Universitatea din Oradea

Facultatea de Protecția Mediului

Specializarea: Tehnologii horticole moderne

Anul II

Arhitectură peisageră

Conf. Univ. Dr. Ing.: Masterand:

Oradea

2020
 CUPRINS

1. Materiale, instrumente şi grafica pentru desenul peisager………………………………………..2

1.1. Materiale şi instrumente
1.2. Scările folosite pentru planurile peisagistice
1.3. Grafica şi semnele convenţionale pentru întocmirea planurilor de spaţii verzi
2. Cunoaşterea caracterelor vizuale ale plantelor lemnoase………………………………………..13
2.1. Talia
2.2. Habitusul
2.3. Textura vizuală
2.4. Culoarea
2.5. Reprezentarea arborilor şi arbuştilor în elevaţie
3. Tipuri de plantaţii. Modalităţi de structurare...........................................................................25
3.1. Aliniamentele
3.2. Grupurile
3.3. Perdele
3.4. Masive
3.5. Garduri vii
4. Decoraţiuni florale şi cu trandafiri..........................................................................................41
5. Compunerea spaţiului şi distribuţia plantaţiilor...................................................................…...46
5.1. Elemente de compunere a spaţiului şi perceperea lor vizuală
5.2. Compunerea spaţiului cu ajutorul vegetaţiei
5.3. Modalităţi de distribuţie a plantaţiilor
6. Aspecte de sistematizare verticală a terenului în amenajările peisagistice........................…..75
6.1. Reprezentarea sistematizării verticale
6.2. Modificări ale microreliefului
6.3. Înscrierea aleilor în sistematizarea verticală a terenului
6.4. Calculul volumelor de pământ deplasate
7. Elemente de proiectare a schemei de circulaţie în parcuri şi grădini..................................…..90
7.1. Tipuri de alei după forma traseului
7.2. Racorduri de alei
7.3. Intersecţii
7.4. Intrări
7.5. Scheme de trasee ale circulaţiei în parcuri şi grădini
8. Etape de proiectare pentru un program de arhitectura peisajului...........................................101
8.1. Elaborarea schemei generale de organizare
8.2. Planul general de amenajare şi plantare
9. Elaborarea proiectelor didactice de spaţii verzi.................................................................….114

1. Materiale, instrumente şi grafica pentru desenul peisager

 1.1. Materiale şi instrumente

1.1.1. Tipurile de hârtie

Calc de lucru sau foiţă - foarte subţire, fin şi transparent, de culoare gălbuie. Folosit
pentru schiţarea preliminară a diferitelor variante şi posibilităţi de rezolvare a problemei de
proiectare.
Calc propriu-zis - se foloseşte pentru executarea planurilor originale în tuş. Se
găseşte în mai multe calităţi, cel mai bun fiind de culoare albă, transparent cu porozitatea
fină, cu aderenţă bună pentru tuş şi rezistent la raderea cu lama.
Calc milimetric - folosit pentru măriri la scară, pentru executarea detaliilor şi a
profilelor. Calc ozalid - cu una din feţe acoperită cu un strat fotosensibil, se foloseşte la
multiplicarea planurilor de bază.
Calc pânzat - foarte rezistent, transparent, rezultat prin impregnarea unei pânze
foarte fine cu substanţe speciale; se foloseşte pentru executarea planurilor topometrice, a
planurilor care intră în arhivă.
Hârtia milimetrică - serveşte pentru ciorne de măriri la scară, detalii, profile.
Hârtia ozalid (heliografică) - are una din feţe fotoimpresionabilă, serveşte pentru
copierea planurilor originale la heliograf.
Hârtia xerox - înlocuieşte hârtia ozalid, se foloseşte de asemenea pentru copii.
Hârtia de desen - Produsă în mai multe tipuri, serveşte pentru planşele de
prezentare în plan sau perspectivă, lucrate în tuş, acuarele, creioane colorate. Cea mai
adecvată este hârtia ciocan de culoare albă, opacă, cu ripsuri fine, elastică şi consistentă,
cu bună aderenţă pentru tuş, rezistentă la ştergere cu guma şi radere cu lama. Planurile
de prezentare se pot executa şi pe copii xerox, folosindu-se diferite tehnici de punere în
valoare a soluţiilor peisagistice.
1.1.2. Materiale de grafică
Creioane negre – cu mină moale, tip HB, pentru ciorne, pentru hârtia de desen. - cu
mină tare, H, 2H, 3H, pentru calc.
Creioane coorate – de diferite tipuri, pentru executarea planşelor color, profile etc.
Acuarele, guaşe, markere – folosite pentru colorarea planşelor de prezentare.
Tuşuri negre, roşii, albastre, sepia – pentru rapidograf.
1.1.3. Instrumente şi accesorii pentru desen
Trusa compas – compas: - mic - mare (+ prelungitor + ţintă de centraj) - balustru -
distanţier: mic, mare, micrometric - trăgătoare pentru diferite grosimi de linii - în prezent
puţin folosite,fiind preferate rapidografele.
Trusa de rapidografe - tip Rotring, Staedtler ş.a. - instrumente moderne pentru scris
şi trasat în tuş. Trusele complete au compas cu diferite dispozitive care permit montarea
rapidografelor.
Instrumente de desen
Echere, rigle, teuri simple sau cu şarnier - pentru trasarea liniilor drepte.
Florare şi linii flexibile - pentru trasarea curbelor libere.
Şabloane diferite pentru figuri geometrice şi pentru scris.
 Planşeta de desen - suprafaţă perfect plană, netedă, din esenţă moale, cu chenar
din lemn dur, rezistent. Se impune ca cel puţin două laturi în continuare să fie perfect
perpendiculare (pentru lucrul cu teul). Are diferite mărimi.
Masa de desen - cu planşeta orizontală sau cu posibilităţi de înclinare.

