442 VIKGII, MAXIM

- Nu puterea politică o vizăm noi! Ci biruinţa spirituală asupra întregului sufle

românesc. Cea politică va cădea ca un măr copt în momentul când cea spirituală va f.
realizată. Dezbinarea oricărei armate duce fie la înfrângerea ei, fie la întârzierea victoriei
- Deci tu tot speri că Mişcarea Legionară va birui odată şi odată!
- Mişcarea Legionară nu este un partid de factură lumească. Ea este o lucrart
supranaturală, de reorientare spirituală, începând cu acest sfarşit de mileniu, nu numa
pentru neamul românesc, ci pentru toate neamurile.
- Ai rămas încăpăţânat în credinfa ta!
- Mi-au spus şi alfii. La noi încăpăţânarea aceasta se cheamă demnitate morali
polttică şi spirituală.
După untimp, în locul iui Coliban a venit un alt ofifer care-şi zicea Lufă şi lăsa sa
se înţeleagă că e fratele lui Coliban. După revoluţie (1989), Lujă umbJa după semnătur
pe la cunoscufii din blocul unde locuia, ofiţeri de la alte arme, cu care să dovedească
opiniei publice şi, eventual, noii stăpâniri că n-a fost devotat partidului, ci a fost disident
Nu ştiu dacă a fost integrat în noua securitate (SRI) dar îl vedeam deseori pe
stradă în alura de otn de pândă, urmărind mişcarea străzii. Nu tn-a oprit niciodată, nia
eu nu 1-am facut să creadă că-1 recunosc, dar pe unii din prietenii mei cu care păstra c
prietenie obraznică, îi întreba, preiacandu-se că nu-şi aduce aminte de numele meu.
despre unul care a lucrat în construcţii.
*
Cât de complicat este sufletul omenesc. Aceşti oameni aveau fâmilii, poate şi co-
pii, iar asta presupune gingăşie, delicateţe şi răbdare, purtare de grijă şi îngrijorare în
momente dificile, previziune şi încredere în valorile care rămân şi pentru ei permanente
dragoste, milă, compasiune, sacrificiu. Dar pentru ei acestea sunt coborâte la nivelui
persoanei egoiste, care le foloseşte numai pentru binele său, pentru satisfâcţii personale
Coliban nu avea copii şi totuşi ar fi vrut să aibă. Sirnfea în fiinţa sa o neîmplinire"
Voia să-şi asigure paitru momentele grele ale bătrâneţii un sprijin. Găndul îl chinuia. Ş:
a recurs la îhfierea unei fetife.
Ccpilul! Câtă gingăşie a pus Dumnezeu în această minune. Cerul se coboară la
noi prin curăţia şi nevinovăfia ftinţei acesteia, despre care nu ştim decât că este minunată
Fiinja noastră se împrospătează şi se înaljă dincolo de toate răutăţile şi meschinăriile
doar privindu-i ochii de iumină şi mânuţele dulci şi parfumate de crini în soare. Ah.
strângi la piept taina vieţii, purificându-te în sărutul ei sfant. Zâmbeşte, apoi râde in
cascadede iumină... Dumnezeu se lasă îmbrăţişat şitepriveştecudragosteprin lucefen
scânteietori care ard în tine necurăţiile cu care te-ai tntinat. O clipă te-ai îtnpărtăşit cu
sfinţenia, cu Adevărul.
Dar, ah, în mintea ta se prelinge un fum vânăt, înecăcios. într-ânsul apare chipui
desfigurat, mutilat, plin de sânge, care te priveşte cu ochii copilului tâu. încerci să
alungi vedenia. Ea te urmăreşte, te priveşte continuu, cu aceeaşi linişte şi bucurie tă-
cută. Din frunte, din gură, curge sânge. Undeva, cineva strigă, plânge, se zvârcoleşte
Se aud hdiote de râs sadic. Un horcăit şi... Coliban se trezeşte din somn cu privirea
răvăşită, abia răsuflând înecat.
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 443

Fiica lui Coliban, minunea înfiată, nu dăruită de Dumnezeu ca un darmeritat, va fi

lezată în conştiinţa ei de cele ce se spun despre tatăl ei adoptiv. 0 rog să nu se tulbure.
Ea nu cred că moşteneşte nici una din virtufile tatălui adoptiv. Poate abia acum află că
binele şi îndestularea în care a trăit erau preţul durerii, al adevărului care i se revelează.
lertaţi-mă, domnişoară Coliban. Dumnezeu vă iubeşte şi de aceea v-a descoperit acum
această taină. Ca să ştiţi că, genetic, nu purtaţi nimic din lumea în care trăip.

Eliberarea fratelui lon

Prin anii '68 a fost eliberat şi fratele mijlociu, lon. Un decret schimbaseîncadrarea
vinovăţiei, de la 20 la 15 ani. Făcuse 10 ani de pedeapsă şi ceilalţi 5 i s-au echivalat prin
muncă. Punându-i-se dosarul pe rol, a venit şi el acasă. în penitenciar, lucrase şi îh
atelierele de mobilă, aşa că în primele iuni după eliberare şi-a refacut gospodăria,
angajându-se la o cooperativă din Ciorani şi executând comenzi şi reparaţii de mobilier.
Soţia lui, care râmăsese aproape oarbă, şi-a mai revenit moral, dar cei doi copii, o
fetiţă şi un băiat pe care-i lăsase micuji, aveau acum 17, respectiv 14 ani şi aproape
nu-l cunoşteau. Părinţii ei şi ai mei o ajutaseră să reziste acestei tragedii, cu tot ce
putuseră ei.

însemnări în cartea de rugăciuni. Premoniţiile mamei

Rămânea să vină Sandu, fratele cel mic, ca lacrimile durerii să se prefacă în la-
crimi de bucurie. Mama pusese în cartea de rugăciuni, la sfârşitul acatisteior, paraclisului
sau a altor rugăciuni, gândurile care exprimau starea ei din momentele de rugăciune,
instantanee ale sufletului îndurerat.
Iertaţi-mi îndrăzneala, oarecum necuviincioasă, de a vă pune în fâfa durerii unei
mame, pe care ea n-o încredinţa decât lui Dumnezeu. Dar vreau să aduc o mărturie;
ea confirmă mijlocirea mamei, prin rugăciune şi viafă virtuoasă, pentru fiii ei, înaintea
Maicii Sfinteşi Mântuitorului Hristos
La pagina43, alături de lcoana Maicii Domnului, la sfarşitul rugăciunii: „Cititâde
mine cu mare credinţa"; la pagina 47, alături de Icoana Naşterii în Betleem, la sfarşitul
Rugăciunii Sfântului Efrem Sirul: „Citită de mine zilnic"; la pagina 99, la sfârşitul
Acatistului Maicii Domnului: „Citită zilnic de mine. Didind"; la pagina 102, la
Acatistul Sfânlului Nicolae (ocrotitorul celor din primejdii şi temniţe): „Citită cu mult
drag"; la pagina 127, deasupra Rugăciunii pentru vrăjmaşv. J)idina Maxim, cu
băieţii mei. Săndel, mi-e dor de el". La pagina 131, la Rugăciunea părinţilor pentru
copii: ,M'-*-' dor de Sândel, să-l tnai văd o dată yi sâ mor. Didina, foarte îndurerată
şi amărâtă. Să îmi văd bâieţii şi să mor. Didind"; la pagina 159, la Rugăciunea la
necazuri şi supărâri, la pasajul: „... ci mă voi lupta cu curaj şi cred că având aju-
torul Tău, Doamne, voi ieşi biruitor", a adăugat: ,ylm ieşit biruitoarer; la pagina
442 VIRGII, M AXI M

