Lecții IBR

1. Mitropolitul Grigorie Dascălul (1823 – 1834)!!!

S-a născut la București,,din părinți pământești și de bun neam", la anul 1765,
primind la botez numele de Gheorghe. A urmat cursurile școlii de la Sf. Sava,
unde a învățat limba elenistă, latinească, românească, teologia și alte științe. Pe
la anul 1790, după terminarea școlii plecat la M- Neamț alături de prietenul său
Gherontie, unde s-a dat spre ucenicie la prea fericitul părinte Paisie
Velicicovschi, care îl hirotoneste și ierodiacon, schimbându-i-se numele în
Grigorie. În anul 1799, la București, Grigorie și Gherontie, au tipărit în tiparnița
Mitropoliei ,, Cartea folositoare de suflet”. ALTE CĂRȚI TIPARITE DE EI:
●Chiriacodromul lui Nechifor Theotochis (1801);
●Octoihul care a fost corectat după unul grecesc(1811);
●Talcuirea la Epistoliile Sf. Ap. , etc. În anul 1802, cei doi călugări cărturari se
aflau iarăși la germania lor, în Neamț . IN ANUL 1814, LA M-NEAMȚ,
GRIGORIE TIPĂREȘTE URMĂTOARELE CĂRȚI:
●Kegragarion,
●Apologie a sf. Dimitrie al Rostovului;
●Talcuirea pre scurt.... La camioanele celor 8 glasuri a lui Calist Xantopol;
●în 1816, tipărește la Neamț traducerea lucrării lui Atanasie din Paros, ,,Arătare
sau adunare pre scurt a dumnezeieștilor dogme ale credinței”, traducere făcută la
îndemnul episcopului Iosif al Argeșului, etc.
CA MITROPOLIT AL ȚĂRII ROMÂNEȘTI, A LUAT URMĂTOARELE
MĂSURI:
● se îngrijește de ocuparea scaunele rămase vacante;
● a luat măsuri împotriva protopopilor care ,,jefuită pe preoți și diaconi" cu
felurite dări,
● s-a îngrijit de școli, al căror efort era.
● a desființat obiceiul de a da Sf. Mir pe bani;
● a pus ordine în viața călugărească;
● a luat măsura de schimbare a egumenilor greci cu români.
CA MITROPOLIT AL ȚĂRII ROMÂNEȘTI, A TIPARIT URMATOARELE
CĂRȚI:
● Dovedite împotriva eresurilor armenilor (1824);
● Două cuvinte ale Sf. Casian Romanul (1825);
● Cuvinte puține din scrierile Sf. Vasile cel Mare și Grigorie Teologul (1825);
● Cuvinte puține ale Sf. Ioan Gură de Aur (1827);
● Învățătura pentru nunți (1827);
● Patericul ( 1828);
● Cuvânt pentru muierile cele rele și cele bune ale aceluiași autor (1827);
LA BUZĂU A TRADUS SI TIPĂRIT O SERIE DE CĂRȚI PENTRU
FOLOSUL SUFLETESC AL PREOȚILOR SI CREDINCIOȘILOR, DINTRE
CARE:
● ,,22 cuvinte despre Purcederea Sfântului Duh” a lui Iosif Vrienie ( 1832);
● ,,Epistolia de obștie a patriarhului Fotie al Constantinopolului”, la care a mai
adăugat,,Două cuvinte doveditoare pentru Purcederea Sfântului Duh” a Sf.
Grigorie Palama;
● ,,Împărțirea de grâu” și ,,Puțul de Aur” ale Sf. Ioan Gură de Aur (1833). De
asemenea, mitropolitul a trimis tineri la studii în străinătate, acordându-le tot
sprijinul și ajutorul de care aveau nevoie.

2. Mitropolitul Andrei Șaguna al Transilvaniei (1864 – 1873)!!!

S-a născut la 1 ianuarie 1809. Tatăl său, Naum Șaguna făcea parte dintr-o
familie de negustori aromâni, iar mama sa Anastasia, se asemenea. Cei doi au
avut trei copii: Avreta, Catharina și Așinastasiu. De la început această familie nu
a fost prea fericită deoarece Naum a început să irosească averile până au ajuns la
faliment. Din această cauză, Anastasia s-a despărțit de Naum plecând cu copiii
în casă tatălui său la Mișcolț. În 1814, tribunalul a hotărât ca, copii să fie dați în
grija arhideconului-catolic de la Mișcolț. Anastasia ca să împiedice hotărârea
tribunalului, s-a mutat în octombrie 1815 împreună cu copiii la Pesta, în casa
unchiului ei. La unchiul lor, copiii au urmat școala grecească, au mers la biserica
greco-valahă și au continuat timp de un an să fie crescuți în religia ortodoxă.
Cei doi copii mai mari au fost înscriși la școli catolice, însă Anastasiu,din cauza
vârstei a urmat o școală primară ortodoxă. Acasă mama lui s-a ocupat de
educația religioasă, neutralizănd efectele instrucției formale ale catolicismul. În
anul 1829, a absolvit cursul de 3 ani de filosofie și drept, de la Universitatea din
Pesta. În toamna anului 1829 și-a început studiile pentru preoție la Institutul
Teologic din Vârșeț. La 24 octombrie 1833, a intrat în ordinul Sf. Vasile,
primind numele de Andrei. În 1835 devine secretar al lui Stratimirovici, iar în
mai 1845 a fost numit arhimandrit și egumen la M- Kovil. În octombrie 1845, la
recomandările lui Rajacic, devine episcop vicar în locul lui Vasile Moga. Când a
venit în Transilvania, fiind român, a fost acuzat că este sârb, ba chiar ca nu
cunoaște limba română. Avea studii strălucite de drept și teologie si îndemânări
în administrație care erau recunoscute transilvănenilor. La prima ședință cu
consistoriul i-a fost descoperită întreaga extensiune a dezorganizarii Bisericii.
Șaguna trata cu severitate orice încălcare deliberată a disciplinei preoțesti,, dar
totodată recunoștea că nu preotul singur este responsabil de situația să nefericită.
El a hotărât să-și întemeieze cererile pe lege, pe decretul imperial și pe
precedentul istoric.
În 1847, el a anunțat principiul conform căruia, elevii ortodocși care urmează
școlile altor confesiuni trebuie să primească educație religioasă din partea unui
preot ortodox. Șaguna a purces la îmbunătățirea vieții religioase din Eparhia să,
cu mijloacele care îi stăteau la îndemână: folosirea scrisorilor pastorale,
accentuând mereu studiul Bibliei ,,ca cea mai bună călăuză spre o adevărată
viață creștină” și vizite pastorale. La 18/30 aprilie 1848, în Duminica Romii a
fost hirotonit ca episcop în catedrala de la Cârlovit.
GRIJA FAȚĂ DE PREOT!!!! Scopul principal al strădaniilor financiare a lui
Șaguna, era de a îmbunătăți nivelul de viață și educația preoților parohi, de care
depindea în ultima instanță bunăstarea generală a Bisericii și soarta reformelor
plănuite. Privitor la școală, în 1853 a cumpărat o nouă clădire pentru institut,
mărind progresiv și durata de studii de la 1 la 2 ani, iar mai târziu la 3 ani.
PREOCUPĂRI CULTURALE A LUI ȘAGUNA!!! Ideea fundamentală a lui
Șaguna a fost aceea de a ridica poporul român prin cultură. Pentru atingerea
acestui scop, Șaguna a luat următoarele măsuri:
● în 1850 a hotărât ca preoții parohi să-și ridice un edificiu școlar;
● începând cu 1863, s-au convocat conferințe învățătorești în vacanțele de vară
în diferite părți ale eparhiei, unde se discutau probleme de interes didactic;
● el personal și mulți dintre colaboratorii săi au scris manuale. Dintre acestea
amintim: Abecedarul Românesc, Gramatica română, Gramatica germană,
Abecedarul nemțesc, Gramatica limbii române în limba germană, Carte de
citire, Elemente de geografie, Elemente de istorie, etc. În anul 1870, rândui ca
în fiecare parohie să se țină cursuri serale pentru neștiutorii de carte, la care se
predau scrisul, cititul și artimetica. La sfârșitul păstorii sale, în eparhie
funcționau aproape 800 de școli confesionale.
