REFERAT

TEHNOLOGII ECOLOGICE MODERNE DE CULTURA A

PLANTELOR AGRICOLE SI HORTICOLE

Masterat:Tehnologii modern in exploatatiile agricole si zootehnice

Disciplina: Tehnologii ecologice moderne de cultura a plantelor agricole si horticole
Cadru didactic:Prof.univ.dr.ing. Bandici Gheorghe

Masterand anul I:Pintea Daniel Calin

 Agricultura ecologică promovează practici agricole extensive, furnizând bunuri publice de

mediu si răspunzând cererii societăţii pentru utilizarea practicilor agricole prietenoase cu mediul, dar si

cererii crescute a consumatorilor pentru produsele ecologice. Practicile specifice agriculturii ecologice

contribuie la protejarea biodiversităţii, menţinerea fertilităţii si funcţionalităţii solului, reducerea

poluării resurselor de apă (prin eliminarea scurgerilor de pesticide, managementul strict al gunoiului

de grajd) si îmbunătăţirea managementului apei (îmbunătăţirea structurii solului, reducerea riscului si

severităţii inundaţiilor si a secetei, în contextul schimbărilor climatice), reducerea emisiilor de dioxid

de carbon si asigurarea unor condiţii de bunăstare a animalelor (densitatea redusă a efectivelor de

animale). În plus faţă de beneficiile acestora de mediu, acestea pot servi ca bază pentru cresterea

valorii adăugate a producţiei agricole si dezvoltarea activităţilor economice la nivel local. De

asemenea, prin sprijinul acordat pajistilor utilizate în sistem ecologic se va realiza o corelare pozitivă

între conservarea biodiversităţii si respectarea standardelor de bunăstare a animalelor. Prin sprijinul

acordat în cadrul acestei măsuri, fermierii vor fi încurajaţi să treacă de la metodele de agricultură

convenţională la cele specifice agriculturii ecologice, precum si să menţină aceste metode după

perioada iniţială de conversie.

Agricultura ecologică contribuie la atenuarea efectului de seră si a încălzirii globale, prin

capacitatea de a sechestra carbonul în sol. Multe practici utilizate în agricultura ecologică (de

exemplu încorporarea resturilor vegetale în sol, utilizarea culturilor verzi si rotaţia culturilor,

capacitatea legumelor si leguminoaselor de fixare a azotului în sol), cresc randamentul întoarcerii

carbonului în sol, cresc productivitatea si favorizează stocarea carbonului.

În România, sprijinul adresat menţinerii terenurilor certificate pentru agricultura ecologică au

fost introduse si în PNDR 2007-2013.

Suprafaţa ocupată de pajistile permanente este de 4,9 mil. ha, din care 3,4 mil. ha păsuni si 1,5

mil. fâneţe, reprezentând 34% din suprafaţa agricolă a României. Suprafaţa de pajisti permanente

cuprinsă în sistemul de agricultură ecologică a înregistrat o continuă crestere, ajungând în prezent la

103.701 ha, reprezentând peste 70% din suprafaţa agricolă cuprinsă în sistemul de agricultură

ecologică, acestea fiind sprijinite financiar doar în perioada de conversie. În această situaţie există un

real pericol de renunţare si reîntoarcere a fermierilor la sistemul de agricultură convenţională si

implicit reducerea de pe piaţă a produselor animaliere ecologice.

În Strategia PNDR 2014-2020, agricultura ecologică constituie unul din instrumentele principale

de minimizare a poluării apelor în cadrul sistemelor sustenabile de gestionare a terenurilor care

vizează managementul îngrăsămintelor, managementul de protecţie a culturilor, managementul apeisi

managementul de protecţie anti-eroziune.

Pentru a răspunde nevoilor identificate, sprijinul prin măsura 11- Agricultura ecologică va fi

acordat în două direcţii: conversia la metodele de agricultură ecologică si menţinerea practicilor de

agricultură ecologică. Prin urmare, sunt propuse a fi implementate două sub-măsuri:

1 Sprijin pentru conversia la practicile si metodele de agricultură ecologică,

2 Sprijin pentru menţinerea practicilor si metodelor de agricultură ecologică.

Practicile specifice agriculturii ecologice vizează, de asemenea, mai multe acţiuni

suplimentare ce pot spori eforturile de atenuare a schimbărilor climatice, cum ar fi reciclarea in situ a

gunoiului de grajd si compostarea resturilor vegetale, menţinerea si cresterea fertilităţii solurilor prin

culturi intercalate, etc. De asemenea, sunt încurajate practicile agricole care favorizează diversificarea

culturilor si a elementelor tehnologice (în funcţie de sezon si spaţiu), adaptarea la condiţiile locale

(prin rase si soiuri locale, tehnici locale de îmbunătăţire a cantităţii si calităţii materiei organice din

sol), integrarea elementelor de peisaj ca măsură mixtă estetică si de protecţie a mediului.

