UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” din IAŞI

Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială

Adriana Micu – an II psihologie, gr.V

Interpretarea Jungiană a personalităţii geniului renascentist

Leonardo DaVinci

„Există patru funcţii susţine Jung, de care ne folosim în orientarea noastră în lume:
senzaţia, care este percepţie prin simţurile noastre; gândirea, care dă semnificaţie şi inteligenţă;
sentimentul, care cântăreşte şi evaluează; intuiţia, care ne vorbeşte despre viitoarele posibilităţi
şi ne dă informaţia despre atmosfera care înconjoară experienţa.
Tipul gânditor concepe lucrurile şi ajunge la concluzii bazate pe date obiective pe care
le numeşte fapte. Lui îi place logica şi ordinea, e amator de inventarea unor formule clare care
să-i exprime vederea. El îşi bazează viaţa pe principii şi i-ar plăcea să-i vadă pe ceilalţi făcând
la fel. Ori de câte ori este posibil, familia sa, prietenii, colaboratorii sunt incluşi în a sa
“schemă de viaţă” el având tendinţa fermă de a crede că formulele lui reprezintă adevărul
absolut, aşa încât devine o datorie morală să le impună acestora opiniile sale. Spre deosebire de
extravertit, tipul gânditorului introvertit nu este interesat de fapte, ci de idei; principala valoare
a acestui tip de gândire constă în viziunile noi pe care le prezintă. Punctul cel mai slab al
ambelor tipuri de gânditori este că funcţia lor afectivă este neglijată.
Atitudinea extravertită este caracterizată printr-o revărsare a libidoului în exterior, prin
interesul faţă de evenimente, oameni, lucruri, prin relaţia cu acestea şi dependenţa de ele. Tipul
extravertit este motivat de factori din afară şi este în mare măsură influenţat de mediu; este
sociabil şi sigur de sine în ambianţe necunoscute. El sau ea sunt, în general, în buni termeni cu
lumea şi, chiar dacă sunt în dezacord cu ea, pot fi descrişi ca legaţi de lume, întrucât în loc să se
retragă, ei preferă să argumenteze şi să se certe sau încearcă să o modeleze pe propriul lor
tipar.
Tipul intuitiv este opus celui senzorial: “Intuiţia este percepţia unor realităţi
necunoscute conştiinţei şi care circulă via inconştient.” (C. G. Jung) Tipul intuitiv - extrovertit
trăieşte mai ales în sfera posibilului. Acestui tip îi displace tot ceea ce este familiar, cunoscut. El
nu are respect faţă de datini şi adesea este nestăpânit când simte mireasma a ceva nou, orice
este sacrificat pe altarul viitorului. Dezavantajul acestui tip este că el seamănă, dar niciodată nu
culege. El îşi pierde viaţa în posibilităţi, în timp ce alţii se bucură de fructele energiei şi
iniţiativei lui. Intuitivul este preocupat de fondul întunecat al trăirii, de tot ceea ce este subiectiv,
straniu. Acesta este tipul care are vedenii, revelaţii de
natură religioasă sau cosmică, vise profetice, care
sunt tot atât de reale pentru dânsul cum erau şi
Dumnezeu sau diavolul pentru omul medieval.
Cei mai mulţi oameni, conchide Jung,
utilizează o funcţie, oamenii mai complicaţi utilizează
două funcţii, iar personalităţile extrem de diferenţiate
fac apel la trei funcţii.”

Portretul lui Leonardo, desen realizat în sanguină,

de Francesco Melzi, unul din discipolii săi.

