CORNELIA MĂIREAN

Unitatea de învățare 3.
TESTAREA APTITUDINILOR ȘI INTELIGENȚEI

3.1. SCURT ISTORIC PRIVIND DEZVOLTAREA ȘI STRUCTURA TESTELOR DE ABILITĂȚI

Din punct de vedere istoric, cele mai vechi evaluări ale caracteristicilor umane au inclus teste de
inteligență. Din punct de vedere științific, testarea inteligenței include încercările de măsurare și
cuantificare a diferențelor individuale referitoare la abilitățile cognitive, cu ajutorul instrumentelor
standardizate (Coaley, 2010). În prezent, cele mai multe teste de inteligență au un scop comun, care
constă în identificarea diferențelor individuale derivate din experiențele comune.
Caracterizat ca părinte al testării inteligenței, Francis Galton a susținut că inteligența poate fi
măsurată direct folosind tehnici biologice bazate pe simțuri. El a susținut că cei mai inteligenți oameni
trebuie să aibă cele mai dezvoltate simțuri, dacă ținem cont de faptul că oamenii primesc informații prin
intermediul simțurilor lor. Având interese pentru identificarea persoanelor supradotate, Galton a
dezvoltat ceea ce este considerat primul test individual de inteligență. În ciuda statutului de părinte al
testării inteligenței, testul realizat de el este departe de tipul de sarcini care constituie testele de
inteligență contemporane, prin faptul că evaluează abilitățile senzoriale și motorii slab asociate cu
abilitățile mentale (Kaufman & Lichtenberger, 2006).

IMPORTANT
Prima utilizare a termenului "test mental" a apărut atunci când James McKeen Cattell a dezvoltat
metodologia lui Galton pentru a include discriminarea tactilă și a greutății, în încercarea sa de a stabili o
abordare cantitativă.

Cele mai vechi teste de evaluare a inteligenței au fost construite dintr-o perspectivă pragmatică,
ateoretică. Deși, la sfârșitul anilor 1980, au existat dovezi substanțiale care susțineau cel puțin opt
abilități cognitive, testele de inteligență din acea epocă nu reflectă această diversitate în măsurare. Ca
atare, a existat o gaură între teorie și practică, în ceea ce privește evaluarea abilităților cognitive
(Canivez, 2013).
La începutul secolului al XX-lea au apărut noi încercări de evaluare a inteligenței, ale lui Binet și
Simon, cu scopul de a putea anticipa diferențele în ceea ce performanța școlară a copiilor (Coaley,
2010). Sarcinile propuse de aceștia, pentru evaluarea inteligenței, sunt păstrate și în prezent în
majoritatea testelor de inteligență pentru copii și adulți (Kaufman & Lichtenberger, 2006). Binet a
considerat că judecata, înțelegerea și raționamentul solid reprezintă procese mentale superioare și a
dezvoltat măsuri care implică coordonarea, cunoașterea verbală, recunoașterea și executarea
comenzilor simple. Rezultatul a fost un test standardizat (Terman și Merrill, 1960, cf. Coaley, 2010), cu
30 de sarcini scurte, ordonate crescător, din punct de vedere al dificultății, menit să evalueze
capacitatea de raționament și judecata. Aceste sarcini au inclus:
 Urmărirea cu privirea a unui punct luminos
 Scuturatul mâinilor
 Numirea părților componente ale corpului
 Numărarea monedelor
 Numirea obiectelor dintr-o imagine
 Redenumirea cifrelor după afișarea unei liste
 Completarea propozițiilor care au cuvinte lipsă
Testul a fost realizat cu scopul de a evalua nivelul de dezvoltare și a evalua "vârsta mentală",
pentru copii cu vârste cuprinse între trei și zece ani. De asemenea, permite identificarea abilităților mai

32 
 PSIHODIAGNOSTICUL APTITUDINILOR

avansate sau mai puțin dezvoltate, pentru categoria de vârstă în care se încadrează copilul (Coaley,
2010). Binet a studiat în principal copiii, însă o revizuire a testului, apărută în 1911, permite evaluarea
adolescenților și adulților. Deoarece această revizuire nu a fost efectuată cu rigurozitatea care a
caracterizat construirea testelor pentru copii, probele sale au fost folosite în mod special pentru copiii de
vârstă școlară (cf. Kaufman & Lichtenberger, 2006).
Binet a constatat că, administrând testul la un copil, a reușit să compare răspunsurile date cu
cele ale celorlalți și a decis vârsta medie a copiilor cu abilități similare. Această vârstă a numit-o vârsta
mentală. De asemenea, a propus ca vârsta mentală să fie împărțită de vârsta cronologică, făcând
posibilă apariția a ceea ce el a numit "coeficient de inteligență". Stern (1965, cf. Coaley, 2010) a
construit scala IQ prin înmulțirea acestui raport cu 100. Copiii a căror vârstă mentală coincide cu vârsta
cronologice au, prin urmare, un IQ de 100.
Lewis Terman a tradus și adaptat scala Binet-Simon pentru a fi folosită în Statele Unite (Terman
& Childs, 1912 cf Kaufman & Lichtenberger, 2006). Mai târziu, a apărut ediția revizuită, standardizată,
Stanford, care reprezintă extinderea scalei de inteligență Binet-Simon (Terman, 1916 cf Kaufman &
Lichtenberger, 2006). Acest test de referință a devenit cunoscut sub denumirea de Stanford-Binet. Ca și
Binet, Terman a considerat testele de inteligență utile în primul rând pentru identificarea deficienței
mentale sau a superiorității copiilor (Kaufman & Lichtenberger, 2006). Testul lui Binet și Simon este
recunoscut pe scară largă drept prima evaluare psihometrică a inteligenței. Testele lor și revizuirea
acestora - Scala Inteligenței Stanford-Binet - au fost folosite în întreaga lume. A cincea ediție, care va fi
prezentată în unul din capitolele următoare ale prezentului volum, a fost concepută pentru a măsura
inteligența de la vârsta de doi ani până la maturitate.