1.2. Scările folosite pentru planurile peisagistice

În funcţie de mărimea amenajării şi de necesităţile de prezentare a soluţiilor

propuse se utilizează scări adecvate, care permit atât reprezentarea globală cât şi
detaliată. Pentru amenajările de proporţii se execută planuri generale la scările 1:2000,
1:1000. În mod curent se lucrează planuri la scara 1:500 pentru suprafeţe de 5-20 ha, cu
detalieri de 1:200, 1:100, 1:50. Terenurile mici impun utilizarea scării 1:200 cu detalieri
1:50, 1:25. În unele situaţii pe planşe se reprezintă o scară grafică; aceasta permite
evidenţierea raporturilor de mărime ale elementelor componente.

1.3. Grafica şi semnele convenţionale pentru întocmirea planurilor de spaţii verzi

Reprezentarea în plan a elementelor constituente ale spaţiilor verzi se bazează în

general pe desenarea acestora la scară, în proiecţie orizontală. Pentru clădiri, construcţii
decorative şi utilitare, alei, ape, sistematizarea verticală a terenului se foloseşte aceeaşi
grafică ca pentru proiectele de arhitectură. Plantaţiile se figurează în mod diferenţiat, în
funcţie de caracterul planşelor (plan general, plan de plantare, detaliu de plantare, plan de
prezentare etc.) şi de scara desenului, folosind anumite reprezentări grafice şi semne
convenţionale. În grafica planşelor trebuie să se ţină cont de subordonarea grosimii liniilor.
Elementele construite se desenează cu linii mai groase; între acestea prevalează clădirile,
zidurile, pereurile. Vegetaţia se desenează cu linii a căror grosime e seriată în ordine
descrescândă astfel: răşinoase, foioase, flori. Modalităţile de figurare a vegetaţiei sunt
foarte variate, mai ales în planurile de plantare cu caracter de planşe de prezentare, în
care se caută redarea cât mai sugestivă a arborilor, arbuştilor, florilor (Planşa I, II). Pentru
proiectarea curentă se foloseşte o grafică simplificată. Având în vedere că pentru
proiectele de an şi de diplomă se va lucra îndeosebi cu scările 1:500 şi 1:200, semnele şi
grafica indicată sunt corelate cu aceste scări. În cazul semnelor pentru vegetaţie incluse în
tabele, se face menţiunea că scările de reprezentare sunt diferite, după necesităţile de
claritate a desenului. În planuri, evident, se va ţine cont de mărimea la scară a semnelor
(de exemplu, proiecţia coroanelor la vârsta medie).

2. Cunoaşterea caracterelor vizuale ale plantelor lemnoase

Plantele lemnoase reprezintă materialul principal de constituire a peisajului

vegetal.Proiectarea plantaţiilor se bazează pe cunoaşterea caracterelor vizuale ale
speciilor şi cultivarurilor de: arbori, arbuşti, subarbuşti (exemplare individuale) . La acestea
se adaugă necesitatea cunoaşterii caracteristicilor biologice şi ecologice ale speciilor.
Aspectul general, vizual al plantelor este determinat de: - factorii genetici; condiţiile de
mediu fizic: clima, sol, factori geomorfologici; factorii biotici; factorii antropici.
 Caracteristicile vizuale principale ale plantelor lemnoase sunt : talia, habitusul,
textura vizuală, culoarea.

