Sofia

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti! Că de n-ar fi, nu s-ar povesti; de când
încă porcii zburau și zmeii răpeau prințese.
A fost odată un rege care avea un regat. Acel regat nu se deosebea prea mult de celelalte
regate. Oamenii erau ca oamenii, fiecare era ocupat cu ce știa mai bine să facă, la fel ca în
toate celelalte regate. Dar avea, împărăția lui, totuși, ceva ce-l făcea deosebit de restul
împărățiilor. Oamenii nu aveau voie să se veselească, sau și mai rău, să zâmbească. Cine era
prins că încălca această lege era pedepsit prin întemnițare. 
Iar asta s-a întâmplat în urma nenorocirii s-a abătut peste regat cu mulți ani în urmă, după
moartea reginei și a prințesei. De atunci, regele nu a mai scos o vorbă și nu a mai zâmbit
niciodată. 
Trecuse ceva vreme de la acea nenorocire, oamenii aproape că au și uitat ce înseamnă a
zâmbi sau a te veseli. Și, din nefericire, sau din fericire, în aceste vremuri tulburi, se năștea o
fetiță pe nume Sofia. 
Sofia creştea și nu era ca restul copiilor fiind mereu veselă, plină de viaţă și foarte curioasă.
Mama ei, pe cât se bucura, pe atât se întrista, pentru că ştia că aceste calităţi o vor aduce în
bucluc într-o bună zi și o avertiza mai tot timpul, că ar trebui să fie atentă, așa încât să nu-i fie
văzută fericirea de lume și, mai ales, de către soldații palatului.
Mama ei, fiind croitoreasă, țesea haine pentru întreg regatul, iar Sofia îi era mâna dreaptă,
căci o ajuta în toate. Într-o bună zi, mama o rugă să meargă la târg pentru niște cumpărături
și, totodată, să-i ducă ceva îmbucături bătrânului care a avea grijă de ele două după moartea
tatălui. 
La un moment dat, mama o strigă pe Sofia pentru a-i da coșul cu merinde.
- Sofia!
- Da, mamă!
- Ți-am pregătit coșul cu merinde pentru Dedal!
- Bine, vin imediat!
- Uite coșul. Ține și lista pentru cumpărături. Vezi, dacă nu găsești ață la tejgheaua din
colț, mergi la cea din capătul pieței. Acolo sigur vei găsi!
- Bine, mamă. Eu am plec. 
- Și, Sofia, nu uita…
- Da, mamă, știu… Să fiu atentă! 
Sofia se porni cu mare bucurie spre bătrânelul Dedal. Îl îndrăgi pe unchiul său, pentru că el îi
povestea de multe ori despre aventurile sale incredibile de pe alte tărâmuri, îi citea despre cer,
lună și stele, despre natură și minunățiile ei și o învăța tot felul de lucruri interesante. El, fiind
cândva și alchimistul regatului, îi arăta din când în când și trucuri magice.
Ajunsă la Dedal acasă, el o întâmpină cu un zîmbet și îi zice:
- Mama iarăși te-a trimis la mine ca să vezi dacă nu sunt mort?
- Da! Știi cum e ea… Dar, pentru mine, acesta este unul dintre cele mai fericite
momente ale zilei. 
- Fii atentă când spui cuvântul „fericit”, că nu știi cine se poate ivi de după colț!
 - Da, știu! Mama mi-o repetă zi de zi! 
- Bine, hai în casă!
Nici nu dovedi să între bine în casă că Sofia îl rugă pe Dedal, ca să-i mai povestească careva
istorioare ce se întâmplase cu el în timpul aventurilor sale pe tărâmurile îndepărtate. El îi
povesti cum a fost în expediții cu protectorii Pustiului Întunecat pentru a găsi Cristalul
Timpului, cum împreună cu prietenii săi a salvat balenele roșii de pirați, cum a traversat
Jungla Nebuniei pentru a găsi Ochiul Destinului, dar și multe alte peripeții.
Și după câteva ore pierdute în istoriile lui Dedal, la un moment dat, Sofia își aduce aminte că
trebuie să meargă la târg pentru a face cumpărăturile pe care mama sa a rugat-o să le facă. 
- Bine, Dedal, eu plec... Mama ar trebui, deja, să mă aștepte.
- Spune-i, mamei, mulțumesc pentru plăcinta cu fructe de pădure!
- Ne vedem mâine!
- Vezi, ai grijă!
- Da, știu! 
După ce făcuse cumpărăturile, în drum spre casă, Sofia își adusese aminte despre una dintre
istoriile lui Dedal și încercă să creeze o scenă a uneia dintre aceste aventuri, când Dedal și
camarazii săi, fuseseră atacați de pirați. 
Sofia luă în mână o bucată de lemn, ce avea forma unei săbii, și începu să lupte cu obiectele
din jur, de parcă ar fi un adevărat pirat. Sărea dintr-o parte în alta și zicea:
„En garde, Capitane Barbă Roșie! Acum nu mai fugi nicăieri! Lasă sabia jos!”
Nu apucă să termine de rostit cuvintele, că regele și gărzile lui apar ca prin minune și văd tot
spectacolul făcut de Sofia. Gărzile se apropie de Sofia și o întreabă:
- Ce faci aici, copilo, unde îți sunt părinții? Știi că nu ai voie să faci asta!
Ne apucând să rostească ceva, că exact în acele clipe apăruse și mama Sofiei, care își făcea
griji de ceva vreme și pornise în căutarea ei. Ea se apropie de gărzi și le spune că este mama
Sofiei. Încearcă să-i convingă că Sofia e doar un copil și că nu știe ce face și că promite că va
avea grijă ca acest spectacol să nu se mai repete, doar să le lase să plece. Gărzile aflând că ea
este mama Sofiei, i-au dat se înțeles că anume ea va fi cea pedepsită pentru greșeala fiicei
sale. Astfel, gărzile au decis să o pună în lanțuri pe mama Sofiei și s-au pornit spre palat. La
un moment dat, când și-a dat seama de grozăvia care o aștepta, mama Sofiei îi spuse copilei
sale să meargă la Dedal. A mai asigurat-o pe fată că totul va fi bine.