- Nu puterea politică o vizăm noi! Ci biruinţa spirituală asupra întregului sufle

românesc. Cea politică va cădea ca un măr copt în momentul când cea spirituală va f
realizată. Dezbinarea oricărei armate duce fîe la mfrângerea ei, fie la întârzierea victoriei
- Deci tu tot speri că Mişcarea Legionară va birui odată şi odată!
- Mişcarea Legionară nu este un partid de factură lumească. Ea este o lucrare
supranaturală, de reorientare spirituală, începând cu acest sfarşit de mileniu, nu numai
pentru neamul românesc, ci pentai toate neamurile.
- Ai rămas încăpăfânat în credinfa ta!
- Mi-au spus şi alţii. La noi încăpăfânarea aceasta se cheamă demnitate morală.
politică şi spirituală.
Oupă un timp, în locul lui Coliban a venit un alt ofîţer care-şi zicea Lufă şi lăsa să
se înţeleagă că e fratele lui Coliban. După revoluţie (1989), Lujă umbla după semnătun
pe la cunoscuţii din blocul unde locuia, ofiţeri de la alte arme, cu care să dovedeascâ
opiniei publice şi, eventual, noii stăpâniri că n-a fost devotat partidului, ci a fost disident
Nu ştiu dacă a fost integrat în noua securitate (SRI) dar îl vedeam deseori pe
stradă în alura de om de pândă, urmărind mişcarea străzii. Nu m-a oprit niciodată, nici
eu nu l-am facut să creadă că-1 recunosc, dar pe unii din prietenii mei cu care păstra o
prietenie obraznică, îi întreba, prefacandu-se că nu-şi aduce aminte de numele tneu,
despre unul care a lucrat în construcţii.
*
Cât de complicat este sufletul omenesc. Aceşti oameni aveau familii, poate şi co-
pii, iar asta presupune gingăşie, delicateţe şi răbdare, purtare de grijă şi îngrijorare în
momarte dificile, previziune şi încredere în valoriie care rămân şi pentru ei permanente
dragoste, milă, compasiune, sacrificiu Oar pentru ei acestea sunt coborâte la nivelul
persoanei egoiste, care le foloseşte numai pentru binele său, pentru satisfâcfii personale.
Coliban nu avea copii şi totuşi ar fi vrut să aibă. Simfea îh fiinja sa o neîmplinire?
Voia să-şi asigure pentru momentelegrele ale bătrâneţii un sprijin. Gândul îl chinuia. Şi
a recurs ia îhfîerea unei fetiţe.
CopiluJ! Câtă gingăşie a pus Dutnnezeu în această minune. Cerul se coboară la
noi prin curăţia şi nevinovăţia fîinţei acesteia, despre care nu ştim decât că este minunată
Fiinja noastră se împrospătează şi se înalţă dincolo de toate răutăple şi meschinăriile,
doar privindu-i ochii de lumină şi mânufele dulci şi parfiimate de crini în soare. Ah,
strângi la piqît taina viejii, purificându-te în sărutul ei sfant. Zâmbeşte, apoi râde în
cascadedelumină... Dumnezeu selasă îmbrăţişat şi tepriveştecu dragosteprin lucefeni
scânteietori care ard tn tine necurăpile cu care te-ai întinat. O clipă te-ai împărtăşit cu
sfînjenia, cu Adevărul.
Dar, ah, m miotea ta se prelinge un fum vânăt, înecăcios. într-ânsul apare chipul
desfigurat, mutilat, plin de sânge, care te priveşte cu ochii copilului tău. încerci să
alungi vedenia. Ea te urmăreşte, te priveşte continuu, cu aceeaşi linişte şi bucurie tă-
cută. Din fhinte, din gură, curge sânge. Undeva, cineva strigă, plânge, se zvârcoleşte.
Se aud hohote de râs sadic. Un horcărt şi... Coliban se trezeşte din somn cu privirea
răvăşită, abia răsuflârid înecat.
IMN PENTRU CRUCEA PURTATĂ 443

Fiica lui Coliban, minunea înfiată, nu dăruită de Dumnezeu ca un dar meritat, va fi

Iezată în conştiinţa ei de cele ce se spun despre tatăl ei adoptiv. 0 rog să nu se tulbure.
Ea nu cred că moşteneşte nici una din virtufile tatălui adoptiv. Poate abia acum află că
binele şi îndestularea în care a trăit erau preţul durerii, al adevărului care i se revelează.
lertaţi-mă, domnişoară Coliban. Dumnezeu vă iubeşte şi de aceea v-a descoperit acum
această taină. Ca să ştip' că, genetic, nu purtap' nimic din lumea în caretrăip.

Eliberarea fratelui ion

Prin anii '68 a fost eliberat şi fratele mijlociu, lon. Un decret schimbaseîncadrarea
vinovăţiei, de la 20 la 15 ani. Făcuse 10 ani de pedeapsă şi ceilalţi 5 i s-au echivaiat prin
muncă. Punându-i-se dosarul pe rol, a venit şi el acasă. în penitenciar, lucrase şi în
atelierele de mobilă, aşa că în primele luni dupâ eliberare şi-a refacut gospodăria,
angajându-se la o cooperativâ din Ciorani şi executând comenzi şi reparaţii de mobilier.
Sop'a lui, care rămăsese aproape oarbă, şi-a mai revenit moral, dar cei doi copii, o
fetiţă şi un băiat pe care-i lăsase micuţi, aveau acum 17, respectiv 14 ani şi aproape
nu-1 cunoşteau. Părinţii ei şi ai mei o ajutaseră să reziste acestei tragedii, cu tot ce
putuseră ei.

însemnări în cartea de rugăciuni. Premoniţiile mamei

Rămânea să vină Sandu, fratele cel mic, ca lacrimile durerii să se prefecă în la-
crimi de bucurie. Mama pusese în cartea de rugăciuni, la sfiârşitul acatistelor, paraclisului
sau a altor rugăciuni, gândurile care exprimau starea ei din momentele de rugăciune,
instantanee ale sufletului îndurerat.
lertaţi-mi îndrăzneala, oarecum necuviincioasă, de a vă pune în fafa durerii unei
mame, pe care ea n-o încredinţa decât lui Dumnezeu. Dar vreau să aduc o mărturie;
ea confirmă mijlocirea mamei, prin rugăciune şi viafă virtuoasă, pentru fiii ei, înaintea
Maicii Sfinte şi Mântuitoruiui Hristos
La pagina 43, alături de Icoana Maicii Domnului, la sfârşitul rugăciunii: „Citităde
mine cu mare credinţâ"; la pagina 47, alături de Icoana Naşterii în Betleem, la sfârşitul
Rugăciunii Sfântului Efrem Sirul: „Cititâ de mine zilnic"; la pagina 99, la sfârşitul
Acatistului Maicii Domnului: „Citită zilnic de mine. Didina"; la pagina 102, la
Acatistul Sfânlului Nicolae (ocrotitorul celor din primejdii şi temniţe): „Citită cu mult
drag"; la pagina 127, deasupra Rugăciunii penlru vrăjmaşi: J)idina Maxim, cu
bâieţii mei. Săndel, mi-e dor de el". La pagina 131, la Rugăciuneapărinţilorpentru
copii: ,M>-<-' dor de Săndel, să-l mai văd o dată şi să mor. Didina, foarte îndurercttă
şi amărâtă. Sâ îmi văd băieţii şi să mor. Didina"; la pagina 159, la Rugăciunea la
necazuri şi supărări, la pasajul: „... ci mă voi lupta cu curaj şi cred că având aju-
torul Tâu, Doamne, voi ieşi biruitor", a adăugat: ,Am ieşit biruitoare?"; la pagina
iMN PENTRU CRUCEA PIIRTATĂ 443

Fiica lui Coliban, minunea înfiată, nu dăruită de Dumnezeu ca un darmeritat, va fi

lezată în conştiinţa ei de cele ce se spun despre tatăl ei adoptiv. 0 rog să nu se tulbure.
Ea nu cred că moşteneşte nici una din virtuple tatălui adoptiv. Poate abia acum află că
binele şi îndestularea în care a trăit erau preţul durerii, al adevărului care i se revelează.
lertaţi-mă, domnişoară Coliban. Dumnezeu vă iubeşte şi de aceea v-a descoperit acum
această taină. Ca să ştifi că, genetic, nu purtap' nimic din lumea în care trăiţi.

Eliberarea frateiui ion

Prin anii '68 a fost eliberat şi fratele mijlociu, lon. Un decret schimbaseîncadrarea
vinovăţiei, de la 20 la 15 ani. Făcuse 10 ani de pedeapsă şi ceilalţi 5 i s-au echivalat prin
muncă. Punându-i-se dosarul pe rol, a venit şi el acasă. în penitenciar, lucrase şi în
atelierele de mobilă, aşa că în primele luni după eliberare şi-a refăcut gospodăria,
angajăndu-se la o cooperativă din Ciorani şi executând comenzi şi reparaţii de mobilier.
Sop'a lui, care rămăsese aproape oarbă, şi-a tnai revenit moral, dar cei doi copii, o
fetiţă şi un băiat pe care-i lăsase micuţi, aveau acum 17, respectiv 14 ani şi aproape
nu-l cunoşteau. Părinţii ei şi ai mei o ajutaseră să reziste acestei tragedii, cu tot ce
putuseră ei.