Leonardo DaVinci ar putea fi încadrat după

taxonomia Jungiană, în tipul gânditor extravertit, de
nuanţă complexă, la care abordările intuitive au un rol extrem de important.
Încă de la naşterea sa, Leonardo a fost înconjurat de multă lume care s-a îngrijit de
educaţia lui. Chiar dacă era un copil provenit dintr-o legătură nefinalizată prin căsătorie,
Leonardo era conştient că s-a născut din dragoste, şi a avut parte de dragoste în familia tatălui
său ser Piero DaVinci, nefiind niciodată marginalizat.
Destul de dispreţuitor la adresa celor care nu sunt “copii născuţi din dragoste”, Leonardo
nota pe marginea unui desen anatomic:”copilul născut din fastidioasa înclinaţie spre desfrâu a
femeii şi nu din voinţa soţului, va fi mediocru, rău şi va avea un spirit grosolan; bărbatul care
săvârşeşte împreunarea cu reticenţă şi neplăcere va zămisli copii irascibili şi laşi”. Se observă o
stimă de sine ridicată, uneori chiar cu accente narcisice, supraevaluative, atunci când se prezintă
diverselor persoane cu care intră în contact. Narcisismul îl regăsim în numeroasele autoportrete,
dealtfel multe dintre ele contestate astăzi, ca fiind false, artefacte datând din sec.XVII, dar el se
prezintă şi în scris la fel. Ţinând cont că Leonardo era un bărbat de o frumuseţe sclipitoare, şi de
o forţă rar întâlnită – îndoia cu uşurinţă o bară de fier, putem să-i acordăm clemenţă. El însuşi se
prezintă în scrisoarea către constructorii domului din Piacenza: “Nu există bărbat cu merite mai
mari, credeţi-mă, decât Leonardo Florentinul…”.(Vezzosi, 2007, pp.131)
În copilăria lui Leonardo, experienţa practică primează asupra formaţiei teoretice;
desigur, creşte în familia unui notar, dar este într-un contact direct cu cultura ţărănească, într-o
lume rurală, în care se face vin, ulei, făină…Bunicul Antonio are pământuri pe care le lucrează
singur, unchiul său preferat, Francesco are o moară, iar fratele său Giovanni va deveni “hangiu şi
tăietor de lemne”. Leonardo este pasionat şi el de experienţele practice, directe, îşi manifestă
chiar talentele gastronomice - în restaurantul propriu deschis împreună cu Verrocchio şi încă un
prieten în care servea feluri de mâncare excentrice dar făcea şi cercetări de alchimie, până când
scandalul generat de moartea simultană a trei bucătari ce au ingerat o anumită mâncare a dus la
închiderea localului.
De la cea mai fragedă vârstă Leonardo scrie spontan în oglindă: se foloseşte de stânga,
începe rândurile din dreapta, precum scrisul celor mai vechi civilizaţii, dar practică şi caligrafia
normală, în cazurile care cer claritate – atunci când trasează hărţi. El desenează cu ambele mâini,
ceea ce ne poate oferi o informaţie despre nivelul de dezvoltare apropiat, al celor două emisfere
cerebrale, ceea ce ar explica clasificarea în tipul gânditor, cu nuanţe intuitive.
Această aptitudine, cu toate implicaţiile senzoriale şi perceptive, a contribuit la
dezvoltarea însuşirilor sale vizuale şi grafice şi a talentelor sale de desenator. Pentru grafologi,
este un semn al unei mari “dorinţe de putere”. Dacă ne gândim la teoria lui Adler care
înlocuieşte libidoul cu instinctul de putere, putem extrapola ideea că această caracteristică
(ambidexteritatea), ar putea proveni dintr-o dorinţă proprie extrovertiţilor de-şi revărsa libidoul ,
“dorinţa de putere”, asupra exteriorului, prin interesul faţă de evenimente, oameni, lucruri, prin
relaţia cu acestea şi dependenţa de ele.
Pasiunile lumeşti sunt dublate şi chiar înlocuite de pasiunea cercetărilor, de descifrarea
invizibilului, şi din poziţia sa de Mare Maestru al Ordinului Templier, marcat de simbolismul
şoimului, el povesteşte:
“Par a fi fost destinat să scriu într-o manieră atât de aprofundată despre şoim, pentru că
mi se pare într-una din primele mele amintiri din copilărie, că atunci când eram în leagăn, un
şoim a venit şi mi-a deschis gura cu coada lui, şi mi-a lovit de mai multe ori cu coada interiorul
buzelor”.(Codex Atlanticus, 186 verso.) Această amintire din copilărie este o referinţă esenţială
pentru teoriile lui Freud asupra lui Leonardo, care îl vor face pe părintele psihanalizei, să tragă
concluzia că: “Un bărbat cu firea lui Leonardo, s-ar consacra studiului cu aceeaşi pasiune cu
care altul s-ar consacra dragostei, de aceea, mai degrabă se va consacra cercetării decât să
iubească”. Leonardo era de parere că: "Numai solitudinea îţi oferă libertate!".
Trecând peste acuzaţiile de homosexualitate, se pare că a existat o dragoste târzie a lui
Leonardo, pe care ar fi imortalizat-o în câteva lucrări – Mona Lisa, a treia soţie a lui Aznobi del
Giocondo. I-a studiat frumuseţea; s-a bucurat de sufletul şi trupul ei şi ne-a lăsat pe noi să
descifrăm misterul acestui studiu care l-a pasionat atât de mult. – “Cu cât cineva ştie mai mult cu
atât iubeşte mai mult”. Dragostea lor nu a fost nebunia fericită din primăvara vieţii; avea
subtilităţi, tandreţe şi mângâieri semnificative, aidoma operei care s-a născut din ea. Capricioasă,
necunoscută sieşi, această femeie s-a îndrăgostit de bărbatul al cărui suflet complex a rămas de
nepătruns pentru ea şi a cărui inteligenţă lucidă putea descifra secretele inconştientului ei.
Nimeni n-a fost mai puţin naiv în dragostea lui decât Leonardo; a iubit la ea infinitatea naturii
sale inconştiente.

