Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cresterea animalelor este domeniul stiintific al unei preocupari umane foarte vechi si anume productia
animala. Ca domeniu stiintific al productiei animale, cresterea animalelor este formata dintr un
complex de stiinte :
- alimentatia animalelor
- exploatarea animalelor actuale
- reproductia animalelor ( procurarea animalelor viitoare)
- ameliorarea animalelor viitoare
Stiinta si practica in cresterea animalelor au evoluat impreuna, la inceput cu prioritati ale practicii , mai
recent cu prioritati ale stiintei. Practica in cresterea animalelor a inceput o data cu domesticirea
animalelor. In viziunea sociologiei domesticirea a insemnat trecerea de la stadiul de pradator al omului
la cel de producator.
Strict tehnologic domesticirea a insemnat trecerea sub controlul omului a alimentatiei si ingrijirii
animalelor, dar mai ales a reproducerii implicit a evolutiei lor. Darvin a afirmat „ domesticirea este cea
mai inalta experienta evolutionista facuta de catre om.
Unele specii au fost domesticite intr-un singur centru, dintr un singur stramos salbatic (curca, gaina,
bibilica, pisica). Acestea au origine monofiletica.
Alte specii au fost domesticite in mai multe centre din stramosi salbatici diferiti (oaia, capra, vaca,
calul). Acestea au origine polifiletica.
Intotdeauna in drumul spre domesticire s-a trecut prin etapa de imblanzire. La inceput imblanzirea era
prezenta numai in generatia respectiva. Domesticirea are insa ca premiza obtinerea altor generatii din
exemplarele imblanzite si ca masura gradul de controlare a reproductiei de catre om.
Consecintele domesticirii
1. S–a intensificat in primul rand actiunea consangvinizarii, nu atat datorita vointei omului cat
mai ales populatiilor mici de animale existente dupa domesticire.
S–au produs frecvent imperecheri inrudite, ceea ce au facut ca populatiile respective sa intre in deriva
genetica, cu consecinta de fixare sau pierdere intamplatoare a unor gene.
2. O importanta deosebita a avut adaugarea selectiei artificiale (empirica) facuta de catre om in
populatiile domesticite, la selectia naturala facuta de catre mediu in populatiile nedomesticite.
3. Trecerea sub controlul omului a animalelor domesticite a dus la unele modificari morfo-
structurale asociate cu pierderea unor arme de aparare impotriva mediului (imbracaminte piloasa,
textura pielii, depozite de grasime etc).
Transhumanta
Transhumanta este o pendulare sezoniera intre 2 surse de hrana, cu asezari fixe, in care numai o parte
din membrii familiei pleaca cu animalele.
Acest sistem a fost aproape generalizat pana in Evul Mediu in Europa si exista si astazi la unele specii
de animale exploatate extensiv (in tara noastra la rasele de ovine Tigaie si Turcan).
Ferme mixte
Au aparut in Evul Mediu in Europa si America de Nord ca ferme sedentare autarhice (autarhie =
politica unui stat prin care isi procura singur toate bunurile de consum).
Prima revolutie industriala (1850) le-a transformat in ferme comerciale de profit iar ultima revolutie
stiintifico-tehnica (1950) le-a facut ineficiente.
Fermele mixte au avut numeroase merite:
- Introducerea in cultura a plantelor furajere: lucerna, trifoi, leguminoase.
- Introducerea adaposturilor pt animale.
- Introducerea utilajelor cu tractiune animala: grebla, semanatoare, cositoare.
Rancing
Rancing-ul este o forma extensiva sedentara a productiei animale ce a aparut dupa prima revolutie
industriala si exista si astazi in zonele aride din America de nord si sud.
A aparut ca urmare a dezvoltarii oraselor si a cresterii cererii pt carne dar si a existentei posibilitatii de
congelare si transport pe distante mari.
A vizat exclusiv productia de carne , eventual si de lana.
Ferme specializate
Fermele specializate au aparut ca ferme comerciale de profit dupa 1850 ca urmare a dezvoltarii
oraselor.
Primele ferme au fost pt productia de lapte de vaca si a coincis si cu cresterea cererii de branzeturi si
unt.
Au aparut apoi ferme pt productia de carne la porci si ferme pt gaini , pt productiile de carne si oua.
Ele au evoluat spre sec XX spre ferme industriale.
Ferme industriale
II. Perioada din Evul Mediu pana la prima revolutie industriala (1850 )
- Sistemul de productie : ferme mixte si rancing.
- Evolutia productiilor : productia de lapte : inceteaza de a mai fi sezoniera astfel productia de
lapte de la 500 – 600 kg lapte ajunge la jumatatea sec IX la 1000 – 1300 kg lapte pe cap de vaca
furajata.
- Evolutia cunostintelor: ameliorarea animalelor devine o arta. Apar primii creatori de rase;
primul creator de rase a fost Robert Backwell (1725 -1795) care a creat rase la taurine, cabaline,
ovine.
Discipolii lui, fratii Collings au creat rasa de taurine Shorthon. Printre procedeele folosite de ei
enumeram :
1. selectia pe descendenti (empirica)
2. consangvinizarea moderata
Fermele de elita realizeaza progres genetic si il vehiculeaza prin reproducatori catre celelalte doua.
Fermele de productie realizeaza venituri din vanzarea de produse. Asociatiile de crestere au introdus
controlul oficial al productiei (COP), prin care performantele reproducatorilor care circulau in piramida
ameliorarii erau atestate de o autoritate neutra (1895 –la vaci, 1898 – la gaini, 1905 – la porci).
Zootehnia (cresterea animalelor) a fost introdusa ca disciplina universitara in 1850 in Franta de catre
Sanson.
In 1888 este introdusa in Germania de catre Settegast.
In 1897 in Franta Cornevin face separarea zootehniei in : zootehnie generala ( ameliorarea animalelor)
si zootehnie speciala ( sisteme de exploatare a animalelor ).
In 1865 Mendel elaboreaza legile ereditatii.
In 1900 Johannsen scrie „Genetica”.
In 1905 Kellner scrie „Alimentatia animalelor”.
In 1920 Wright si Fisher elaboreaza „Genetica cantitativa”.
In 1930 Wright, Fisher si Haldane pun bazele „Geneticii populatiilor”.
In 1945 J. Lush elaboreaza „Ameliorarea animalelor”.
In Romania 1850 Ion Ionescu de la Brad scrie un curs intitulat „Cresterea vitelor” pe care il preda la
Iasi la facultatea de agronomie.
In 1897 Nicolae Filip scrie o lucrare intitulata „Caii” iar in 1905 infiinteaza primul institut zootehnic.
In 1916 Haralamb Vasiliu scrie „Nutrirea animalelor”.
In 1927 G.K.Constantinescu pune bazele intitutului de cercetari zootehnice – ICZ.
In 1930 G.K.Constantinescu scrie „Tratat de zootehnie I”
In 1938 G.K.Constantinescu scrie „Tratat de zootehnie II”
Exteriorul animalelor a fost prezent pt prima data sub forma unui studiu stiintific in lucrarea lui
Bourgelat intitulata „Exteriorul calului” (1768). In sec IXX Settegast dezvolta aceste studii si
introduce notiunea de exterior comparativ pt specii, rase si specializari productive. Examinarea
exteriorului se face individual. De aceea este necesara in prealabil marcarea animalelor.
MARCAREA ANIMALELOR-
Marcarea poate fi: de grup sau individuala, caz in care se numeste si individualizare. Marcarea mai
poate fi : provizorie sau permanenta.
1. Marcarea provizorie: se face imediat dupa nastere inainte de marcarea permanenta, la pasune,
in experimente, in campania de monta. Se face cu vopsea, medalioane colorate sau tunderea
parului intr-un fel distinct.
2. Marcarea permanenta: se face prin urmatoarele procedee:
- dangalizarea
- preducirea
- tatuaj
- crotaliere si inelare
- criomarcare
- microcipare
Dangalizarea (infierarea): este un procedeu care se foloseste la cabaline. Se face cu ajutorulul unui fier
cauterizat numit fier–danga. Numarul respectiv se aplica pe laturile gatului, pe coapsa sau in locul seii.
Preducirea se foloseste mai ales la porcii cu pielea pigmentata la care nu se poate aplica tatuajul.
Consta in crestarea si perforarea urechilor cu ajutorul unui cleste numit preducea, dupa un sistem
conventional.
Tatuajul: taurine, ovine, caprine, porci cu pielea nepigmentata. Se foloseste un cleste de tatuaj care
perforeaza straturile pielii de pe fata interna a pavilionului urechii. Zona respectiva se freaca apoi cu tus
colorant.
Crotaliere si inelare: crotaliile sunt confectionate din material inoxidabil sau din plastic si se aplica la
urechi (taurine, caprine, ovine, porci). Inelarele se aplica la picioarele pasarilor si la porumbeii voiajori.
Criomarcare se aplica numai la taurine. Dangalele se introduc in azot lichid la – 196 grade si se aplica
pe crupa.
Microciparea: microcipurile sunt implantate subcutanat si contin un cod numeric sau numere si litere
care arata rasa, varsta, sexul etc.
! Marcarea corecta este foarte importanta in fermele de elita, cele care fac progres genetic.
Examenul analitic al exteriorului-
6
Prima etapa in examinarea exteriorului unui animal consta in aprecierea somatoscopica a fiecarei
regiuni corporale. Cu acest prilej se fac precizari cu privire la: baza anatomica, delimitare, mod de
atasare, forma, profil, directie, marime, frumusete, defecte, boli, vicii.
Frumusetea sau defectul de bucura de relativitate in sensul ca se judeca numai pt rasa si specializarea
respectiva: ceea ce la o rasa este frumusete la alta poate fi defect, sau invers. Bolile si viciile sunt
defecte absolute.
7
3. Constitutia (alcatuirea): reuneste informatii de exterior (morfologie ) si de interior (fiziologie) cu
scopul de a sugera aptitudini productive si sanse de aparare a animalelor in confruntarea lor cu mediul.
