Sunteți pe pagina 1din 5

ETAPELE JUNIMII

ETAPELE " JUNIMII" reflectă istoria activității societății, de la momentul fondării până la
momentul dispariției de pe scena publică.
PRIMA ETAPĂ: 1863- 1874;
A DOUA ETAPĂ: 1874-1885;
A TREIA ETAPĂ: 1885-1900.

PRIMA ETAPĂ: este o perioadă a POLEMICILOR purtate de junimiști în toate domeniile


culturii; prin aceste polemici s-a impus ideologia junimistă și s-a exprimat criticismul junimist,
având ca finalitate imprimarea unei direcții noi în cultura și literatura română din a doua jumătate
a secolului al XIX- lea.

Ce trebuie să înțelegem prin criticism sau spirit critic (cea mai importantă trăsătură a
spiritului junimist)?

CRITICISMUL JUNIMIST a reprezentat o atitudine unitară de rezervă ideologică față de


felul în care s-a petrecut întregul proces de modernizare a societății și culturii românești începând
din prima jumătate a secolului al XIX-lea, imediat după 1829 (la începuturile pașoptismului,
adică, atunci când societatea noastră încerca să se desprindă de modelele vechi, fanariote).
Titu Maiorescu, cea mai importantă personalitate a "Junimii”, a identificat "neadevărul" ca
fiind "viciul radical" de care suferea societatea și cultura românească a vremii, în toate formele
de manifestare a spiritului public: neadevăr în presă, în cercetarea filologică, în literatură,
neadevăr în învățământ, în manifestările academice, neadevăr în politică. Acest "neadevăr"
izvora din proliferarea "formelor fără fond", reprezentând ținta principală a criticismului
junimist, "formele fără fond" fiind rezultatul imitării, preluării fără discernământ a modelelor
străine, occidentale. Ceea ce se adopta prin superficiala imitație a structurilor și valorilor culturii
apusene, ( formele ) nu era adaptat la structurile și valorile noastre autohtone ( fondul). De multe
ori fondul autohton era inexistent sau insuficient de consistent pentru a putea asimila modelele
străine. Din această prăpastie creată între forme și fond s-a răspîndit " neadevărul " în viața
publică românească. Teoria " formelor fără fond " o dezvoltă Maiorescu în studiul " În contra
direcției de astazi în cultura română ", 1868, cel mai important studiu al acestei etape pentru că
este sinteza polemicilor junimiste și chintesența criticismului junimist. " Junimea ", prin vocea de
autoritate a lui Maiorescu, emblematică pentru ceea ce înseamnă criticismul junimist, a
descoperit, de asemenea, o imensă confuzie de valori în sfera culturii. Erau confundate domeniile
și valorile specifice fiecărui domeniu.
Criticismul junimist ( maiorescian) a impus principiul separării domeniilor și valorilor
specifice, astfel încât să nu mai fie identic receptate artele și științele, să se înlăture amestecul
politicii sau al moralei în literatură și invers. În ceea ce privește creația artistică, aceasta să fie
receptată după criterii exclusiv estetice, nu politice, etice sau de altă natură, astfel criticismul
junimist a pus bazele criticii estetice, promovând principiul autonomiei esteticului. Maiorescu,
primul nostru critic cultural ( critic de direcție, cum își spunea) și critic literar, este așadar,
întemeietorul criticii estetice. Acest principiu al separării domeniilor și valorilor specifice
fiecărui domeniu în sfera culturii este formulat de Maiorescu, ca o concluzie importantă a
studiului " În contra direcției de astăzi în cultura română ", dar el reprezintă și premisa
demonstrației polemice în studiul " O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867", și el
reprezentativ pentru exprimarea junimistă din prima etapă. Pornind de la opoziția ireductibilă
dintre arte și științe, dintre frumos și adevăr, Maiorescu își propune să definească specificul
poeziei între celelalte arte. El răspundea astfel nevoii junimiștilor de a avea criterii estetice clare
prin care să deosebească POEZIA de simpla înșiruire de rime, junimiștii confruntandu- se cu
această problemă în proiectul alcătuirii unei antologii de poezie românească. Frumosul este
specific artei, adevărul este specific științei. Frumosul este manifestarea sensibilă a Ideii,
Maiorescu preia această definiție de la filosoful german Hegel

Ce este POEZIA?