Insemnări în cartea de rugăciuni. Premoniţiile mamei

>
Rămânea să vină Sandu, fratele cel mic, ca lacrimile durerii să se prefâcă în la-
crimi de bucurie. Mama pusese în cartea de rugăciuni, la sfSrşitul acatistelor, paraclisului
sau a altor rugăciuni, gândurile care exprimau starea ei din momentele de rugăciune,
instantanee ale sufletului îndurerat.
lertaţi-mi îndrăzneala, oarecum necuviincioasă, de a vă pune în fâja durerii unei
mame, pe care ea n-o încredinfa decât lui Dumnezeu. Dar vreau să aduc o mărturie;
ea confirmă mijlocirea mamei, prin rugăciune şi viafă virtuoasă, pentru fiii ei, înaintea
Maicii Sfinteşi Mântuitorului Hristos.
La pagina 43, alături de Icoana Maicii Domnului, la sfârşitul rugâciunii: „Citităde
mine cu mare credinţâ"; la pagina 47, alături de lcoana Naşterii în Betleem, la sfarşrtul
Rugăciunii Sfântului Hfrem Sirul: „Cititâ de mine zilnic"; la pagina 99, la sfârşrtul
Acatistului Maicii Domnului: „Citită zilnic de mine. Didina"; la pagina 102, la
Acatistul Sfânlului Nicolae (ocrotitorul celor din primejdii şi temniţe): „Cilită cu mult
drag"; la pagina 127, deasupra Rugăciunii pentru vrăjmaşi: J)idina Maxim, cu
hăieţii mei. Săndel, mi-e dorde el". La pagina 131, la Riigăchmea părinţilor pentru
copii: ,,Mr-t> dor de Săndel, să-l mai vâd o dată şi să mor. Didina, foarte îndurerată
şi amărătă. Sâ îmi văd băielii şi să mor. Didina"; la pagina 159, la Rugăciunea la
necazuri $■/ supărări, la pasajul: „... ci mâ voi lupta cu curaj şi cred că avândaju-
torul Tău, Doamne, voi ieşi biruitor", a adăugat: ,^4m ieşit biruitoarer; la pagina
444 VIRGîL MAX1M

192 a subliniat versetul din Inţelepciunea lui Solomon: ,J?emeile înlelepte îşi zidesc
casa, iar cele nebune o dârâmă cu mâinile lor". Am descopent însemnările după
moartea ei; aranjând toate ale casei, am dat şi peste Cartea de rugăciuni. Se implica
în adevărurile enunţate de Dumnezeu prin gura aleşilor Săi.
Mama ştia cândva muri. Venisem pe la mijlocul lui martie 1979 Ia fară, împreună
cu fetija, să ajutăm la curăţenia de primăvară, înaintea Sfintelor Paşti. Am stat două
zile. Inainte de plecare eram deja îmbrăcafi, când mama m-a oprit:
- la vezi tu, Gicuşor mamă, uită-te în buletin să-mi spui câţi ani am.
- De ce, mamă, ai uitat câfi ai? mă surprinse, căci ştiam că e lucidă.
- Ei, nu chiar, dar vreau să ştiu ce au scris ăia de la primărie acolo...
Voia să ne pregătească sufleteşte, dar noi nu ne dădeam seatna.
- La 26 apriJie împlineşti 88 de ani.
- E o viaţă, a zis mama cu accent. E bine că e primăvară... nici rece, nici cald...
Dacă-i ger, te-njură groparii şi dacă-i zăduf, te strici... Ar fi bine să fie chiarîn vacanţa
Paştilor... să fie şi Tatiana...
- Da' ce vorbă-i asta, mamă, i-am zis mirat.
- Ei, hai, duceji-vă sâ nu scăpafi RATA şi poate vă mai scriu eu.
După două săptămâni a venit vecinul din Sălciile, Gheorghe Mihăilă.
- Hai la Sălciile, c-a murit cocoana!
La Jară, orice soţie de funcţionar, învăfător sau preot este „cocoană", în înţelesul
de doamnă, dacă e demnă; dacă nu s-a impus ca femeie demnă, este ,/ievastă". Diferenţa
dintre termeni aratâ prestigiul de care se bucură persoana în ochii satului.
Cu trei zile înainte de a muri, mama I-a trimis pe tata să cheme preotul, să se
spovedească şi să se împărtăşească. Apoi 1-a rugat pe tata să nu pleceîn sat. Căci tata
avea obiceiul ca primăvara să ia smicele de cireş, de prun, de trandafir şi intra prin
curţile oamenilor, indiferent dacă erau sau nu acasă şi se uita să găsească vreun pomişor
pe care să-1 akoiască. Aproape că nu există ogradă de gospodar în Ciorani şi în Sălciile.
care să nu aibă ceva altoit de tata. Orice gospodar, după câteva vorbe mi-ar spune:
,,/4/M un pom altoit de dom' Costică, o minune",
- Să nu pleci, Costică, zilele astea nicăieri, că de..., mai este şi viaţă şi moarte, i-a
zis mama.
Tata n-a plecat. A doua zi, mama i-a spus:
- Fă-mi un lighean cu apă caldă şi să mi-1 aduci în casă. Când te-oi striga, să vii
să-1 dai afară.
Tata n-a comentat. Mama s-a îmbăiat, s-a îmbrâcat cu hainele de mmormântare (le
aveau pregătite amândoi) şi când a terminat, 1-a chemat pe tata să-i dea ligheanul afâră.
Tata n-a observat că era îmbrăcată toată în negru. De ahfel mai toate veşmintele mzm&i
erau cemrte. Seara, mama nu a mâncat nimic; şi-au depănat amintirile până târziu.
A doua zi dimineaţa, mama 1-a rugat stăruitor pe tata să stea pe lângă casă. Tata
tocmai ieşea afâră să dea mâncare la păsări. Mama s-a ridicat din pat şi probabil a vrut
să-1 cheme, dar a căzut lângă uşă. Tata a auzit buşitura şi s-a întors vrând să intre în
cameră.
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 445

- Ani căzut, a răspuns mama. Impinge uşa mai tare, să lunece preşul cu mine că
nu mă pot ridica.
Tata a împins; cu destulă greutate, a reuşit să se strecoare în cameră.
- Aprinde iumânarea (care era totdeauna la îndemână), i-a zis mama, şi du-te la
vecina Vetuja să-ţi ajute să mă suip m pat.
Tata s-a fasticit, a aphns lumânarea. A strigat-o pe Veîufa şi au reuşit să o aşeze
în pat. Mama s-a uitat la ei şi a zis: „GataP' A mai şoptit ceva din buze şi a închis ocfaii.
A murit aşa cum a vrut dânsa: primăvara. Primăvara învierii pe care şi-a dorit-o de la
Domnul Hristos.

Premoniţiile tatei

Trecuseră aproape patru ani de la decesul mamei. Era în primăvara tui 1983.
Rămas singur, tata era ajutat şi de soţia mea care mergea cel puţin de două ori pe hină
să-l îngrijească. Tata era un om judicios şi rezista cu multâ bărbăţie şi la starea de vă-
duvie. Dar în anul acela, pe la 20 martie, a venit la Ploieşti. Era o vreme rece, gheţoasă
şi schimbătoare, ba lapoviţă, ba ploaie, ba polei şi vânt. Mirat de sosirea neaşteptată,
1-am mtrebat:
- Bine, tată, de ce-ai venit pe vremea asta? Doamne fereşte, aluneci, caa, nu te
poţi urca în tren...
- Ei, dragul meu, am venit să pun economiiîe mele la CEC pe numele vostru.
(Avea vreo 7.000 de lei.)
- Lasă tată, nu-i găseam noi?
- Aşa am vrut eu...
A mâncat şi s-a odihnit pujjn, apoi !-am dus la CEC. Vremea se înrăutăţise. La
coborârea din autobuz era să cadă. Tremura şi de frig şi de emoţie.
- Vezi, măi tată, nu puteai să vii mai târziu, când se mai încălzea timpui, 1-am
tnustrat supărat de cutezanţa lui.
- Care timp? Nu mai e timp, mi-a replicat accentuat şi sacadat.
Nu i-am răspuns ca să nu-1 supăr. După ce i-am făcut CEC-ul şi dânsul a verificat
personal suma înscrisă pe numele meu şi ai sopei s-a liniştit itnediat şi ca şi cum nu i-ar
fi fost frig niciodată-n viaţă, a zâmbit:
- Acum sunt liniştit, pot să tnă mtorc acasă.
Am vrut să-1 reţinpână s-omai linişti vremea, darn-afostchip. Aşa a fost toată
viaţa: îngăduitor cu alţii, şi le găsea chiar scuze, dar dacă ei se angaja fâţă de cineva
sau trebuia să facă un lucru, nhneni şi nimic nu-1 putea opri până nu o scotea b bun
sfarştt. L-am dus la gară; întâlnind un consătean, 1-am rugst să aibă grijă de dânsul la
coborârea din tren.
Se apropiau Sfintele Paşti. Am piecat la Sălciile să fâcem curăfenie şi să-i mai
du-cemtatiicâteceva. Peterenuldelângăcasă, 700 de metri pătraji m fblosinţă,
semănaswn chia r în ziua aceea porumbul. Locul fusese arat din toamnă. Eu dădeatn cu
colţu! sapei,
446 V I R G I L 1V1 A X I
M