Sofia, vrând să salveze situația, se aruncă în fața trăsurii regelui și ceru să vorbească cu el.
Regele, impresionat de curajul și naivitatea Sofiei, fără a scoate nici o vorbă, îi face semn că
poate să vorbească.
Sofia, neștiind ce să spună, îi propune o înțelegere. Dacă ea îl va face să zâmbească, el o va
elibera pe mama ei. Iar dacă nu va reuși, ea va rămâne întemnițată. Regele, văzând tupeul și
îndrăzneala ei, îi face semn unui slujitor de-al său, precum că este de acord și a dat de înțeles
că ea are la dispoziție șapte zile.
Sofia merse imediat la Dedal pentru a cere un sfat. Ajunsă la unchiul său, cu lacrimi în ochi,
îi povesti ce se întâmplase. Dedal o liniștise și îi spuse:
 - Liniștește-te, copilă dulce, totul va fi bine!
- E vina mea... Acum, ce mă fac fără de ea?
- Nu, copiliță dragă, de vină sunt eu! Eu și istorioarele mele...
După o vreme, Sofia se opri din plâns și-l întrebă pe Dedal:
- Și acum ce facem?
- Câte zile avem la dispoziție până să mergem la rege?
- Șapte. 
- Bine, avem timp destul, inventăm noi ceva.
- Hai să facem ceva cu istorioarele tale… să facem un spectacol! Tu poți arăta trucuri
magice, iar eu voi cânta și voi dansa! 
- S-ar putea să ne reușească, doar că, mai avem nevoie de cineva! Avem nevoie de o
trupă. Și știu cine ne poate ajuta!
Dedal avea câțiva prieteni care ar fi putut să îi ajute să creeze o adevărată feerie. Ei pregătesc
ceva merinde și pornesc la drum. Primul său prieten se afla după Pădurea Veșnic Verde.
După ce au trecut de pădure și după ce au mers pe o cărare, aflată între stânci, Dedal îi
spusese Sofiei că au și ajuns în locul cu pricina.  
Sofia se uită în jur, uimită de frumusețea care se arată. Cât vedeai cu ochii, se arătau doar
câmpii cu flori de toate culorile, flori de care ea nu mai văzuse până acum. Iar, pe una dintre
câmpii se afla o casă ce semăna mai mult cu un cuib, pentru că se afla între trunchiurile
câtorva copaci. 
Ajunși acolo, în fața ochilor li se ivise un urs, care se chinuia să ajungă niște mere din vârful
unui pom. Însă, oricât nu s-ar fi stăruit ursul, nu putea ajunge merele. Ăsta și era prietenul lui
Dedal. Urs, căci așa îl chema. Ursul, când îi văzu, se bucură nespus de mult și îndată se dase
jos din pom, ca să-l îmbrățișeze pe Dedal.
- Dedal!!!
- Bună, prietene drag! Cât mă bucur să te văd!
- Da, și eu, prietene! Ce te aduce pe aici? Parcă trebuia să ne vedem în primăvară?
- Da, dar sunt aici pentru un motiv important!
- S-a întâmplat ceva?
- Din nefericire, da! Imediat îți spun ce anume. Dar, mai întâi de toate, fă cunoștință...
Urs, ea este Sofia! Sofia, el este Urs! 
- Bună, minunăție de copil!
- Bună, zise Sofia, încă nedumerită de ce se întâmplase până acum.
Sofia și bătrânul îi povestesc istoria, ursului, și îl roagă să facă parte din trupa de actori de
care aveau nevoie pentru spectacol. Urs nu părea prea încântat și nu vroia să cadă de acord.
Văzând una ca asta, Sofia îi propuse un târg, ea îl ajută să ajungă la mere, iar el, la rândul lui,
va face parte din trupă. Urs nu a mai stat mult pe gânduri și zise da. 
Sofia îi spuse lui Urs să apuce bine tulpina pomului și să o scuture cât de tare poate. Urs n-
apucă să scuture de-a binelea pomul, că merele au și început să cadă. Văzând minunăția, Urs
o apucă în brațe pe Sofia și o strânse atât de tare, încât ea aproape că se sufoca. Urs își pregăti
gospodăria pentru plecare și porniră tustrei la drum spre al doilea prieten a lui Dedal.
Au mers ei înapoi, pe cărarea dintre stânci, traversând Pădurea Veșnic Verde și apoi apucară
calea spre Muntele cu Trei Vârfuri. După ce trecură și de Muntele cu Trei Vârfuri, au
traversat și Pădurea celor Patru Vânturi, iar după ce au trecut și de ea, se ivise un sat în fața
lor. Trecură ei și prin tot acest sat, până ajung la marginea lui.  
Ajunși acolo, Sofia, Dedal și Urs au dat de o casă foarte stranie, cu o gospodărie la fel de
stranie, unde toate lucrurile din jur erau dublate. Două fântâni, una mică și una mai mare, câte
două porți la ocolul cu păsări și la hambarul cu fân, la fel. Chiar și casa avea două uși. Însă
mai ciudați și chiar mai amuzanți erau stăpânii casei, doi frați gemeni, dar care erau foarte
diferiți. Unul avea înălțimea de aproape trei metri, iar al doilea de doar cinci șchioape. Iar
pentru că gemenii se certau tot timpul, au și construit câte două uși, câte una pentru fiecare.
Niciodată nu puteau împărți dreptatea, iar pentru că nu puteau împărți dreptatea, au decis să
împartă ușile. Probabil, ăsta ar fi motivul care ar face din casa lor, o casă stranie.
