Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, LITERE ŞI COMUNICARE


DEPARTAMENTUL DE LITERE
SPECIALIZAREA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ/LIMBA ŞI
LITERATURA ENGLEZĂ

Lucrare de curs

BASME DESPRE ANIMALE –“URSUL PĂCĂLIT


DE VULPE”

Îndrumător: Lect. Dr. CRISTINA FURTUNĂ

Student: Șerban Lavinia Elena

TÂRGOVIŞTE
2020
CUPRINS

1 . Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini


transfrontaliere
2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare
3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtătoare
4.Comentariu
5. Concluzii
6.Bibliografie
6.1 Webgrafie

1. Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini


transfrontaliere

Nume general: basme despre animale


Nume locale: Poveste, Basnă, Istorie
S-a folosit uneori termenul de fabulă (Cipariu, Haşdeu), fabulă
animală (Şăineanu), fabulă populară (Chiţimia), dar s-a încetăţenit traducerea
termenului din clasificarea înternaţională (Animal tale) – Basm despre animale.
Basmele despre animale sunt o naraţiune scurtă, de obicei, având un singur
episod, în care protagoniştii sunt animalele, mai rar plantele ori alte obiecte şi
fenomene naturale. Omul figurează mai rar, în epizoade de fundal, de planul doi,
subordonat animalelor. Are o circulaţie generală, preponderent în localităţile
rurale, subiectele basmelor despre animale, necunoscând frontiere.

2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare

Basmele despre animale se manifestă în imediata vecinătate a legendelor


despre animale, prin ele accentuându-se unitatea a tot ce e viu. Limbajul basmic,
conjugat cu situaţiile deosebite când animalele vorbesc şi pot fi auzite / înţelese de
om, tensionează distinct naraţiunea, atribuind-o, ilustrativ, la protagoniştii cei mai
la îndemână (câinele bătrân din ograda proprie duce la basmul parabolic despre
câinele bătrân alungat în pădure, unde lupul se implică, întorcându-l la toate
demnităţile pe bătrânul paznic al omului  nerecunoscător).
Destinatarii dintotdeauna, cei mai la îndemână şi mereu nesăţioşi în partea
tuturor poveştilor, dar îndeosebi în partea cu basme despre animale. au fost şi sunt
copiii, care ştiu a depista imediat povestitorul cu har. În jurul copilului ascultător
de basme, se adună şi ceilalţi membri ai familiei, constituind auditoriul casnic care
beneficiază şi susţin basmele despre animale.
Provocările acestor poveşti în afara căminului familial, înactualitatea modernă
declanşează situaţii noi, minimalizând ponderea celor tradiţionale – şezătorile de
odinioară. În şezători moderne, adeseori televizate, festivaliere, în şezători
cocoţate, impropriu pe scenă basmele despre animale sunt implicate alături de alte
producţii populare, ca să ilustreze memoria colectivă cu vectorul  întors şi în partea
tezaurului trecutului.

3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor


purtătoare

Familiile cele mai restrânse, dar care au copii, ajung să aibă nevoie de aceste
repere verificate – basmele despre animale Copilul îşi înconjoară eforturile/lecţiile
de cunoaştere a lumii cu jucării şi cu fiinţe vii familiare: părinţi, fraţi, bunici, pisici,
căţeluşi... La timpul poeziilor şi poveştilor toate acestea sunt implicate şi
interferate, la nivel de limbaj şi de scenografie în micul lui teatru. Şansa
permanentă a genului narativ sunt familiile cu copii, carfe răvăşesc repertoriul
poveştilor, între care în poziţie centrală sunt basmele despre animale.
Şcoala, biblioteca, casele de cultură, teatrele, în eforetul de comunicare mai
eficientă cu toate categoriile de vârstă, apelează la baslmele despre animale,
înscenându-le, promovându-le, confruntându-le cu limbajele moderne de
transpunere a lor la noi şi pe mai departe.
Administraţiile locale, prin lucrătorii culturali, Ministerul Culturii, Academia
de Ştiinţă, prin cercetătorii ei ştiinţifici, asigură argumentarea teoretică şi de altă
natură, spre înţelegerea de către factorii de decizie a importanţei susţinerii şi
valorificării repertoriului de basmele despre animale, a colectării, cercetării şi
editării lor.

4.Comentariu

“Ursul pacalit de vulpe” este un text dedicat copiilor, scris de Ion Creanga,
unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii romane care s-a nascut la Iasi –
Humulesti. Acesta a trait in secolul XIX iar dintre contemporanii sai ii amintim pe:
Titu Maiorescu, Ioan Slavici, Mihai Eminescu. In ceea ce priveste operele sale
litarare, amintim: “Capra cu trei iezi”, “Ivan Turbinca”, “Mos Ion Roata si
Unirea”, “Amintiri din copilarie” etc.
Comunicarea autor-lector se realizeaza in mod indirect, prin intermediul a
trei elemente: narator, personaje si actiune, fiind, asadar, un text epic. Naratorul
este necunoscut si relateaza intamplarile la persoana a treia, cu o viziune
omniscienta stiind tot ce gandesc persoaneje (“Bun! gandi vulpea”), lasand, parca,
impresia ca a fost in permananeta martor al intamplarilor. Personajele textului sunt
putine la numar: vulpea, ursul, taranul.