POEZIA trebuie definită ca formă (" condițiunea materială ") și conținut (" condițiunea
ideală").
" Condițiunea materială " a poeziei o reprezintă imaginile sensibile pe care cuvintele poetice
le deșteaptă în fantezia receptorului. Pentru a trezi, la rândul său, sensibilitatea cuvintelor, adică
forța lor expresivă, plastică, sugestivă, poetul trebuie să dobândească arta discursului retoric prin
folosirea procedeelor stilistice ( epitete, personificari, comparații și metafore noi și juste).
" Condițiunea ideală " a poeziei este conținutul de sentimente și pasiuni. POEZIA comunică
sentimente, științele comunică Idei. Concluzia studiului trimite la afirmarea principiului
autonomiei esteticului, pentru ca POEZIA să nu mai fie confundată cu politica ori cu morala,
fiecare domeniu având specicul și valorile sale.
În această primă etapă, conținutul și obiectivele polemicilor junimiste sunt oglindite în studiile
Maiorescu, arătând amplitudinea demersului cultural al criticului, pe drept cuvânt recunoscut
critic de direcție. Primul studiu, cronologic vorbind, este dedicat problemei ortografiei în limba
română, " Despre scrierea limbei române ", 1866. Purtând polemici cu etimologistii ardeleni, dar
și cu puristii din Bucovina, Maiorescu demonstrează necesitatea adoptării principiului fonetic în
ortografia limbii române, precum și necesitatea adoptării alfabetului latin. Acest demers își va
atinge scopul abia după 1880, când primește girul Societății Academice Române.
Într-un alt studiu, " Limba română în jurnalele din Austria ", 1868, Maiorescu descoperă și
combate polemic " formele fără fond " manifestate în limbajul presei de limbă română din
Bucovina, provincie aflată sub ocupație austro-ungară. " Formele fără fond " se puteau observa
aici prin frecvența calcului lingvistic, ducând la erori de exprimare de un ridicol evident pentru
cineva care avea simțul proprietății cuvintelor și logica limbii. De pildă, jurnaliștii bucovineni, în
loc să caute echivalentul românesc al unor cuvinte compuse din limba germană, luau cuvântul
german și îl " traduceau" pe segmente, ajungându-se la forme de exprimare aberante în limba
română, cum ar fi " muzică de pisici" ( Katzenmusik, în germană).
Într-un alt studiu al etapei, " Beția de cuvinte", 1872, Maiorescu analizează diversele forme și
trepte de manifestare a ceea ce el numește " beție de cuvinte", când autorul unui discurs pierde
controlul asupra semanticii și logicii, ajungând la amalgamari bombastice de sensuri și vorbe și
chiar la nonsens, la delirul verbal. Studiul este considerat de autor un studiu de patologie literară.
Cele mai apreciate calități ale stilului maiorescian în aceste studii sunt ironia subtilă și acidă,
limpezimea logică și acuratețea limbajului, dar și a argumentației.
Toate studiile lui Maiorescu s-au născut din practica vieții culturale și literare a vremii,
răspunzând unor nevoi stringente. În acestă primă etapă, criticismul polemic junimist
( maiorescian) a avut drept țintă combaterea " formelor fără fond ", descurajarea mediocrităților
de la manifestarea publică, în toate domeniile culturii, precum și eliminarea confuziei de valori
din sfera culturii. Un suflu nou de temeinicie se imprimă culturii românești și implicit, o nouă
direcție.
La sfârșitul perioadei, într-un articol de bilanț, intitulat " Direcția nouă în poezia și proza
română ", 1872, Maiorescu va constata faptul că obiectivele criticii de direcție au fost atinse și ca
atare, rolul ei trebuie să înceteze.

