1

CAIET DE PRACTICA
Psihoterapia Anxietatii Adolescentului
EUGEN V. BARBU
 2

CUPRINS:

1. Argument

2. Argumentarea teoretica

3. Metodologia cercetarii
a. Obiective
b. Instrumentele si metodele psihologice utilizate
c. Studiile de caz propriu zise

4. Evaluarea initiala

5. Plan de interventie

6. Evaluarea finala

7. Analiza comparativa - pre/post teste

8. Concluziile

9. Bibliografie.
 3

1. Argument
Adolescenţa nu este doar o perioadă importantă a vieţii, ci şi
singura perioadă când putem vorbi despre viaţă în sensul
complet al cuvântului.
(Michel Houellebecq)

Formarea şi dezvoltarea personalităţii reprezintă un proces complex şi sinuos, care stă sub
semnul unor principii precum cel al educaţiei permanente sau al învăţării pe tot parcursul vieţii.
Deşi se realizează prin acumulări calitative progresive, de la o etapă la alta, există perioade în
care această evoluţie este mai intensă sau mai accelerată. Dincolo de limitele (onto)genetice ale
evoluţiei umane, există şi caracteristici sau limite individuale, care apar ca o rezultantă a
combinaţiei şi contribuţiei tuturor factorilor dezvoltării psihice.
Adolescenta, acea perioada fantastica din viata unui om, în care totul e posibil, lumea asteapta sa fie
cucerita de catre adolescentul cu sufletul deschis si mintea limpede. Această perioadă de tranziție
presupune atât modificări la nivel fizic, cât și modificări la nivel de comportament și personalitate.
Adolescentul devine mai preocupat de propria imagine și de poziția sa în raport cu cei din jur (grupul de
prieteni, colegii de școală). În același timp, copilul adolescent tinde să se îndepărteze de părinți, în
încercarea de a fi independent și de a decide pentru el însuși. Nevoia părinților de control și de
supraveghere devine incongruentă cu noile nevoi de dezvoltare și comunicare ale copilului, iar
conflictele devin sursa permanentă a neînțelegerilor între aceștia. Pentru a depăși dificultățile de
relaționare, este util ca părinții să-și stabilească strategii de comunicare în relaționarea cu copii bazate
pe empatie și înțelegerea nevoilor, încredere și respectarea intimității și a spațiului privat.

Dezvoltarea corectă a adolescenților se bazează pe stimularea mai multor arii în strânsă

legătură cu activitatea lor. Un adolescent echilibrat alege activități care contribuie la
dezvoltarea caracterului, creșterea încrederii în sine, dezvoltarea abilităților de socializare,
identificarea pasiunilor și luarea deciziilor. Părinții trebuie să încurajeze dorința tinerilor de a-și
descoperi propriul talent, fiindcă vârsta adolescenței este potrivită pentru a începe o carieră în
domeniul ales.
Este adevarat ca epoca informationala în care traim, noi, îsi pune puternic amprenta asupra
adolescentilor de astazi. Este adevarat ca nu le place sa citeasca, dar îndemnati de parinti, de
profesori, nu arunca la cos valorile universale si în momentul in care le descopera, constata ca
nu sunt singuri.
Acestea sunt motivele pentru care mi-am ales aceasta tema. Pentru ca sunt parinte si in curand
tata de adolescenta care se poate lovi de aceste trairi sufletesti, si care are nevoie de
indrumare, de sustinere pentru a vedea viata din toate perspectivele si pentru a fi pregatit sa
intampin intrebari si tuatii ale vremurilor in care traim.
 4

2. Argumentare teoretica
Adolescenții cresc și se dezvoltă în forme și structuri de familie diverse, de la familii monoparentale până
la familii compuse din mulți membri sau familii în care rolul de părinte este asumat de bunici, unchi,
mătuși, frați și surori mai mari. Relațiile sănătoase și atașamentul securizant pot fi prezente în cadrul
oricăreia dintre aceste forme și structuri. Modelele alese de către adolescenți, persoanele admirate din
familie, pot fi mama, tata, unchii sau mătușile, bunicii, frații sau surorile, verișorii etc. Baza alegerii drept
model are adesea legătură cu modul de raportare la copii, cu capacitatea de a face față provocărilor
dificile ale vieții, de a se dezvolta în pofida unui start mai puțin favorabil, cu reziliența, disponibilitatea și
previzibilitatea.
Conflictele și dificultățile pot să apară, de asemenea, în oricare dintre formele și structurile de familie
prezente, având la bază, în multe dintre cazuri, dificultățile de comunicare sau comunicarea ineficientă,
incapacitatea părinților de a accepta particularitățile etapei de viață în care se regăsesc adolescenții,
care sosește cu provocări și elemente de identitate noi, presiunea foarte mare din partea părinților în
legătură cu alegerile de viață pe care ar trebui să le facă adolescenții, așteptările înca necalibrate pe care
adolescenții și adulții semnificativi din viața lor le au unii de la ceilalți. Adolescenții pot resimți dificultăți
de comunicare și în contextul existenței unei competiții cu părinții, a indisponibilității acestora sau a
schimbării cadrului și a mijloacelor de comunicare, mai ales în cazul părinților care lucrează în
străinătate.
Școala și educația sunt importante pentru adolescenți, însă adesea neadaptate la nevoile lor particulare,
la contextele lor de viață și la dificultățile cu care aceștia se pot confrunta. Experiența corigenței sau a
repetării unui an are consecințe asupra copilului în planuri multiple. Presiunile din partea părinților, a
familiei, comunicarea construită aproape exclusiv în jurul școlii în unele familii și în comunitate pot
conduce la frustrare și revoltă. Momentele de tranziție sau momentele particulare în context școlar sunt
importante și ar trebui însoțite de procese de adaptare. Abordările educaționale bazate pe rușinare,
pedeapsă, agresivitate au efecte negativeasupra copiilor și influențează relația lor cu școala. Abordările
educaționale preferate sunt cele care implică atenție la individualitate, respect, comunicare, blândețe și
înțelegere.
Adolescenții își amintesc cu plăcere de mulți profesori care i-au marcat în mod pozitiv: cei cu care au
putut fi în relație la nivel uman, care erau pasionați și pregătiți, care își adaptau limbajul la nevoile lor,
care încurajau și care nu făceau abuz de autoritate, nu răspundeau cu putere unor comportamente mai
puțin pozitive ale elevilor. Motivațiile pentru care școala nu pare permanent o prioritate sunt complexe.
Pâna la sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea, perioada aflata între copilarie si
maturiate timpurie nu a fost considerata ca un stadium distinct al cursului vietii. Unele mentiuni despre
caracterele tipice ale perioadei adolescentine apar si în alte perioade istorice, dar ele se refera la
trasaturile de natura biologica si nu la statusul social al adolescentei.
O mentiune aparte despre trasaturile generale ale adolescentei apare, în mod exceptional, în cursul
Evului mediu, în lucrarea anonima Marele proprietar al tuturor lucrurilor, compilatie în limba latina,
aparuta in secolul al XIII-lea. În aceasta lucrare adolescenta era considarata ca fiind ”a treia vârsta”
(dupa perioada prunciei si a copilariei), care dureaza pâna la vârsta de 21 sau 25 de ani ”Aceasta vârsta
este denumita adolescenta întrucât persoana este suficent de mare pentru a da nastere unor
copii”(Aries, Philippe, Radulescu, Sorin, Sociologia problemelor sociale ale vârstelor, Editura Luminalex p.
56). Aceasta descriere pune accentul pe trasaturile biologice si nu sociale ale adolescentei. Ca tip
distinct, diferentiat de copil, adolescentul apare ca reprezentare de abia în secolul al XVIII-lea, odata cu
 5

