UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

___________________________________________________________________________________________________________________

Referat la disciplina Dreptul Afacerilor

Student: Zubatîi Victor

Profesor coordonator: Lector univ. Dr. Cristinel Ichim
Profil: Contabilitate și informatică de gestiune
An: I, grupa IV

Suceava 2019

2
Condițiile aplicării procedurii insolvenței

1
 Cuprins
1. Noțiuni introductive
2. Domeniile de aplicare,principiile și caracterele procedurii insolvenței
3. Principiile procedurii insolvenței.Prevenirea insolvenței
4. Scopul,căile și metodele de realizare
5. Caracterele procedurii insolvenței
6. Condițiile aplicării procedurii insolvenței
7. Categoriile de debitori cărora li se aplică procedura generală
8. Categoriile de debitori supuși procedurii simplificate
9. Insolvența debitorului
10. Organele care aplică procedura insolvenței

2
 1. Noțiuni introductive.Ce este insolvența?

Executarea obligțiilor al căror obiect îl reprezintă sume de bani este vitală

pentru nealterarea raporturilor la care participă atât profesionistul comerciant, cât şi co-
contractanții săi, pentru că scurtcircuitarea unei verigi din acest lanț poate conduce la
blocarea totală atât a activității sale, cât şi a celor cu care a contractat. Mai mult,
modalitatea de rezolvarea situațiilor dificile cu care se confruntă un debitor şi creditorii săi
afectează şi terţe părti — angajaţii acestora sau consumatorii. Dificultățile pe care le avem în
vedere pot fi cauzate de un management defectuos al activităti, de o lipsă de viziune asupra
planificării dezvoltării afacerii, caz în care întreprinzătorul iese de pe piată în situația
imposibilitătii de redresare, sau pot fi rodul unor împrejurări neimputabile conducerii
activității, cum sunt modificarea pieței sau sporirea concurenței, caz în care, în
condițiile unei crize financiare, se poate ajunge până la un faliment sistemic.
Dreptul intern a cunoscut diverse stadii de evoluție şi de schimbare a opticii cu
privire la tratamentul aplicabil comerciantului aflat în dificultate începând de la Codul

Caragea (1817) sau Codul Calimach (1817), care reglementau situaţia mofluzului prefăcut
(falimentarul bancrutar), tratarea concursului creditorilor sau milostivirea creditorilor,
trecând prin Codul comercial din 1887 care consacra falimentul în Cartea III „Despre
faliment" ca procedură de executare silită asupra bunurilor comerciantului debitor care

a încetat plata datoriilor sale comerciale, evoluând în perioada contemporană odată cu

Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare. Apoi prin Legea nr.
85/2006 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,iar,pe de altă parte, să
conecteze dreptul național la legislația europeană în materie, și mai apoi stabilizându-se
prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, act
normativ aplicabil la acest moment.
De asemenea, în cadrul art. 5 pct. 29, actul normativ oferă şi definiţia
insolvenţei ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin
insuficienta fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi
exigibile.
Amintim că, în ştiinţa dreptului comercial procedura insolvenţei a fost definită ca
fiind un ansamblu de norme juridice prin care se urmăreşte obţinerea fondurilor băneşti
pentru plata datoriilor debitorului aflat în insolvenţă faţă de creditorii săi, în condiţiile
stabilite diferenţiat pe categorii de debitori, prin reorganizarea judiciară bazată pe un

plan de reorganizare sau prin faliment.