tata arunca boabele. Mi s-a părut eă e puţin răcit. Sufla greu şi-şi tot trăgea nasul. lm-
plinea 90 de ani peste trei luni. Seara trebuia să mă întorc la Ploieşti şi i-am spus sopei:
- Fă-i, te rog, tatii un ceai şi-o baie sărată la picioare înainte de culcare, că parcă-i
pufin răcit, şi-am plecat.
A doua zi, vineri, tata s-a sculat mai devreme, a altoit un cireş, se plimba prin gră-
dină. tăia crengile uscate ale pomilor, în timp ce soţia mea deretica prin casă. Seara s-a
culcat liniştit. Sâmbătă a ieşit iarăşi în grădină, a admirat ghioceii şi zambilele înflorite
până aproape de atniază. Atunci a intrat în casă şi i-a spus soţiei mele, la care ţinea
foarte mult:
- la, să vii şi să stai aici, lângă mine, să-ţi spun ceva până vine Gicu. Văd că el in-
târzie şi nu mai am timp.
- Tată, vezi câtă treabă am, lasă că-mi spui attădatâ!
- Altădatâ? Care akădată?
- Mâine, poimâine, mai sunt zile, a spus sofia mea.
- Nu, acum e ultima dată! Şi ca să ştii: că vă fâc o nuntă!
- Ce vorbă-i asta tată? a întrebat soţia mirată.
- Ei, ştiji voi ce nuntă. la aprinde trei lumânări şi pune-le tn vaza aia.
Soţia şi-a dat seama câ nu aiurează şi, i-a împlinit dorinţa.
- Aşaaa, a zis el împăcat. Acum să stai aici, să-ţi povestesc viaţa mea, ca s-o ştip
şi voi, să nu vâ fie vreodată ruşine cu părinţii voştri.
l-a povestit viaţa dânsului de la vârsta de 3-4 anişori: cum a rămas orfan, la o
naştere grea pe care o avusese măicuţa lui, cum tatăl său s-a recăsătorit când avea
dânsul 7-8 ani şi cum împreună cu un frate geamăn (undiiul Tudorel), au ftigiî de-acasă
la Bârlad, şi au intrat ucenici la un cizmar, iar el a fugit şi a dat examen la Şcoala de
agronomie din Vaslui; cum a facut armata şi războiul 1916-18, cum a refiizat gradul de
invaliditate, căci putea să muncească; cum s-a căsâtoritîn Muntenia din dragoste pentru
ideea de unire a tuturor românilor; cum a muncit, îmbogăţind pe alfii şi cât a suferit de
pe urma comuniştilor... Până seara târziu n-a lăsat-o pe soţia mea să mai facă altceva.
Când am sosit, dânsul încă povestea, cu glas din ce în ce mai scăzut şi cu întreruperi,
iar uneori cu incoerenţă. M-a recunoscut şi m-a rugat să diem vecinii, să-şi ia rămas
bun de la ei.
- Poate am greşit unii fâţă de alţii, a lăcrimat, şi e bine să plecăm iertaţi.
S-a îmbrăfişat cu tofi vecinii şi toţi plângeau. După ce au plecat vecinii, părea
foarte obosit. Ne-a rugat, scuzându-se, să-l lăsăm să se odihnească, dar ne-a fâcut
semn spre cele trei lumânări. Am privegheat pe rând şi ne-am rugat la căpătâiul lui.
Dormea ca un copil, doar respiraţia îi era puţin greoaie. duminică dimineaţa, 10 aprilie,
s-a sculat, s-a spălat pe ochi şi s-a închinat:
- Astăzi la Biserică nu mă mai duc. M-am împărtăşit duminica trecută. Maică-ta
m-o fi aşteptând. Ce o fi zicând: iar s-a dus prin sat şi nu mai vine. Ho, ho, că vin acu!
Tot timpul eram lângă dânsul, dar parcă nu ne vedea şi vorbea în şoaptă, ca pentru
el. A coborât iarăşi în curte, s-a uitat la cer, la mugurii pomilor, apoi a intratîn casă, s-a
aşezat pe pat şi ne-a facut semn să ne apropiem. Abia a şoptit:
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 447

- 0 să mai aveţi necazuri! Nouă Dumnezeu ne-a dat răbdare. Voi să cereţi să vă
dea îndurare.
Apoi a respirat greu de câteva ori, a intrat într-o comă scurtă şi a murit. Nici eu,
nici soţia nu puteam să plângem. Mi se părea că trebuie să niai spună ceva, să se scoa-
le şi să-şi mai facă de lucru prin grădină. Ne-am dat seama, când clopotele sunau de
liturghie, că mama îl aştepta la Biserica din Slavă. Aceeaşi primăvară, în care orice
sămânţă învie cu un trup nestricâcios, parfumat de dorui nemuririi în veşnicie.
Doamne, dă-ne tuturor bucuria morţii creştineşti, ca să înviem întru învierea Ta,
întru Nemurirea Ta.

Trecerea liniştită, sfarşitul, cu conştiinţa datoriei împlinite, fâţă de urmaşi şi foţă de

societatea în care ai trăit, nu sunt rodul unei stări de uttimă clipâ, a unei alarme de
scăpare la repezeală, unde-o fi, în orice loc. Ci urmarea unor pregătiri din timp facute,
a urmăririi unei ţinte bine gândite şi definite, pe o cale sigură, trasată şi indicată de
înaintaşii care nu s-au dezis şi n-au oscilat bâtuţi de vântul părerilor lumeşti.
în Biserică, la Sfanta Liturghie, tata rostea Creztil şi crtea Cazania. Când am
sosit acasă din închisoare, invocând slăbirea dinfilor care-i afecta dicţia, mi-a predat
cinstea. Mulţi, foarte mulţi bărbaţi din sat îmi ziceau:
- Dom' Costică ji-a lăsat moştenire zicerea Crezului, dar după dumneata, eu îl
voi spune!
Nu era dorinţa infâtuării, ca fâriseul în templu, ci dorinţa de a fi continuatori şi
mărturisitori ai adevărurilor de credinţă tn faţa lumii şi a lui Dumnezeu. Când le-am
facutpropunerea să zicemcutopj Crezulm Biserică, bucuria a fost nespusă. Intensitatea
mărturisirii creştea în inimile lor şi dragostea dintre suflete se leagă şl mai tare: „Un
Domn, o credinţă, un botez", lubirea Tatălui revărsată peste comunitate
Când s-a pus problema să strângem bani pentru biserica cea nouă, mare ca o
catedrală, lucrare mereu întreruptă de vicisitudinile vremii: răsboi, cutremure, secetă,
comunism, începută de bunicul meu, preotul Petrache Scarlat, în anul 1925 (decedat în
1927), continuată de undiiul meu, precrtul Ioachim Ghica (decedat în 1938) şi terminată
de cumnatul meu de verişoară, preotul Gheorghe Vasilescu, împreună cu colegul său
de apostolat, preotul Gheroghe Cazan, cei mai înstăriţi au donat fbarte muft, iar cei să-
raci au dat şi mai muite: mutte văduve dând tot ce primeau pentru viaţa lor, pensioara
de la colectiv, de 50 sau 100 de lei pe lună. Foarte pupm au fbst cei care, cu ruşine, au
întors spatele şi s-au eschivat în spatele ahor nevoi cărora trebuiau să le fecă faţă.
*
M-a impresionat m mod deosebit tn comunitatea creştină a sălcienilor, păstrarea
din vremuri primare a îmbrăţîşării pe care şi-o dădeau unii akora m momentul lrturgic
când preotul chema ,J>â ne htbim unul pe altul, ca într-un gănd să mărturisim".
Bărbaţii mai tineri sărutau mâna celor mai în vârstă zicând: Jartă-mâ, frateT Aseme-
nea şi femeile mtre ele. La sfârşrtul siujbei femeile sărutau mâna bătrânilor şi a bărbap'br
care erau cunoscup ca exempie de demnitate morală m comună
Pe la colţurile accţ)erişurilor, erau aşezate cruci lucrate din tablă sau turoate odată
448 VIRGIL MAXIM

cu pgla Văzusem în copilăne şi în Ciorani şi în Sâlciiie, comune de ciobani transhumanp.