imaginea pictata a heruvimilor, care exprima ambiguitatea si dimensiunea efeminizata a baietilor

adolescenti. Din acest punct de vedere social ideea de adolescenta prinde contur, în acelasi secol, prin
intermediul recrutarilor în armata, unde se cautau tineri cu corpuri fine si armonioase. Dar notiunea de
adolescenta, ca atare, a fost elaborata abia în acest secol, pentru a putea explica trasaturile unui
stadium distinct de viata, recunoscut doar de societatile contemporane, stadium în cursul caruia tânarul
nu mai este nici copil, dar nici nu i se recunoaste dreptul la asumarea rolurilor adultului. Termenul se
poate aplica stadiilor emotionale si comportamentale presupuse a fi asociate cu trecerea la vârsta
adulta, fazei din ciclul vietii de dinainte ca transformarile fizice asociate cu pubertatea sa fie social
recunoscute, sau tranzitiei de status de la copilarie la maturitate. În mod tipic, în societatile industriale
moderne, tinerii ating maturitatea sexuala cu mult înainte ca societatea sa-i recunoasca în alte privinte
ca adulti si, din cauza educatiei si instructiei, ei ramân dependenti de parinti si de educatori. Ca urmare,
adolescenta a fost privita ca o etapa plina de acute framântari emotionale. Desi putini sociologi vor
respinge ideea ca transformarile fizice conduc la transformari comportamentale, sau ca tinerii se
confrunta cu o tensiune între maturitatea sexuala si cea sociala, valoarea semnului adolescenta poate fi
pusa sub semnul întrebarii. Chiar si comparatii cu trecutul recent arata ca adesea copii trebuie sa devina
adulti imediat ce pot face o munca utila. Si
antropologii ne ofera numeroase exemple (mai ales în societatile bazate pe grupe de vârsta) din care
reiese ca tranzitia la maturitate este abrupta, fiind marcata de rituri de trecere, si relativ eliberata de
pretinsele probleme adolescentine. Anchetele si alte cercetari de teren realizate chiar în Occidentul
industrializat au aruncat o umbra de îndoiala asupra pretentiilor ca adolescenta este de obicei mai plina
de stres decat orice stadium de viata. (Marshall, Gordon, trad.de Baltatescu, Sergiu, Dictionar de
sociologie-Oxford-, Ed. Univers Enciclopedic. Bucuresti, 2003).
Adolescenta, este o perioada de stagnare sau inertie a rolurilor sociale, adica o perioada în care
capacitatile adolescentului sunt subevaluate si subutilizate de catre societate. La aceasta se adauga
dependenta economica fata de familie, refuzul, întarit de legislatie, al acceptarii participarii
adolescentului la viata adultilor etc. Pentru aceste motive, multe din conduitele problematice
adolescentine sunt interpretate ca încercari premature de a prelua rolurile adultului: fumatul, consumul
de alcool sau droguri si chiar delincventa. Abandonul scolar sau vagabondajul poate fi rezultatul unei
perceptii negative a mediului scolar, apreciat ca fiind ancorat în lumea copilariei, neinteresant si
incapabil de a oferi roluri sociale utile sau a determina realizarea aspiratiilor adolescentilor, care nu mai
vor sa fie guvernati, ci solicita dreptul la autonomie personala.
”Adolescenta a fascinat spiritul uman dintotdeauna determinând, la începutul secolului nostru, aparitia
unei discipline speciale numita hebeologie, a carui parinte este G.Stanley Hall. Concret, este o etapa de
”furtuna si stres” care, dupa opinia renumitului psiholog american, semnifica o perpetua oscilatie între
extreme, între exuberanta si apatie, cruzime si sensibilitate.” (Munteanu, Anca, Psihologia copilului si a
adolescentului, Editura Augusta, Timisoara, 1998, p.234).
Trebuie sa recunoastem aspectul spectaculos al transformarilor pe care le traverseaza individul sub
toate aspectele. Adolescentul este personajul cu doua fete, întrucât oscileaza permanent între copilarie
si maturitate, chiar daca se orienteaza preponderent spre lumea adultului. În consonanta cu opinia
vehiculata de U.Schiopu si E.Verza (1995) aceasta vârsta se subetapizeaza astfel: adolescenta propriu-
zisa (14/15-18/20), ce cuprinde liceul; si adolescenta prelungita (18/20-24/25) care este caracterizata
printr-o diversitate de situatii(studii superioare, stagiu militar, serviciu). Desi adolescenta este
identificata cu etapa tineretii, unele conceptii psihologice prefera sa distinga între doua stadii ale
cursului vietii, ceea ce are drept consecinta aparitia unui nou status de viata –cel de tânar student.
 6

Aceasta vârsta este considerata ca un stadiu de maturitate timpurie, aflat în concordanta cu solicitarile
de instructie ale epocii contemporane. În cursul acestei perioade, tinerii sunt suficient de vârstnici
pentru a presta munci pentru societate, pentru a se casatori si a avea copii, dar depind, înca, de sprijinul
economic acordat de parinti.

Tulburările de anxietate la copii și adolescenți

Fiecare dintre noi suntem neliniştiţi sau îngrijoraţi în anumite momente din viaţă. Uneori ne
este teamă de ce s-ar putea întâmpla, alteori ne dăm seama că nu ne putem controla reacţiile.
Anxietatea este cea mai răspândită tulburare emoţională. Milioane de oameni suferă de
anxietate în întreaga lume. O anxietate scăzută este un lucru firesc, o anxietate moderată vă
poate afecta şi limita viaţa, însă o anxietate crescută ne poate face viaţa un coşmar. Anxietatea
reprezintă una dintre cele mai răspândite probleme de sănătate mintală din perioada copilăriei
și adolescenței, statisticile arătând că acest tip de tulburare afectează 20% din copiii și
adolescenți într-un anumit moment al vieții. Anxietatea este o problemă de sănătate obișnuită
și comună care dacă nu este tratată în mod corespunzător poate să persiste și la vârsta adultă.
Deoarece anxietatea în rândul adulților are numeroase tulburări comorbide (dependența de
substanțe, depresia sau tentativele de suicid) este foarte important să identificăm factorii de
risc care facilitează dezvoltarea acestei tulburări și să prevenim cronicizarea simptomatologiei.
Teoriile integrative (moderne) în conceptualizarea anxietății – frica și anxietatea sunt frecvente
în viața copilului și a adolescentului. Fiecare copil a trăit cel puțin o experiență scurtă de
anxietate față de care a reacționat prin evitare sau retragere din situație. Anxietatea se învață
în familie. Studiile de specialitate arată că majoritatea copiilor cu anxietate au cel puțin un
părinte cu probleme de anxietate. Copiii cu părinți anxioși prezintă un risc de 7 ori mai mare
pentru a dezvolta o tulburare de anxietate, comparativ cu copiii ai căror părinți nu au tulburări
de anxietate. Similar, fratele sau sora unui copil anxios prezintă un risc mult mai mare de a
învăța anxietatea, comparativ cu ceilalți copii care nu au acest context zilnic de învățare.
Tulburările de anxietate din perioada copilăriei au consecințe negative, dificil de perceput
imediat asupra stării de bine a copilului și asupra funcționării lui de zi cu zi. Una dintre cele mai
evidente consecințe este limitarea exploatării noului ceea ce duce la o micșorare a zonei de
confort a copilului și a familiei acestuia. Pentru a reduce starea de anxietate copilul sau
adolescentul recurg la comportamente de evitare (retragere sau reasigurare) care conferă o
stare de siguranță pe moment. Pe termenul lung însă, anxietatea devine din ce în ce mai
intensă. Putem spune că anxietatea crește prin fiecare evitare.
Emoțiile centrale sunt de teamă, frică și neliniște (cunoscute în literatura de specialitate și ca
emoții primare). Prin procesarea cognitivă a acestor emoții se formează ceea ce numim
anxietate. Frica este o emoție normală care ne pregătește pentru a face față pericolului (este
aceea emoție care de mii de ani a asigurat supraviețuirea speciei umane). Este un răspuns
emoțional firesc care ne ține departe de pericole și care are funcția de a ne proteja.
Frica are un rol foarte important în viața noastră deoarece ne ajută să analizăm pericolul și să-l
evităm. Problemele apar atunci când copiii și adolescenții simt frică atunci când nu există un
motiv sau o amenințare reală. Această stare combinată de frică și îngrijorare se numește
anxietate.
 7

Un model integrativ de conceptualizare a anxietății implică trei tipuri de elemente responsabile

de mecanismul acestora: vulnerabilitatea biologică, vulnerabilitatea psihologică și contextele
specifice de viață.