2.1. Talia -reprezintă înălţimea plantelor la vârsta adultă. În funcţie de talie

arborii au fost clasificaţi în : arbori de talia I: Acer pseudoplatanus, Fraxinus excelsior,
Fagus silvatica ş.a. arbori de talia a II-a: Betula pendula, Tilia cordata, Thuja occidentalis
ş.a. arbori de talia a III-a: Magnolia kobus, Albizzia julibrissin, Thuja orientalis ş.a. Arbustii
pot fi clasificati în : arbuşti înalti: Pyracantha coccinea, Forsythia x intermedia,Kolkwitzia
amabilis ş.a. arbuşti mijlocii: Deutzia scabra, Chaenomeles japonica, Potentilla fruticosa
ş.a. arbuşti mici şi acoperitori de sol: Cotoneaster dammeri, Genista tinctoria, Juniperus
horizontalis ‘Glauca’ ş.a. Subarbuştii pot fi: subarbuşti erecţi: Yucca filamentosa, ,
Lavandula angustifolia; subarbuşti acoperitori de sol: Hypericum calycinum, Vinca minor,
Vinca major . În proiectare interesează foarte mult ritmul de creştere al plantelor, respectiv
evoluţia taliei, din acest punct de vedere existând specii repede crescătoare: plopul, salcia,
mesteacanul, şi specii încet crescătoare: stejarul, fagul, tisa etc. Plantele dintr-o asociaţie
proiectată trebuie să fie compatibile de-a lungul întregii dezvoltări; poate apare necesitatea
de a înlocui unele specii după un anumit timp. Pentru stabilirea schimbărilor produse de-a
lungul anilor în cadrul plantaţiilor proiectate, se utilizează reprezentările în plan vertical şi
în perspectivă.

2.2. Habitusul -reprezintă forma tridimensională de creştere a exemplarelor

izolate, apreciată de la o anumită distanţă : - de la distanţe mari (500 m), se percep numai
siluetele plantelor ; - pe măsura ce ne apropiem (100 m), devin vizibile unele detalii ale
formei, suprafeţele neregulat ondulate ale frunzişului, alura ramurilor principale, trunchiul.
De exemplu, forma general ovoidal-sferică poate rezulta atât dintr-o arhitectonică
ascendentă a ramurilor - Acer platanoides, dar şi dintr-una pendulă- Pyrus salicifolia
‘Pendula’ ; - privitorul situat la câţiva metri sau sub coroana arborilor observă aspecte mai
complexe, de amănunt: modul de ramificare al ramurilor secundare, modul de inserare a
frunzelor, particularităţi ale trunchiului.

2.3. Textura vizuală -textura vizuală este dată de mărimea şi aspectul

frunzelor, modul de inserare al acestora, grosimea ramurilor, aspectul ritidomului. Ca şi
habitusul plantelor, este percepută diferit în funcţie de distanţă. Din acest punct de vedere
speciile pot fi clasificate în: - specii cu textura fină: frunze mici, eventual compuse, lăstari
subţiri: Betula pendula, Robinia pseudacacia, Albizzia julibrissin , Tamarix tetrandra ş.a. -
specii cu textura medie: Acer campestre, Fraxinus excelsior, Deutzia scabra ş.a. - specii
cu textura grosieră: frunze mari, de culoare verde închis, ramuri groase: Catalpa
bignonioides, Platanus hybrida, Viburnum rhytidophyllum ş.a. Utilizarea texturii vizuale în
crearea unor efecte optice : - amplasarea speciilor cu textura fină în fundalul unui spaţiu →
perceperea unei adâncimi mai mari. - amplasarea speciilor cu textura grosieră în fundal →
scurtarea aparentă a distanţei. - amplasarea speciilor cu textura fină în fundal şi a celor cu
textură grosieră în prim plan → accentuarea perceperii unei adâncimi mai mari a spaţiului.
 2.4. Culoarea -perceperea culorilor plantelor depinde de calitatea
luminii, momentul din timpul zilei, condiţiile climatice. Culoarea dominantă a plantelor este
verdele frunzişului, în diferite nuanţe şi tonalităţi. În asociaţiile de plante se folosesc specii
cu nuanţe diferite de verde, pentru mai multă varietate. Este important să se cunoască atât
coloritul de bază cât şi cel sezonier. Studiul de culoare în cadrul unei plantaţii include atât
coloritul frunzişului, cât şi al florilor, fructelor şi scoarţei

2.5.Reprezentarea arborilor şi arbuştilor în elevaţie -secţiunile prin planurile de

amenajare includ şi vegetaţia. Arborii şi arbuştii se reprezintă la scară prin desene
schematice sau reprezentări artistice care redau talia şi habitusul acestora, eventual şi
compactitatea plantelor.

3.Tipuri de plantaţii. Modalităţi de structurare

Arborii şi arbuştii se pot folosi ca plante solitare, calităţile lor vizuale fiind distincte.
Asocierea exemplarelor individuale în diferite tipuri de plantaţii determină efecte vizuale de
ansamblu. În funcţie de distanţa şi poziţia sau direcţia de observare ele pot fi percepute ca
entităţi sau ca secvenţe ale întregului, sesizabile succesiv prin deplasarea observatorului.
Tipurile de plantaţii întâlnite în amenajările peisagistice sunt: aliniamentele, grupurile,
perdelele de protecţie, masivele, gardurile vii, plantaţii florale şi cu trandafiri.