Testele din Primul Război Mondial: Alpha și Beta

În 1917, s-a constatat că testele de evaluare psihologică, existente la momentul respectiv,
prezintă două mari probleme: necesită mult timp pentru aplicare, presupunând aplicare individuală, și
sunt specifice copiilor, neaplicabile adulților (Coaley, 2010). Pe baza acestor considerente, se consideră
că istoria evaluării intelectuale este în mare parte o istorie a măsurării inteligenței copiilor sau a adulților
cu întârziere în dezvoltare. Necesitatea evaluării adulților a apărut mai pregnantă odată cu debutul
Primului Război Mondial, în special după intrarea SUA în război, în 1917 (Anastasi & Urbina, 1997, cf.
Kaufman & Lichtenberger, 2006). Testele de inteligență erau necesare pentru selectarea ofițerilor și
plasarea persoanelor înscrise în diferite tipuri de servicii. În acest context, o comisie înființată de
Asociația Psihologilor Americani (APA) a avut ca scop identificarea unui test pentru administrarea la
nivel de grup (Cohen & Swerdlik, 2009). Astfel, sub conducerea lui Robert Yerkes și a Asociației
Americane de Psihologie, psihologii au ajutat la traducerea și adaptarea testelor lui Binet, astfel încât să
poată fi aplicate la nivel de grup (Kaufman & Lichtenberger, 2006).
Au fost dezvoltate două teste, numite testele Army Alpha și Army Beta. Versiunea Alpha a fost
dezvoltată pentru persoane alfabetizate, în timp ce versiunea Beta, pentru persoanele analfabete, puțin
alfabetizate sau care nu vorbesc limba engleză (Coaley, 2010). Testul Alpha conține sarcini cum ar fi
întrebări de cultură generală, analogii și propoziții amestecate pentru reasamblare, punând accent pe
cunoașterea limbii orale și a limbajului scris, posibilitatea de a urma corect instrucțiunile orale, de a
rezolva problemele aritmetice, de a utiliza judecata practică. Versiunea Beta este similară, deși nu se
bazează pe cunoașterea limbii engleze. Aceasta conține sarcini precum labirinturi, coduri, numărare,
potrivirea numerelor cu simboluri, construcție geometrică și completarea imaginilor (sarcina persoanei
examinate constă în a desena elementul lipsă dintr-o imagine) (Coaley, 2010; Cohen & Swerdlik, 2009).

APLICAŢIE
Unele teste au fost concepute pentru administrare colectivă, altele pentru administrare individuală.
Scopul testelor de grup a fost, în cea mai mare parte, de a anticipa performanța profesională sau

33
CORNELIA MĂIREAN

academică într-o manieră mai puțin consumatoare de timp. Administrarea testelor față-în-față durează,
de obicei, mai mult timp și este adesea folosită pentru diagnosticul clinic, educațional, criminalistic sau
neuropsihologic (Coaley, 2010). De ce se preferă administrarea testelor individuale, în situațiile
enumerate mai sus? Identificați și alte avantaje și dezavantaje ale testelor de grup și individuale!

Unele verificări psihometrice ale testelor Alpha și Beta au susținut utilizarea lor. Testele au fost
suficient de fidele și corelau în mod acceptabil cu criterii externe cum ar fi scorurile IQ de la testul
Stanford-Binet. Astfel, chiar și după război, aceste teste au fost folosite în diverse domenii de activitate,
pentru a măsura inteligența generală (Cohen & Swerdlik, 2009). Acestea au devenit modelele pentru
mai multe teste, iar revizuirile acestora, de exemplu Beta-III, sunt folosite și în prezent (Coaley, 2010).

Scalele Wechsler
Scala de inteligență a lui Binet și teste Alpha și Beta au avut influențe majore asupra lui David
Wechsler, student al lui Spearman. Acesta a creat ceea ce a devenit, probabil, cea mai cunoscută și
folosită scală de evaluare a inteligenței, Scala de Inteligență Wechsler pentru Adulți. Publicată inițial în
1939, sub numele de Scala Wechsler-Bellevue, și în 1955, sub numele de Scala de Inteligență
Wechsler pentru Adulți (WAIS), ea a înlocuit treptat versiunea Stanford a testului Binet, deoarece putea
fi folosită la adulți și a fost validată pe eșantioane mari, reprezentative pentru populația căreia îi este
adresat testul (Coaley, 2010; Kaufman & Lichtenberger, 2006). O versiune separată, cunoscută sub
numele de Scala de Inteligență Wechsler pentru Copii (WISC), a fost dezvoltată pentru vârste cuprinse
între 5 și 16 ani. Ca și testele Binet, acestea sunt administrate individual (Coaley, 2010). Seria scalelor
Wechsler a continuat cu Scala Wechsler pentru copii de vârstă preșcolară și școală primară (WPPSI).
Pentru realizarea și revizuirea testelor sale, Wechsler a folosit teoria inteligenței generale a lui
Spearman, dar și alte teorii contemporane ale inteligenței (Zhu & Weiss, 2005). Wechsler a oferit un
compromis între cei care au văzut inteligența ca un atribut unic al inteligenței generale, "g", și alți
teoreticieni care considerau că inteligența este alcătuită din multe abilități distincte. Familia de teste
Wechsler a rămas de referință, pentru majoritatea psihologilor, într-o varietate de situații care implică
evaluarea psihologică a inteligenței (Kaufman & Lichtenberger, 2006).