1
2. Domeniile de aplicare,principiile și caracterele procedurii insolvenței

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a procedurii, potrivit art. 3 din Legea nr. 85/2014,
procedurile prevăzute se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt definiţi la art. 3 alin. (2)
C. civ., cu excepţia celor care exercită profesii liberale, precum şi a celor cu privire la care
se prevăd dispoziţil speciale în ceea ce priveşte regimul insolvenţei lor. În consecintă, din
analiza textului şi coroborarea art. 3 alin. (2) C. civ. cu art. 8 din Legea nr. 71/2011, se
poate conchide că actul normativ se va aplica profesioniştilor persoane fizice sau juridice,
fără a se distinge dacă aceştia desfăşoară activităţi care urmăresc sau nu obtinerea de
profit, adică indiferent de natura activităţii lor, civilă sau comercială, cu excepţia titularilor
activităţilor liberale. Ca o clarificare, vom menţiona faptul că dispoziţille art. 3 alin. (2) din
Legea nr. 85/2014, care prevăd expres aplicarea acestei norme şi regiilor autonome care
pot fi considerate profesionişti în înţelesul art. 3 alin. (2) C. civ., rezolvă o incapacitate de
redactare a unei legi speciale incidente acestor entităţi, astfel cum era prevăzut a se realiza în
art. 151 din Legea nr. 85/2006.
Se mai impune a fi precizat că în codificarea realizată de legiuitor prin Legea nr. 85/2014,
nu a fost retinută şi O.U.G.* nr. 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor
administrativ-teritoriale care stabilește cadrul general şi procedurile colective pentru
acoperirea pasivului unităţilor administrabv-teritoriale aflate în criză financiară sau în
insolvenţă, astfel că acestea beneficiază în continuare de reglementarea specială.

Pe lângă profesioniştii care exercită profesii liberale sunt exceptate de la aplicarea

legii nr. 85/2014 unităţile şi instituţiile de Invăţământ preuniversitar, universitar şi entităţile
prevăzute la art. 7 din O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea ştfinţific.ă şi dezvoltarea tehnologică.

3. Principiile procedurii insolvenței.Prevenirea insolvenței

O piaţă sigură sau cel puţin protejată de reguli clare care să atragă încrederea
investitorilor naţionali şi străini, dar şi consensul internaţional în cazul apariţiei unor
situaţii de dificultate financiară sunt motoare ale evoluţiei legislative în materia insolvenței
atât în legislația internă, cât şi în cea internaţională. La nivelul statelor se acordă atenţie
sporită mecanismelor de reglare a acestor situaţii şi se depun strădanii pentru a ține
pasul cu dezvoltarea economică şi financiară, ceea ce determină modificări ale legislaţiei
privind insolvenţa, adaptate la realităţile contemporane. Pe plan internaţional, nevoia

2
 de cooperare economică a condus, ca un efect natural, la elaborarea, atât căt o permite
diferenţa dintre diversele sisteme de drept, şi a unor forme de reglementare principială
cel puţin a modalităjii de rezolvare a situaţiilor dificile care implică parteneri internaționali.
La nivel internaţional trebuie reținute două dintre cele mai importante demersuri
integratoare, şi anume The World Bank— Principles for Effective Insolvency and Creditor/
lebtor Regimes (revizuite în 2011) şi Principles of Europeon Insolvency Loww, ambele
obținând răspunsuri menite a ajuta intenţia legiuitorului naţional de a îmbunătăţi cadrul
insolvenței şi pre-insolvenţei.
După cum se prevede în art. 4 din Legea nr. 85/2014, procedurile de prevenire a
insolvenţei şi de insolvenţă se bazează pe următoarele principii fundamentale[4]:

1. maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor;

2. acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă şi efectivă a afacerii, fie prin
intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei, fie prin procedura de reorganizare
judiciară;

3. asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi

derulare a procedurii într-un timp util şi rezonabil, într-o manieră obiectivă şi imparţială, cu un
minim de costuri;

4. asigurarea unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang;

5. asigurarea unui grad ridicat de transparenţă şi previzibilitate în procedură;

6. recunoaşterea drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a

creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile;

