ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA EMANUEL DIN ORADEA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
Specializarea: TEOLOGIE BAPTISTĂ PASTORALĂ
Forma de învățământ: zi
Cursul, sem. HERMENEUTICĂ, SEM. II

CARTEA IOV
CAPODOPERĂ A LITERATURII SAPIENȚIALE
EVREIEȘTI

Coordonator:

Prof. Univ. Dr. Marius Cruceru

Masterand:
Chende Marius
Oradea, 2017
 CUPRINS

1. LITERATURA DE ÎNȚELEPCIUNE....................................................................................2
1.1. literatura de înțelepciune și locul ei în cuvântul lui Dumnezeu......................................2
1.2. valoarea înțelepciunii pentru viața și practica credinciosului.........................................5
2. CARTEA IOV........................................................................................................................7
2.1. capodoperă a literaturii sapiențiale evreești....................................................................7
2.2. credinciosul și experiența suferinței................................................................................9

1
 INTRODUCERE

Una din cele mai mari provocări pe care le are de înfruntat creștinismul ca mișcare și
creștinul în mod individual stă în modul în care atât unul cât și celălalt vor știi să fie în același
timp o voce relevantă în generația prezentă și în același timp să rămână fideli adevărului
Cuvântului lui Dumnezeu.
În acest sens un rol important în viața și practica creștină îl joacă, hermeneutica. Aceasta
fiind un ansamblu de principii metode și reguli în baza cărora putem înțelege sensul corect al
unui text. De asemenea este procesul prin care un text este tradus, interpretat și i se stabilește
înțelesul. Domnul Isus este printre cei care subliniază importanța și necesitatea hermeneuticii
atunci când în Evanghelia după Luca, El răspunde unui învățător al Legii decis să Îl
ispitească: „Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” ” (Luca 10:26).
Perioada postmodernă și generația prezentă reclamă și mai mult nevoia unui astfel de
sistem. Cu atât mai mult cu cât nu doar biserica ci și lumea în întregimea ei experiementează
o serie de transformări ce în urmă nu cu mulți ani păreau imposibile. Într-un astfel de context
fiecare credincios, de la cel chemat să predice Cuvântul lui Dumnezeu și continuând cu
fiecare mădular al trupului lui Cristos are nevoie de un cadru de referință potrivit care să îi
permită să înțeleagă și să aplice în mod corect cuvântul Scripturilor. Acest cadru de referință
făcând de altfel diferența dintre viață și moarte.
Lucrarea de față este structurată pe două capitole. În cel dintâi capitol voi analiza literatura
de înțelepciune din Sfânta Scriptură având în vedere locul ei în Cuvântul lui Dumnezeu și
importanța ei pentru viața și practica creștină. Al doilea capitol va consta într-o trecere în
revistă a cărții Iov și a învățăturii din ea, căutând să identific mesajul acestei capodopere a
literaturii sapiențiale evreiești, iar în a doua secține a acestui capitol să prezint câteva aplicații
practice privitoare la suferință în viața celui credincios.

2
 1. LITERATURA DE ÎNȚELEPCIUNE

Vechiul Testament evreiesc este împărțit în trei secțiuni principale: Legea ( Tora), Profeții
( Nebihiim), și Scrierile ( Kethubhim). Structura Vechiului Testament este destul de
diferită, acesta fiind împărțit în patru secțiuni: Legea, Cărțile istorice, Cărțile poetice, și
Cărțile profetice. 1
În cadrul cărților poetice un loc important îl ocupă literatura de înțelepciune, acest gen
literar fiind reprezentat în Vechiul Testament de două cărți extrem de valoroase și anume:
cartea Iov și cartea Proverbe.