IMPORTANT
O problemă a unora din sub-testele scalelor Wechsler constă în faptul că sunt dependente de mediul
cultural în care se dezvoltă o persoană. Pentru a anula acest dezavantaj și pentru o aplicabilitate mai
largă, s-a încercat să se creeze teste neinfluențate cultural.

Unul dintre primele teste construit pentru a îndeplini acest criteriu a fost testul desenului omului
Goodenough Harris (Goodenough, 1926; Harris, 1963, cf. Coaley, 2010), care solicită persoanelor să
deseneze o figură umană. Ignorând orice merit artistic, se iau în considerare detaliile despre corp și
îmbrăcăminte și proporțiile corecte între părțile corpului. Acesta se aplică copiilor cu vârsta cuprinsă
între 3 și 15 ani. Un alt test neinfluențat cultural este reprezentat de Matricile Progresive Raven. Acest
test a fost dezvoltat de John Raven (1938, cf Kyllonen & Kell, 2017), care a încercat să testeze
abilitatea abstractă g, a lui Spearman, într-un mod care să fie lipsit de influențe culturale și de limbaj.
Sarcinile pe care testul le implică sunt de natură non-verbală, măsoară raționamentul abstract și
inteligența fluidă. Aceste caracteristici îl face util în evaluarea persoanelor din medii diferite, deși este
mai puțin predictiv pentru succesul academic, comparativ cu un test de evaluare a inteligenței
cristalizate (Coaley, 2010).

34 
 PSIHODIAGNOSTICUL APTITUDINILOR

Testele de inteligență contemporane

Construcția și interpretarea testelor de inteligență contemporane sunt influențate, în mare
măsură, de modelele teoretice ale inteligenței. Din perspectiva modelului teoretic CHC, testele de
inteligență populare, cum ar fi scalele Wechsler sau bateriile Kaufman, măsoară în mod adecvat doar
două sau trei abilități ample (Alfonso, Flanagan, & Radwan, 2005). Multe abilități CHC, și anume Gf,
Gms, Grl, Ga, nu au fost măsurate de majoritatea testelor de inteligență și abilități cognitive publicate
înainte de 2000 (Alfonso, Flanagan, & Radwan 2005; Canivez, 2013). Modelul lui Carroll, modelul lui
Cattell și Horn sau modelul CHC combinat sunt adesea citate ca influențe teoretice ale versiunilor
actuale ale testelor de inteligență, cum ar fi Scala de Inteligență Wechsler pentru Copii - Ediția a V-a
(WISC-V, Wechsler, 2008), Scala de Inteligență Wechsler pentru Adulți - ediția a patra (WAIS-IV,
Wechsler, 2008), Scala de inteligență Stanford-Binet - Ediția a cincea (SB-5, Roid, 2003a), Bateria de
evaluare Kaufman pentru adulți (KAIT, Kaufman & Kaufman, 1993) și copii - ediția a doua (KABC-II,
Kaufman & Kaufman, 2004a). Bazându-se, de asemenea, pe teoria abilităților cognitive Cattell-Horn-
Carroll, Richard Woodcock a realizat o serie de teste de inteligență cunoscută sub numele de Bateria
Psihoeducațională Woodcock-Johnson. Aceasta conține 21 de teste separate și poate fi utilizată pentru
evaluarea capacității cognitive, începând cu vârsta de doi ani (Coaley, 2010).
Teste bazate pe abordarea psihologiei cognitive, care implică modele biologice și
psihofiziologice, au fost dezvoltate de către J.P. Das și colegii săi (Naglieri & Das, 1997), precum și de
către Alan și Naneen Kaufman. Teoria neuropsihologică a lui Luria a constituit baza dezvoltării teoriei
PASS, care este fundamentul sistemului de evaluare cognitivă (CAS, Naglieri & Das, 1997), conceput
pentru copii și adolescenți cu vârste cuprinse între cinci și 17 ani. Acesta evaluează modul în care
informațiile sunt accesate și organizate în cadrul sistemului de memorie al unei persoane. Sistemul de
evaluare permite testelor să identifice discrepanțele dintre abilități și performanță și, de asemenea, să
evalueze eventualele deficiențe de atenție și tulburări de hiperactivitate, dizabilități de învățare,
supradotări și leziuni cerebrale (Coaley, 2010).
Alan și Naneen Kaufman au folosit teoria neuropsihologică a lui Luria, cât și din abordarea
Cattell-Horn-Carroll, combinând cercetarea cognitivă și cea neuropsihologică, pentru a construi o serie
de teste de abilități (Kaufman & Kaufman, 2004). Acestea includ Bateria de Evaluare Kaufman pentru
Copii, Testele scurte Kaufman și Testele Kaufman pentru adolescenți și adulți. Ei evaluează trei
aspecte ale inteligenței, inclusiv sarcinile de procesare simultană și secvențială, din cadrul PASS, dar și
performanța prin evaluarea cunoștințelor dobândite, cum ar fi citirea și aritmetica (Coaley, 2010).

