăţare, să
individualizeze instruirea şi să acorde timpul necesar fiecărui elev în funcţie de ritmul său de
învăţare.
Formarea pedagogică a profesorilor este în prezent deficitară fiind centrată pe oferirea
de informaţii disparate. Profesorii nu sunt pregătiţi în spiritul centrării pe elev şi al
principiilor învăţării constructiviste ca organizatori şi modelatori ai învăţării.
Noua societate solicită un rol diferit profesorilor care să utilizeze metode moderne de
predare-învăţare şi să acţioneze în calitate de consilieri, mentori, mediatori.
Studiile iniţiale nu mai pot constitui un „întreg definitiv care să fie transmis
studentului înainte de îmbarcarea în viaţa adultă, oricare ar fi nivelul abilităţilor lui
intelectuale şi vârsta la care va avea loc acest lucru”, sistemele de educaţie trebuie sa fie re-
gândite în întregime, aşa cum trebuie să se schimbe şi concepţia noastră despre ele.
Cele mai multe pierderi şi şocuri în sistemul de învăţământ se produc la trecerea între
diferitele niveluri sau tipuri de învăţare. Centrarea pe obţinerea de rezultate bune la examene
şi concursuri de admitere obstrucţionează formarea competenţelor, atitudinilor şi a simţului
estetic şi încurajează „deturnarea talentelor” din domeniile umaniste spre cele care par mai
rentabile, focalizând astfel atenţia elevului asupra unui numar limitat de discipline de studiu.

5
 DEZVOLTAREA ABILITÃȚILOR PARENTALE
„EU ŞI COPILUL MEU”

Justificarea programului
Un procent însemnat al populaţiei carcerale îl reprezintă persoanele private de
libertate, care sunt părinţi şi întâmpină dificultăţi în relaţionarea cu proprii copii. Nu de puţine
ori, gestionarea unor asemenea relaţii devine o sarcină copleşitoare, în lipsa unor informaţii, a
unor deprinderi sau abilităţi adecvate.
Participarea persoanelor private de libertate la un astfel de program, oferă acestora
oportunitatea de a-şi dezvolta capacităţile de comunicare, de rezolvare a problemelor în
relaţia cu proprii copii, de asumare în mod adecvat a rolului de părinte.
Accentul este plasat pe dezvoltarea abilităţilor parentale, furnizare de suport şi
facilitarea înţelegerii de către părinţi a nevoilor şi abilităţilor copiilor, pe durata diferitelor
stadii ale dezvoltării ontogenetice.
Scopul programului
Dezvoltarea abilităţiilor necesare îmbunătăţirii relaţiei dintre părintele aflat în deteţie
şi copilul său.
Obiectivele programului
- înţelegerea particularităţilor stadiilor dezvoltării psiho-comportamentale a
copiilor;
- achiziţionarea de modele de relaţionare corespunzătoare stadiilor de dezvoltare
psihomotorie a copiilor;
- dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi de relaţionare cu proprii copii.
Durata programului
Durata unei şedinţe de lucru este de 90 de minute.
Resurse materiale
Flip-chart (tabla şcolară), carioci, coli de scris, creioane, suport teoretic, fişe de lucru.
Beneficiari
Direcţi – persoane private de libertate;
Indirecţi – membrii familiei legale constituite / bazate pe relaţii de uniune consensuală
şi societatea civilă.

6
 Grupul ţintă
Persoanele condamnate care sunt părinţi şi care, în urma evaluării psihosociale, au
fost identificate ca având dificultăţi de relaţionare cu proprii copii şi manifestă dorinţa de
îmbunătăţire / dezvoltare a abilităţilor parentale. (Exerciţiile, activităţile şi prescripţiile ce vor
fi formulate presupun un minim de abilităţi de scris şi citit).
Metodele şi tehnicile utilizate
- expunerea;
- conversaţia;
- problematizarea;
- dezbaterea;
- jocul de rol;
- exerciţiul;
- sumarizarea;
- munca individuală şi în grup.
Tematica
- „ A SPUNE „NU” ŞI A INTERZICE „
Evaluarea
Evaluarea iniţială a participanţilor constă în concluziile evaluării sociale iniţiale,
realizate în perioada de carantină şi observare sau în evaluările periodice, care fundamentează
recomandările de parcurs pentru includerea persoanei private de libertate în acest demers,
contexte în care au fost identificate dificultăţi de relaţionare între persoana privată de libertate
şi proprii săi copii. Informaţiile se regăsesc consemnate în fişa de specialitate din Dosarul de
educaţie şi asistenţă psihosocială.
Evaluarea continuă se realizează prin întrebări recapitulative sau prin temele de lucru
(la sfârşitul fiecărei şedinţe tematice parcurse).
Evaluarea finală vizează premisele pentru realizarea unei schimbări dezirabile în
privinţa comportamentului fiecărui participant, prin rapoarte la scopul şi obiectivele
programului, stabilite iniţial.
Recomandări
Se va avea în vedere stimularea permanentă a participanţilor şi folosirea unei maniere
interactive de lucru şi de comunicare a informaţiilor.

