Observatoarele astronomice din lume

Observatorul astronomic este un centru științific profesionist sau de amatori, pentru

observații astronomice. Laboratoarele moderne sunt dotate cu instrumente mecanice
(cvadrant, astrolab ...etc), apoi optice (lunetă, telescop), electrice și, în sfârșit, electronice.

Observatoare terestre
1. Observatorul Palomar
Observatorul Palomar este un centru de cercetare astronomic localizat pe Muntele Palomar în
San Diego, California.
Observatorul deține 3 telescoape pentru cercetare:
• Telescopul Hale - 5,1 m
• Telescopul Oschin Samuel – 1,2 m
• Telescopul de 60-inch – 1,5 m
Misiunea lor:
• Continuarea tradiției de a face investigații în domeniul astronomiei și astrofizicii;
• Furnizarea de facilități pentru instruirea următoarelor generații de astronomi;
• Sprijinirea dezvoltării instrumentelor astronomice de ultimă oră;
• Împărtășirea misiunii Observatorului cu studenții și cu publicul larg, susținând astfel
interesul și entuziasmul pentru știință și tehnologie.

2. Karl G. Jansky Very Large Array (VLA)

Este un observator astronomic radio situat pe câmpiile San Augustin, între orașele Magdalena și
Datil, 80 km la vest de Socorro, New Mexico.
Acesta este unul din cele mai puternice telescoape radio din lume, fiind complet
opțional din 1980. Are 27 de antene, cu diametrul fiecărei concavități parabolice de 25 m și
cântărind 230 de tone. Cuprinde 27 de telescoape radio într-o matrice în formă de Y, este dotat
cu instrumente de măsură, și are puterea de calcul necesara să funcționeze ca interferometru.
Astronomii care au folosit VLA au făcut observații cheie in domeniul Găurilor Negre și a
discurilor protoplanetare în apropiere de stelele tinere, descoperind filamente magnetice și
mișcări complexe de gaze în centrul galaxiei Calea Lactee, cercetarea parametrilor Universului,
și furnizarea de cunoștințe noi despre mecanismele fizice care produc emisiile radio.

3. Observatorul Arecibo

Observatorul Arecibo este un radiotelescop situat în apropiere de orașul Arecibo, pe coasta de

nord a insulei Puerto Rico.
Observatorul este operat de către SRI International în temeiul unui acord de cooperare cu
Fundația Națională de Științe din SUA. Observatorul mai este numit și Centrul Național de
Astronomie și Ionosferă, deși ultima denumire se referă atât la observator cât și la personalul
care-l operează, ambele denumiri fiind utilizate oficial.
El colectează date radioastronomice, de aeronomie terestră și date radar planetare
pentru oamenii de știință din lumea întregă.
Radiotelescopul este folosit îndeosebi pentru observarea obiectelor stelare.

4. Observatoarele din Mauna Kea (MKO)

Observatoarele Mauna Kea (MKO) reprezintă o serie de facilități independente de cercetare

astronomică și observatoare telescopice mari care se află la vârful Mauna Kea pe Hawaii,
Statele Unite ale Americii. Facilitățile sunt situate într-o zonă specială pe 525 de hectare
cunoscută sub denumirea de "Parcul de astronomie", care se află în rezervația științifică Mauna
Kea.
Telescoapele Keck I and II
Telescoapele de 10 metri este situat aproape de vârful Mauna Kea din Hawaii. Fiecare oglindă
principală este formată din 36 de segmente hexagonale care lucrează împreună. Keck a devenit
operațional în 1993, urmat câțiva ani mai târziu de Keck II în 1996.
Observatorul a ajutat astronomii să examineze evenimente cum ar fi impactul unei comete
asupra lui Jupiter din 19 iulie 2009.
Se consideră că viciul este rezultatul unui impact similar cu cel al lui Comet Shoemaker-Levy 9.