SFÂRȘITUL LUI ȘAGUNA!!! În ultimul an al vieții sale a suferit un vizibil
declin fizic care l-a silit să reducă și acele activități pe care le socotea cele mai
importante, ca horotonirea preoților și a diaconilor. A murit la 28 iunie 1873, în
vârstă de 65 de ani. Întreaga sa avere de 600.000 de coroane austriece a fost
lăsată prin testament Bisericii sub forma unei fundații caritabile și filantropice.
3. Alexandru Ioan Cuza și reformele sale Bisericești!!!
S-a născut la 20 martie 1820 într-o familie moldoveană din părțile Fălciului,
probabil în orașul Bârlad. Pe mama sa o chema Sultana iar pe tatăl său Ioan
Cuza. A învățat la Iași, într-un pension francez, si la Paris. După întoarcerea în
țară între 1837 și 1840, a activat în cadrul armatei, între 1843-1845, a fost
membru al judecătoriei ținutului Covrului, iar la 30 aprilie 1844 s-a căsătorit cu
Elena Rosetti, care i-a fost ,,o devotată și prea înțelegătoare soție”. In 1848 a
participat la Revoluția din Moldova, fiind arestat. A deținut funcția e președinte
al judecătoriei Covrului (1849-1851), director al Ministrului de Interne din Iași (
febr.1851- oct.1851), primește titlul de vornic în 1855 și este numit pârcălab la
orașul Galați. A fost ridicat la gradul de maior în 1857 și de colonel la 1858, iar
în septembrie 1858, este numit,, ajutor al hatmanului miliției". La 5 ianuarie
1859 a fost ales domn al Moldovei, iar a 24 ianuarie 1859, al Țării Românești.
La 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza a abdicat, trăind în Apus, iar la
3bmai 1873 a murit la Heidelberg. Osemintele sale au fost aduse și
înmormântate la moșia sa de la Ruginoasa, după care la 20 aprilie 1947, au fost
mutate în Biserica Sf. Trei Ierarhi.
a) Reformele sale privitoare la Biserică!!!
În anul 1859, pe motiv de proastă chivernisire, a dispus luarea averilor câtorva
din mănăstirile chinoviale moldovene. Mănăstirile cărora li s-au luat bunurile au
fost: Agapia, Adam, Neamț, Secu, Văratec și Vorona. Pe lângă,,actele și
lucrările privitoare la administrarea bisericească a averilor”, li s-au desființat
atelierele, li s-au vândut,,vitele, stupii și alte asemenea", li s-au instituit pe lângă
egumen câte un comitet administrativ, li s-au făcut și li s-au trecut în buget,
state,,în marginile strictului necesar" și li s-au pus proprietățile sub
administrarea Ministrului de Culte. În august 1860, prin ordonanța domnească s-
au desființat mănăstirile moldovene Dojești și Zagavia, precum și alte 31 de
schituri moldovene. În octombrie 1860, Cuza promulga legea ,,relativă la taxa
de transmitere asupra proprietăților asezamintelor publice" prin care se prevedea
perceperea pe ,,seama guvernului" a unei taxe de 10% pe an asupra venitului net
al ,,proprietăților neîncăpătoare... ale mitropoliilor, episcopiilor, al chinoviilor,
mănăstirilor și bisericilor de sub diferite tutele...., al seminariilor, precum și al
altui așezămînt de binefacere" .
O primă reformă, a vizat organizarea seminariilor. După această organizare s-au
condus seminariile din Moldova până în anul 1864 când, si lor și celor din Țara
Românească, li s-a creat o altă situație. În toamna lui 1863, Cuza a dat o hotărâre
prin care limba de cult în Biserică să fie cea română. Spre sfârșitul anului 1863,
a avut loc și secularizarea averilor mănăstirești, în care mănăstirile aveau datoria
de a plăti la stat a patra parte din profit. Datorită neachitarii acestor dări, s-a
ajuns la punerea secretarului pe averile mănăstirești.
Spre începutul anului 1864, guvernul vrut să introducă în țară Calendarul
Grigorian, convocând, Consiliul bisericesc. Datorită revoltelor, confuziilor ,
diferențelor dintre calenadarul Iulian și cel Gregorian, precum și scandalului
provocat e cetățeni, la făcut pe Cuza să abandoneze această idee.
Prin Legea pentru înmormântări, cultele erau obligate să-și întemeieze cimitire
la cel puțin 200 de metri de la marginea comunității, oprindu-se, prin aceeași
lege, înmormântarea în Biserică, ,,templuri, sinagogi, spitaluri, capele, etc".
Legea mai îngăduia ca în cimitirul creștin să se poată înmormânta ,,si cei morți
de alte religiuni, pentru care nu vor fi cimitiruri speciale".
În același an la 1 aprilie a fost aprobată și Legea comunală ce lua Bisericii
sarcina de a întocmi actele de stare civilă, nastere, căsătorie, deces, pe care o
avusese până atunci.
La 4 decembrie s-a introdus Codul Civil, care permitea căsătoria de la a patra
spiță exclusiv, în timp ce, după canoanele bisericii, aceasta era permisă de la
gradul șapte înainte. Acelasi cod nu mai prevedea ca, căsătoria religioasă să fie
obligatorie, iar divorțul se putea face indiferent de natura faptelor sau a
delictelor numai la tribunalul civil al districtului.
Spre sfârșitul anului 1864, Cuza a promulgat încă două legi, care privesc și mai
aproape Biserica:
Decretul organic pentru regularea schimei monahiceși (condițiile necesare
pentru a intra în monahism: pentru un barbat: să fie în vârstă de minim 60 de
ani, să dea dovadă de pietate și vocațiune monahală prin ispitirea religioasă
canonică, dacă erau pensionari, cu condiția de a renunța la pensie. Pentru femei:
să nu fie măritată, să aibă vârste de minim 50 ani.
Decret organic pentru înființarea unei autorități sinodale centrale pentru
afacerile Religiei Române – acest decret era rezultatul dorinței lui Cuza de a
vedea Biserica noastră scoasă de sub tutela oricărei autorități ecleziastice străine.
Acest decret organic a fost însoțit de un ,,Regulament pentru alegerea membrilor
Sinodului general al BOR” și cu un ,,Regulament interior al Sinodului general al
BOR”.
 4. Recunoașterea autocefaliei!!!
A avut loc după ce, în prealabil, s-a realizat unirea Principatelor Române, în
1859, și după cucerirea Independenței țării noastre, din 1877, când, o dată cu
creșterea prestigiului țării noastre a crescut și autoritatea Bisericii. Autocefalia
BOR, nu era recunoscută de drept, ci trebuia cerută oficial Patriarhiei din
Constantinopol. Prin demersurile care se fac în ceastă perioadă, pentru
recunoașterea autocefaliei, se urmărea bisericește ceea ce politic deja se
infaptuise, adică independența. Însă obținerea ei nu s-a realizat de la prima
solicitare. Pe 25 martie 1882, s-a sfințit pentru prima dată la noi Sf. Mir, aceasta
fiind motivul unei Biserici autocefale. La scrisoarea patriarhului ecumenic, plină
de mustrări, adresată Sf. Sinod al BOR, învățatul episcop al Romanului,
Melchisedec Ștefănescu (1879-1892) a întocmit un răspuns temeinic la toate
învinuirile aduse. În februarie 1885, Sf. Sinod a hotărât înaintarea unei noi cereri
prin care să se solicite recunoașterea autocefaliei. Scrisoarea formată de același
mare învățat ierarh Melchisedec Ștefănescu și de episcopul Iosif Gheorghian al
Dunării de Jos, a fost trimisă patriarhului ecumenic de mitropolitul primat
Calinic Miclescu, însoțită de o adresă a lui D.A. Sturza. Ca urmare, patriarhul a
răspuns afirmativ la cererea Bisericii noastre, trimițând Tomos-ul de autocefalie,
din 25 aprilie 1885, semnat de 10 mitropoliți, membri ai Sinodului patriarhal, în
care sf. Sinod al BOR este declarat ,,frate în Hristos și direct răspunzător Lui".
5. Sf. Calinic al Râmnicului (1850-1868)!!!
S-a născut la 7 octombrie 1787, în București din părinți români, buni patrioți și
buni creștini. Mama Floarea Antonescu și tatăl Antonie. Mama s-a călugărit la
M- Pasărea, trecând la cele veșnice pe 8 noiembrie 1833. A fost crescut de mic
într-un mediu creștin, iar mai târziu a învățat într-o școală românească studiind
și limba elină. La vârsta de 20 de ani și-a lăsat părinții și a plecat la M- Cernica.