7
 „A SPUNE „NU” ŞI A INTERZICE”

Obiective operaţionale
- să-şi însuşească / să-şi consolideze cunoştinţele referitoare la modalităţi concrete
de a stabilii interdicţii înţelese şi acceptate de către copii;
- să conştientizeze importanţa respectării limitelor / interdicţiilor stabilite în
procesul educaţional al copiilor.
-
Recomandări privind desfăşurarea activităţii
Sesiunea urmăreşte să ajute participanţii să achiziţioneze strategii care să faciliteze
comportamentele dezirabile ale copiilor prin utilizarea întăririlor, cadrelor limitative,
redirecţionare şi modelare. Sunt analizate metodele eficiente în relaţionarea cu copiii, pentru
a identifica modalităţile de îmbunătăţire a comunicării şi de aplicare a întăririlor pozitive sau
negative ale comportamentului.
Strategiile de disciplinare au scopul de a diminua comportamentele nedorite ale
copiilor. Sesiunea se focalizează pe tehnicile utilizate pentru disciplinare efectivă (ex.:
ignorarea, expirarea timpului, consecinţele naturale şi logice).

Exerciţiu de încălzire
Acesta permite crearea unui climat favorabil derulării muncii în echipă.
Descriere : este un joc cu durata de 3 minute. Participanţii vor primii câte o foaie de
hârtie şi li se va cere să rezolve sarcinile date, în cel mult 3 minute :
1. Citeşte totul înainte de a începe.
2. Scrie-ţi numele pe colţul din dreapta – sus al acestei coli.
3. Încercuieşte cuvântul „numele” de la punctul 2.
4. Desenează 4 pătrate în colţul din stânga – sus al acestei coli.
5. Desenează în fiecare pătrat câte un cerculeţ.
6. Semnează sub numele tău (colţul din dreapta – sus).
7. Pune titlul acestei coli „ DA,DA,DA”.
8. Sublinează în întregime rândurile 6 şi 7.
9. Desenează o cruce în colţul din dreapta – jos al acestei coli.
10. Trasează un triunghi în jurul crucii.
11. Încercuieşte cuvintele „stanga – sus” de la punctul 4.
12. Pe spatele acestei coli înmulţeşte 70 cu 45.

8
 13. Rosteşte (tare) prenumele tău.
14. Strigă : urmez instruţiunile!”
15. În josul acestei pagini, adună 107 cu 45.
16. Încercuieşte rezultatul obţinut.
17. Numară cu voce tare de la 1 la 10.
18. Înţeapă de 3 ori coala aici.
19. Dacă eşti primul care ai ajuns la acest punct, strigă : „ Eu sunt cel care respect
instrucţiunile cel mai bine!”
20. După ce citeşti, nu urma decât instrucţiunile 1 şi 2.
21. Adaugă-ţi prenumele în faţa numelui.
22. Sublinează prenumele.
23. Pune jos creionul.
După ce li se explică participanţilor că au maximum 3 minute pentru a face acest
exerciţiu şi ei confirmă că au înţeles, graba unora de a se încadra în intervalul de timp
menţionat îi determină să nu dea curs primei instrucţiuni – care le cere ca iniţial să citescă
toată lista; după cum se va observa, instrucţiunea 20 rezumă exerciţiul doar la primele două
puncte! Presiunea timpului nu justifică, ci contrazice confirmarea iniţială a înţelegerii.
Pornind de la acest joc, coordonatorul va explica membrilor grupului că în acest mod
procedează şi copiii în anumite situaţii şi, prin urmare, nu sunt singurii care greşesc.
În continuare, se va realiza o scurtă recapitulare a aspectelor discutate în întâlnirea
anterioară, deoarece acestea vor sta la baza tematicii pregătite pentru actuala şedinţă de lucru.
Brainstorming
Pentru a pune în evidenţă modalităţile eficiente de a reacţiona atunci când copiii sunt
neascultători, se va recurge la brainstoming. Discuţiile se vor axa pe modalităţile în care
părinţii să spună NU şi cum să stabilească interdicţii.
Ideile generale vor fi notate ulterior, iar discuţiile vor fi ghidate de coordonator înspre
următoarele concluzii :
1. Explicaţi-i clar copilului dumneavoastră de ce nu are voie să facă un anumit lucru. În
cazul în care îi inteziceţi ceva, este bine ca el să înţeleagă de ce o faceţi, deci trebuie numit
comportamentul.
2. Nu este suficient sa spuneţi „NU”, este foarte important să îi şi explicaţi de ce o faceţi
( de exemplu : pentru că este periculos, pentru că nu se cuvine sau pentru că ar putea avea
urmări nedorite. În acest sens, este benefică oferirea de alternative, de exemplu : „ nu ai voie
să circuli cu bicileta prin cameră, dar ai voie în curtea casei”).