5. Observatorul submilimetric Caltech

Observatorul submilimetric Caltech (CSO) este una dintre cele mai importante facilități pentru
cercetarea astronomică și dezvoltarea instrumentelor la lungimi de undă submilimetrice.
Telescopul cu diametrul de 10,4 m se află într-o cupolă compactă, la o altitudine de 4070 m, în
apropierea vârfului Mauna Kea, Hawaii.
Ce reprezintă astrofizica milimetrică?
Regiunea "submilimetrică" a spectrului electromagnetic se află la granița dintre regiunile de
radio infraroșii și regiunile radio cu lungime de undă scurtă. Ca atare, ea împrumută tehnologii
de la ambele regiuni.
     Lungimea de undă: 300 microni până la 1 milimetru
     Frecvența: 300 Gigahertz la 1 Terahertz

6. Observatorul Paranal
Observatorul Paranal este un observator astronomic operat de Observatorul European Sudic
(ESO). Este situat în deșertul Atacama din nordul Chile, la 2,635 m altitudine.
Este cel mai mare observator optic-infraroșu din emisfera sudică, iar la nivel mondial,
este al doilea după Observatorul Mauna Kea din Hawaii.
Observatorul are șapte telescoape importante care operează în lumină vizibilă și în infraroșu:
cele patru telescoape de 8,2 metri ale telescopului foarte mare (VLT), telescopul de 2,6 metri
(VST) și telescopul de 4,1 metri cu vizibilitate în infraroșu pentru astronomie. În plus, există
patru telescoape auxiliare de 1.8 metri care formează o matrice utilizată pentru observațiile
interferometrice.
Telescopul foarte mare (VLT)
Operațional încă din 1999, acesta constă în 4 telescoape optice în formă de L, fiecare cu
o oglindă de 8,2 m lățime și 170 mm grosime. Cunoscute ca Unitate de Telescop de la 1 la 4,
sunt denumite respectiv Antu (Soare), Kueyen (Lună), Melipal (Crucea Sudului) și Yepun (Sirius)
în limba indigenă Mapuche.
Cântărind aproximativ 400 de tone, telescoapele străbat tot cerul, instrumentele lor
observând lungimi de undă de la cele apropiate-ultraviolet până la cele medii-infraroșii și
folosind multe tehnici, inclusiv spectroscopie și imagistică de înaltă rezoluție.
Descoperirile științifice ale telescopului includ imagistica pentru prima dată a unei
planete extrasolare, urmărirea unor stele individuale care se deplasează în jurul găurii negre
supermasive din centrul Căii Lactee și observarea unei lumini ulterioare a celei mai îndepărtate
explozii de raze gama.
Alte descoperiri includ detectarea moleculelor de monoxid de carbon într-o galaxie
situată la aproape 11 miliarde de ani-lumină, o operă care a rămas evazivă de 25 de ani. Acest
lucru a permis astronomilor să obțină măsurarea cea mai precisă a temperaturii cosmice într-o
astfel de lume îndepărtată.
Utilizând VLT, astronomii au măsurat și vârsta celei mai vechi stele cunoscute în galaxia
noastră. Ei au analizat, de asemenea, atmosfera din jurul unui exoplanetă pentru prima dată.
Planeta, cunoscută sub numele de GJ 1214b, a fost studiată pe măsură ce trecea în fața stelei
părinte și o parte din lumina stelei trecea prin atmosfera planetei. În toate primele 10
descoperiri efectuate la observatoarele ESO, șapte au folosit VLT-ul.