7. limitarea riscului de credit şi a riscului sistemic asociat tranzacţillor cu instrumente

financiare derivate prin recunoaşterea compensării cu exigibilitate imediată în cazul
insolvenjei sau al unei proceduri de prevenire a insolvenţei unui cocontractant, având ca
efect reducerea riscului de credit la o sumă netă datorată între părti sau chiar la zero atunci când,
pentru acoperirea expunerii nete, au fost transferate garanții financiare;
8. asigurarea accesului la surse de finantare în procedurile de prevenire a insolventei,lo
perioada deobservatie şi de reorganizare, cu crearea unui regim adecvat pentru protejarea
acestor creante;
9. fundamentarea votului pentru aprobarea planului de reorganizare pe criterii clare, cu
asigurarea unui tratament egal între creditorii de acelaşi rang, a recunoaşterii prioritătilor
comparative şi a acceptării unei decizii a majoritătii, urmând să se ofere celorlalti creditori plăti
egale sau mai mari decât ar primi în faliment;

3
 10. favorizarea, în procedurile de prevenire a insolvenţei, a negocierii/renegocieril
amiabile a creantelor şi a încheierii unui concordat preventiv;
11. valorificarea în timp util şi într-o manieră cât mai eficientă a activelor;
12. în cazul grupului de societăţi, coordonarea procedurilor de insolventă, in scopui
abordării integrate a acestora;
13. administrarea procedurilor de prevenire a insolventei şi de insolvenţă de către
practicieni în insolventă şi desfăşurarea acestora sub controlul instantei de judecată.

4. Scopul,căile și metodele de realizare

Potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 85/2014, scopul acestei legi este instituirea unei
proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este
posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia. Interesantă este optiunea legiuitorului, care
pune pe primul plan acoperirea pasivului, stipulând acordarea şansei de redresare în subsidiar,
în măsura existenţei unei asemenea posibilităţi. În acelaşi sens sunt şi principiile enumerate în
cadrul art 4, care trimit, ca şi ierarhie a acestora, iniţial la maximizarea gradului de
valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor şi mai apoi la acordarea şansei de
redresare eficientă şi efectivă a afacerii
Finalitatea procedurii insolvenţei constă în plata tuturor datoriilor pe care le are debitorul
aflat în dificultate financiară, cu observaţia însă că acoperirea pasivului salvarea debitorului nu se
exclud.
Căile de realizare a scopului procedurii insolvenţei sunt procedura generală şi procedura
simplificată, iar modalităţile de realizare sunt procedura reorganizării judiciare şi procedura
falimentului
Procedura simplificată reprezintă procedura de insolvenţă prevăzută de Legea
nr. 85/2014 prin care debitorul care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (2) intră
direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o
perioadă de observaţie de maximum 20 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele
prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) şi d).
Procedura reorganizării judiciare ca modalitate de realizare a procedurii insolvenţei
este procedura ce se aplică debitorului în insolvenţă, persoană juridică, în vederea achitării
datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor. Procedura de reorganizare
presupune intocmirea, aprobarea, confirmarea, implementarea şi respectarea unui plan, numit
plan de reorganizare, care poate să prevadă, nelimitativ, împreună sau separat:

4
 restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului; restructurarea corporativă prin
modificarea structurii de capital social; restrângerea activităţii prin lichidarea parţială
sau totală a activului din averea debitorului.

5. Caracterele procedurii insolvenței

În doctrina dreptului comercial se reține că procedura insolvenței prezintă următoarele
caractere: caracterul judiciar, caracterul colectiv (concursual), caracterul de remediu sau
de executare silită şi caracterul personal.
Caracterul judiciar al procedurii insolventei constă în aceea că toate actele şi operatiunile pe
care le implică această procedură sunt reglementate de lege şi se realizeaza sub
controlul şi supravegherea judiciară de către instantele judecătoreşti şi de către celelalte
organe care aplică procedura insolventei, respectiv judecătorul-sindic, administratorul
judiciar şi lichidatorul.
Caracterul personal se exprimă prin aceea că, în functie de categoria de persoane din care
face parte debitorul, i se va aplica procedura generală sau procedura simplifica°
Procedura insolventei are un caracter colectiv (concursual), deoarece în cadrui ei se
urmăreşte satisfacerea tuturor creantelor creditorilor debitorului aflat în stare de
insolventă, cu observatia că va exista un concurs al creditorilor în cadrul acestei proceduri,
interesele patrimoniale ale acestora fiind satisfăcute într-o anumită ordine stabilită de lege.
Caracterul colectiv (concursual) al procedurii insolventei o deosebeşte de procedura executării
silite din dreptul comun, care este o procedură individuală.
Caracterul de remediu sau, după caz, de executare silită constă în faptul că în cadrul procedurii
se urmăreşte acoperirea pasivului debitorului aflat "in insolventă, fie prin procedura
reorganizării, fie prin procedura falimentului. Se întelege că procedura reorganizării
constituie un remediu al debitorului, deoarece acesta îşi păstrează existenta, iar procedura
falimentului, prin lichidarea averii debitorului, conduce la disparitia definitivă a
debitorului insolvent.