Când Sofia, Dedal și Urs au dat peste ei, cei doi se certau din cauză că nu pot împărți o
pereche de papuci, lăsată drept moștenire de tatăl lor. Frații se opriră din certat și îl întrebară
pe vechiul lor prieten, Dedal, cine ar merita papucii, de fapt, și cine ar fi trebuit să poarte
încălțările. Iar fără a aștepta un răspuns, îl întrebară și pe Urs, cine dintre ei ar trebui să poarte
papucii. Văzând că nici Urs nu răspunde, ei se uitară la Sofia, pe care și-au dat seama că nu o
cunosc. Și atunci, unul dintre ei, geamănul de cinci șchioape o întrebase:
- Tu cine ești?
- Sofia, răspunse copila, nedumerită!
- Și ce cauți aici???
Și în momentul în care Sofia a vrut să răspundă, Big și Bon, căci așa îi chema, își dădură
seama că Dedal, Urs și Sofia au poposit împreună de curând. Și se repezesc spre ei ca să-i
îmbrățișeze. Nici n-ajung bine către oaspeții lor, că iarăși începu o ceartă între ei. Cine va fi
primul care-și va îmbrățișa oaspeții?
Bon și Big îi întrebară pe Dedal și pe Urs ce i-a adus aici, căci următoarea lor întâlnire urma
să aibă loc tocmai în primăvară.
Dedal le-a dat de înțeles că are mare nevoie de ajutorul lor, ca să salveze o veche prietenă din
impas. La auzul acestor vorbe, frații Big și Bon i-au dat de înțeles că sunt extrem de ocupați
și că, până nu decid o întrebare atât de complicată precum e cea a papucilor, și anume, cui
trebuie aceștia să-i rămână, nu se mișcă din loc. Auzind cele spuse, Sofia spune că îi poate
ajuta cu dilema pe care o au, dacă ei o ajută să-și salveze mama. Șoșotindu-se un pic, Big și
Bon binevoiesc să o ajute. Entuziasmată de răspunsul celor doi, Sofia...
Acum, că au reușit să strângă toată trupa, cei cinci prieteni se întorseseră în regat pentru a
începe repetițiile. Urs se apucară de trucurile cu ridicarea greutăților, Big și Bon începură
antrenamentele de acrobații, Dedal își reamintea trucurile magice, iar Sofia se avântase pe
tărâmul dansurilor și al cântecelor.
Zile numărate mai rămâneau până la momentul cel mare, momentul în care trebuia dat
spectacolul care să-i readucă zâmbetul pe fața regelui. Însă, nimic din tot planul celor cinci
prieteni, nu le reușea până la capăt. Urs încercă să demonstreze că e cel mai bun dintre toți,
Big și Bon se certau tot timpul, dând vina unul pe altul pentru faptul că nu le iese propria
acrobație.
Zilele treceau, dar succesul nu părea să se întrevadă de pe urma repetițiilor. Însă, spre marea
lor uimire, cu o zi înainte de momentul cel mare, când trebuiau să meargă la palat pentru
spectacol, minunea s-a întâmplat, iar spectacolul lor s-a transformat într-o adevărată
sărbătoare. Sofia se întoarse spre ei, le-a mulțumit din suflet și le-a dat de înțeles că
pregătirile lor au ajuns la un final și că pot să se odihnească pentru ziua cea mare, ziua ce
urma să vină.
Dis de dimineață, Sofia și trupa sa ajunseră la porțile palatului, așteptând ca acestea să se
deschidă. Când, în sfârșit, porțile s-au deschis, pe cei cinci îi întâmpinară un gardian, care le
spusese răspicat că regele nu vroia să primească pe nimeni în acea zi...
Dezamăgită, Sofia se întoarse spre prietenii ei și, simțind că i s-a năruit speranța, le spuse că
totul a fost în zadar și că îi pare nespus de rău că i-a făcut să piardă din timpul lor prețios.
Văzând o descurajare ca asta, Dedal se apropie de Sofia și încercă să o convingă să nu
renunțe atât de ușor. 
- Sofia, dragă copilă, te lași bătută atât ușor?
- Ce pot să fac, Dedal, dacă nu mai am nici o idee?
- Ai ajuns până aici, nu cred că e timpul să te lași bătută, mai ales că noi suntem cu
tine!
- Da, noi suntem cu tine, răspund tustrei, Urs, Big și Bon.
- Bine dar ce putem face, întrebă Sofia.
- Cred că am eu un plan, zise Dedal. 
Așezându-se în cerc și uitându-se unii la alții, își pun mâinile una peste alta, uniți, iar Sofia le
zise:
- Indiferent de ce ar urma să se întâmple în continuare, vă mulțumesc că sunteți alături
de mine.
Pregătiți, astfel, pentru necunoscut, ei s-au pornit spre poarta palatului, de unde a ieșit un
gardian. Dedal aruncă niște fiole la picioarele gardianului, acestea s-au spart și din ele începu
să iasă o lumină foarte puternică care orbea pe oricine privea la ea. Sofia și trupa se
strecuraseră rapid și au început să alerge. Urs îi luă pe Sofia și pe Big în labele lui și alergă cu
ei subsuoară, ca să nu-i ajungă gărzile. Se opriră cei cinci prieteni, însă, în ograda palatului.
În fața lor apăru o duzină de soldați. Urs îi lăsă jos pe Big și pe Sofia și le spuse:
- Am eu grijă de ei! Voi, când veți vedea că soldații sunt la pământ, să vă porniți spre
mine!
Urs nu termină bine de zis, că își făcu vânt spre soldați. Ajuns la ei, îi apucă și îi aruncă în
toate părțile. Sofia, Dedal, Big și Bon, văzând că soldații sunt doborâți, se pornesc spre palat.
Ajunși în fața acestuia, văzură că ușa este închisă. Dar au pus ochiul pe o fereastră ce se afla
la vreo cinci metri înălțime. Acea fereastră, deși nu o puteau ajunge, era unica lor șansă de a
mai pătrunde în palat. Big nu stă mult pe gânduri și îi spuse lui Bon să-l arunce, pentru că
doar așa ar fi putut strica fereastra prin care și-ar fi croit acces spre ușă, din interior. Dedal îi
dădu lui Big câteva sticluțe și îi zise:
- Ține, cu asta vei adormi gărzile din interior!
