Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
”Criza Orientala” debuteaza în 1683, cand turcii ataca Viena (depresurarea Vienei – 16 iulie)dar
sunt respinsi de austrieci si ajutoarele din statele creștine – acest lucru marcheaza și începutul
expansiunii Imperiului Habsburgic.
Cele mai multe conflicte ale ”Crizei” s-au desfasurat în Balcani (11 până la sf. Primului Razboi
Mondial, primele 6 până în 1812).
În perioada conflictuala spațiul românesc a trebuit sa jongleze între Marile Puteri pentru a avea o
situatie cat mai avantajoasa.
În 1711, Dimitrie Cantemir ( 1693? 1710-1711) a semnat un tratat cu țarul Rusiei, Petru I,
la Luțk – are loc lupta de la Stanilești, în iulie 1711, iar armata moldo-rusă este înfranta
de turci.
În perioada ”Crizei”, toate teritoriile românești erau sub control otoman, în acest context turcii
cereau loialitate absoluta (observarea inamicului, ”defectiuni” precum cea a lui Cantemir erau de
neconceput) – fiind introdus regimul fanariot care era mult mai apăsător din punct de vedere
politic si economic (nu mai avem politica externa si diplomatie proprie).
O parte din teritoriile românesti vor fi cedate celorlalte puteri învingatoare:
Transilvania (1699, pacea de la Karlowitz), trece la Austria – va fi reorganizata de acestia
dupa ”Diploma Leopoldina” din 1691.
- Actul dat de împaratul Leopold I consacra națiunile privilegiate (sași, secui si maghiari)
si religiile recepte (catolica, calvina, luterana si unitariana)
- În 1687/1697 în Transilvania are loc unirea cu Biserica Romei (catolica) – cei uniti se
vor numi greco-catolici/ uniți / uniați – unire semnata în cadrul Sinodului de la Alba
Iulia, de 38 de protopopi în frunte cu mitropolitul Atanasie Anghel.
Banatul si Oltenia (1718, pacea de la Passarowitz) trec la Austria.
Oltenia (1739, pacea de la Belgrad) revine turcilor/ adica la granitele Tarii Românesti
Bucovina (1774, pacea de la Kuciuk-Kainargi, completata cu Conventia secreta de la
Constantinopol din mai 1775), trece la Austria ca rasplata a neutralitatii sale în razboiul
ruso-turc.
- Rusia se declara protectoarea tuturor ortodocsilor din teritoriile otomane ”de facto” -
ocupa hanatul Crimeii + teritoriul dintre Bug si Nistru si obtine drepturi de navigatie
pe Marea Neagra.
- Principatele sunt scutite de tribut pentru 2 ani.
- Domnul Grigore al II-lea Ghica al Moldovei este asasinat în 1777 de otomani si
austrieci, pentru ca s-a opus cedarii Bucovinei.
Basarabia (28 mai 1812, pacea de la Bucuresti), trece la Rusia.
În sc. XVIII Principatele Române au evoluat între suzeranitatea otomana si încercarea
protectoratului rus (care este în ascensiune în zona Balcani).
În contextul războaielor ruso-austro-turce, Ecaterina a II-a (împărăteasa a Rusiei), propunea în
1774, crearea unui stat tampon între puterile lumii cu numele de Dacia (stat care nu putea fi
încorporat, sau sa cada sub dependenta altei țari) – nu se va realiza.
1815 – Imperiul Napolenian se prabuseste – este convocat Congresul de la Viena (1815) pentru
echilibrul din Europa.
Începutul sc. XX s-a desfasurat sub semnul intrarii societatii românesti în epoca moderna.
În 1826 Rusia a impus Imperiului Otoman încheierea unei Conventii, la Akkerman (Cetatea
Alba), un act aditional al tratatului de pace de la Bucuresti * 1812 prin care sultanul nu se mai
putea amesteca în Principate/ domnul era ales pe o perioada de 7 ani/ se restabileau domniile
pământene si elaborarea pe viitor a unor regulamente interne de organizare a Principatelor.
