Sunteți pe pagina 1din 3

Nume : Gheorma (Papuc) Gabriela – Andreea

Specializarea : Asistenta Sociala


Anul : III
Grupa : AS 32
Tema : Importanta supervizarii in asistenta sociala

Introducere

Supervizarea este un proces de interacțiune, o activitate de formare continuă, care


ajută la reflexie în activitatea profesională, astfel încât profesionistul (asistentul social,
psihologul, educatorul) să poată activa eficient in relația cu beneficiarul, dar și să–și integreze
mai bine activitatea profesională cu cea personală. In relația de supervizare, supervizatul are
un rol activ, aceasta bazându-se pe experiența și expertiza personală.
Ana Muntean considera ca „supervizarea este o întâlnire profesionala, desfasurata într-
un cadru organizat si negociat între parti, având ca scop imediat cresterea capacitatii
supervizatului de a interveni cu clientii în suferinta, pastrându-si profesionalismul, iar ca
obiectiv de durata, dezvoltarea profesionala a supervizatului în procesul supervizarii”.1
Conform definitiei de mai sus, supervizarea se desfasoara într-un cadru organizat si
negociat între parti, adica nu la întâmplare, oricând si oriunde si are obiective bine stabilite.
Definitiile oferite anterior nu sunt însa suficiente pentru a centra complet domeniul
supervizarii. Unele clasificari ale supervizarii disting patru funcţii fundamentale
interdependente ale supervizării profesionale, fiecare dintre ele având un rol important în
atingerea scopului și obiectivelor acestui proces:
- functia manageriala ;
- functia educationala ;
- functia de suport ;
- functia de mediere ;
Dupa modelul lui Philip Rich, supervizarea poate sa indeplineasca urmatoarele functii:
- functia de facilitare ;
- functia de dezvoltare profesionala ;
- functia de socializare a personalului ;
- functia de oferire a serviciilor.
În ceea ce priveste supervizarea din asistenta sociala, aceasta poate fi la rândul sau de
mai multe tipuri si poate fi realizată în diferite moduri:
-supervizarea formală ;
- supervizarea informală ;
O alta clasificare face distinctie între supervizarea asupra dimensiunii grupului si in
functie de cadrul solicitarii, si anume:
- supervizarea individuală ; - supervizare interna ;
- supervizarea de grup ; - supervizare externa.

Stefan Cojocaru consideră că “supervizarea apreciativă ajută asistenții sociali să


depășească situația de criză și prin evaluarea implicațiilor pe termen lung, ca parte a strategiei
dezvoltării personalului, aceasta poate construi noi competențe pentru provocări viitoare ale

1
Muntean, A., (2007),- ,,Cine poate fi supervizor? Asteptari si realitati”, în Muntean, A. (coord) Supervizare. Aspecte practice si tendinte
actuale, Editura Polirom, Iasi, pag. 75- 77.
organizației”.2 Totodata, supervizarea apreciativă presupune un grad ridicat de autonomie a
practicienilor și conduce la îmbunătățirea serviciilor adresate clienților și atingerea unui nivel
ridicat de succes al organizației prin mobilizarea punctelor tari ale clienților și practicienilor.
Supervizorul îndeplinește rol de: mediator, facilitator, profesor.

In continuare vom prezent structurat etapele supervizarii apreciative:


- etapa cunoaşterii ;
- etapa viziunii ;
- etapa programării ;
- etapa acţiunii.

Interactiunea dintre supervizor si supervizat este data de faptul ca dreptul la autoritate


este dat supervizorului de către organizaţia care îl numeşte în respectiva poziţie. Putem spune
ca organizaţia îşi deleagă autoritatea supervizorului, iar relaţia de supervizare se stabileşte
între acest delegat al autorităţii şi supervizat care acceptă legitimitatea autorităţii cu care a fost
investit supervizorul.Din perspectiva lui Ruth Werdigier, supervizorul trebuie să dețină o
mulțime de aptitudini și capacități pe care, le-a învățat în timpul formării și cunoștințe despre
fundamentele filozofice și bazele eticii, diferite forme de supervizare și diferite concepte.

Competențele personale si esentiale ale supervizorului din sistemul de protecție a


familiei și copilului de care acesta are nevoie sunt urmatoarele :
- capacitatea de a adresa întrebările potrivite și capacitatea de a asculta răspunsurile;
- talentul de a percepe și observa, abilitatea de a reflecta procesele sociale;
- toleranță la conflict și haos;
- competente de consiliere;
- rezistența și stăpânire de sine;
- detinerea unui set de principii;
- competente de comunicare;
- cunoasterea personalitatii umane;
- stabilirea credibilitatii;
- a vedea ,, the big picture ’’.