Actiunea textului este simpla. Un taran cu un car cu boi incarcat cu peste,


se opreste in drum unde vede o vulpe care, credea el, este moarta. Omul,
gandindu-se la ce haina frumoasa i-ar putea face sotiei sale din blana vulpii, ia
vulpea si o arunca in car, vazandu-si apoi de drum. Apoi, sireata vulpe, arunca din
car pestele dupa care sare din car, il aduna si incepe sa manance lacom.
Ursul care avea sa fie pacalit in curand, ii cere vulpii sa-i dea si lui din peste.
Vulpea refuza si-l sfatuieste, sa-si bage, la caderea serii coada intr-o baltoaca de la
marginea padurii, fara a se misca, pana a doua zi dimineata. Ursul a ascultat de
sfatul vulpii si si-a varat coada in balta. Peste noapte, balta a inghetat, a inghetat si
ursul de frig, iar cand a vrut sa-si scoata coada din apa, „smuceste o data din toata
puterea”, ramanand fara coada prinsa in gheata. Suparat si furios, merge la vulpe
pentru a-i cere socoteala, insa aceasta se ascunde intr-o scorbura si rade de urs,
acesta facand tot posibilul sa o scoata de acolo, insa fara sorti de izbanda,
ramanand si in zi de azi ca fiind „ursul pacalit de vulpe”.
Lecturand textul, se observa varietatea de moduri de expunere armonios
imbinate: naratiunea impletita cu dialogul si presarata pe alocuri cu pasaje
descriptive.
Valorificarea textului literar ofera copilului posibilitatea cunoaşterii
realităţii, oglindeşte conduite, comportamente, atitudini, ce influenţează
conturarea personalităţii copilului. „Ursul păcălit de vulpe” este un text în care Ion
Creangă, înfăţişază, prin cele două personaje animale, două tipuri umane
antagonice: omul viclean, isteţ, capabil să-şi satisfacă necesităţile, dar şi răutăcios,
batjocoritor şi omul greoi, încet la minte şi naiv, uşor de înşelat prin prefăcătorie şi
viclenie. Un comentariu amănunţit pe marginea textului, o analiză detaliată a
comportamentelor personajelor, conduc spre formarea unor trasaturi
pozitive de voinţă şi caracter: vigilenţă, sinceritate, hărnicie şi
excluderea din comportament a celor negative: viclenie, înşelătorie, lene,
minciună.
Ursul, animal mare și puternic în comparație cu vulpea, dă dovadă de multă
naivitate și impulsivitate; deși a fost păcălit o dată de vicleana făptură, acesta nu se
învăță minte și continuă să cadă pradă păcălelilor atunci cand, cautand in scorbura,
prinde de radacinile copacului, vulpea prefacandu-se ca este piciorul ei pe care
ursul il va rupe daca va mai trage de el atat de tare. Forța fizică și furia nu-l ajută
la nimic, se transformă în slăbiciuni manipulate cu abilitate de vicleana vulpe
împotriva lui.
Și în viața de zi cu zi, oamenii pățesc la fel și, de aceea, cred că Ion Creangă
s-a folosit cu mult talent de renumele și abilitățile unor animale pentru a ne
prezenta pe noi oamenii în diverse ipostaze de viață. Până la urmă omul dispune de
multe posibilități de a fi, dar și de discernământ în a se defini și a deveni.

5.Concluzii

Basmul apelează la imaginaţia fără limite a celor mici, având şi o reală


funcţie formativă. “Tocmai de aceea copiii ascultă şi apoi citesc cu nesaţ basme şi
poveşti. Ei se identifică, pe plan imaginar, cu eroul basmului. Pe de-o parte copilul
rămâne în universul său liliputan, pe de altă parte, datorită miraculosului din basm
se vede crescut şi învingă neajutorat, el visează să ajungă cât mai repede voinic şi
astfel începe să înveţe câte ceva din păţaniile eroului. Adică şi el va fi, probabil,
supus unor greutăţi, piedici pe care va căuta să le învingă prin curaj, voinţă şi
înţelepciune. Învaţă să nu se lase amăgit, să asculte şi sfaturile celor mari, să
disocieze aparenţa de esenţa lucrurilor. Virtuţile imaginarului îl fac pe copil să se
identifice cu altul şi totodată să se vadă pe sine însuşi în lumina unui model.”1
Prin lectura basmelor copiii îşi însuşesc treptat o mare bogăţie de
învăţăminte ce izvorăsc din înţelepciunea populară. Producând o impresie adâncă
asupra gândirii şi sensibilităţii copiilor prin morala lor clară şi uşor de înţeles,
creaţiile de acest gen contribuie la dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter.
tor într-un timp condensat care nu mai ţine cont de timpul diurn în care vieţuieşte.

1
1.Bratu, Bianca – Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977, p. 29
6. Bibliografie

1.Bratu, Bianca – Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977


2.Bârlea, Ovidiu – Antologie de proză populară epică, Editura pentru literatură,
Bucureşti, 1966
3.Vrabie, Gheorghe – Structura poetică a basmului, Ed. Academiei R.S.R., 1975

6.1. Webgrafie

http://www.patrimoniuimaterial.md/ro/pagini/registrul-fi%C8%99ele-elementelor-de-
patrimoniu-cultural-imaterial-tradi%C8%9Bii-%C8%99i-expresii-culturale-ale/basme-despre-
animale

https://povesti-ro.weebly.com/povesti-basme-animale.html