Exista urmatoarele tipuri :
a. Constitutie fina: animalelor din aceasta categorie le corespund tipul morfologic dolicomorf si
tipul fiziologic respirator. Fac parte : vacile de mari productii de lapte, caii de viteza si gainile
ouatoare. Exagerarea constitutiei fine se numeste constitutie debila.
b. Constitutie robusta: animalele din acest tip au tipul morfologie brevimorf sau chiar mezomorf,
iar tipul fiziologic digestiv. Fac parte animalele din rasele de carne si mixte. Exagerarea
constitutiei robuste se numeste constitutie grosolana.
5. Aplombul: reprezinta directia membrelor in statiune plasata (cu sprijin fortat pe cele 4 membre) in
raport cu verticala imaginara care uneste punctul de suspensie cu punctul de sprijin (solul).
Punctul de suspensie este punctul spetei pt membrele anterioare si punctul fesei pt membrele
posterioare. Membrele anterioare se analizeaza din fata si din profil iar cele posterioare din spate si
din profil.
8
B. Examenul somatometric: este util mai ales in cazul studiului populatiilor pt ca rezultatele
masurarilor pot face obiectul unor prelucrari statistice.
Instrumentar necesar:
- zoometru : pt lungimi, largimi si adancimi mari
- compasul : pt lungimi , largimi si adancimi mici
- panglica : pt perimetre
- cantar : pt greutate
Greutatea poate fi determinata prin cantarire ( âgravimetric) sau dedusa din alte masurari (barimetric).
De exemplu : la cabaline se foloseste formula:
G = 80 × P3 P = perimetrul toracic in metri
Principalele perimetre
Rezultatele masurarilor pot si folosite ca valori absolute , ca valori relative sau ca indici corporali.
Valorile absolute
Ele nu ofera informatii cu privire la proportionalitatea ansamblului corporal. Ele stau la baza obtinerii
valorilor relative.
Valorile relative
Se obtin prin raportarea oricarei dimensiuni la talie dar nu toate regiunile corporale se gasesc intr o
corelatie organica directa cu talia.
9
Indicii corporali
Se obtin prin raportarea acelor dimensiuni care se gasesc intr - o corelatie morfofunctionala cu talia
sau cu alte dimensiuni.
Sunt de 3 tipuri :
A. Indici de format :
- indicele formatului corporal lateral – I. F. L. = lungimea oblica a trunchiului/ talie ×100
- indicele formatului corporal transversal – I. F. T. = largimea toracelui / talie× 100
- indicele formatului crupei – I. F. C. = largimea crupei la sold / lungimea crupei ×100
- indicele ascutimii crupei – I. A. C. = largimea crupei la sold / largimea crupei la ischii ×100
B. Indici constitutionali :
- indicele masivitatii - I. M. = perimetrul toracic / talie ×100
- indicele compactitatii – I. C. = perimetrul toracic / lungimea oblica a trunchiului× 100
- indicele osaturii – I. O. = perimetrul fluierului / talie ×100
- indicele adancimii toracelui – I. A. T. = adancimea toracelui / talie ×100
- indicele cefalic – I. Cefalic = largimea capului / lungimea capului ×100
C. Indici mecanici :
- indicele diferentei de inaltime – I. D. I. = inaltimea la crupa / talie ×100
- indicele vidului substernal – I. V. S. = talia – adancimea toracelui / talie ×100
PROCESUL DE CRESTERE
Cresterea este o acumulare cantitativa care se exprima prin evolutia greutatii corporale , spre deosebire
de dezvoltare care este o diferentiere calitativa .
Cresterea organismului ca intreg se apreciaza prin urmatorii indicatori de crestere:
1. Energia de crestere ( E)
2. Viteza absoluta de crestere ( VA)
3. Viteza relativa de crestere ( VR )
4. Intensitatea de crestere ( I)
5. Coeficientul de crestere (C)
1. Energia de crestere (E) : sau greutatea corporala la o anumita varsta , este o insurire (un care
depinde mult de baza ereditara a individului , dar care se realizeaza in prezenta unor conditii de mediu
corespunzatoare (alimentatie , microclimat).
Energia de crestere nu este la fel pe toata perioada cresterii: este mica la inceputul perioadei de crestere,
creste treptat catre partea centrala a cresterii dupa care tinde sa scada usor.
In expresie grafica are aspectul unui S.( grafic1 )
2. Viteza absoluta de crestere: reprezinta sporul de crestere pe care il inregistreaza un organism intre
2 determinari raportat la timp ( zile, saptamani, decade , luni etc).
VA = Ef – Ei / t
10
Viteza absoluta este mica la inceputul perioadei de crestere , creste catre maturitatea corporala iar apoi
catre sfarsitul maturitatii tinde sa devina nula .In expresie grafica are aspectul unei parabole. (grafic 2)
VR = Ef – Ei / Ei ×100
Viteza relativa este mare la inceputul perioadei de crestere ( pt ca energia initiala este mica) , scade
treptat catre partea centrala a cresterii , tinzand sa devina nula catre maturitatea corporala. In expresie
grafica are aspectul unei hiperbole (grafic 3).
Ef – Ei
I= × 100
(Ef + Ei)/ 2
Intensitatea de crestere este mare la inceputul perioadei de crestere (cand greutatea corporala este
mica), scade treptat catre partea centrala a cresterii , tinzand sa devina nula catre maturitatea corporala.
Grafic aspect de hiperbola (ca si viteza relativa – grafic 4).
5. Coeficientul de crestere : reprezinta greutatea corporala in procente a unui individ la un moment dat
fata de greutatea maxima posibila la adult.
C = E t / E a × 100
Se exprima grafic prin sistemul coloanelor
De exemplu la taurine : un vitel in primul an de viata are aproximativ 55 % din greutatea maxima la
adult , in al doilea an 88 % , in al treilea an 92%. ( desen ).
Sistematica zoologica se termina la nivel de specie ; de sub diviziunile posibile in interiorul speciilor
domestice se ocupa sistematica zootehnica. Ea are ca unitate a categoriilor populatia.
Populatia este un grup de indivizi izolat reproductiv sau o comunitate reproductiva de indivizi.
Clasificarea populatiilor
11
2. Populatii inchise= comunitati reproductive care au un grad mare de izolare reproductiva
instalat de multe generatii. Nu au aflux de gene straine. (rasele „pure” cu registrul genealogic inchis, ca
de exemplu rasa Pur Sange de galop englez).
II . In functie de structura interna a populatiilor :
1. Populatii simple= de regula sunt populatiile mici in care toti indivizii au posibilitatea reala de
imperechere intre ei (liniile unei rase).
2. Agregate de populatii= comunitati reproductive mari formate din populatii simple in cate
indivizii au posibilitatea potentiala de imperechere intre ei (rasele, speciile).
III. In functie de teritoriul ocupat:
1. Populatii synpatrice = populatii care ocupa acelasi teritoriu
2. Populatii allopatrice = populatii care ocupa teritorii diferite
IV. In functie de diferentele existente intre populatii se distinge taxonul care este o populatie suficient
de distincta ca izolare reproductiva si performante ce poate fi clasificata printre categoriile sistematice .
Taxonomia sau sistematica zootehnica este teoria si practica clasificarii populatiilor de animale
domestice .
Este o disciplina practica care ajuta exploatarea si ameliorarea genetica a animalelor.
Taxonomia trebuie sa aiba un sistem corect si eficient prin care sa il informeze pe ameliorator si sa ii
arate performantele compartive ale populatiilor.
Taxonomia a cunoscut in istoria sa , 3 idei de baza:
- Conceptia morfologista sau tipologista formulata de Karl Linne : conform acesteia exteriorul
animalelor este criteriul principal in distingerea unei populatii . Tipologistii nu recunosteau existenta
variatiei genetice.
- Conceptia nominalista : considera ca numai individul este o realitate , categoriile sistematice fiind
creatii ale imaginatiei omului.
- Conceptia populationista sau biologista : care considera ca gradul de izolare reproductiva este cel
care hotaraste aprobarea unei populatii.
Izolarea reproductiva adica reproductia in sine a unei populatii , este un factor important in evolutia
lumii organice, implicit in ameliorare.
Izolarea reproductiva ca factor al evolutiei a fost pus intr o lumina noua prin dezvoltarea geneticii
populatiilor , teoriei evolutioniste si a sistematicii moderne.
Rolul izolarii reproductive este de a permite reconstructia genetica a populatiilor prin eliminarea
combinatiilor de gene disarmonice sau nearmonizate , neintegrate ce apar in urma hibridarilor si
retinerea numai a acelor combinatii de gene armonizate , integrate.
Estimarea gradului de izolare reproductiva se face cu ajutorul unui indicator cantitativ numit coeficient
de izolare reproductiva ( I )
Populatiile difera si prin prezenta sau absenta unor caractere calitative (morfologice) sau prin media
unor caractere cantitative (fiziologice).
Sistematica nu poate analiza toate caracterele populatiilor. Caracterele preferate de taxonomisti sunt
cele morfologice pt ca :
- sunt mai usor vizibile
- mai putin influientate de mediu
- se transmit in masura mare la descendenti
exemple : culoarea pielii, parului, lanii, penelor, dezvoltarea corporala , conformatia corporala,
prezenta , forma si dimensiunea cozii, urechilor, crestei etc.
Regula folosita de taxonomisti este ¾ , adica daca din 2 populatii presupuse a fi amestecate se separa
corect ¾ dintre indivizi , ele sunt considerate a fi diferite.
Caracterele cantitative : cantitatea de lapte, greutatea vie , greutatea lanii, numarul de oua etc si
caracterele de reproductie : natalitate , prolificitate, fecunditate etc , sunt mai putin vizibile , foarte mult
influientate de mediu si se transmit in masura mica la descendenti.
In cazul caracterelor cantitative se pune problema care este cauza diferentei intre mediile unui caracter
la 2 populatii.
Diferenta intre mediile unui caracter poate avea 2 cauze:
- una genetica
- una de mediu
Populatiile sunt considerate diferite numai in masura in care diferenta este genetica.