3.1. Aliniamentele

Sunt plantaţii în şiruri regulate, cu repartiţia echidistantă a exemplarelor

componente. Pot fi : aliniamente de arbori, mixte de arbori şi arbuşti, mixte de arbori şi
garduri vii, aliniamente de arbuşti. Aliniamentele de arbori
După numărul de rânduri de arbori, pot fi :
- simple
- un singur rând
- duble
- cu aranjament
- simetric
- intercalat - se adoptă când distanţele între rânduri sunt mai mici sau se doreşte o
ecranare laterală. Mai rar se folosesc aliniamente triple şi quadruple.
În raport cu o cale de circulaţie pot fi :
- unilaterale
- bilaterale
Distanţe:
- în cadrul rândului : 4 -12 m
- în funcţie de mărimea arborilor, ritmul dorit, locul plantaţiei (parc, străzi, şosele).
- între rânduri : 3,5 - 6 m
Distanţe minime faţă de elemente construite :
- faţă de alei, trotuare, carosabil : 0,75 - 1 m.
- faţă de clădiri : 5 m
- faţă de împrejmuiri construite, înalte: 2 m
- faţă de instalaţii - subterane : 2 m
- aeriene : 0,5- 2 m de la coroane la cabluri pe verticală şi 5 m pe lateral.
Aliniamente mixte de arbori şi arbuşti Pot fi:
- pe un singur rând – în alternanță
- pe două rânduri diferite.

3.2. Grupurile

Reunesc 2 - 7 (mai rar 9) exemplare.

Repartiţia spaţială poate fi :
-echidistantă
- în amenajări geometrice, grupuri omogene.
- neregulată
- în compoziţiile libere; se evită suprapunerea vizuală a mai mult de 2 exemplare pe orice
direcţie de observare. Se preferă număr impar.
Structura:
- grupuri omogene (o singură specie) :
- grupuri de arbori
- grupuri de arbuşti
- grupuri heterogene - rezultă din asocierea de specii, varietăţi diferite:
-grupuri de arbori
- grupuri de arbuşti
- grupuri mixte de arbori şi arbuşti În amenajarile libere grupurile de 2
exemplare este indicat să fie heterogene.
Modul de asociere:
- în armonie de forme, talii, culori, textură.
- în contrast de forme, talii, culori, etc.

3.3. Perdele

Plantaţii sub formă de fâşii dense, regulate ca formă, neregulate sau regulate ca
structură. Pot fi :
- perdele din arbori
- perdele mixte de arbori şi arbuşti cu talii diferite

3.4. Masive

Plantaţii mari, alcătuite dintr-un număr mare de exemplare, în general cu densitate

mare. În planurile generale de amenajare, masivele se pot reprezenta numai prin contur
sau se pot figura exemplarele componente; pentru plantatiile întinse (tip pădure) se
desenează numai conturul masivului. Pot fi :
- masive de arbori
- masive de arbori şi arbuşti
- masive de arbuşti

3.5. Garduri vii

Plantaţii dense, înguste, ordonate, aliniate sau alcătuind un anumit desen. Sunt
alcătuite din arbuşti sau unele specii de arbori ( vexi anexele ). Mod de conducere:
-tunse
- borduri : h – 0,3 m
- garduri : h – 2 m
- ziduri verzi : h – peste 3 m -libere
- de diferite înălţimi, după puterea de creştere.

Alcătuire:
- omogenă - cel mai des întâlnită.
- heterogenă - alternanţă regulată de specii sau cultivaruri;
- amestec - mai ales la garduri vii tunse.

Distanţe de plantare :
- pe rând : - 0,3 - 0,5 m pentru gardurile vii propriu- zise - 0,1 - 0,2 m pentru borduri
- între rânduri : - 0,3 m pentru arbuşti - 0,5 m pentru arbori - 0,2 m pentru borduri

Densităţi de plantare ( pentru material săditor normal dezvoltat ) luate în

consideraţie la proiectarea gardurilor vii :
-arbuşti foioşi pe 1 rând: 3,5 buc/m
-arbuşti foioşi pe 2 rânduri: 7 buc/m
-arbuşti răşinoşi pe 1 rând: 3,5 buc/m (cu balot)
-arbuşti răşinoşi pe 2 rânduri: 7 buc/m
-arbori foioşi pe 1 rând: 2 buc/m
-arbori foioşi pe 2 rânduri: 4 buc/m
-arbori răşinoşi pe 1 rând 2 buc/m (cu balot)
-bordură de Buxus pe 1 rând: 7 buc/m
-bordură de Buxus pe 2 rânduri: 10 buc/m (fără balot)

Distanţe faţă de elementele construite:

- faţă de bordurile aleilor : 0,5 m ( 1 m -pentru gard viu din arbori).
- faţă de garduri : 1 - 2 m.
- faţă de piloni, stâlpi: 0,5 – 1m
- faţă de instalaţii subterane : 0,5 - 1 m.