Aici, pe 18 martie 1807, Constantin a fost primit la mănăstire de către starețul
Timotei. La 12 noiembrie 1808, s-a călugărit, dându-i-se numele de Calinic, iar
la o luna după călugări a fost hirotonit ierodiacon în Biserica Sf. Nicolae de la
Cernica de către mitropolitul bulgar Sofronie de Vrața. În 1913, a fost silit să
primească preoția și ascultarea de mare eclesiarh al M- Cernica. După ce a fost
hirotonit preot a fost ales de către mitropolitul Nectarie duhovnic al întregii
mănăstiri. La 9 aprilie 1820, pentru calitățile sale, mitropolitul Dionisie la ridicat
la treapta de arhimandrit. În anul 1821, părintele Calinic a găzduit și a ocrotit pe
cei fugiți din București de frica turcilor. Cea mai importantă lucrare gospodăresc
a sa, a fost zidirea bisericii cu Hramul ,,Sf. Gheorghe”, între anii 1831-1832. În
1846, starețul Calinic a început să zidească biserica Schitului Pasărea care s-a
tarnosit un an mai târziu. Timp de 31 de ani cât a starețit, a făcut din M- Cernica
un colț de rai , o mică grădină a Maicii Domnului. Mai amintim că nu avea nici
20 de ani când s-a dat pe sine la toate nevointele monahale, îndeplinindu-le pe
toate cu mare râvnă și până la limita puterilor sale. Sf. Calinic a cultivat
milostenia cu osardie, a ctitorit 7 biserici și 3 paraclise.
În 1850 ajunge episcop de Râmnec la vârsta de 63 de ani, după ce viețuise la
Cernica 43 de ani dintre care 32 ca stareț. ● La Râmnec starețul Calinic a
redeschis Seminarul, crescând numărul elevilor la 40, ● a început refacerea
catedralei Episcopiei din Râmnec în 1852, ● a deschis șantiere de preparare a
metocurilor Episcopiei, ●a refăcut Schitul Frasinei,● a înființat Tipografia
Kallinik Rămnik, ce a început să lucreze din anul 1861 când au
apărut:Aghiazmatarul, Datoriile preoților, Slujba sf. Învieri din duminica
Pastilor, Manualul de pravilă bisericească și Tipicul bisericesc. După un an
apar: Mineile, Carte foarte folositoare de suflet, Evanghelia, Octoihul,
Liturghierul, Acatistierul, etc. Prin tipărirea atâtor cărți, Calinic a reînviat
trecutul de glorie culturală și artistică a înaintașilor săi, episcopii Antim
Ivireanul, DamaschinCliment, etc. În anul 1842 a început să imprime
lucrarea ,,Randuiala tunderii chipului monahicesc”, iar în anul 1859,
,,Pravoslovnica mărturisire". Calinic a mai scris: Însemnări cu privire la
revoluția din 1821, O arătare pe scurt pentru Cernica, Despre cum trebuie să
petrecem în casă lui Dumnezeu, Randuiala sfințirii pâinii de obște și Pravila
mănăstirească. La data de 11 aprilie și-a dat duhul pe pieptul călugărului
Ghermano. A fost canonizat in anul 1955, fiind pomenit la 11 aprilie.
6. Episcopul Dionisie Romano al Buzăului (1865-1873)!!!
S-a născut la 29 iulie 1806 în Săliștea Sibiului din părinții Doinaș și Marina
Roman, primind la botez numele de Dumitru. Este transilvănean și a adoptat
acest patronimic prin influența grecizant-franțuzească a episcopului Ilarion al
Argeșului, al cărui ucenic a fost. După moartea timpurie a tatălui, mama se
retrage la M- Agapia calugarindu-se și primind numele Mitrodora. În 1825, când
nici nu împlinise 17, Dumitru ajunge la Neamț, unde începe prima perioadă
nemțeană.
Prima perioadă bucureșteană (1825-1832)!!!
După ce Dionisie epuizează toate căile canonice fără a primi binecuvântarea,
pleacă din mănăstire pe jos, înfruntând împreună cu un alt monah Teodul,
riscurile călătoriei într-o vreme când ciuma făcea ravagii. Pentru a se stabili la
București, avea nevoie de cartea canonică și cum nu o avea i se cere să se
întoarcă la mănăstirea de unde a plecat. Ajungând la școala lui Gheorghe Lazăr
studiază aici până în anul 1828, deoarece școala urmează a fi transformată în
spital pentru soldații ruși, situație ce durează până în 1832. În această perioadă
mitropolitul Grigorie va pleca în exil la Chișinău, locțiitor de mitropolit fiind
Ilarion al Argeșului.
A doua perioadă bucureșteană (1841-1848)!!!
La București se deschisese încă din februarie 1836 un seminar care a funcționat
mai întâi în chilia Mănăstirii Antim, puse la dispoziție de Ilarion al Argeșului.
Deoarece pe la 1840 treburile Seminarului nu prea mergeau, mitropolitul, Nevoit
al Ungrovlahiei, sfătuit de episcopul Ilarion, l-a adus de la Buzău pe Dionisie
pentru a pune în ordine Seminarul de la București. Aici a avut ideea de a
propune mitropolitului Neofit să trimită tineri teologi la studii în străinătate. În
1847 se duce din nou la Chișinău și îi luă de acolo, ducând patru din ei la Kiev și
patru la Petersburg pentru desăvârșirea studiilor. Întorcându -se din această
călătorie, Dionisie a vizitat și Seminarul de la Socola. La București, Neofit la
hirotonit preot, i-a acordat rangul de protosinghel și apoi de arhimandrit.
Prima perioadă buzoiană (1832- 1841)!!!
În acea perioadă episcop la Buzău era Chesarie, care va fi un mare sprijinitor de
a lui Chesarie oferindu-i tânărului ierodiacon posibilitatea de a se predica(cel
mai frumos cuvânt dintre toate cuvintele Bisericesti) în catedrala de la Buzău,
cu prilejul resfintirii acesteia după reparații capitale. Cu toate că avea un titlu
foarte pompos și la care ținea foarte mult, care apare si pe epitaful său,,profesor
național”, nu era suficient pentru a realiza ceea ce își dorea, și anume o școală
românească puternică. Pentru a-și îndeplini ceea ce își dorea, a purces la
tipărirea de manuale școlare, dintre care enumerăm: Abecedariu Religios,
Biblioteca tinerilor începători, Aritmetica, Geografia, Geografia sfântă cu harta
Palestimei, Geografia veche, Istoria bisericească, Istoria biblică a VT și NT,
Manual de Teologie Pastorală, etc. Între anii 1833-1835 a fost și profesor la
scoala de gramatici de pe lângă Episcopia Buzăului unde a înființat la
Buzău,,prima bibliotecă școlară din oraș”, cu profil de bibliotecă publică.
A doua perioadă buzoiană (1859-1864)!!!
Cuza l-a numit locțiitor la Buzău cu rangul de arhimandrit, el urmând să
conducă treburile Episcopiei, iar hirotoniile să le facă un Arhiereul bătrân. La
Buzău a tipărit:
Cuvânt pentru conștiința greșită
Principii de retorică
Modele de elocvență bisericească
Imnuri în proză pentru copii
Catehismul ortodox al BOR, etc.
În anul 1859 a înființat o școală la Schitul Dalhăuți , iar în 1861 a înființat la
Schitul Nifon o școală primară pentru copiii sătenilor din împrejurimi și a
canalizat niște izvoare minerale, punând început a ceea ce va fi mai târziu la
spitalul de la Nifon. Guvernul României, l-a numit pe Dionisie, iar Cuza l-a
conformat, ,,membru al Consiliului de Instrucțiune din București”, după
desființarea Ediției Școalelor în 1862, calitate în care a participat la alcătuirea
tuturor legilor privitoare la învățământul public.
A treia perioadă buzoiană (1865-1873)!!!
După o viață atât de zbuciumată ajunge iarăși la Buzău, unde păstorește până în
anul 1873. Primul lucru pe care l-a făcut la întoarcere a fost repararea
paraclisului, a oferit societății 73 din cele mai vechi cărți și manuscrise, donația
lui constituind primul fond al Bibliotecii Academice Romane. Dionisie a mai
tiparit:
Adunare de cuvinte zise la diferite ocazii
Rugăciune și alte cuvântări
Apostol și Evanghelia
Principii generale de înțelepciune și datoriile tinerilor.
