Situatia Ro in Primul Raz Mondial, stim foarte bine, a fost un complicata.

Nici asezarea gografica nu ne

ajuta deoarece amplasamentul nostru pe harta facea ca tara noastr sa devina un posibil teatru de razboi
datorita gruparilor ostile din jur. Mai mult, Romania tindea la inceput spre Puterile Centrale datorita
tratatului secret din 1883, insa modul in care izbugnise conflictul nu o obliga sa intervina in razboi. (Deși
legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță, din 1883, România alege să se declare
neutră la izbucnirea ostilităților, în iulie 1914, prevalându-se de interpretarea clauzelor relative la „casus
foederis”). Declanșarea războiului a fost provocată de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al
Austriei, moștenitor al tronului Austro-Ungariei, de către naționalistul iugoslav Gavrilo Princip la
Sarajevo la 28 iunie 1914.
Astfel, mai bine de doi ani aceasta a adoptat statutul de neutralitate. Din aceasta cauza si navigatia pe
Dunarea de jos nu a fost intrerupta. Înainte de începerea ostilităţilor propriu-zise, Comisia Europeană s-a
întrunit într-o şedinţă extraordinară în luna iunie 1914, la care s-a exprimat dorinţa ca toate puterile
semnatare ale tratatelor cu privire la fluviul Dunăre să ofere asigurări despre intenţia lor de a respecta
cu fidelitate neutralitatea pe acesta. Mai mult, s-a propus ca guvernele reprezentate în C.E.D. să ofere
mandatul României, puterea teritorială, care să asigure poliţia pe Dunărea de Jos, atâta timp cât
România va rămâne în stare de neutralitate. Acest lucru a asigurat, pentru încă doi ani, condiţiile
necesare funcţionării normale a Comisiei Europene a Dunării, cu participarea reprezentanţilor puterilor
aflate în conflict.

A doua etapa este cea in care Ro se alatura Antantei (În august 1916, România primește un ultimatum să
decidă dacă dorește să se alăture Antantei „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative,
guvernul român acceptă să intre în război de partea Antantei, deși situația de pe fronturile de luptă nu
era una favorabilă.”.), incheiandu-se si o conventie militara care prevedea suportul si accesul liber al
flotei rusesti pe Dunare, afectand astfel navigatia comerciala. Dupa intrarea RO in razboi s-au luat masuri
din partea acesteia de restrangere a drepturilor pe care Comisia Europeana a Dunarii le avea prin
tratatele precedente.

Chiar în ziua intrării României în război, la 14/27 august 1916, guvernul român a comunicat Comisiei
Europene, prin delegatul său, declaraţia de război făcută Austro-Ungariei şi măsurile ce urmau a fi luate
la gurile Dunării. Primele măsuri pe care statul Român le-a luat cu privire la Dunăre au fost: cuprinderea
portului Sulina în zona militară, punerea materialelor C.E.D. la dispoziţia armatei române, numirea unui
ofiţer român în funcţia de comandat militar al portului şi al oraşului Sulina şi internarea personalului
C.E.D., aparţinând Puterilor Centrale şi aliaţilor lor, care puteau prejudicia siguranţa statului român.
Delegaţii Austro-Ungariei, Germaniei şi Turciei, precauţi, au părăsit posturile înainte intrării României în
război.Romania avea sa sufere infrangeri militare pe diferite fronturi, fiind obligata sa se retraga
admnistratia tarii in Moldova. Astfel, partea de sud a Dunarii romanesti a fost cucerita de germani. . O
parte din vasele Navigaţiei Fluviale Române şi ale Serviciului Hidrotehnic au fost evacuate la gurile
Dunării, însă cea mai mare parte au fost scufundate pe porţiunea Brăila-Turnu Severin, sector
administrat pe timpul ocupaţiei germane de Societatea Austro-Ungară Zentral- Transport.

Situatia nu a fost roz pentru Romania spre sfarsitul conflictului. Aceasta a ramas singura deoarece si-a
pierdut alaiatul din est care a renuntat sa mai lupte dupa ce comunistii au preluat puterea in Rusia. In
aceste conditii, Romania nu a avut de ales decat sa incheie un armistitiu cu dusmanii sai, cu Puterile
Centrale. Acesta este cunoscut ca Tratatul de la Buftea sau Pacea de la Buftea-Bucuresti (5 martie
1918 ). Prevederile impuse in acest tratat putem spune ca au fost cel putin nefavorabile statului Roman.
În timpul acest tratative, comandamentul austro-ungar a impus României un aranjament provizotiu,
care obliga guvernul român să pună la dispoziţia Z.T.L. Serviciul hidraulic român cu materialele şi întregul
său personal şi serviciile tehnice ale C.E.D., cu personalul şi materialele lor. Plata personalului românesc
şi materialelor lor, urmând să fie făcută de către statul român, iar cea a personalului C.E.D., de către
Austro-Ungaria. Însă, aceste prevederi vor rămâne practic neaplicate, atât datorită opoziţiei statului
român, manifestată prin intermediul organelor specializate ale tării, cât şi a contradicţiilor care încep să
se manifeste între Germania şi Austro-Ungaria, prima dorind să nu scape nici ea ocazia de a-şi asigura
interesele la gurile Dunării. România a încercat să exploateze la maximum aceste contradicţii între Viena
şi Berlin în chestiunea Dunării.

Preliminariile tratatului de pace au fost semnate la 20 februarie/5 martie 1918 la Buftea de către
reprezentantul României, Constantin Argetoianu, și împuterniciții Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei
și Turciei.[2] Preliminariile păcii semnate la Buftea au fost transformate în tratatul de pace final semnat
la 24 aprilie/7 mai 1918, la palatul Cotroceni din București, semnatarii din partea României fiind
Alexandru Marghiloman, prim-ministru, Constantin C. Arion, ministru de externe, Mihail N. Burghele,
ministru plenipotențiar, Ion N. Papiniu, ministru plenipotențiar. (Petre Otu, op. cit. p. 67) Prin tratatul de
pace au fost acceptate condiții/dispoziții dure, dintre care se menționează. Tratatul a fost ratificat de
Parlamentul României (la 15/28 iunie 1918 de Camera Deputaților, iar la 21 iunie/4 iulie 1918 de către
Senat)[4][5], dar nu a fost niciodată promulgat de Regele României, Ferdinand I, dispozițiile sale au
intrat în vigoare timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea, la rândul lor, în
octombrie 1918, semne de epuizare, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România
reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze, condusă de generalul Henri Mathias
Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populație
majoritară românească au intrat în componența României ("Întregirea").