Turcii nu respecta Conventia de la Akkerman si izbucneste razboiul ruso-turc (1828-1829) –
încheiata cu victoria rusă.
Se încheie în 1829, Tratatul de pace de la Adrianopol-Edirne, între Rusia si Turcia.
Principatele intra ”de jure” sub protectorat rus (sub ocupația țarista pâna în 1834)
Domnii români erau alesi pe viata/ granita cu Imperiul Otoman era fixata pe linia Dunarii/
erau desfiintate raialele Turnu, Giurgiu si Braila si alipite spațiului românesc iar
Principatele primeau libertatea comerțului.
Reorganizarea celor doua Principate a fost încredintata rușilor, care au impus o serie de
regulamente administrative (dupa consultarea boierilor), prezidata de contele rus Pavel
Kisseleff
Sub numele de Regulamente Organice care au intrat in vigoare în iulie/decembrie 1831 în
Tara Româneasca si în ianuarie 1832 în Moldova.
Dupa înfrangerea Revolutiei din 1848, între Imperiul Otoman si Rusia s-a semnat Conventia de la
Balta-Liman (aprilie 1849), prin care se restrangea autonomia Principatelor/ domnii erau alesi pe 7
ani/ Adunarile Obștești erau înlocuite cu Divanuri alcatuite exclusiv din mari boieri numiti de domn.
Trupele ruse si otomane raman în Principate pâna în 1851.
Sunt încalcate prevederile de la Balta Liman (Moldova si Muntenia pot fi ocupate doar în caz de
tulburari), în 1853, cand Rusia ocupa militar Principatele.
Se deschide calea razboiului, deoarece Rusia nu poate fi adusa la masa tratativelor.
Începe astfel ”Războiul Crimeii” – 1853-1856 – Rusia este înfrantă
La sfarsitul războiului este organizat Congresul de Pace de la Paris (18/ 30 martie 1856)
Se pune în discutie si ”problema romaneasca” – un stat unit fiind considerat ”zona
tampon” între cele trei imperii.
Pentru români se decid urmatoarele:
Principatele rămân sub suzeranitate otomana, dar sub garanția colectiva a Marilor Puteri
Neutralitatea Mării Negre / libertatea navigatiei pe Dunare
Moldova primeste Cahul, Ismail si Bolgrad-ul / Rusia rămâne fara iesire la Marea Negra
Poarta garanteaza Principatelor administratia naționala, deplina libertate a cultului, a
legislatiei, a comertului si a navigatiei.
Românii sunt consultati prin Adunari ad-hoc în privinta unirii.
În Tara Romaneasca, rezultatul a fost pentru unire / În Moldova rezultatul a fost falsificat (de
turci) provocand amenintarea în iulie 1857 de catre Napoleon al III-lea de ruperea relatiilor cu
Poarta
În mai/ august 1858, Marile Puteri se întrunesc în Conferinta de la Paris – ni se acorda o unire
incompleta.
1859 – prin dubla alegere a lui Cuza se înfaptuiește unirea Principatelor (5 ianuarie în Moldova
si 24 ianuarie în Tara Româneasca)
Austria si Imperiul Otoman sunt contra / Anglia neutra
Franta sprijina unirea (isi sporeste influenta în S-E Europei), Rusia (dorea distrugerea
aliantei anglo-franceze) la fel.
Primul proiect de politica externa a lui Cuza a fost recunoasterea dublei alegeri, al doilea fiind
recunoasterea unirii complete.
Eforturile diplomatice românesti pentru a obtine recunoasterea dublei alegeri în cadrul conferinței
marilor puteri garante la Paris (1859) si acceptul pentru unificarea deplina în cadrul Conferinței
ambasadorilor de la Constantionopol (1861) si-au facut drum printre interesele divergente ale
Marilor Puteri.