şi aşa cred că era în toată ţara, că oamenii nu ieşeau la câmp primăvara înainte de a
fâce sfeştanie şi a boteza şi vitele, şi carul, şi plugul. Din grajd nu lipsea Icoana Sfântului
Nicolae; nu pleca (ăranui la drum farâ să-şi fâcă semnul Sfintei Cruci. îmi arăta şi tata
şi moş Codin Invalistul, cutn i se zicea în sat în loc de invalidui, cum oile îşi fec cruce cu
piciorul în locul unde se culcă, „Aducăndu-şi aminte că Domnul Hristos S-a culcat
în ieslea din staulul lor".
Am înfeles de tnic că pentru ţăranul şi păstorul român toate lucrurile, toată creaţia
e sfântâ în Dumnezeu: El o iubeşte ca pe lucrarea Mâinilor Lui, peste care 1-a pus pe
om domn şi stăpân; şi are datoria să o iubească şi omul. Este cunoscută cucemicia
ortodoxă românească: zidirea unei case, săparea unei fantâni, lucrarea unui pod, îeşitui
la holdă începe cu o slujbă religioasă, specială; chiar actele de gospodărie curentă, fră-
mântatul pâinii sau îmbăierea pruncilor se începe şi se siarşeşte cu semnul Sfintei
Cnicî. Scularea de dimineafă şi spălarea fefei este urmată de rugăciune, la fel tnainte
de cuicare. în vremuri de izbelişte, de secetă sau ploi torenţiale, se scoteau Sfintele
moaşte aie protectorilor: Sfânta Filofteia, Sfanta Paraschiva, Sfântul Nicolae, Sfantul
Dimitrie, cu procesiuni de umilinţă prin sate. Crucile, troiţele de la răspântiile drumunlor
din sate, de pe câmpii, sunt semne de oprire şi orientare spre un obiectiv ce nu trebuie
scăpat din vedere sau ignorat în banabtatea lucrârilor lumeşti din veacul în care trăieşti
Lângă orice fantână e sădit un pom şi sub pom înălţată Sfianta Cruce. Bei apă
rece şi te odihneşti la umbră; îfi va fi iar sete şi soarele iar te va arde. Dar apa vie, izvo-
râtă din coasta Răstignitului, de care înseta samarineanca, şi utnbra harului îţi sunt puse
înaintea ochilor sufleteşti ca să ştii să mulţumeşti şi să-1 pomeneşti în mulţumirea ta pe
cel ce a săpat fantâna în numele Domnului pentni dnimeţii în setaţi. La un Izvor amenajat
cu uluce, dJn care să poată bea şi vitele, în coasta din hotarul Grădiştei (satui soţiei
mele), era pusă alături o inscripţie: ,jicesle izvoare le-am curăţit şi le întreţin eu.
Lambâ II. săfie spre lauda lui DumnezeiT. Am întâlnit din întâmplare omul, chiar la
unul din izvoare. Era pnmăvară şi omui refacea jgheaburile şi curăţa gura izvorului de
fhinze putrede şi de alte gunoaie.
- Cine-i omul acesta, Lambă H?
- Suntem doi fraţi, a zis el, ca să ne deosebească lumea ne-a zis Lambă I şi mie.
Lambă II. O poreclă.
- Şi de ce ai facut dumneata treaba aceasta?
- Da' asta-i întrebare? Că doar te văd că pari a fi om citit. Ce poţi să-i dai omului
ori ia orice vietate ca să trăiască? Este ceva mai de trebuinfă decât apa? Ştii dumneata
ce a zis Hristos pe Cruce, în chinurile ale' mai groaznice? A strigat: ,M'-e seleT Acu
ai pricqiut mata de ce am îngrijit izvoarele? Să potolesc şi eu, nu cu oţet şi fiere, setea
lui Hristos din fiecare virtate. Şi zic că mi-o potoii şi mie odată şi odată setea asta.
Am plecat biruit până la lacrimi de frumuseţea şi adâncimea cugetării acestui
făran care ştia doar să scrie, şi îşi scria numele în ceruri cu fapta sfantă a iubirii de
Dumnezeu, de aproapele şi de toată creaţia. Obkeiul de a aduce la Sfântul Ahar, drept
ofrande, primele roade ale pomilor, cerealelor, viilor şi chiar florilor, ce au motivaţii.
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 449

pentru cercetători, şi în perioadele precreştine, au căpătat înţelesuri profimde şi reale în

creştinism: ,J.le Tale dintru ale Tale, Ţie îţi aducem..".
Cei ce-au admis învăţături bolnave, sectare, sunt consideraţi spurcap, nu au atingere
cu viaţa comunităîii şi sunt ţinufi la distanţă. A nu te spovedi, a nu te împărtăşi, a nu-ţi
boteza copiii, a nu te cununa sau a nu face pentru morţi parastasele rânduite de Biserică,
toate aceste neîmpliniri sunt considerate nelegiuiri şi atrag excluderea din comunttate,
prin izolarea tacită, unanimă. Ţăranul şi păstorul ştiu mai multă teologie şi cunosc mai
bine metodele de păstrare a sfinţeniei, decât orăşeanul şi intelectualul infâtuat, plin de
filosofia lumii înşelătoare. Viaţa ţăranului român este o procesiune pe drumul spre îm-
părăţia lui Dumnezeu, cu opriri speciale la răspântii de viaţă, cu îngenuncheri de rugăciune
spre împutemicire sau mulpjmire pentru binefaceri.
Dacă cineva mi-ar replica: ,A fost... acum nu mai este!" atn îndrăsneala să-i
răspund: ,JEste încă şi vafl permanentr Ţăranul român nu este speculantul de lângă
oraş, nici bişniţarul răsărit din lumea hoţilor şi criminalilor, căruia i s-a dat atestat de co-
merciant în aceste vremuri în care cei răi se ajută unii pe alţii. Ţăranul român tânjeşte
deocamdată după ţarina lui, la hotarul CAP-ului, dar nu muh. Gheorghe şi lon se vor
ridica să-şi bea libertatea din ciuturi şi să-şi pună sărutul pefrunfi, pe icoane, pe
toate ce slobode-i ies înainte, aşa cum i-a văzut Radu Gyr, în revelaţia sa.

M at ur( ita te)a spirituaiă

Una din problemele cărora le-am afectat mare parte în timpul detenţiei, mai ales
după perioada '5O-'6O, a fost Matur(itate)a spirituală. Cugetând la consecinţele învă-
ţâmântului ateu asupra sufletelor celor ce, fară voia lor, au fost infestaţi cu morbul
comunismului, am intuit că starea de pervertire spirituală va fi cea mai tragică moştenire
a acestui regim. în mvăjământ, în aferă de aprofundarea cunoştinfelor elementare reli-
gioase şi a deprinderilor cultice, e necesar un curs special, teologic, care să nu dureze
mai mult de doi ani. Accentul în primul an să-1 aibă cunoştinfele de istorie şi arheologie
biblică, iar în al doilea dogmatica şi apologetica; concomitent cu viaja de trâire creştină
într-o comunitate (intemat). Aşa s-ar edifica fiecare suflet şi-ar câştiga o mai bună o-
rientare şi responsabilitate în viaţă, feţă de Dumnezeu, şi ar face să crească conştiinţa
solidarităţii creştine în problemele social-istorice.
Realizasem o programă analitică pentru fiecare an şi obiect de studiu. Ca metode
pedagogtce pentru viaţa comunităţii, împărţită în unităp pedagogice de 12-13 elevi, osi-
duse de câte un preot duhovnic (profesor), indicam: ascultarea şi disciplina, studiul şi
medttaţia, rugăciunea şi cuminecarea. Elevului, trezindu-i conştiinţa nedesăvârşirii şi
dorinţa de desăvârşire, pedagogului (preot, profesor şi duhovnic) incumbându-i conştiinţa
răspunderii pentru cele predate ucaiicului în vederea mântuirii. La ieşirea din îhchisoare
o elaborasem în volum. O greşeală născută din teama de a nu fi rearestat şi a o pierde
definitiv, m-a facut să o încredinţez unui tânăr zidar din echipă; socoteam că o va
păstra la Jară, până în momentul când ar fi predată Patriaitiiei, în cazul rearestării mele.
450 VlRGIL MAXIM