Forma în plan a gardurilor vii: Depinde de funcţia atribuită şi locul în planul de

amenajare.
Gardurile de împrejmuire în general urmăresc conturul terenului. Pot fi libere sau
tunse, pot fi de sine stătătoare sau dublând un gard constructiv.
 Gardurile de separaţie şi mascare din interiorul amenajării conturează forma zonei.
Gardurile vii şi bordurile decorative pot constitui desene decorative, mai ales în
cadrul parterelor.

Principalele calităţi peisagistice ale plantelor floricole şi ale trandafirilor implicate în

realizarea aranjamentelor decorative de exterior ( vezi anexele ) sunt :
- talia
- culoarea florilor ( la unele specii şi a frunzişului )
- habitusul
- epoca şi durata înfloririi

Ca şi în cazul plantelor lemnoase, se impune cunoaşterea cerinţelor ecologice ale

speciilor floricole, care le recomandă pentru anumite folosinţe ( plante de terenuri umede,
de apă, de rocărie etc.
Tipurile de aranjamente florale utilizate în decorul parcurilor şi grădinilor

Rabate : - forme geometrice regulate - forme geometrice asimetrice Sunt alcătuite

preponderent din plante anuale în succesiune cu bienale, care se reprezintă în interiorul
conturului prin puncte repartizate regulat. Rabatele pot fi monocrome sau aranjamente de
două sau mai multe culori ( soiuri ale aceleiaşi specii sau specii diferite ). Culorile pot fi
dispuse în amestec omogen ( soiuri de aceeaşi talie şi epocă de înflorire ) sau formând
desene distincte. Când sunt alcătuite din plante de mozaic ( vezi anexele ) formând
anumite desene, poartă numele de mozaicuri.
Arabescuri florale Desene din flori, în volute, pe fond de gazon ( plante anuale,
bienale de talie mică ).
Pete florale Au contururi stilizate sau neregulate, realizate din flori anuale / bienale,
perene sau combinaţii anuale / bienale + perene. În interior se simbolizează cu puncte sau
/ şi cruciuliţe dispuse neregulat - după modul de plantare.
Bordura mixtă - alcătuită din plante anuale/bienale + perene, poate borda o alee, un
gard viu, un masiv de arbuşti etc.
Forme întâlnite :
- neregulat sinuoasă, alungită, în care ariile ocupate de diferite specii / soiuri se
întrepătrund ;
- rectangulară alungită, cu repartiţia speciilor în sectoare rectangulare care se
intercalează, uneori cu repetarea regulată a unei specii .
Grupuri - în general din plante perene voluminoase (bujor, Hosta, Aster novae-
angliae ş.a.) Rabate şi pete de trandafiri Se reprezintă la scară contururile spaţiului
neînierbat, iar în interior, în funcţie de caz : - simboluri cu repartiţie regulată - simboluri
urmărind conturul, în cazul rondurilor, elipselor, petelor.
Grupuri de trandafiri - trandafiri de parc ( semiurcători, specii botanice ).
Exemplarele solitare şi aliniamentele de trandafiri se reprezintă ca şi arbuştii. Trandafirii
urcători se simbolizează lângă semnele convenţionale pentru stâlpii de pergole, ziduri,
chioşcuri ş.a.
 5. Compunerea spaţiului şi distribuţia plantaţiilor

5.1. Elemente de compunere a spaţiului şi perceperea lor vizuală

5.1.1. Linii

Ca elemente de plan, liniile pot fi: conturul unei suprafeţe orizontale, verticale sau
înclinate, marginile unei alei, bordura unui bazin, muchiile unei trepte etc.
Formele liniilor:
- dreaptă ------- frântă, zig-zag
- curbă centrată ----- arc de cerc
- curbă liberă -------- ondulată, spiralată
Vederea de la distanţă
- în perspectivă (sens longitudinal) a liniilor planului solului determină scurtarea optică şi
deformarea.

5.1.2. Suprafeţe plane

a. Suprafeţe geometrice:- poligoane regulate şi neregulate (triunghi, pătrat, dreptunghi etc. ) -

cerc, elipsă - figuri rezultate din combinaţia liniilor drepte cu linii curbe centrate.
b. Suprafeţe cu forme neregulat sinuoase (lac, pată de flori ş.a.). Exemple de suprafeţe plane
sunt cuprinse în figura
În funcţie de mărime, distanţa de observare, obstacole, suprafeţele desfăşurate pe teren (
orizontale şi înclinate ) pot fi văzute integral sau parţial (suprafeţe de circulaţie, partere, lac,
bazin ş.a.). Perceperea în perspectivă diferă în raport cu depărtarea privitorului şi unghiul de
observare: figurile se scurtează optic şi se deformează.