Actorii implicati in procesul supervizarii sunt asistenţii sociali şi alte categorii


profesionale, conform legislaţiei în vigoare. Calitatea îndeplinirii activităţilor depinde însă în
mare măsură de pregătirea universitară iniţială şi de formarea continuă a asistentului social şi
a celorlalte categorii profesionale implicate în prevenirea separării copilului de familie şi în
protecţia copilului (psihologi, medici, cadre didactice), dar în acelaşi timp şi de munca în
echipă pe care managerul de caz/ responsabilul de caz are atribuţia de a o coordona.

“Supervizarea stimulează dezvoltarea profesională si personală si determină


supervizatul să se interogheze asupra atitudinilor, cuvintelor, percepțiilor, emoțiilor și
acțiunilor sale. Ea urmărește să dezvolte “luciditatea”. Ajuta în aceeași măsură în luarea
distanței potrivite față de cazuri și deci în gestionarea adecvată a situațiilor complexe,
favorizează integrarea experienței și a materialului didactic”.3 Apreciem ca supervizarea este

2
Cojocaru Stefan(2005),- ”Metode apreciative in asistența socială. Ancheta, supervizarea si managemenul de caz”, Editura Polirom.

3
Asociația Română a supervizorilor,(2006)- http:/www.superviseurs.ch/definitions.htm.
una din oportunitatile de a umple „formele fara fond” ale tranzitiei în domeniul asistentei
sociale. Chiar daca exista institutii, legislatie, practici, proceduri în acest domeniu, exista
pericolul ca sensul acestora sa se piarda undeva pe drum iar beneficiarul sa nu mai fie centrul
acestui sistem.
Procesul de supervizarea cuprinde in desfasurarea lui contractul de supervizare ce se
axeaza pe elemente cum ar fi: elementul confidentialitatii, limitele sesiunii de supervizare,
locatia, scopul general al supervizarii care poate sa incorporeze dirijare,sprijin,echilibru;
precizarea modalitatilor si situatiilor in care se accepta anularea sesiunii de supervizare;
perioada sau frecventa intalnirilor, pregatirea anticipata a intalnirii dintre supervizor si
supervizat, formele posibile supervizarii si inregistrarea informatiilor obtinute .

Activitatea de supervizare profesionala ne arata ca intre supervizor si supervizat, in


ciuda faptului ca exista unele diferente de putere, se creeaza o alianta de lucru, supervizatul
fiind cel care ,, profita ’’ de pe urmele primului, chiar daca respoinsabilitati au ambii. De
aceea, autorul Sten Ars a considerat ca supervizatii au nevoie de securitate, siguranta, de a fi
valorizati, de respect si sprijin pentru rezultate benefice. Totodata, este absolut important ca
supervizorii sa fie empatici pentru a putea oferi feedback, abilitati de consiliere, sa ajute prin
sfaturi si recomandari, sa arate ca au nevoie de autoritate si munca cu grupul in vederea
solutionarii corecte si eficace a cazului, sa dezvolte relatii de sprijin care sa ajute asistentul
social sa depaseasca momentele critice ce pot aparea pe parcursul solutionarii cazului.

Concluzii

Supervizarea trebuie realizată de specialişti cu experienţă în domeniul protecţiei


drepturilor copilului şi cu competenţe de supervizare pentru a îmbunătăţi metodele de lucru
ale profesioniştilor şi pentru a-i antrena în formarea abilităţilor prin care să poată depăşi
situaţiile dificile în relaţia cu beneficiarul, suprasolicitarea şi problemele profesionale.In
concluzie, o supervizare eficientă este rezultatul activităţilor unui supervizor eficient care va fi
capabil să-şi exprime propriile concluzii şi imaginea sa despre echipă şi de asemenea în egală
măsură să poată prezenta personalului şi conducerii acestuia perspectiva organizaţiei.

Bibliografie

1. Asociația Română a supervizorilor,(2006) - http:/www.superviseurs.ch/definitions.htm.

2. Muntean, A., (2007) - ,,Cine poate fi supervizor? Asteptari si realitati”, în Muntean, A.


(coord) Supervizare. Aspecte practice si tendinte actuale, Editura Polirom, Iasi, pag. 75- 77.

3. Cojocaru Stefan,(2005), - ”Metode apreciative in asistența socială. Ancheta, supervizarea


si managemenul de caz”, Editura Polirom.