Sunteți pe pagina 1din 3

PLAN DE LECŢIE

TEMA 4
COMUNICAREA ÎN GRUP

Şedinţa 1
COMUNICAREA OFICIALĂ ŞI NEOFICIALĂ DE GRUP

1. Informaţii şi canale de comunicare în grup.


Şeful militar poate fi considerat un centru comunicaţional. El transmite şi primeşte mesaje de la
superiori, de la colegii situaţi pe aceeaşi treaptă ierarhică şi de la subordonaţi. Membrii grupului de care
răspunde comunică la rândul lor între ei.
Mesajele care se transmit în cadrul grupului conţin următoarele tipuri de informaţie:
- oficială (formală) – retransmiteri, repetări sau detalieri ale ordinelor, dispoziţiilor, rapoartelor etc.;
- neoficială (informală) – remarci, aprecieri şi comentarii la adresa altor persoane, de obicei negative.
În multe cazuri informaţia neoficială rămâne ca atare alteori iese la iveală, subminând moralul celor
implicaţi, influenţând în rău comportamentul lor. Uneori, tensiunile izbucnesc sub forma comentării deschise
a ordinelor, în ruperea sau reducerea la minim a contactelor cu cei deveniţi antipatici. Ajunsă într-o
asemenea fază, comunicarea informală dăunează coeziunii grupului, cerând grabnice măsuri de îndreptare.
Membrii oricărui grup primar alcătuiesc o reţea originală de canale de comunicare, unică în felul ei.
Elementele de diferenţiere constau în liniile ce reprezintă relaţiile unilaterale sau reciproce de atracţie, de
respingere ori de indiferenţă, domeniile de manifestare şi intensitatea lor.
În funcţie de natura mesajelor care circulă pe canalele informaţionale, aceste mesaje conţin informaţie
de serviciu şi informaţie neoficială. Informaţiile de serviciu decurg din fişa postului iar cele neoficiale
exprimă în mod direct relaţiile interumane care nu sunt reglementate, constând din acel schimb de idei ce ţin
mai ales de simpatiile, de prieteniile dintre oameni, de nevoia lor de a discuta şi altceva decât despre ordine,
misiuni etc.
Parametrii comunicării de grup sunt:
Frecvenţa mesajelor se află în raport direct cu specificul activităţilor. Exemple: la instrucţie, în
aplicaţii, la birou etc. Când persoanele cu mai puţină experienţă apelează des la alţii pentru ale cere lămuriri
înseamnă că între cei implicaţi s-au statornicit relaţii pozitive, de întrajutorare.
Volumul comunicării, lungimea mesajelor este variabilă. Uneori se discută mai multe ore, alteori doar
câteva minute. De exemplu elaborarea anumitor lucrări presupune numeroase consultări bilaterale sau
multilaterale. Cele multilaterale se organizează de către şefi, luând aspect de şedinţe de lucru, convocări, etc.
Aspectul comunicării ridică cele mai interesante şi dificile probleme, fiind dat de tonul folosit de
participanţi şi climatul în care se produce schimbul de mesaje.
În funcţie de natura informaţiilor, canalele şi reţelele de transmitere a mesajelor pot fi: oficiale (formale)
şi neoficiale (informale).
Canalele oficiale exprimă relaţiile de comunicare ce decurg din organigrame, în sensul că între
eşaloanele structuri organizatorice există un schimb sistematic şi intens de mesaje descendente, ascendente şi
orizontale. Fără aceste mesaje, precis reglementate, subordonaţii n-ar primi ordine, şefii ar fi lipsiţi de
rapoarte (feedback) iar cooperarea nu ar fi cu putinţă.
Canalele informale vehiculează, de regulă, informaţia care nu-şi găseşte loc pe cele oficiale, dar de care
oamenii au totuşi nevoie. În principiu, ele sunt dăunătoare coeziunii grupului, dar răspunderea pentru
existenţa lor nu trebuie pusă în primul rând pe seama celor care comunică în ascuns.
Cel mai adesea vina este a şefului, care nu ştie cum să înlăture neînţelegerile ivite. Nu sunt excluse
cazurile când unii militari, cu concepţii şi cu obişnuinţe de viaţă net opuse celor promovate de societate sau
grupul de referinţă, îşi transmit mesaje subterane, pentru care comandantul nu este direct răspunzător.
Măsurile care se impun ţin de înlăturarea surselor de tensiune din grup şi eventual de dispersarea
organizatorică a subiecţilor în cauză, ori cel puţin a liderului informal.
2. Obiectivele şi factorii care influenţează comunicarea în grup.
Un grup de muncă, pentru a exista, este necesar ca membrii acestuia să comunice între ei.
Comunicarea în cadrul grupului are următoarele obiective:
- informarea corectă şi la timp a membrilor grupului;

1 din 3
- formarea de opinii în legătură cu diferite evenimente, discutarea acestora şi transmiterea către cei
interesaţi;
- vehicularea directă, imediată şi nealterată a ideilor între membrii grupului;
- luarea deciziilor şi transmiterea acestora;
- evaluarea performanţelor obţinute.
Comunicările în cadrul grupului sunt influenţate de următorii factori:
- calitatea mesajului;
- viteza şi ritmul de comunicare;
- sensul comunicării (ascendent, descendent şi orizontal);
- mărimea grupului (în grupurile mai mari se realizează mai greu);
- poziţia spaţială a membrilor grupului în procesul comunicării.