Planurile verticale, observate în perspectivă, sunt percepute cu modificări optice similare. În

amenajãrile peisagistice se întâlnesc adesea asocieri de suprafeţe plane cu unghiuri de înclinare
diferite; de exemplu suprafeţele taluzurilor, teraselor. Privite în sens descendent, pot apare
unghiuri “ moarte “ .

5.1.3. Suprafeţe concave şi convexe

Cele concave au vizibilitate bună ; cele convexe sunt percepute parţial, în funcţie de
înălţimea observatorului şi distanţă.

5.1.4. Suprafeţe ondulate

Rezultă din reunirea concavităţilor şi convexităţilor. Exemplu: peluze valonate (vale-deal).

5.1.5. Perceperea suprafeţelor din interiorul acestora .

Distanţele fizice ca şi cele percepute optic sunt mai mici când privitorul se află spre
centrul suprafeţei decât la margine.
5.1.6. Volume

Din combinarea tridimensională a suprafeţelor rezultă diferite corpuri, cu forme şi mărimi

variate. Volumele prezente în amenajările peisagistice sunt: elemente constructive, plantaţii de
arbori şi arbuşti, uneori microrelieful, rocile. Privite în perspectivă ele se supun aceloraşi
modificări optice. Perceperea elementelor verticale ( arbore, obelisc, statuie ) poate fi :
- din apropiere: observarea integrală ( cu capul imobil ) este posibilă de la o distanţă de cel puţin
2 ori mai mare decât înălţimea obiectului ;
- din depărtare: focalizarea privirii către un obiect impune o bună dimensionare a acestuia
( apare fenomenul de micşorare optică ).

5.1.7. Spaţii

Spaţiile exterioare sunt definite de planurile de încadrare:

-planul inferior ( sol, apă, suprafeţe de circulaţie ) ;
-planurile verticale continui (suprafeţe vegetale, ziduri, garduri etc.) sau care constituie repere de
limitare (arbori de aliniament, coloane de pergole) ;
-planul de deasupra capului (traversele pergolelor, bolta de frunziş a arborilor, bolta cerului).
Elementele verticale au funcţia cea mai importantă în crearea spaţiilor exterioare. Ele
determină forma şi mărimea spaţiilor, caracterul închis sau semideschis, controlul vizual
(orientarea privirii către interior sau către exterior)

5.2. Compunerea spaţiului cu ajutorul vegetaţiei

5.2.1. Elementele vegetaţiei şi rolul lor în compunerea spaţiului

a. Iarba, gazonul, plantele înlocuitoare de gazon, arbuştii târâtori : - fac parte din planul inferior (
suprafaţa solului)
b. Arbuştii prostraţi şi subarbuştii până la 50 cm; în masive : - obstacol fizic pentru deplasarea
pietonilor -spaţiul rămâne vizual deschis.
c. Arbuştii de înălţime medie 1,5 m) în masive, garduri vii : -obstacol fizic, pot delimita spaţiul,
permit pasajul privirii pe deasupra ; - uneori ecran vizual pentru persoanele aşezate pe bănci,
scaune; - ascund o zonă situată imediat înapoia obstacolului vegetal (gard viu, masă de arbuşti).
d. Arbuşti înalţi, depăşind nivelul privirii pietonilor - masive şi garduri vii - barieră fizică şi vizuală.
Utilizări: - mascare, îngrădire ; - orientarea privirii (încadrarea unei linii de vedere) ; - reper vizual
(ca plantă izolată sau grup de arbuşti mari).
e.Arbori în plantaţii masive : - principalele planuri verticale de constituire a spaţiilor; în funcţie de
dimensiunile, componenţa şi densitatea plantaţiei, aceasta poate ecrana complet sau parţial
vederea.
f. Arbori în aliniament : -crează linii vizuale puternice, spaţii determinate de succesiunea de
trunchiuri verticale ( spaţii penetrabile pentru privire).
În programele specifice de arhitectura peisajului, se urmăreşte realizarea prin plantaţii a
unei suite de spaţii. Înălţimea, densitatea şi gradul de continuitate a plantaţiilor determină:
a. spaţii închise fizic şi vizual, corespunzând unor arii de diferite mărimi. Plantaţiile înconjoară
complet spaţiul, concentrează interesul în interiorul acestuia.
b. spaţii parţial închise fizic şi vizual: plantaţia perimetrală este discontinuă, poate orienta privirea
şi în exteriorul spaţiului.
c. spaţii închise fizic şi parţial închise vizual (plantaţia este parţial penetrabilă pentru privirea
către exterior).
d. spaţii partial inchise vizual, fizic deschise (exemplu: spaţiul delimitat de arbori în aliniamente).
e. spaţii vizual deschise, fizic închise: delimitate de mase sau garduri vii de arbuşti de talie
medie.
f. spaţii vizual şi fizic deschise delimitate de plantaţii discontinue de arbuşti mici.