Un rol important l-au avut Vasile Alecsandri ( la Paris, Londra si Torino), principele Obolenski
(la Sankt Petersburg), Ludovic Steege ( la Viena si Berlin), Costache Negruzzi
(Constantinopol).
Domnia lui Cuza (1859-1866) a marcat afirmarea României printr-o serie de ințiative cum ar fi:
- Din 1862 a început sa functioneze Ministerul Afacerilor Străine
- Desi nu era independenta, România a realizat legaturi cu alte țari: 1863 o conventie de
extradare cu Serbia iar în 1868 a fost încheiat un tratat de colaborare cu aceasta.
- 1862 - a permis trecerea unui transport de arme catre Serbia.
- 1863 – a fost capturat un detasament polonez pe teritoriul României, care dorea sa
participe la rascoala anti-rusa
- 1865 o Conventie privind sistemul poștal si de telegraf cu Austro-Ungaria / 1865 o
conventie telegrafica la Paris.
- A sprijinit lupta de eliberare a bulgarilor si a polonezilor
- A condiționat sprijinul pentru emigrația maghiara de solutionare a revendicarilor românesti
din Transilvania.
- 1866 si 1869 au fost consultati emisarii guvernului grec în vederea unei actiuni comune
antiotomane.
În 1866 Cuza este silit sa abdice iar pe tronul Principatelor vine prințul Carol I – el va continua
politica de consolidare a statului român.
Venirea pe tron a candidatul Frantei si Prusiei, ascunde miza geopolitica majora, adica
ascensiunea Rusiei în Balcani fata de Poarta.
Echilibrul continental stabilit în urma războilui Crimeii a fost radical modificat de o serie de
evenimente: înfrangerea Austriei de catre Prusia (1566), constitutirea Imperiului Austro-Ungar
(1867), unificarea Germaniei si Italiei, scaderea influentei Frantei dupa înfrangerea în razboiul
cu Prusia (1870-1871).
Cucerirea independentei presupune ruperea de Poarta si înlaturarea regimului de garantie
colectiva a Marilor Puteri – aceasta problema era pusa in fata Consiliului de Ministri din 1873
1875-1878 a reizbucnit ”Problema Orientala” / s-a redeschis în 1875 prin rascoalele din Bosnia
si Herțegovina, urmate în 1876 de rascoala bulgarilor, iar Serbia si Muntenegru au declarat
razboi Imperiului Otoman.
Rusia intervine sub pretextul protejarii ortodoxiei – cand defapt urmareste vechiul plan de
a controla strâmtorile Bosfor si Dardanele si a scoate Imperiul Otoman afara din Europa.
Românii au vazut în aceste evenimente posibilitatea de a-si dobândi independenta, dar
pentru început îsi declara neutraliatea.
Prin nota diplomatica din 4/16 ianuarie 1876 adresata de prim-ministrul Lascăr Catargiu,
agentilor diplomatici ai României acreditati în strainatate se sublinia ca statul român nu face ”în
nici un fel parte integrata din Imperiul Otoman”.
În conditiile în care criza balcanica lua amploare, Mihail Kogălniceanu a adresat o nota
diplomatica agentilor diplomatici români, la 16/ 28 iunie, prin care se revendica, practic,
independenta României.
Actiunea de revendicare a independentei a fost grabita de noua constitutie otomana din
1876 (Constitutia lui Midhat-Pasa) care considera România drept ”provincie
privilegiata”.
România s-a orientat spre o întelegere cu Rusia care sa reglementeze trecerea trupelor ruse peste
teritoriul României – primul ministru Ion C. Bratianu a discutat înca din octombrie 1876 la Livadia,
în Crimeea, cu țarul Alexandru al II-lea si cancelarul Gorceakov, semnarea unei conventii
militare româno-ruse.
S-a încheiat Conventia din 4 aprilie 1877 semnata de Mihail Kogalniceanu (ministrul de externe)
si baronul Stuart (consului rus), la Bucuresti prin care se admitea trecerea trupelor ruse peste
teritoriul României spre Peninsula Balcanica, cheltuielile fiind suportate de partea rusa + Rusia
recunostea integritatea teritoriala a statului român.
