Portretul artistului

de Marin Sorescu
Analiză literară

Poezia Portretul artistului de Marin Sorescu face parte din volumul Poeme,
publicat în anul 1965.
Titlul este un element paratextual care deschide orizontul de așteptare al
cititorului, concentrând mesajul întregului text. Titlul este analitic, alcătuit din două
substantive: un substantiv comun simplu („portretul”), articulat cu articolul hotărât „-
l”, care are rolul de a evidenția și individualiza realitatea pe care autorul a plasat-o
în centrul atenției cititorului și altul în cazul Genitiv desemnând posesorul
portretului. Așa cum pictorii desenează portrete, poetul face același lucru utilizând
cuvântul în locul pensulei.
Tema poeziei este condiția și rolul artistului în lume, iar motivele literare
sunt: naturale (drumul, copacii, frunze, vântul, piatra), motivul morții, al creației.
Compoziție. Poezia este formată din nouăsprezece versuri albe, inegale ca
lungime, organizate în trei strofe.
Discursul liric este constituit din trei secvențe lirice:
Prima secvență reflectă dorința poetului de contopire cu natura, astfel încât el
dăruiește hainele sale întregii naturi: „Am încălțat cu pantofii mei/Drumul/Cu
pantalonii am îmbrăcat copacii/Până la frunze.”). Vântului îi așează pe umeri haina
lui, iar pălăria o pune pe capul primului nor întâlnit („Haina i-am pus-o vântului/Pe
umeri./ Primului nor care mi-a ieșit în cale/I-am pus în cap/Pălăria mea veche.”).
Cea de-a doua secvență lirică este mult mai scurtă, ea cuprinzând numai trei
versuri. Acestea comunică întoarcerea imaginară a eului liric „în moarte”, pentru a
se analiza: („Apoi m-am dat înapoi/ În moarte/ Să mă privesc”), sugerând
contemplaţia din moarte asupra operei vii, asupra creaţiei lirice.
În a treia secvență, mulțumit de autoportretul realizat („Autoportretul/ Îmi reușise
de minune.”), poetul uită să se semneze. Identificarea lui cu natura este deplină
(„Asemănarea era atât de perfectă), încât eul liric se integrează total între
elementele Universului, care-i oferă nemurire prin săparea numelui său în piatră.
Planurile poeziei: planul real, al naturii și planul imaginar, al semnificațiilor.
Prozodie: strofele inegale, măsura variabilă a versurilor (3-13 silabe), rima
albă.

1
 Argumentare – text liric

Textul liric este o creație literară în care autorul își exprimă ideile gândurile
și sentimentele în mod direct, prin intermediul eului liric și al mijloacelor de
expresivitate artistică, conturând o viziune subiectivă asupra temei abordate.
Poezia Portretul artistului de Marin Sorescu este un text liric, deoarece
întrunește particularitățile acestuia, atât la nivelul formei cât și al conținutului.
În primul rând, prezența eului liric (vocea prin care autorul își transmite
sentimentele, gândurile și stările sufletești) este evidențiată prin mărcile lexico-
gramaticale specifice: verbe și pronume la persoana I („am încălțat”, „am
îmbrăcat”, „ am pus”, „ mea”,„–mi”, „ mine”, „m-am dat”).
În al doilea rând, expresivitatea limbajului este realizată în manieră
neomodernistă, bazată pe sugestie și metafore subtile („Apoi m-am dat înapoi În
moarte/Să mă privesc”). Personificările (Am încălțat cu pantofii mei/Drumul./Cu
pantalonii am îmbrăcat copacii/…Haina i-am pus-o vântului/...Primului nor … I-am
pus în cap/ Pălăria mea veche) reflectă dorința poetului de a umaniza natura,
realizând prin imagini artistice deosebit de plastice, autoportretul său. Încântat de
creația sa „atât de perfectă” (pleonasm folosit de poet pentru a accentua
desăvârșita creație), el uită să-și semneze opera, lăsându-i pe oameni să
iscălească în locul lui. Scrierea numelui poetului în „piatră” este o metaforă ce
sugerează intrarea în veșnicie prin opera sa literară.
Modurile de expunere folosite în text sunt descrierea și monologul liric.
În concluzie, prezența eului liric, expresivitatea limbajului, folosirea descrierii
și a monologului liric ca moduri de expunere sunt argumente ce demontrează că
poezia Portretul artistului de Marin Sorescu este un text liric.