Cadrul instituţional şi normativ.

Lora actuală sistemul de agricultură biologică este reglementat în Uniunea Europeană prin
Regulamentul 2092/1991 pentru sectorul vegetal şi prin Regulamentul 1804 /1999 pentru sectorul
animal. Se folosesc 3 termeni pentru definirea acestui sistem de agricultură după cum urmează:
termenul organic (Marea Britanie); termenul biologic (Franţa, Italia, Belgia, Grecia, Luxemburg,Ungaria,
Bulgaria, etc. ) şi termenul ecologic (Germania,Austria, Spania, Danemarca, Olanda, Portugalia, Suedia,
Finlanda, România etc.).

În România cadrul normativ este realizat prin intermediul a două acte normative:

♦ O. U. nr. 34/2000 (Norme metodologice referitoare la producţia ecologică) armonizată

prin:

♦ Legea nr. 38/2001 referitoare la producţia în agricultura ecologică;

La nivel instituţional în România există următoarele organisme în domeniu:

♦ Autoritatea Naţională pentru Produse Ecologice/ANPE (în cadrul Ministerului

Agriculturii, Apelor, Pădurilor şi Mediului)

♦ Comisia de Agricultură Ecologică (MAAP, FNAE, învăţămănt, cercetare);

♦ Federaţia Naţională de Agricultură Ecologică (FNAE/grupul naţional de producători);

♦ R.E.N.A.R. (structură de acreditare a structurilor de certificare);

Pentru realizarea conversiei la agricultura ecologică, potrivit Legii nr. 38/2001, operatorul este obligat
să-şi certifice activitatea prin intermediul uneia dintre structurile de certificare şi control care au
notificată activitatea în România.

Certificarea face obiectul unui acord comercial între agricultor şi structura de certificare aleasă.

În prezent în România există mai multe structuri de certificare şi control din Uniunea Europeană
(acreditate pe norma 45011) precum şi din alte ţări:

♦ ECOCERT (Vegetal +Animal):Franţa;

♦ LACON (V+A): Austria;

♦ BIOINSPECTA (V+A): Elveţia;

♦ SKAL (V+A): Olanda;

♦ EKOGARANTIE (V+A): Germania;

♦ Q&D (V+A): Germania;

♦ ICEO (V+A): Italia;

♦ BIOKONTROL (V): Ungaria;

Potrivit O.U.nr.34/2000 perioada de conversie pentru fermele vegetale este de 2 ani.

Organismele de inspecţie şi certificare cu aprobarea A.N.P.E. decid ca aceste perioade să fie mărite

sau reduse, având în vedere utilizarea anterioară a parcelelor.

Rolul animalelor în ferma organică

Ferma organică fără animale este de neconceput pentru majoritatea oamenilor. Animalele sunt
considerate a fi o componentă esenţială a fermei organice deoarece asigură fertilizarea naturală şi
permit realizarea de asolamente. Din această cauză, o fermă organică trebuie să fie mixtă, acest tip de
ferme devenind tot mai numeroase, iar fermele vegetale se transformă într-un ritm rapid în ferme
organice. 81 În cadrul unei ferme organice, raportul păşune/arabil este foarte important, iar
rumegătoarele reprezintă baza pentru un management corespunzător. Este foarte important şi raportul
graminee/leguminoase pentru o fertilizare corespunzătoare, vacile şi oile fiind speciile care trebuie
exploatate cel mai mult, deoarece returnează nutrienţi în sol. Monogastricele (porc şi pasăre) consumă
cereale, iar din acest punct de vedere, sunt în competiţie alimentară cu omul. În plus, raţia la aceste
specii trebuie să aibă o concentraţie energetică şi proteică mare şi este dificil de formulat o asemenea
raţie doar pe baza furajelor cultivate, fiind necesar să adăugăm unele suplimente.