Dionisie a murit la Buzău, la data de 18 ianuarie 1873, în urma unei crize de
astm, fiind înmormântat lângă catedrală, în dreptul altarului, în partea de miază-
zi.
În retragerea la M- Băbeni (1849-1851)
Perioada la Babeni a fost una de liniște, reculegere și publicare a noi cărți. Aici
a început să editeze ,,Biblioteca religioasă morală” o revistă lunară din care au
apărut mai multe numere. În anul 1850 a publicat:
Mângâietorul celor întristați, celor bolnavi și celor bătrâni
Geniul Hristianismului
Adunare de rug.cele mai trebuitoare fiecărui creștin
Prescurtare de Geografie sfântă cu harta Palestimei,
Prescurtare de Geografie veche.
În 1851 au apărut:
Prescurtare de Ermeneutica sacră
Meditațiile sf. Augustin
Geneza intitulată,, Echo eclesiastic, cu apariție de 2 ani(1850- 1851)
La 21 septembrie 1851, a fost numit de domnitor egumen la Mănăstirea Sadova
din Oltenia. Aici își continuie activitatea pedagogicăpublicistică, pe lângă cea
gospodărească, unde a înființat o școală sătească pentru copiii sătenilor, precum
și o bibliotecă.
7. Episcopul Melchisedec Ștefănescu al Romanului ( 1879- 1892)!!!!
S-a născut la 15 februarie 1823 la Gârcina, jud. Neamț, într-o veche familie
preoțească cu multe rude intrate în monahism. A facut studii la Seminarul
,,Veniamin Costachi" de la Iași, pe care l-a absolvit în anul 1843, după care a
fost călugărit și numit profesor de școală. După câțiva ani a mers la studii la
Kiev, unde a obținut titlul de ,,magister în teologie". La întoarcere a fost
profesor la Seminarul Veniamin de la Iași, predând Ermeneutica, Omiletica,
Ebraica, Latina și Framceza. In 1860 este numit arhimandrit locotenent de
episcop la Huși, unde a rămas 3 ani. La 10 mai 1865 este numit episcop
eparhiot, unde rămâne până în 1879 . Amintim și preocupările sale privitoare la
educația copiilor. În acest sens, el a făcut referire la metodele de educație
creștină, recomandand în special Catehetica Bisericii drept credincioase
răsăritene, apărută la Sibiu, în 1879, avandu-l ca autor pe Ion Ștefănelli. A mai
luptat și pentru înființarea unei facultăți de Teologie în București.
Și-a dat sfârșitul obștesc la 16/29 mai 1892 , știind că despre el și opera sa, s-a
scris mult.
El a scris pentru Seminarul Veniamin și nu numai, următoarele lucrări:
●Manualul de Liturgică ( 1853 Iași, Ediția a II a 1862);
●Manual de Tipic (1854);
●Teologia Dogmatică (1855);
●Catehismul Ortodox (1858);
● Introducere în sf. Cărți VT și NT (2 vol. 1860);
●Teologia Pastorală (1862); În manuscris rămânând: Așezămînt, Arheologia
Biblică. Patologia, Dreptul Canonic, etc.
●Cronica Hușilor și a episcopiei (scrisă la Huși)
●Cronica Romanului și a Episcopiei (2 vol. București 1874-1875);
●Lipovenismul, adică schematic sarăscolinicii și esteticii rusești, care este o
carte de istorie, ea fiind rezultatul unor cercetări erudite;
●Papismul și starea actuală a BO în regatul României (1833).
8. Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei (1875- 1902)!!!
S-ar fi născut în 1820 la 20 iulie, după alții în același an, dar la 15 iunie, primind
la botez numele de Ioan. S-a născut în familia preotului Vasile Fornea, în satul
Răzălăi, ținutul Iașului. Ar fi a avut un frate mai mic pe nume Ieremia, dar nu
sunt surse sigure care să dovedească acest lucru, deaorece tatăl său a murit cad
el avea vârsta de aproape un an. A rămas orfan de mic, fiind crescut de mama sa
care mai târziu se calugareste sub numele de Fevronia, iar tânărul Ioan a fost
luat si crescut de o rudă de a sa, ierodiaconul Teofilact de la M- Frumosa. Aici
tânărul Ioan este tuns rasofor, mai apoi făcând împreună cu ocrotitorul său un
pelerinaj la principalele către monahale. Se înscrie printre primii elevi la
Seminarul din Buzău (1836), între profesorii pe care i-a avut amintim pe: Gavriil
Munteanu. După absolvirea Seminarului cu rezultate foarte bune se înscrie la
liceul,,Sf. Sava” din București, unde studiază în perioada 1840-1847. In mai
1849 este numit egumen la M- Șerbănestii Morânglavului, pe Olt, lângă
Drăgăsani, județul Vâlcea, care ținea de spitalul ,,Sf. Spiridon". În 1850 a fost
hirotonit preot, iar în 1852, primește hirotesia de protosinghel de către episcopul
Calinic al Râmnicului. În 186p este ridicat la rangul de arhimandrit. În 1870 a
fost numit director al seminarulului central din București. La 23 aprilie 1872, a
fost hirotonit Arhiereu cu titlul de Mireon. La 18 ianuarie 1873 a fost ales
episcop al Argeșului, iar la 10 iunie 1875 a fost ales mitropolit al Moldovei și
Sucevei.
●Când a venit la Iași, a scos Catedrala de sub licitație, a restaurat-o și a redat-o
ca o podoabă a Iașului.
●Este primul ierarh care introduce corul mixt în Biserică;
●A înființat la Iași, Revista Teologică” în martie 1883;
●Rânduia la catedrală pe cei mai buni predicatori din oraș, iar predicile le
verifica el însuși sâmbătă seară ;
●La inițiativa sa, în 1885 s-a construit Asociația Ortodocșilor Români, al cărei
președinte de onoare era;
●el este cel care mută în clădirea lui Sturza Seminarul Veniamin;
●a avut o grijă deosebită pentru formarea tinerilor, pe care i-a trimis la studii,
între care amintim pe Nicolae Munteanu, viitorul Patriarh;
●A donat cărți Academiei Române, cât și lui Dionisie Romano și Melchisedec
Ștefănescu (2 lăzi cu diferite cărți, 228 manuscrise vechi, 1008 vol. și broșuri);
●A dăruit 25 de hărți geografice și planuri, 41 de stampe și portrete, 36
documente istorice românești, dintre care unul din timpul lui Ștefan cel Mare;
●În 1897, biblioteca ,,Iosif Naniescu", ocupă două săli la Academia Română,
cuprinzând 228 m rafturi, cu o suprafață de 80,30 m.p.
A murit în 1902, fiind înmormântat lângă ctitoria sa, în prezența unui număr
mare de academicieni, ierarhi, clerici și credincioși.
9. Concordatul cu Vaticanul!!!
Concordatul este o înțelegere semnată între Papă ca șef al Statului și al Bisericii
Romano-Catolice cu Statul pe teritoriul căruia se aflau credincioși romano-
catolici în vederea reglementării statutului lor. A fost nevoie de un Concordat,
deoarece Biserică Romano-Catolică din România avea un statut nu tocmai clar.
De pildă, în Transilvania credincioșii romano-catolici, în cea mai mare parte,
erau de naționalitate maghiară, iar conducătorul lor spiritual se află în afara
granițelor țării. Multe sate din diecezele romano-catolice maghiare din Satu
Mare, Oradea și Timișoara au rămas în Ungaria. Tratativele în vederea încheierii
unui concordat au început după 1918, în 1921 înființându-se o Legație română
pe lângă Vatican și o Nunțiatură Apostolică la București. Cu toate astea, biserica
Romano-Catolică s-a manifestat nestingherit, având drepturi chiar mai mari
decât în Ungaria catolică. În țară s-a aflat semnarea lui abia la 8 februarie 1928,
deoarece cele trei guverne liberale care s-au succedat după căderea guvernului
lui Averescu, nu au îndrăznit să aducă în parlament legea pentru ratificarea
Concordatului. Mitropolitul Bălan se numără printre cei care au combătut
Concordatul deoarece BOR este discriminata prin acest act, și în ceea ce privește
art.2, referitor la ,,constituirea ierarhiei". Cuvântul mitropolitului cu privire la
Concordat, se încheie astfel : ,,drept aceia, bazați pe considerentele aici amintite,
noi episcopatul ortodox român, socotind încheierea Concordatului cu Vaticanul:
● din punctul de vedere al dispozițiilor Constituțiunii țării ca anticonstituțională;
● Din punctul de vedere al liniștii țării, ca tulburător al păcii confesionale;
● din punctul de vedere al principiului libertății și protecțiunii deopotrivă a
tuturor cultelor ca excepțional de privilegiator exclusiv pentru cultul catolic și cu
totul nedrept față de BOR; În anul 1948, Concordatul a fost abrogat.