3. Avantajele şi dezavantajele comunicării în grup.


A) Grupurile în ansamblul lor iau decizii care sunt mai bune decât acelea luate în mod individual
din următoarele motive care sunt şi avantaje:
a) Există mai multă informaţie disponibilă.
În încercarea de a rezolva o problemă, un individ are acces, în mod normal, la propria lui experienţă dar
şi la rapoartele scrise de alţii. Această informaţie îmbogăţită poate face mai uşoară găsirea soluţiei corecte şi
permite membrilor să aleagă dintr-un număr mai mare de variante. Numărul ideilor diferite tinde să crească
cu mărimea grupului dar se stabilizează la 5 sau 6 participanţi.
Există posibilitatea de a creşte artificial cantitatea de informaţie produsă într-un grup, în mod special
informaţia nouă, imaginativă şi creativă prin metodele tehnicii cunoscută sub numele de „brainstorming”.
Regulile brainstorming-ului sunt:
- subiectul trebuie să fie clar şi simplu delimitat;
- criticile adverse nu sunt permise şi trebuie evitată autocritica mentală;
- toate ideile trebuie înregistrate în ordinea în care sunt expuse;
- numărul ideilor trebuie să fie mare;
- combinarea şi construirea ideilor este încurajată.
La începutul unei sesiuni de brainstorming, conducătorul ar trebui să reamintească grupului, regulile.
De obicei după aproximativ 10 până la 30 minute, depinzând de subiect, ideile încep să dispară, iar
evaluarea etapei poate fi începută, deşi este o procedură mai bună să se efectueze evaluarea sesiunii o zi sau
două mai târziu, dacă este posibil.

b) Sugestii mai bune şi mai multe.


Grupurile care sunt caracterizate printr-un climat bun de comunicare, vor oferi soluţii în număr mai
mare şi de înaltă calitate decât cele deţinute ca rezultat al unei munci individuale. Există unele sarcini care
nu sunt cel mai bine rezolvate de către grupuri dar sunt altele pentru care grupul este absolut necesar şi
anume:
- acelea care necesită o diviziune a muncii;
- acelea care impun mai multă pricepere manuală decât intelectuală;
- acelea pentru care creativitatea este o necesitate;
- acelea unde memoria sau reamintirea informaţiilor este importantă;
- acelea unde judecata prezintă ambiguităţi.

c) Decizii mai riscante.


O altă diferenţă între gândirea şi comunicarea de grup şi cea individuală este aceea că oamenii par a fi
mai dispuşi să accepte o decizie mai riscantă luată în grup decât ar face-o singuri. Această tendinţă se poate
explica prin următoarele teorii:
- oamenii împart responsabilitatea deciziilor lor cu toţi membrii grupului, decât să o poarte ei singuri;
- nici un individ nu doreşte să fie văzut ca fiind conservator sau în dezacord cu ceilalţi în acceptarea
unei decizii riscante.
d) O mai mare productivitate.
Oamenii agreează grupurile din diferite motive. Oricare ar fi motivele lor, lucrând împreună cu alţii în
aceeaşi problemă, se stimulează creşterea productivităţii iar membrii grupului lucrează şi pentru aprobarea
socială.
2 din 3
B) Dezavantajele activităţii în grup sunt:
a) Timpul.
În termeni de „ore-om”, munca individuală este superioară pentru că nu există probleme de coordonare a
eforturilor unora cu ale altora.
Grupurile pot pierde timpul astfel:
- urmărind o idee sau un şir de idei, astfel că agenda de lucru nu poate fi epuizată;
- membrii grupului insistă în discutarea punctelor irelevante;
- membrii grupului se simt obligaţi să ţină un discurs chiar când sunt de acord şi repetă ce au spus alţii;
- membrii grupului acordă timp îndelungat pentru menţinerea unui climat moral, politicos şi pentru
alte probleme de relaţii interumane, încât timpul nu mai permite rezolvarea problemei pentru care s-
au întrunit.
b) Presiunea grupului.
Relaţia psihologică de grup poate produce o presiune care influenţează aprobarea unei decizii mediocre.
c) A vorbi mai mult decât a acţiona.
În unele situaţii grupurile acţionează mai puţin, astfel, unele grupuri tind să discute orice problemă dar
nu rezolvă nici una.

Bibliografie:

- Gheorghe Arădăvoaice, Comunicarea în mediul militar, Ed. Academiei de Înalte Studii Militare,
1997;
- Petrescu Dorin, Savu Gheorghe, Comunicare socială şi militară, Note de curs, 1998.

3 din 3