IMPORTANT
Teoria CHC a avut un impact semnificativ asupra revizuirii, în anii 2000, a aproape tuturor testelor
cognitive. Majoritatea testelor publicate după 1998 măsoară acum patru sau cinci abilități cognitive largi,
comparativ cu două sau trei, câte măsurau inițial.
 
WISC-V și WAIS-IV măsoară Gf, Gc, Gv, Gms și G, în timp ce KABC-II măsoară în mod adecvat
Gf, Gc și Gv și, într-o măsură mai mică, Gms și Grl. WPPSI-III măsoară Gc, Gv și Gvp în mod
adecvat și, într-o măsură mai mică, Gf. SB5 măsoară în mod adecvat patru abilități largi CHC, Gf, Gc,
Gv, Gms (Alfonso et al., 2005). WJ III măsoară șapte abilități cognitive largi. În plus, două abilități largi
care nu au fost măsurate prin multe teste de inteligență și capacități cognitive, Gf și Gms, înainte de
2000, sunt măsurate prin majoritatea acestor teste disponibile în prezent. Se pare că aceste abilități
generale pot fi mai bine reprezentate în testele actuale de abilități cognitive, din cauza acumulării
cercetărilor cu privire la importanța acestora în succesul academic general. În cele din urmă, bateriile de
inteligență nu măsoară bine trei abilități ample CHC - Grl, Ga și Gvp (Alfonso, Flanagan, & Radwan,
2005). Mai mult, testele de inteligență și abilitate cognitivă actuală nu oferă o măsurare adecvată a

35
CORNELIA MĂIREAN

abilităților CHC specifice sau mai restrânse - multe dintre acestea fiind importante în prezicerea
performanțelor academice (Flanagan et al., 2007, 2012; McGrew & Wendling, 2010).

3.2. INTERPRETAREA COEFICIENTULUI DE INTELIGENȚĂ – SCURT ISTORIC

Kamphaus, Winsor, Rowe și Kim (2012) au furnizat o descriere detaliată a abordărilor majore
care au fost folosite pentru a interpreta performanțele unei persoane la testele de inteligență și abilitate
cognitivă, încă de la începuturile lor. Acești autori descriu istoria interpretării testului de inteligență în
termenii a patru "valuri":
(1) cuantificarea nivelului general;
(2) analiza profilului clinic;
(3) analiza profilului psihometric;
(4) aplicarea teoriei la interpretarea testelor de inteligență.

Primul val: cuantificarea nivelului general

Lucrările timpurii referitoare la interpretarea testelor de inteligență s-au axat, în mare măsură, pe
clasificarea persoanelor și încadrarea acestora în categorii, pe baza scorurilor obținute pe testele de
inteligență. Astfel, testele de inteligență, în special Stanford-Binet, au cunoscut o utilizare pe scară largă
în psihologie și într-o varietate de alte domenii aplicate, în mare parte pentru că ofereau o metodă
obiectivă de diferențiere și ordonare a indivizilor pe baza inteligenței lor generale. Au fost introduse
proceduri pentru administrarea standardizată a testelor, pornind de asumpția că rezultatele evaluării
unui individ ar oferi mai multe informații despre persoana testată, dacă le comparăm cu rezultatele unei
alte persoane din același grup de vârstă, la care s-a administrat același test, în aceleași condiții
standard.
Scorul IQ omnibus a fost punctul central de interes al interpretării testelor de inteligență. Influența
predominantă a teoriei inteligenței a lui Spearman și a scalei Stanford-Binet, cuplată cu faptul că
metodele de analiză factorial-analitice și alte metode psihometrice nu erau disponibile pe scară largă
pentru investigarea multiplelor abilități cognitive, au contribuit la utilizarea aproape exclusivă a scorului
IQ global cu scopul de a clasifica persoanele. Prin urmare, s-au propus o serie de sisteme de clasificare
pentru organizarea persoanelor în funcție de valorile globale ale IQ-ului lor.
Unele dintre primele încercări de interpretare a testelor științifice, utilizate înainte și în timpul celui
de-al doilea război mondial, au inclus clasificarea indivizilor în grupuri în funcție de scorurile lor, obținute
la testare, însoțită de terminologie descriptivă. Sistemele de clasificare timpurie au inclus etichete
precum "idiot", "imbecil" și "cretin". Wechsler (1944 cf. Kamphaus et al., 2012) a introdus o altă schemă
de clasificare care a încercat să formuleze categorii în funcție de frecvențele statistice. Schema sa de
clasificare a încorporat estimări ale prevalenței anumitor nivele de inteligență în Statele Unite, la acel
moment. După al Doilea Război Mondial, atât oamenii de știință, cât și practicienii au adoptat un alt
sistem de clasificare, care pune accent pe performanța medie, clasificând indivizii în funcție de medie
(peste, respectiv sub medie).

