Costumul popular moldovenesc

I. Costumul popular femeiesc

Costumul popular moldovenesc destinat pentru femei include în structura sa

aşa componente ca: învelitoarea de cap, de corp, încălţămintea, bijuterii şi
accesorii, care reieşind din diferite situaţii concrete sau condiţii de funcţionare,
importanţa zilei şi sărbătorii, la rîndul său se modifică, se schimbă. Toate
acestea mai ţin şi de vîrsta şi statutul social al femeii, caracterul sezonier şi felul
ocupaţiei, simbolistică şi preferinţe, zonă de circulaţie şi etc.

Ca rezultat al acestor ajustări la situaţii concrete îmbrăcămintea tradiţională a

ajuns la un şir de variante, care diferă după material, croială, ornamentică,
culoare. Femeile căsătorite şi cele în vîrstă respectă anumite principii în
realizarea costumului, preferînd culori mai reţinute, modele de croi mai arhaice
şi modeste, utilizînd anumite detalii de protejare a costumului, folosind un
material ţesut mai simplu. Fetele tinere purtau costume naţionale de culori mai
deschise şi aprinse, nu purtau pe cap unele detalii ca prosopul – ştergarul de
îmbrobodit sau şorţul de protecţie pînă nu obţineau statutul social de tînără
nevastă – femeie căsătorită.

Cămașa. Costumul femeiesc tradiţional

este cel mai decorativ. Una din piesele
funcţional-decorative este cămaşa din
pînză albă. Cea mai timpurie formă de
cămaşă a fost cămaşa de „tip tunică”
croită „de-a’ntregul”, făcîndu-se numai
o tăietură unghiulară, pătrată sau
rotundă la gît. Cămaşa avea mîneci
lungi, se înfrumuseţa la gît, jos la mîneci
cu desen geometric simplu sau vegetal
stilizat. Partea de sus a cămaşei –
„piepţii” se făceau dintr-o ţesătură mai
bună şi mai subţire, iar partea de jos -
„poalele” – dintr-o pînză de cînepă sau
in. Catrinţa, fota, şorţul – piesele de la
talie în jos. Ele se confecţionau din lînă
curată sau lînă şi fire de bumbac în urzeală. Mai răspîndită şi pentru toate
vîrstele este catrinţa dintr-o singură bucată de ţesătură dreptunghiulară (1,6 x
0,8) cu care femeia îşi acoperă corpul de la talie în jos. Materialele etnografice
au scos la iveală răspîndirea în Moldova circa zece grupe de catrinţe, care se
deosebesc prin decor şi tehnica de realizare. Avem cea mai răspîndită „catrinţa
vrîstată” cu dungi verticale colorate, „catrinţă cu desene alese”, „catrinţă cu
dungi ridicate”, „catrința iţată”, „catrinţă cu două părţi orizontale” diferit
colorate, „catrinţă ţesută şi aleasă”, „catrinţă brodată” ş.a.
Catrinţa la talie se prindea cu o chingă lungă
pînă la 3-4 m.
O altă piesă de la talie în jos este „fota” alcătuită
din 2 părţi (din faţă şi la spate), ţesută cu dungi
colorate orizontale. Fota se purta mai mult de
fetele tinere în satele moldoveneşti din zona de
Nord a Moldovei şi din  Cernăuți Bucovina.
Îmbrăcămintea de iarnă a femeilor sunt: pieptare,
bondiţe, zăbun, scurtă ş.a. Pe timp rece femeile
îmbrăcau „jaletcă” fără mîneci cusută din ţesătură
plină de lînă şi căptuşită cu lînă scărmănată. O
altă variantă era „bondiţa” sau „pieptarul” cusut
din blană de miel, înfrumuseţată deasupra cu
motive geometrice aplicate sau brodate cu fire de
lînă. Bondiţele din blană sunt răspîndite îndeosebi la sudul Moldovei, unde se
cresc oi pentru blană şi carne. În unele sate este dezvoltat  „cojocăritul” ca
meşteşug. Se coase cojoace, bondițe, care se înfrumusețează cu piele de altă
culoare contrastă.

Încălţămintea femeilor depindea de ocupaţie, de anumite împrejurări, de

anotimp, de vîrstă, de starea social-economică ş.a. Femeile sărace în secolele
sandale sau ghete special cusute de meşteri.
Costumul femeiesc la anumite ocazii (la drum, tîrg) în trecut era completat cu
„traistă”, care reuşit se îmbina cu culorile costumului. Drept mărturie vorbesc
un şir de variante ale ţesăturilor și motivelor ornamentale pentru traistă:
„îngusturele”, „traistă vrîstată”, „traistă aleasă”, „traistă în ochiurele”,
„ridicată”, „brodată”. Pentru ducerea greutăţilor pe umăr serveau „desagii” din
ţesătură de lînă cu vrîste orizontale colorate.
Pentru sărbători costumul femeilor era completat cu bijuterii: inele, cercei,
mergele. Femeile înstărite purtau bijuterii scumpe de coral, argint, aur. În unele
raioane – Camenca, Rîbniţa, Vulcăneşti se purtau şiraguri de monete de argint
sau aur, numite „moniste”.
 II. Costumul popular bărbătesc
Ansamblul costumului bărbătesc comparativ cu cel femeiesc conţine mai puţine
variante tipologice şi este decorat mai redus. Piesele, care definesc aspectul
vizual – decorativ ale costumului bărbătesc sînt: cămaşa, iţarii şi brîul, căciula
sau pălăria, sumanul, cojocul şi mantaua.
Cămaşa bărbătească conform croielii este cunoscută prin răspîndirea unor tipuri
de bază: „cămaşa dreaptă tip tunică”, „cămaşa cu platcă”, „cămaşa de mire”,
„cămaşa cu fustă”.
Cămaşa dreaptă de tipul „tunică” este o formă arhaică de largă răspîndire
teritorială în toate zonele Moldovei, deosebindu-se după dimensiuni. Se croia
„de-a-ntregul” dintr-o bucată de pînză (lat de pînză) lungă, care venea în faţă şi
la spate, pînă la genunchi, fără a avea cusătură pe umeri, mîneca largă prinsă de
la umăr, cu clini la stan, gulerul drept sau guler dublu alăturat în jurul gîtului.
Deseori pentru zile de sărbători gulerul, mînecile la umăr şi la mangetă, piepţii
şi poalele se brodau. Cămăşile de lucru în trecut se confecţionau din pînză de

