Sunteți pe pagina 1din 8

1.

Gândirea fluidă (Gf)


Gândirea reprezintă o funcție cognitivă complexă, ierarhică, bazată pe multe alte procese
cognitive, în funcție de natura și cerin țele sarcinii (Schrank, 2010). Gândirea fluidă este o construc ție
multidimensională și are rolul de rezolvare a problemelor nefamiliare, care nu pot fi rezolvate bazându-ne
exclusiv pe obiceiurile și schemele învă țate anterior. Implică opera țiile mentale pe care o persoană le
utilizează atunci când se confruntă cu o sarcină relativ nouă, care nu poate fi efectuată automat. Prezen ța
sa este necesară în raționamentul abstract care depinde mai pu țin de învă țarea anterioară, prin
generalizarea soluțiilor vechi la noi probleme și contexte, dar și în rezolvarea problemelor din via ța de zi cu
zi. De asemenea, inteligența fluidă stă la baza ra ționamentului inferen țial, facilitează formarea conceptelor,
precum și clasificarea unor stimuli nefamiliari. Alte activită ți care solicită prezen ța inteligen ței fluide implică
identificarea asemănărilor, diferen țelor și rela țiilor între diverse obiecte și idei, percep ția implica țiilor
relevante ale cunoștințelor nou dobândite și extrapolarea estimărilor rezonabile în situa ții ambigue.
Cuprinde următoarele abilități specifice:
a. Inducția (I): abilitatea de a observa un fenomen și de a descoperi principiile sau regulile
fundamentale care îi determină modul de manifestare.
b. Rațiunea generală secvențială (RG): capacitatea de a raționa în mod logic prin folosirea unor
premise și principii cunoscute. Această abilitate este, de asemenea, cunoscută ca ra ționament
deductiv sau aplicare a regulilor.
c. Rațiunea cantitativă (RQ): abilitatea de a raționa, fie prin induc ție, fie prin deduc ție, cu numere,
relații matematice și operatori. Spre deosebire de alte abilită ți G f înguste, RQ este mai mult influen țată
de instruirea formală și de experiențele școlare.

APLICAŢIE
Creați un item pentru un test de aptitudini care va obliga pe responde ți să se bazeze mai degrabă pe
experiența vieții decât pe învățarea în clasă, pentru a răspunde.

2. Memoria de scurtă durată (Gms)

DEFINIŢII

Memoria de scurtă durată reprezintă abilitatea de a codifica, men ține și manipula informa țiile și apoi de a le
folosi în următoarele câteva secunde.

Cuprinde informații care au fost codate cu câteva secunde în urmă și trebuie recuperate în timp ce
acestea sunt menținute activ în memoria primară. Gms se referă la diferențele individuale atât în ceea ce
privește capacitatea sau volumul memoriei primare, cât și la eficien ța mecanismelor de control aten țional
cu ajutorul cărora sunt manipulate informa țiile din memoria primară.

IMPORTANT
Capacitatea memoriei de scurtă durată este limitată, majoritatea persoanelor putând păstra în acest sistem
doar șapte elemente, plus sau minus două.

EXEMPLU
Un exemplu de Gms este capacitatea de a vă aminti un număr de telefon suficient de lung pentru a-l forma.
Având în vedere cantitatea limitată de informa ții care poate fi păstrată în memoria de scurtă durată,
informațiile sunt păstrate de obicei doar câteva secunde înainte de a fi pierdute. A șa cum au experimentat
majoritatea persoanelor, este dificil să vă aminti ți un număr de telefon necunoscut pentru mai mult de
câteva secunde, dacă nu utilizați în mod con știent o strategie de învă țare cognitivă (de exemplu, repetarea
continuă).