Legea generală a cultelor!!!! A fost dată în martie 1928, fiind alături de
Concordat, una din legile care puneau Biserica noastră în stare de inferioritate.
În vremea respectivă, guvernul liberal era condus de Vintilă Breteanu, iar
ministru al Cultelor era Alexandru Lepădatu. Cel mai înverșunat apărător al
Bisericii noastre a fost mitropolitul Nicolae Bălan, care la 27 martie a ținut un
celebru discurs, tipărit apoi în broșură sub titlul ,,Biserica neamului și drepturile
ei". În concluzie, ca și Concordatul, Legea Cultelor a rămas în vigoare până în
1948.
10. Patriarhul Miron Cristea (1925 – 1939) !!!
S-a născut pe 18 iulie 1868, într-o familie de țărani din Toplița Română. Tatăl
său, George Cristea, a fost fiul lui Ioan Cristea. Împreună cu soția sa, Domnița
a avut 8 copii, 5 fete și 3 băieți, dintre băieți supraviețuind numai viitorul
Patriarh. A început școala în localitatea natală(școală confesională). Din clasa a
3 a datorită inteligenței sale a mers la școală săsească din Bistrița. A studiat
până în anul 1883, obținând calificativul ,,clasa I cu eminență”. La 22 iunie
1887, și-a susținut bacalaureatul fiind singurul care a obținut calificativul cel
mai mare. După absolvirea liceului, în toamna anului 1887, s-a înscris la
Seminarul teologic mitropolitan din Sibiu, dovedind la scurt timp o temeinică
pregătire. Din 1891 a studiat la Budapesta 4 ani literele și filozofia, apoi își
susține doctoratul închinat lui Eminescu, sub numele de ,,Eminescu – viața și
opera"(primul teză închinată lui Eminescu). La 1 iulie 1895 ajunge secretar
arhiedecezan iar în iulie 1902 ajunge asesor consistorial. În 1897 a fost hirotonit
citeț, iar în 1900 a fost hirotonit diacon. În anul 1901, a fost făcut arhidiacon.
Tunderea în monahism a avut loc pe 23 iunie 1902, luându-și numele de Miron.
În 1903, pe 13 aprilie, a fost hirotonit ieromonah, iar pe 1 iunie 1908, a fost
hirotesit protosinghel. A fost director al ziarului Telegraful Român și s-a
implicat în mod activ la ridicarea catedralei din Sibiu. La 21 noiembrie 1909 a
fost ales episcop la Caransebeș. Un rol important l-a avut episcopul și la Unirea
din 1918, când din propria inițiativă a luat hotărârea ca împăratul Austriei să nu
mai fie pomenit în serviciul liturgic, ci în locul lui să se pomenească înalta
stăpânire națională.
Una din preocupările de seamă ale mitropolitului primat a fost Unificarea BOR.
Ca necesități urgente luate în folosul BOR, au fost:
●Construirea Bisericii Mîntuirii Neamului;
●Începerea ridicării unei reședințe mitropolitane corespunzătoare;
●Înființarea Institutului Biblic;
●Burse pentru teologi, Școli de cântăreți bisericești;
●Pictura Bizantină, Episcopii noi, etc.
În data de 6 martie și-a dat obștescul sfârșit, trupul său fiind adus la București și
înmormântat cu onoruri de stat în catedrala patriarhală.
11. Patriarhul Nicodim Munteanu (1939- 1948)!!!
S-a născut pe data de 6 decembrie 1864, într-o familie de țărani evlaviosi, din
Pipirig-Neamt, primind la botez numele de Nicolae. În 1882 se înscrie a
Seminarul Veniamin din Iași, unde după primii doi ani devine ucenic în casa
mitropolitului Iosif. După absolvirea Seminarului își continuă studiile la
Academia de la Kiev, ctitoria mitropolitului Petru Movilă. A primit ca ascultare
de la mitropolitul Iosif Naniescu următoarele: să învețe bine limba rusă și să
traducă din această limbă cărți folositoare de suflet. La 1 august 1894, pe când
avea 29 de ani, intră în monahism la Neamț , cinci zile mai târziu fiind hirotonit
diacon. La 14 aprilie 1895, își încheie studiile cu susținerea lucrării,,Propaganda
Papistă la români”. La Iași va urca noi trepte ale slujirii ierarhice. La 1 ianuarie
1896, a fost hirotonit preot, iar doi ani mai târziu este hirotesit arhimandrit. În
1900 va fi ridicat la treaptă de mitrofor. Ca director al Seminarului înființat în
1908, publică pentru preoți și credincioși lucrări originale, cât și traduceri
precum:
●Ce să crezi și cum să trăiești (1905);
●Cum se cuvine să stea creștinii în Biserică (1907);
●Pe urmele lui Hristos (1908);
●Viața de Seminar(1909).
În perioada 1909- 1912, va funcționa ca vicar al Mitropoliei, continuându-si
activitatea pe toate planurile începută la Galați. În mai 1990 este ridicat la
treaptă de Arhiereu, cu titlul de Băcăuanul, primind totdeodată și sarcina de
egumen al Spiridoniei.
La 18 februarie 1912, este ales episcop la Huși, unde va păstori până în 1923. În
1918-1929 va conduce în calitate de locțiitor, Arhiepiscopia Basarabiei. La Huși
prima preocupare a fost aceea de a pune la punct reședința episcopală și
Episcopia. La Huși continuă traducerea Bibliei, traduce 67 de cărți, dintre care
51 de cărți îi aparțin. La 15 octombrie 1918, episcopul Nicodim a fost ales
membru al Academiei Române, alături de alți mari ierarhi ai Bisericii
noastre(Șaguna, Romano). În 1923 se retrage la Mănăstirea Neamț, din motive
necunoscute. A trecut la cele veșnice la 27 februarie 1947, în vârstă de peste 84
de ani, fiind înmormântat alături de întâiul patriarh al României, în catedrala
patriarhală.
Perioada de stareție la Neamț, activitatea sa este una foarte complexa:
●pe plan duhovnicesc, rânduind slujbele de aici, el însuși slujind foarte des;
●pe plan gospodăresc, repară cele 7 biserici aparținătoare de M-Neamt, precum
si cele 300 de chilii;
●a redobândit averea mănăstirii;
● a creat ateliere de țesătorie, cizmărie, dogărie, stolărie și argintarie, fără a lăsa
mai prejos tipografia care va scoate la scurt timp o serie numeroasă de cărți.
La 23 ianuarie 1935 ajunge Mitropolit la Iași. Aici ca mitropolit a început
restaurarea catedralei vechi, a refăcut parcul, a ridicat clădirea care astăzi îi
poartă numele, etc.
În atenția să au stat și tinerii pentru care a tradus din Ferrar ,,Predica pentru
tineretul scoalar”. Activitatea sa pastorală cuprinde mai multe suspecte orecum:
●conferințe săptămânale pentru popor, anual conferințe pastorale pentru preoți
în care se urmărea activitatea culturală, morală, economică și gospodărească;
●plantarea micilor conflicte sau neînțelegeri din parohie, etc.
În perioada când a fost mitropllit la Iași au apărut sub semnătura sa următoarele
lucrari:
● Biblia(1936); Biblia ilustrată (1936);
●Viața și operele sfinților părinți (1935);
●Primele zile ale creștinismului de Ferrari, apărută în 3 vol.

12.Mitropolitul Irineu Mihăilescu (1939-1947) !!!