1.1. LITERATURA DE ÎNȚELEPCIUNE ȘI LOCUL EI ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

Lumea modernă ar defini înțelepciunea folosind cuvinte precum: judecată limpede,

chibzuială, discernământ, rațiune, înțelegere profundă a lucrurilor ori perspicacitate. O simplă
trecere în revistă a literaturii de înțelepciune evreiești va scoate în evidență tocmai aceste
însușiri. Ar fi eronată o perspectivă potrivit căreia literatura de înțelepciune israelită este
limitată la teme precum: cunoaștere, inteligență, educație sau locul omului în univers. Cea mai
potrivită descriere a înțelepciunii ar fi poate ca fiind capacitatea de a percepe ordinea din haos
sau de a percepe ordinea din mijlocul haosului. Ființele umane dobândesc înțelepciune atunci
când fac ordine în haosul propriei lumi și recunosc ordinea stabilită de Dumnezeu în univers.
Aici sunt incluse etica și eticheta, filosofia și psihologia, înțelegerea modului în care
funcționează lumea, adică știința și înțelegerea inimii umane sau stabilirea dreptății.
Gândirea egipteană este legată cel mai mult de ordinea adusă prin stabilirea dreptății și a
adevărului. Termenul ma`at descrie cel mai bine această însușire naturală, socială și politică.
Literatura mesopotamiană arată o preocupare deosebită pentru ordinea ce poate fi atinsă prin
interpretarea semnelor, recitarea de incantații și prin îndeplinirea de ritualuri. Înțelepciunea
este o capacitate exprimată prin termenul nemequ. Multe dintre proverbele din Mesopotamia
sunt legate de semne ce prevestesc și pot fi clasificate în categoria înțelepciunii de felul
acesta. Semnele prevestitoare făceau observații, în mod asemănător și înțelepciunea face
observații și apoi trăgeau concluzii. Literatura de înțelepciune a Vechiului Testament
subliniază că numai frica de Domnul, aceasta fiind de altfel începutul înțelepciunii poate
aduce ordine în haosul vieții. Mai mult, ritualurile de la temple erau un mijloc de menținere a
ordinii.
Materialele din Orientul Apropiat antic, conțin proverbe, îndemnuri, sfaturi și dezbateri
filosofice sub formă de dialoguri, monologuri sau fabule. Acestea explorează multe din
1
Gareth Crossley, Vechiul Testament explicat și aplicat (Oradea, Editura Făclia, Editura Universității Emanuel
din Oradea,2008),424;
3
temele prezente și în literatura israelită, în care sunt incluse mai multe exemple a cuiva aflat în
suferință și a modului în care acesta explorează cauzele suferinței sale.
Problema care unește toate aceste lucrări despre suferința umană este problema teodiceei
sau justiția divină. Tensiunea existentă între dreptatea divină și suferința umană pleacă de la
credința în principiul recompensei. În esență acest principiu susține că cel drept prosperă iar
cel rău suferă. Atunci când un om drept ajunge să sufere și principiul recompensei este
acceptat, dreptatea divină este pusă la îndoială. Această tensiune nu era atât de evidentă în alte
culturi precum în cea evreiască, tocmai deoarece credința în echitatea zeității nu era atât de
dezvoltată. Într-un sistem politeist, omul putea să fie pe placul unui zeu și să îl supere pe un
altul. Suferința umană fără cauze evidente sau justiția divină pusă la îndoială subminează,
acest lucru fiind de înțeles, capacitatea de a susține o lume ordonată. Literatura
mesopotamiană rezolvă această dilemă afirmând că nu este nici un om drept care să sufere și
că zeii sunt de nepătruns.
Literatura de învățătură este cea mai proeminentă în Egipt unde numeroase compoziții
există având o vechime de peste două mii de ani, respectiv mileniul III înainte de Cristos și
până în mileniul I după Cristos. Acestea dovedesc faptul că literatura de înțelepciune din
Israel precum cea din cartea Proverbelor făcea parte dintr-o specie internațională. Literatura
de înțelepciune din Orientul Apropiat conține afirmații scurte, concise precum cele din
Proverbe 10-29 dar și îndemnuri mai lungi așa cum sunt cele din Proverbe 1-9. Cea mai
evidentă asemănare între cartea Proverbe și o altă lucrare din aceeași categorie poate fi
întâlnită în comparația dintre Proverbe 22:17-24:22 și Învățăturile lui Amenemope, unde
există câteva teme și expresii similare.
Tratatul Eclesiastul a fost inclus în subcategoria denumită „Literatura pesimistă” și
exemplificată de dialogul akkadian al pesimistului, de cântecele egiptene ale harpistului sau
de Sfătuirea unui om cu sufletul său. Acestea tratează viața cu un cinism ironic.
Cântarea cântărilor este și ea inclusă de asemenea în această categorie. Ceea ce
îndreptățește încadrarea în această categorie este faptul că folosește poezia de dragoste pentru
a ilustra învățătura plină de înțelepciune (8:6-7).2
Cartea Eclesiastul conține gândurile unui predicator din vechime aflat în căutarea
înțelepciunii și al înțelegerii. O căutare pe al cărei parcurs autorul folosește adeseori expresii
precum „deșertăciune” și „goană după vânt. În primul său capitol, autorul relatează efortul său
în „a cerceta și a adânci cu înțelepciune tot ce se face sub soare” (Eclesiastul 1:13). El dorește
această înțelepciune pentru a putea medita la o serie de activități umane prezentate în

