Universitatea Tehnică a Moldovei

FCIM
Facultatea Calculatoare, Informatic[ ;I
Microelectronic[

Verificat de: Profesor univ., M. Braga

 Introducere
Termenul philosophia a apărut abia în secolul al V-lea î.Hr. (secolul lui Pericle). Se pare că prima
menţionare a activităţii filosofice se găseşte în opera lui Herodot. Acesta relatează întâlnirea dintre Solon,
unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei antice, şi Cresus, regele Lydiei, care i se adresează cu următoarele
cuvinte: „Oaspete al meu atenian, faima înţelepciunii (sophies) şi a călătoriilor tale a ajuns până la noi. Ni
s-a spus că, având gustul înţe-lepciunii (philosopheon), ai vizitat multe ţări datorită dorinţei tale de a
vedea". Potrivit tradiţiei, adevăratul creator al termenului este Pitagora. Diogene Laertios afirmă că el „a
folosit prima dată termenul de filosofie, considerându-se pe sine un filosof, adică un iubitor de
înţelepciune". Cicero menţionează, în Tusculane, răspunsul lui Pitagora la întrebarea lui Leon, tiranul
cetăţii Phliunte, cu privire la deosebirea dintre filosofi şi ceilalţi oameni. Referindu-se la Jocurile
Olimpice, Pitagora vorbeşte despre trei categorii de oameni: sportivii (cei care caută să obţină glorie şi
renume), vânzătorii şi cumpărătorii (cei care sunt împinşi de pofta de câştig) şi „cei care vin ca spectatori
şi examinează cu luare-aminte ce se întâmplă acolo şi cum se petrec lucrurile". Prin analogie cu aceştia,
filosofii sunt cei care „nu pun nici un preţ pe toate celelalte, ca să se consacre cu ardoare cercetării
naturii".Filozofia este una din principalele forme de manifestare a spiritului uman şi a conştiinţei
umane. Ea studiază teoria despre lume şi om în unitatea lor dialectică. Filozofia reprezintă modul
spiritual-practic de asimilare a lumii. Obiectul de studiu al filozofiei este generalul în sistemul
“lume – om”. La rîndul său, acest sistem este compus din două subsisteme – “lume” şi “om”.
Fiecare din ele are nivelurile sale, iar interacţiunea laturilor – patru aspecte: ontologic,
gnoseologic, axiologic şi spiritual-practic. Filozofia este o ştiinţă complexă, care oferă răspuns la
diverse probleme sociale. Filozofia este ştiinţa despre cele mai generale însuşiri şi relaţii ale
realităţii obiective, legităţi ale funcţionării şi dezvoltării ei. Obiectul filozofiei vizează acele
cunoştinţe pe care omul le foloseşte pentru a construi tabloul universal al lumii, sub unghiul de
vedere al Adevărului, Frumuseţii, Binelui şi Echităţii. Filozofia este şi ştiinţă şi formă a
conştiinţei sociale. Filozofia ca ştiinţă deţine toate criteriile ştiinţifice (obiectivitate, raţionalitate,
sistemacitate, verificabilitate, orientare spre esenţă şi legitate), are obiectul ei de studiu,
categoriile, legităţile şi metodele sale. Ca formă a conştiinţei sociale, filozofia reflectă existenţa
socială prin înţelepciune, manifestă o anumită influenţă asupra existenţei sociale. În acest sens,
ea este ideologizată. Filozofia tinde spre cunoaşterea ştiinţifică a lumii şi, în acelaşi timp,
expunerea obiectivă şi veridică a intereselor subiectului (clasei). În istoria filozofiei aceste două
tendinţe (ca ştiinţă şi formă a conştiinţei sociale) se manifestau în mod diferit, predominînd ori
una, ori alta.
Concepţia despre lume
Concepţia despre lume reprezintă ansamblul opiniilor, cunoştinţelor, principiilor, valorilor,
idealurilor, convingerilor, prin intermediul cărora omul interacţionează cu natura, cu ambianţa
socială, cu semenii, cu sine însuşi. Concepţia despre lume îi permite omului să adopte o atitudine
faţă de procesele şi fenomenele realităţii obiective. Concepţia despre lume este caracterizată de o
structură complexă. La baza concepţiei despre lume sunt atestate cunoştinţele cotidiene, vital-
practice, profesionale, ştiinţifice, filosofice. Un element important al concepţiei despre lume îl
reprezintă cunoştinţele.Aspectul conceptual al cunoştinţelor este atestat în momentul aprecierii
aspectului lor valoric. Concepţia despre lume este caracterizată nu doar de un aspect informativ,
dar şi de unul axiologic, utilitar.