APLICAŢIE
Sistemul de clasificare descris mai sus a trebuit să fie modificat pentru a elimina etichetele "idiot",
"imbecil" și "cretin". Argumentați această necesitate!

Calcularea scorurilor la testele de inteligență, sau a IQ-urilor, a devenit o modalitate comună de a

descrie capacitatea cognitivă a unui individ. Cu toate acestea, calculul acestui scor este doar primul pas
în procesul de interpretare a rezultatelor. Deși scorurile conduc la încadrarea oamenilor în anumite

36 
 PSIHODIAGNOSTICUL APTITUDINILOR

categorii, trebuie luate în considerare date suplimentare atunci când clinicienii interpretează abilitățile
unui individ.

EXEMPLU
De exemplu, două persoane din populație care sunt apreciate că au abilități intelectuale sub medie nu
prezintă neapărat același grad de dizabilitate și, de fapt, pot demonstra o variabilitate considerabilă a
abilităților (Goodenough, 1949 cf. Kamphaus et al., 2012).

Având în vedere că scorurile globale ale IQ reprezintă cea mai robustă estimare a abilității,
acestea sunt frecvent utilizate în diagnosticul dizabilităților intelectuale, al talentului, al dizabilităților de
învățare etc.

Al doilea val: Analiza profilului clinic

Lucrarea lui Rapaport, Gil și Schafer (1945-1946, cf. Kamphaus et al., 2012) a exercitat o
influență profundă asupra interpretării testelor de inteligență. Acești autori au susținut necesitatea
interpretării scorurilor la subteste, pentru a obține o înțelegere mai aprofundată a abilităților cognitive ale
unei persoane. Sistemul lui Rapaport și al colegilor săi a pus accent pe cinci aspecte importante:
interpretarea răspunsurilor la itemi, compararea răspunsurilor unei persoane la itemii din cadrul
subtestelor, sugerarea faptului că interpretările semnificative ar putea fi bazate pe comparații între
scorurile la subteste ale unei persoane, obținerea informațiilor de diagnostic din comparațiile dintre
scorurile verbale și cele de performanță, compararea rezultatelor testelor de inteligență cu alte rezultate
ale altor teste.

IMPORTANT
Analiza profilului clinic reprezintă o metodă menită să meargă mai departe de interpretarea nivelului
global IQ și să interpreteze aspecte mai specifice ale abilităților cognitive ale unui individ, prin analiza
scorurilor la subteste.

Publicarea scalei Wechsler-Bellevue (W-B; Wechsler, 1939) a avut un rol esențial în realizarea
acestei interpretări. Abordarea furnizează o descriere a nivelurilor minime și maxime la subteste, pentru
fiecare persoană. Aceste puncte tari și puncte slabe pot reflecta un aspect al psihopatologiei, precum și
o necesitate pentru intervenție. Scala de inteligență Wechsler-Bellevue, Forma I (W-B I), publicată în
1939, a reprezentat o abordare a evaluării intelectuale a adulților, clar diferențiată de alte instrumente
disponibile la acea dată (de exemplu, scalele Binet). Caracteristicile notabile introduse de W-B au fost
reprezentate de apariția subtestelor și gruparea subtestelor în scoruri compozite verbale și de
performanță. Astfel, în timpul celui de-al doilea val al interpretării testului de inteligență, W-B (1939) a
fost punctul central de la care s-au dezvoltat o varietate de interpretări clinice, cu scopul de a determina
semnificația diagnostică, pe baza profilurilor la subteste și a diferenței dintre IQ-urile verbal și cel de
performanță.

APLICAŢIE
Scorurile globale de separare a categoriilor nu pot fi întotdeauna adecvate pentru deciziile care se iau,
în mod obișnuit, pe baza rezultatelor obținute la un test de inteligență. Adevărat sau fals? Argumentați
răspunsul!