2
John Walton, Victor Matthews, Mark Chavalas, Comentariu cultural-istoric al Vechiului Testament, (Oradea,
Casa Cărții, 2014), 528-529;
4
capitolele următoare: plăcere, bogăție, mâncare și băutură, muncă, dreptate, invidie, vorbire.
Prin intermediul acestor meditații, el caută să înțeleagă „ce este bine să facă fiii oamenilor sub
ceruri, în tot timpul vieţii lor.” (Eclesiatul 2:3). Misiunea Eclesiastului încearcă să ajungă la
aceste concluzii prin înțelepciunea divină. Tensiunea dintre înțelepciunea divină și
materialism este resimțită de altfel pe întreg parcursul cărții.
În cartea Proverbe, o carte de înțelepciune mai timpurie, acest caracter dual al înțelepciunii
este prezentat mai pe larg. Pe de-o parte ea vine de la Dumnezeu „Căci Domnul dă
înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.” (Proverbe 2:6). Un alt proverb îl
prezintă pe Dumnezeu însuși subordonat acestei înțelepciuni prețioase „Prin înţelepciune a
întemeiat Domnul Pământul, şi prin pricepere a întărit El cerurile;” (Proverbe 3:19).
Cartea lui Iov, vorbește despre liniște ca un mediu în care are loc acest proces sacru al
învățării. Cartea prezintă în început înțelegerea dintre Dumnezeu și Satan ce are drept scop
testarea lui Iov. Textul prezintă această construție liniște-absență ca un mijloc de vindecare.3
Cele cinci unități literare cunoscute drept cărți poetice nu ar putea fi clasificate nicidecum în
mod corect printre cărțile istorice sau profetice. Ca părți ale canonului Vechiului Testament
ele ne oferă o înțelegere suplimentară a vieții israeliților. Cărțile poetice și în mod implicit și
literatura de înțelepciune, nu pot fi datate cu certitudine. În aceste bucăți literare aluziile la
datele istorice sunt atât de limitate încât perioada compunerii lor este relativ nesemnificativă.
Nici paternitatea lor nu e de primă importanță. Regi prorooci, filosofi, poeți, oameni de rând-
toți sunt reprezentați printre colaboratori, iar mulți sunt anonimi.
În această literatură se reflectă problemele, experiențele, credințele, filosofiile și atitudinile
israeliților. Este exprimată o asemenea varietate de aspecte încât aceste scrieri prezintă
aproape un interes universal. Utilizarea lor frecventă de către oameni obișnuiți din toată lumea
dar și voluminoasa literatură scrisă asupra lor încă din vremea Vechiului Testament arată că
problemele și adevărurile tratate în cărțile de înțelepciune sunt familiare întregii omeniri. Cu
toată diferența de tip, cultură și civilizație, ideile fundamentale exprimate de scriitori israeliți
prin aceasta intrepretare a vieții sunt încă de o importanță vitală pentru omul de pretutindeni.4