Leonardo îşi orientează cercetările artistice spre creearea unui stil radical nou şi personal,
după desprinderea de maestrul său Verrocchio, întemeiat pe o explorare a “adevărului” –
caracteristic tipului extravertit gânditor.
Adoraţia Magilor, veritabil “manifest al picturii” sale, este primul tablou pe care-l
concepe într-o manieră radical autonomă şi revoluţionară, ca pe o mare maşinărie, cu o
iconografie complexă. Într-un repertoriu de atitudini psihologice şi de simboluri, în care
meditaţia plină de patos, amestecă raţiunea şi iraţionalul, iar conştiinţa unei continuităţi a istoriei
se asociază cu aceea a unei renaşteri.
Una dintre marile teme constante ale lui Leonardo este armonia, cea pe care o generează
muzica şi efectele sonore ale apei, dar şi armonia ca o căutare estetică şi echilibru între elemente,
măsură a timpului şi principiu al cosmogoniei. Regăsim aici necesitatea unei ordini exterioare, a
faptelor, a unei “scheme a vieţii”, dar şi nevoia ordinii interioare armonice. Va scrie în Paragon:
“Pictura trece înaintea muzicii şi o domină, pentru că nu piere o dată ce se manifestă, precum
nefericita muzică”. Leonardo dă întâietate ochiului - “fereastră a sufletului”, aşadar vederii
asupra celorlalte simţuri. Gândirea sa este o urzeală continuă de contrapuncte în analogii. Muzica
este pentru el o ştiinţă cerebrală, o artă rafinată, artificială, dar şi primordială, pe care uneori o
descrie prin stranii ghicitori:”suflul care trecând prin pielea de animal, îi face să salte pe toţi
oamenii” este cimpoiul care îi face pe oameni să danseze”.
Leonardo se autodefineşte ca un om “neliterat” care îşi extrage ştiinţa din experienţă şi
din practicarea artelor, polemizând cu doctorii, “gente stolta” stupizi, dar infatuaţi, care îl critică
orbeşte, pe nedrept, sub pretextul formaţiei sale autodidacte. Aceste accese de iritare violente şi
persistente, ale căror înregistrări s-au păstrat în notele sale personale, revelează două elemente
biografice esenţiale: este pe de-a-ntregul conştient şi mândru de a nu fi crescut în cultura livrescă
şi retorică şi la fel de conştient de credinţa sa în valorile universale ale artei şi de cunoaşterea
directă şi creatoare a fenomenelor naturii. Lui Leonardo îi place să-şi afirme condiţia de om care
s-a realizat singur, are o aversiune totală faţă de ierarhiile culturale, faţă de distincţia dintre
“artele liberale” şi “artele mecanice”, faţă de erudiţia academică, ce pretinde a avea întâietate
în raport cu experienţa. Recunoaşte că practica fără o adevărată ştiinţă este ca un marinar fără
busolă: “Ştiinţa este căpitanul, practica este soldatul”, dar să nu uităm că pentru Leonardo
pictura e o adevărată ştiinţă – cosa mentale.
Visul lui Leonardo era de a reprezenta invizibilul, proiectându-ne într-o lume carismatică
şi misterioasă, de aceea el numeşte pictura – pittura mentale, cea care foloseşte virtuţile
desenului analitic pentru a reprezenta fenomenele universului. Toate tablourile lui, ascund o
cheie de descifrare a mesajului ascuns în ele. Întreaga lui viaţă a pendulat între realitate şi mister,
între banal şi original, între dezvăluire şi secret. Simbolismul peşterii este adesea prezent în
reprezentările sale. (vezi Fecioara printre stânci). Peştera reprezintă caverna cunoaşterii şi a
blândei morţi: “…împins de o dorinţă arzătoare, nerăbdător să văd abundenţa formelor variate şi
ciudate pe care le-a creat neobosita natură, călătorind o bucată de drum printre stânci suspendate,
am ajuns la gura unei mari peşteri; (…) două emoţii s-au deşteptat în mine: teamă şi dorinţă;
teamă de caverna întunecată şi ameninţătoare; dorinţă de a vedea dacă acolo se ascunde vreo
minune”. (Codex Arundel, 115 r.)

