PROFESIONALIZAREA CARIEREI

Activitatea cadrului didactic se dovedeşte a fi eficientă numai dacă urmăreşte, într-o

manieră creativă, flexibilă cele mai noi dezvoltări teoretice şi practice legate de profesionalizarea
carierei sale, de creşterea gradului de corelare dintre formarea iniţială şi cea continuă.
În perioada studiilor universitare, pregătirea pentru cariera didactică se realizează paralel
cu cea ştiinţifică – de specialitate, prin cursuri de pedagogie, psihologie educaţională, şi ore
destinate practicii pedagogice. În condiţiile şi limitările actuale de organizare a DPPD, practicii
pedagogice i se alocă un timp insuficient, fiind în acest sens ineficientă şi cu repercusiuni asupra
carierei didactice. De asemenea, imposibilitatea organizării stagiilor de practică pedagogică,
esenţială pentru calitatea pregătirii didactice, datorită lipsei mentorilor din şcoli, a unui statut
bine definit al şcolilor de aplicaţie şi a dificultăţii întreruperii studiilor de specialitate în timpul
anului universitar constituie, alături de cele precizate anterior, puncte vulnerabile care se răsfrâng
asupra carierei viitorului dascăl. Studentul are convingerea că universitatea îi oferă toate
pârghiile pentru a deveni profesionist la absolvirea studiilor, iar pentru profesorul debutant care
visase să ajungă la catedră, convins că este cea mai frumoasă meserie din lume, dificultăţile apar
încă din primele zile de activitate. Informaţiile acumulate prin pregătirea universitară,
competenţele metodice dobândite prin studiu şi aptitudinile pedagogice formate superficial prin
practica pedagogică se dovedesc a fi ineficiente pentru a deveni un bun dascăl aşa cum îşi dorise
iniţial.
Profesorul stagiar trebuie să beneficieze, cel puţin în primul an de predare, de îndrumare
din partea cadrelor didactice care desfăşoară activitate de mentorat, care să-l direcţioneze în
întocmirea corectă a planurilor de lecţie, respectarea etapelor în predare, să descopere
deficienţele, să-l consilieze şi să-i evalueze activitatea astfel încât calitatea actului didactic să
crească. După efectuarea stagiaturii, pentru a ţine pasul cu schimbările, cadrul didactic trebuie să
parcurgă permanent programe de formare continuă şi de perfecţionare pentru a deveni
profesionist şi actor al schimbărilor, capabil să perfecţioneze meseria de dascăl. Munca la clasă
trebuie proiectată şi desfăşurată astfel încât să genereze un climat de încredere care să determine
în rândul elevilor rezolvarea eficientă a problemelor în urma investigaţiei temeinice a
dezbaterilor autentice şi a găsirii răspunsului adecvat.
Cursurile de formare organzate în fiecare judeţ prin Casa Corpului Didactic şi
înspectoratele şcolare sau centrele specilizate în formarea cadrelor didactice, altele decât cele
menţionate, susţin reforma sistemului educaţional şi sporesc exigenţele cadrului didactic în ceea
ce priveşte profesionalizarea carierei sale. Eficienţa cursurilor de formare este evaluată de
performanţele demonstrabile pe care le înregistrează aplicarea lor la clasă. Competenţele
dobândite de cursanţi sunt utilizate în scopul stimulării dezvoltării cognitive, spirituale,
interpersonale şi sociale, iar cadrul didactic are mereu în atenţie nevoia de adaptare la cerinţele
individuale, diverse ale tuturor elevilor, la interesele de cunoaştere şi potenţialul lor.
Astfel, competenţele dobândite prin programe de formare continuă şi perfecţionare
precum gândirea critică – învăţare activă, evaluare alternativă, consiliere şi orientare, educaţie şi
schimbare,utilizarea programului AEL, crearea de soft educaţional etc. îi favorizează
profesorului permanenta actualizare a conţinutului învăţării şi accentuarea dimensiunii educative
a acestuia. Cadrul didactic răspunde în acest sens noilor nevoi de educaţie pe care le are elevul.
În acest sens, profesorul trebuie să asigure un demers didactic adecvat învăţării active şi
interactive folosind metode, procedee şi tehnici de învăţare eficiente. Nu există act de predare şi
învăţare care să nu includă, cu necesitate, în structura lui, un anumit fel de a se proceda, o
anumita tehnică de realizare a acţiunii respective. Fiind cel mai intim legat de activitatea
profesorului, acesta este şi terenul pe care se poate manifesta cel mai mult spiritul său de inovaţie
şi creativitate didactică. Dacă ai reuşit să-i „transformi”pe elevi în coparticipanţi la propria
formare prin mobilizarea energiilor sale, concentrarea atenţiei, urmărirea cu interes şi curiozitate
a lecţiei, stimularea imaginaţiei, a puterii de anticipare, competenţa pedagogică dobândită prin

1
formare continuă ai depăşit pragul abilităţilor, iar activitatea de învăţare a elevului la clasă
surclasază internetul.
În acest sens, profesorului de limba română a înţeles că, în contextul reformelor şi al
societăţii în schimbare, trebuie să formeze elevul să-şi dezvolte capacitatea de a cere informaţii şi
de a decide importanţa acestora de a da universului informaţional întâlnit un sens critic, creativ
şi productiv. Cultivarea interesului pentru lectură, pentru lucrul cu cartea, rămâne unul dintre
principiile fundamentale ale activităţii cadrului didactic.
Profesorului de limba şi literatura română îi revine rolul de a-i determina pe elevi să
acţioneze, să opereze cu datele oferite de mesaj în cadrul unei situaţii de descoperire, să
generalizeze şi să formuleze ei înşişi concluziile. Formarea unui sistem de atitudini, valori şi
comportamente, a unui ansamblu de cunoştinţe, practica raţională a limbii, formarea
reprezentărilor culturale, însuşirea unor metode şi tehnici de muncă intelectuală sunt deziderate
ale profesorului de limba română, finalităţi care respectă logica educaţională, bazată pe principii
şi produc efecte formative asupra educabilului. Studiul de caz care a fost introdus ca element
obligatoriu la clasele a XI-a şi a XII-a, proiectele individuale şi de grup, prezintă numeroase
avantaje: elevii se confruntă direct cu problema pe care o au de cercetat găsesc elementele
caracteristice cazului pe care îl investigheză, selectează materiale, sintetizează, îşi dezvoltă
capacităţi de examinare critică a strategiilor de soluţionare, de organizare, de cooperare în
echipă, apropie procesul de viaţa cotidiană. Profesorul are aici rolul formatorului: formularea
cazului, stabilirea respnsabilităţilor fiecărui elev, a temelor de cercetare, formularea etapelor de
lucru, valorificarea eficientă a materialului bibliografic etc.
Aşadar, participarea activă într-o serie planificată de experienţe, analiza acelor experienţe
şi punerea lor în aplicare în situaţii de viaţă sau de muncă asigură direcţionarea eficientă a
elevului în a învăţa să fie el însuşi actorul propriei formări. Cursurile de formare continuă şi cele
de perfecţionare stabilesc alături de experienţa didactică dobândită prin activitatea de predare
propriu-zisă cadrul dezvoltării profesionale, profesionalizarii meseriei de dascăl, atunci când ele
nu sunt parcurse doar pentru acumulare de puncte.