A DOUA ETAPĂ A " JUNIMII ". Ca rezultat al polemicilor purtate în etapa precedentă, "
Junimea " imprimă o nouă direcție în cultura și literatura română. Acest fapt îl afirmă cu bucurie
Titu Maiorescu în studiul " Direcția nouă în poezia și proza română ". Acest studiu este
important deoarece reflectă ierarhia de valori în care Maiorescu înscrie viața literară a epocii.
Astfel, în fruntea noii direcții, criticul așază un scriitor din generația pașoptistă, care însă, prin
creația lui s-a impus ca personalitate de prestigiu a literaturii române și după 1863. E vorba
despre Vasile Alecsandri.
Imediat după Vasile Alecsandri, în această ierarhie literară, Maiorescu îl numește pe tânărul pe
atunci poet Mihai Eminescu. Deși publicase doar câteva poezii în " Convorbiri literare ",
Eminescu este apreciat ca fiind " poet în toată puterea cuvântului ". Maiorscu observă, totuși, că
tânărul poet este " sceptic în cuget ", " reflexiv mai peste marginile iertate " și " înclinat spre
antiteze cam exagerate ". Poeziile publicate de Eminescu la acea dată, " Epigonii ", " Venere și
Madona " și " Mortua est! " scrise în maniera meditației romantice erau privite cu aceste
rezerve estetice de criticul Maiorescu, mai apropiat de spiritul clasic, mai senin, mai echilibrat.
Între reprezentanții noii direcții în proza română este amintit ardeleanul Ioan Slavici. Direcția
nouă în poezia și proza română a încurajat o literatură a specificului național, a relevat
importanța inspirației din modelul folcloric, înscriindu-se prin aceasta în tradiția mișcării " Dacia
literară ".
Gustul estetic junimist ( maiorescian) fiind mai ales, clasic și academic, a promovat curentele
literare tradiționale, romantismul, realismul, fiind mai puțin receptiv la inovația literară, pe atunci
reprezentată de naturalismul în proză și de simbolism în poezie. Din acest punct de vedere
privită, " Junimea " a fost o grupare literară tradiționalistă.

A TREIA ETAPĂ A " JUNIMII" este cea a anilor în care polemica dintre Titu Maiorescu
și Constantin Dobrogeanu Gherea, adică dintre critica estetică și critica sociologică, pune
bazele criticii literare românești, cristalizand principii. Importanți critici literari și esteticieni din
perioada interbelică s-au format la școala gândirii maioresciene, între aceștia, Eugen Lovinescu
și Mihail Dragomirescu.
În această etapă, Maiorescu publică studii despre Caragiale, ( " Comediile domnului
I.L.Caragiale, 1885), despre Eminescu (" Eminescu și poeziile lui ", 1889). Studiul despre
Caragiale este relevant în linia criticii estetice, demonstrând că moralitatea este intrinsecă operei
artistice autentice și ea trebuie deosebită de moralizarea vulgară. Caragiale fusese acuzat de
imoralitate in presa liberală a vremii, iar Maiorescu pledează în favoarea scriitorului, de fapt în
numele artei autentice. Mai exact, esența morală a artei constă în puterea de a-l transpune pe
receptor în lumea construită de imaginația artistică, prin efectul de durată al emoției artistice și
apoi, de a-l elibera pe receptor de cercul egoismului cotidian.
Estetica maioresciană este aici influențată de filosofia lui Schopenhauer, după cum tot sub
influența aceluiași filosof german, criticul Maiorescu va face portretul artistic al lui Eminescu în
studiul " Eminescu și poeziile lui ", pornind de la conceptul de geniu. Reținem de aici ideea că "
melancolia senină" este trăsătura definitorie a geniului eminescian, atât în manifestările vieții cât
și în cele artistice. De asemenea, Maiorescu fixează în concluzia studiului său, influența pe care
poezia eminesciană o va avea asupra tuturor formelor de exprimare artistică ulterioare din poezia
românească. Pe la 1900, treptat, " Junimea" se autodizolva pentru că junimiștii, tot mai mult
angajați în viața politică, se întâlnesc tot mai rar. Nu este o dată precisă de la care să fi încetat a
se vorbi despre " Junimea".
După 1872, a luat ființă la București, " mica Junime". Numit ministru al instrucțiunii publice
( al educației), Maiorescu se stabilise la București și o parte dintre junimiștii care l-au urmat au
continuat să se întâlnească în casa lui, în ședințe de cenaclu. Aceasta arată că " Junimea " a
existat prin interesul pentru întâlniri al membrilor ei. Înainte de a fi o societate, "Junimea " a fost
o comunitate de idei, definită prin spiritul junimist.