6. Condițiile aplicării procedurii insolvenței

Pentru aplicarea procedurii insolvenței, potrivit Legii nr. 85/2014, trebuie îndeplinite
două condiții: prima condiție este ca debitorul să facă parte din categoriile de entități
cărora li se aplică procedura insolvenței; a doua condiție este ca debitorul să se afle în
stare de insolvență.

5
 7.Categoriile de debitori cărora li se aplică procedura generală

Procedura generală se aplică următoarelor categorii de debitori (profesionişti) aflaţi

în stare de insolventă sau de insolventă iminentă, cu exceptia celor cărora li se aplică
procedura simplificată.

1. Societătile reglementate de Legea nr. 31/1990

2. Societățile cooperative

3. Organizațille cooperatiste

4. Societățile agricole

5. Grupurile de interes economic

6. Asociațiile și fundațiile

7. Sindicatele și patronatele

8. Debitori exceptați de la aplicarea procedurii generale

8.Categorii de debitori supuşi procedurii simplificate

a)profesioniști persoane fizice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului cu exceptia celor
care exercită profesii liberale;
b) întreprinderi familiale, membrii întreprinderii familiale;
c) debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) şi îndeplinesc una dintre
următoarele condiții:
-nu dețin niciun bun în patrimoniul lor;
-actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;
-administratorul nu poate fi găsit;
-sediul social/profesional nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul
comerțului.

6
 9. Insolvența debitorului

Cea de-a doua conditie necesară aplicării procedurii insolventei este ca

debitorii prevăzuţi de art. 38 din Legea nr. 85/2014 să fie în stare de insolventă. 1n
inţelesul Legii nr. 85/2014 (art. 5 pct. 29), insolventa este acea stare a patrimoniului
debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor băneşti disponibile pentru
plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Din reglementarea legală se deduc elementele
definitorii ale
insolvenţei, respectiv insuficienţa fondurilor băneşti disponibile şi
neplata datoriilor scadentem.
Insolvenţa este starea debitorului care presupune lipsa ori insuficienţa
resurselor financiare necesare plăţii creanţelor creditorilor. În concret, un debitor se
află în stare de insolventă dacă nu dispune de sume de bani cu care să-şi plătească
datoriile. Pentru aplicarea procedurii insolvenţei, în reglementarea Legii nr. 85/2014
interesează lipsa fondurilor băneşti, adică starea de insolvenţă, şi nu dezechilibrul dintre
activele şi pasivele debitorului, insolvabilitatea. Neplata datoriilor scadente ca element
definitoriu al insolvenţei priveşte obligaţiile care au ca obiect plata unor sume de bani,
şi nu orice fel de obligaţii ale debitorului. Trebuie reţinut că nu interesează natura
datoriilor în legătură cu care debitorul se află în incapacitate de plată. Datoriile pot
fi de natură comercială, civilă, fiscală, salarială etc., importantă este neplata datoriilor
constănd în sume de bani, şi nu categoria juridică din care fac parte.
Pentru ca datoriile să fie apte a atrage starea de insolvenţă trebuie să fie certe,
lichide şi exigibile. Numai neplata datoriilor certe, lichide şi exigibile justifică aplicarea
procedurii insolvenţei:

—datoriile sunt certe când existenţa lor neîndoielnică rezultă dintr-un titlu
executoriu [art. 663 alin. (2) C. proc. civ.];
—datoriile sunt lichide atunci cănd obiectul lor este determinat sau când titlul executoriu
conţine elementele care permit stabilirea lui (art. 663 alin. (3) C. proc. civ.];

— datoriile sunt exigibile când au ajuns la scadenţă sau cănd debitorul este
decăzut din beneficiul termenului de plată [art. 663 alin. (4) C. proc. civ.].
Prin creanţă certă, în sensul Legii nr. 85/2014, se inţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din
însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau
recunoscute de dânsul. Legea nr. 85/2014 instituie si o conditie care priveşte întinderea
datoriilor pentru a se putea aplica procedura insolventei. Astfel, pentru a fi introdusă cererea
creditorului, cuantumul minim al creanţei (valoare prag) este de 40.000 lei, iar pentru salariaţi,

1
de 6 salarii medii brute pe economie/salariat (art. 5 pct. 72 din lege). Aşadar, neplata
datoriilor scadente ca element al insolvenţei priveşte datoriile certe lichide şi exigibile care
seInscriu în cuantumul minim prevăzut de lege. Creditorii vor putea însă solicita deschiderea
procedurii insolvenţei doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice
natură, suma datorată acestora va depăşi valoarea prag.

10.Organele care aplică procedura insolvenței

 Instanțele judecătorești
Din punct de vedere al competenţei materiale, instanjele judecătoreşti îndrituite să aplice
procedura insolventei sunt tribunalul şi curtea de apel.
 Tribunalul
Potrivit Legii nr. 85/2014, toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepjia apelului
prevăzut la art. 43, sunt de competenta tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului
specializat, în a cărui circumscriptie debitorul şi-a avut sediul social/profesional cel putin 6 luni
anterior datei sesizării instantei. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o sectie specială de
insolventă, acesteia îi apartine competenta pentru derularea procedurilor prevăzute de prezenta
lege. Sediul social/profesional al debitorului este cel cu care figureaza acesta în registrul
comerțului, respectiv în registrul societăților agricole sau în registrul asociaților și fundațiilor.
În cazul în care sediul a fost schimbat cu mai puțin de 6 luni anterior depunerii cererii de
deschidere a procedurii insolvenței , sediul social/profesional al debitorului este cel cu care
acesta figura în registrul comerțului, respectiv în registrul societăților agricole sau în registrul
asociațiilor și fundațiilor înainte de schimbare.
 Curtea de apel
În conformitate cu dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 85/2014, curtea de apel este instan; de apel
pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Termenul de apel este d 7 zile de la
comunicarea hotărârii realizată prin publicare în Buletinul procedurilor insolvenţă, dacă legea
nu prevede altfel. Legea prevede că apelul se judecă de complete specializate, de urgenţă. in
vederea soluţionării apelului, se trimit la curtea de apel, in' copie certificată degrefierul-şef al
tribunalului, numai actele care interesează soluţionare căii de atac, selectate de judecătorul-sindic.
Prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, hotărârile judecătorului-sind nu
vor putea fi suspendate de instanţa de apel decât în situaţia în care apelul priveşte
-sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitorului;
-sentinţa prin care se decide intrarea în procedura simplificată;
-sentinţa prin care se decide intrarea în faliment;