9
 3. Încercaţi să fiţi cât mai convingători atunci când spuneţi „nu” sau atunci când
interziceţi ceva, fără să deveniţi agresivi.
4. O altă modalitate de a reacţiona la un comportament inacceptabil este să îl ignoraţi.
Aceasta înseamnă că, de fapt, nu reacţionaţi la purtarea copilului (de exemplu, priviţi în altă
parte, nu vă întrerupeţi lucrul, ieşiţi din încăperea respectivă). Ignorarea nu va da roade dacă
vă răsplătiţi copilul în vreun anumit fel (dacă ignoraţi faptul că se uită la televizor, aceasta nu
înseamnă că el se va uita mai puţin, dimpotrivă.) Totuşi NU POATE FI IGNORAT UN
COMPORTAMENT PERICULOS.
Se vor folosii în continuare câteva situaţii specifice :
 Fiica dumneavoastră vă vorbeşte foarte urât, folosind cuvinte jignitoare. Primul
instinct este să îi daţi o palmă.
 „Eu sunt împotriva ignorării. Mă supăra foarte tare atunci când mama mea nu îmi
vorbea câte o zi întreagă şi se prefăcea că nu exist” (Ignorarea unui comportament
inacceptabil al unui copil nu înseamnă că nu îi vorbiţi sau îl ignoraţi ca persoană. Este foarte
important ca, în cazul în care ignoraţi un comportament nedorit, să acordaţi atenţia necesară
unui comportament pe care îi apreciaţi).
 „ Am încercat să îl ignor, dar efectul a fost contrar : copilul meu a început să plângă
şi şa tragă de mine...”(Prima oară, comportamentul ignorat se va repeta, copilul fiind obişnuit
să i se îndeplinească dorinţele , va insista. Este important să fim consecvenţi).

Jocul de rol – „ Cum să spunem nu”

Participanţii vor fi împărţiţi în grupe de câte trei : unul va interpreta rolul copilului,
unul va fi părintele, iar celălalt observatorul. Fiecare grup va primii cartonaşe model şi vor fi
oferite următoarele explicaţii : „copilul” îi cere ceva „părintelui”; „părintele” spune „nu” şi
explică de ce; „copilul” nu trebuie să fie de acord, ci poate chiar să opună rezistenţă;
„părintele” încearcă să nu cedeze. Observatorul din cadrul fiecărui grup priveşte şi oferă
indicaţii de câte ori este necesar.
Situaţii – model :
1. Rolul copilului : Radu – 9 ani. Este ora 5 după – amiază. Îl întrebi pe tata dacă îţi dă
voie să mergi afară să te joci.
Rolul părintelui : Este ora 5 după – amiază. Peste o jumătate de oră trebuie să
mâncaţi. Fiul dumneavoastră, Radu, intră în bucătărie şi vă întreabă...
2. Rolul copilului : Tamara – 8 ani. Mâine este duminică şi vrei să mergi la înot. Îl
întrebi pe tatăl tău dacă vă veţi duce la ştrand.