Tulburările de anxietate

Anxietatea de separare (frica de a fi abandonat și frica de a dormi singur) – prevalența este de

3,5 – 12,9%, aceasta fiind cea mai frecventă tulburare de anxietate întâlnită în rândul copiilor.
Simptomele specifice anxietății de separare sunt: îngrijorările excesive, coșmaruri, simptome
somatice (durerile de cap, stările de vomă, durerile abdominale) și comportamentele de
evitare.
Tulburarea de anxietate generalizată (îngrijorările excesive) – prevalența este de 2,9 – 12,4%.
Copiii și adolescenții cu anxietate generalizată manifestă stări afective negative și tensiune în
raport cu mai multe evenimente sau situații percepute ca fiind negative. Aceste stări sunt
însoțite de reacții somatice și plângeri non-specifice despre disconfort în general. Copiii și
adolescenții necesită încurajări repetitive cu privire la performanțele lor din trecut, prezent sau
viitor. Cele mai frecvente simptome sunt: neliniștea și tensiunea, starea de oboseală,
dificultățile de concentrare, iritabilitatea, tensiunea musculară, tulburările de somn.

Anxietatea socială (refuzul școlar și mutismul selectiv) – prevalența este de 1,1 – 6,3%. Fobia
socială este conceptualizată ca o teamă pronunțată și persistentă față de situații care implică
interacțiune socială sau evaluare socială. Copiii cu elemente de anxietate socială manifestă o
teamă persistentă față de interacțiunea cu persoanele străine, manifestând comportamente de
plâns intens, crize sau blocaje. Anxietatea socială adesea este asociată cu atacuri de panică și
puternice reacții somatice. Este mai frecventă în copilăria târzie și adolescență timpurie. Tabloul
simptomatologic include: acuze somatice, elemente de depresie și gânduri de suicid, probleme
de externalizare comportamentală, abandon școlar, consum de substanțe, mutism selectiv.

Fobiile specifice (frica de animale, frica de dentist, frica de medici) – prevalența este de 3,4 –
9,2%. Copiii și adolescenții pot să resimtă stări puternice de anxietate față de o serie de obiecte,
animale sau situații. Acest tip de anxietate pare să fie mai frecvent în rândul fetelor și poate să
se manifeste în diferite perioade de vârstă.

Tratamentul anxietății:

1.Intervenția adresată direct copilului.

2. Intervențiile de grup și în grup.
3. Intervenția asupra părinților.
 8

3. Metodologia cercetarii

I. Obiectivul cercetarii:

Identificarea nivelului de anxietate la adolescenţi

II. Instrumentele si metodele psihologice utilizate

-Chestionarul ASQ pentru evaluarea anxietatii( sursa-cabinet supervizare)
- Scala de evaluare a anxietăţii Hamilton(sursa-cabinet supervizare)
- Interviul pentru anxietate- Nardi-Barlow
Metodele de cercetare:
În conformitate cu obiectivul investigaţiei au fost utilizate metodele:
a) examinarea surselor teoretice, a conceptelor şi analiza teoretică.
b) testul, interviul, observaţia.
III. Studii de caz

STUDIUL DE CAZ 1
Descrierea celor 10 sedinte :
Durata unei sedinte este de 60 de minute si in acest caz am lucrat 10 sedinte la care prezint
mai jos un rezumat.
Mama unui elev în ultimul an de liceu se prezinta la cabinet impinsa de disperarea sa îşi arate
nevoia de a recunoaşte situaţia dificilă în care se află şi să îsi exprime sentimentul de vinovăţie
pentru că nu şi-a supravegheat fiul suficient şi nu a menţinut o apropiere afectivă cu acesta
(deşi simţea că el doreşte să petreaca mai mult timp cu parinţii), ea era sustrasă de eşecurile
vieţii ei .
Elevul V. Dragos are 18 ani şi după descrierea mamei are următoarele probleme: cam de un an
are toane, e certareţ, nu vrea să meargă la şcoală (mereu încearcă să o convingă să îi scrie
scutiri), ae corigenţe la aproape toate materiile, îşi petrece mai tot timpul cu alţi adolescenţi pe
care ea nu îi cunoaşte bine pentru că nu îi aduce acasă, dar e destul de sigură că aceştia
consumă droguri şi alcool şi se gândeşte că fiul său face la fel.
Pe parcursul sedintelor de consiliere, mama spune că a observat schimbari majore de
comportament cam de când a început să umble cu aceşti noi prieteni. Acum este tot mai
certăreţ, obraznic şi neascultător, minte şi nimic din ce face sau spune ea nu are efect. Parinţii
sunt divorţaţi, mama nu a avut posibilitatea sa îi ofere hainele care şi le-a dorit, iar tatălui nu-i
 9

prea păsa de el, ci doar îi dădea bani. Daca mama îl ceartă, atunci el se înfurie, strigă, o insultă şi
ameninţă că pleacă de acasă, iar asta o doare foarte tare.
In acest caz, deloc singular, problemele emoţionale ale părinţilor afectează comportamentul
copiilor. Lipsa controlului din partea părinţilor, şi mai ales a mamei în grija căreia se afla, asupra
copilului, a creat o adaptare dezordonata la viaţă a adolescentului de acum.
A fi părinte nu e un lucru uşor şi presupune o mare responsabilitate în educaţia copiilor.
Pentru a-şi analiza sentimentul său de vinovăţie i-am propus să facă o listă cu toate lucrurile pe
care le-a facut pentru Dragos toată viaţa, printre « momentele sale nefericite trăite si
insatisfactii sau himere 
Se aplica Chestionarul ASQ pentru evaluarea anxietatii la care s-au obtinut scoruri:

Dimensiunea somatica – Scor-101

Dimensiunea comportamentala-Scor-56
Dimensiunea cognitiva-scor-67
Scorul global-128

Mama este atenţionata despre factori familiali de protecţie, faţă de consumul de alcool şi
droguri:
1. Legături afective pozitive între părinţi şi copii.
2. Existenţa regulilor familiale de comportament clare şi stabile.
3. Utilizarea de metode de întărire (disciplinare) pozitivă a comportamentului copiilor.
4. Implicarea activă şi semnificativă a părinţilor în viaţa copiilor.
5. Supravegherea comportamentului copiilor (activităţi în afara casei, relaţii şi prietenii,
randamentul şcolar etc.).
6. Impulsionarea şi sprijinirea din partea părinţilor a participării şi implicării copiilor în
diverse activităţi de socializare, extraşcolare şi de timp liber.
7. Dezaprobarea familiei faţă de consumul de tutun, alcool şi de droguri;
8. Oferirea unui model adecvat copiilor de către părinţi prin atitudinea şi comportamentul lor.
 10

I se arata, deasemenea mamei importanţa regulilor , factorii de risc şi de protecţie în familie şi

necesitatea cunoaşterii semnelor, simptomelor (pentru a nu face o interpretare greşită asupra
comportamentului fiului său bănuit că ar consuma), dar şi efecte ale consumului de droguri.