SPIRITUL FILOSOFIC

În viziunea criticului și istoricului literar Tudor Vianu, " Istoria literaturii române moderne ",
capitolul despre " Junimea", SPIRITUL JUNIMIST se definește prin următoarele trăsături:
SPIRITUL FILOSOFIC ( junimiștii erau mai degrabă, "oameni de idei generale", decât
specialiști în diverse domenii, în ședințele " Junimii ", discuțiile purtându-se de la înălțimea
principiilor);
SPIRITUL ORATORIC ( manifestat, de exemplu, prin " prelectiunile populare ", dar și în
alte manifestări publice; " Junimea " a cultivat eleganța și rigoarea logică a exprimării publice,
fiind adversara discursului bombastic, pe care l-a caracterizat ironic " beție de cuvinte ");
. SPIRITUL IRONIC ( exprimat prin polemici, luând forma criticismului, ori prin " dosarul
Junimii", în care erau adunate fragmente din discursurile politice ori de altă natură ale
personalităților vremii, discursuri ridicole fie prin formă, fie prin idee);
GUSTUL CLASIC ȘI ACADEMIC ( arătând educația academică, dirijată de canoanele
estetice clasice, având ca repere de valoare capodoperele, în judecata artistică, deoarece acestea
își au valoarea certificată de trecerea timpului);
SPIRITUL CRITIC ( CRITICISMUL), cea mai importantă trăsătură a spiritului junimist,
definit ca atitudine de rezervă ideologică față de felul în care s-a petrecut întregul proces de
modernizare a societății și culturii românești începând cu perioada pașoptistă, sintetizat în teoria
maioresciană a " formelor fără fond ", teorie care a făcut istorie și a cărei actualitate în societatea
și cultura românească de astăzi rămâne o evidență tristă.
OBIECTIVELE JUNIMII

OBIECTIVELE JUNIMII s-au cristalizat în principiile care au guvernat activitatea


societății, fiind expresia unei ideologii, a unei doctrine culturale și estetice, dar și politice. Aceste
obiective s-au făcut cunoscute prin critica de direcție a lui Titu Maiorescu, al cărei rol a fost
constructiv și puternic formator în prima etapă a " Junimii ", adică până pe la 1872, când
obiectivele fiind atinse, rolul criticii de direcție a încetat. Se impusese direcția nouă în cultură și
literatură.

Dar care sunt aceste OBIECTIVE? Să ni le amintim:

ELIMINAREA CONFUZIEI DE VALORI din sfera culturii, prin delimitarea domeniilor și


valorilor specifice fiecărui domeniu, pentru ca astfel politica să nu mai interfereze cu poezia, și
nici invers, iar opera literară să fie receptată după criterii exclusiv estetice ;
COMBATEREA FORMELOR FĂRĂ FOND, prin DESCURAJAREA
MEDIOCRITĂȚILOR de la manifestarea publică și crearea unui mediu care să stimuleze
valoarea;
CREAREA UNUI FOND DE VALORI AUTOHTON, care odată creat să absoarbă
influența modelelor străine. Adepta unei concepții organiciste în dezvoltarea societății și a
culturii, treaptă cu treaptă, fără să fie " arse" etape, " Junimea", deși grupare tradiționalistă, nu a
fost refractara influențelor străine, dar a respins imitația superficială, lipsită de fundament. În
literatură, direcția nouă trasată de Junimea, prin rolul de mentor al criticului Titu Maiorescu, a
impus principiul autonomiei esteticului și a reafirmat atașamentul față de specificul național, în
tradiția mișcării " Dacia literară ". Toți scriitorii promovați de " Junimea " erau peste media
valorică a scriitorilor vremii, iar câțiva dintre ei s-au impus peste timp, devenind " marii clasici "
ai literaturii române: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L.Caragiale, Ioan Slavici și, nu în
ultimul rând, Titu Maiorescu.