1.2. VALOAREA ÎNȚELEPCIUNII PENTRU VIAȚA ȘI PRACTICA CREDINCIOSULUI

3
Shaw, A. (2013). I'd rather be a sage than a cyborg: Re-theorizing posthumanism through religious wisdom
literature (Order No. 1527466). Available from ProQuest Central. (1511636299). Retrieved from
https://search.proquest.com/docview/1511636299?accountid=136549;
4
Samuel Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament, (Oradea, Editura Cartea Creștină, 2008),349;
5
 Ca toate virtuțile intelectuale evreiești și înțelepciunea este cât se poate de practică. În
esență înțelepciunea este arta de a avea succes, dea face un plan pentru a obține rezultatele
dorite. Înțelepciunea își are locul în inimă, centrul deciziei morale și intelectuale, potrivit cu 1
Împărați 3:9, 12.
Cei care posedă deprinderi tehnice sunt numiți înțelepți: Bețaleel, principalul meșteșugar
de la cortul întâlnirii, făcătorii de idoli, bocitorii de meserie sau navigatorii sunt parte de
asemenea a acestei categorii în Scriptură. Înțelepciunea practică poate avea și un aspect
sinistru ca și în cazul sfatului viclean al lui Ionadab din 2 Samuel 13:3.
Înțelepciunea biblică în sensul cel mai deplin al cuvântului îi aparține numai lui
Dumnezeu. Înțelepciunea lui nu este numai o cunoaștere completă care cuprinde orice
domeniu al vieții ci constă și în îndeplinirea irezistibilă a ceea ce are în gând. Atât universul
cât și omul sunt produse ale înțelepciunii creatoare. Procesele naturale și istorice sunt și ele
guvernate de înțelepciunea Lui, ea incluzând și o discriminare infailibilă între bine și rău.
Dumnezeu trebuie să își reverse înțelepciunea pentru ca omul să o poată pricepe. Chiar și
înțelepciunea derivată din calitățile naturale sau cea obținută prin experiență este un har
deoarece activitatea creatoare a lui Dumnezeu face posibilă această înțelepciune.
Înțelepciunea biblică este atît religioasă cât și practică. Ea se ramifică și afectează toate
aspectele vieții așa cum este prezentată în comentariul extensiv despre înțelepciune din cartea
Proverbe. Înțelepciunea i-a învățături din cunoașterea căilor lui Dumnezeu și le aplică la viața
de fiecare zi. Această combinație de învățătură și ascultare, de altfel toată învățătura trebuie să
își aibă originea în ascultare, raportează înțelepciunea la accentul profetic pus pe cunoașterea
lui Dumnezeu, adică dragoste cordială sau ascultare de El.
În Noul Testament înțelepciunea are aceeași natură puternic practică ca și în Vechiul
Testament. Rareori neutră ea fie vine de la Dumnezeu fie i se împotrivește lui Dumnezeu.
Despărțită de revelația lui Dumnezeu este sărăcită și neproductivă în cel mai bun caz sau
demonică și nebunească în cel mai rău caz.
Cei cu adevărat înțelepți sunt cei cărora Dumnezeu le-a dat în mod milostiv înțelepciune:
Solomon (Matei 12:42), Ștefan (Fapte 6:10), Pavel (2 Petru 3:15), Iosif (Fapte 6:10). Unul din
lucrurile pe care le-a lăsat Cristos ucenicilor Săi este înțelepciunea de a ști ce să spună în
vremuri de prigoană. O înțelepciune asemănătoare este necesară pentru înțelegerea profețiilor
și enigmelor apocaliptice. înțelepciunea este importantă nu numai pentru liderii bisericii ci și
pentru toți credincioșii, ca ei să înțeleagă scopul lui Dumnezeu în lucrarea de răscumpărare și
pentru a se putea purta cu înțelepciune față de cei necredincioși. După cum Pavel i-a învățat

6
pe cei care îl ascultau în toată înțelepciunea, tot așa cei care sunt suficient de maturi trebuie să
îi îndrume pe alții pe calea ei.5

