Sunteți pe pagina 1din 1

Este fiul Marelui Logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Calimah, fiică de domn.

Educația i-a fost asigurată de către abatele francez Lhommé într-un spirit
conservator, cu influențe ale Luminilor franceze. (Același prelat a fost educatorul
unui alt politician remarcabil din secolul XIX, Mihail Kogălniceanu.) Tânărul
Sturza a fost influențat și de juristul sas Christian Flechtenmacher stabilit în
Moldova în 1812. Asemeni multor dintre boierii care îmbrățișaseră cauza națională,
Mihail Sturza s-a înscris în 1821 în partidul pro-rus, al cărui obiectiv era
ieșirea Moldovei de sub dominația turcească. În aceeași perioadă, era un
contestatar al administrației din Moldova, pe care o considera insuficient
modernizată, dar predispusă la preluarea unor idei democrate, de tip republican,
ceea ce ar fi stârnit ostilitatea imperiilor vecine și posibilitatea ocupației
militare în scop preventiv.

Spirit reformist, Mihail Sturza a scris numerose memorii prin care atrăgea atenția
asupra inechității economice dintre familiile boierești și restul populației țării
(observa, de ex., că 800 de familii de boieri trăiau din munca a 60.000 de țărani),
considerând necesară creșterea gradului de prosperitate a locuitorilor țării.

S-ar putea să vă placă și