În mod tradiţional, fie câ este înţeleasă ca formă sistematică de cunoaştere a lumii sau ca
reflecţie personală, subiectivă, filosofia are ca finalitate o imagine generală asupra realităţii,
situată chiar deasupra diferitelor perspective sau imagini pe care le oferă ştiinţele particulare.
Cum spunea Lucian Blaga, filosofia vizează totul existenţei, în vreme ce ştiinţele au în vedere
numai o parte determinată a acesteia. Pentru Ludwig Wittgenstein, filosofia nu este un ansamblu
de teze sau de cunoştinţe, ci o activitate de clarificare a gândurilor noastre, o critică a limbajului,
care are ca punct de plecare o serie de confuzii generate de folosirea greşită a acestuia.
Cercetarea filosofică nu urmăreşte nici obţinerea unei imagini definitive, unice şi unitare asupra
unor lucruri sau a realităţii ca întreg, nici rezolvarea definitivă a unor probleme. Aceasta vizează
mai ales o schimbare a stilului nostru de gândire, fiind o terapie mentală, care constă în
eliberarea gândirii noastre de capcanele limbajului şi de erorile întâlnite frecvent în istoria
gândirii. în însemnări postume sau în Cercetări GlosoGce, Wittgenstein urmăreşte, în mod
programatic, eliberarea activităţii raţionale de obişnuinţe sau dogme, de interpretări eronate, nu
pentru a propune o nouă viziune asupra lumii, ci o nouă metodă: „ceea ce este important este că
s-a găsit o nouă metodă". El distinge între cercetarea factuală, bazată pe fapte, şi cercetarea
conceptuală şi subliniază că filosofia nu aparţine cunoaşterii empirice şi că nu poate indica
aspecte fundamentale ale lumii. Pentru el, limbajul are un rol esenţial în formularea întrebărilor
filosofice şi în căutarea soluţiilor potrivite. De pildă, ceea ce înţelegem prin cuvântul timp
identifică lucrul căutat şi condiţionează atât modul în care ne întrebăm despre timp, cât şi modul
în care încercăm să răspundem. Demersul unui gânditor care înţelege prin timp un „obiect" este
diferit de acela al unui gânditor care înţelege un ansamblu de relaţii sau chiar un concept ori o
idee. Aceste modalităţi diferite de înţelegere a timpului, respectiv de înţelegere a unui cuvânt,
sunt demersuri lingvistice sau gramaticale diferite, care generează încercări diferite de a rezolva
aşa-numi-ta problemă a timpului. Ludwig Wittgenstein critică tendinţa metafizicii de a descifra
lucruri în sine, aflate dincolo de aparenţe. El consideră că filosofii s-au înşelat atunci când au
crezut că pot descrie lucruri în sine, deoarece nu au făcut altceva decât să descrie gramatica unei
expresii (de pildă, gramatica sau modul de utilizare a cuvântului timp). Imaginile filosofice
asupra lumii sunt, în realitate, doar explicaţii ale unor confuzii, clarificări ale unor interpretări
eronate, diferite de explicaţiile empirice din ştiinţă sau din viaţa practică, în general, filosofii nu
pot stabili nimic cu privire la stările de lucruri reale. Conform lucrării Tractatus logico-
philosophicus, sarcina filosofiei este determinarea a ceea ce poate fi gândit clar. Aceasta
înseamnă a stabili ceea ce poate fi exprimat cu sens prin intermediul limbajului nostru.

Concluzie

Imaginea pe care o oferă filosofia asupra lumii se constituie nu prin însumarea datelor ştiinţei,
ci prin interpretarea lor, adică printr-o elaborare, printr-un efort teoretic special care conduce la
formularea unor enunţuri ce au drept obiect infinitul, absolutul, universul ca un tot. Fără a face
apel la o cunoaştere totalizatoare, fără a valorifica ansamblul cunoştinţelor umane din
perspectiva înţelegerii, prospectării şi „modelării” condiţiei umane, filosofia nu şi-ar putea
îndeplinii rostul său: de a răspunde la întrebările ce privesc raportul dintre om şi cosmos, dintre
om şi om, dintre individ şi societate, de a coordona şi ierarhiza valorile (adevăr, bine, frumos,
dreptate, libertate, etc.), de a conferi un anumit sens existenţei umane. De altfel, cunoaşterea
totalizatoare nu este pentru filosofie decât un mijloc pentru a promova valori şi a conferi un
anumit sens existenţei umane. Problema sensului vieţii omului este prin însăşi natura ei o
problemă esenţială a filosofiei exprimând justificarea şi finalitatea ei.