În adolescenţă interesul pentru grupurile de egali rămâne crescut şi mai ales lărgirea foarte
mare a relaţiilor şi a experienţei personale, apare concepţia despre propria viaţă şi a celorlalţi,
conştiinţa apartenenţei la generaţie. Schimbări deosebite se petrec şi în structura imaginii de
sine şi a identităţii de sine. Finalul stadiului se caracterizează prin autonomie crescută, echilibru
între aspiraţie şi posibilităţi, între propriile interese şi cele ale grupului, prin conturarea mai
clară a propriei identităţi şi prin capacităţi sporite de adaptare la mediu.
Dragos a avut parte de o copilărie fără regulile necesare unei convieţuiri corecte în familie, în
şcoala, în societate, fără limite stabilite, ceea ce face ca acesta să îşi adopte singur
comportamentul după cum vrea sau dupa modelul grupului la care a aderat în funcţie de
factorii favorizanti ai modelului sau grupului. Copilul ia singur decizii, nu ştie cum să îşi
controleze comportamentul, are un autocontrol slab, relaţia dintre părinte şi copil e inexistentă,
fiecare face ce vrea. Insuficienţa monitorizare a anturajului copilului, conflictele din familie,
necentrarea pe abiliţaţile privind comunicarea eficientă, fac ca adolescentul să alunece uşor
către ceea ce grupul de prieteni consideră că este mai potrivit.
Nişte parinţi toleranţi sunt acei parinti care permit copilului totul fără a-i cere nimic în schimb
si acest lucru nu face decat, ca în aceste condiţii, copiii să fie nesiguri, confuzi, fiind mai uşor
tentaţi să găsească relaxare şi rezolvarea problemelor cu părinţii în consumul de tutun, alcool
sau droguri, alaturi de grupul de prieteni.
Adolescenţii cred că sunt foarte aproape de calităţile adulţilor şi uneori îi întrec, aşa că nu vor să
mai fie tutelaţi şi astfel, între ei şi adulţi se pot amplifica semnificativ conflictele interpersonale.
In acest caz apare confuzia identităţilor, sau mai bine zis o identitate negativă, adică fie au
deocamdată sau pe o perioadă chiar lungă, o identitate confuză care generează oscilaţii şi
schimbări surprinzătoare ceea ce-i face să nu se angajeze cu responsabilitate în activităţi şi
relaţii; fie ajung la o identitate negativă sub influenţa unor grupuri cu orientări deviante.
 11

Comunicarea şi interacţiunea deficitară între părinţi şi copii reprezintă factori familiali de risc, în

timp ce comunicarea şi interacţiunea bună între părinţi şi copii, relaţiile apropiate, deschise şi

afectuoase din familie sunt factorii familiali de protecţie faţă de consumul de tutun, alcool şi

droguri. Din cauza schimbărilor majore care au loc în această perioadă, adolescenţii caută

sprijin la cei de vârsta lor. Acest grup hotărăşte  cum să se îmbrace, ce muzică să asculte şi ce să

facă în timpul liber. Poate părea ameninţător pentru părinţi să vadă că valorile grupului de

prieteni au o importanţă atât de mare în viaţa copiilor.

Pe de altă parte, există factori de protecţie care reduc riscurile apariţiei de

comportamente nesănătoase în familie, cum ar fi relaţiile apropiate dintre părinţi şi copii,
oferirea sprijinului copiilor atunci când au nevoie, încurajarea copilul să vorbească despre
propriile opinii şi sentimente; reguli clare şi stabile în familie, metode de educare pozitive,
implicare în viaţa copiilor. Părinţii sunt cele mai importante persoane pentru copiii lor, iar copiii
vor ţine seama de opinia părinţilor cu privire la ce este bine sau rău, sănătos sau periculos,
atunci când există o bună comunicare între părinţi şi copii.
I-am aplicat lui Dragos, Scala de evaluare a anxietatii Hamilton iar scorul obtinut a fost 4.

STUDIUL DE CAZ 2
Descrierea celor 10 sedinte:
Durata unei sedinte este de 60 de minute si in acest caz am lucrat 10 sedinte la care prezint mai
jos un rezumat.
Cristian M. este un elev de 16 ani, în clasa a-X-a, în atitudinea căreia este perfect vizibila o
anxietate aprofundată, caracterizată de tristete, neatenţie sau lipsă de concentrare în timpul
activitaţilor la clasă, retragere în sine, exprimarea unei tendinţe ofensive aproape agresive faţă
de fata pe care o iubise aproape din copilărie fără a se simţi iubit, exprimarea dorinţei de a
merge la psihologul şcolii unde odată ajuns avea momente prelungite de plâns. Iulian însă
manifestă în continuare dorinţa de colaborare cu profesorii clasei şi efortul de a demonstra
preocuparea lui pentru cunoaştere. El reuşeşte să ceară ajutor şi înţelegere şi din partea
 12

doamnei diriginte, cât şi a psihologului şcolar. Astfel face cunoscut faptul ca parinţii lui au
divorţat de mai mult timp, el rămânând la mama, care acum are un nou “iubit” cu carenţe
morale, lucru pentru care prietenii îl ridiculizează, numindu-l pe acesta ca fiind „tatal său”, iar
această identificare il face să sufere. Despre tatăl său nu mai ştie nimic „pentru că şi-a refăcut
viaţa şi îl evită din cauza preocupărilor pentru noua familie”. Mama sa îi pare că a devenit şi ea
indiferentă faţă de el (nici la şcoală nu se mai preocupa să vină), iar din lipsa banilor au fost
nevoiţi să aducă în gazdă nişte persoane, ceea ce a determinat mutarea lui într-un spaţiu
strâmt, gen atelier, neindividualizat şi cu foarte multe vechituri în el, puse în dezordine. La toate
acestea concura faptul că Iulian a fost pe perioada gimnaziului la cercul de chitară (el nu avea,
dar îi împrumutase una doamna profesoară), iar în continuare la liceu nu a mai avut
posibilitatea să continue studiile muzicale pentru care simtea că are înclinaţie şi care îi dădeau o
mare bucurie. Îi mai rămăsese doar o mare curiozitate pentru domeniul geologiei şi emotiile de
bucurie pe care le tria când aveau ora de geografie. Tristeţea lui, însă era aprofundată şi de
indiferenţa Iuliei, pe care a iubit-o şi a admirat-o de când se ştia, iar acum presimţea acut că de
fapt a nu-l iubise niciodata, iar acest lucru îi producea o furie greu de stăpânit. Cristian avea ca
principal comportament trairi emoţionale intense precum indiferenţa mamei şi a persoanei
iubite, imposibilitatea de a accepta logodnicul mamei, imposibilitatea de a contiua o carieră
muzicală, condiţiile precare de locuit, dar posibilitatea de a se sprijini pe ajutorul doamnei
diriginte si al psihologului şcolar. Resursa lui principală era totusi faptul ca îi placea geografia şi
işi exprima curiozitatea în domeniul geologiei. Cu timpul el v-a trebui să învete să accepte ceea
ce i se întâmpla (pe ideea că « în viaţă nu avem chiar tot ce ne dorim »), fară a face rău nimănui
sau să rănească pe altcineva, nici măcar emoţional. Să aprofundeze constatarea că stă în
puterea lui să facă eforturi şi să se mobilizeze sa facă schimbările care le-ar putea face el.
Se apelează la creşterea capacităţilor autoreglatoare. Să nu piardă ocazia să reia alte lectii de
muzică, să transfere preocuparea deocamdată în domeniul geografiei, care îi provoacă
curiozităţi, iar Iuliei sa-i poarte în continuare aceleaşi sentimente pe care să nu întârzie să i le
demonstreze sau declare. Să adauge în programul său şi activităţi sportive.
Situaţia în care se află Cristian relevă procesele ample si de profunzime care duc la dezvoltarea
deosebita a personalitatii adolescentilor. Apar manifestările caracteristice avansului cognitiv
 13