Parlamentul român a ratificat conventia si declara război Imperiului Otoman la 30 aprilie/ 12
mai 1877
Rusia declara razboi Imperiului Otoman la 12/ 24 aprilie 1877, artileria otomana bombardeaza
malul românesc al Dunarii iar artileria româneasca a răspuns bombardând Vidinul (26 aprilie
1877)
Turcia va fi înfranta – la 30 august 1877, armatele ruso-române sub comanda lui Carol I au
atacat Plevna (cu mari pierderi), au cucerit reduta Grivița I, au cucerit si reduta Rahova la 9
noiembrie 1877 și în noiembrie 1877, Osman Pașa se preda.
Rusii continua luptele în directia Sofia-Adrianopol-Constantinopol, iar românii în directia Vidin-
Belogradcik.
Primele negocieri de pace de la San Stefano (19 februarie / 3 martie 1878) esueaza, din cauza
pretentilor Rusiei + Romania nu a fost chemata la masa negocierilor.
Austro-Ungaria nu accepta încălcarea Conventiei de la Budapesta prin care trebuia sa
primeasca Bosnia si Herțegovina (promisa de Rusia) în schimbul recunoasterii Rusiei a
iesirilor la gurile Dunarii.
Puterile europene nu acceptau proiectul ”Bulgariei Mari” si nici iesirile Rusiei la Marea
Mediterana.
Discuțiile sunt reluate la Berlin la 1/ 13 iunie 1878 si semnate la 1/ 13 iulie 1878 si prevedeau:
Independenta conditionala pentru România – trebuia sa rascumpere actiunile afacerii
Stroussberg (constructia de cai ferate)
Trebuia sa modifice articolul 7 din Constituție în sensul acordarii cetateniei necrestinilor
Rusia primeste Dobrogea de la Turcia iar România schimba cele 3 judete din S.
Basarabiei cu Rusia pentru Dobrogea, Delta Dunarii si Insula Serpilor.
Este recunoscuta si independenta Serbiei si Muntenegrului.
Bosnia si Herțegovina erau date Austro-Ungariei.
Teritoriul Bulgariei era redus între Dunare si Munții Balcani.
Anglia lua Cipru.
Romania îndeplineste conditiile impuse de marile puteri – însa garantia colectiva a acestora trebuia
înlocuita cu un sistem de aliante care sa-i asigure securitatea.
1878 - România stabileste relatii diplomatice cu Austro-Ungaria, Rusia si Imperiul Otoman
1879 – relatii diplomatice cu Italia
1880 - Germania, Anglia si Franta recunosc independenta României.
1878 – Carol I primeste de la Parlament titlul de ”Alteta Regala” – titlu recunoscut în 1879
18 mai 1881 – s-a semnat Pactul de succesiune la tron conform caruia Ferdinand era
mostenitorul.
14/ 26 martie 1881 – România este transformata de Parlament în ”Regat”.
10/ 22 mai 1881 – Carol I si Elisabeta erau încoronați – creste prestigiul țarii.
În 1879 se semneaza Tratatul Puterilor Centrale între Germania si Austro-Ungaria – Otto von
Bismarck sustinea o apropiere si de România.
În 1882 se va forma Tripla Alianta/ Puterile Centrale din Germania, Austro-Ungaria si Italia
(acestia considerau ca prin aderarea României alianta s-ar consolida – desi inca existau tensiuni
austro-române).
În conditiile panslavismului si pericolului rusesc, aderarea la o alianta era cel mai mic rau – în 1881
si 1883 Carol I si I. C. Bratianu au vizitat Germania si Austro-Ungaria în vederea aliantei.
1883 – România adera la Tripla Alianta/ Puterile Centrale
Tratatul dintre România si Austro-Ungaria a fost semnat la 18/ 30 octombrie 1883,
Germania a aderat în aceasi zi si Italia ulterior în 1888.