Atunci când o nouă sarcină impune unui individ să- și folosească abilită țile Gms pentru a stoca
informații noi, informațiile anterioare păstrate în memoria de scurtă durată fie sunt pierdute, fie trebuie
stocate în depozitele de cunoștințe dobândite (G c, Gq, Gcs) prin utilizarea abilităților de stocare și
reactualizare pe termen lung (Gsr) (Flanagan, 2013). Abilită țile specifice care stau la baza acestei abilită ți
generale sunt:
a. Amploarea memoriei: capacitatea de a codifica informa țiile, de a le men ține în memoria primară și
de a le reproduce imediat, în aceea și ordine în care au fost reprezentate.
b. Capacitatea memoriei de lucru: abilitatea de a direcționa aten ția spre efectuarea unor manipulări,
combinații și transformări relativ simple de informa ție, în memoria primară, evitând în acela și timp
distragerea atenției și căutând strategic/ controlat informa ții în memoria secundară.

3. Stocare și reactualizare pe termen lung (Gsr)

DEFINIŢII
Stocarea și reactualizarea pe termen lung reprezintă capacitatea de a stoca informa ții în memoria de lungă
durată, de a consolida și prelua fluent informa ții noi sau dobândite anterior (de exemplu concepte, idei,
elemente, nume), pe perioade de timp măsurate în minute, ore, zile și ani.

Abilitățile Gsr au fost proeminente în cercetarea creativită ții, unde au fost denumite ca produc ție
de idei sau fluență asociativă.
IMPORTANT
Este important să nu confundăm G sr cu Gc (inteligență cristalizată), Gq (raționament cantitativ) și Gcs
(abilitate de citire/ scriere), care reprezintă într-o mare măsură depozitele de cuno știn țe dobândite de un
individ. Mai exact, Gc, Gq și Gcs reprezintă ceea ce este stocat în memoria de lungă durată, în timp ce
Gsr reprezintă eficiența prin care această informa ție este ini țial stocată și ulterior extrasă din memoria de
lungă durată.

Referitor la distincția dintre Gms (memoria de scurtă durată) și Gsr, aceasta constă în faptul că
Gms, spre deosebire de Gsr, implică o încercare continuă de a men ține în câmpul con știin ței aceste
informații. În testele Gsr, întreținerea continuă a informa țiilor în memoria primară este dificilă, dacă nu
imposibilă. De asemenea, în Gsr și G ms sunt implicate procese diferite. Cu toate că expresia de lungă
durată implică deseori conotația de zile, săptămâni, luni și ani în literatura clinică, procesele de stocare pe
termen lung pot începe în câteva minute sau ore de la efectuarea unei sarcini. Prin urmare, intervalul de
timp dintre realizarea inițială a sarcinii și reactualizarea informa țiilor legate de această sarcină nu este
neapărat de o importanță critică în definirea Gsr. Cu toate acestea, în pofida diferen țelor, abilită țile largi
ale Gsr și Gms sunt extrem de interdependente, ceea ce se remarcă în recentele revizuiri ale teoriei CHC.
Cuprinde abilități specifice grupate în următoarele categorii:
Gsr - Eficiența învățării: toate sarcinile care reflectă eficien ța învă țării trebuie să prezinte mai multe
informații decât pot fi reținute în G ms. Implică următoarele abilități specifice:
a. Memoria asociativă: abilitatea de a ne aminti informa țiile anterior neasociate, prin identificarea unei
asocieri între ele.
b. Memoria semnificațiilor: abilitatea de a ne aminti nara țiunile și alte forme de informa ții asociate
semantic.
c. Memoria pentru reactualizare liberă: abilitatea de a reaminti listele de informa ții, în orice ordine.
Gsr - Fluența reactualizării reprezintă rata și fluența cu care indivizii pot accesa informa țiile stocate în
memoria de lungă durată, implicând următoarele abilită ți:
a. Fluența ideatică: abilitatea de a produce rapid o serie de idei, cuvinte sau expresii legate de o
anumită condiție sau obiect. Este accentuată cantitatea, și nu calitatea sau originalitatea produc ției
verbale.
b. Fluența asocierilor: abilitatea de a produce rapid o serie de idei originale sau utile legate de un
anumit concept. Spre deosebire de fluen ța ideatică, se accentuează mai degrabă calitatea produc ției,
nu cantitatea.
c. Fluența expresivității : abilitatea de a ne gândi rapid la moduri diferite de exprimare a unei idei.
d. Sensibilitate la probleme/ Fluența solu țiilor alternative : abilitatea de a ne gândi rapid la o serie de
soluții alternative la o anumită problemă practică.
e. Originalitate/ Creativitate: abilitatea de a produce rapid răspunsuri originale și inteligente
(expresii, interpretări) la un anumit subiect, situa ție sau sarcină.
f. Facilitatea găsirii denumirilor: abilitatea de a apela rapid obiecte după numele lor. Această
abilitate se mai numește denumire automată rapidă (RAN) sau viteză de acces lexical.
g. Fluența cuvintelor: abilitatea de a produce cu rapiditate cuvinte care au în comun o caracteristică
non-semantică.
h. Fluența figurativă: abilitatea de a desena rapid sau de a schi ța cât mai multe lucruri posibile,
atunci când este prezentat un stimulent vizual fără sens (de exemplu, set de elemente vizuale unice).
Cantitatea este accentuată, nu calitatea.
i. Flexibilitatea figurativă: abilitatea de a găsi rapid soluții diferite la problemele figurative.

