Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) (n.

15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889,
București) a fost un poet, prozator și jurnalist
român, socotit de cititorii români și de critica
literară postumă drept cea mai importantă voce
poetică din literatura română. Receptiv la
romantismele europene de secol XVIII și XIX,
și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația
sa aparținând unui romantism literar relativ
întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a
recuperat temele tradiționale ale Romantismului
european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru
istoria națională, căreia a dorit chiar să-i
construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia
regresivă pentru copilărie, melancolia și
cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în
natură etc., poezia europeană descoperea
paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul
avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice
ale epocii sale, de filosofia antică, teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel
Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul
lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea
din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel. 1866 este anul primelor
manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba română
Aron Pumnul. Elevii scot o broșură, Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști (Lăcrimioare... la
mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare și poezia La mormântul lui Aron
Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în
revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan îl convinge
să-și schimbe numele în Eminescu și mai târziu adoptat și de alți membri ai familiei sale. În
același an îi mai apar în „Familia” alte cinci poezii.
Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889.
Despre moartea poetului, G. Călinescu a scris:
„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi
vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va
răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ
să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”
Putem distinge trei perioade în evoluţia stilului eminescian: perioada începuturilor, anii 1870-
1876, cand Eminescu a colaborat la Albina, Familia, Federaţiunea, Convorbiri literare si
Românul, perioada consacrarii anii 1876-1877 la Curierul de Iaşi când se dovedeşte vocaţia
culturala polivalentă a poetului si perioada apogeului 1877-1883, fază care aparţine mai ales
comentariului politic, articolele cu caracter polemic devenind deosebit de vehemente în critica
bine-cunoscutelor “forme fără fond”.
Publicistica lui Eminescu s-a impus atat la vremea publicării, cat şi în posteritate prin ideatică
şi strălucire expresivă. Oscilând între teribilism şi obtuzitate, publicistica lui Eminescu
rămâne o dimensiune profund definitorie a operei, în ciuda controverselor şi negaţilor.
Parcurgându-i publicistica îl descoperi pe poet, pe prozator, pe dramaturg. El nu este un
scriitor care practică amatoristic o gazetărie de circumstanţă şi eventual de vacanţa, gazetaria
eminesciana a fost destin şi opţiune. Nu e deloc lipsit de semnificaţie ca angajarea
gazetăreasca începe în 1870 şi se sfarşeşte în 1889. De aici rezultă nu numai implicarea sa
gazetărească, în istoria dramatică a timpului, ci şi, între altele instituirea unui limbaj adecvat
domeniului.
"Vocea lui Dumnezeu, este vocea poporului; şi fiindcă chipul lui Dumnezeu este chipul
poporului, dau înteles glasului poporului, sunt eu vocea lui Dumnezeu". Din acest extract
inţelegem ca ne aflăm în faţa unui excepţional artist al cuvântului şi că acesta s-a simţit menit
unei misiuni de apostol, iar finalitatea actului gazetăresc era a convinge şi a învinge.
Dimensiunii informative i se adaugă şi o dimensiune analitică şi combativă, discursul
publicistic se particularizează prin atitudine polemică, prezentă în mai toate manifestele sale.
O altă caracteristică a scrierilor lui Eminescu acea că articolele sale sunt de multe ori
construite pe temeiul prezenţei unui interlocutor, ceea ce ne oferă, nouă cititorilor, un puternic
impact emoţional. Marea majoritate a articolelor reprezintă expresia unei ciocniri între
propriile gânduri, idei, valori şi lumea în care a trăit şi pe care a încercat s-o modeleze sau
măcar s-o judece.

Opere:

Venere și 15 aprilie 1870, „Convorbiri

Madonă literare“

1 martie 1871, „Convorbiri

Mortua est!
literare“
 15 iunie 1871, „Convorbiri
Noaptea...
literare“

1 aprilie 1873, „Convorbiri

Floare albastră
literare“

1 septembrie 1876, „Convorbiri

Melancolie
literare“

Crăiasa din 1 septembrie 1876, „Convorbiri

povești literare“

1 septembrie 1876, „Convorbiri

Lacul
literare“

1 septembrie 1876, „Convorbiri

Dorința
literare“

Povestea
martie 1878, „Convorbiri literare“
codrului

Singurătate martie 1878, „Convorbiri literare“

Departe sunt de
martie 1878, „Convorbiri literare“ A apărut fără titlu
tine...

1 februarie 1879, „Convorbiri

Pajul Cupidon
literare“

1 februarie 1879, „Convorbiri

O, rămâi
literare“

De câte ori, septembrie 1879, „Convorbiri

iubito... literare“
 septembrie 1879, „Convorbiri
Atât de fragedă...
literare“.

octombrie 1879, „Convorbiri

Afară-i toamnă...
literare“

Sunt ani la octombrie 1879, „Convorbiri

mijloc... literare“

Când însuși octombrie 1879, „Convorbiri

glasul... literare“

Freamăt de octombrie 1879, „Convorbiri

codru literare“

octombrie 1879, „Convorbiri

Revedere
literare“

octombrie 1879, „Convorbiri

Despărțire
literare“

Din 1880

1 aprilie 1880, „Convorbiri

O, mamă...
literare“

1 februarie 1881, „Convorbiri

Scrisoarea I
literare“

1 aprilie 1881, „Convorbiri

Scrisoarea II
literare“

Scrisoarea III 1 mai 1881, „Convorbiri literare“

 1 septembrie 1881, „Convorbiri
Scrisoarea IV
literare“

aprilie 1883, „Almanahul Societății

Luceafărul
Academice România jună“

24 aprilie/6 mai 1883, „Familia“

S-a dus amorul...
Nr. 18

Când amintirile... 15/25 mai 1883, „Familia“ Nr. 20

Adio 5/17 iunie 1883, „Familia“ Nr. 33

Doină 1 iulie 1883, „Convorbiri literare“

Pe lângă plopii 28 august/9 septembrie 1883,

fără soț... „Familia“ Nr. 35

13/25 noiembrie 1883, „Familia“

Și dacă...
Nr. 46

Poeziile au fost scrise

Criticilor mei 1883/84
începând cu anul 1876.

Mai am un
1883/84,
singur dor

Somnoroase
1883/84,
păsărele...

Veneția 1883/84,

Iubind în taină... 1883/84,

Trecut-au anii... 1883/84,

12/24 februarie 1884, „Familia“

Din Noaptea...
Nr. 7

Sara pe deal 1 iulie 1885, „Convorbiri literare“

Scrisoarea V -
1 ianuarie 1886, „Epoca“
Dalila

15 martie 1886, „Album literar“ al

Nu mă înțelegi
Asociației studențești Unirea

25 octombrie 1886, „România

La steaua
liberă“

februarie 1887, „Convorbiri

De ce nu-mi vii
literare“

Kamadeva 1 iulie 1887, „Convorbiri literare“

1 februarie 1890, „Convorbiri

Oricâte stele...
literare“

Albumul iulie 1892, „Convorbiri literare“