S-a născut pe 24 aprilie 1874 în comuna Pâtârlagele, județul Buzău, într-o
familie de preot. Cea mai bună învățătură a primit-o acasă, în familie. Și-a
început studiile la scoala din satul unde tatăl său era preot, de aici îndreptându-se
spre liceul din orașul cel mai apropiat, Buzău, unde a urmat două clase, profesor
fiindu-i C.I. Parhon, după care la Seminarul teologic, tot din Buzău, unde a
continuat celelalte două clase ale ciclului inferior. După Seminar urmează
cursurile Facultății de Teologie din București, pe care o absolvă în ultimul an al
sec.XIX. cu o licență de excepție intitulată ,,Sinodul al treilea ecumenic ținut în
Efes la anul 1431 d. Hr. După strălucitor doctorat ținut la Leipzig în 1903, în
Filozofie, cu teza Expunerea și critică filozofiei religioase a lui Sabatier, revine
în țară fiind numit pe 1 iunie 1904, profesor agregate la Facultatea de Teologie
din București. În anul 1923, este hirotonit preot pe seama Bisericii Amza din
București. Datorită decesului soției, a fost hirotonit arhiereu vicar patriarhal la
12 noiembrie 1936, de către patriarhul Miron Cristea. Între anii 1938-1939
functiona ca episcop locotenent al Râmnicului Noul Severin, apoi arhiepiscop
locotenent al Craiovei și locotenent de mitropolit al Olteniei, iar din noiembrie
1939, mitropolit al Moldovei și Sucevei, unde a păstorit până în anul 1947, când
și-a dat demisia retrăgându-se la M- Agapia. A fost numit apostol al științei
teologice, dascăl științelor dumnezeiești în Biserica noastră, Părinte al
Dogmaticii române sau magistrul Facultății noastre.
Opera sa, pe lângă faptul că este bogată(peste 540 de titluri) este și foarte
variată, ea cuprinzând lucrări de referință pentru toate ramurile teologice.
Ioan Mihăilescu a fost atras de celebrele centre universitare din Germania Berlin
și Leipzig, cu dorința decât profunda studiul filozofiei și al teologiei sistematice.
La Berlin participa la lucrările colegiului pentru ,,studiul confesiunilor
comparate” condus de renumitul patrolog Adolf Harnack.
Pregătirea sa de excepție a fost dublată de o mare dragoste față de studenți, atât
cât erau le băncile Facultății, cât și după aceea. Este de remarcat că el nu se
impunea numai prin vastele-i cunoștințe, cât în egală măsură, prin smerenie și
bunătate. Că ierarh menționăm faptul că a acceptat arhieria în urma insistențelor
unor membri ai Sf. Sinod, și aceasta după ce a iesit la pensie din învățământ.
După cele două locotenențe la Râmnec și Craiova, va ajunge în cel de-al doilea
scaun al țării, la Iași. În acești 8 ani cât a păstorit la Iași ca Mitropolit, a
întâmpinat multe greutăți generate de război, secetă și începutul infiltrarii
comunismului în România. Din cauza acestor probleme, a apelat la preotul Ioan
Marina pentru ai deveni vicar. Din cauza vârstei și a stării sănătății, mitropolitul
Irineu s-a retras la Mănăstirea Agapia, rămânând în istoria noastră ca unul dintre
cei mai mari teologi.
13. Mitropolitul Nicolae Bălan (1920-1955)!!!
S-a născut pe 27 aprilie 1882 într-o familie de preoți din părțile Bistriței. A
urmat gimnaziul grăniceresc din Năsăud și Facultatea de Teologie la Cernăuți,
unde și-a luat si doctoratul. După terminarea studiilor, vreme de 15 ani (1905-
1920) a funcționat ca profesor de Dogmatică, Apologetica și Morală la Institutul
Teologic din Sibiu. După patru ani, i-a adăugat o colecție de lucrări, cu titlul
,,Biblioteca Bunului Păstor”. Până în 1916 a redactat revista, după aceea și-a
încetat activitatea din cauza războiului.
Nicolae Bălan a fost unul din marii luptători pentru înfăptuirea unității noastre
etnice și bisericești. În toamna anului 1918, Consiliul Național Român din
Transilvania l-a trimis la Iași pentru a lua legătura cu oamenii politici ai
României de atunci. La 14/27 februarie 1920, a fost mitropllit al Argeșului.
După tunderea în monahism la Mănăstirea Hodoș-Bodrog , în Duminica
Rusaliilor(17/30 mai 1920) a fost hirotonit arhiereu și înscăunat în Catedrala
mitropolitană din Sibiu. La scurt timp, a fost ales membru de onoare al
Academiei Române. Ca mitropolit a depus eforturi susținute pentru unificarea
bisericească ca urmare a înfăptuirii României Mari. Datorită implicării sale,
mitropolitul Nicolae Bălan a reușit să impună în BOR Statul de organizare
din1868, a lui Andrei Șaguna.
A apărat Biserica noastră în Senat ca nimeni altul în momentele e seamă din
istoria ei:
În 1923 la discutarea noii Constituții
În 1925, la discutarea Legii privitoare la unificarea bisericească
În 1928, la discutarea Legii Cultelor
În 1929, cu prilejul retificarii Confortului.
Activitatea culturală!!!
Prin activitatea sa culturală a rămas în istoria Bisericii noastre în mod deosebit.
Vechilor publicații periodice, ,,Telegraful Român” și,,Revista Teologică”, li s-au
adăugat foaia religioasă pentru popor ,,Lumina Satelor"(1922), precum și câteva
colecții de lucrări teologice (Seria Didactică și Seria Teologică, ambele în 1933)
sau cu caracter educativ și misionar (Popasuri duhovnicești, Veniți la Hristos),
etc. În timpul păstorii sale s-au tipărit peste 200 de lucrări, din toate ramurile
teologiei, fie de profesorii Academiei teologice ,,Andreiane", sau de alte
Academii, fie se unii preoți.
Datorită eforturilor sale, vechiul Institut teologic din Sibiu, a fost ridicat la
rangul de Academie(1921), cu 4 ani se studii, obținând după lungi stăruințe din
partea mitropolitului Nicolae, dreptul de a conferi licența în teologie (1943).
Mitropolitul Nicolae a fost preocupat de pregătirea viitorilor ierarhi, profesori de
Teologie, consilieri, etc. A trimis mulți tineri la studii teologice fie în țară, fie
peste hotare ( Atena, Berlin, Viena, Breslau, Roma, etc). Pentru profesorii și
studenții Academiei, mitropolitul a ridicat o capelă și o clădire pentru bibliotecă,
înregistrând-o cu valoroase cărți apărute în țară și peste hotare.
La Sibiu, a înființat un internat al eparhiei, în care erau crescuți gratuit sau cu o
taxă foarte mică, sub îndrumarea Bisericii, fiii de preoți orfani. Tot la Sibiu a
deschis și un orfelinat sub conducerea Arhiepiscopiei.
În ceea ce privește activitatea de ctitor, a refăcut din temelie Mănastirea
Sambata de Sus. A ridicat un cămin și un schit în stațiunea Păltiniș, un cămin
preoțesc în stațiunea Bazna, și capela Academiei Teologice Andreiane din Sibiu.
S-au ridicat în orașele și satele Transilvaniei peste 150 de biserici și peste 150 de
case parohiale.
Ca membru al Sf. Sinod, Nicolae Bălan a fost sufletul discuțiilor, precum
odinioară, în veacul al XIX-lea, a fost episcopul Melchisedec Ștefănescu. A
primit din partea Sf. Sinod însărcinarea să-l reprezinte la mai multe întruniri și
congrese intercrestine în afara hotarelor țării. În 1940, cu prilejul Dictatului de la
Viena, s-a opus cu toată fermitatea împotriva acestuia, fiind printre cei 10
membri ai Consiliului de coroană întruniți în perioada 29-30 august 1940,
rostind și o cuvântare înflăcărată în care apară integritatea teritorială a țării.
A murit la 6 august 1955, fiind îngropat în Biserica Mănăstirii Sâmbătă de Sus.