4. Viteza generală de prelucrare (Gvp)

DEFINIŢII
Viteza generală de prelucrare reprezintă abilitatea de a efectua sarcini cognitive repetitive simple, într-un
mod rapid și fluent. Viteza de manipulare mentală a con ținutului unui stimul, denumită și viteza procesării
semantice, necesită realizarea unor compara ții simbolice ale conceptelor.

Această abilitate presupune existen ța unor cuno știn țe semantice sau dobândite, mai degrabă
decât a unor informații perceptuale. În compara ție cu alte abilită ți, precum G f și Gc, această abilitate are un
rol mai redus în predicția performan ței în timpul fazei de învă țare a deprinderilor, însă devine un predictor
important al performanței, după ce oamenii înva ță cum să facă o sarcină. Cu alte cuvinte, odată ce o
persoană poate îndeplini o sarcină, performan ța viitoare a acesteia diferă în func ție de viteza și fluen ța cu
care o efectuează, aspecte pe care le implică abilitatea Gvp .

EXEMPLU
Putem avea situația în care doi copii pot efectua calcule matematice la fel de corect, dar unul din ei le
realizează cu ușurință, iar celălalt trebuie să se gândească la răspuns pentru câteva secunde în plus și,
uneori, să numere pe degete. Aceste sarcini cognitive necesită adesea men ținerea aten ției concentrate.

Gvp este măsurată în mod obișnuit prin sarcini contra-cronometru, cu un interval fix de timp, care
necesită un grad scăzut de gândire complexă sau procesare mentală (de exemplu, testele care presupun
căutare de simboluri). Implică următoarele abilită ți specifice:
a. Viteza perceptuală reprezintă aspectul central în cadrul Gvp și indică viteza cu care stimulii vizuali
pot fi comparați pentru a stabili asemănările sau diferen țele dintre ace știa. Conform rezultatelor
cercetărilor (cf. McGrew, 2005), viteza perceptuală poate fi o abilitate intermediară între stratul
abilităților specifice și stratul abilită ților generale, fiind definită prin patru sub-abilită ți specifice: (1)
Recunoașterea modelelor/ patternurilor – abilitatea de a recunoaște rapid modelele simple; (2)
Scanarea – abilitatea de a scana, de a compara și de a căuta stimuli vizuali; (3) Memoria – abilitatea
de a efectua sarcini vizuale perceptuale de viteză, care implică cerin țe asupra Gms; și (d)
Complexitatea – abilitatea de a efectua sarcinile de recunoa ștere a modelului vizual care impun
cerințe cognitive suplimentare, precum vizualizare, estimare și interpolare, precum și încărcări sporite
ale memoriei.
b. Evaluarea ritmului de testare : viteza și fluența cu care sunt realizate testele cognitive simple. Prin
specificul său, această abilitate este evaluată prin teste simple, care nu n necesită o compara ție
vizuală (astfel încât să nu se suprapună cu viteza perceptivă) sau calcule aritmetice mentale (pentru a
nu se suprapune cu Facilitatea utilizării numerelor).
Următorii trei factori implică abilitatea de a îndeplini rapid sarcini academice de bază.
c. Facilitatea utilizării numerelor: viteza cu care sunt efectuate corect opera țiile aritmetice de bază.
Deși acest factor include reamintirea faptelor matematice, facilitatea numerică include realizarea
rapidă a oricărui calcul simplu (de exemplu, scăderea numărului 2 dintr-o coloană cu numere de 2
cifre). Această abilitate nu implică în țelegerea sau organizarea problemelor matematice și nu este o
componentă majoră a raționamentului matematic/ cantitativ sau a abilită ților matematice superioare.
d. Viteza de citire (fluență), reprezintă rata de citire a unui text, cu în țelegere completă.
e. Viteza de scriere (fluență), reprezintă rata cu care pot fi generate sau copiate cuvinte sau fraze.