Are un caracter secret si defensiv, cunoscut doar de suveranii statelor si prim-ministri.
A fost reînnoita în 1887, 1892, 1902 si 1912.
Era îndreptata împotriva Rusiei si Frantei.
Prevederile acestui tratat nu s-au putut aplica nici în 1914 si nici în 1916.
Motivele intrări României în aceasta alianta au fost:
Necesitatea de a iesi din izolarea diplomatiei + neîncrederea în Rusia
Germania era considerat cel mai puternic stat din Europa + rudenia lui Carol I si familia
regala germana (era considerat un ”bun prusac si un bun german”)
Dorinta de a înbunatati situatia românilor din Transilvania prin alianta cu Austro-Ungaria
(”drumul catre Berlin trece prin Viena”).
Relatiile cu Austro-Ungaria nu s-au înbunatatit – dupa încetarea Conventiei comerciale pe care
România o încheiase cu Austro-Ungaria în 1875, s-a declansat razboiul vamal (1886-1891) între
cele doua state.
În zona Balcanică se anunta o politica agresiva si se ameninta securitatea României.
Echilibrul de forte a fost redimensionat la începutul sc. XX -România era atenta la acordul
franco-rus din 1893, apoi de apropierea Marea Britanie-Franta, semnalata de Antanta Cordiala
din 1904 + Marea Britanie-Rusia în 1907.
1907 – se formeaza Tripla Întelegere/ Antanta (Anglia, Franta, Rusia) o contrapondere a
Puterilor Centrale - alianta ce acorda României o alternativa în relatiile internationale.
1908 – în timpul crizei bosniace (Bosnia si Hertegovina era anexata de Austro-Ung.) Ion I. C.
Bratianu exprima ostilitatea fata de politica Austro-Ungariei.
În preajma Primului Război Mondial ambele aliante erau interesate de România – Carol I a fost
facut feld mareșal al armatei germane la împlinirea vârstei de 70 de ani, personalitați internationale
au vizitat Romania + în 1912 Carol I primeste titlul de mareșal al Rusiei.
Mai multe state balcanice (Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Grecia) au atacat Imperiul Otoman –
România ramane neutra în timp ce Bulgaria se ridica (semnalata ca o amenintare la Bucuresti).
Tratatul de pace semnat la Londra parea sa rezolve momentan problemele – însa Bulgaria îsi
ataca foștii aliați în 1913.
Guvernul român prezidat de Titu Maiorescu (1912-1913) a decis intervenția militara împotriva
Bulgariei, ajungând aproape de Sofia.
Bulgaria înceteaza ostilitatile si semneaza pacea de la Bucuresti – în urma acesteia România
primeste Cadrilaterul (sudul Dobrogei).
Gazduirea acestui congres de pace s-a facut pentru prima data în absenta Marilor Puteri – se
observa îndepartarea de Marile Puteri prin aceasta interventie (Bulgaria fiind apropiata de Austro-
Ungaria).
Interventia României are un mare impact national fiind o putere principala printre tinerele state – N
Iorga apreciaza ”acolo peste Dunare începea razboiul nostru pentru eliberarea Ardealului”.
România si Marile Puteri în timpul Primului Război Mondial
În preajma Primului Razboi Mondial ambele blocuri politice doreau România de partea lor.
Austro-Ungaria si Germania trimiteau la Bucuresti ambasadori de prestigiu Ottokar Czernin si
von Bussche + Austro-Ungaria dorea publicarea tratatului din 1883 pentru a atenua miscarea
naționala din Transilvania (Carol I refuza acest lucru).
Cercurile politice de la Berlin si Viena acuzau ”politica șovinista” maghiara fata de românii din
Transilvania – din aceasta cauza se initiaza tratative între contele Tisza (primul ministru ungar) si
Comitetul Executiv al Partidului National Român din Transilvania (împaratul Wilhelm al II-lea
facând presiuni asupra unui acord acceptabil pentru români).