cînepă, mai tîrziu din cînepă sau in albit cu bumbac. De la sfîrşitul secolului al
XIX-lea pentru sărbători, îndeosebi pentru tineri se confecţionau cămaşe de
bumbac.
În partea de la talie în jos bărbații purtau pantaloni, care sînt de mai multe
tipuri: „izmene”, „iţari”, „bernevici”, „nădraji” şi „meşini”. Cele mai răspîndite
erau “izmenele”, care vara serveau şi ca pantaloni, erau cusuţi din pînză de
bumbac cu in, sau cînepă. Mai tîrziu ei se îmbrăcau ca lengerie de corp din
pînză de bumbac.
Tipic pentru moldoveni erau „iţarii”, care se coseau din țesătură de lînă cu
bumbac şi aveau o lungime de 2 m, dar fiind şi înguşti se încreţeau pe picior de
la gleznă pînă la genunchi. Se purtau vara şi iarna.
Pe timp de iarnă bărbaţii purtau „bernevici” cusuţi din ţesătură groasă de lînă,
lucrată manual și îndesită la piuă, de culoare naturală albă, sură. Se întîlneau
bernevici fără creţi, se purtau în zile de
lucru. Li se mai spunea şi „cioareci”.
Tot pentru iarnă se coseau „nădraji” cu
clinuri, din lînă groasă de culoare
naturală. Păstorii purtau iarna pantaloni
din blană de oae, cu miţele înăuntru
numiţi „meşini”.
La sfîrşitul secolului al XIX-lea –
începutul secolului al XX-lea în Moldova
se răspîndesc pantalonii de croi orăşenesc
cusuţi din suman de casă, ţesătură
manuală de lînă, vopsită în coloranți
naturali (albastru închis, cafeniu închis),
iar mai tîrziu din postav de fabrică.
Portul bărbătesc este completat cu
anumite haine, care se îmbracă deasupra
cămaşei şi anume pentru vară
– „jaletcă” fără mîneci cusută din postav,
iar pentru
iarnă „cheptar” sau„boandă” din blană de oaie, frumos ornamentată prin
aplicaţie. Cînd era mai frig, bărbaţii îmbrăcau „sumanul” – o haină lungă mai
jos de genunchi făcută din „suman” – postav de casă de lînă de culoare naturală
– sură, neagră, cafenie. Sumanul de sărbătoare şi pentru cavaleri se ornamenta
cu şiret negru răsucit din fire de lînă aspră.
Pe timpuri reci, ploioase, pentru iarnă şi la drum îndelungat bărbaţii
purtau „manta cu glugă”, „burca”, cusute din postav gros de casă „pănură, şiac”
bătut la chiuă ca să fie ţesătură îndesită pentru a proteja corpul de frig. Ţăranii
mai înstăriţi pentru iarnă aveau„cojoc” din blănuri de oaie de culoare albă,
cafenie, neagră. Lungimea cojoacelor era diferită pînă la genunchi şi mai jos.
Însă în părţile de nord ale Moldovei şi Bucovinei se întîlneşte un fel de
îmbrăcăminte de iarnă cusută dintr-o ţesătură groasă realizată cu miţe lungi
înafară. Acest tip de îmbrăcăminte miţoasă se numea „gubă”, „sarică” şi era
îmbrăcată de păstori.
Bărbaţii numaidecît purtau brîie ţesute din lînă aspră, de o grosime potrivită.
Brîiele bărbătești au o lungime de pînă la 3 m şi lăţime de 12-15 cm. Brîielor
mai late (de 15 cm) le spuneau late de „o palmă domnească”, înfăşurînd talia de
cîteva ori. La capăt brîiele au franjuri lungi pînă la 20 cm.
Încălţămintea bărbaţilor – „opincile” se făceau manual din piele de porc sau de
vită prelucrată în condiţii de casă. Acest fel de încălţăminte se întîlneşte şi la
alte popoare vecine. Opincile prezintă o bucată de piele mai mare decît talpa,
care avea pe margine găuri prin care trecea o cureluşă de piele ce aduna această
piele în jurul piciorului, dîndu-i formă de încălţăminte. Încreţiturile de la opinci
formau un vîrf ascuţit (în nordul Moldovei), sau fără – în centrul Moldovei.
Opincile se încălţau deasupra peste ciorapi de lînă sau obiele albe. Ele erau
deobicei încălţămintea săracilor. Pentru zile de sărbătoare bărbaţii îşi făceau la
comandă la cizmari cizme sau papuci din piele neagră.
Din bijuterii bărbaţii căsătoriţi purtau inele de aur sau argint – „verighete” de
căsătorie și cruciulițe.