5
J.D. Douglas, Dicționar Biblic,(Oradea, Societatea Misionară Română, 1995),703-704
7
 2. CARTEA IOV

2.1. CAPODOPERĂ A LITERATURII SAPIENȚIALE EVREEȘTI

Cartea Iov este prima din colecția cărților și a fost considerată adesea una din cele mai
deosebite materiale poetice din întreaga literatură antică sau modernă.
Scriitorul cărții Iov este anonim iar planul în care este plasată acțiunea din carte de către
tradiția evreiască este perioada patriarhală. De asemenea ca și Rut sau Estera cartea poartă
numele personajului principal.
În doar câteva zile, Iov, un om neprihănit ajunge să piardă tot. După groaznicul șir de
evenimente ce aduc aceste pierderi, trei dintre prietenii lui Iov îl vizitează și îngroziți de starea
în care îl găsesc, îl acuză de ipocrizie. Ei insistă asupra faptului că în viața lui Iov trebuie să fi
existat păcat ascuns și că starea în care se găsește acum este o consecință directă a acestei
realități.6
Cea mai simplă împărțire a cărții este cea care presupune existența a trei mari diviziuni în
materialul prezentat de aceasta. Prima parte sau prologul, în care se arată cum Iov este
încercat de diavolul și cum rămâne credincios lui Dumnezeu și statornic în neprihănire. A
doua parte sau dialogurile, în care Iov se plânge până la disperare. Urmează dialogul cu cei
trei prieteni: Elifaz, Bildad și Țofar, care încearcă să îl acuze. Apoi cel de-al patrulea Elihu
aduce și mai multă lumină însă fără să stăvilească atitudinea disperată a lui Iov în încercare,
până când Dumnezeu însuși intervine și înfruntă pe Iov, dovedindu-i incorectitudinea
atitudinii sale și conducându-l spre pocăință. Și a treia parte sau epilogul în care se arată că
după pocăință, Iov beneficiază de aprobarea divină și este încredințat de Dumnezeu să
mijlocească pentru iertarea celor trei prieteni ai săi care greșiseră atât de mult în cuvântările
lor. Apoi Iov se bucură de o îndoită măsură a binecuvântărilor avute înainte de încercare. De
asemenea Dr. W.A. Criswell împarte conținutului dintre prolog și epilog în șase acte care în
mai multe scene cuprind toate dialogurile, ceea ce oferă un punct de plecare mai bun pentru
studiul fiecărei părți. Astfel actul I sau Justețea lui Dumnezeu ( 3:1-14:22) . Apoi actul II se
intitulează Soarta celor păcătoși (15:1-21:34). Actul III sau Păcătoșenia lui Iov (22:1-26:14).
Actul IV ce poartă numele Monologul lui Iov (27:1-31:40), apoi actul V sau În apărarea lui
Dumnezeu (32:1-37:24) și actul final VI Provocarea lui Iov de către Dumnezeu (38:1-42:6)7
Poezia din cartea lui Iov este atât de bogată în idei și atât de amplă în sfera sa încât în ea se
oglindește o mare parte a experienței umane și a misterelor ei. Iov se ocupă mai puțin de