- Bine...
Bon îl apucă pe Big și îl aruncă până la fereastră. Big sparse fereastra și intră în palat. În tot
acest timp, o parte din soldați aproape că îl doborâseră pe Urs, iar o altă parte deja se
îndreptau spre palat. Când erau foarte aproape de ușile palatului, Big reușise să-i deschidă
ușile. Sofia, Bon și Dedal intrară rapid în interior și, până i-au ajuns soldații, din urmă, ei au
reușit să blocheze ușa. L-au zărit pe Big deasupra a unui morman de soldați, adormiți de
licoarea din fiola lui Dedal. Toți se îndreptară spre sala tronului, doar Bon rămăsese pe loc.
Big se opri și îl întrebă pe Bon:
- Ce s-a întâmplat?
- Eu rămân să țin ușa, o să mai tragem de timp!
În tot acest timp, Big le zise lui Dedal și Sofiei că rămâne și el, ca să-și ajute fratele. Pentru
prima dată, Big vru atât de mult să-l susțină pe Bon, încât renunță la tot planul pus la cale cu
amicii săi, doar pentru a-și ajuta fratele în cazul  în care va apărea vreo situație periculoasă.
- Bine, ne vedem când totul se termină, zise Dedal, în sinea sa bucurându-se de faptul
că cei doi frați în sfâșit se pot susține uul pe altul.
Ajunși în sala tronului, Dedal și Sofia l-au văzut pe rege, înconjurat de câțiva soldați. Cei doi
se opriră și Dedal îi spuse Sofiei:
- Eu voi scăpa de gărzi, iar tu știi ce ai de făcut!
- Da... 
- Și nu uita, mama ta și eu, suntem cu tine!
Dedal se porni spre rege, iar gărzile se pregătiră să-l oprească. Aproape ajuns de ele, Dedal
aruncă câteva sticluțe de poțiune și iar se făcu ceață în jur. După câteva clipe de liniște, din
ceața densă se aude vocea Sofiei, care începuse să cânte. Iar vocea-i blândă și suavă se
apropia tot mai mult și mai mult de rege. Sofia ieși din ceață, iar gărzile se îndreptaseră către
ea, pentru a o opri. În acest moment, regele, care nu vorbise deloc de ani buni, strigă:
- Stați pe loc!!!
Soldații, nedumeriți, se opresc în loc. 
Regele ascultă cum cântă Sofia, iar inima lui a început să bată de parcă s-a născut pentru a
doua oară. În sfârșit, sufletul regelui a găsit liniștea pe care o căuta de atâta timp. În Sofia el o
văzuse pe fiica sa, care murise cu ani în urmă. Imediat ce Sofia terminase cântecul, regele a
început să plângă. Copila se apropie de el și îl îmbrățișă. Și stară ei îmbrățișați timp de câteva
minute. După o îmbrățișare atât de lungă, cum nu mai avusese demult, regele ordonă
soldaților să o elibereze pe mama Sofiei, dar și pe restul prietenilor micuței. Sofia îi mulțumi,
iar regele se puse în genunchi în fața ei, o îmbrățișă și îi spuse:
- Sofia, eu sunt cel care trebuie să îți mulțumescă!
Din ziua aceea, regele le-a permis tuturor să zâmbească și să se bucure alături de cei care le
sunt alături, familie și prieteni. 
Sofia, împreună cu mama sa, se întorseseră spre casă. Iar, de atunci, o dată pe lună, copila se
întâlnea cu toată trupa și dădeau câte un spectacol pentru întreg regatul. Și dădeau acel
spectacol, pe care nu reușiseră să îl dea în fața regelui în ziua în care Sofia, alături de prietenii
ei, încercă să-și salveze mama. Și venea până și regele să vadă spectacolele trupei. Și veneau
și animalele și oamenii de prin toate colțurile lumii.
Iar dacă vă întrebați ce s-a întâmplat cu papucii fraților gemeni, păi Sofia i-a dăruit regelui.
Însă istoria lor nu se termină aici.

Sfârșit.
 

Sofia
A fost odată ca niciodată,; că de n-ar fi, nu s-ar povesti! A fost odată, ; de când încă porcii
mai zburau, iar și zmeii răpeau prințese... De când încă...  trebuie să mă mai gândesc!!!!
A fost odată un rege ce care avea un regat. Acel regat care nu se deosebea prea tare mult de
celelalte regate. Oamenii erau ca oamenii, fiecare era ocupat cu ce știa mai bine să facă, la fel
ca în toate celelalte regatele. Dar avea, împărăția lui, totuși, ceva ce-l făcea deosebit de restul
regatelorîmpărățiilor., Ooamenii nu aveau voie să se veselească, sau și mai rău, să zâmbească.
Cine era prins că încălca această lege era pedepsit prin întemnițare. 
IarȘi asta s-a întâmplat în urma nenorocirii ce a pălits-a abătut peste regatul cu mulți ani în
urmă, după și anume moartea reginei și a viitoarei prințeseă. De atunci, regele nu a mai scos o
vorbă și nu a mai zâmbit niciodată. 
Trecuseră ceva vreme de la acea nenorocire, oamenii aproape că au și uitat ce înseamnă a
zâmbi sau a te veseli. Și, din nefericire, sau din fericire, c-am în această aceste vremuri
tulburi,e se năaștea o fetiță pe nume Sofia. 
Sofia creştea și nu era ca restul copiilor fiind mereu veselă, plină de viaţă și foarte curioasă.
Mama ei, pe cât se bucura, pe atât se întrista, pentru că ştia că aceste calităţi o vor aduce înla
bucluc într-o bună zi și tot timpul o avertiza mai tot timpul, că ar trebui să fie foarte atentă,
așa încât să nu-i fie văzută fericirea de o vadă llume și, mai ales, de cătrea sau soldații
palatului.