14. Patriarhul Justinian Marina (1948- 1977)!!!
S-a născut la 22 februarie 1901, în familia unor credincioși țărani din localitatea
Suiesti, județul Vâlcea, primind la botez numele de Ioan. A urmat gimnaziul în
satul său natal, apoi cursurile Seminarului Sf. Nicolae din Râmnicu-Vâlcea,
obținând la terminarea lor și diploma e învățător. În 1924, după căsătorie a fost
hirotonit preot pe seama Parohiei Babeni, aici funcționând ca preot până la 1
noiembrie 1932, reușind ca în această perioadă să refacă cele 3 biserici din
parohie. În anul 1929 a absolvit și Facultatea de Teologie. La 1 noiembrie 1932
a fost numit director al Seminarulului Teologic din Râmnicu-Vâlcea și preot la
Catedrala episcopală. În cei 12 ani de preoție la Râmnic a reusit sa restaureze
din temelie Biserica Sf. Gheorghe și casa parohială. Pentru calitățile sale
practice, a fost ales de către colegii săi preoți să facă parte din Comitetul de
Conducere al Asociației preoților din Oltenia și în cel al Asociației generale a
preoților ortodocși. În anul 1945 a fost ales Locotenent de Episcop la Râmnic și
apoi de mitropolit la Craiova. La 12 august 1945 a fost hirotonit Arhiereu în
catedrala mitropolitană din Iași.
La data de 28 decembrie 1947 a fost ales ca mitropolit titular al Moldovei și
Sucevei. În 27 mai 1948, a fost ales în cea mai înaltă demnitate ecleziastică
mitropolitul Moldovei și Sucevei, Justinian Marina, în această calitate
conducând în continuare Mitropolia Moldovei până la alegerea noului titular al
acestei eparhii, în persoana lui Sebastian Rusan(1950-1956).
Activitatea sa ca patriarh, reintegrarea BOR!!!
Unul dintre obiectivele sale că patriarh al BOR, a fost cel al refacerii unității
bisericești, obiectiv anunțat și în cuvântarea pe care a tinut o cu prilejul
înscăunării sale. La 1 octombrie 1948, un număr de 36 de preoți și protopopi
greco-catolici, delegați de 430 confrati ai lor, au ținut o adunare la Cluj, în care
au hotărât ruperea legăturilor cu biserica Romano-Catolică și revenirea la
Biserica-Mamă. În octombrie 1948, la Alba Iulia, unde s-a întrunit Sfântul Sinod
al BOR, care a consfințit reintegrarea BOR, au participat pe lângă mulți
credincioși ortodocși și peste 20000 de credincioși greco-catolici, în frunte cu
aproape 1000 de preoți reveniți.
Reorganizarea BOR!!!
Deoarece Biserică noastră funcționa după un statut de organizare din 1925, care
într-o anumită măsură era depășit, deoarece o bună parte a Bisericii Greco-
Catolice revenise la Biserica mamă și deoarece în aprilie 1948 se adoptase o
nouă Constituție, după cum aparuse în ,,Legea pentru regimul general al
cultelor”, se impunea ca și Biserica noastră să alcătuiască un nou statut care a
țină cont de toate aceste schimbări. Acest Statut de organizare și funcționare a
BOR, care este în vigoare și astăzi a fost aprobat de Sf. Sinod în ședințele din
19-20 octombrie 1948. Pentru aplicarea acestor principii la cazurile practice,
care sunt legate de activitatea Bisericii, sf. Sinod a votat un număr de
regulamente, care împreună cu Statutul de organizare, formează o bogată operă
legiferatoare a BOR, operă grupată tot prin grija patriarhului Justinian, într-o
colecție intitulată,,Legiuirile BOR sub Înalt Prea Sfințitul Patriarh Justinian",
1948-1953.
Reorganizarea vieții monahale!!!
Acest aspect foarte important al vieții bisericești a fost organizat pe baza a două
legi noi:
Regulamentul pentru organizarea vieții monahale, din 1953
Regulamentul pentru organizarea și funcționarea mănăstirilor, din 1959. Deși
ambele feluri se viețuire monahală sunt proprii Bisericii Răsăritene, datorită
puternicilor vechilor tradiții, patriarhul Justinian recomanda în mod deosebit
viața monahală se obște.

Reorganizarea învățământului teologic!!!

Ca urmare a separării Statului de Biserică, și învățământul era organizat
corespunzător: laic și de stat. Așadar, învățământul religios, pentru pregătirea
slujitorilor Bisericii era lăsat pe seama acesteia. Astfel iau ființă 3 școli
teologice:
1. Școlile de cântăreți și seminariile teologice (șase seminarii: București,
Neamț, Buzău, Cluj, Craiova și Caransebeș)
 2. Seminariile monahale (Agapia, Hurezi pentru călugărițe și Neamț pentru
călugări)
3. Institutele teologice de grad universitar (București și Sibiu).
O dată cu reorganizarea învățământului teologic, prin grijă patriarhului Justinian
s-au tipărit manualele necesare atât pentru învățământul teologic mediu, cât si
pentru cel superior.
Activitatea editorială și publicistă !!!
În timpul patronatului Justinian, această activitatea a cunoscut o înflorire fără
precedent. În această perioadă au fost publicate:
1. Opera sa ,,Apostolat social" în 12 vol.
2. Toate cărțile de cult, cărți de învățătură și de zidire duhovnicească,
manuale, etc.
3. Continutul revistelor teologice centrale (BOR, Ortodoxia și Glasul
Bisericii), s-a îmbogățit cu noi și valoroase studii.
Grija față de preot s-a manifestat începând cu crearea de instituții de învățământ
în care să se poată forma, continuând cu punerea la dispoziție a obiectelor și
cărților de cult necesare și apoi cu organizarea, anual, a cursurilor de îndrumare
pastoral-misionară, cursuri care se țin și astăzi.
În scopul angajării cât mai plenare a credincioșilor în viața liturgică a Bisericii,
patriarhul Justinian, a inițiat prelucrarea și editarea unor cărți de
muzică,,uniformizate” : Vecernierul, Utrenierul, CSL. Tot în timpul păstoririi
sale, BOR a devenit membră cu drepturi depline a Consiliului Mondial al
Bisericilor(în 1961).
Însă una dintre cele mai de seamă realizări ale sale a constituit-o canonizarea de
sfinți români, în timpul său, în plină și cumplită perioadă comunistă având loc
prima canonizare de sfinți. Astfel prin hotărârea sf. Sinod, din 28 februarie 1950,
au fost canonizați următorii:
Sfinți români: Sf. Ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie ), Sf. Marturisitori Ilie
Iorest și Sava Brancovici, mitropolitii Ardealului ( 24 aprilie), Sf. Ierarh Iosif cel
Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului ( 15 septembrie), Cuviosii Marturisitori
Visarion Sarai, Nicolae Oprea și Sofronie de la Cioara( 21 octombrie).
Tot atunci s-a hotărât generalizarea cultului sfintelor moaște la noi in țară:
Sf. Dimitrie Basarabov (cu moaștele la Catedrala patriarhală la București,
prăznuit pe 27 octombrie)
Cuvioasa Parascheava (14 octombrie)
Sf. Filofteea de la Argeș( 7 decembrie)
Sf. Grigorie Dicapolitul de la Bistrița-Valcea (20 noiembrie)
Sf. Nicodim de la Tismana (26 decembrie)
Sf. Ioan Valabil (martirizat pe 12 mai 1662 și canonizat în același an).
După o lungă suferință și după o perioadă de spitalizare, patriarhul Justinian, a
încetat din viață în seara zilei de 26 martie 1977, la Spitalul Elias, în vârstă de 76
de ani, fiind înmormântat în biserica Manastirii Radu Vodă din București.
15. Patriarhul Justin Moisescu (1977-1986)!!!
S-a născut la 5 martie 1910, în satul Cândești, Câmpulung Muscel, din părinții
Ioan și Maria Moisescu. Tatăl său, Ioan Gh. Moisescu, învățător în satul
Cândești, a murit pe front în timpul Primului Război Mondial. Mama sa Maria,
s-a dedicat, ca odinioară, Antuza, mama Sf. Ioan Gură de Aur, creșterii și
educației celor 4 copii, doi băieți și două fete.
În 1922 a ajuns bursier la Seminarul teologic Miron Cristea, iar în iunie 1940, a
absolvit cursurile Seminarului ,,Miron Cristea”, din Câmpulung Muscel, ca șef
de promoție.
În toamna anului 1934, a primit o bursă de studii la Facultatea de Teologie
Catolică din Strasbourg, al cărei cursuri le-a frecventat doi ani, timp în care și-a
pregătit teza de doctorat, despărțindu-si și cunoștințele de limbă franceză.
În toamna anului 1936, s-a întors la Atena, unde în iunie 1937 și-a susținut
examenul de doctorat intitulat,, Evagrie din Pont".
În anul școlar 1937-1938 a funcționat ca profesor de limbă latină la Seminarul
Nifon Mitropolitul din București.