10
 Rolul părintelui : Mâine este duminică şi vreţi să mergeţi împreună cu copiii dvs.,
Tamara şi Adrian, la bunica, deoarece i-aţi promis acest lucru.
3. Rolul copilului : Sanda – 12 ani. Este sâmbătă dimineaţa. Ai ajutat-o pe mama ta la
făcut prăjituri, deoarece aşteaptă musafiri. După-amiază vrei să te duci în oraş cu o prietenă.
Întrebi dacă se poate.
Rolul părintelui : Este sâmbătă dimineaţa. Aşteptaţi musafiri. Sandra v-a ajutat la
pregătiri, dar aţi vrea să vă ajute şi dupa-amiază, când vin musafirii.
4. Rolul copilului : Sorin – 6 ani. Sunteţi la masă. Nu ai chef să mănânci. Ceilalţi au
terminat deja. Tu oftezi şi te joci cu mâncarea.
Rolul părintelui : Sunteţi la masă. Toată lumea a terminat, în afară de Sorin. Are
farfuria încă plină şi se joacă cu mâncarea.
5. Rolul copilului : Bogdan – 10 ani. Te uiţi la televizor şi muţi continuu de pe un canal
pe altul, jucându-te cu telecomanda.
Rolul părintelui : Vreţi să vă uitaţi la televizor. Fiul dumneavoastră Bogdan se joacă
cu telecomanda. Îl rugaţi să se potolească, deoarece...
6. Rolul copilului : Corina – 5 ani. Mergi împreună cu tatăl tău la cumpărături şi îl
întrebi dacă vrea să îţi cumpere bomboane.
Rolul părintelui : Mergeţi cu Corina la cumpărături şi ...

Evaluarea sesiunii
După finalizarea jocului de rol, se vor puncta aspectele esenţiale discutate anterior şi
se va cere feed – back din partea membrilor grupului.
Se va anunţa scopul următoarei întâlniri şi se vor distribui membrilor grupului
ANEXA 12 („SÃ CREŞTEM!”) şi ANEXA 13 („ A apune NU şi a interzice „ A ignora”).

11
Justificare :
Brainstormingul este o tehnică de creativitate în grup, menită să genereze un număr
mare de idei, pentru soluționarea unei probleme.
Oricum ar fi el tradus, acest proces este deosebit de util atunci cand vrei sa iesi din
tiparele deja consacrate, stabilite de o gandire invechita, astfel incat sa poti dezvolta noi
modalitati de a privi lucrurile. De asemenea, brainstorming-ul te ajuta sa depasesti multe
dintre problemele care pot face ca procesul colectiv de rezolvare a problemelor sa devina
unul steril si nesatisfacator.
Grupurile conventionale care se ocupa de rezolvarea problemelor se pot confrunta cu
probleme. Participantii increzatori se pot impune intimidandu-i astfel pe membrii timizi ai
grupului. Din frica de ridicol, participantii mai putin increzatori pot avea retineri in a-si
impartasi liber ideile. Altii se pot simti presati sa se conformeze opiniei grupului sau sunt
reținuți de un respect excesiv pentru autoritate. Ca atare, rezolvarea problemelor in grup este
adesea ineficienta si sterila.
In opozitie, procesul de brainstorming ofera un mediu liber, in care fiecare este
incurajat sa participe. Idei ciudate, neobisnuite, iesite din tipar sunt binevenite, iar multe
dintre problemele legate de rezolvarea problemelor in grup sunt depasite. Toti participantii
sunt rugati sa contribuie in mod egal, oferindu-li-se libertatea de a dezvolta o gama bogata de
solutii creative la problemele cu care se confrunta.
Un joc de rol este o sesiune de formare în care facilitatorul, poate ajutat de unul sau
doi asistenţi, stabileşte un scenariu în care participanţilor le sunt atribuite diferite roluri şi în
care aceste roluri se regăsesc în situaţiile care vor fi întâlnite de participanţi în munca de pe
teren.
Jocul oferă participanţilor la formare oportunitatea de a juca diferite roluri alese
pentru a reprezenta roluri efective întâlnite în situaţia de pe teren.
Un rezultat important este că participanţii la training au oportunitatea de a vedea
situaţia de pe teren din alte perspective decât acelea pe care le-ar avea în realitate. Această
oportunitate are ca rezultat o mai mare sensibilitate faţă de experienţele altor persoane în
situaţia de pe teren.
Sesiunea de follow up care urmează jocului oferă participanţilor oportunitatea de a
analiza o parte din dinamica socială care s-a desfăşurat. Această obiectivitate este accesibilă
atât celor care îşi asumă roluri într-o sesiune de joc de rol, cât şi celor care sunt observatori ai
sesiunii de joc de rol.

12