Diplomatia Antantei era la fel de activă – la 1/ 14 iunie 1914 țarul Nicolae al II-lea împreuna cu
ministrul de externe Sazonov viziteaza Constanta purtând dicutii cu înalții țari – acest lucru irita
Austro-Ungaria (din cauza excursiei la Predeal cu trecerea frontierei între România si Austro-Ung).
Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Austro-Ungariei la Sarajevo (28
iunie 1914) a determinat izbucnirea Primului Război Mondial (15/ 28 iulie 1914)
La 21 iulie/ 3 august 1914 se respinge de catre Consiliul de Coroana de la Sinaia, cererea lui
Carol I (sustinut doar de P.P Carp) de a intra în razboi de partea Puterilor Centrale.
În timpul neutralitatii (1914-1916) sunt desfașurate tratative legate de angajamentele aliatilor în
legatura cu revendicarile românesti.
La 18 septembrie/ 1 octombrie 1914 printr-un acord secret Rusia se obliga sa apere integritatea
spațiului românesc si recunoastea drepturile țarii asupra teritoriilor locuite de români din Imperiul
Austro-Ungar.
Se fac presiuni dupa intrarea Bulgariei, Turciei (Puterile Centrale) si Italiei (Antanta) în război în
1915 (”acum ori niciodata”).
1916 – România intra în razboi de partea Antantei, dupa ce prim-ministrul Ion I. C. Bratianu a
negociat în secret cu Antanta, obtinând în 4/ 17 august 1916 recunoasterea drepturilor asupra
Transilvaniei, Banatului si Bucovinei.
Razboiul gaseste armata româna nepregatita, este înfranta la Turtucaia – se încheie un tratat de
pace cu Puterile Centrale (Buftea-Bucuresti, 1918 cu mari pierderi pentru România) dar acesta
nu va fi ratificat si promulgat de Ferdinand.
Terminarea razboiului gaseste România în tabara învingatoare.
În Ungaria se instaurase un guvern comunist condus de Bella Kun (Republica Ungară a
Sfaturilor – 21 martie 1919), care nu recunoaste alipirea Transilvaniei la România.
Armata româna ocupa Budapesta (4 august 1919), contribuind la lichidarea regimului
comunist.
La sfarsitul Primului Război Mondial se organizaeaza Conferinta de Pace de la Paris-Versailles
(ianuarie 1919-1920) – fiind recunoscuta Marea Unire a României din 1918 prin:
Tratatul de la Saint-Germain (10 septembrie 1919) cu Austria – recunoaste unirea
Bucovinei cu Romania
Tratatul de la Trianon cu Ungaria (4 iunie 1920) – recunoaste unirea Transilvaniei cu
România.
Tratatul de la Paris ( 28 octombrie 1920) între Romania si marile puteri: Imperiul Britanic,
Franta, Italia – unirea Basarabiei cu Romania a fost recunoascuta
Cu Bulgaria la Neuilly – tratat de recunoastere a frontierelor
Tratatul cu Austria si cel al minoritaților a fost semnat la 9/ 10 decembrie 1919 (succesorul lui
Bratianu care refuzase semnarea, Alexandru Vaida-Voda a fost silit sa semneze) – marile puteri
doreau sa supravegheze regimul la care erau supuse minoritatile.
Din punct de vedere financiar România a avut cateva plați de facut.
Tot în 1919 este constituita la nivel international Societatea Națiunilor cu sediul la Geneva
(organizare cu scopul de a mentine pacea).
În 1930 si 1931, diplomatul român Nicolae Titulescu a fost presedinte al Adunarii
Generale a Societatii Natiunilor.
Perioada interbelica
Diplomatia româneasca a urmarit sa realizeze un bloc antirevizonist format din statele mici din
Europa Centrala si Sud (proiectul nu s-a realizat).
Franta a fost considerata marea noastra aliata timp de 20 de ani
România s-a constituit pe convingerea ca Franta si Marea Britanie vor proteja pacea si
”sistemul Versialles”
Nu a fost asa deoarece statele învinse nu au fost admise la discutiile de pace, consecinta
fiind ca Societatea Natiunilor nu a reusit sa pastreze pacea.