Diferentele genetice intre populatii pot avea 2 cauze :
1. Frecventa diferita a acelorasi gene la cele 2 populatii
2. Prezenta unor gene intr o populatie si absenta lor in alte populatii ( in cazul speciilor)
Fiecare populatie are o nisa ecologica distincta la care este adaptata , ceea ce o fereste de a intra in
competitie cu alta populatie.
Nisa ecologica = totalitatea factorilor de mediu la care este adaptata o populatie.
Rasele sunt agregate de populatii cu marime efectiva mare si care evolueaza sub influienta selectiei.
Liniile sunt populatii cu marime efectiva mica , de exemplu linia consangvinizata evolueaza sub
influienta derivei genetice.
13
CATEGORII SISTEMATICE ZOOTEHNICE
SPECIA
Specia este cea mai larga comunitate de indivizi care se reproduc efectiv intre ei sau sunt potential
capabili sa o faca.
Specia este un sistem inchis , izolat reproductiv printr un mecanism de izolare controlat genetic.
Dupa Mayer exista urmatoarele mecanisme de izolare reproductiva a speciilor :
I. Mecanisme care impiedica imperecherea ( precopulatoare)
1.Parintii potentiali nu se intalnesc ( izolare geografica sau ecologica)
2.Parintii potentiali se intalnesc dar nu are loc copularea ( izolare etologica)
3.Copularea se produce dar nu are loc tranferul de sperma ( izolare mecanica)
II. Mecanisme postcopulatoare
1.Transferul de sperma se produce dar ovula moare ( mortalitate gametica)
2.Ovula este fecundata dar hibridul moare ( hibridare oaie-capra)
3.Hibridul are o supravietuire scazuta ( mortalitate neonatala)
4.Hibridul supravietuieste dar este steril ( exemplu : catar ( hibridare magar ×iapa) si bardou
(hibridare armasar ×magarita))
In functie de gradul de izolare reproductiva , diferente fenotipice si diferente ecologice exista
urmatoarele categorii de specii:
1. Specia propriu zisa – reprezentata de un agregat de populatii panmictice ( foarte mari) izolate
reproductiv.
2. Specii gemene – cuprinde grup de populatii fenotipic asemanatoare dar avand intre ele
mecanism de izolare reproductiva ( la speciile salbatice).
3. Semispecia – este reprezentata prin grup de populatii care au dobandit unele atribute ale
rangului de specie , dar nu in totalitate: nu au dobandit izolarea reproductiva deplina ( exemple
: taurinele si zebul , taurinele si yakul).
RASA
Rasa este un agregat de populatii , rar o populatie simpla , cu un efectiv suficient de mare pt a evolua
sub influienta selectiei.
Nu este izolata reproductiv, este un sistem deschis ( poate schimba gene cu alt sistem). Izolarea
reproductiva a fost facuta astfel :
1. De catre om cu ajutorul registrelor genealogice in cazul raselor perfectionate
2. Prin bariere geografice, politice si vointa omului in cazul raselor locale.
Clasificarea raselor se face in functie de urmatoarele criterii:
I. Tipul de productie:
-rase specializate
-rase mixte
II. Precocitate:
-rase precoce
-rase tardive
III. Dezvoltarea corporala:
-rase hipermetrice
-rase eumetrice
-rase elipometrice
14
IV. Conformatie corporala de ansamblu:
-dolicomorfe
-mezomorfe
-brevimorfe
V. Conformatia capului:
-dolicocefale
-mezocefale
-brevicefacele
VI. Profilul capului:
-rectiliniu ( drept)
-concav sau convex
VII. Forma si dimensiunea urechilor(la rasele de porci)
VIII . Forma si dimensiunea cozii ( la rasele de ovine)
A. Rase perfectionate : se mai numesc „pure” , artificiale sau amelioratoare. Sunt agregate de populatii
izolate reproductiv prin registre genealogice si caracterizate prin capacitate de productie ridicata fiind
diferentiate intre ele mai mult prin caractere morfologice.
Sunt integrate adica subpopulatiile pot schimba intre ele reproducatori.
Sunt cosmopolite adica pot vietui oriunde li se creaza conditiile in care s-au format.
Evolueaza sub influienta selectiei artificiale.
Valoara economica a raselor perfectionate s-a stabilit pana in zilele noastre pe baza performantelor lor
medii, astfel ca rasa pura din fermele de elita trebuia sa aiba o performanta mai mare decat rasa din
fermele de productie .
Transformarea raselor perfectionate in sursa de producere a hibrizilor a schimbat aceasta viziune:
animalele din fermele de elita pot avea performante mai mici decat cele din fermele de productie
datorita absentei heterozisului ( fenomenul de heterozis se manifesta la hibrizi).
Ameliorarea raselor perfectionate in perioada dintre cele 2 revolutii industriale se baza pe selectie pe
ascendenti ( „ameliorare cu pedigreu”).
Erau considerati valorosi ca stramosi numai reproducatorii care erau premiati la expozitii sau vanduti
cu preturi mari.
Obiectivul selectiei raselor perfectionate era vag iar caracterele vizate spre ameliorare erau multe si
imprecis formulate . Printre acestea un loc important il ocupa tipul rasei( un ansamblu de caractere de
exterior).
Astazi tipul rasei a iesit din obiectivul ameliorarii raselor perfectionate , locul lui fiind luat de
performantele productive ( caractere utile economic).
Rasa perfectionata nu mai este destinata exploatarii , ci producerii hibrizilor . Aceste rase sunt
ameliorate in intreprinderi de ameliorare integrate , in care controlul oficial al productiei ocupa un loc
important.
Cresterea consangvinizarii pe generatie in cazul raselor este 0.5 %
B. Rasele de tranzitie ( semirase sau ameliorate) – cuprind un grup de populatii care au dobandit unele
atribute ale rangului de rasa , dar nu in totalitate : nu au dobandit izolarea reproductiva deplina.
15
Din grupul semiraselor fac parte populatiile de tipul : Merinos, Marele Alb, Friza, Bruna, Baltata
Romaneasca.
Ameliorarea semiraselor descendente dintr o rasa perfectionata straina s-a aflat pana in zilele noastre
sub imperiul pseudoteoriei conform careia rasele perfectionate introduse in zone noi degenereaza . Ca
urmare „trebuie facute continuu importuri de reproducatori pt a le mentine”.
Importurile masive au perpetuat criza de aclimatizare si au impiedicat realizarea unei adaptari
fenotipice de lunga durata , urmata de o adaptare genetica.
Perspectiva semiraselor este izolarea reproductiva si transformarea lor in rase perfectionate.
C. Rasele locale (naturale sau primitive) – sunt un agregat de populatii izolate reproductiv prin bariere
geografice, politice si vointa omului.
Sunt adaptate la mediul natural, deci evolueaza sub influienta selectiei naturale. Sunt divizate in
populatii mici adica crescatorii pe localitate si pe proprietar.
Nu toate gospodariile poseda berbeci. Ca urmare cele care nu au graviteaza in sfera de influienta
genetica a crescatoriilor cu berbeci.
In afara de aceasta integrare genetica exista si o integrare economica , prin organizarea pasunatului.
Pt ca evolueaza sub influienta selectiei naturale , rasele locale sunt mai putin productive ca cele
perfectionate.
LINIA
Linia este o populatie simpla izolata reproductiv de catre om si care evolueaza sub influienta selectiei
artificiale.
In functie de ponderea consangvinizarii pe generatie liniile sunt de mai multe categorii :
1. Linii neconsangvinizate – sunt populatii simple apartinand unei rase , diferentiate intre ele mai mult
prin caractere productive decat morfologice, fiind adaptate la mediul artificial ( daca apartin raselor
artificiale) sau la mediul natural ( daca apartin raselor naturale).
Cresterea consangvinizarii pe generatie este 1%.
Liniile neconsangvinizate sunt ameliorate in intreprinderi de ameliorare si se vizeaza obtinerea unui
progres genetic cat mai mare.Valoare economica a liniilor se stabileste nu pe baza performantelor lor
medii , ci prin comparare intre ele sau cu o populatie stabila genetic in statiuni de testare.
Daca liniile sunt destinate producerii hibrizilor , atunci valoare economica a lor se stabileste prin
compararea hibrizilor .
2. Liniile moderatconsangvinizate – sunt populatii simple ce apartin unei rase , diferentiate intre ele
mai mult prin caractere productive decat morfologice. Evolueaza cu o crestere a consangvinizarii de 3
% pe generatie ( limite intre 1-6%).
Cresterea consangvinizarii pe generatie poate fi rezultatil actiunii unei selectii intense sau poate viza
mentinerea unei asemanari genetice ( inrudire) cu unii reproducatori remarcabili.
Aceasta metoda a fost folosita secolul trecut cand s-au format majoritatea raselor existente astazi care
pastreaza o mare asemanare genetica cu fondatorii lor.
Acest procedeu s-a numit „mecanism cu clichet”.
3. Linia consangvinizata – este cea mai mica populatie simpla care se reproduce prin consangvinizare
stransa si care tinde sa devina homozigota.
Evolueaza sub influienta derivei genetice .
Cresterea consangvinizarii pe generatie este mai mare de 6%.
Sunt folosite pt obtinerea animalelor de laborator si incrucisari industriale la plante.
4. Linia sau populatia stabila genetic – este o populatie simpla in care se evita selectia , incrucisarea ,
consangvinizarea si deriva genetica.
16
Frecventa genelor si genotipurilor ramane neschimbata de la o generatie la alta.
Sunt folosite :
- ca rezerva de gene de la populatiile pe cale de disparitie( genoteci)
- ca populatii de control pt masurarea progresului genetic in alte populatii supuse ameliorarii.
Ca si individul , populatia are o anumita structura ce s-ar putea modifica in timpul procesului de
adaptare. Ea are o ontogenie : aparitie , dezvoltare, disparitie.
Structura populatiei reprezinta descrierea categoriilor de indivizi dintr-o populatie cu precizarea
ponderii pe care o detine fiecare categorie din total.