special din adolescenţă (preocuparea lui pentru unele domenii, ca muzică şi geografie) şi a
parcurgerii crizei de originalitate prin relevarea creşterii importanţei factorilor interni în
procesul său de dezvoltare. Apoi intensificarea conştiinţei de sine (analiza situaţiei în care se află
şi trăirea ei cu intensitate şi nemulţumire). Totuşi în şcoală profesorii îi asigură condiţii de
manifestare a autonomiei şi independenţă mai ales în activităţile extraclasă şi extraşcolare
(pentru muzică şi geografie, ca şi sustinerea dirigintelui şi psihologului). Se dovedeşte în cazul
său trăirea unei vieţi afective mai intensă şi mai diversificată. Se constată uşoara iritabilitate,
instabilitate, explozivitate caracteristice manifestării emoţiilor şi care se pot afla la baza unor
conflicte cu părinţii. Adolescentul trăieşte mai nuanţat şi mai profund succesul şi eşecul
pentru că propriul eu este mai implicat în obţinerea acestora. Bucuriile şi tristeţile sunt legate
de calitatea relaţiilor cu profesorii şi colegii. El s-a confruntat cu lipsa modelului parental de
care a fost despărţit de mic, iar acum cu neconcordanţa dintre normele morale asimilate,
nemulţumit de lipsa de moralitate a logodnicului mamei şi imposibilitatea de a-l recunoaşte de
tată, mai ales că prietenii îl ironizeaza, numindu-l pe acesta ca fiind „tatal său”, iar această
identificare il face să sufere, astfel se remarcă formarea autonomiei morale începută încă din
preadolescenţă.
Se poate vedea că între adolescenţi şi profesori pot apărea relaţii de cooperare, dar şi că
adolescenţii ajung la o gândire cauzală complexă. Cristian simte că posibilităţile nu-i permit
construirea idealului de viaţă, care este aspiraţia de bază în adolescenţă. Motivaţia, acum are ca
structuri de vârf trebuinţele de autoafirmare şi autorealizare şi cele de clarificare a identităţii de
sine. Personalitatea dobândeşte în adolescenţă toate componentele şi ajunge la o organizare
unitară şi originală la fiecare, dar fragilă, ceea ce necesită încă un sprijin important din partea
familiei (ceea ce la Iulian nu este) şi a instituţiilor educative. Idealul de viaţă care a început să se
cristalizeze în preadolescenţă dobândeşte noi caracteristici şi anume: este construcţie
personală, nu o amplă preluare a modelelor din jur; este mai stabil şi mai susţinut de
cunoaşterea capacităţilor şi intereselor proprii; este mai bine elaborat, în legătură cu devenirea
profesională şi este legat de valori şi orientat de către acestea.
Imaginea de sine şi identitatea de sine sunt mai clarificate datorită intensificării conştiinţei de
sine şi a intensificării trebuinţelor de autoafirmare şi autorealizare, sprijinite de autocunoaştere.
 14

Tot în această perioadă dezvoltarea afectivă tinde să se ridice la cote înalte exprimându-se prin
entuziasm juvenil chiar exaltare afectivă si asa cum mulţi autori au spus : adolescenţa este o
vârstă a „furtunii şi stresului”. Rezonanţa afectivă largă şi profundă există atât datorită
neînţelegerii dintre părinţi : dificultăţile, certurile, divorţul, nereuşitele financiare, cât şi la
nivelul şcolii : reuşita într-un domeniu al activităţii şcolare sau nereuşita, când a fost vorba de
continuarea studierii chitării, deasemeni bucuria că profesorii îi acordă atenţie şi îl ajută, ceea
ce a permis intensificarea conştientizării trăirilor şi experienţelor afective, exprimată în
tendinţele crescute spre reflecţie, meditaţie, reexaminare. Relaţia cu Iulia, de care se simte
neînţeles demonstrează că afectivitatea se îmbogăţeşte foarte mult, pentru că diversifică şi
aprofundează relaţiile adolescentului. Pe lângă cele cu familia şi şcoala, se dezvoltă noi
sentimente şi cresc şi mai mult posibilităţile de reglare a comportamentelor emoţional-
expresive. Menţinerea adolescentului pe direcţia cea bună pe parcursul acestor ani plini de
provocări poate părea o sarcină grea şi uneori lipsită de satisfacţie.
I-am aplicat Chestionarul ASQ pentru evaluarea anxietatii la care s-au obtinut scoruri:

Dimensiunea somatica – Scor-98

Dimensiunea comportamentala-Scor-54
Dimensiunea cognitiva-scor-65
Scorul global-123
Pentru Scala de evaluare a anxietatii Hamilton scorul obtinut a fost 4.
4. EVALUAREA INITIALA
Evaluarea initiala a cuprins cele 2 teste de evaluare a anxietatii anexate in continuare,
observarea si aplicarea de metode, exemple corelate cu studii stiintifice, educatia parintilor
pentru o comunicare mai buna cu adolescentii lor folosind ca baza literatura de specialitate.
Parintilor le-au fost recomandate metode de apropiere a copiilor, discutii si activitati comune.

Scala de evaluare a anxietăţii Hamilton

Aceasta scala este una din primele instrumente de masurare a anxietatii si a fost
dezvoltata de Hamilton (1959) pentru a evalua severitatea nevrozei anxioase, diagnostic
la moda in acel timp . Ea furnizeaza o evaluare globala a anxietatii si identifica atat simptome
psihice cat si cele somatice. Scala si-a dovedit utilitatea si valoare de-a lungul timpului si ea a
supravietuit desi conceptele din categoria tulburarilor anxioase au evoluat mult de atunci de
 15

cand scala a fost produsa. Scala nu masoara o anumite entitate clinica ci mai degraba poate fi
folosita pentru a face detecta simptomele de anxietate sau de a evalua severitatea lor.
Scala HARS este o scala de observatie si se recomanda a fi completata de un clinician cu
experienta. Un clinician neexperiemntat va fi tentat sa interpreteze simptomele conform
viziunii proprii si confidenta va avea de suferit. Completarea scaleinu dureaza mai mult de 15-
20 minute.
Scala contine 14 itemi care evalueaza dispozitia anxioasa, frica, insomnia, simptomele cognitive,
depresia, comportamentul si simptomele gastrointestinale, cardiovasculare, genitourinare,
vegetative si tensiunea musculara (Anexa Nr. 1). Fiecare item este evaluat pe o scala de 5
ancore de la 0 = niciun simptom pana la 4 = simptome severe si dizabilitante. Scorul total se
intinde de la 0 la 56. Un scor peste 14 indica o anxietate cu semnificatie clinica, subiectii
sanatosi generand scoruri in jurul valorii de 5. (Hamilton, 2000). Exista un consens ca scorul de
14-17 sa semnifice o anxietate usoara, 18-24 o anxietate moderata si 25-30 o anxietate severa.
Scala HARS prezinta o buna validitate coreland semnificativ pozitiv cu alte scale de anxietate
precum scala Beck sau Covi. Totusi prezenta itemului de depresie face ca aceasta scala sa
discrimineze slab intre subiectii cu anxietate si cu depresie. Daca se inlatura acest item, scala
prezinta o putere discriminativa mai mare (Clark si colab.1994). Scala reuseste se identifica
foarte
bine subiectii anxiosi dintr-un esantion populational divers (Kobak si colab. 1993).