7. Înțelegere – cunoaștere (Gc)

DEFINIŢIE
Înțelegerea – cunoașterea reprezintă volumul și profunzimea cunoștin țelor și abilită ților validate cultural, pe
care le deține o persoană.

Psihologii cognitiviști definesc unele dintre abilită țile care se încadrează în domeniul larg al
înțelegerii - cunoștințelor (Gc) ca memorie declarativă sau "amintiri pentru fapte și evenimente care sunt
actualizate conștient".

CITAT
Înțelegerea – cunoașterea este bazată pe memoria semantică "a cărei func ție este de a media achizi ția și
utilizarea cunoștințelor generale despre lume" (Tulving, 2000, p. 728, cf. Schrank, 2010).

Include cunoștințe în primul rând verbale sau lingvistice, care au fost dezvoltate în mare parte prin
implicarea altor abilități, pe parcursul experien țelor generale de via ță sau a experien țelor educa ționale
(Horn & Blankson, 2005).
Fiecare cultură apreciază anumite abilită ți și cuno știn țe, în pofida altora. G c reflectă gradul în care
o persoană a învățat cunoștințe utile practice și gradul în care stăpâne ște deprinderi valoroase. Prin
definiție, este imposibil să se măsoare Gc independent de cultură. Gc include atât cuno știn țe declarative
(statice), cât și procedurale (dinamice). Cuno știn țele declarative includ informa ții faptice, concepte, reguli și
relații, în special atunci când informa țiile sunt de natură verbală. Cuno știn țele declarative sunt păstrate în
memoria de lungă durată și sunt activate atunci când informa ții înrudite se află în memoria de lucru (Gms).
Cunoașterea procedurală se referă la procesul de ra ționament, folosind procedurile învă țate anterior.

EXEMPLU
Cunoașterea de către copil a adresei sale stradale reflectă de ținerea unor cuno știn țe declarative, în timp ce
capacitatea unui copil de a-și găsi drumul acasă de la școală necesită cuno știn țe procedurale.