Mama ei, fiind croitoreasă, țesea haine pentru întreg regatul, iar Sofia îi erafiind mâna
dreaptă, căci o ajuta în toate a ei. Într-o bună zi, mama o roagă rugă să meargă la târg pentru
niște cumpărături și, totodată, să-i ducă ceva îmbucături  bătrânului care a avea grijă de ele
două după moartea tatălui. 
La un moment dat, Mmama o strigă pe Sofia pentru a-i da coșul cu merinde.
- Sofia!
- Da, mamă!
- Ți-am pregătit coșul cu merinde pentru unchiul Dedal!
- Bine, vin imediat!
- Uite coșul. Ține și lista pentru cumpărături. Vezi, dacă nu găsești ață la tejgheaua din
colț, mergi la cea din capătul pieței. Acolo sigur vei găsi ei sigur au!.
- Bine, mamă. Eu am plec. 
 - Și, Sofia, nu uita…
- Da, mamă,a știu… Să fiu atentă.! 
Sofia merge se porni cu mare bucurie sprela bătrânelul Dedal. Îl îndrăgi pe unchiul său,
pentru că Eel îi povestea de multe ori despre aventurile sale incredibile de pe alte tărâmuri, îi
citea despre cer, lună și stele,; despre natură și alte minunățiile ale ei și o învăța tot felul de
lucruri interesante. El, fiind și cândva și alchimistulcul regatului, îi arăta din când în când și
diferite trucuri magice.
Ajunsă la Dedal acasă, el o întâmpină cu un zîmbet și îi zice:
- Mama iarăși te-a trimis la mine ca să vezi dacă nu sunt mort?
- Da! ȘO știi pe ea cum e ea…. Dar, pPentru mine, acesta este unul dintre cele mai
fericite momente a zileale zilei. 
- Fii atentă când spui cuvântul „fericit”, că. nNu știi cine se poate ivi ivește de după
colț!.
- Da, știu! Mama mi-o repetă zi de zi! 
- Bine, hai în casă!.
Pentru Sofia, aceste istorii sunt ca niște micini aventuri. Și chiar dacă le-a auzit de zeci de ori,
ea îl ascultă pe Dedal de parcă ea este eroul principal ca și cum ea ar fi în locul lui. (lipsesc
aventurile despre care vorbește autorul)
Și după câteva ore pierdute în istoriile lui Dedal, la un moment dat, Sofia își aduce aminte că
trebuie să meargă la târg pentru a face cumpărăturile pe care mama sa a rugat-o să le facă.ce a
rugat-o mama să le facă. 
- Bine, unchiule Dedal, eu plec... Mama ar trebui, deja, să mă aștepte. trebuie să mă
aștepte deja.
-
- Spune-i, mamei, mulțumesc pentru plăcinta cu fructe de pădure!.
- Ne vedem mâine!
- Vezi, ai grijă!
- Da, știu! 
După ce făcuse cumpărăturile, în drum spre casă, Sofia își adusesece aminte despre una dintre
istoriile lui Dedal și încearcă să creeze o scenă din unaa uneia dintre aceste aventuri, atunci
când Dedal și cu camarazii săi, fuseseră au fost atacați de pirați. 
Sofia luăia în mână o bucată de lemn, ce avea de forma unei săbii, și începue să lupte cu
obiectele din jur, de parcă ar fi un adevărat piratți. Săreaind dintr-o parte în alta și ziceaând:
„En garde, Capitane Barbă Roșie! Aacum nu mai fugi nicăieri!. Lasă sabia jos!...”
Nu e apucăând să termine de rostit cuvintele, că regele și gărzile lui apar ca prin minune și
văd tot spectacolul făcut de Sofia. Gărzile se apropie de Sofia și o întreabă:
- Ce faci aici, copilo, unde îți sunt părinții? Știi că nu ai voie să faci asta!
- Știi că nu ai voie să faci asta.
Ne apucând să rostească ceva, că exact în aceslete clipe apăruseare și mama Sofiei, care își
făcea griji de ceva vreme și a pornitpornise în căutarea ei. Ea se apropie de gărzi și le spune
că este mama Sofiei. Încearcă să-i convingă că Sofia e doar un copil și că nu știe ce face și că
promite că va avea grijă ca acest spectacol să nu se mai repete, doar să le lase să plece.
Gărzile aflâînd că ea este mama Sofiei, i-au dat se înțeles că anume ea va fi cea pedepsită îi
spun că este pedepsită pentru greșeala fiicei sale. Astfel, Ggărzile au decis să o punăo pun în
lanțuri pe mama Sofiei și s-aue pornitîndreaptă spre palat. La un moment dat, când și-a dat
seama de grozăvia care o aștepta, Mmama îi spune Sofiei îi spuse copilei sale să meargă la
Dedal. A mai asigurat-o pe fată că totul vași că totul va fi bine.
Sofia, vrând să salveze situația, se aruncă în fața trăsurii regelui și cerue să vorbească cu el.
Regele, impresionat de curajul și naivitatea Sofiei, fără ane scoatețând nici o vorbă, îi face
semn că poate să vorbească.
Sofia, neștiind ce să spună, îi propune o înțelegere. Ddacă ea îl va face să zâmbească, el o va
eliberaează pe mama ei. Iar dacă nu va reuși, dacă nu ea va rămâne întemnițată. Regele,
văzând tupeul și îndrăzneala ei, îi face semn unui slujitor de-al său, precum de-a lui că este de
acord și a dat de înțeles că ea are la dispoziție șapte zile.
Sofia merse imediatge la Dedal pentru a cere un sfat. Ajunsă acolo la unchiul său, cuîn
lacrimi în ochide crocodil, îi povestiește ce sea întâmplaset.  Dedal o liniștește liniștise șiși îi
spusne:
- Liniștește-te, copilă dulce, totul va fi bine!...
- E vina mea...a… Acum, ce mă fac fără de eaea…?
- Nu, copiliță dragă, de vină sunt eueu sunt de vină!, Eeu și istorioarele mele...