5.2.2. Proporţiile orizontale ale spaţiului definit de plantaţii

Raportul între dimensiuni influenţează dinamica deplasãrii într-un spaţiu. Spaţiul static =
un spaţiu cu lărgimea şi lungimea asemănătoare sau egale ( forma în plan pătrată, circulară sau
apropiată de acestea ) - sugerează oprirea, odihna. Spaţiu dinamic - lungimea este dominantă,
implică mişcarea. În proiectarea spaţiului se poate combina caracterul static cu cel dinamic.

5.2.3. Proporţiile verticale ale spaţiului definit de plantaţii

Raportul între înălţimea şi dimensiunile orizontale ale spaţiului influenţează modul de

percepere din interior şi dinamica deplasării vizitatorilor. Spaţiile largi necesită încadrări înalte.

5.2.4. Profunzimea spaţiului şi efectul de perspectivă

Dispunerea plantaţiilor unele în raport cu altele, permite observarea adâncimii spaţiului.

Pentru privitor se disting:
- prim-planul (zonă în care se percep uşor detaliile);
- planul intermediar (zonă în care nu se percep detaliile dar se observă formele şi relaţiile între
ele);
- fundalul (zona îndepărtată în care se pot distinge volumele sau unde elementele confluează).
Încadrarea laterală a vederii este un mijloc de control al profunzimii aparente a spaţiului.
Îngustarea către fundal poate crea iluzia unui spaţiu mai lung.

5.2.5. Construirea unei perspective cu ajutorul vegetaţiei

Perspectiva este un culoar vizual puternic, orientat spre un element sau o trăsătură
importantă terminală. Privirea este dirijată printr-un spaţiu ale cărui raporturi dimensionale sunt
dominate de lungime.
Perspectiva cuprinde:
- punct de observaţie ;
-câmp intermediar, încadrat de planul solului, planuri verticale, planul de deasupra ;
-punct terminus (care poate fi şi punct de observare inversă şi punct focal pentru alte
perspective). În parcuri, planurile de încadrare verticală sunt plantaţiile.
În funcţie de modul de tratare a perspectivei (arhitecturală sau cu caracter natural),
culoarul vizual poate fi creat de masive arborescente aliniate, ziduri verzi, plantaţii de aliniament,
mase neregulate de arbori, mase de arbuşti înalţi, grupuri de arbori. Efectul de perspectivă creat
de plantaţiile arhitecturale poate crea impresia unui spaţiu profund sau mai puţin profund.
Proporţiile orizontale ale perspectivei (lungime, lăţime) trebuie însoţite de un echilibru al
planurilor verticale. Perspectivele largi necesită plantaţii înalte de încadrare.
 5.3. Modalităţi de distribuţie a plantaţiilor

Spaţiile definite de plantaţii au fizionomii diferite, în funcţie de alegerea şi distribuţia

elementelor de vegetaţie. Spaţiile arhitecturale pot fi realizate prin încadrare completă sau pe trei
laturi cu:
- masive arborescente geometrice regulate
- aliniamente de arbori
- garduri vii înalte
Aceste plantaţii pot fi continue sau întrerupte (secvenţe în succesiune). Perspectivele
arhitecturale (spaţii cu încadrare bilaterală) se organizează cu aceleaşi tipuri de plantaţii,
dispuse simetric.
În raport cu mărimea şi proporţiile, spaţiile arhitecturale definite de plantaţii pot include :
- aliniamente de arbuşti
- compartimentări sau modele simetrice din gard viu
- grupuri şi exemplare solitare de arbuşti
- arbori solitari În compoziţiile geometrice regulate acestea au dispunere simetrică. În
compoziţiile geometrice asimetrice se pot obţine anumite efecte arhitecturale prin echilibrarea
unor plantaţii geometrice neechivalente. Spaţiile neregulate rezultă din variate combinări ale
plantaţiilor, fiind evitată simetria şi echivalenţa.

6. Aspecte de sistematizare verticală a terenului în amenajările peisagistice

6.1. Reprezentarea sistematizării verticale

Se face prin :
- curbe de nivel cu echidistanţe adecvate ;
- plan de terasament cotat;
- profile;
- marcarea grafică a depresiunilor şi taluzurilor în planul orizontal.
Pe lângă terasamentele principale, care stabilesc microrelieful, se stabilesc şi
terasamentele secundare prin profile care indică săpăturile pentru aşternerea stratului de
pământ fertil şi pentru diferite încastrări (pavaje, dalaje, pietriş, bazin, trepte ş.a.)

6.2. Modificări ale microreliefului

Terenul orizontal prezintă un interes peisager relativ minor, de aceea este necesar să se
exploateze orice posibilitate topografică de creare a reliefului, pentru evitarea monotoniei. Astfel,
se pot crea denivelări interesante prin debleuri şi rambleuri de mici proporţii. Denivelările
existente în terenurile general plane se pot amplifica prin deplasări de pământ de proporţii
reduse, în concordanţă cu soluţia de proiectare.