Ceea ce este unic pentru G c este faptul că reprezintă atât un depozit de cuno știn țe dobândite (de
exemplu, cunoștințe lexicale, informa ții generale, informa ții despre cultură), cât și o colec ție de abilită ți
formate, prelucrate (abilitatea de comunicare, abilitatea de ascultare). Implică următoarele abilită ți
specifice:
a. Informații generale verbale : reprezintă lărgimea și profunzimea cunoa șterii pe care o cultură o
consideră esențială, practică sau utilă pentru fiecare persoană.
b. Dezvoltarea lingvistică: desemnează înțelegerea generală a limbii vorbite la nivelul cuvintelor,
expresiilor și propozițiilor. În acela și mod în care induc ția se află în centrul G f, dezvoltarea lingvistică
se află în centrul abilității largi G c.
c. Cunoștințe lexicale indică gradul de cunoaștere a definițiilor cuvintelor și a conceptelor. În timp ce
dezvoltarea limbajului se referă mai mult la în țelegerea cuvintelor în context, cunoa șterea lexică se
referă mai mult la înțelegerea defini țiilor cuvintelor, luate izolat.
d. Abilitatea de a asculta: reprezintă abilitatea de a înțelege vorbirea. Testele care măsoară
abilitatea de ascultare au în mod obi șnuit un vocabular simplu, dar o sintaxă din ce în ce mai
complexă.
e. Capacitatea de comunicare: abilitatea de a folosi vorbirea pentru a comunica gândurile în mod
clar. Această abilitate este comparabilă cu abilitatea de ascultare, cu excep ția faptului că este mai
degrabă productivă (expresivă) decât receptivă.
f. Sensibilitatea gramaticală: indică gradul de conștientizare a regulilor formale ale gramaticii și
morfologiei cuvintelor în vorbire. Acest factor se manifestă în limbajul oral, nu și în cel scris, și
măsoară mai mult cunoașterea regulilor gramaticale, decât utilizarea lor corectă.

11. Procesarea vizuală (Gv)

DEFINIŢIE
Procesarea vizuală reprezintă abilitatea de a utiliza imagini mentale simulate (de multe ori în legătură cu
imaginile percepute curent) pentru a rezolva probleme.
Odată ce ochii au transmis informații vizuale, creierul efectuează automat un număr mare de
operații, de nivel scăzut (de exemplu, detectarea marginilor, percep ția lumină/ întuneric, diferen țierea
culorii, detectarea mișcării etc.). Rezultatele acestor opera ții de nivel scăzut sunt folosite de diferi ți
procesori de ordin superior pentru a deduce aspecte mai complexe ale imaginii vizuale (de exemplu,
recunoașterea obiectelor, construirea de modele de configura ție spa țială, predic ția mi șcării etc.).
Aceste abilități sunt măsurate frecvent prin sarcini care necesită perceperea și manipularea
formelor vizuale, de obicei de natură figurativă sau geometrică (de exemplu, o sarcină standard de
proiectare a cuburilor). Un individ cu nivel ridicat al abilită ților G v poate inversa și roti mental obiectele în
mod eficient, poate interpreta modul în care obiectele se schimbă în timp ce se mi șcă prin spa țiu, percepe
și manipulează configurațiile spațiale și prezintă o bună orientare spa țială. Abilită țile Gv sunt, de
asemenea, asociate semnificativ cu realizările matematice de nivel superior (de exemplu, geometria și
trigonometria). Include următoarele abilită ți specifice:
a. Vizualizare: abilitatea de a percepe modele complexe și de a simula mental modul în care ar putea
să arate atunci când se transformă, de exemplu, prin rotire, schimbarea dimensiunilor, acoperire
parțială etc. Aceasta abilitatea este centrală în cadrul abilită ții generale Gv.
b. Viteza de rotație (Relații Spațiale): abilitatea de a rezolva rapid problemele folosind rota ția mentală
a imaginilor simple. Această abilitate este similară vizualizării, deoarece implică imagini mentale
rotative, dar este distinctă deoarece are mai mult de-a face cu viteza cu care pot fi realizate sarcinile
de rotație mentală. Testele de evaluare a vitezei de rota ție implică, de obicei, imagini simple.
c. Viteza de închidere: abilitatea de a identifica rapid un obiect vizual obi șnuit, pe baza unor stimuli
vizuali incompleți (vagi, parțial ascun și, deconecta ți), fără a ști în prealabil ce reprezintă obiectul.
Această abilitate este uneori numită percep ție Gestalt, deoarece necesită ca oamenii să "completeze"
părți nevăzute sau lipsă ale unei imagini pentru a vizualiza obiectul, în ansamblu.
d. Flexibilitatea închiderii: desemnează abilitatea de a identifica o figură vizuală sau un model
încorporat într-un alt model sau într-o matrice vizuală deghizată, atunci când se știe în avans ce
reprezintă figura sau modelul.
e. Memoria vizuală: reprezintă abilitatea de a ne aminti imaginile complexe pe perioade scurte de timp
(mai puțin de 30 de secunde). Sarcinile care definesc acest factor implică afi șarea unor imagini
complexe și apoi identificarea acestora, imediat după ce stimulul este eliminat.
f. Scanare spațială: reprezintă abilitatea de a vizualiza o cale dintr-un labirint sau un câmp cu multe
obstacole.
g. Integrarea perceptivă pe serii: abilitatea de a recunoaște un obiect după ce sunt prezentate în
succesiune rapidă doar anumite păr ți ale acestuia.
h. Estimarea lungimii: reprezintă abilitatea de a estima vizual lungimea obiectelor.
i. Iluzii perceptuale: reprezintă capacitatea de a nu fi păcălit de iluzii vizuale.
j. Alternări perceptuale: constanța în ceea ce privește rata de alternare între diferitele percep ții vizuale.
k. Imageria: abilitatea de a imagina mental imagini foarte vii.