Populatia poate avea mai multe structuri in functie de criteriile avute in vedere pt clasificare :
A. Structura genetica : este reprezentata de descrierea categoriilor de genotipuri dintr –o populatie
si frecventa acestor genotipuri. Este foarte importanta pt ameliorare pt ca structura genetica
constituie obiectul schimbarii.
B. Structura de reproductie : reprezinta descrierea categoriilor de indivizi care participa la
reproductia populatiei si ponderea pe care o detine fiecare categorie din total. Legat de
structura de reproductie se studiaza :
1. Structura de sexe
2. Structura de familii
3. Structura de varsta
4. Structura de imigratie
5. Structura de generatii
6. Structura de subpopulatii
1. Structura de sexe : este redata prin raportul de sexe adica cu cate femele se imperecheaza un
mascul . De exemplu : la cabaline 1/10 sau 1:10 , la gaini 1/8 – 1/12, la ovine 1/25-1/40.
2. Structura de familii : familia ( in sens genetic ) este un grup de indivizi apropiat inruditi ce au
avut un stramos comun suficient de apropiat. Familia merge pana la inrudirea dintre ½ veri
primari ( fii unor semifrati , deci un bunic comun). Familia nu este o populatie ci o structura
genetica a acesteia ( femelele si masculii de reproductie dintr-o populatie = matca). In matca nu
exista familii ci cupluri de imperechere. Structura de familii se discuta numai la descendenti.
Exista 2 tipuri de familii:
a. familii de mama : reprezentate prin toti descendentii aceleiasi mame ( la o fatare).
- La speciile unipare ( cabaline, taurine, ovine ) nu exista familii de mama
- La speciile pluripare ( porci , pasari ) familiile de mama sunt reprezentate de frati buni, surori bune
( familii de sibs).
b. familii de tata : reprezentate prin toti descendentii aceluiasi tata:
- la speciile unipare sunt familii de semifrati , semisurori ( familii de halfsibs).
- la speciile pluripare familiile de tata sunt amestec de frati buni surori bune, semifrati semisurori
( familii de sibs si halfsibs).
3. Structura de varsta : reprezinta descrierea categoriilor de varsta dintr-o populatie cu
precizarea ponderii pe care o detine fiecare categorie din total .
Unitati de masura pt varsta :
-lactatia
-fatarea
-tunsoarea
-anul
17
Populatiile prezinta 2 structuri de varsta :
a. structura de varsta stabila ( stationara sau echilibrata )
In generatii diferite, in ani diferiti structura de varsta este aceeasi cu 2 conditii :
- efectiv stationar numeric : ponderea reformelor = ponderea primiparelor
- fiecare categorie de varsta are o pondere mai mare decat categoria de varsta urmatoare.
In expresie grafica structura de varsta stabila este piramidala .
18
Adaptarea este procesul de modificare al vietuitoarelor ca raspuns la stimulii externi si interni. Stimulii
care provoaca reactia de adaptare sunt de regula factori adversi ( stresori , agresivi) , care forteaza
domeniul de reactie ( de neutralitate) al vietuitoarelor.
Domeniul de neutralitate reprezinta domeniul in care nu este solicitat sau este solicitat slab mecanismul
de adaptare.
Factorii adversi pot fi :
- de natura climatica ( cald, frig )
- de natura nutritionala ( carente in microelemente, aminoacizi, vitamine etc)
- de natura interna ( toxine , paraziti, agenti patogeni)
- de natura sociala ( treapta inferioara in grup )
Factorii stresori pot avea o durata scurta de actiune , pot fi fluctuanti in timp si spatiu sau pot avea o
durata mare de actiune in timp. Cand actioneaza pt scurt timp, de regula indivizii populatiei raspund
printr-o modificare fenotipica de scurta durata ce vizeaza tamponarea fluctuatiilor de mediu.
Daca factorul stresor actioneaza timp indelungat , indivizii populatiei raspund printr-o adaptare
fenotipica de lunga durata ( aclimatizare ) urmata de o adaptare genetica.
Pt ca o populatie sa supravietuiasca trebuie ca majoritatea indivizilor ei sa-si ajusteze fenotipul si sa
urmeze apoi o adaptare genetica.
Adaptarea fenotipica
Este modificarea fenotipica ( anatomica , fiziologica) ca raspuns si pt a anihila fluctuatiile adverse ale
factorilor de mediu .
Adaptarea fenotipica este posibila deoarece genotipul unor caractere poate da in medii diferite ,
fenotipuri diferite.
Totalitatea fenotipurilor pe care le prezinta un genotip se numeste domeniul sau norma sa de reactie .
Genotipurile heterozigote se adapteaza mai bine decat cele homozigote .
Exista 3 cai de realizare a adaptarii fenotipice :
1. Adaptare comportamentala : este procesul alegerii de catre indivizi a mediului favorabil
si evitarea celui nefavorabil (cald-rece).
2. Adaptare prin homeostazie fiziologica : este tendinta organismului de a –si pastrea
echilibrul dinamic intern prin procese de reglare proprii( mentinerea temperaturii,
mentinerea presiunii sangelui ).
3. Adaptare prin canalizare ( homeostazie de dezvoltare ) : este procesul prin care un
genotip da nastere aceluiasi genotip in medii diferite. Acest proces este controlat de gene
specifice promovate de selectia naturala.
Adaptarea fenotipica a fost studiata de Seyle si denumita „teoria sindromului de stres” cu 3 stadii :
A. Reactia de alarma : in care sunt mobilizate toate fortele de aparare impotriva factorului stresor.
B. Stadiul de rezistenta : reflecta completa adaptare a organismului la factorul stresor.
C. Stadiul de epuizare : intervine cand factorul stresor este puternic si de lunga durata.
Spre deosebire de adaptarea fenotipica care este fluctuanta , adaptarea genetica este directionala adica
modifica radical populatia.
Baza adaptarii genetice o constituie faptul ca populatiile prezinta o variabilitate genotipica a
caracterelor de adaptare : unii indivizi sunt foarte bine adaptati , altii sunt mai putin adaptati iar altii
sunt neadaptati.
Ansamblul factorilor de mediu general la care este adaptat o populatie constituie nisa sa ecologica.
19
Gradul de adaptare al indivizilor la nisa populatiei a fost prezentat de catre Wright sub forma unei harti
„cu dealuri si vai”. In „varfuri” se gasesc indivizii adaptati iar in „vai” cei neadaptati care constituie
povara genetica a populatiilor.
Si unii si altii apar la fiecare generatie prin antrenarea rezervei de gene a populatiilor.
Adaptarea genetica se realizeaza prin restructurarea genofondului populatiilor in 2 situatii :
1. Mediul general al populatiei (nisa sa) se schimba
2. In vecinatatea populatiei apare o nisa ecologica libera care determina populatia sa o ocupe
Populatiile fara suficienta variabilitate genetica mai devreme sau mai tarziu sunt supuse
disparitiei. Problema adaptarii genetice si fenotipice se pune in 2 situatii:
1.Importurile de animale : introducerea raselor perfectionate in zone cu climat mai putin favorabil.
Importurile trebuie sa fie suficient de mari si heterogene pt ca selectia sa gaseasca genotipuri care sa
realizeze adaptare populatiilor.
2.Modificarea drastica a sistemelor de exploatare in ferme
Reprezinta capacitatea unui genotip de a transmite genele sale la fondul de gene al generatiei urmatoare
, de fapt numarul de descendenti adulti pt reproductie pe care ii lasa fiecare individ ( genotip).
Aceasta se numeste valoarea adaptativa sau genetic fitness ( W ).
W = 0 : atunci cand indivizii nu lasa descendenti adulti pt reproductie.
W = 1 : indivizii au avut nr maxim de descendenti pt reproductie conform speciei respective.
In genofondul populatiei exista gene pastrate ca rezerva pt diferite situatii . Acestea constituie balastul
genetic al populatiei.
Diminuarea valorii adaptative ca urmare e expresiei in fenotip a unor gene din balastul genetic ,
constituie povara genetica a fiecarei populatii ( L ).
E posibil ca un animal sau o populatie sa fie mai bune decat altele intr-un mediu si mai slabe in alte
medii. Deci clasificarea animalelor este legata de un anumit mediu.
Interactiunea G-M are la baza faptul ca performanta respectiva este controlata in medii diferite , de
gene diferite.
Genetic este vorba de 2 caractere diferite si nu de unul .
Interactiunea G-M inseamna ca poate avea loc o schimbare in clasificarea unei serii de genotipuri cand
sunt masurate in medii diferite.
P = performanta
M = mediu
Pentru a masura gradul si sensul interactiunii G-M se calculeaza coeficientul de corelatie genetica ( rG )
intre performantele realizate in medii diferite. Daca rG tinde catre 1 nu exista interactiune G-M , daca rG
tinde catre 0 exista o puternica interactiune G-M.
Interactiunea G-M este importanta in 2 situatii :
- cand se iau decizii in legatura cu mediul in care trebuie organizata selectia .
- cand se introduc rase perfectionate in zone cu climat diferit ( importuri de animale).
20
Mediile care pot interactiona cu genotipul sunt :
1. Anul : diferente de clima de la an la an.
2. Clima : diferente de clima intre zonele in care sunt situate fermele.
3. Ferma : sisteme de exploatare diferite in diferite ferme .
Aparitia populatiilor
Exista 3 moduri :
- Anageneza : aparitia unui populatii prin transformarea in timp a unei populatii fara ramificatie
geografica. Este de 2 tipuri :
a. Anageneza autogena: transformarea in timp a unei populatii fara imigratie (aport de gene
straine ). Ex : Friza olandeza , Bruna elvetiana.
b. Anageneza alogena : transformarea in timp a unei populatii cu imigratii. Ex: Tigae
romaneasca.
- Cladogeneza (clados = spargere): aparitia unei populatii prin ramificarea geografica a unei populatii
in mai multe. Poate fi:
a. Cladogeneza autogena: fara imigratie . Ex : Friza olandeza s-a ramificat in Friza americana si
Friza elvetiana.
b. Cladogeneza alogena: cu imigratii. Ex: Baltata romaneasca a provenit prin ramificarea rasei
Simmenthal cu masive imigratii.