6
Vasile Talpoș, Studiu Introductiv în Legea, Istoria și Poezia Vechiului Testament, (București, Editura Didactică
și Pedagogică, 1999),326;
7
Talpoș, Studiu Introductiv, 328-329;
8
suferință și mai mult de felul în care este tratat de rudenii, de concetățeni, de gloată și în fine
de către prieteni. Dar acestea sunt doar dovezi că Dumnezeu l-a părăsit. Altfel spus problema
lui Iov nu este problema durerii, nici măcar tema mai vastă a suferinței ci o problemă
teologică: de ce a reacționat Dumnezeu așa, altfel de cum ar fi fost de așteptat potrivit cu
teoria și experiența sa din trecut. Fiind un fiu al vremurilor sale, el și-a clădit viața pe acest
principiu și anume că dreptatea lui Dumnezeu implică egalitatea dintre bunătate și
prosperitate. Scoase din context vorbele prietenilor lui Iov par mai acceptabile decât cuvintele
lui. Dar ele sunt respinse de către Dumnezeu, nu pentru că sunt neadevărate ci pentru că sunt
prea înguste. Aceasta este evident din discuția despre soarta celor răi. Dincolo de exagerările
lui Iov este vizibil faptul că prietenii lui construiesc un tablou a priori al sorții pe care ar trebui
să o aibă cei răi. Ei crează acest tablou al lui Dumnezeu doar pe baza unei alegeri atente a
dovezilor. Suferința lui Iov este cauzată de o prăbușire a concepției lui teologice despre lume
și viață. Deși Dumnezeu proclamă drept răspuns la frământările lui Iov măreția lucrărilor Sale
și nu a eticii Sale, Iov este satisfăcut. Cartea nu își propune să răspundă la problema suferinței
ci să proclame un Dumnezeu atât de mare încât nu este nevoie de nici un răspuns din partea
Lui, deoarece chiar dacă ne-ar oferi unul, acesta ar fi prea complicat pentru mintea finită a
ființei umane.8
Cartea Iov prezintă experiența fizică și spirituală a unui credincios care a trăit în vremuri
demult apuse și a cărui credință a fost supusă testării. Principalul ei scop nu este să redea
istoria israelită, nici să dezvăluie profeția mesianică, nici să arate pașii necesari pentru
mântuire, nici să descopere misiunea Bisericii. Mesajul fundamental al lui Iov dovedește că
Dumnezeu lucrează potrivit cu ceea ce este El și prin urmare este de datoria noastră să ne
încredem în El. Dumnezeu știe întotdeauna ce face și de ce. Chemarea Lui pentru cei
credincioși este de a fi călăuziți de credință și nu de vedere în viața cotidiană.
Suferințele sunt consecințele păcatului personal, ale păcatului altora sau ale păcatului rasei
umane. Domnul folosește suferința copiilor Săi pentru a-i disciplina și pentru a-i educa.
Uneori El folosește suferința pentru a ne ajuta să Îl cunoaștem mai bine și pentru a-și face de
cunoscută gloria Sa înaintea credincioșilor și a celor necredincioși deopotrivă. Apostolul Petru
vorbește despre faptul că autenticitatea credinței noastre trebuie să aibă ca urmare „lauda,
slava și cinstea la arătarea lui Isus Cristos” în 1 Petru 1:5-7. Dumnezeu nu este obligat să se
explice pe Sine înaintea noastră.9

8
Douglas, Dicționar Biblic, 611;
9
Crossley, Vechiul Testament, 438-439;
9
 2.2. CREDINCIOSUL ȘI EXPERIENȚA SUFERINȚEI

Această secțiune a lucrării caută să explice câteva elemente ce țin de suferința în viața celui
credincios. Acest subcapitol nu este un material exhaustiv.
Un prim motiv pentru care oamenii credincioși au parte de suferință constă în faptul că
aceasta este testul credinței adevărate. În mod natural potrivit gândirii umane, acțiunile pozitiv
trebuie să atragă o răsplătire de același fel iar cele negative, o răsplătire negativă. Perspectiva
iudeo-creștină despre lume și viață prezintă binecuvântarea ca o urmare a ascultării de
Dumnezeu și blestemul ca o consceință a neascultării de El, potrivit cu Deuteronom 28:13-15.
Autorul creștin Philip Yancey afirmă că fundamentală pentru suferința lui Iov a fost
doctrina libertății umane: „Iov a trebuie să îndure suferințe nemeritate pentru a demonstra
adevărul că Dumnezeu este interesat de dragostea acordată în mod liber.”10.
Un alt motiv pentru care cei credincioși trec prin suferință și pentru care suferința există în
lume nu este în mod necesar păcatul propriu ci o lume infectată de virusul păcatului. Căderea
omului în păcat l-a adus pe acesta în contact cu suferința. Prima carte a Bibliei vorbește
despre aceasta atunci când bărbatul este condamnat să își câștige pâinea cu sudoarea frunții și
să lucreze pământul, iar acesta să rodească spini și pălămidă. Femeia este condamnată să
treacă cu durere prin experiența nașterii de copii. Păcatul următor este crima ce are loc în
momentul în care Cain îl ucide pe Abel ce distruge relațiile, o nouă formă de suferință.
Un alt motiv pentru care cei credincioși experimentează suferința este apartenența ta la
Cristos. Apostolul Pavel vorbește despre aceasta în 2 Corinteni 1:5: „Căci, după cum avem
parte din belșug de suferințele lui Cristos, tot așa, prin Cristos avem parte din belșug și de
mângâiere” și de asemenea în Coloseni 1:24: „Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi;
și în trupul meu împlinesc ce lipsește suferințelor lui Cristos, pentru trupul Lui, care este
Biserica.” . Astfel el explică faptul că atunci când oamenii suferă sunt părtași suferințelor lui
Cristos, iar atunci când au de suferit pentru Biserică, ei de fapt suferă pentru trupul Lui.
Uneori Dumnezeu îngăduie suferința, chiar și în viața celor credincioși ca o profundă lecție
de semernie sau de formare a caraterului. După cum argumentează și Wurmbrand în cartea
„Cu Dumnezeu în subterană”, atunci când voia omului se aliniază voii lui Dumnezeu, omul
nu se revoltă la adresa lui Dumnezeu, „Dacă voiești tot ceea ce se întămâplă, se întâmplă
numai ceea ce dorești. Supunându-te de bună voie celor mai grele încercări, acestea devin mai
ușoare!”11