12. Prelucrarea auditivă (Ga)


Prelucrarea auditivă (Ga) este o abilitate largă care implică percep ția auditivă și include o gamă
largă de abilități necesare pentru a discrimina, analiza, sintetiza, în țelege și manipula sunetele.
DEFINIŢIE
Prelucrarea auditivă (Ga) reprezintă abilitatea de a detecta și de a procesa informa ții semnificative
nonverbale în sunet.

Ga se referă la ceea ce face creierul cu informa ții senzoriale primite de la ureche, uneori cu mult
timp după ce a fost auzit un sunet. De și un aspect al Ga este legat de înțelegerea limbii orale, aceasta
reprezintă doar un precursor al înțelegerii, nu în țelegerea în sine.
Procesarea auditivă este abilitatea de a percepe, analiza și sintetiza modele de stimuli auditivi și
de a discrimina nuanțele subtile în modelele de sunet (de exemplu, structura muzicală complexă) și vorbire
atunci când sunt prezentate în condiții distorsionate. G a cuprinde majoritatea acelor abilită ți care permit
conștientizarea/ prelucrarea fonologică, aspect care pare a fi deficitul de bază la persoanele cu dificultă ți de
citire. Abilitățile specifice care stau la baza acestei abilită ți generale sunt:
a. Codificare fonetică: reprezintă abilitatea de a auzi distinct fonemele. Această abilitate este
menționată și ca procesare fonologică și con știentizare fonologică. Persoanele cu codificare fonetică
slabă au dificultăți în a percepe structura internă a sunetului, în cadrul cuvintelor.
b. Discriminarea sunetului discursului: reprezintă abilitatea de a detecta și de a diferen ția sunetele
în vorbire (altele decât fonemele), în condi ții de distragere redusă sau absentă. Discriminarea slabă a
sunetului în vorbire poate produce dificultă ți în ceea ce prive ște capacitatea de a distinge diferen țele
dintre ton și timbru.
c. Rezistența la distorsiunea stimulului auditiv : indică abilitatea de a auzi cuvintele corect chiar și în
condiții de distorsiune sau zgomot puternic din fundal.
d. Memorie pentru patternuri de sunet : abilitatea de a reține (pe termen scurt) evenimente auditive
cum ar fi tonuri, modele tonale și voci.
e. Menținerea și judecarea ritmului: abilitatea de a recunoaște și de a menține un ritm muzical.
f. Discriminarea și judecata muzicală: abilitatea de a discrimina și de a judeca modelele tonale din
muzică, cu privire la aspectele melodice, armonice și aspectul expresiv (fraze, tempo, complexitate
armonică, variații de intensitate).
g. Înălțimea absolută a unui sunet: abilitatea de a identifica perfect tonurile.
h. Localizarea sunetului: abilitatea de a localiza sunetele, în spa țiu.