- Sinteza : fuzionarea mai multor populatii intr-una singura care nu mai poate fi considerata
echivalenta cu nici una cu care a intrat in combinatie. Ex : rasa de ovine Merinos de Palace a provenit
prin fuzionarea ( sinteza ) mai multor rase de tip Merinos.
Dezvoltarea populatiilor
Este procesul de expansiune numerica , teritoriala si diversificare genetica a populatiilor .
Expansiunea populatiilor depinde de caracterele demografice dinamice ( natalitate , prolificitate ,
viabilitate , mortalitate ) si de gradul de adaptare al populatiilor la mediu si la cerintele omului.
Dezvoltarea populatiilor se exprima si la om, prin rata bruta a cresterii numerice = natalitate –
mortalitate ( in % ).
Dezvoltarea populatiilor se realizeaza in 2 moduri :
1. Reproductia in sine a unei populatii , adica aducerea de reproducatori masculi si femeli si
inmultirea lor in zone noi ( metoda costisitoare ).
2. La taurine se practica absorbtia populatiei locale prin insamantarea femelelor locale cu
material seminal de la masculii populatiei ce urmeaza a fi introdusa.
Disparitia populatiilor
Poate avea 2 cauze :
- din ratiuni econimice, deci pierderea competitiei economice
- pierderea adaptarii la mediu
Se pune problema conservarii materialului genetic de la populatiile pe cale de disparitie :
a. Infiintarea de populatii stabile genetic ( genoteci ) ca rezerva de gene de la populatiile ce ar
disparea.
b. Banci de sperma , embrioni , ovare congelate.
21
CAP III : AMELIORAREA ANIMALELOR
A. Predictia valorii de ameliorare prin procedee BLP ( Best Linear Prediction ) : prima
etapa a selectiei este predictia valorii de ameliorare a candidatilor la selectie ( valoarea de ameliorare
este criteriul ideal de alegere al animalelor pentru reproductie , pentru descendenta , ea gasindu-se si in
gameti ).
I. Predictia valorii de ameliorare pe performante proprii :
1. O singura performanta masurata pentru un caracter : se porneste de la performanta ca sursa
de informatie fenotipica ( numai ea poate fi masurata ) iar trecerea de la performanta la valoarea de
ameliorare se face cu ajutorul heritabilitatii care are functie de regresie a valorii de ameliorare fata de
performanta.
_
23
h2 = bA,P => A= bA,P · P => Â = h2 ( P – PC )
h2 = precizia predictiei
Performantele se exprima intotdeauna ca abatere de la performanta media a grupului de contemporani.
Aceasta formula este cea mai generala formula a predictiei lui A cand indivizii au o singura
performanta masurata pentru un caracter si apartine aceluiasi grup de contemporani.
2. Mai multe performante masurate pentru un caracter : in acest caz heritabilitatea unica ( h2 )
se inlocuieste cu heritabilitatea medie sau multipla_ ( h 2m ) si performanta unica ( P ) se inlocuieste cu
performanta medie ( Pm)
h2m > h2
h2m = h2 · m .
1+ ( m-1)R
3. Indivizii provin din ferme diferite ( vanzari – cumparari ): totdeauna compararea se face in
cadrul fermei care cumpara ( comparare prin calcul . Valoarea de ameliorare pentru ferma care vinde
are 2 componenti : se tine cont si de diferentele genetice existente intre ferme.
Exemplu : ferma A cumpara din ferma B
_
2
ÂA = h ( PA – PA )
_ _ _
2 2
ÂB = h ( PB – PB ) + h d ( PB – PA )
h2d = heritabilitatea diferentei genetice dintre ferme
h2d = 0,05 – 0,15 ( cand fermele schimba frecvent reproducatori intre ele)
h2 = 0,2 ( cand se compara rase diferite )
n= nr de rude
r = coeficientul de inrudire intre individul apreciat si rude ( 0,5 pentru surori , 0,25 pentru semisurori ,
0,27 pentru amestec de surori si semisurori )
t = coeficientul de asemanare fenotipica intre performantele rudelor
t = r · h2 + c 2
r = coeficientul de inrudire a rudelor intre ele (0,5 pentru surori , 0,25 pentru semisurori , 0,27 amestec
de surori si semisurori )
c2 = corelatia de mediu comun ; de regula rudele beneficieaza de acelasi mediu si ca urmare se face
abstractie de el in formula ( c2 = 0 ).
3. Performantele descendentilor ( selectia taurilor pentru cantiatea de lapte pe baza performantei medii
a fiicelor )
_ _
 = n · 0,5 · h2 ( PC - PCP )
1+(n-1)·0,25·h2
n = nr de fiice
0, 5 = inrudirea intre taur si fiice
0,25 = inrudirea fiicelor unui taur intre ele ( fiicele unui taur sunt semisurori )
B. Predictia valorii de ameliorare prin metodologia BLUP ( cei mai buni predictori liniari
nedeplasati ) : este o metodologie foarte moderna care permite evaluarea genetica a indivizilor pe baza
mai multor surse de informatie.
Modelul liniar poate fi scris astfel :
Yij = µ + si + eij
Selectia
Selectia este procesul de alegere pentru reproductie sau procesul de discriminare reproductiva
neintamplatoare a genotipurilor.
Animalele din care se face alegerea se numesc candidati la selectie.
Indivizii alesi se numesc retinuti sau selectionati , ceilalti se numesc respinsi sau reformati.
Ca rezultat al selectiei unii indivizi nu lasa descendenti , ei mor genetic deci genele lor dispar din
populatie.
Cei selectionati continua sa vietuiasca prin urmasi proportional cu numarul acestora , ca urmare
purtatorii diferitelor genotipuri transmit in proportie diferita genele lor si ca urmare frecventa acestora
se modifica de la o generatie la alta.
Cauzele discriminarii reproductive :
- Intamplarea : indiferent de valoarea lui unanimal lasa mai multi sau mai putini descendenti datorita
sansei sau nesansei. Intamplarea este prezenta de la gamet pana la fetus : meioza si fecundarea sunt
supuse hazardului.
- Selectia naturala : reprezinta procesul de discriminare realizat de mediul de viata care favorizeaza
supravietuirea celor mai bine adaptati. Selectia naturala actioneaza continuu si peste tot , uneori greu de
sesizat. Spre deosebire de cea artificiala ea nu are un obiectiv iar efectul ei se realizeaza intr-un timp
indelungat.
- Selectia artificiala : este procesul de discriminare reproductiva realizat de catre om in scopul obtinerii
unor populatii de animale mai bine adaptate nevoilor sale . Pentru a se maximiza efectul selectiei
artificiale trebuie reduse la minim intamplarea si selectia naturala .
R = h2 · S
h2 = precizia selectiei
S = diferenta / diferentialul de selectie = superioritatea performantei medii a retinutilor fata de
performanta medie a candidatilor , in aceleasi conditii de mediu
_ _
S = XR - XC P
∆ G = h2 · S
T
T = intervalul de generatie
A . Intervalul de generatie ( T ) reprezinta varsta medie a parintilor la data cand sunt fatati descendentii
lor retinuti pentru reproductie. Datorita faptului ca intr-o populatie sunt atat masculi cat si femele , care
la randul lor vor avea fiecare atat fii cat si fiice , intervalul de generatie mediu / populatie este media
aritmetica a celor 4 cai de realizare a lui.
Masculi ( tati ) : - fii ( tati ) , TTT = varsta medie a tatilor cand dau tati ( fii )
- fiice ( mame ) , TTM = varsta medie a tatilor cand dau mame ( fiice )
Femelele ( mame ) : - fii ( tati ) , TMT = varsta medie a mamelor cand dau tati ( fii )
- fiice ( mame ) , TMM = varsta medie a mamelor cand dau mame ( fiice )
27
T = TTT + TTM + TMT + TMM
4
28
In populatiile cu variabilitate mare , deviatia standard este mare , implicit diferenta de selectie este
mare .
V% > => s % > => S >
a. Mutatia , imigratia , recombinarile – trebuie luate masuri de reduce a variatiei de mediu care
poate masca variatia genetica
b. Cresterea numarului de candidati la selectie care poate spori sansa de aparitie a cat mai multor
combinatii genetice
2. Intensitatea selectiei care la randul ei depinde de proportia la retineri fiind invers proportionale
. La speciile cu natalitate mica sunt candidati putini la selectie , deci proportia de retineri este
mare , iar intensitatea selectiei mica.
Exemplu de proportie de retinere la diferite specii :
Specia P ♀ P♂
Porci
Pasari 10 – 15 % 0, 5 – 2 %
Ovine 45 - 55 % 3–4%
Taurine 55 – 65 % 3–6%
a. Natalitatea populatiei : la speciile cu natalitate mare => candidati multi la selectie => proportie de
retineri mica => intensitatea selectiei mare => raspuns anual al selectiei mare.
∆ G = h2 · i
T
b. Raportul de sexe : conform raportului de sexe , numarul de masculi retinuti este < decat al
femelelor => intensitatea selectiei lor este mai mare de aceea principala cale de realizare a progresului
genetic prin ameliorare este prin masculi.
Intensitatea selectiei lor poate creste foarte mult prin folosirea insamantarilor artificiale.
c. Mortalitatea si reforma de necesitate la tineret : daca acestea sunt mari va creste proportia de
retineri => scade intensitatea selectiei => scade raspunsul la selectie.
d. Durata medie de exploatare la reproductie : daca durata medie de exploatare la reproductie este
mare :
- creste numarul candidatilor la selectie => scade proportia de retineri => creste intensitatea selectiei =>
creste raspunsul la selectie ∆G.
- durata de exploatare la reproductie mare => interval de generatie mare => raspunsul la selectie mic
( numitorul fractiei ) , de aceea apare necesar efectuarea unor calcule de optimizare pentru raportul i .
T
C. Precizia selectiei ( h2 )
Depinde de precizia cu care a fost predictata valoarea de ameliorare a candidatilor la selectie si
reprezinta raportul dintre varianta valorii de ameliorare si varianta fenotipica.