37
CORNELIA MĂIREAN

Al treilea val: Analiza profilului psihometric

Apariția calculatoarelor și a pachetelor statistice software le-a oferit cercetătorilor din anii 1960 și
1970 o posibilitate mai mare de a evalua validitatea diferitelor metode interpretative și a proprietăților
psihometrice ale scalelor populare. Două tradiții de cercetare – analiza factorială și analiza profilului
psihometric – au avut un efect profund asupra interpretării testelor de inteligență. Cohen a realizat una
dintre primele analize factoriale, pe baza eșantionului de standardizare pentru Scala de Inteligență
Wechsler pentru Copii (WISC, Wechsler, 1949 cf. Kamphaus et al., 2012), analizând rezultatele pentru
200 de copii din trei grupe de vârstă ale eșantionului. Lucrarea lui Cohen, bazată în primul rând pe
WISC, dar și pe WAIS, a criticat tradiția analizei profilului clinic, care a caracterizat al doilea val. De
exemplu, procedurile de analiză factorială ale lui Cohen au relevat o soluție viabilă de trei factori pentru
WAIS, pe care i-a definit înțelegerea verbală, organizarea perceptuală și libertatea de distragere.
Aceste denumiri au fost păstrate și au reprezentat numele scorurilor compozite, în cadrul a două ediții
ulterioare ale acestui test (WISC- R și WISC-III) (Flanagan & Kaufman, 2009).
Kamphaus și colegii (2012) rezumă contribuțiile semnificative ale lui Cohen, care au definit în
mare măsură cel de-al treilea val al interpretării testului:
(1) sprijin empiric pentru calcularea scorului total IQ, bazat pe analiza varianței comune, împărțite de
subteste;
(2) dezvoltarea soluției cu trei factori pentru interpretarea scalelor Wechsler;
(3) descoperirea unei specificități limitate a subtestelor, punând sub semnul întrebării interpretarea
individuală la subteste.
Aplicarea cea mai viguroasă și mai rafinată a analizei profilului psihometric pentru interpretarea
testului de inteligență a avut loc odată cu revizuirea WISC-ului (WISC-R). Pentru dezvoltarea WISC-R,
s-a folosit un eșantion mai mare, mai reprezentativ, s-au inclus mai multe elemente grafice
contemporane și itemi actualizați, s-au eliminat anumite conținuturi care puteau fi familiare în cadrul
anumitor grupuri și a inclus proceduri îmbunătățite de notare și administrare. În cartea sa, Testarea
inteligenței cu WISC-R, Kaufman (1979, cf Kamphus et al., 2012) a oferit o metodă logic atrăgătoare și
sistematică pentru interpretarea WISC-R. El a creat o ierarhie pentru interpretarea WISC-R, care a
subliniat concluziile interpretative obținute din scorurile cele mai fidele și valide obținute de WISC-R.
În ciuda volumului enorm de literatură clinică, care a fost acumulat în mod constant de-a lungul
anilor, în sprijinul utilizării analizei profilului cu scalele Wechsler, această formă de interpretare, chiar și
atunci când a fost modernizată în acord cu rigorile psihometriei, a fost privită cu suspiciune, în primul
rând pentru că nu se bazează pe o teorie bine validată a inteligenței.

Al patrulea val: aplicarea teoriei în interpretare

Kaufman (1979) a observat că problemele în ceea ce privește interpretarea testelor de
inteligență depășesc deficiențele psihometrice și pot fi atribuite în mare parte lipsei unui baze teoretice
care să ghideze practicile interpretative. Pentru o interpretare validă și fidelă a testelor de inteligență,
îmbunătățirea instrumentelor de evaluare ar trebui să aibă în vedere măsurarea unui set de constructe
delimitate și bine definite. El a sugerat că este posibilă o îmbunătățire semnificativă a interpretării prin
reorganizarea subtestelor în clustere ghidate de o anumită teorie, permițând astfel clinicianului să
ajungă la concluzii mai semnificative. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost introduse mai
multe teorii ale structurii inteligenței, promovând o schimbare pentru a identifica sprijin teoretic pentru
conținutul testelor de inteligență. Printre cele mai semnificative teorii s-au numărat teoria abilităților
cognitive cu trei straturi a lui Carroll, teoria cristalizată Horn-Cattell (Gf-Gc), modelul Luria-Das de
procesare a informațiilor, teoria CHC, toate prezentate în paginile anterioare ale acestui volum.
Ca răspuns la solicitările lui Kaufman de a restrânge diferența dintre practică și teorie, în
dezvoltarea și interpretarea testelor de inteligență, Flanagan și Ortiz (2001) au elaborat o metodă de
măsurare și interpretare numită "abordare cross-baterie”, pe care au aplicat-o la scalele Wechsler și alte
teste de inteligență și abilități cognitive disponibile la acel moment. Această metodă a fost întemeiată
având la bază teoria Gf-Gc și, mai târziu, CHC. Ea a furnizat o serie de pași sistematici și indicații

38 
 PSIHODIAGNOSTICUL APTITUDINILOR

riguroase care au fost concepute pentru a se asigura că teoria și practica sunt strâns asociate în
măsurarea și interpretarea abilităților cognitive.

Care va fi cel de-al cincilea val al interpretării testelor de inteligență?

În acord cu Kamphaus et al. (2012), direcția valului următor în interpretarea testelor de inteligență
rămâne necunoscută, însă estimează că următorul val se va concentra asupra publicării de noi teste de
inteligență, cu dovezi mai puternice ale validității de conținut. Conform lui Flanagan et al. (2013), al
cincilea val este reprezentat de aplicarea rafinamentelor teoriilor și cercetărilor bazate pe CHC asupra
interpretării testelor psihologice.
Kamphaus și colab. (2005) au constatat că, în practică, clinicienii interpretează frecvent nu numai
scorul general al testului, care este o estimare a factorului g a lui Spearman, ci și scoruri la factori și
realizează profiluri ale abilităților produse de punctele forte și slabe la subteste. În ciuda popularității lor,
clinicienii trebuie să se întrebe dacă există suport empiric suficient pentru toate aceste metode de
interpretare și pentru concluziile rezultate. Chiar dacă mulți editori de teste, autori de teste, prezentatori
de workshop-uri și autori de manuale prezintă toate metodele de mai sus pentru interpretarea testelor
de inteligență și susțin utilitatea lor, utilizatorul testului trebuie să analizeze ce metode au fidelitatea,
validitatea și utilitatea corespunzătoare pentru aplicarea clinică și luarea deciziilor și concluziilor cu
privire la persoana pe care o evaluează.