Anexa Nr. 1

Nr. Item absenta usoara moderata Severa Foarte

severa
/grava
01 Griji, anticiparea unor supărări, presimţiri 0 1 2 3 4
înspăimântătoare, iritabilitate,
02 Sentimente de tensiune, fatigabilitate, răspuns speriat, 0 1 2 3 4
tendinţa de a lăcrima uşor, tremurat, sentimente de
nelinişte, imposibilitate de a se relaxa.
03 Frica de întuneric, de necunoscuţi, de a fi părăsit 0 1 2 3 4
singur, de animale, de trafic,de mulţime.

04 Dificultăţi la adormire, somn întrerupt, somn nesatisfă- 0 1 2 3 4

cător, oboseală la trezire, vise, coşmaruri,
teroare nocturnă.
05 Dificultăţi de concentrare, memorie săracă 0 1 2 3 4
06 Lipsa de interes, lipsa de plăcere în ceea ce constituia 0 1 2 3 4
hobby-ul, tristeţe, trezire devreme, oscilaţii diurne ale
dispoziţiei.
07 Dureri somatice, musculare,ticuri nervoase, crispări, 0 1 2 3 4
tresăriri musculare, clănţănitul dinţilor,voce nesigură,
creşterea tonusului muscular.
08 Senzaţia de înţepenire, înţesoşare a vederii, valuri de 0 1 2 3 4
cald şi de frig, senzaţii de slăbiciune, înţepături.
09 Tahicardie, palpitaţii, dureri în piept, perceperea 0 1 2 3 4
vibraţiei vaselor, senzaţii de leşin, impresia de oprire a
inimii.
10 Presiune sau constricţie în piept, senzaţii de înecare- 0 1 2 3 4
înăbuşire, oftaturi şi dispnee
11 Dificultăţi de deglutiţie, meteorism, dureri abdominale, 0 1 2 3 4
 16

arsuri, balonarea abdominală, greaţă, vărsături,

borborisme, absenţa tranzitului, constipaţie sau diaree,
pierderea în greutate.
12 Creşterea frecvenţei micţiunilor, senzaţie de necesitate 0 1 2 3 4
imperioasă de a urina, amenoree, metroragie,
dezvoltare de frigiditate sau impotenţă, ejaculare pr

ecoce, absenţa libidoului.

13 Gura uscată,flush, paloare, tendinţa la transpiraţie, 0 1 2 3 4
zăpăcială, tensiune, cefalee, “piele de gâscă”
14 Neastâmpăr, agitaţie, nelinişte sau placiditate, tremur 0 1 2 3 4
al mâinilor, frunte încreţită, faţă încordată, tahipnee,
paloare facială, deglutiţie în gol, râgâituri, contracturi
ale tendoanelor, pupile dilatate, exoftamis.

Chestionarul ASQ pentru evaluarea anxietatii

Acest chestionar surprinde dimensiunea cognitiva, somatica si comportamentala a anxietatii. Cei

36 de itemi au fost construiti si validati de Lehrer si Woolfolck in 1982. Schelling si
Emmelkamp (1992) au examinat consistenta interna a subscalelor intr-o populatie de indivizi cu
fobii sociale si au gasit un indice de fidelitate de 0,92 pentru subscala somatica, 0,88 pentru cea
comportamentala si 0,83 pentru cea cognitiva. Intr-o populatie de adulti normali au fost gasiti
coeficienti de fidelitate de 0,92 pentru subscala somatica, 0,87 pentru cea comportamentala si
0,83 pentru cea cognitiva. Pe o populatie de adolescenti s-au gasit coeficienti de fidelitate de 0,88
pentru subscala somatica, 0,81 pentru cea comportamentala si 0,83 pentru cea cognitiva.

Nciodată ............ Foarte

Ane Anexa Nr. 2 des
1 2 3 4 5 6 7 8

1. Mi se usucă gâtul.
2. Am dificultăţi când înghit.
3. Încerc să evit să încep o conversaţie.
4. Îmi simt inima grea.
5. Îmi închipui nenorociri viitoare.
6. Evit să vorbesc oamenilor investiţi cu autoritate (şefului,
 17

poliţistului, etc.)
7. Îmi tremură mâinile şi picioarele.
8. Nu pot să-mi scot din minte anumite gânduri.
9. Evit să intru singur într-o cameră unde oamenii s-au adunat
şi vorbesc deja.
10 Mă doare stomacul.
.
11 Învăţ din greşeli.
.
12 Evit situaţiile noi sau cele nefamiliare.
.
13 Simt un nod în gât.
.
14 Am ameţeli.
.
15 Mă gândesc la posibile necazuri ale celor dragi.
.
16 Nu pot să mă concentrez asupra unei activităţi, fără să-mi
. vină în minte alte gânduri.
17 Când mă întâlnesc cu colegi sau prieteni pe care nu i-am
. mai văzut de mult, dacă nu mă opresc ei să stăm de vorbă,
eu trec mai departe.
18 Respir într-un ritm rapid.
.
19 Îmi ocup timpul pentru a evita gândurile negre.
.
20 Îmi pierd respiraţia.
.
21 Nu pot sâ-mi scot unele poze sau imagini din minte.
.
22 Încerc să evit reuniunile.
.
23 Îmi simt mâinile sau picioarele înţepenite.
.
24 Îmi imaginez că par naiv în faţa unei persoane a cărei
. părere despre mine o consider importantă.
25 Mai degrabă stau acasă decât să mă implic în activităţi
. afară din casă.
26 Prefer să evit să-mi fac planuri de viitor referitoare la
. autoperfecţionarea mea.
27 Sunt preocupat ca alţii să gândească bine despre mine.
.
28 Încerc să evit activităţile solicitante.
.
29 Am mişcări necontrolate ale muşchilor.
.
 18

30 Simt furnicături în corp.

.
31 Îmi simt mâinile sau picioarele fără putere.
.
32 Trebuie să fiu atent să nu-mi arăt adevăratele sentimente.
.
33 Am dureri şi/sau crampe musculare.
.
34 Îmi simt faţa, mâinile, picioarele sau limba amorţite.
.
35 Am dureri în zona pieptului.
.
36 am un sentiment de nelinişte.
.

Acest chestionar surprinde dimensiunea cognitiva, somatica si comportamentala a anxietatii.

Cei 36 de itemi au fost construiti si validati de Lehrer si Woolfolck in 1982.

Anexa Nr. 3

Cautarea si culegerea semnelor si simptomelor anxietatii in general

(interviul clinic general, CIDI, SCAN, SCID, Interviul pentru anxietate
Nardi-Barlow ):
 19

Semnele si simptomele anxietatii (cele patru module ale anxietatii):

AFECTIVE COGNITIVE FIZICE COMPORTAMENTALE

Anxietate Teama de a-si Cefalee Evitare

Depresie pierde controlul Tremor Dorinta de scapare
Panica Grija excesiva Dureri musculare Verificare
Frica Dureri Oboseala Inhibitie
Manie Anticiparea de Gura uscata Hipervigilenta
Iritabilitate lucruri rele Transpiratii Agitatie
Depersonalizare Prezicerea de Dureri in piept Neliniste
Derealizare lucruri rele Hiperventilatie Plans
Apatie Credinta intr-o Raceala extremitatilor Izolare
soarta rea Ameteala Precipitare
Auto-acuzare Tulburari de somn Precautie
Catastrofizarea Tulburari de apetit Consum de alcool si
evenimentelor Palpitatii droguri
Concluzionare Cefalee Reticenta
negative Tulburari de respiratie
Tulburare de
memorie
Tulburari de
concentrare
Tulburari de
atentie