După o vreme, Sofia se opriește din plâns și-l întreabă pe Dedal:
- Și acum ce facem?
- Câte zile avem la dispoziție până să mergem la rege?
- Șapte. 
- Bine, avem timp destul, inventămgăsim noi ceva.
- Știu!!! Am găsitHai să facem ceva cu istorioarele tale… să Putem facem un spectacol!
Ttu poți arăta trucuri magice, iar eu voi cânta și voi dansa!. 
- S-ar putea să se primeascăsă ne reușească, doar că, mai avem nevoie de cineva!.
Avem nevoie de o trupă. Și știu cine ne poate ajuta!.
Dedal îi ziceavea că are câțiva prieteni care i-arar fi putut să îi ajute putea ajuta să creeze o
adevărată feerie. Ei pregătesc ceva merinde și pornesc la drum. Primul său prieten se afla
după Pădurea Veșnic Verde. După ce trec au trecut de pădure și după ce au mers pe o cărare,
aflată între stânci, Dedas îi spusese Sofiei că au și ajuns în locul cu pricina.mergând pe
cărarea aflată între stânci, Dedal zice că au ajuns.  
Sofia se uită în jur, și uimită de frumusețea care se arată. Cât vedeai cu ochii, se vedeause
arătau doar câmpii cu flori de toate culorile, flori de care ea nu mai văzuse până acum.  Iar, pe
una dintre câmpii se afla o casă care ce semăna mai mult cu un cuib, pentru că se afla între
trunchiurile câtorva copaci. 
Ajunși acolo, în fața ochilor li se iviseei văd cum un urs, care se chinuia să ajungă niște mere
din vârful unui pom., Îînsă, oricât nu s-ar fi stăruit ursul, nu putea ajunge la merele. Ăsta și
era și prietenul lui Dedal. Urs, căci așa îl chema. pe urs Ursul,, când îi vede văzu, se bucură
nespus de mult și îndată se daseă jos din pom, ca să-l îmbrățișeze pe Dedal.
 - Dedal!!!
- Bună, prietene drag!. Cât mMă bucur să te văd!.
- Da, și eu, prietene!. Ce te aduce pe aici? Parcă trebuia să ne vedem în primăvară?
- Da, dar sunt aici nu pentru asta.pentru un motiv important!
- S-a întâmplat ceva?
- Din nefericire, da.! Imediat îți spun ce anume. Dar, mai întâi de toate, fă cunoștință...
Urs, ea este Sofia!. Sofia, el este Urs! 
- Bună, minunăție de copil!.
- Bună, zise Sofia, încă. Un pic încă nedumerită de ce sea întâmplaset până acum.
Sofia și bătrânul îi povestesc istoria, ursului, și îl roagă să facă parte din trupa de actori de
care aveau nevoie pentru spectacolă. Urs nu părea prea încântat și nurea vroia să cadă de
acord. Văzând una ca asta, Atunci Sofia îi propusene un târg, ea îl ajută să ajungă la mere, iar
el, la rândul lui, va rămâne de acord să faceă parte din trupă. Urs nu a mai u stată mult pe
gâînduri și zisce da. 
Sofia îi spusne lui Urs să apuce bine tulpina pomului și să o scuture pomul cu mere cât de
tare poate. Urs n-u apucă să scuture de-a binelea pomul, că merele au și început să cadă.
Văzând minunăția, Urs o apucă în brațe pe Sofia și o strânsge atâtșa de tare, încât că ea
aproape că se sufoca. Urs își pregăti gospodăria pentru plecare și porniră tustrei la drum spre
al doilea prieten a lui Dedal.
AuEi mers eig înapoi, pe cărarea dintre stânci, traversează traversând Pădurea Veșnic Verde
și apoi apucarăă calea spre Muntele cu Ttrei Vvârfuri. Ajunși la elDupă ce trecură și de
Muntele cu Trei Vârfuri, traversează au traversat și Pădurea celor Patru Vânturi, iar după ce
au trecut și de ea, se ivise un sat în fața lor. și după ea se ivește un sat. Trecură ei și prin tot
acest sat, pânăul și ajung laîn marginea lui.  
Ajunși acolo, Sofia, Dedal și Urs au dat devăd o casă foarte stranie, dar șicu o gospodăriae la
fel de stranie, unde toate lucrurile din jur erau dublate., Ddouă fântâni, una mică și una mai
mare, cîâte două porți la ocolul cu păsări și la hambarul cu fân, la fel. la fel una mică și una
mai mare Cchiar și casa avea două uși. Însă mai ciudațit și chiar maii foarte amuzanțit erau
stăpânii casei, d. Doi frați gemeni, dar care erau foarte diferiți. Unul avea înălțimea de
aproape trei metri, iar al doilea de doar cinci șchioape. Iar pentru că gemenii se certau tot
timpul, au și construit câte două uși, câte una pentru fiecare. Niciodată nu puteau împărți
dreptatea, iar pentru că nu puteau împărți dreptatea, au decis să împartă ușile. Probabil, ăsta
ar fi motivul care ar face din casa lor, o casă stranie.
Când Sofia, Dedal și Urs au dat peste ei, cei doiEi se certauartă din cauză că nu pot împărți o
pereche de papuci, lăsată dreptca moștenire de tatăl lor. Ei tot timpul se ceartă de asta și casa
lor era stranie, că nu puteau să decidă cine are dreptate. 
Frații se oprirăesc din certat și fără să-și dea seama îl întrebarăabă pe vechiul lor prieten,
Dedal, cine are merita papucii, de fapt, și cine ar fi trebuit să poarte încălțările. Iar fără a
aștepta un răspuns, îl întrebară și pe dreptate. Și iar fără să-și dea seama ei îl întreabă și pe
Urs, cine dintre ei ar trebui să poarte papuciie dreptate. Văzând că nici Dedal, nici Urs nu
răspunde, ei se uitară la ajung la Sofia, pe care și-au dat seama că nu o cunosc. Și atunci, unul
dintre ei, geamănul de cinci șchioape o întrebase: însă în momentul ăsta își dau seama că nu o
cunosc și o întrebă:
 - Tu cine ești?