3.3. EVALUAREA VERBALĂ VS. NONVERBALĂ

Existența problemelor de alfabetizare, care limitează testarea standardizată a inteligenței, a fost

observată la începutul anilor 1900, influențând crearea și utilizarea testelor Army Alpha (varianta
verbală) și Army Beta (varianta nonverbală). Mai târziu, Wechsler a recunoscut, de asemenea,
necesitatea de a evalua abilitățile intelectuale prin mijloace verbale și nonverbale, afirmând că diferite
subteste sunt diferite măsuri ale inteligenței, și nu măsuri ale diferitelor tipuri de inteligență (1958, cf.
Canivez, 2013). Autorii testelor de inteligență nonverbală contemporană notează că, în cadrul acestor
teste, putem vorbi mai degrabă despre o metodă de evaluare nonverbală, nu despre procese cognitive
diferite implicate în rezolvarea sarcinilor (Wechsler & Naglieri, 2006). Astfel, termenul ”nonverbal” se
referă la conținutul testului, nu la un tip de abilitate (Naglieri, 2003).

IMPORTANT
Evaluarea non-verbală a inteligenței este utilă nu doar în cazul persoanelor cu probleme de
alfabetizare. Pentru persoanele surde sau care au deficiențe de auz, lingvistice receptive sau expresive,
traumatisme cerebrale, bilingvism, tulburări din spectrul autist, delincvenți, persoane cu psihopatie sau
care provin din grupuri minoritare etnice cu competențe limitate în privința limbii vorbite în cadrul
comunității mai largi, din care fac parte, evaluarea non-verbală a abilităților intelectuale este deosebit de
utilă, deoarece probele verbale ar subestima abilitățile intelectuale ale unor astfel de persoane
(Naglieri, 2003).

Când discrepanța dintre scorurile la probele verbale și cele non-verbale este neobișnuit de mare,
este important ca psihologul să exploreze toate rezultatele testelor pentru a formula o ipoteză care ar
explica astfel de discrepanțe. Ea poate semnala un proces psihotic, o insuficiență organică sau o
problemă de dezvoltare. La persoanele cu probleme de dezvoltare sau maturizare, se constată adesea
că unele zone de funcționare cognitivă sunt puternic dezvoltate și intacte, în timp ce alte zone sunt
subdezvoltate. Deficiențele de învățare pot implica perturbări ale coordonării motorii sau ale coordonării

39
CORNELIA MĂIREAN

vizual-motrice, care pot conduce la un contrast între capacitățile verbale și cele de performanță.
(Kellerman & Burry, 2007).

ÎNTREBARE
Traducerea probelor verbale în limba cea mai utilizată de către persoana testată reprezintă o alternativă
dezirabilă pentru utilizarea unor probe verbale la persoane cu abilități limitate de utilizare a limbii în care
sunt scrise probele? Argumentați răspunsul!

Cercetările în neuropsihologie au susținut în mod constant ideea că leziunile din emisfera

cerebrală stângă sunt asociate cu diminuarea abilităților verbale și lingvistice, în timp ce leziunile din
emisfera cerebrală dreaptă sunt însoțite de deficite vizuale și spațiale (Reitan, 1955c, cf. Kaufman &
Lichtenberger, 2006). Kaufman și Lichtenberger (2006) au analizat mai mult de 50 de studii și
aproximativ 2700 de pacienți care au avut leziuni cerebrale unilaterale. Probele utilizate în studiile
analizate sunt WB, WAIS și WAIS-R. În urma analizei, autorii au susținut că, în general, scorul la
probele non-verbale este mai mare decât cel de la probele verbale, pentru leziunile din emisfera stângă,
în timp ce scorul la probele verbale este mai mare decât cel de la probele non-verbale, pentru leziunile
din emisfera dreaptă. S-a constatat o consistență mai mare pentru grupurile de leziuni din emisfera
dreaptă. Variabilele care moderează relația dintre leziunile cerebrale și scorurile obținute la probele
verbale și non-verbale au inclus vârsta, sexul, rasa, etnia și nivelul de educație.

APLICAŢIE
Eforturile oamenilor bilingvi de a stăpâni o nouă limbă pot diminua abilitățile lor în sfera verbală, ca
urmare a împărțirii atenției între folosirea unei limbi și stăpânirea altei limbi diferite (Kellerman & Burry,
2007). Argumentați pro sau contra acestui punct de vedere!

În continuare, vom prezenta câteva modalități de interpretare pentru cele trei situații posibile în
care ne putem afla, în momentul în care aplicăm și comparăm rezultatele la probele verbale și non-
verbale, în scopul evaluării inteligenței unei persoane.

Scoruri egale la probe verbale și non-verbale

Atunci când atât rezultatele la probele verbale, cât și la cele non-verbale sunt aproximativ
echivalente, se poate spune că persoana testată are abilități verbale și non-verbale similare. Poate să
folosească materiale verbale și să abordeze probleme verbale, precum și să se ocupe de sarcini care
necesită analiză vizuală și implicare motrică pentru rezolvarea acestora.
Deși unele discrepanțe apar de obicei între rezultatele la probele verbale și la cele non-verbale,
este necesară o diferență semnificativă pentru a avea sens o analiză a implicațiilor diferențelor studiate.
O diferență semnificativă corespunde uneia sau a două deviații standard de la medie (Kellerman &
Burry, 2007).