6.2.1. Crearea de denivelări pe terenul plan orizontal

a. Modelarea terenului în suprafeţe plane, cu diferenţe de nivel mai mici sau mai mari, care pot fi
consolidate cu ziduri de sprijin sau cu taluz. În grădinile clasice sau mixte, parterele amplasate în
lungul unei axe de perspectivă pot fi situate în totalitate sau parţial pe o cotă inferioară, dând
impresia unei măriri a spaţiului, în raport cu terenul plan.
b. Valonarea Reprezintă modelarea terenului în profile larg ondulate, prin deplasarea unor
volume reduse de pământ. Este caracteristică parcurilor şi zonelor de parc peisagere.
Valonamentul pe teren orizontal conferă peluzelor cu suficientă întindere o bună vizibilitate
(concavizare) şI orientarea perspectivei pe direcţia debleului

6.2.2. Modificări ale microreliefului pe terenurile denivelate

a. Crearea unor coline artificiale permite echilibrarea unor forme pozitive, deja existente
în teren. Se amplasează lateral sau în fundal pentru a nu întrerupe vizibilitatea şi a nu reduce
mărimea aparentă a terenului. Colinele se proiectează cu un contur sinuos, cu pante racordate
lin prin valonamente cu zonele învecinate. Similar se crează colinele pentru rocării.
b. Terasarea Reprezintă instalarea unor suprafeţe orizontale: terase, platforme, belvederi,
prin deplasări mai importante de pământ. Terasele se amplasează paralel cu curbele de nivel,
respectând principiul echilibrului dintre debleu şi rambleu.
În cazul taluzurilor neconsolidate artificial se recomandă înclinări care asigură stabilitatea
pământului. Declivităţile admisibile sunt :
-pentru taluz în debleu 1:1,5 ( max. 1:1 )
-pentru taluz în rambleu 1:3 ( min. 1:1,5 )
În cazul pantelor puternice se evită construirea teraselor perfect orizontale, atât din
motive financiare cât şi pentru faptul că intervin anumite deformări ale liniilor de perspectivă.
c. Valonarea Pe terenurile accidentate, cu neregularităţi care dau profile frânte, acestea se
corectează după o linie generală valonată, în concordanţă cu profilul de ansamblu al terenului.
Prin valonament relieful nu este modificat radical ci numai în detalii. În grădinile peisagere o
diferenţă de nivel nu se rezolvă prin taluz ci se racordează prin valonare.
d. Corectarea pantelor Pantele instabile trebuie rectificate pentru prevenirea efectelor de
eroziune. Înclinările terenului se stabilesc în funcţie de unghiul de alunecare al pământului.
Acesta depinde de natura solului şi umiditate: Limite: -30° -nisip -35° - pietriş; pământ argilos
umed -45° - pământ argilos uscat.

6.3. Înscrierea aleilor în sistematizarea verticală a terenului

Pe teren orizontal Profilul aleilor se înscrie în linia terenului - se execută doar

terasamentul secundar pentru încastrare. Pe pante Platforma aleii necesită lucrări de
terasament mai importante: de regulă profilul aleii se stabileşte parţial în debleu şi parţial în
rambleu ; pe zone limitate aleea poate fi situată numai în debleu sau numai în rambleu. Profilul
transversal al aleii poate fi ascuns observatorului, pe anumite direcţii, pentru continuitatea
vizuală a unei pante înierbate. În general terasamentele pentru alei trebuie să se înscrie
armonios în profilul pantei. Traseul aleilor se proiectează traversând curbele de nivel
perpendicular (când panta este mică) şi oblic.
Pantele longitudinale maxime pentru aleile pietonale: - 15 % alei balastate. - 10 % alei
pavate. - 5 % alei asfaltate, betonate, dalate. Pe terenuri cu înclinări mai mari, se introduc
gradenuri şi scări.
Gradenurile Sunt trepte rare situate în lungul aleii, pentru reducerea pantei. Distanţa
minimă între trepte este de 1,40 m; intervalul poate fi multiplu par al unui pas ( 0,6 m) + 0,3 m
( 1/2 pas). Scările (suită de trepte), necesită o modelare corespunzătoare a microreliefului:
încadrarea corectă pe pantă şi racordarea taluzurilor şi platformelor la pantă.
 6.4. Calculul volumelor de pământ deplasate

a. Săpături măsurabile ( pe plan şi pe teren): -şanţuri -gropi de plantare -încastrări (circulaţii,

fundaţii).
b. Săpături nemăsurabile pe teren ( exemplu: desfiinţarea unui bombament, nivelarea unei zone
accidentate). Se utilizează metodele de calcul cunoscute, pe care le reamintim: Metoda profilelor
( pentru teren suficient de lung ). Se calculează volumul total din însumarea volumelor parţiale
rezultate din înmulţirea suprafeţelor secţiunilor în debleu şi în rambleu, cu distanţa între profile.