2
-sentinţa de soluţionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor obţinul din lichidare
şi din încasarea de creanţe;
-sentinţa de soluţionare a contestaţiilorîmpotriva măsurilor administratorului judicia lichidatorului
judiciar;
-incheierea prin care s-a confirmat practicianul în insolvenţă;
-încheierea prin care a fost înlocuit practicianul în insolvenţă;
-sentinţa prin care s-au soluţionat acţiunile în anulare prevăzute la art. 117-122.
 Judecătorul-sindic
Aşa cum arătam, toate procedurile atribuite de Legea nr. 85/2014 în competenţa
tribunalului sunt exercitate de către judecătorul-sindic. Judecătorul-sindic este desemnat
de către preşedintele tribunalului în condiţiile art. 53 din Legea nr. 304/2004 pentru
organizarea judiciarăm.
Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic sunt reglementate de art. 45 din Leg nr.
85/2014 şi sunt următoarele:
-pronunţarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii şi, după caz, de intra în faliment
atât prin procedura generală, cât şi prin procedura simplificată
-judecarea contestatiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru
toceperea procedurii
-judecarea opozitiei creditorilor la deschiderea procedurii;
-desemnarea motivată, după verificarea eventualelor incompatibilităti, prin sentinta
dedeschidere a procedurii, după caz, a administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar
provizoriu, solicitat de creditorul care a depus cererea de deschidere a procedurii ori de către
debitor, dacă cererea îi apartine acestuia. În lipsa unei astfel de propuneri făcute de către
debitor sau de către oricare dintre creditori, desemnarea se va face dintre practicienii în
insolventă Inscrişi în Tabloul Uniunii Nationale a Practicienilor în Insolventă din România,
care şi-au depus ofertă la dosar. Dacă nu s-a depus nicio ofertă, va desemna aleatoriu pe oricare
dintre practicienii In insolventă înscrişi în Tabloul Uniunii Nationale a Practicienilor în Insolventă
din România. În cazul în care atăt debitorul, cât şi creditorul au solicitat desemnarea câte unui
administrator, judiciar/lichidator judiciar, va avea prevalentă cererea creditorului. Dacă creditorii
solicită a fi desemnati administratori judiciari/lichidatori judiciari diferiti, judecătorul-sindic va
desemna motivat pe unul dintre cei propuşi de aceştia. Desemnarea se va face pentru
administrarea procedurii până la confirmarea acestuia In conditiile legii.
-confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de
adunarea creditorilor sau de creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor.
Dacă nu există contestatii asupra legalitătii hotărârii adunării creditorilor sau a deciziei

3
creditorului care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor, confirmarea face în camera
de consiliu, fără citarea părtilor, în termen de 5 zile de la sesizarea judecătorului-sindic;
 Administratorul judiciar

Administratorul judiciar este persoana fizică sau juridică compatibilă, practician în

insolvență, autorizat în condițille legii, desemnat să exercite atribuțiile prevăzute de lege în
perioada de observație şi pe durata procedurii de reorganizare. Potrivit dispoziţillor art. 57
alin. (8), administratorul judiciar, persoană fizică sau persoană juridică, inclusiv reprezentantul
acesteia, trebuie să aibă calitatea de practician în insolvență. Statutul juridic al practicienilor
în insolvență este reglementat prin O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității
practicienilor in insolvență(21.
Administratorul judiciar este desemnat în condițiile prevăzute de art. 57 din Legea nr. 85/2014.
Astfel, când cererea introductivă este formulată de către debitor, acesta poate să propună un
administrator judiciar. Aceeaşi posibilitate de propunere a unui administrator judiciar o au şi
creditorii prin cererea introductivă de instanță. În cazul în care titularul cererii introductive nu propune
un administrator judiciar, atunci judecătorul-sindic desemnează el un administrator judiciar cu
caracter provizoriu. Potrivit legii, practicienii în insolvență pot depune oferte de îndeplinire a
funcției de administrator judiciar la dosarul cauzei. În cazul în care nu există nicio ofertă,
judecătorul-sindic desemnează un administrator judiciar din Tabloul Uniunii Naționale a
Practicienilor în Insolvență.

4
 Bibliografie
1. https://www.facebook.com/989805681035841/posts/ce-
inseamna-insolventa-ce-este-insolventa-raspunsul-il-gasim-
in-cuprinsul-legisl/989809341035475/
2. http://radusiasociatii.ro/content/procedura-insolventei
3. https://legeaz.net/dictionar-juridic/conditii-aplicare-
procedura-insolventa
4. Suport de curs ID Dreptul Afacerilor FSEAP-CIG-An 1
5. Drept comercial. Ediția a 3-a revizuită și adăugită de Vasile
Nemeș.Editura HAMANGIU, anul 2018