10
Philip Yancey și Octavian Verlan, Unde este Dumnezeu când sufăr? (Timişoara: Noua
Speranţă, 2003), 93.
11
Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană (Bucureşti: Stephanus, 2001), 54.
10
11
 CONCLUZII

Perioada prezentă este una extrem de dificilă pentru fiecare credincios. Cu atât mai mult
pentru cei chemați să conducă Biserica lui Cristos. În acest context cartea Iov și în mod
implicit literatura de înțelepciune ne învață câteva lecții valoroase.
Prima este lecția suveranității lui Dumnezeu. Credincioșii trebuie să înțeleagă că
Dumnezeu este stăpânul și autoritatea finală în întreg universul și în viața lor. Atunci când
înțeleg această realitate cei credincioși dobândesc o perspectivă corectă asupra statutului lor și
al lui Dumnezeu.
A doua lecție este lecția providenței lui Dumnezeu. În ciuda slăbiciunii lui Iov în a se
raporta la suferinț, planul lui Dumnezeu nu s-a schimbat. Dumnezeu a rămas credincios
scopurilor pe care le avea pregătite pentru el.
Și în cele din urmă cea de-a treia lecție este cea a iubirii lui Dumnezeu. Binecuvântarea lui
Iov de la finalul cărții oferă o imagine deosebită a lui Dumnezeu, gata să aducă abundența în
viața celui ce îl iubește având o motivație curată în inimă.

12
 BIBLIOGRAFIE

Crossley Gareth, Vechiul Testament explicat și aplicat (Oradea, Editura Făclia, Editura
Universității Emanuel din Oradea,2008)
Douglas J.D, Dicționar Biblic,(Oradea, Societatea Misionară Română, 1995)
Schultz Samuel, Călătorie prin Vechiul Testament, (Oradea, Editura Cartea Creștină, 2008)
Shaw, A. (2013). I'd rather be a sage than a cyborg: Re-theorizing posthumanism through religious wisdom
literature (Order No. 1527466). Available from ProQuest Central. (1511636299). Retrieved from
https://search.proquest.com/docview/1511636299?accountid=136549;

Talpoș Vasile, Studiu Introductiv în Legea, Istoria și Poezia Vechiului Testament, (București,
Editura Didactică și Pedagogică, 1999)
Walton John, Matthews Victor, Chavalas Mark, Comentariu cultural-istoric al Vechiului
Testament, (Oradea, Casa Cărții, 2014)
Wurmbrand Richard, Cu Dumnezeu în subterană (Bucureşti: Stephanus, 2001)
Yancey Philip și Verlan Octavian, Unde este Dumnezeu când sufăr? (Timişoara: Noua
Speranţă, 2003)

13