În anul 1939-1940 merge la Scoala de ofițeri din Ploiești. În toamna anului
1940, este chemat profesor la catedra de Exegeza NT, la Facultatea de Teologie
din Cernăuți-Suceava, unde este titularizare la 1 ianuarie 1942. Aici a mai
alcătuit 3 cursuri de ,,Introducere în cărțile sfinte ale NT, altul de Exegeză și al
treilea de Eemeneutică Biblică. A funcționat aici până în 1946. Începând cu 1
decembrie 1946, trece la catedra de Exegeza NT la Facultatea de Teologie din
București.

Justin Moisescu – profesor teolog!!! Lucrările sale sunt urmatoarele:

  Evagrie Ponticul. Viața, scrierile și învățătura, Atena 1937, teza de
doctorat;
 Ermeneutica și exegeza hrisostomica, în Catedrala, Cernăuți, 1942
 Originea și originalitatea parabolelor Mântuitorului, în Candela, 1944-
1945
 Activitatea sf. Ap. Pavel la Atena, Iași 1946
 În legătură cu Mărturisirea ortodoxă, în BOR, nr. 5-8/1948
 Atitudinea papalitatii față de progresul omenirii, în O, nr.1/1953
 Biblioteca Părinți și Scriitori Bisericești, în MMS, nr. 1-2/1960
 Etc.
În februarie 1956 a fost ales pe scaunul de mitropolit al Ardealului. La 23
februarie același an, este hirotonit diacon, iar a doua zi, este hirotonit preot. La 8
martie 1956, este tuns în monahism la Mănăstirea Cernica, la 15 martie, același
an va fi hirotonit arhiereu de către mitropolitul Firmilian al Olteniei și episcopul
Nicolae Colan al Clujului. La 10 ianuarie 1957, va fi ales mitropolit al Moldovei
și Sucevei unde va păstori 20 de ani, timp în care va desfășura o bogată
activiatate pe toate planurile.
Prin grija sa au fost refăcute toate monumentele bisericești, tipărind totoată o
lucrare dedicată lor ,,Monumente istorice și bisericești din Mitropolia Moldovei
și Sucevei’, Iași 1974. Au fost amenajate muzee, cu obiecte de artă
reprezentative. La Seminarul Teologic de la Neamț a fost ridicată o clădire nouă
pentru elevii seminaristi. Au fost ridicate sedii de protopopiate, care parohiale,
refacerea, infrumusețarea și chiar ridicarea de noi biserici, etc.
După 20 de ani rodnică de păstorire la Iași, mitropolitul Justin Moisescu va urca
pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei B.O.R.: patriarh, el fiind cel de-al patrulea
patriarh al BOR. Ca patriarh al BOR, a continuat activitatea administrativă ,
culturală și economică a predecesorului său, fiind nevoit să se ocupe în mod
deosebit de repararea numeroaselor biserici și mănăstiri afectate de cutremurul
din martie 1977.
A inițiat valoroasa colecție,,Părinți și Scriitori Bisericești” (90 de volume),
precum și colecția,,Arta creștină în România” (6 volume), continuând să apară
cunoscuta colecție,,Filocalia”, în traducerea părintelui Stăniloae.
În urma unei scurte și grele suferințe, patriarhul Justinian a trecut la cele veșnice
la 31 iulie 1986, fiind înmormântat în Catedrala patriarhală din București,
alături de primii doi patriarhul ai BOR, Miron și Nicodim.
16.Patriarhul Teoctist Arăpașu (patriarh din 1986)!!!
Cel de-al cincilea patriarh al BOR, s-a născut la 7 februarie 1915, în localitatea
Tocileni, jud. Botoșani, din botez primind numele de Teodor. La vârsta de 14
ani a intrat în mănăstire ca frate la Sihăstria Voronei si apoi la Mănăstirea
Neamț. În perioada 1932-1940 a urmat cursurile seminarului monahal de la
Cernica, perioadă în care a fost tuns în monahism, în 1935, la Mănăstirea
Bistrița, primind numele de Teoctist. La 4 ianuarie 1937, a fost hirotonit diacon
pe seama Mănăstirii Bistrița. După absolvirea Seminarulului a studiat Facultatea
de Teologie din București, pe care a absolvit-o în 1945, când a susținut și
examenul de licență.
La 1 martie 1945, s-a transferat la centrul Eparhial din Iași, fiind hirotonit preot
la 25 martie 1945. În anul următor a fost hirotesit arhimandrit, continuând și
studiile Facultății de Litere și Filosofie(1945-1947). În această perioadă a
deținut și funcția de mare eclesiarh, apoi de exarh al mănăstirilor din
Arhiepiscopia Iași(1946-1948), iar între anii 1948-1950, a fost ales și Hirotonit
episcop-vicar patriarhal cu titlul de ,,Botosaneanul”, fiind numit și secretar al Sf.
Sinod și rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954).
În 1962, a fost ales episcop al Aradului, Eparhie pe care a condus-o vreme de un
deceniu. În 1973, a fost ales mitropolit al Olteniei, iar între anii 1977-1986 a
păstorit Mitropolia Moldovei.
Din noiembrie 1986 este la cârma BOR dovedind însușiri de bun conducător ,
atât în ultimii ani ai dictaturii comuniste, cât și în anii tulburi de
după,,evenimentele din 1989”.
Câteva dintre articolele și finanțările sale au apărut în volumul : ,,Mitropolitul
Iacob Putneanul, făclier al Ortodoxiei românești, al năzuințelor de unitate
națională și de afirmare a culturii române”(Neamț 1978), ,,Pe treptele slujirii
creștine „(6 volume, 1980-1992), și,, Slujind altarului străbun” (București 1992).
Reorganizarea învățământului teologic!!!
După 1989, ca urmare a mutațiilor produse în societatea românească a apărut
necesitatea ca și învățământul care până atunci era in grija Bisericii, să fie
reorganizat. S-au înființat noi seminarii, cel puțin câte unul pe fiecare
eparhie(Galați, Roman, Vâlcea, Tulcea, Brasov, Suceava, Dorohoi, etc), și mai
multe Facultăți de Teologie sau secții de Teologie în cadrul unor universități
(Iași, Cluj, Oradea, Arad, Alba Iulia, Timișoara, Pitești, etc)
Canonizarea sfinților români din iunie 1992!!!
Cea de-a doua canonizare din istoria Bisericii noastre a avut loc la 22 iunie
1992. Au fost trecuți în calendar următorii sfinți:
  Cuviosul Gherman din Dacia Pontică, (29 februarie);
 Sf. Ierarh Ghelasie de la Râmeț (30 iunie);
 Cuviosul Ioan de la Prislop (13 septembrie);
 Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuți (1 iulie);
 Cuviosul Daniil Sihastrul de la Voroneț (18 decembrie);
 Cuvioasa Teodora de la Sihla (7 august);
 Sf. Ierarh Antim Ivireanul (mitr. Ungrovlahiei, 27 septembrie);
 Binecredinciosul domn Ștefan cel Mare (d. 2 iulie 1504);
 Sf. Martiri Constantin Brâncoveanu, cu fii săi Constantin, Ștefan, Radu și
Matei și sfetnicul Ianachie (d.1716, prăznuiți pe 16 august).
Tot atunci s-a hotărât generalizarea cultul unor sfinți care au pătimit pe pământul
românesc, precum și instituirea ,,Duminicii tuturor sfinților români”, în prima
Duminică după cea a tuturor sfinților.
Sub raport misionar-pastoral, au fost reînființate unele asociații ale indienilor,
precum:
 Oastea Domnului
 Frăția OrtodoxăRomână
 Asociația Națională a Femeilor Ortodoxe
 ASCOR
 Liga Tineretului Ortodox Român
 Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși, etc
Din punct de vedere social-filantropic, a fost reluată activitatea Bisericii
întreruptă în mod abuziv de regimul comunist. În acest sens au fost înființate
mai multe asociații caritative, iar la nivel de Patriarhie a fost creat un sector
special – Diaconia!!!
În ce privește viața monahală, s-au redeschis aproape toate mănăstirile și
schiturile desființate în mod abuziv prin decretul 410/1959, dar s-au deschis și
alte așezăminte monahale noi.
Fără îndoială grija Bisericii noastre față de românii din Basarabia, nu poate fi
trecută cu vederea, motiv pentru care în 1992 a fost reactivată Mitropolia
Basarabiei, sau față de cei din diaspora.