România urmarea pastrarea independentei si a granitelor întregite în 1918, însa unele state vecine
revendicau teritoriile românesti.
Printre actiunile diplomatice desfasurate de România în perioada interbelica amintim:
1919 România adera la Societatea Natiunilor (mentinerea pacii si a securitatii
internationale)
Martie 1921 din initiativa lui Take Ionescu se va semna o conventie politica si una
militara cu Polonia la Bucuresti – viza eventualele agresiuni la granita rasariteana
(caracter strict defensiv)
Aprilie - iunie 1921 se creeaza Mica Întelege/* Mica Antana – prima alianta regionala din
Europa (Cehoslovacia, România, Iugoslavia) – urmareau sa apere integritatea teritoriala a
partilor contractate în fata unui atac din partea tarilor revizioniste (agresoare).
1921 România semneaza Conventia internationala privins statutul definitiv al Dunarii
1920-1921 au avut loc tratative cu reprezentantii URSS la Copenhaga și Varșovia privind
reluarea relatiilor (au esuat din cauza problemei Basarabiei si a tezaurului)
1924 – este semnat protocolul de la Geneva, privind legatura dintre securitate si
dezarmare
1924 – au loc negocieri cu URSS la Viena (esuate din cauza politicii revizioniste a acesteia)
26 martie 1926 este semnat un tratat de alianta cu Polonia, prin care se înlocuiau cele
doua conventii si se acorda garantii generale împotriva oricarui tip de agresiune, nu doar la
granita rasariteana.
10 iunie/ 15 iulie 1926 – România semneaza un tratat de amicitie si alianta cu Franta
(mentinerea statu-quo-ului teritorial)
16 septembrie 1926 – este semnat un tratat de amicitie si alianta cu Italia (pentru
ratificarea Tratatului de la Paris 28 oct. 1920, adica apartenenta Basarabiei la România)
1928 – este semnat pactul Briand-Kellog, propus de Franta si SUA – statele semnatare
îsi propuneau sa excluda razboiul ca mijloc de rezolvare a diferentelor
9 februarie 1929 – este semnat Protocolul de la Moscova – România, URSS, Polonia si
Letonia se angajau sa puna în vigoare imediat Pactul Briand-Kellog.
1926-1932 – România participa la propuneri la pregatirea Conferintei asupra dezarmarii
1932-1935 – România a participat la lucrarile Conferintei asupra Dezarmarii de la
Geneva
10 septembrie 1930 – discursul lui Titulescu în cadrul Adunarii Societatii Natiunilor de la
Geneva.
În anii 1930 se constata o agravare a relațiilor internationale.
1932-1936 – Nicolae Titulescu este ministru de externe a României – personalitate
dominanta în politica externa româneasca interbelica.
1932 – negocieri cu URSS la Riga, fara rezultat
1933 – s-a semnat la Londra Conventia de definire a agresiunii si a teritoriului.
9 februarie 1934 este constituita Înțelegerea Balcanică, la Atena (România, Grecia,
Turcia si Iugoslavia) – pentru mentinerea echilibrului si respingerea revizionismului bulgar si
italian.
1934 – sunt reluate relatiile diplomatice cu URSS
1935 – România a condamnat prin vocea lui Nicolae Titulescu, agresiunea Italiei
împotriva Abisiniei (Etiopia).
1935/ 1936 este negociat un tratat de asistenta mutuala româno-sovietică – se specifica
Nistrul ca si granita între cele doua state – nu este ratificat.
Societatea Națiunilor a fost incapabila sa mentina pacea – deoarece la Conferinta de la
Versailles Rusia nu a participat, deci a considerat ca nu are de ce sa respecte deciziile luate
acolo + statele mici învingatoare au fost discriminate + statele învinse nu au fost admise la
tratative si considerate responsabile de declansarea razboiului.