Sunteți pe pagina 1din 2

ANALIZA PERSONAJELOR.

Analiza personajelor corespunde modelului esteticii romantice. În primul rând, remarcăm


folosirea ANTITEZEI ca procedeu de construcție. Astfel, evoluția evenimentelor și mișcarea
sufletească a personajelor aduc în opoziție, în funcție de dominanta psihologică, personajele
Moțoc  vs.Spancioc și Stroici, doamna Ruxanda vs.Alexandru Lăpușneanu. Moțoc ilustrează
lașitatea și ipocrizia, Spancioc și Stroici- demnitatea și integritatea morală. Doamna Ruxanda
reprezintă bunătatea, gingășia,  caracterul impresionabil, Alexandru Lăpușneanu- cruzimea și
tirania: Înger și Demon.                                      
  Un element de noutate îl constituie:
PERSONAJUL COLECTIV, pentru prima dată surprins în acțiune în proza românească. În
scena uciderii boierului Moțoc, mulțimea strânsă în curtea palatului domnesc, se manifestă întâi
dezordonat, apoi sinergic, glasurile unindu-se într-o singură solicitare:"Capul lui Moțoc
vrem".      
PERSONAJUL PRINCIPAL este creat în manieră romantic: 
a) Este EROU EXCEPȚIONAL ÎN SITUAȚII EXCEPȚIONALE.  
b) Are o structură psihologică ANTITETICA, înger și demon  în același timp, calitățile și
defectele lui sunt arătate într-o formă exacerbată. 
c) Este " purtat " de patima urii și a răzbunării. Tipul domnitorului tiran și autocrat, Alexandru
Lăpușneanu suferă de " melancolie sangvinara ", fiind condamnat de Providență " să verse sânge
" și să " nazuiasca la mântuire "(G. Călinescu).
SCENE care pun în lumină protagonistul:                           
  SCENA DIN EXPOZIȚIUNE , întâlnirea cu solia boierească trimisă de Tomsa. Remarcăm
voința de neclintit a personajului,care are  și intuiția fină a psihologului, citind caracterul
intrigantului Moțoc sub aparența comportamentului lingușitor. Dialogul devine aici mijloc de
relevare a psihologiei personajului, împreună cu evidențierea gesturilor și reacțiilor prin
comentariul naratorului.
SCENA DISCURSULUI DE LA MITROPOLIE, anticipând punctul culminant. Eroul apare
la slujba duminicală îmbrăcat cu toată pompa domnească, pregătit să țină un discurs de împăcare.
Naratorul omniscient îi observă și comentează gesturile, exprimă judecăți de valoare negative,
ceea ce arată că naratorul dezaprobă personajul, îi dezvăluie masca. Ca și în scena din
expozițiune, naratorul dovedește un simț al teatralului, creând suspans, dozand momentele de
tensiune. Astfel, Lăpușneanu este " galben la față ", iar când se apleacă și sărută racla cu
moaștele Sf.Ioan cel Nou, acestea " ar fi tresărit ". Scena pune în evidență capacitatea de
disimulare a eroului, care își ascunde planul de răzbunare  într-o pledoarie pentru iertarea
creștină și împăcare. Ca să fie cât mai convingător, recurge, ca un iscusit orator, la pilde din
Biblie și îi invită pe boieri la palat, la un ospăț, ospățul de împăcare.
SCENA PIRAMIDEI DE CAPETE, din punctul culminant.  Scena ridică la paroxism
cruzimea și patima răzbunării. Un anumit simț al teatralului arată spectacolul sângeros al
piramidei de capete, precum și atitudinea de un cinism detașat a protagonistului. Dialogul cu
Moțoc, din secvența ce completează scena, se constituie și el într-o lecție de cinism și cruzime,
dozate cu abilitate și putere de disimulare. În fiecare dintre scenele analizate, psihologia eroului
este fixată ca într-o efigie printr-o serie de replici care rămân memorabile: " Dacă voi nu mă
vreți, eu vă vreau pre voi, și voi merge ori cu voia ori fără voia voastră "; " Proști, dar mulți!".
SCENA OTRĂVIRII, din deznodământ. La fel de spectaculos în sensul esteticii
romantismului, este sfârșitul personajului. Aceleași gesturi, reacții și replici memorabile (" De
mă voi scula pre mulți am să popesc și eu "), surprinse cu simțul dozarii teatrale a tensiunii.
Rolurile de călău și victimă se inversează în deznodământ. Spancioc și Stroici  asistă la agonia
domnitorului, forțându-l să bea otrava până la ultima picătură.