- Sofia, răspunse copila, nedumerită!. Răspunde ea nedumerită de ce se întâmplă.
-
- Și Atunci cce cauți aici??????
-
Și în momentul în care când Sofia a vrutvrea să răspundă, Big și Bon, căci așa îi chema, își
dădurăau seama că Dedal, Urs și Sofia numai ce au poposit împreună de curând. Și se
repezesc spre ei ca să-i îmbrățișeze. Nșiici n-ajung bine către oaspeții lor, că aici iarăși începu
o ceartă între ei. Cine va fi primul care-și va îmbrățișa oaspeții? în ceartă cine primul o va
face.
Bon și Big îi întrebarăabă pe Dedal și pe Urs ce i-a adus aici, căci următoarea lor întâlnire
urma să aibă loc a lor va fi tocmai în primăvară.
Dedal le-a dat de înțeles spune că are mare nevoie de ajutorul lor, ca să salveze oun vechei
prietenă din impas. La auzul acestor vorbe, frații Big și BonEi i-au dat de înțeles că sunt
extrem de ocupați și că, până nu decid o întrebare atât de complicată precum e cea a
papucilor, și anume, cui trebuie aceștia să-i rămână, nu se mișcă din loc.îi răspund Auzind
cele spuse, că l-ar fi vrut să-l ajute dar au foarte multe de făcut și cel mai important trebuie să
decide cui îi rămân papucii. Sofia le spune că îi poate ajuta cu dilema pe care o au, dacă ei o
ajută să-și salveze  mama. Big și Bon șȘoșotindu-se un pic, Big și Bon cad binevoiesc să o
ajute. de acord s-o ajute.Entuziasmată de răspunsul celor doi, Sofia...
Acum, că au reușit să strângăs toată trupa, cei cinci prieteni se întorseserărc în regat pentru a
începe repetițiile.și se apucă de repetiții, Urs se apucară de trucurileva arăta trucuri cu
ridicarea greutăților, Big și BonBon și Big începură antrenamentele devor face acrobații,
Dedal își reamintea va face trucurile magice, iar Sofia se avântase pe tărâmul dansurilor și al
cântecelorva cânta și dansa.
Zile numărate mai rămâneau până la momentul cel mare, momentul în care trebuia dat
spectacolul care să-i readucă zâmbetul pe fața regelui. Însă, nimic din tot planul celor cinci
prieteni, nu le reușea până la capăt.Mai rămâneau câteva zile până când trebuie să meargă la
palat să arate spectacolul însă la ei nu se primește nimic. Urs încercăarca să demonstrezearate
că el e cel mai bun dintre toți, iar Big și Bon se certauartă tot timpull între ei , dând vinae
unul pe altul pentru faptul că nu le iese propria acrobație..
Zilele treceau, dar succesul nu părea să se întrevadăe nu se prea vedea de pe urma
repetițiilorlor. Însă, spre marea lor uimire, și fericire cu o zi înainte de momentul cel mare,
cândde ziua când trebuiau să meargă la palat pentru spectacol, în timpul repetițiilor parcă tot
a ieșit aproape perfectminunea s-a întâmplat, iar spectacolul lor s-a transformat într-o
adevărată sărbătoare. Sofia se întoarsece spre ei, le-a mulțumit din suflete mulțumește și le-a
dat de înțeles că pregătirile lor au ajuns la un final și că pot să se odihnească pentru ziua cea
mare, ziua ce urma să vină. spune că sunt gata pentru ziua de mâine.

DA doua zi dis de dimineață, Sofia și trupa sa ajunserăerau deja la porțile palatului,

așteptândîn așteptare ca acestea să se deschidă. Când, în sfârșit, și să meargă la rege. pPorțile
s-ause deschisd, pe cei cinci de acolo îi întâmpinarăiese un gardian, care le și le spusesene
răspicat că regele nu vroiaea să primească pe nimeni în acea zi... 
Dezamăgită, Sofia se întoarsce spre prietenii eitrupă și, i le spunesimțind că i s-a năruit
speranța, le spuse că totul a fost în zadar și că îi pare nespus de rău că i-a făcut să piardă din
timpul lor prețios. Văzând o descurajare ca asta, adus pe toți aici și nu vor prezenta
spectacolul. Dedal se apropie de Sofia și încearcă să o convingăîncurajeze să nu renunțe atât
de ușor. meargă mai departe. 
- Sofia, dragă copilă,Și te lași bătută atâtșa ușor?
- Ce pot să fac, Dedal, dacă nu mai am nici o idee?.
- Ai ajuns până aici, nu cred că e timpul să te lași bătută, mai ales că noi suntem cu
tine!.
- Da, noi suntem cu tine, !!! Rrăspund tustrei,în cor Urs, Bigon și Bonig.
- Bine dar ce putem face, întrebă Sofiae….?
- Cred că am eu un plan, zise. Zice Dedal. 
Așezându-se în cerc și uitându-se uniiul la alții,tul își pun mâinile una peste alta, uniți, iar și
Sofia le zisce:
- Indiferent de ce ar urma să se întâmplăe în continuare, vă mulțumesc că sunteți alături
de mine.
Pregătiți, astfel, pentru necunoscut, ei s-au pornit merg spre poarta palatului, de unde a acolo
ieșits un gardian. Dedal aruncă cu niște fiolesticluțe la picioarele gardianului, acestea s-au
spartele se sparg și din ele de acolo începu să iasă e o să iasă un fel ceață densă, care avea
dmiraculoasa capacitate de a adormi pe oricine Dedal își dorea să adoarmă.in care nu te
vedeai om cu om. Sofia și trupa se strecuraserăoară rapid și au început săîncep a alerge.a,
Urs îi luăo ia pe Sofia și pe Big în labele lui și alergăargă cu ei subțioară subsuoară, ca să nu-i
ajungă gărzile. Se opriră cei cinci prieteni, însă,esc toți tocmai în ograda palatului. deoarece
Îîn fața lor apăruare o duzinăturmă de soldați. Urs îi lăasă jos pe Big și pe Sofia și le spusne:
- Am eu grijă de ei!. Voi, când veți vedeați că soldații sunt la pământsunt jos, să vă
porniți spre mine!.