M-a încredinţat că a pus-o bine. Când i-am cerut-o, prin anii '80, nu şi-a mai adus
aminte de ea; am înţeles de la copii lui, că adunaseră toată maculatura din casă, au
vândut-o la deşeuri de hârtie şi au luat vreo 10 lei. M-am resemnat, gândindu-mă că
Dunmezeu n-a socotit necesar un asemenea lucru având în vedere că Biserica se în-
grijeşte de orice suflet, familia şi şcoala au datoria să edifice sufletele copiilor pe calea
credinţei, iar în seminariile teologice şi facukăţile de teologie elevii pot aprofiinda teologia
şi nu este nevoie de încă o şcoală în acest sens.
Cugetările sistematizate au avut darul de a mă menţine în starea de atenfie asupra
lucrărilor duhovniceşti şi a împărtăşi celor din jur subiecte de cugetare sfântă. Chiar
dacă numai acesta a fost rostul lor, a fost suficient pentru sufletele noastre, cărora sa-
tan şi slujrtorii lui încercau să le distragă atenţia de la cugetarea celor de sus, spre cele
pământeşti. Duhul Dumnezeiesc ni se făcea hrană şi acoperământ împotriva frigului şi
purtare de grijă dătătoare de speranţă.
„/Vwi Duhul Sfănt tot sufletul viază şi prin curăţie se înalţă. Se luminează
prin unimea Treimii, cu sfinţenie de taină. Prin Duhul Sfânt este bogăţia cunoştinţei
de Dumnezeu, a gândirii la cele de sus şi a înţelepciunii. Căci întru Dânsul toate
dogmele părinteşli le descoperă Cuvântul. Prin Duhul Sfânt izvorăsc râurile da-
rurilor care adapă toată Jăptura, spre rodire de viaţă". Această cântare de laudă
şi închinare de la Utrenie, o cânta inima mea în cinstea Duhului Sfânt, Purtătorul de
grijă şi Mângâietorul nostru al tuturor. ,JVu vă voi lăsa singuri, vă voi trimite un
Mângâietor, Duhul Adevărului pe care lumea^nu-l cunoaşte, dar pe care voi U
cunoaşteţi pentru că este cu voi şi rămâne în voi".
Câteodată mă gândeam că ar fi fost bine dacă acel caiet ar fî rămas măcar ca do-
cument de viaţă al celor din închisorile comuniste. Dar am înţeles că Dumnezeu nu lu-
crează după planurile noastre, ci după planul Său. Noi, nu întotdeauna îl intuim sau înfe-
legem; nu-I putem reproşa lui Dumnezeu că nu ne-a împlinit rugăciunea sau lucrarea,
deşi am voit să facem ceea ce Ii era plăcut, după părerea noastră. Intaiţia, gândul,
strădania noastră, rămân înscrise în Cartea Atotştiinfei Lui, adăugându-se fiecăruia la
bucuria sau întristarea finaiă, după obiectul slujirii căreia i-au fost dedicate toate actele
viefii noastre.

Soarta poemelor isihaste

în anul cutremurului din 1977 se construiau Ja poarta Rafinăriei Brazi două cămine
muncitoreşti, cu câte patru etaje, pentru tineri nefamilişti, care nu puteau fece naveta
zilnic în localităple de domiciliu.
Purtam cu mine caietul cu Poeme isihaste şi-1 ascundeam în pereţii sau sub aco-
perişul barăcilor folosite ca vestiar.
Chemările pe Vasile Lupu se îndeseau; o rearestare ar fi dus la pierderea caietului.
Tensiunea creştea o dată cu programul de Iucru intens, 10-12 ore şi schimburi denoap-
te. Atunci am „înmormântat" caietul într-o diafragmă de beton a unuia din aceste că-
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 451

mine. Intr-o dimineaţă cefoasă am venit mai devreme la serviciu, am împachetat caietul
într-o folie de polietilenă şi 1-am „pozat" în cofrajul în care urma să se toame betonul.
Am scris Misterul brazilor, poem cifrat lăsat printre hârtiile mele, ca să poată fi găsit
de urmaşi şi desciftat, ca apoi să fie scos caietul din mormânt.
N-am repetat poemele, fiind prins în lupta cu viaţa; după aşa-zisa revoluţie am în-
cercat să mi le reamintesc, am constatat cu necaz că mă trăda memoria. Din multe îmi
rămăseseră idei, stări sufleteşti şi imagini disparate, deşi sufleteşte le trăiam integral.
Forma însă nu am mai putut-o reface la foarte multe. ,Jiepetitio est mater studiorum"
era un adevăr, pe care în parte îl ignorasem. Cu ajutorul lui Dumnezeu sper totuşi să-1
pot dezgropa.
Unele poeme au ajuns la Securitate. Anchetatorul meu, Luţă, şi cei care au înscenat
procesul pe şantier au scăpat amănunte care m-au lămurit.
Preotul meu duhovnic era în primii ani după eliberare părintele David Croitorul,
basarabean refiigiat după 1940, un om cinstit sufleteşte. Securitatea, unnărindu-mi
prezenţa la Biserică, a încercat să-1 ispitească cu privirea la atitudinea mea faţă de
stăpânire şi la activitatea pe care presupuneau că aş desfăşura-o. Părintele, vrând să
mă apere, m-a prezentat ca pe un om bine intenţionat din punct de vedere social, con-
ştiincios în muncă, fară veleităţi polkice, cu înclinare firească spre viaţa de interiorizare,
preocupat de realizarea omului creştin în fiinpa sa.
Argumentul lui material a fost prezentarea câtorva poeme pe care, din dragoste
pentru dânsul, i le dădusem. Sfinţia sa mi-a spus despre încercarea Securităpi. M-a a-
părat, reproşând anchetatorului: ,Jfu aveţi oameni aşa de conştiincioşi, cu dragoste
de neam, ca legionarii.'". Şi plângea când povestea. Gândindu-mă că raporturile din-
tre noi i-ar putea cauza repercusiuni, amîntrerupt bmsc vizitarea Bisericif Sfântul Ştefân
şi corespondenţa văzută cu dânsul. După vreun an de căutare, Luţă m-a luat direct:
- Pe unde te mai duci la Biserică?
- Oriunde! Dumnezeu este pretutindeni!
Mai târziu, întâlnindu-mă cu părintele David, mi-a confirmat că am fost mereu
căutat. S-a stins pe la 90 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!

Petruţa Maxim

în anii de nelinişte şi nesiguranţă, cel mai apropiat şi mai bun sfetnic a fost soţia
mea. Nu elogiez formal calităţile femeilor în general, dar am constatat că o sofie creştină,
credincioasă cu adevărat, este sprijinul cel mai de nădejde în tumultul vieţii cotidiene.
Ne rugam împreună şi cu fetiţa şi ne sfătuiam pentxu tot ce trebuia să întreprindem.
Soţia avea un simţ al măsurii pentru toate câte trebuia să le realizăm; niciodată nu am
fost în situaţia să rămânem fară acoperirea nevoilor sau să amânăm sine die o lucrare
începută.
Una din tainele omvieţuirii între soţi, este sinceritatea. A nu avea ascunzişuri unul
faţă de altul, ciiiar dacă, iară să vrei, ai ficut o greşeală, dă mai mare încredere reciprocă.
452 VIRGIL MAXIM

Dacă ascunzi ceva, din motive tactice, şi fapta va fi descoperită mai târziu, va naşte
suspiciuni şi neîncredere. E bine să ştie cei tineri că iubirea se manifestă mai ales în ac-
tul de răbdare, de suportare reciprocă. Nimeni nu este desăvârşit. Fiecare avem slăbiciuni
şi nu putem avea pretenţii din partea partenerului de viaţă să fie fară reproş. ,J)ragostea
toate le rabdă", ne descoperă Sfantul Apostol Pavel, încheind Imnul iubirii.
Avem permisiune să nu răbdăm actul desfirâului. Mântuitorul dă deslegare de
despărpxe din pricină de curvie, singura valabilă în fâţa lui Dumnezeu în actul despărţirii
Motivaţiile juridice, nepotrivire de caracter, gelozie, incapacitate de a răspunde senti-
mentelor sau ake inepjii: sugerate de satan minţii oamenilor pentru a despărţi cele pe
care Dumnezeu le-a unrt în scopul desăvârşirii şi mântuirii, nu fâc decât să acuze mai
rău pe acei ce recurg la ele, ca unii care n-au ştiut să se iubească, trecând unul ahuia
greşelile inerente vieţii pe pământ.
Mântuitorul a spălat ucenicilor picioarele. Petru vrea să i se spele şi capul şi tot
trupul. Dar Mântuitorul îi răspunde: „Cine s-a scăldat (e vorba de baia Botezului,
curăţirea a tot păcatul) nu are trebuiniâ să-şi spele decâl picioarele " (loan 13, 10).
Dacă mintea şi inima noastră sunt mereu în atenţie fajă de Dumnezeu şi, totuşi, o
inducere în eroare ne-a facut să greşim, e imperios necesar să ne spălăm în actul măr-
turisirii fâţă de cel ce am greşit şi în faţa lui Dumnezeu, ca fiinţa întreagă să-şi recapete
starea de curăţie integrală.
*
Soţia contractase o râceală care, în urma unui tratament greşit a declanşat un diabet.
A facut un şoc gluconic. Deşi tratat, diabetul a degenerat în arterită diabetică, care, aso-
ciată cu o stare de hipertaisiune, ne-a creat muke probleme. Dar soţia suporta cu stoicism
suferinja, închinând-o lui Dumnezeu, ca o jertfâ de ispăşire. Părinţii n6ştri, atât cât au
ajutat-o puterile, i-au fost mereu în atenţie, în ceea ce priveşte curăţenia şi buna cuviinţâ.
Tata şi mama o iubeau foarte muk. Trăind de mică la ţară, cunoştea treburile gospodăreşti
şi pe cele din câmp şi le facea cu muhă pricepere. Tata, ca agronom, era entuziasmat de
priceperea ei la lucrarile degrădinărie, pomicultură, viticultură etc., la conservarea fructelor,
legumelor şi zarzavaturilor paitru iamă. Mama o admira paitru talentul şi îndemânarea
ei la croitorie, tors, ţesut şi tot felul de lucruri de mână.
Războiul de fesut nu a lipsit nici măcar o lună de zile din casă, aşa încât şi fiica mea
a moştenit aceleaşi deprinderi. Când Tatiana a împlinit 13 ani şi era destul de voinică
paitru ca să ajungă la iepele războiului (pedalele care schimbă ifele) a băgat-o în război
şi o vară întreagă au ţesut împreună scoarţe şi pleduri româneşti cu modele şi alesături de
o firumuseţe demne de invidiat. Mai ales în ciclul II (clasele V-VIII), Tatiana nu prea
înfelegea ce se uitâmplă, când unii profesori încercau să o complexeze psihic fie prin
comportare dură, fie prin lipsa de apreciere justă a capacrtăţii ei intelectuale.
Mi-a fost greu, dar până la urmă i-am explicat că atitudinile faţă de ea sunt impuse
acestor pedagogi aserviţi regimului, din pricina mea. Atât cât am crezut că poate înţelege
la acea vârstă, i-am explicat conflictul între cele două concepjii: materialistă şi spirituală
A înţeles şi a acceptat ccmsecinţele; le suporta direct; deşi îi afectau promovarea în fe-
ţa lumii, îi dădeau conştiinfa participării la Adevărul prigonit.
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 453