29
Precizia selectiei este :
a. Pe performante proprii :
- h2 cand indivizii au o singura performanta masurata pentru un caracter
- h2m = h2 m , cand indivizii au mai multe performante medii masurate pentru
1+( m-1) R un caracter
b. Performanta rudelor :
- ascendenti : rh2 si rh2m
- colaterali si descendenti : nrh2 .
1+(n-1)rh2
1. Durata medie de exploatare la reproductie ( d ) : daca aceasta este mare => precizia va fi mare
pentru ca se pot face mai multe controale ale performantelor indivizilor ( adica h2m > h2 ).
2. Numarul de rude carora li se masoara performantele are importanta in cazul selectiei familiale :
numarul mare de rude , precizie mai mare comparativ cu o singura ruda ( e mai precisa selectia
pe colaterali si descendenti pentru ca sunt mai multe rude fata de selectia pe ascendenti ).
3. Selectie disruptiva = retinerea la reproductie a mai multor categorii de animale , atat – cat si +
variante , astfel ca in generatia filiala , populatia tinde sa se imparta in mai multe subpopulatii, sa se
dezmembreze.
!!!! De invatat de pe foi caractere care pot intra in obectivul ameliorarii !!!!!
Selectia intrafamiliala
Este selectia indivizilor pe baza_ performantelor lor proprii exprimate ca abatere de la performanta
medie e familiei (( P-Pf ) → selectia intrafamiliala ). Se aplica atunci cand familiile nu pot fi
amestecate pentru ca fiecare familie a beneficiat de conditii de mediu diferite , deci exista corelatie de
mediu comun intre familii ( c2 ≠ 0 ).
Se judeca separat fiecare familie alegandu-se cei mai buni indivizi din ea. Se aplica la caractere :
1. Nelimitate de sex
2. Caractere care nu impun sacrificarea animalelor pentru a le masura
3. Caractere cu heritabilitate mare ( h2 > 0,25 )
4. Familiile beneficiaza de conditii de mediu diferite , deci corelatia de mediu comun este
diferita de 0
Practic se aplica in populatii mici , nu atat pentru progres genetic cat mai ales pentru evitarea
consangvinizarii. Este urmata totdeauna de incrucisare rotativa interfamiliala.
Aceasta metoda de selectie are 2 forme :
A. Selectia intrafamiliala in herghelii : hergheliile sunt ferme de elita mici formate din
aproximativ 40 – 100 iepe si 4 – 10 armasari. Sub aspectul costului aceasta metoda de selectie este mai
scumpa decat selectia pe performante proprii pentru ca impune controlul montelor si al fatarilor si
inregistrarea originii in registrul genealogic de herghelie.
Efectivul matca se imparte in atatea grupe cati armasari sunt ( fiecare grupa are 10 iepe si un armasar ).
Fiecare armasar reformat dintr-o grupa este inlocuit printr-unul din fiii sai ( selectie intrafamiliala ).
Femelele candidate la selectie dintr-o grupa inlocuiesc reforma acestora in grupa vecina ( incrucisare
rotativa interfamiliala )
B. Selectie intrafamiliala in liniile paterne de curci , fara individualizare , controlul si
inregistrarea performantelor : o astfel de linie este formata din 80 – 100 femele si 5 – 20 masculi.
Femelele vor fi impartite in 4 – 5 grupe astfel ca in propriul grup pot fi inlocuiti ori masculii reformati
ori femelele reformate , celalalt sex inlocuind reforma in grupa vecina.
32
Selectia interfamiliala( familiala propri-zisa )
Este selectia familiilor luate ca intreg ( surori , semisurori, amestec ) pe baza performantelor lor medii
exprimate ca abatere de la performanta medie a contemporanilor . ( ( Pˉ f –Pˉc ) → selectie interfamiliala
).
Se retin sau se resping de la reproductie familiile luate ca intreg , facandu-se abstractie de
performantele individuale , desi acestea se cunosc. Se aplica la caractere :
7 nelimitate de sex
8 care nu impun sacrificarea animalelor pentru a le masura
9 caractere cu heritabilitate mica ( h2 < 0,25 )
10 atunci cand familiile beneficiaza de aceleasi conditii de mediu ( c2= 0 )
In cazul acestei metode de selectie intervine o contradictie intre precizia selectiei ( determinata de
marimea familiilor la testare ) si intensitatea selectiei ( determinata de numarul de familii care intra la
testare.
Exemplu familii mari la testare inseamna :
a. Multi indivizi in familie carora li se masoara performantele → precizie mare ( h2 > ) rezulta ∆G
>.
b. Putine in spatiul de testare → proportia de retineri mare ( p ) rezulta intensitatea selectiei mica
( i ) rezulta ∆G<
Aceasta contradictie a fost rezolvata de catre Robertson care a elaborat marimea optima a familiei la
testare ( n ).
n = 0,56 √ T .
s·h2
0,56 = constanta
T = spatiul de testare
s = numarul minim de familii din care se retin masculii pentru evitatarea consangvinizarii
In forma ei pura aceasta metoda se aplica rar , se aplica totusi in selectia gainilor pentru numarul de oua
fara evidenta originii. Cocosii si gainile repartizate conform raportului de sexe , se cresc separat in boxe
dar in aceeasi sala ( c2 =0 ). Ouale se recolteaza separat de la fiecare familie , se incubeaza separat ,
tineretul femel este crescut separat si intra in testare pentru numarul de oua la 20 de saptamani si iese la
40 de saptamani.
Selectia combinata
Este cea mai eficienta metoda de selectie pentru caractere nelimitate de sex si care nu impun
sacrificarea animalelor pentru a le masura. Se aplica la caractere cu heritabilitate mica si mijlocie si
atunci cand indivizii populatiei beneficiaza de aceleasi conditii de mediu ( c2 = 0 ).
Selectia combinata este alegerea indivizilor pe baza predictiei valorii de ameliorare a lor in functie de
performantele proprii exprimate ca abatere de la performanta medie a familiei ( selectie intrafamiliala )
si pe baza performantelor medii ale familiei exprimate ca abatere de la performanta medie a
contemporanilor ( selectie interfamiliala ).
Criteriul acestei metode de selectie il constituie indicele selectiei combinate ( I ) care insumeaza
estimatul valorii de ameliorare intra si interfamiliale.
_ _ _
2 2
I = h intrafamiliala ( P – Pf ) + h interfamiliala( Pf – Pc )
Acest indice de selectie se calculeaza pentru toti candidatii la selectie , pe baza valorii lui ei
ierarhizandu-se .
w = coeficient sau factor de ponderare ( corectie ). El difera de la familie la familie in functie de:
w = r- t · n ,
1 – t 1+(n-1)t
t = rh2 + c2
r = 0,5 pentru surori , 0,25 pentru semisurori , 0,27 pentru amestec de surori si semisurori
Lerner a elaborat un plan de selectie pentru o linie de gaini ouatoare , in care gainile sunt selectionate
prin selectie combinata ( I ) iar cocosii sunt selectionati prin selectie pe colaterali .
34
Planul Lerner clasic
Acesta a prevazut ca linia de gaini sa fie formata din 125 de gaini si 12 cocosi ( raport de sexe 1 : 10 ) .
Anual este reformat intregul efectiv ( d = 1 an ) , gainile fiind selectionate prin selectionate prin
selectie combinata iar cocosii prin selectie pe colaterali.
In planul Lerner se lucreaza cu familie de mama ( de gaina ) .
Pe fiecare gaina din matca se retin 8 puicute care au fost obtinute in 4 serii de ecloziune ( 2 puicute pe
serie ). Ca urmare , capacitatea de testare ( T ) este egala cu 125 de gaini · 8 puicute / gaina = 1000 de
locuri .
Corespunzator spatiului de testare exista spatiul de asteptare pentru cocosei . Ei asteapta rezultatul
testarii surorilor lor . Se retin pe fiecare gaina din matca 3 cocosei => in asteptare total vor sta 125 gaini
· 3 masculi / gaina = 375.
Lerner a prevazut ca cei 12 cocosi reformati anual din matca sa se retina din 4 familii de mama (tatii sa
fie diferiti ).
Testarea productiei de oua dureaza intre 20 si 40 de saptamani.
La 40 de saptamani se calculeaza indicele selectiei combinate pentru puicutele ramase , se ierarhizeaza
si se vor retine 125 . Cei 12 cocosi vor fi retinuti din 4 familii de mama , corespunzatoare primelor 4
familii clasate pentru numarul de oua.
Selectia pe descendenti
Este selectia taurilor pentru cantitatea de lapte pe baza performantei medii a fiicelor exprimata ca
abatere de la performanta medie a contemporanelor lor . Se aplica atunci cand indivizii bebeficiaza de
aceleasi conditii de mediu ( c2 = 0 ).
Prezicia selectiei pe descendenti este : n·0,5· h2 .
1+(n-1)·0,25·h2
Aceasta metoda de selectie are 2 neajunsuri:
- este tardiva , in sensul ca selectia taurasilor candidati nu poate fi facuta decat dupa cunoasterea
performantelor fiicelor lor; tinde sa mareasca intervalul de generatie
- exista dificultati in interpretarea cauzalitatii progresului genetic realizat intrucat sunt folositi
Sub aspectul costului este cea mai scumpa metoda de selectie. Pentru ca taurasii candidati la selectie
stau nefolositi la reproductie aproximativ 4 ani , in asteptarea rezultatului testarii fiicelor lor.
Planul selectiei pe descendenti a fost elaborat de catre Robertson ajutat de Rendel si a coincis cu
introducerea insamantarilor artificiale la taurine.
Etape :
1. Stabilirea marimii populatiei active : aceasta a fost rezultatul unei optimizari. Populatia activa
este reprezentata de efectivul de vaci dintr-o rasa cuprins in controlul oficial al productiei.
Marimea populatiei active a fost stabilita la 2000 de vaci.
