Sunteți pe pagina 1din 4

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE


Secţia I civilă

Decizia nr. 2979/2013

Ședința publică din 30 mai 2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 19 octombrie 2011, reclamanții Z.I. și Z.E. l-au chemat în
judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună
stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru exproprierea terenului situat în Ciocârlia în suprafață de 8.147 mp, și
anularea parțială a Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților.

În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că, prin publicarea în M. Of. a H.G. nr. 415/2010, s-a fixat cuantumul
despăgubirilor acordate individual fiecărei persoane expropriate și, ulterior, a fost emisă decizia de expropriere dar
cuantumul despăgubirilor astfel calculat la 3.991 RON este derizoriu față de valoarea reală a acestuia, motive pentru
care au formulat acțiunea, deoarece terenul valorează minim 6 euro/mp. și poate fi aproximativ 15 euro/mp. și nu de
0,11 euro/mp, valoare derizorie stabilită de pârâtă care a subevaluat terenul în mod intenționat.

La 29 noiembrie 2011, C.N.A.D.N.R. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității acțiunii,
având în vedere că nu s-a emis pe reclamanților hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, care se emite cu
respectarea unor anumite etape, după a căror parcurgere această hotărâre se comunică, iar de la această comunicare
se naște dreptul pentru expropriat să contesta cuantumul despăgubirii.

Prin sentința civilă nr. 213 din 18 ianuarie 2012, Tribunalul Constanța, a admis excepția prematurității și a respins
acțiunea în consecință.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin H.G. nr. 415 din 28 aprilie 2010, în baza dispozițiilor art. 4
alin. (1) din Legea nr. 198/2004, s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata
situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publica „Autostrada București Constanța, tronsonul 6, Cernavodă -
Constanța, expropriator fiind Statul Roman prin C.N.A.D.N.R. SA; prin H.G. nr. 200 din 02 martie 2011, emisa în baza
art. 5 alin. (1), art. 31 și 32 din Legea nr. 255/2010, a fost completata H.G. nr. 415 din 28 aprilie 2010 cu lista imobilelor
care constituie coridorul de expropriere, aflate pe tronsonul Medgidia - Constanța.

Tribunalul a considerat că se impune admiterea excepției prematurității cererii, dreptul la acțiune al reclamanților nefiind
născut la data formulării cererii și nici pe parcursul procedurii judiciare, față de constatarea că reclamanții au formulat
acțiune în justiție imediat după momentul luării la cunoștință de decizia de expropriere și de cuantumul provizoriu al
despăgubirilor prin adoptarea și publicarea H.G. nr. 200/2011,

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții, prin care au criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate
prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la
prima instanță care nu a cercetat fondul dreptului dedus judecății.

În motivarea căii de atac, s-a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare susținerile reclamanților privind
procedura emiterii hotărârilor de Guvern, întrucât aceste acte normative se emit în baza unor Note de Fundamentare,
care în cauza dedusă judecații aceste Note de Fundamentare au fost emise chiar de C.N.A.D.N.R. SA, entitate ce se
afla în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Infrastructurii, iar acest Minister este parte componentă a
Guvernului României.

Recurenții au învederat că nici o companie națională aflată în subordinea unui Minister nu poate emite acte normative
diferite sau în contradictoriu cu ceea ce a stabilit Guvernul României prin Hotărâre de Guvern, sens în care intimata
C.N.A.D.R. SA a emis decizia de expropriere din 19 mai 2011, la care a anexat și lista din H.G. nr. 200/2011, unde sunt
la grămadă, s-ar putea spune, prevăzute imobilele expropriate și cuantumul despăgubirilor aferente acestora.

În critica sentinței recurate s-a mai arătat - din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că instanța de fond,
interpretând eronat actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul acestuia pronunțând o soluție nelegala
întrucât recurenții nu contestă procedura exproprierii, ci numai cuantumul despăgubirilor așa cum au fost stabilite la
poziția nr. AA prin H.G. nr. 200/2011 care sunt Anexa la decizia de expropriere din 2011 emisa chiar de intimata

1/4 Detalii jurisprudență


C.N.A.D.R. SA.

În susținerea căii de atac, s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța de fond, chiar dacă
înșiruiește articole de lege din care rezultă că pârâta nu le-a respectat, se contrazice în considerentele hotărârii (pag.5 și
6 din sentința recurată), în sensul că „nu a fost emisa o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirii pentru terenul
expropriat”; or, atât timp cât există o Hotărâre de Guvern și o Decizie de expropriere emisă de pârâtă C.N.A.D.R. SA
aflată în subordinea guvernului, iar instanța de fond susține că sunt doar orientative sau provizorii, s-a apreciat că orice
comentariu este de prisos, atât timp cat actele autorităților centrale ale statului sunt desconsiderate chiar și orientativ
scrise.