Făcându-i cunoştinţă demică cu învăţătura sfântă a Mânturtorului, cu vieţile Sfinţilor,

a ştiut şi a înţeles, fară o grijă specială din partea noastră, să se ferească de prietenii
rele, să-şi petreacă timpul îh acţiuni folositoare. Aflam cu durere, căteodată chiar din
gura ei, cand câte o colegă a decăzut moral; ea îşi explica singură căderea ca o consecinţă
a condiţiei mediului familial în care crescuse. Dacă fiecare părinte ar avea conştiinţa
că răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru buna îndrumare a copiilor săi, poate nu ar fi în
lume atâtea tragedii morale.
*
Marii Sfinfi au fost mugurii crescuţi pe ramurile sfinte ale mamelor, surorilor sau
fraplor lor, conştienţi că cel mai mare act pe care-1 poate săvârşi cineva în viaţă, nu
este nici strălucirea imperială, nici cea cutturală, nici cea militară, nici oricare afta, ci
slujirea lui Dumnezeu, împreună cu toţi cei care îp sunt daţi să-i conduci pe calea mân-
tuirii. Eclesiastul ne orientează: ,JDeşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşer-
tăciuni, afară de a avea o irtimă curată şi a iubi pe Dumnezeu".
La Marea şi înfricoşătoarea Judecată de Apoi, Mântuhorul nu va întreba penimeni
ce diplomă a obţinut sau ce victorie a repurtat în răsboaie, ci numai dacă L-a iubit pe
Dumnezeu, satisfâcând în opera de dragoste acoperirea şi uşurarea nevoilor fraţilor
mai mici ai Lui, semenii noştri. „Unuia dintre aceşti tnici fraţi ai Mei de aţi jacut,
Mie mi-aţi facuf\
O, câtă simplitate în împlinirea acestui deziderat şi cât de mult ne complicăm în
viaţă; în afâră de egoisme şi ambifii personale nu mai vedem nimic şi nici nu ajungem
până la cel mai apropiat semen, de multe ori frate, soră, tată, mamă, care şede chiar
lângă noi cu rana deschisă, neputincios, flămând, gol, însetat; îl batjocorim şi trecem
blasfemiind, ca iudeii de attădată pe Hristos când era Cruce, iar acum fiecare dintre noi
suntem unul din acei iudei.
Cum să-L vezi pe Hristos în aproapele tău, dacă luraina din tine este întuneric?
Cum să alungi întunericul dacă nu răspunzi la chemarea: „Veniţi de luaţi lumirKi"!
Jui sunt lumina lumif\ zice Hristos, „Cine umblă în lumină, vede pe unde merge şi
nu se poticneşte". Orbecăiala lumii în întunericul şi mocirla păcatului ca într-o stare de
bine şi bucurie, pervertirea binelui în rău, o doreşte diavolul pentru sufletul omului.
O prq)unere mică pe care şi-o face cineva de a renunţa măcar parţial la o patimă
rea, pgara, băutura, pune în alarmă pe diavol, care îi aruncă de gât, de mâini şi de
picioare, ca să-1 lege bine, să nu-l scape de pe drumul spre iad, lanjuri şi patimi mai mari
şi mai grele. Prietenii murdare, plăceri uşoare, satisfecţii josnice, până atunci necunoscute
dau asakul să se instaleze în casa sufletului. „Cândduhul necurat a ieşit din om, um-
blă prin locuri pustii, căutând odihnă. dar nu găseşle. Atunci zice: mă voi întoarce
la casa mea de unde am ieşit. Şi venind, o află goală (de păcate), măturată şi itn-
podobită (cu propunerea faptelor bune). Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte
duhuri, mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici, şi se fac cele de pe urmă ale
omului aceluia mai rele decăt cele dintâi. Aşa va fl şi cu acest neam viclean"
i Evanghelia după Matei 12,43-45).
Mântuitorul ne-a descoperit tactica diavolului; pornind de la individ şi încheind cu
454 __________________________________________V I R G I L MAXIM

starea generală a unei napuni ai cărei indivizi sunt stăpânip de diavoJ. Toate neamurile
s-au aprins în cârdăşia bucuriei josnice, a plăcerilor şi satisfâcţiilor trupeşti. E mdrăcirea
lumij.
Ca să poţi ieşi din mâna diavolului trebuie mai întâi să rupi complet cu lumea pă-
catului, cu anturajul rău, să intri în akă lume, care-şi propune ahă viziune asupra viefii.
Ceea ce facea cuibul legionar şi unttatea FDC: crea mediul pentru biruinja păcatelor
personale şi pentru creşterea capacităţii de jertfa pentru aproapele şi pentru întreaga
comunitate naponală.
Vedem atitudinea celor răi fâţă de această condipe de viaţă propusă pentru toţi; o
consideră sfidare la adresa lor. Dacă nu te vor putea întoarce în mocirla lor prin tot
felul de tentapi, te vor lovi, calomnia şi batjocori, îp vor crea situafii greu de suportat, îp
vor pune piedici greu de trecut.
De aici poţi mţelege că altcineva lucrează prin ei. Nu faptul că ai plecat îi tulbură
propriu-zis, ci faptul că eşti acum pentru ei oglindă care le arată murdăria în care se
află. Diavolul, temându-se ca nu cumva şi altul să se trezească, să-şi vină în fire, dă
asaltul asupra oamenilor, să-i facă şi mai răi.
Vigilii, care m Evul Mediu străjuiau în toiul noppi prin cetăp', strigau la răspântii, din
timp îhtimp, când totul era bine şi linişte: ,J? binee! E binee!". Şi li se răspundea de că-
tre alpj, de la ahe răspântii: ,J£ bineeT. Dacă cineva periclita liniştea şi siguranţa cetă-
ţenilor, sau numai pentru o bănuială, se dădea alarma şi top cetăfenii săreau să salveze
cetatea din primejdie.
La răspântia în care ne aflăm acum (spirituală, morală, eaxiomică, politică etc),
unde sunt vigilii care să dea alarma şi cine sare să salveze şi să lin iştească shuaţia tra-
gică în care ne aflăm? Pupni veghează şi dau aiarma, mai pupni aud, căci mulp' se fac
că nu aud, şi încă mai pupni sunt dispuşi să sară paitru a salva c^atea. Dar fară jert-
firea intereselor proprii nimic nu se poate realiza pentru binele obştesc; iar diavolul a
preluat rolul vigililor, el s-a instalat şi a devaiit paznic, în schimb continuu, zi şi noapte,
şi strigă la toate răspântiile:
,JE binee! Efoarte bineel... Efoarte bine în păcat! Veniţi! Veniţi la orice orâ
din zi şi din noapte! E scris "non stop" pe toate firmele dughenelor de desfatare:
de beţie, de fiirt, de minciună şi înşelătorie, de desfrâu şi crimă! Am baruri de
noapte şi baruri de zi!
Am creat condiţii extraordinare de adevărată democrape, de stil apusean:
libertate! Da, libertate adevărată, în care drepturile individului, întrec posibilitatea
vreunei cenzuri din pariea societăţii şi chiar a lui Dumnezeu. Dreptul ca fiecare
sâfacă ce vrea, cănd vrea, cum vrea, este garantat prin legea drepturilor omului,
pe toată faţa pământului. Dacă un stat nu înscrie în comtituţia lui legea liberti-
najului, cum îi zic ipocriţii care vor să mai (răiască în virtute, le instig pe celelalte
state şi aşa îşi va crea probleme economice. Şi ştiţi că pentru burtă...
Pe mine nu ntă interesează termenii literari, că îi zic unii libertate sau alpi
libertinaj, treaba lor. Pe mine mă bucură faptuî că lumea s-a prins în jocul magic
IMN PENTRU CRUCEA PURTATĂ 455