5. PLAN DE INTERVENTIE:
Lista de probleme
Simptomatologia depresivă și anxioasă
Rezultate slabe la scoala
Conflicte frecvente la scoala si cu parintii
 20

Scopuri terapeutice
Reducerea gândirii distorsionate în legătură cu incapacitatea de a face față evenimentelor
negative de viață.
Reducerea nivelului anxietății
Reducerea gândirii distorsionate negative
Comunicare eficienta intre parinti si copii
Introducerea in viata acestora a activitatilor comune
Gestionarea stresului și reducerea nivelului emoțiilor negative disfuncționale;

5. EVALUAREA FINALA

Pentru ambele cazuri am efectuat din nou testarile si scorurile au reiesit satsfacatoare. Evaluarea
finala (sumativa) intervine la sfârsitul intalnirilor de consigliere, vizând evidentierea sugestiilor
psihoterapeutice adresata atat parintilor cat si elevilor. Când are în vedere si rezultate partiale
obtinute în diferite momente ale psihoterapiei, evaluarea finala îsi îmbunatateste nivelul de
obiectivitate prin corectarea unor erori de moment si primeste un caracter sumativ. Evaluarea
finala este în principal constatativa si ierarhizanta neputând oferi neaparat si posibilitatea
ameliorarii în timp util a rezultatelor secventiale ale elevilor. Insa observand si discutand cu
parintii acestora s-a constatat o imbunatatire semnificativa si evolutiva in comportamentul scolar
si in relatiile lor cu acestia.

Copiii şi adolescenţii sunt supuşi în mod constant unor provocări de adaptare. Trebuind să facă
față schimbărilor inerente dezvoltării, vulnerabilităţilor individuale şi factorilor de mediu cu
caracter negativ, nu este de mirare că 1 din 5 copii se confruntă cu probleme de sănătate
mintală (conform unui studiu al OMS). Din fericire, problemele copilăriei sunt adesea tranzitorii
sau pot fi soluţionate prin intervenţie psihoterapeutica sau consiliere familiala.

In cadrul sedintelor de consiliere sau psihoterapie sunt investigate diverse simptome care pot
să reprezinte manifestări ale unei probleme de sănătate mintală.  Dincolo de existența sau de
absența unui diagnostic clinic, în urma procesului de evaluare, vor fi identificați factorii care
contribule la apariția și la menținerea simptomatologiei observate. Aceste informații vor sta la
baza dezvoltării unui program personalizat de intervenție pentru familie și copil. Dintre
metodele şi tehnicile de cunoaştere a personalităţii elevului (Dumitriu C. si Dumitriu G, 2004.)
amintesc: metoda observatiei, experimentul, metoda anchetei, metoda analizei produselor
activitaţii şi a cercetării documentelor, convorbirea, metoda testelor şi metoda biografică.
Ca metodă de cunoaştere şi cercetare psihopedagogică, observaţia constă în urmărirea
intenţionată şi înregistrarea exactă a diferitelor manifestări comportamentale ale elevului aşa
cum se prezintă ele în mod natural. Experimentul este apreciat ca fiind cea mai importantă
metodă de cercetare, deoarece furnizează date precise şi obiective (Cosmovici A.,1996):acesta
constă în analiza efectelor unor variabile independente asupra unor variabile dependente într-o
 21

situaţie controlată, în scopul verificării ipotezelor cauzale. Metoda anchetei urmareste

cunoasterea stiintifică a opiniilor, atitudinilor, aspiratiilor, motivatiei, ancheta putănd fi realizată
cu ajutorul interviului şi a chestionarului. Metoda analizei produselor activitatii şi a cercetării
documentelor (Dumitriu C. si Dumitriu G.,2004) oferă informaţii despre procesele psihice şi
unele trăsături de personalitate ale elevilor din prisma obiectivării lor in ‘produsele’ activitătii:
caiet de teme, lucrări scrise, referate, desene, compuneri,etc

Marele avantaj al convorbirii constă în faptul că permite recoltarea unor informaţii numeroase
şi variate despre aspiraţiile, motivele, interesele şi trăirile afective într-un timp relativ scurt.
Cosmovici A. defineşte testul ca fiind ‘ o proba standardizată, vizănd determinarea cât mai
exactă a gradului de dezvoltare a unei insuşiri psihice sau fizice’..Metoda biografică este , in
opinia unor autori, ca o variantă a metodei studiului de caz, cu mentiunea că ea se bazează pe
cercetarea vieţii şi activităţii individului pentru stabilirea profilului personaliţatii sale. Ca
metodă de cunoastere a personalitaţii elevului, in aceste cazuri am folosit observaţia. Procesele
şi stările nu pot fi studiate sau cunoscute în mod direct ci prin modaliţatile lor de manifestare în
conduită: studiindu-le se pot desprinde unele semnificaţii cu privire la structurile de
personalitate ale elevului cum ar fi aptitudinile, caracterul, temperamentul.

6. ANALIZA COMPARATIVA

Adolescenții sunt la etapa autodeterminării și formulării perspectivelor lor de viață. Latura de

conținut al perspectivelor de viață o constituie sistemul de valori al persoanei. Prin analiza
valorilor devin evidente aspectele importante ale vieţii, gradul de satisfacere al
necesităților lui, tendințele adolescentului. Analizând valorile de fapt analizăm eventualul
comportament al adolescentului. Adaptarea socială a adolescenților este direct determinată de
sistemul lor de valori, de raportul dintre aspectele de viață care sunt valoroase pentru ei și
accesibilitatea acestora. Sursele valorilor sunt influențele socio-culturale. Dar la nivelul
individului sunt selectate, ierarhizate intr-un mod personal si au semnificații, intensitate și
funcție orientativă diferite. O anumita răsturnare a sistemului de valori în societatea noastră
aflată în proces de transformare perturbă procesul formării sistemului personal de valori cu
toate consecințele acestui fapt pentru alegerea căilor de auto-realizare. În societatea orientată
spre supraviețuire prioritare devin valorile legate de siguranță - familie, sănătate. Adolescenții
întâmpină dificultăți în procesul de căutare a locul lor în viață, au posibilități reduse de
autoafirmare și autorealizare. Chiar şi în cele mai bune condiţii, adolescenţa poate fi o perioadă
agitată. În timpul pubertăţii, tinerii sunt asaltaţi de trăiri şi sentimente cu totul noi. Ei sunt expuşi zilnic
presiunilor din partea profesorilor şi a anturajului. Sunt supuşi în permanenţă influenţei televizorului,
filmelor, muzicii şi Internetului. Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite descrie adolescenţa drept „o
perioadă de tranziţie, plină de stres şi nelinişte“.