2. Impartirea populatiei active in 2 parti ( tot rezultatul unei optimizari ) :
a. 40 % din vaci , cele mai bune => 2000 · 40% = 800 de vaci . Se insamanteaza cu material
seminal de la 2 tauri deja selectionati pe descendenti care au durata medie de exploatare la
35
reproductie de 3 ani , dupa care se reformeaza. Aceasta parte constituie fermele de elita. Din
aceste 800 de vaci se vor nominaliza mamele viitorilor taurasi candidati la selectia pe
descendenti.
b. 60 % din vaci => 2000 · 60 % = 1200 de vaci , se vor insamanta cu material seminal de la
taurasii candidati la selectia pe descendenti , cu scopul de a le produce fiicele pe performanta
carora vor fi ei selectionati. Aceasta parte constituie fermele de testare.
3. Se calculeaza numarul optim de fiice ( n ) necesare pentru a se testa un tauras candidat. Cele
1200 de vaci din fermele de testare vor produce in 3 ani 1200 fiice => capacitatea de testare =
1200 locuri.
n = 0,56 √ T = 0,56 √ 1200 => n ~ 30 fiice / tauras candidat
s·h2 2· 0,25
4. Se calculeaza numarul taurasilor candidati:
T = 1200 fiice = 40 taurasi candidati
n 30 fiice/tauras
5. Cei 40 de taurari candidati vor fi produsi in 3 ani de 40 mame de tauri : acestea vor fi
nominalizate printr-o selectie combinata din cele 800 vaci din fermele de elita. Proportia de
nominalizare :
P = 40 = 0,05
800
6. Se considera ca in perioada de asteptare (4 ani ) se pierd 20% din taurasii candidati : termina
testarea 40 masculi · 80 % = 32 masculi.
7. La sfarsitul testarii se face predictia valorii de ameliorare a celor 32 de taurasi candidati , se
ierarhizeaza si se stabileste destinatia lor astfel :
a. Primii 2 clasati vor inlocui reforma celor 2 tauri din fermele de elita
b. O treime din cei ramasi => 30 / 3 = 10 taurasi ( ultimii clasati se reformeaza ) .
c. Diferenta = 20 masculi sunt folositi pentru insamantari artificiale in fermele de productie.
Selectia pe ascendenti
Exista situatii cand in obiectivul selectiei pot intra mai multe caractere. De aceea este necesar :
36
- enumerarea caracterelor care urmeaza a fi ameliorate si nivelul vizat pentru fiecare
- directia de ameliorare
- gradarea importantei caracterelor
Principii in stabilirea obiectivului selectiei atunci cand acesta cuprinde mai multe caractere :
1. Obiectivul selectiei trebuie sa fie clar , precis : caracterele trebuie enuntate exact si pe cat
posibil masurabile obiectiv ( cm , g, kg etc) si nu estimate subiectiv.
2. Obiectivul selectiei sa fie constant pe o perioada cat mai lunga de timp . Orice schimbare in
obiectivul selectiei , determina schimbare si in raspunsul la selectie ( ∆G).
3. Obiectivul selectiei trebuie sa fie simplu : in sensul ca sa cuprinda numai caractere utile
economic ( cantitate de lana , de lapte , greutate vie , nr de oua etc).
Criterii pentru acceptarea mai multor caractere in obiectivul selectiei :
1. Importanta economica relativa a caracterelor ( ai ) : caracterele sunt acceptate sau nu in obiectivul
selectiei in functie de importanta lor economica . Suma importantei economice pentru fiecare caracter
trebuie sa fie egala cu 1 . Ea se exprima in fractii zecimale:
a1 + a2 + a3 +......+ an = 1
2. Heritabilitatea caracterelor ( h2 ) : aceasta determina direct precizia selectiei , care la randul ei
influienteaza raspunsul anual al selectiei ( ∆G ). De aceea intereseaza ca in obiectivul selectiei sa intre
caractere cu heritabilitate mare , pentru ca si precizia selectiei sa fie mare.
3. Corelatia genetica intre caractere ( rG ) : arata cum modificarea unui caracter poate influienta
modificarea altui caracter . In obiectivul selectiei este de dorit sa intre caractere independente
( necorelate genetic ) sau corelate pozitiv . In cazul corelatiilor negative , selectie pentru un caracter
inseamna selectie indirecta contra celuilalt caracter.
A. Selectia in tandem ( succesiva filogenetic ) : se face selectie pentru un caracter un anumit numar
de generatii pana la ameliorarea lui , dupa care in obiectivul selectiei intra urmatorul caracter
care urmeaza a fi ameliorat , folosindu-se acelasi procedeu. Practic , selectia in tandem se
reduce pentru un ciclu de selectie dat la selectia pentru un singur caracter. Este o metoda care se
aplica rar , ar fi eficienta atunci cand caracterele sunt necorelate sau corelate pozitiv.
B. Selectia pe nivele independente ( succesiva ontogenetic ) : toate caracterele din obiectiv sunt
selectionate in aceeasi generatie , dar nu in acelasi moment, ci la varste diferite ale candidatilor
la selectie ( in cursul ontogeniei lor ). Exemplu la ovine :
- primul caracter = greutatea vie la 5 luni : candidatii care sunt selectionati pentru acest caracter
devin retinuti pentru caracterul urmator
- al doilea caracter = cantitatea de lana la 12 luni : retinutii pentru acest caracter ( numai
femelele ) , devin candidati pentru caracterul 3
- caracterul 3 = cantitatea de lapte la 30 de luni
Pentru fiecare caracter se fixeaza un barem , un prag minim care trebuie indeplinit de fiecare candidat
pentru a fi retinut din punct de vedere al acelui caracter. Numarul retinutilor final = necesarul de
inlocuire in matca .
Selectia pe nivele independente se aplica atunci cand :
- caracterele sunt necorelate genetic ( rG = 0 )
- importanta economica relativa a caracterelor este egala pentru fiecare ( a1= a2 = .... an )
- proportia de retineri este egala pentru fiecare caracter ( p1=p2= ....pn ) .
Fenomenul de heterozis
_
Reprezinta superioritatea performantei medii a hibrizilor F1 ( PAB ) fata de performanta medie a
populatiilor parentale: _ _
PA + PB .
2
Efectul de heterozis se exprima in fractii zecimale sau in procente fata de media parentala :
_ _ _
_ PAB - PA +PB
HAB = 2 · 100
_ _
PA + PB
2
38
La baza heterozisului stau interactiunile genetice neaditive : dominanta , supradominanta si
epistazie. Fenomenul se heterozis este opus depresiunii de consangvinizare. Prin imperecheri inrudite
are loc o crestere a homozigotiei ( la heterozis creste heterozigotia ) si se manifesta efectul unor gene
nefavorabile astfel ca performanta medie a descendentilor consangvinizati este inferioara performantei
medii a parintilor neconsangvinizati.
La baza fenomenului de heterozis si a depresiunii de consangvinizare stau frecventa genelor si
marimea dominantei la locii care controleaza caracterele respective.
Vor avea un efect de heterozis mare caracterele la care interactiunile genetice neaditive sunt mari ,
adica caracterele cu heritabilitate mica ( caracterele de adaptabilitate : natalitate , viabilitate ;
caracterele de reproductie si materne : prolificitate , fecunditate , fertilitate )
Vor avea un efect de heterozis mijlociu caracterele cu h2 mijlociu : caracterele de crestere , cantitate de
lapte , cantitate de lana , numar de oua etc.
Vor avea un efect de heterozis slab sau inexistent caracterele cu h 2 mare : procentul de grasime din
lapte , procentul de proteina din lapte , greutatea oului etc.
Interactiunile genetice neaditive se formeaza si se desfac la fiecare generatie. Ca urmare ,
indivizii superiori prin heterozis nu transmit bine caracterele lor : ei sunt buni pentru productie si nu
pentru reproductie.
Folosirea sistematica a heterozisului presupune existenta unor populatii selectionate special care
sa produca continuu hibrizi de exploatare. Exista 2 metode de selectie pentru heterozis :
A. Selectia reciproc – recurenta : este selectia indivizilor din 2 populatii ( A si B ) pe baza
performantei medii a descendentilor lor hibrizi obtinuti din imperecherea A×B. Hibrizii sunt folositi
numai pentru testare. Liniile sunt mentinute prin reproductie in sine si se folosesc pentru obtinerea in
masa a hibrizilor de exploatare.
Masculii candidati la selectie din linia A se imperecheaza cu femele candidate din linia B si invers , ei
fiind seletionati pe baza performantei medii a descendentilor lor hibrizi. Masculii selectionati se intorc
in propria linie unde activeaza prin imperechere cu femele din linia respectiva si se va obtine o noua
seria de candidati.
Aceasta selectie sta la baza obtinerii hibridului ouator ALBO 67 ( liniile 7 si 8 ale rasei Leghorn)
B. Selectia recurenta : selectia masculilor din linia A pe baza performantei medii a descendentilor lor
hibrizi obtinuti prin imperechere cu femele candidate dintr-o linie numita tester . Aceasta linie tester
poate fi o populatie slabila genetic sau poate fi selectionata prin metodele clasice de selectie. Aceasta
metoda sta la baza obtinerii liniilor destinate incrucisarii rotative la taurine si porci.
Consangvinizarea ( endogamia )
Reprezinta imperecherea intre indivizi mai apropiat inruditi intre ei decat media gradului de inrudire
din populatie.
Consangvinizarea este un singur efect genetic : schimba frecventa genelor si genotipurilor in populatie ,
creste frecventa genotipurilor homozigote pana la fixare ( freceventa = 1) si scade frecventa
genotipurilor heterozigote.
Explicatia fenomenului de consangvinizare: indivizii ruda au gene comune , identice prin origine. Prin
imperecherea rudelor exista sansa ca genele identice prin origine sa se intalneasca intr-un acelasi locus ,
homozigotic , la descendentul consangvinizat.
39
1. Pentru un individ X se masoara pe pedigreul structural cu ajutorul coeficientului de
consangvinizare ( Fx ).