Urs nu termină bine de zis, fraza că își făcuace vânt spre soldați. Ajuns la ei, Oprindu-se în ei
el îi apucă și îi aruncăzvârle în toate părțile. Sofia, Dedal, Big și Bon, văzâînd că soldații
sunt doborâți, aproape toți jos se pornesc spre palat. Ajunși în fața acestuia,palatului văzurăd
că ușa este închisă. Dar au pus ochiul pedar era o fereastră ce se afla la vreo cinci metri
înălțime. Acea fereastră, deși nu o puteau ajunge, era unica lor șansă de a mai pătrunde în
palat. pe unde puteau intra însă nu o puteau ajunge. Big nu stă mult pe gânduri și îi spu sne
lui Bon să-l arunce, pentru că doar așa ar fi putut strica fereastra prin care și-ar fi croit acces
spre ușă, din interior. că dacă Bon îl aruncă el poate sparge fereastra și intra în palat pentru a
deschide ușa. Dedal îi dădu lui Big niște câteva sticluțe lui Big și îi zisespune:
- Ține, cu asta vei adormi gărzile din interior!.
- Bine....
Bon îl apucă pe Big și îl aruncă până la fereastră. Big sparsge fereastra și intră în palat. În tot
acest timpimpul acesta, o parte din soldațiații aproape că îll-au doborâserăt pe Urs, iar o altă
parte și deja se îndreptau spre palat. Când aproape să ajungă se erau foarte aproape de ușile
palatului, Big reușise să-i deschidă ușile palatului. Sofia, Bon și DedalEi intrarăă rapid în
interiorel și, până i-au ajuns soldații, din urmă, ei au reușit să blocheze blochează ușa. Acolo
îl văd L-au zărit pe Big deasupra a unui morman de soldați, adormiți de licoarea din fiola lui
Dedal. și se laudă că ia doborât pe toți. Toți se îndreeaptară spre sala tronului, doar Bon
rămăseseâne pe loc. Big se opriește și el și îl întrebă pe Bon:
- Ce s-a întâmplat?
- Eu rămân să țin ușa, o să mai tragem devă cumpăr ceva timp!.
În tot acest timp, timpul astă și Big le zisice lui Dedal și Sofiei că rămâne și elel, ca să-și ajute
fratele. Pentru prima dată, Big vru atât de mult să-l susțină pe Bon, încât renunță la tot planul
pus la cale cu amicii săi, doar pentru a-și ajuta fratele în cazul  în care va apărea vreo situație
periculoasă.
- Bine, ne vedem când totul se termină, zise Dedal, în sinea sa bucurându-se de faptul
că cei doi frați în sfâșit se pot susține uul pe altul. . Zice Dedal
Ajunși în sala tronului, acolo Dedal și Sofia l-au văzutîl văd pe rege, care era înconjurat de
câțiva soldați. Cei doi se oprirăEi se opresc și Dedal îi spusne Sofiei:
- EAu voi scăpa de gărzi, iar tu știi ce ai de făcut!.
- Da..., știu. 
- Și nu uita, mama ta și eu,noi suntem cu tine!.
- Bine.
Dedal se porniește spre rege, iar gărzile se pregătirăesc să-l oprească. Aproape ajunsEl când
aproape să ajungă de eile, Dedal aruncă câtevau niște sticluțe de poțiune și iar se făacue ceață
în jur. După câteva clipe de liniște, din ceața densă se aude vocea Sofiei, caree începuse să
cânte. Iiar vocea-i blândă și suavă se apropia tot mai multtare și mai multtare de rege. Sofia
ieșise din ceață, iar gărzile se îndreptaserăaptă cătrespre ea, pentru a o opri. Îîn acest moment,
momentul ăsta regele, care nu vorbise deloc de ani buni a scos nici o vorbă până acum, strigă:
- Stați pe loc!!!
Soldații, nedumeriți, se opresc în loc. 
Regele ascultă cum cântă Sofia, iar inima lui a început să se bată de parcă s-a născut pentru a
doua oară. În sfârșit, sufletul regelui a găsit liniștea pe care o căuta de atâta timp. În Sofia el o
văzuse pe fiica sa,lui care a murise cu ani în următ. Imediat ce Sofia terminase cântecul,
regele a început asă plângăe,. Copilaea se apropie de el și îl îmbrățișează. Și stară ei
îmbrățișați timp de câteva minute.. 
După o îmbrățișare atât de lungă, cum nu mai avusese demult, Rregele ordonă soldaților să o
elibereze pe mama Sofiei, dar și pe restul prietenilor micuței. Sofia îi mulțumiumește, iar
regele se pusne în genunchi în fața ei, o îmbrățișăează și îi spusne:
- Sofia, eu sunt cel care trebuie să îți mulțumescă!Ție mulțumesc.
Din ziua aceea,aia regele le-a permis tuturor să zâmbească și să se bucure alături de cu cei
care lee sunt alături, familie și prieteni. 
Sofia, împreună cu mama sa, se-au întorseseră spre acasă. Iar, de atunci, o dată pe lună,
copilaea se întâlnea cu res toată trupatul trupei și dădeau câtefaceau un spectacol pentru
întreg regatul. Și dădeau acel spectacol, pe care nu reușiseră să îl dea în fața regelui în ziua în
care Sofia, alături de prietenii ei, încercă să-ți salveze mama.ul. Și venise până și regele să
vadă spectacolele trupei. Și veneau și animalele...
Sfârșit.
Dar dacă vă întrebați ce s-a întâmplat, totuși, cu papucii gemenilor, păi asta e deja altă
poveste… .