Rezultate mai bune la probele verbale decât la cele non-verbale

Aceste rezultate sunt mai pronunțate în rândul adulților, cu un nivel ridicat de educație, bărbați
caucazieni cu leziuni acute care au prezentat accidente vasculare cerebrale, tumori sau alte leziuni
focale către regiunile posterioare (versus anterioare/ frontale) (Groth-Marnat, 2003). Persoanele care
prezintă astfel de rezultate sunt mai abile în ceea ce privește exprimarea verbală, analiză și reamintire,
decât în ceea ce privește funcționarea vizuală-motorie. Alte posibile interpretări ale unor astfel de
discrepanțe includ (cf. Groth-Marnat, 2003; Kellerman & Burry, 2007):

40 
 PSIHODIAGNOSTICUL APTITUDINILOR

 interes pentru experiențe educaționale diverse;

 motivație pentru performanță, interes pentru performanța academică;
 dificultate de a lucra cu sarcini practice;
 integrare vizual-motorie slabă;
 un stil de lucru lent și reflexiv, care are ca rezultat scoruri relativ mai mici la testele
contracronometru;
 un stil de lucru rapid, impulsiv, care conduce la apariția mai multor erori la subtestele non-verbale;
 lentoare psihomotorie, cauzată de afecțiuni precum depresia, boala Alzheimer. În schizofrenie,
starea de confuzie poate limita analiza perceptuală și vizual-motorie într-o mai mare măsură decât
abilitățile verbale.

Rezultate mai bune la probele non-verbale decât la cele verbale

Subtestele non-verbale sunt, în general, mai puțin afectate de mediul educațional în care se
dezvoltă o persoană, comparativ cu cele verbale. Dacă o persoană are o performanță semnificativ mai
bună la probele nonverbale, acest lucru poate indica prezența unor abilități organizatorice perceptive
superioare, abilitatea de a lucra sub presiunea timpului, tendință spre rezultate academice scăzute
(Groth-Marnat, 2003). Aceste persoane, care înregistrează un punctaj semnificativ mai mare la probele
non-verbale, comparativ cu cele verbale, pot fi descrise ca având o preferință pentru acțiune și
activitate, preferință care poate rezulta dintr-o varietate de cauze, precum un interes crescut pentru
activitățile mecanice, capacități puternice pentru analiza vizuală sau o bună coordonare motrică.
O posibilă cauză pentru apariția unor rezultate mai bune la probele non-verbale, decât la cele
verbale, este reprezentată de aspectele patologice care pot caracteriza o persoană. Sunt sugerate mai
multe posibilități de diagnostic, precum existența unei psihopatii, în care predomină un stil impulsiv,
orientat spre acțiune (Kellerman & Burry, 2007). O revizuire a cercetărilor, furnizată de Kaufman și
Lichtenberger (2006), la care au luat parte, în calitate de participanți, delincvenți și persoane cu diverse
tulburări patologice, a indicat faptul că unele studii au raportat scoruri mai mari la probele non-verbale,
decât la cele verbale, la astfel de persoane, dar rezultatele au fost, în general, inconsecvente.
Inconsecvența referitoare la comparația scor nonverbal - scor verbal a fost, de asemenea, remarcată
pentru persoanele cu tulburare din spectru autist. În plus, s-au înregistrat valori mici ale indicatorilor
mărimii efectelor, ceea ce a determinat o utilitate clinică diagnostică limitată. Alte posibile interpretări ale
unor rezultate mai ridicate la probele non-verbale, comparativ cu cele verbale includ prezența (Groth-
Marnat, 2003; Kellerman & Burry, 2007):
 retardului mintal
 dificultăților de învățare
 analfabetismului
 populației bilingve
 profesiei care implică abilitățile vizual-spațiale.

IMPORTANT
Este important să se determine natura individuală a patologiei unei persoane, pentru a aprecia modul în
care rezultate diferite, obținute de persoane diferite, pot indica tulburări similare sau, invers, modul în
care rezultatele similare pot avea implicații diagnostice diferite, la persoane diferite.

În unele cazuri, persoanele bilingve sunt din populații imigrante sau au fost expuse la influențe
biculturale, în care factorii culturali prezenți în cadrul testelor de inteligență nu le sunt cunoscuți. Când
rezultatele testării indică prezența unui deficit verbal, în cazul unei persoane bilingve, una dintre
provocările evaluatorului este cea de a determina dacă persoana respectivă prezintă un nivel redus de
dezvoltare generală a aptitudinilor verbale, indiferent de factorii bilingvi, sau dacă influențele bilingve și

41
CORNELIA MĂIREAN

biculturale contribuie mai mult la rezultatul obținut, comparativ cu deficiența în dezvoltarea abilităților
cognitive.

APLICAŢIE
Construiți propriul tabel cu două coloane; etichetați o coloană Teste individuale și cealaltă coloană
Teste de grup. Apoi, scrieți câteva gânduri proprii, comparând teste individuale și de grup.

APLICAŢIE
Testele de inteligență diferă în ceea ce privește măsura în care se pot aplica în rândul copiilor de vârstă
mică, nivelul limbajului expresiv necesar din partea persoanei examinate pentru a răspunde la itemi și
măsura în care expunerea la o cultură de masă este necesară pentru succes. Adevărat sau fals?
Argumentați răspunsul!

42