În argumentarea căii de atac, s-a mai precizat că jurisprudența contenciosului european a calificat, în virtutea art. 1 din
Protocolul nr. 1, exproprierea drept o măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între
exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, cu alte
cuvinte ea trebuie să fie în același timp convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționata față de
acesta.

În ședința publică din 30 aprilie 2012, calea de atac exercitată de reclamanți a fost calificată ca fiind apel.

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de reclamanți, curtea a constatat că apelul este
neîntemeiat și a fost respins ca atare.

La nivelul fiecărei unități administrative se constituie o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în
temeiul căruia se formează cererea de despăgubiri de către persoanele care justifică un interes legitim (art. 8 din Legea
nr. 255/2010).

Faza administrativă a procedurii exproprierii se încheie după emiterea de către comisie a unei hotărâri în care se va
preciza valoarea despăgubirilor și modul de plată a acestora, concluzie ce rezultă din interpretarea sistematică a
dispozițiilor art. 18 și 19 din Legea nr. 255/2010.

Din considerentele mai sus expuse, și în raport de situația de fapt existentă în cauză, Curtea a constatat că faza
administrativă a exproprierii nu a fost epuizată în prezenta cauză, Comisia constituită în temeiul art. 18 coroborat cu art.
19 din Legea nr. 255/2010, neemițând până la momentul sesizării instanței de judecată nicio hotărâre cu privire la
valoarea despăgubirilor și modul de plată a acestora.

Prin urmare, consemnarea despăgubirii la dispoziția expropriaților constituie o condiție prealabilă transferului dreptului
de proprietate în patrimoniul statului, iar în ipoteza în care expropriatul dă dovadă de rea–credință și intră în posesia
terenului anterior îndeplinirii formalităților legale de evaluare a terenului expropriat și de consemnare a despăgubirilor la
dispoziția proprietarului supus acestei măsuri, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 11, art. 18-20 din Legea
nr. 255/2010, proprietarul terenului este îndreptățit, pe calea dreptului comun să solicite angajarea răspunderii
expropriatorului pentru prejudiciile cauzate prin tulburarea dreptului de proprietate de a se folosi de bunul său și de a-i
culege fructele.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora, partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere,
să plătească cheltuielile de judecată, față de împrejurarea că apelul a fost respins și având în vedere situația că intimatul
au suportat onorariul avocatului ales în sumă de 124,95 RON (factură din 02 februarie 2011 și contract înregistrat din 30
aprilie 2010), au fost obligați recurenții la plata către intimat a acestei sume.

Împotriva deciziei civile nr. 65C din 7 mai 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții
Z.I. și Z.E. care au susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.

Conform dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au analizat corect
dispozițiile cap. II din Legea nr. 255/2010 în sensul că acesta prevede mai multe etape în procedura exproprierii.

În considerentele Deciziei recurate, instanța de apel face referire la H.G. nr. 415/2010 precum și la art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 198/2004 că s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere.

Conform dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel a interpretat în mod greșit conținutul H.G. nr. 415/2010,
aceasta făcând referire la cuantumul despăgubirii ce trebuie plătit persoanelor îndreptățite și nicidecum la declanșarea
procedurilor de expropriere fiind aplicat art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, lege care a fost abrogata prin art. 35 din
Legea nr. 255/2010 la data de 14 decembrie 2010.

2/4 Detalii jurisprudență


Atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au lecturat conținutul actelor normative și administrative și au motivat
contestația doar prin prisma art. 22 din Legea nr. 255/2010.

În viziunea instanței de fond și a instanței de apel, cuantumul despăgubirilor prevăzute de H.G. nr. 200/2011 are un
caracter provizoriu fără a se avea în vedere ca acest act normativ completează H.G. nr. 415/2010, iar în H.G. nr.
415/2010 Guvernul României a plătit expropriatorului suma de 89.098 RON pentru suprafața de 3.967.408 mp care
reprezintă totalitatea suprafeței de teren expropriat pentru tronsonul 6 al autostrăzii București-Constanța, pentru
acordarea de despăgubiri.

Conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. instanța de fond și instanța de apel nu au respectat dispozițiile art. 5
alin. (1) din Legea nr. 255/2010, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 255/2010 în sensul că nu s-au consemnat sumele
aferente despăgubiri proprietarilor așa cum este specificat în H.G. nr. 415/2010 și în Norma de Fundamentare a H.G. nr.
415/2010.

Instanța de fond și cea de apel au aplicat greșit dispozițiile art. 9 din Legea nr.255/2010 privitor la termenul în care
expropriatorul avea obligația de a emite hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, mai exact în 5 zile (cinci zile)
de la care s-a realizat pe pagina de internet a expropriatorului.

Prin emiterea unor acte normative de către Guvernul României și a unor acte administrative ale C.N.A.D.N.R. SA,
intimata-pârâtă nu mai poate emite conform dispozițiilor art. 18, 19, 22 din Legea nr. 255/2010 hotărâri de stabilire a
cuantumului despăgubirilor individuale, motivat de faptul că, transferul dreptului de proprietate s-a realizat în baza
actelor normative și administrative enunțate în contestația formulată de recurenții-reclamanți.

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de
Casație și Justiție, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Recurenții reclamanți invocă incidența motivelor de modificare a deciziei, motive reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9
C. proc. civ.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea
recurată să nu cuprindă motivele pe care se sprijină sau să cuprindă motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Acest motiv de nelegalitate nu este fondat. Hotărârea recurată cuprinde considerentele de fapt și de drept ce au format
convingerea instanței (conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ.), precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.
De altfel, judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor
argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere, criticile recurenților vizând, în esență, nemulțumiri
legate de anumite consemnări din cuprinsul deciziei recurate, critici ce nu se justifică.

Nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei
recurate, recurenții-reclamanți invocând interpretarea greșită a conținutului H.G. nr. 415/2010. Acest motiv de
nelegalitate se referă la aceea situație în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura
sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Or, în speță, recurenții au indicat o „interpretare greșită” a H.G. nr.
415/2001, nearătând care este actul juridic a cărui natură sau înțeles vădit neîndoielnic ar fi fost schimbat, în opinia sa.

Ultimul motiv de recurs vizează incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se că s-au interpretat și aplicat eronat
dispozițiile art. 5 alin. (1), art. 7, art. 9 din Legea nr. 255/2010. Aceste dispoziții legale au fost corect aplicate de instanța
de apel care în mod just a stabilit că spre deosebire de procedura de drept comun a exproprierii, în procedura specială
reglementată de Legea nr. 255/2010, etapa judiciară este declanșată de către persoanele îndreptățite la despăgubiri,
nemulțumite de hotărârea pronunțată de Comisia înființată la nivelul fiecărei unități administrativ - teritoriale în raza
teritorială a căreia se află imobile expropriabile, conform art. 20 din lege.

Declanșarea procedurii judiciare a exproprierii, conform art. 22 din Legea nr. 255/2010 este precedată de emiterea
hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat, hotărâre ce se emite pentru titularii dreptului
de proprietate ai terenului expropriat (art. 18 coroborat cu art. 19 din lege).

Așa cum a reținut instanța de apel în speță, până la momentul sesizării instanței de judecată de către reclamantă nu
fusese emisă o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor propuse reclamantei, conform dispozițiilor legale mai
sus-menționate, situație în care în mod corect Tribunalul Constanța a reținut că cererea reclamantei este prematură în
raport de situația concretă a reclamantei și de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.

H.G. nr. 200/2011 invocată de apelanta reclamantă care cuprinde „Lista imobilelor supuse exproprierii situate pe

3/4 Detalii jurisprudență


tronsonul Medgidia-Constanța, a proprietarilor sau deținătorilor acestora, precum și a sumelor individuale aferente
despăgubirilor” nu poate fi asimilată hotărârii de stabilire a despăgubirilor prevăzute de art. 22 din actul normativ mai sus
indicat, valoarea estimată în această hotărâre de guvern pentru despăgubirea reclamantei este orientativă, pentru
stabilirea bugetului de cheltuieli necesar pentru realizarea exproprierii, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor
art. 8 din lege coroborat cu art. 7 din lege.

Susținerile recurenților privind emiterea unor acte normative de Guvernul României, acea confuzie între expropriat și
expropriator, ignorarea încheierii de intabulare a dreptului de proprietate a Statului Român nu pot conduce la reținerea
nelegalității deciziei recurate, fiind susțineri de fapt ce nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia
civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanții Z.I. și Z.E. împotriva deciziei civile nr. 65C din 7 mai 2012 a Curții de Apel
Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.

4/4 Detalii jurisprudență