7. Observatorul Lowell
Observatorul Lowell, situat in Arizona, este unul dintre cele mai bătrâne din SUA, fiind construit
in 1965. Odinioară unul dintre cele mai puternice observatoare din lume, astăzi a fost
direcționat către mediul educației publice.
Cele mai importante telescoape sunt:
• Telescopul Discovery – 4,28 m
• Telescopul Perkins – 1,8 m
• Telescopul John S. Hall – 1,1 m
• Telescopul Schmidt (LONEOS) – 64 cm
• Telescopul Refractor Clark de 24 inch– 61 cm
• Telescoapele de 79 cm, 53 cm și 46 cm (primele 2 reflectoare)
Cateva descoperiri:
• Planeta pitică Pluto de Clyde Tombaugh în 1930
• Co-descoperirea inelelor lui Uranus în 1977
• Variația periodică a activității Comet Halley în timpul apariției din 1985/1986
• Cele trei mari stele cunoscute
• Atmosfera lui Pluto
• Orbite precise pentru două dintre lunile lui Pluto: Nix și Hydra
• Oxigen pe satelitul lui Jupiter, Ganymede
• Gheață cu dioxid de carbon pe trei sateliți uranieni
• Primul troian al lui Neptun
 8. Observatorul Roque de los Muchachos
Observatorul Roque de los Muchachos (ORM) este un observator astronomic situat în
Garafía, pe insula La Palma din Insulele Canare. Centrul de observare este operat de Institutul
de Astrofizică din Canarias. Statisticile de vizionare de la ORM fac al doilea cel mai bun loc
pentru astronomia optică și cea în infraroșu din emisfera nordică, după Observatorul Mauna
Kea, Hawaii.
Setul său de telescoape include:
• Gran Telescopio Canarias de 10,4 m, cel mai mare telescop optic din lume din iulie 2009
• Telescopul William Herschel (al doilea mare în Europa)
• Telescopul solar de 1 m - care oferă rezoluția cea mai mare a imaginii solare a oricărui
telescop

“Observatoarele” din spațiu

1. Observatorul Chandra cu raze X
Alături de telescopul spațial mai sensibil XMN-Newton de la ESA care se concentrează pe
spectroscopie cu raze X, observatorul Chandra produce de asemenea imagini spectaculoase ale
Universului “privind” în nori ide gaz încălziți la milioane de grade.

2. Observatorul solar și heliosferic (SOHO)

OSOH este un proiect de colaborare între NASA și ESA pentru a înțelege structura și
dinamica Stelei noastre, de asemeni și interacțiunea Pământ-Soare.
Lansat: Pe o rachetă Atlas II de la Capul Canaveral, Florida, în decembrie 1995
Orbită: Orbitează lent în jurul punctului L1 (Langrange) în direcția Soarelui, la o distanță
medie de 1,5 milioane km față de Pământ (de 4 ori distanța față de Lună) și primește
neîntrerupt lumină de la Soare.

3. Observatorul spațial cu infraroșu Planck

Misiune:
  Să supravegheze simultan cerul în peste 9 benzi de lungimi de undă cu o rezoluție mai
mare de un grad

 Analizând emisiile din Calea Lactee și de la alte surse locale, să cartografieze

microundele de fond în detalii fără precedent și cu o rezoluție a temperaturii de o
milionime!
Lansat: Pe Ariane 5 din Kourou, Guiana Franceză, în mai 2009
Orbită: Poziționat la aprox. 400 000 km față de punctul L2 Langrange al sistemului Pământ-
Soare, diametral opus față de Soare pentru a asigura protecția față de lumina solară și de
câmpul magnetic al planetei noastre.

4. Observatorul spațial Herschel

Misiune: Penetrarea norilor giganți reci de gaz și praf și detectarea radiației infraroșii.
Acționând astfel, scopul său este să
• Determine viteza de formare a stelelor din Univers
• Găsească “veriga” lipsă în formarea galaxiei
• Studieze mediul ambiant al norului de gaz în care se formează planetele și discurile de
reziduri din jurul stelelor în care au evoluat sistemele planetare
• Studieze chimia gazului și prafului pentru a înțelege mai bine procesul de reciclarea
materiei stelare și interstelare
• Studieze temperatura și constituenții radiației infraroșii remanente
Lansat: Pe Ariane 5 din Kourou, Guiana Franceză, în mai 2009
Orbită: Staționat la o distanță medie de 800 000 km față de puncul L2 al sistemului Pământ-
Soare
Telescop: Oglindă cu diametrul de 3,5 m, acoperind o gamă spectrală de lungimi de undă
infraroșii de la cele îndepărtate până la cele de sub un milimetru.