FX = Σ( ½ )n1+n2+1 ( 1+FA)
n1 = nr scimbarilor de generatie de la mama individului X la stramosul comun cu tata
n2 = nr schimbarilor de generatie de la tatal individului X la acelasi stramos comun cu mama
Σ = se calculeaza consangvinizarea pentru fiecare stramos in parte si se insumeaza
FA = consangvinizarea stramosului comun
Consangvinizarea unui individ X constituie jumatate din inrudirea existenta intre parintii lui :
FX = r MT
2
2. Cresterea homozigotiei la nivel de populatie ( ∆F ) se stabileste in functie de numarul de femele
si de masculi care participa la reproductia populatiei :
∆F = 1 + 1
8M 8F
M – nr masculilor de reproductie
F – nr femelelor de reproductie
Intr-o populatie , conform raportului de sexe , numarul femelelor este mult mai mare decat cel
al masculilor . Ca urmare , se poate face abstractie de contributia lor la cresterea homozigotiei.
∆F ≈ 1
8M
Din aceasta formula se poate afla numarul de masculi necesari intr- o populatie pentru a
mentine homozigotia la un anumit nivel.
M= 1 , ∆F = in fractii zecimale
8 ∆F
3. Cresterea homozigotiei la nivel de populatie se poate determina si in functie de marimea
efectiva a populatiei( Ne ). Notiunea de marime efectiva a fost introdusa de catre Right pentru a
compara populatiile ca marime genetica.
!!!!!!Sunt mari dpdv genetic populatiile care dau o crestere a homozigotiei mica pe generatie si invers.
∆F = 1 → Ne = 1 .
2Ne 2·∆F
Marimea efectiva a unei populatii ( Ne ) este marimea unei populatii imaginare , echivalenta cu
cea reala , care da aceeasi crestere a homozigotiei pe generatie dar imaginata cu raporturi de sexe egala
1:1 , constante numeric de al lungul generatiilor si cu varianta marimii familiei de retinuti ( σ 2f) egala
cu 2 ( cauzata numai de intamplare fara selectie ).
Pentru a compara populatiile ca marime genetica se aplica urmatoarele 3 corectii:
1. Corectie pentru raport de sexe : in urma acestei corectii , populatiile au raport de sexe 1:1 – este
mai mare dpdv genetic populatia care are mai multi masculi :
Necorectat = 4 × M × F
M+F
2. Corectie pentru constanta numerica de al lungul generatiilor : este mai mare dpdv genetic
populatia care provine din generatia anterioara cu o marime efectiva mai mare.
Net = t .
40
1/Ne1 + 1/Ne2 + .... + 1/Net
Media armonica a marimilor efective la generatiile urmatoare studiate
t = numarul de generatii avute in studiu
3. Corectie pentru varianta marimii familiei de retinuti : cu cat σ 2f mai mic => marime efectiva
mai mare , deci consangvinizare mai mica . Singura metoda de selectie care dubleaza marimea
efectiva este selectia intrafamiliala (σ2f = 0 ).
Necorectat = 4 Net .
2 + σ2f
41
Depistarea animalelor valoroase este dificila pentru ca varianta genetica este inexistenta. Varianta
genetica intre linii creste , se dubleaza pentru ca liniile sunt homozigote pe alele diferite. Acest
procedeu este folosit pentru obtinerea de hibrizi prin selectia si combinarea liniilor consangvinizate.
4. Uniformitatea descendentei reproducatorilor homozigoti ( prepotenta ) : fiind homozigot , un
individ obtinut prin consangvinizare da descendenti mai uniformi . Indivizii obtinuti prin
incrucisare, fiind heterozigoti , dau descendenti cu o variabilitate mai mare. Ca urmare ,
consangvinizarea da animale bune pentru reproductie , iar incrucisarea pentru productie.
Aplicarea consangvinizarii este recomandata fermelor de elita care produc reproducatori ce
activeaza in fermele de productie.
5. Infuienta consangvinizarii asupra asemanarii genetice dintre rude ( inrudiri ) : imperecherile
inrudite fac ca un stramos sa se repete in pedigreu . Genele unui stramos pot ajunge la un urmas
pe mai multe cai. Right a completat formula inrudirii colaterale tinand cont si de
consangvinizarea stramosului comun ( FA ) precum si de situatia in care indivizii X si Y ar fi
fost ei insisi consangvinizati ( FX si FY ) :
B. Incrucisarea de infuzie : este imperecherea femelelor dintr-o rasa locala timp de o generatie cu
masculi dintr-o rasa imigranta , dupa care in generatiile urmatoare se revine la imperecherea cu masculi
din rasa locala scazandu-se procentul de gene imigrante pana la nivelul dorit.
In acel moment se poate sista incrucisarea si se imperecheaza femele si masculi cu acelasi procent de
gene imigrante.
In trecut incrucisarea de infuzie era folosita pentru corectarea unor defecte (se numea „improspatare de
sange „ ) sau pentru evitarea consangvinizarii.
Astazi incrucisarea de infuzie se foloseste pentru a spori variatia genetica in populatiile indelung
selectionate care au intrat intr-un asa numit „ platou genetic „ datorita epuizarii variabilitatii genetice.
C. Incrucisarea pentru formarea de rase noi de sinteza : este imperecherea de animale din populatii
complementare care vizeaza combinarea la o singura populatie a caracterelor dorite de la 2 sau mai
multe populatii. Populatia nou formata se numeste de sinteza . Ea nu mai poate fi considerata
echivalenta cu nici una in care a intrat in combinatie. In functie de scop si de populatie se pot imagina
diferite scheme de incrucisare ( nu exista o schema predefinita ).
A.Incrucisarea simpla : este imperecherea intre 2 populatii cu scopul obtinerii hibrizilor F1 pentru
exploatare . Hibrizii nu mai sunt retinuti si folositi la reproductie. Se aplica :
- in obtinerea gainilor ouatoare in sistemele semiintensive ca rasa materna Leghorn iar ca rase paterne
pot fi folosite Rhode Island sau New Hampshire
- in efectivele de vaci de lapte cu natalitate normala ( 80 % ) , 20 – 30 % din vaci se pot imperechea
( insamanta ) cu tauri din rase de carne in scopul obtinerii tineretului taurin pentru carne. Exemple :
Hereford , Charolaise , Aberdeen Angus – rase de carne.
- in efectivele de ovine cu prolificitate 100% , 40 – 50 % din oi se pot imperechea cu berbeci din rase
de carne ( Oxford , Suffolk ) in scopul obtinerii mieilor pentru ingrasat .
Hibridul simplu beneficiaza numai de efectul propriu de heterozis, nu si de heterozisul matern
pentru ca femelele hibride F1 nu sunt folosite la reproductie.
B. Incrucisarea dubla
1. Incrucisarea dubla de intoarcere ( back-cross ) : se foloseste pentru amelioarea porcilor
pentru exploatare . Femelele hibride F1 obtinute prin imperecherea a 2 rase materne se imperecheaza
cu masculi ce apartin uneia din rasele materne. Se obtin hibrizi dubli de intoarcere.
44
2. Incrucisarea tripla : femele hibride F1 obtinute din imperecherea a 2 rase materne se
imperecheaza cu masculi ce apartin unei a 3 a rase. Se foloseste pentru ameliorarea porcilor pentru
carne , oilor pentru carne , gainilor ouatoare si curcilor pentru carne.
a. La porci : femelele hibride F1 obtinute din imperecherea a 2 rase materne ( femele Landrace ori
masculi Marele Alb ) se imperecheaza cu masculi ce apartin unei a 3-a rasei ( Duroc , Pieètrain ,
Hampshire ) pentru conformatie corporala si calitatea carcasei. Se obtin astfel hibrizi trirasiali pt
exploatare.
b. La ovine : oile rustice exploatate pe pasuni de munte ( Tigae , Turcana ) se imperecheaza cu berbeci
din rase prolifice ( Romanov , Landrace Finlandez ) si se obtin femele hibride F1 care se exploateaza
pe pasuni de deal si se imperecheaza mai departe cu berbeci din rase de carne ( Oxford , Suffolk ) in
scopul obtinerii mieilor pentru carne care se exploateaza pe pasuni de ses. Acest procedeu se numeste
stratificare ecologica.
c. La gaini : hibridul Albo 70 este format din trei linii ale rasei Leghorn ( triliniar ) . Hibridul Roso 70
este format din 3 linii al rasei Rhode Island ( triliniar ).
d. La curci : puii de curca pentru carne sunt hibrizi triliniari – broileri .
!!! Incrucisarea tripla este cea mai eficienta , efectul propriu de heterozis si efectul matern de heterozis
sunt maxime .
3.Incrucisarea cvadrupla : este folosita pentru ameliorarea gainilor pentru carne . Femelele
hibride F1 obtinute din imperecherea a 2 rase materne se imperecheaza cu masculi hibrizi F1 obtinuti
din imperecherea a 2 rase paterne si se obtin hibrizii pentru exploatare tetrarasiali sau tetraliniari.
Pentru obtinerea puilor de gaina pentru carne se folosesc urmatoarele linii : linii materne – N si H ale
rasei Plymouth Rock alb ( numar mare de oua , fecunditate si fertilitate mare ) linii paterne – CY1 si
CY2 ale rasei Cornish ( pentru calitatea carcasei si conformatie corporala ).
Hibridul cvadruplu este mai putin productiv decat cel triplu , el beneficiaza insa si de efectul de
heterozis patern.
C. Incrucisarea rotativa : efectul de heterozis al unui hibrid rotativ este cel mai mic , insa incrucisarea
rotativa are o mare simplitate tehnologica in aplicare. Se foloseste in fermele de exploatare pentru
porci.
Efectivul de scroafe este impartit in 2 ,3 sau 4 grupe in functie de numarul raselor din care provin
masculii care participa la rotatie . Femelele dintr-un grup se imperecheaza cu vieri ce apartin unei
anumite rase primind o marcare de grup distincta. Fiicele unui grup se imperecheaza cu vierii ce apartin
rasei cu care se imperecheaza grupul vecin, primind la fatare marcarea corespunzatoare.
45