Din nefericire, adolescenţii nu au experienţa necesară să învingă stresul şi neliniştea. Dacă nu

au parte de o îndrumare corectă, ei pot ajunge uşor să adopte un comportament distructiv. De
pildă, raportul ONU precizează: „Potrivit cercetărilor, drogurile încep să fie consumate în timpul
adolescenţei sau în primii ani ai tinereţii“. Tot în această perioadă tinerii încep să adopte o
conduită nepotrivită, săvârşind acte de violenţă sau trăind în promiscuitate sexuală. Părinţii
 22

care cred că astfel de lucruri se întâmplă numai în rândul „celor săraci“ sau al anumitor grupuri
etnice sunt deseori crunt dezamăgiţi. Problemele adolescenţilor de azi depăşesc graniţele
economice, sociale şi rasiale. „Dacă vă gândiţi că “tânărul delincvent” este un băiat de 17 ani,
dintr-un grup minoritar, care locuieşte într-un cartier rău famat şi are mama şomeră, înseamnă
că nu ştiţi cum stau lucrurile în realitate. Copilul-problemă de azi poate fi de orice rasă, dintr-un
mediu social destul de bun, poate avea (mult) sub 16 ani şi nu-i obligatoriu să fie băiat“, scrie
Scott Walter. Ceea ce este foarte adevarat este ca adolescenţii de azi sunt expuşi unor presiuni şi
probleme pe care generaţiile trecute nu le-au cunoscut. Nu e de mirare că de multe ori,
comportamentul lor ne îngrijorează! E adevărat că, în multe cazuri, ambii părinţi trebuie să
muncească pentru a asigura familiei strictul necesar. În plus, dacă în casă intră două salarii,
adolescenţii se bucură de un trai mai bun. Dar există o latură negativă a acestei situaţii: Când se
întorc de la şcoală, milioane de copii nu găsesc pe nimeni acasă. Iar când părinţii lor vin de la
serviciu, sunt de cele mai multe ori obosiţi şi preocupaţi de problemele de peste zi. Si de aici
putem ajunge la rezultatul evident. Puţini adolescenţi se mai bucură de grija părintească. „Nu
prea stăm împreună în familie“, s-a plâns un tânăr.
Spre exemplu, daca ne gandim la schimbările care au loc în viaţa de familie. „Mai bine de o
treime din copiii americani asistă la drama divorţului părinţilor lor înainte de a împlini 18 ani“,
precizează Journal of Instructional Psychology. Dar, date asemănătoare vin şi din marea
majoritate a ţărilor occidentale. Destrămarea familiei îi răneşte adânc pe adolescenţi exact in
perioada lor de dezvoltare in care nu mai inteleg exact care sunt valorile familiei.
În publicaţia citată anterior se spune: „Copiii ai căror părinţi au divorţat de puţin timp se
descurcă, de obicei, mai greu la şcoală şi în relaţiile cu ceilalţi decât copiii care au crescut cu
ambii părinţi, în familii monoparentale sau într-o familie cu un părinte vitreg. . . . În plus,
divorţul părinţilor poate afecta respectul de sine şi stabilitatea emoţională a copilului“.
In studiile de caz prezentate in lucrarea de fata, din fericire sau nu parintii adolescentilor au
constatat la timp deteriorari ale comportamentelor adolescentilor si cerand ajutor au adus
schimbari importante in comportamentul acestora.

Daca la prezentarea in consilierea terapeutica rezultatele testelor aratau o profunda anxietate la

testarea finala dupa cele 10 intalniri s-a constatat o imbunatatire a comportamentului scolar si a
relatiilor cu parintii.
La Chestionarul ASQ :
CAZUL 1
Dimensiunea somatica – Scor initial-101, scor final 80
Dimensiunea comportamentala-Scor initial-56, scor final 47
Dimensiunea cognitiva-scor initial-67, scor final 52
Scorul global initial-128, scor global final 89
Rezultaul final al scalei Hamillton initial arata o anxietate severa 3 ca la evaluarea finala
acesta sa scada la 2(anxietate moderata).
 23

CAZUL 2
Dimensiunea somatica – Scor initial-98, scor final 81
Dimensiunea comportamentala-Scor initial-54, scor final 42
Dimensiunea cognitiva-scor initial-65, scor final 57
Scorul global initial-123, scor global 92
Pentru Scala de evaluare a anxietatii Hamilton scorul initial obtinut a fost 3 iar la evaluarea
finala a scazut la 2.

7. CONCLUZII :
Vom supraveghea mai eficient copilul dacă:
1. Organizăm programul copiilor.
 24

Ne implicăm direct. Înscriem copilul la o activitate extraşcolară pentru a evita să-şi petreacă
timpul pe stradă după terminarea orelor. Închidem televizorul în timp ce îşi face temele sau
învaţă.
Dăm instrucţiuni copiilor. „Trebuie să ajungi acasă imediat după ce ieşi de la şcoală sau după
terminarea activităţilor” sau „Trebuie să înveţi singur(ă) şi fără muzică”.
2. Observăm comportamentul copilului.
Ştim unde este şi ce face într-un anumit moment, ce face după ce iese de la şcoală, unde
plănuieşte să meargă după şcoală, dacă învaţă sau dacă îşi îndeplineşte îndatoririle.
Verificăm din când în când dacă este unde ar trebui să fie, vorbim săptămânal cu dirigintele
copilului pentru a afla cum se descurcă la şcoală, dacă lipseşte etc.
Îl supraveghem atent. Copilul trebuie să ştie că părinţii se interesează de el şi sunt preocupaţi
de locul unde se află şi ce face de-a lungul zilei acasă, la şcoală (în clasă şi în curtea şcolii, cum
învaţă, dacă îşi face temele, dacă chiuleşte de la şcoală), la activităţile extraşcolare (în timpul
liber (unde merge şi cu cine, ce anturaj are, cum se comportă prietenii săi etc.).
Să nu confundăm însă, o atentă supraveghere cu o lipsire totală de libertate sau cu sufocarea
copilului; copilul simte nevoia să poată lua decizii în legătură cu timpul lui liber; sarcina noastră
ca părinţi este să-l ajutăm să ia decizii corecte, să le pună în aplicare şi nu să-i dictăm modul în
care îşi organizează timpul. Trebuie să găsim, în timp, un echilibru între atenţia acordată
copilului prin supraveghere (de care copilul are nevoie şi pe care o apreciază, chiar dacă uneori
lucrurile par a sta invers) şi o oarecare doză de libertate, dată cu creşterea în vârstă a copilului.
În ceea ce priveşte imaginea de sine, eul social care a traversat în stadiul anterior o
perioadă complexă datorită integrării în grupuri, este mai clar în adolescenţă (ştiu ce loc ocupă
în grup şi de ce popularitate se bucură) şi se află într-un mai bun echilibru cu cerinţele
grupurilor.
Personalitatea încă fragilă, necesită un sprijin important din partea familiei, a instituţiilor
educative şi a societăţii, în general.
Adolescenţii au nevoie de apreciere, apartenenţă, competenţă şi contribuţii.
 25

Cu toate că grupurile de prieteni au o influienţă covârşitoare în subiecte precum moda şi

comportamentul social, cercetările sugerează că părinţii rămân pentru adolescent principalul
punct de referinţă, mai ales în ceea ce priveşte educaţia şi moralitatea.
 26

8. BIBLIOGRAFIA:

- Crețu Tinca, Psihologia adolescentului şi adultului, Program de conversie profesională la

nivel postuniversitar pentru cadrele didactice din ţnvăţământul preuniversitar, 2011
- Morice Elias, Steven Tobias, Stimularea inteligenţei emoţionale a adolescenţilor, Editura
Curtea Veche, 2003
- Margareta Modrea, Imagine de sine si personalitate în adolescenţă, Studii teoretice şi
experimentale, Editura Aliter, 2006
- Dr. Stephen, Sacha Bavezstock, Îngerii adolescenţi, Editura Curtea Veche, 2008
- Smith, C., și Lazarus, R. (1993). Appraisal components, core relational themes, and the
emotions. Cognition and Emotion
- Dr. Schlessinger Laura. Greşelile parinţilor îi pot distruge pe copii, Editura Curtea Veche,
2004
- Youngblade, L.M. et Dunn, J. (1995). Individual differences in young children’s pretend
play with mother and sibling Links to relationships and understanding of other people’s
feelings and beliefs.Child Development
- Psihologie clinică și psihoterapie. Fundamente. Ediția a II-a De David Daniel-Editura
Polirom-2006,2013
- Marshall, Gordon, trad.de Baltatescu, Sergiu, Dictionar de sociologie-Oxford-, Ed. Univers
Enciclopedic. Bucuresti, 2003