Leonardo DaVinci, este un explorator din punctul de vedere al stilului de inovaţie. Lui îi
plac teritoriile misterioase, lucrurile neprevăzute şi necunoscute, ideile noi “peste noapte”;
creativitatea apare ca insight, îşi manifestă simţul de aventură în orice proiect nou şi deschide noi
posibilităţi pentru pătrunderi spectaculoase, în teritorii necunoscute. Ani de zile a fost pasionat,
pe rând, când de hidraulică, de sistemele noi de irigaţii şi de schimbarea cursului râurilor, când
de maşinăriile de zburat, când de proiectarea şi construirea diverselor edificii arhitecturale - ex.
Chambord, planul oraşului Ramorantin – de la Roma minor, sau de montarea fastuaselor
spectacole florentine – de ex. Leul Mecanic.
Nimic din ceea ce îl priveşte pe Leonardo nu este definitiv, totul contribuie la crearea
mitului, dar acest artist excepţional ar fi greu de încadrat în schemele obişnuite. Dincolo de
manierele de interpretare, originalitatea radicală a operei lui Leonardo, libertatea artistică şi forţa
imaginii, creează actualitatea atemporală a operei sale, în care fiecare sfârşeşte prin a se reflecta
şi a-şi găsi propria imagine în universul lui Leonardo.” ( Vezzosi1, 2007, pp.127)

Surse bibliografice:

 Jung Carl Gustav, (1994), Descrierea tipurilor psihologice, Bucureşti: Ed. Anima
 Jung Carl Gustav, (2001), Amintiri, Vise, Reflecţii, Bucureşti: Ed. Humanitas
 Leonardo DaVinci, (2007), Bucureşti: Editura Aquila
 Papadache Melania, Formula AS ,Anul 2009, Numarul 865 , Enigme
http://www.formula-as.ro/2009/865/enigme-16
 Roco Mihaela, [2001], (2004), Creativitate şi Inteligenţă Emoţională, Iaşi: Polirom, pp.
223-225.
 Vezzosi Alessandro, [1996], (2007), Arta şi Ştiinţa Universului: Bucureşti: Univers,
pp.130-133.

1
Alessandro Vezzosi, critic de artă, este autorul mai multor cărţi, articole, referate şi cataloage şi a coordonat
numeroase expoziţii. Predă la Universitatea del Progetto din Emilia. Expert în opera lui Leonardo DaVinci, i-a
consacrat zeci de expoziţii şi publicaţii în Italia, Canada, Japonia…şi ediţii multimedia.
Originar din Vinci, a fondat în localitatea natală a lui Leonardo – Museo Ideale Leonardo DaVinci di Arte
Utopia e Cultura della Terra, al cărui custode este în prezent.