al independenţei totale a individului. Până acum trebuia să ţin cu mare silă pe

cineva în stare de păcat, acum vă las libertatea să vă complăcep în el, Jară vreo
siluire din partea mea.
Ziceţi ce vreţi despre Dumnezeu: că e bun, că e mare, că e tare. Sporovmti
cât vreţi despre El, dar... faceţi voia mea.
Ce dulce e păcatul! E virtuos să ştii să sorbi cu paiul licorile ametitoare, să
savurezi beţia, să fiimezi Kent sau Marlboro, să te destrăbălezi în plină stradă.
Ţi-am pus la toate răspăntiile dughene parfumate şi vând la preţ de piaţă liberă,
pretutindeni în lume, ziare şi reviste cu minciuni fmmoase şi imagini pomografice,
senzaţii tari pentru tineretul liber de ascultarea câtre boşorogii care-şi fac semnul
Crucii în public. Vând casete cu filme erotice şi cântece zgomotoase cu urlete în-
nebunitoare ca în iad. Mănăncă, bea, veseleşte-te!
Aici e viaţa! Dacă o fi ceva şi în altă parte, nu-fi face probleme, mai e timp!
Eşti tânăr! Nu-ţi închide poarta plăcerilor trupeşti pentru nişte închipuiri! Lasă-mi
plăcerea să-ţi flu ghid pe drumul vieţii. Fii atent ce-ţi spun: Hristos te pune la
înfrănări de tot felul, să-ţi controlezi gândurile, vorbele şi faptele, să posteşti, să
te rogi, să nu te cerţi cu ceilalţi oameni, prieteni, vecini, colegi de serviciu, să
faci fapte bune, să fii conştiincios în muncâ, când tu poti să-i trişezi şi să iei bani
pe munca altora. Ba, te pune să gândeşti la moarte, la Judecata de apoi, la chi-
nurile iadului. Şi mai ales te cheamă la Biserică! Ia te uită ce pierdere de timp!
Eu nu-ţi creez nici o obligaţie. Fii liber! J^iber de orice gând de cenzură di-
vină şi vei fi tu însufi, propriul iău dumnezeu, ca şi minef O, căt mă bucur că ai
acceptat propunerea mea! Ce satisfacţie diabolică mi-ai datl
Acum îmi semeni întru totulJ De acum, patimile tale îţi vorfl'draci. Eu nu mă
voi mai ocupa de tine în mod special. Tu singur vei fi emisarul meu în lume, pri-
cină de sminteală pentru mulţi alpi. Vino să te prezint în iad tuturor prietenilor
tăi, fraţi întru Jarădelege, liberi ca şi tine în păcat! Veţi trăi în veşnicie! Alături de
mine în plănsul şi scrâşnirea dinUlor. HaJ Ha! HaT
Apoi se ascunde în ambalajul unei sticle de whisky.
Când îţi propui să ieşi din jara porcilor şi să te întorci la Casa Tatălui, trebuie să e-
viţi pe drum casele pierzării, în uşa cărora stau negustorii de plăceri uşoare. Dacă până
acum nu auzeai clopotul Bisericii şi treceai nepăsător pe lângă ea, acum trebuie să-ţi
astupi urechile la chemările care încă n-au murit complet îh sufletul tău şi să renunp la
plăcerile gratuite.
Numai m Casa Tatălui vei găsi bucuria ospăţului adevărat. Mielul junghiat pentru
tine pe attarul dragostei, te aşteaptă la masă să vii îmbrăcat m haina virtupJor. Dar fară
sfâşiere, fară părere de rău pentru trecutul petrecut m ignoranţa întunencului şi hotărârea
de a nu-1 tnai agrea, nu te poţi bucura de îndelunga răbdare a iubirii Tatălui, care e dis-
pus să-ţi ierte absolut totul.
Ce dar mai mare îi poţi oferi lui Dumnezeu, decât fiinja ta msăşi? Orice danie, ÎQ
bani, haine sau hraiiă îşi are valoarea ei, darnute repreziirtă integral. Lipsindtu, perscmal,
456 VIRGILMAXIM

din fâja Lui, din Biserica Lui, din actul comunicării directe cu El în Sfânta Taină a
împărtăşaniei, te afli în postura celor poftiţi la Nunta Fiului de împărat care n-au
venit din pricina treburilor lumeşti, ci şi-au trimis doar scuzele, în postura tânărului
bogat care a împlinit toate poruncile, în afară de una: urmarea lui Hhstos.
Dumnezeu nu are nevoie de banii, hainele sau mâmcarea noastră în vistieria Sa, ci
denoi, de persoana noastră, fiinjă vie care să se împărtăşească cu bucuria Viepi Veşnice.
Dacă n-am fi fost creaji în acest scop, Hristos ne-ar fi spus când a venit pe pământ:
„Oameni buni, sâ ştiţi că nu avefi nici o părtăşie cu Cerul, cu Veşnicia, cu
Dumnezeu. Aţi fosi jacuii pentru pamânt. Beli, mâncafi, desfitaţi-vă, că doar cu
atât rămâneţi. Murind, nu veţi avea nici satisfacţii, nici plăceriF' Dar nu! El a
spus clar, sintetizând totul în cuvintele cu care şi-a începutpropovăduirea: Jocăiţi-vă,
că s-a apmpiat Impărăţia Cerurilor!" şi: „A/ă duc sâ vâ pregătesc lăcaş pentru
ca acolo nnde sunl Eu să flţi şi voi împreună cu Mine".
Nu suntem din lumea aceasta. Suntem fiinfe ale lumii ,Ji*e care ochiul pământesc
nu a văzul-o şi mintea omenească nu o înlelege ", cum ne încredinţează Sfantul
Apostol Pavel; pe care noi o vedem şi o înfelegem cu ochiul credinţei şi mintea îndu-
hovnicită.
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 457

Fraţilor angajaţi pe Drumul Crudi, care s-au întâlnit în marşul spre asaltul împărăfiei
Veşnice, le-am dedicat poemul Dar de nuntă, în persoana lui Gabriel Bălănescu:

Dar de nuntă
Am căulat în toată lumea un dar
să Ţi-l aduc la Nuntă, pentru Fiul Tău.
Şi n-am găsit, Stăpâne,
la nimeni...,
nicăieri...,
un dar mai scump în lume
ca al meu... De
aceea,
pe mine însumi m-am adus, Stăpâne,
Dar-Viu-de-Nuntâ, pentru Fiul Tău!
Pe mine însumi m-am adus în dar şi
lasă-mă la urmâ..., de voieşti. Să flu
surpriza celor ce sub Har şi bucuria
Oştilor Cereşti!

Pe mine însumi m-am adus în dar...

Gustând bucuria, iartă-i pe toţi, ia asupra ta toată vina şi roagă-te ta rândul tău
pentru toţi, ca „Toţi să vină la cunoştinţa Adevărului şi să se măntuiasca", cum
cheamă Sântul Apostol Pavel; zicândprin gura Sfântului Efrem Sirul:
Doamne yi Stâpănul viefii mele.
Duhul trândăviei, al grijii de multe,
al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert
nu mi-l da mie!
lară Dtthul curăţiei. al gândulni smerit,
al răbdării şi al dragostei
dăruieşte-mi-l mie, slugii Tale.
Aşa. Doamne, Impărate, dăruieşte-mi (puterea)
ca să-nti văd păcatele mele
şi să nu osândesc pe fratele meu
câ binecuvântat eşti în vecii vecilor.
Antin.
Dar poţi îndrepta spre lisus o singură strigare, ca orbul din drum, ca vameşul, ca
leprosul: Jisuse, milostiv fli mie, păcătosnir